Dani Anton:***

                                                                                                                                                                           
[...] Astăzi, când mă întorceam din obișnuita promenadă pe care mă obligasem să o fac în fiecare dimineață, am avut clar: las totul baltă și dispar.
Așadar, în loc să cotesc pe strada Oslo, colț cu Amsterdam, ca să ajung acasă, am continuat în linie dreaptă până la gară. Aici m-am așezat pe o bancă și timp de câteva ceasuri am privit ploaia care cădea în abundența și trecătorii prin ea. Într-un final, am luat trenul cu destinația Madrid, la acea oră, aproape gol. Înainte de prânz cine ar fi umblat brambura, când toți erau ocupați să nu trăiască, prinși între pereții de beton al corporațiilor, în cafenele și centre universitare, mall-uri, fiecare crezând ca sunt folositori mecanismului acesta care ne îngurgitează rapid?
În zgâlțâiala plăcută a roților aproape ațipisem fără niciun gând, niciun plan încotro să apuc, unde să îmi pun capul pe perna în noaptea asta, nici dacă voi avea ceva de îmbucat. Prinsă între două tărâmuri nu am apucat să îmi dau seama că trenul intrase în gara centrală și că puținii călători coborâseră iar alții urcau.
În stradă, ploaia cedase locul unor timide raze de soare, caldarâmul mirosea a bitum încins și o lumină orbitoare mi-a spart în mii de particule scenariile din spatele pleoapele întredeschise pe unde mă preumblasem.
“ -Ești o secătură, faci umbră pământului de pomană, cât crezi că mai poți trăi în felul acesta? Nu te uiți la tine, nu vezi cum te privesc cei din jur? Ești o ciudată și dacă te acceptăm printre noi este doar pentru că nu ne lasă sufletul să ne descotorosim de tine.”
Oare, aceste gânduri îmi aparțin, s-a întâmplat în realitate această scenă, sunt eu cea care a rămas neclintită la durere? Mă împiedic în stânci de cuvinte, mă poticnesc în încercări nereușite să-mi rostesc apărarea; confuză, prind a umbla, mă amestec printre mulțimea pestriță.
“ Voi avea tot timpul din lume să cuget la importanța cuvintelor și a oamenilor care au fost în viața mea până acum, mă simt eliberată, sigur voi trăi și libertatea”, mi-am zis căutându-mă în fiecare chip întâlnit.