Nu știu de ce
mi-a rămas în minte
drumul făcut cu tine
la târg
într-o zi de vară,
când se împlinea frunza
pe ramurile copacilor
și pădurea mirosea
a viață amară...
Am mers
pe marginea pădurii,
peste coline și văi
pe care drumul îngust
le desparte,
de parcă mergeam
pe marginea lumii,
pe o dungă
între viață și moarte...
Țin minte
cum te-ai oprit
lângă lanul de grâu
verde, ca o revărsare
de ape,
te-ai uitat peste mine,
ai oftat
și m-ai tras mai aproape,
Atunci am simțit
îmbrățișarea ta
ca o pecete
peste o mie de cuvinte,
tăcerea
era, pentru noi,
o legare
prin jurăminte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu