Câteodată mă simt floare cu petale-nmiresmate,
Răspândind până departe strălucire și culoare.
Și aș vrea să ies afară, dincolo de geamul mat,
Dar în zid m-am transformat, nu știu pentru-a câta oară!
Câteodată rău mă doare să-mi duc pașii către geam,
Trupul meu ar vrea să zboare, dar putere nu mai am!
Mă retrag atunci în starea în care-am intrat demult,
Cu sfiala și candoarea celui ce nu s-a născut!
Câteodată mă simt spinul unui trandafir frumos,
Care a ajuns pe jos înecându-și, brusc, suspinul.
Poate-o să-mi ridice firul, cineva, ca să-mi revin,
Căci ce este trandafirul fără partea lui de spin?
Câteodată mă simt viață, adierea mea de vânt,
Cu miros fin de pământ și arome de verdeață,
Și-ntorc capul către mine, mă încurajez tăcut...
Să îmi spun că va fi bine, Doamne, de ce n-am putut?
Ion-Cristea Marilena 25.04.2020 Ploiești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu