Marin Rada: O carte

Când ai plecat

se-ntunecase drumul,
zăpada se cernea
spre asfințit,
în mine se-ntorcea copilăria
cu chipul grav
și sufletul rănit,

Bătuse pe la porți
mereu închise
cu ziduri vechi,
mereu de nepătruns,
când, într-o noapte,
i-ai deschis, știi bine,
și-n suflet ca o taină
i-ai pătruns,

De-atunci umbrește-adânc
singurătatea,
pustiu și gol
e ceru-n asfințit,
cu pasărea-nserării
scrii în mine
mereu o altă carte
în care ne-am iubit...