Și mă sfâșia precum o spadă,
Norii din suflet păreau veșnice muze,
Și ploile nu încetau să cadă!
Îmi plouau ochii, o ploaie ce durea
Furtuna parcă îmi curgea prin vene,
Auzeam cum urlă iubirea,
În pieptul meu și inima cum geme!
Atunci am înțeles ce e iubirea
Că fără tine nici măcar nu-s eu,
Că-mi plouă ochiii, că mi-e goală privirea,
Că nu pot fără tine dragul meu!
Și că atât de mult te pot iubi,
Că fără tine soarele mi-e foc
Zâmbetele-mi sunt răni sângerii
Și-n lumea mea nu îmi mai găsesc loc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu