câteodată îmi găsesc visurile aruncate la întâmplare
prin cotloanele inimii
ca niște inutile șosete desperecheate
în care nu îmi mai pot încălța sufletul
ca să merg înainte
pornesc desculță
în ciuda ploii
în ciuda pietrelor
și a tuturor neliniștilor tentaculare
mi-e de-ajuns speranța infimă
că la capătul drumului
visul meu pereche
are culoarea ochilor tăi
=====================================
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu