poezie
soarele coborâse pe pământ
rapiţa gândea şi simţea solar
credeai că tulpina viitoarelor amintiri
va fi curcubeul întors ca zâmbet
în a doua vară am surâs
prindeam răsăritul circumscris braţelor tale
doar nisipul ne plângea depărtărea
eram atât de aproape
în a treia toamnă
rapiţa şi-a lăsat testamentul roditor
pe un petec de ogor
floarea soarelui l-a preluat
îmi spuneai că sunt doar a ta
ciorile zburau deasupra noastră
aidoma seminţelor negre
din corola de doliu
eram amândoi
fără a şti să ne fim unul altuia
ogor şi jale
fântână şi secetă deopotrivă
în a patra iarnă
am început să scriu în vers alb
mă chemai
la fel ca altădată
ecoul hibernal
nu ţi-a fost niciodată suficient
pentru că niciodată nu ai înţeles
că sămânţa dragostei
germinează într-un altfel de anotimp
este anotimpul etcetera
acolo iubirea nu se termină niciodată
şi începe întotdeauna
cu lumina
cu soarele rapiţei
sau cu soarele florii sale de suflet
hai să numărăm petale
mă iubeşte,
nu mă iubeşte?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu