Adrian Grauenfels: Sfaturi pentru pictorul indecis

Caută să plasezi eul tău interior pomilor și separat de cer

Timpul să se oprească și să capteze atenția

Variația unei teme nu prezintă interes!

O mătură și o fântână nu sunt idei

tabloul să vorbească, nu pictorul

pune culori care contrastează cu albul cănii cu lapte

plasează un ou palid care se rostogolește pe o masă perfect plană

peretele cărămiziu să nu reprezinte nimic în afara unui perete

o foarfecă să taie ziarul citit, lăsând esențialul la vedere

oul palid să devină viu și să-și ia zborul prin fereastră deschisă

Eul oului să dispară între pomi și cer

Variațiile unei teme nu sunt interesante.

O mătură și o fântână sunt idei serioase.

Ileana Vlădușel :Spune-mi inimă!

Spune-mi inimă, mai poți
Cu-atâtea răni să te-odihnești în nopți?
Nefericirea o mai poți purta de- atâtea lacrimi
Sau mai poți visa?
Dar spune-mi inimă, din tot,
Anume, ți-a aprins ceva vreun foc?
Regreți ceva? Îmi reproșezi ceva?
Dar spune-mi inimă, mă poți ierta?
Și azi, la fel ca ieri, încă-ți mai dau
prilej de lacrimi inimă. Nu vreau!
Dar vezi...nu știu cum fac...ca-într-un ecou,
Pășesc pe același drum și te rănesc din nou!

Vlad Anghelescu: Aspirația spre lumină și decepția întunericului

tainic, tiptil
până la bolta luminii,
vie, parfumată,
impetuoasă rugă,
învingătoare

calomnia întunericului
pierdută,
pierdută,
datoare la pian
cu un florilegiu al destrăbălărilor

Firoiu Cristina Maria:***

"Verdele meu călcat de suflet, iar mai apoi călcat de rouă poate fi un Verde mai mic,
Atât de mic, încât intră pe furiș
În suflete și învață mersul de-a bușilea prin iertări,
Prin doruri,
Prin tăceri,
Prin nașteri...

Și din senin să facem mult senin..."

Teodor Dume: Față în față cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine

pentru a-mi putea da seama

cât sunt adevăr

cât minciună şi

cât sunt eu

ceea ce înseamnă

că fac parte din lumea

lucrurilor ce încă respiră

 azi voi învăţa cât

 să dau vieţii

cât morţii şi cât să

las lui Dumnezeu

apoi

mai am de făcut

un singur drum

unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă

să intre toţi rătăciţii pământului

şi când moartea

mă va căuta pe acasă

eu

voi fi departe

departe

departe...

George Pașa: Din izolarea mea

Din izolarea mea,
am vrut să îți scriu cea mai frumoasă poezie de dragoste -
literele muriseră undeva, pe reversul unei foi din trecut.

Și-atunci am încercat un alt alfabet, fără litere,
compus din bule de aer care se spărgeau dureros
la fiecare intrare telepatică în câmpul tău energetic.

Până am înțeles că iubirea nu are nevoie de vreun alfabet,
că este cea mai înțeleaptă analfabetă,
o plictisește scrisul tremurat al vreunui june poet,
vorbele târâte prin miere și scrum
ale vreunui bard întârziat în ipocrizie.

De la un timp, în izolarea mea
a încetat oricare tremur melodramatic, zis poetic.
Supraviețuirea prin scris,
pe care au cântat-o prea mulți de la antici încoace,
îmi pare însăși Himera, ale cărei contururi de ceață
se pierd în cuvânt cum aburul în sloi pe un geam.

Și totuși,
cum himera ta parcă n-a adormit pe veci în sângele meu
și mă strigă, de dincolo de cuvânt, cu voce de sare,
ca o mare zbuciumată în cântecul înserării,
cum n-am decât o inimă, închisă în viața aceasta
căreia sper să-i găsesc un orizont,
cum povestea nu se încheie întotdeauna fericit,
n-am de ce să te mint, n-am de ce să mă mint,
las cea mai frumoasă poezie de dragoste
să pulseze în aerul rarefiat,
acolo unde numai îngerul poate să înțeleagă
remușcările tale,
neîmplinirile mele.

George Terziu: Poem agorafobic

Azi dimineață am desenat pe cer
Triunghiuri, pătrate şi cercuri
Soarele străluceşte complice                                 
Eu ştiu că ştiu ce nu ştiu
Nimeni nu întreabă nimic
Sunt pierdut în consoane diverse
Iar în calendar este miercuri

Am un gând colorat, ca o tavă
Luminând diferit în reflexe ciudate
Triunghiuri, pătrate şi cercuri
Fac tumbe raţionând ecuaţii
Ca fluturii-n flăcări de becuri
Şi moartea priveşte din spate

Fugiţi de mine, prieteni
Fugiţi acum, când se poate
Eu ştiu că ştiu ce nu ştiu
Dar nimeni nu-ntreabă pe nimeni
Şi nimeni nu caută să vadă
Cum moartea priveşte din spate

Petruța Niță: Paiața

stau sub fereastra rotundă
ce invită soarele la exilul florilor
din trecute glaciaţiuni                                                  
vin din ţara de marionete
din patrii aride sterpe de dragoste
unde se tipăresc grădini şi cărţi de ficţiune
la fiecare secundă
m-am ascuns sub pervazul verde
ferită de rădăcinile arborilor carnivori
cu mintea plină de strigăte înfricoşătoare
fluturi uscaţi
legaţi la ochi şi spânzuraţi
de toate venele mele tremurânde
de pe vremea când eram omidă
şi am devorat un copac
m-am executat într-un martiriu
purtând o mască
sunt păpuşa cu ochii de sticlă
împodobită cu dantelă roşie
corpul mi-e căptuşit cu paie
membrele îmi sunt din lemn
capul sună a gol
hai, trage sforile

‎Ada Bărbulescu‎ > ***

în dor se prevală toată seva

eului nu mai e niciun nor pe cer

ne așteaptă un minivan de aventuri

și o clepsidră de mister a cărei nisip

cade secundă după secundă

ne uităm la cronometru și vedem

că s-a dezmaterializat

la infinit

DEBUT: Reznic Cristian‎

Mi-e dor...
Mi-e dor, mi-e dor de tine mamă,
Mi-e dor de ale tale brațe
Ș de vorba-ți caldă și senină,

Mi-a fost dor, și-mi este și acum,
Mult prea departe sunt de tine
Aș vrea să te revăd venind pe drum
Dar nu se poate, tu o știi prea bine.

Carmen-Maria Mecu:***

hai să ne scoatem din cap fricile

de moarte
de viața de după moarte
de întuneric de monștri de singurătate

ele stau acolo fiindcă
le ține lipite frica de frică

m-a învățat un copil
astăzi
să le scutur bine din minte pe toate
apoi să le țintuiesc una câte una
pe o coală albă
cu creioane colorate

Vali Orţan: geografie

pe aici pe unde trăiesc eu
am auzit că există o chestie
numită dor
un fel de gând sau sentiment
sau stare ca o durere
pronunţată mai scurt
ceva ce te face să
te simţi incomplet
şi că din cauza acestei chestii
timpul se dilată
iar atunci când
două doruri se întâlnesc
amândouă capetele lumii
devin ecuator

Eugen Pohonțu: ***

am zidit lumină atingând întunericul

apoi am atins toate lucrurile pure,               
ceața lăptoasă a pădurilor sacre,
stâncile săpate de ape nelimpezi,

și s-au prefăcut în ființele liniștii.

mi-am odihnit zidurile sparte
pe care adăstau zăpezile
murdărite de vremi,

și toate se sprijineau de-ntuneric.

am întors vise în lucrurile pure,
malurile și-au strigat apele
din mările salmastre,
pădurile s-au trezit vlăstare,
iar timpul a rămas agățat de el însuși.

am atins lumina întunericului
și s-a făcut zi.

revista solitudinea: Concurs

!

IN ATENȚIA AUTORIILOR!

stimați colaboratori!

În perioada 12 mai – 10 iunie 2020 redacția revistei Solitudinea solicită articole pentru publicare în noul număr al revistei online. Se vor accepta spre evaluare creațiile/autorii care să întrunească următoarele criterii:

· Fontul Times New Roman, dimensiunea scrisului 12

· Autorul să atașeze și un fișier cu un CV (activitatea proprie)

· Fișierul să nu depășească 4-5 pagini.

Lucrările vor putea fi trimise pe adresa de e-mail revistasolitudinea@gmail.com, în intervalul stabilit, urmând să fie evaluate, selectate și publicate. Multă inspirație și succes!

Cu deosebită considerație,

Dumitru PRISACARU

secretar general

Teodor Dume:Să desfaci o rană fără să o dezinfectezi...

SE VOR ANULA AMENZILE DATE ÎN MOD ABUZIV

          Și asta pentru a șterge neputința și rușinea partidului de guvernământ, dar umilința celui abuzat nu ai cum să o ștergi!.Și totuși polițiștii care au comis acele colosale și rușinoase abuzuri asupra părinților și bunicilor noștri,ascunzându-și răutatea și incompetența în umbra unor ordonanțe, cum vor fi sancționați?.Aceste reziduuri umane, care au făcut Romania de râs până dincolo de hotarele țării, nu au ce cauta printre noi. Singura variantă care ar scoate pata rușinoasă de pe uniforma instituției ar fi punerea pe liber a acestora și interzicerea angajării lor la o instituție a statului minim 5 ani.Și o dreptate dusă până la capăt ar fi recuperarea din buzunarul lor a valorii integrale din procesele verbale întocmite nominal.Aceasta ar fi o justiție dreaptă dintr-o țară care-și respectă cetățenii.Cei care au alte păreri, pro abuzurilor,fiind considerați prin asta complici morali la abuzurile săvârșite,să tacă pe veci pentru a nu deranja tihna părinților și bunicilor ,încă prezenți sau plecați dintre noi. Numai în acest fel contribuim la respectarea libertăților și drepturilor fundamentale ale omului consfințite prin constituție și legile drepte!.
           Respectându-ne pe noi, respectăm legea!.Respectând legea, ne respectăm aproapele!
Și ca să fiu bine înțeles precizez că m-am referit,în cele de mai sus, doar la acei polițiști care și-au scos la interval mușchii atrofiați de prostie și incultură sfidând toate regulile de bun simț, legile țării dar și cetățenii
          Nu m-am referit la polițiștii care onorează uniforma și instituția statului.Cinste acestora!
          PS:
          Poate ca unii dintre voi o sa va scoateți pieptul de rață umflat cu incultura cultivată sub umbrela unor partide și funcții și o sa-mi spuneți că acei Milițieni au aplicat legea.Care lege fraților?.A pilelor și incompetenței?.A urii și a răzbunării personale sau a ordinelor venite de la cei cărora le-au lins curul pentru a se menține pe post?

Ionuț-Tiberiu Balan:***

să mă-mpușcați în tîmple la final
că ceea ce scriu e mizeria altora
de sub unghii
eu n-am dreptul la părere - așa am fost născut
iar ai mei n-au vrut să arunce un bolnav
în casa de copii

călcați-mă în picioare pînă cînd spiritul meu
ajunge la ghena de gunoi a poeziei

n-am nevoie de neînțelegerea voastră
cînd îmi port singur ura și mă sfîșie
înjurați-mă
spînzurați-mă
spintecați-mă

dar nu mă condamnați la viață fără voia mea

iubiți-mă
dar nu mă sufocați între dulap și perete
prin cuvintele care nici măcar nu-s ale voastre
v-aș crede de-ar vorbi
paharele de vin din voi

nu-mi spuneți ce se poate cînta într-un tren

îmbătrînesc

Silvia Bodea Salajan: Astăzi din nou

aceleași rame decupate din zidul
zilelor privite de la geam
decorul însă își dansează iluziile
peste oglinda întoarsă a lacrimii
și niciun râs de copil
nu rupe tăcerea pustiului
ce-a căzut ghilotină
peste lume

am chemat un înger
să-mi vegheze lumina si
să-mi alunge temerile
dar îngerul meu adormise
pe-un leagăn de coroane
din floarea neveștejită a unui rai
în care părinții plecați
plantau epitafuri
întru veșnica lor pomenire

sirena unei salvări
sfâșie miezul zilei și-l aruncă
în două ziduri de renunțări
pentru că din umbra ce răzbate
în atâtea suflete ce așteaptă
gongul final
n-a mai rămas decât
împăcarea

Daniel Bratu: Tânăr?

(sonet mie)

Mă-mbrac în alb, când zorile-s cenuşă
şi-n negru și cu mască la paradă,
în ciuda orişicui vrea să mă vadă,
jonglez în parc cu lanţul de la uşă.

M-azvârl precum şi cuiul din grenadă,
dezamorsându-mi firea bătăuşă,
pe-aleile ce-mi vin ca o mănuşă
mă-nvârt etern şi-n dulce promenadă.

Să nu te miri, nu te uita la mine
că râd ca prostul, fără să rămân,
ori că mă sparg în mii de figurine,

că-ţi cânt duios din zdreanţă de plămân
şi-ţi strig, apoi, cât încă mă mai ţine,
„sunt tânăr, Doamnă!” Tânăr? Sau bătrân?

Radu-Andrei Popa: corespondență

aici e bine
sunt acasă și ascult muzică în surdină
îmi las visele sa creioneze un nou început
din părțile astea de inimă împletesc două
și sub clarul de lună privesc spre neant
sunt atâtea ore de când nu ne-am privit

aici e totul calm
din răsărituri îmi culeg liniștea
peste umerii mei rămâne doar praf
și singurele momente în care stau și privesc pisica
e atunci când își duce puii spre o pernă
unde adormeai visând la povești

aici e totul cald
din fiecare năframă se nasc cocori spre cer
ca într-o înlănțuire magnetică de pene sincron
în cartea de colorat lăsată lângă sobă
poveștile prind viața
și continuă după au fost fericiți
așa
ca în nopțile când desenam icoane pe pereți

aici
aici e loc de fiecare întâmplare
când trecutul devine un pumn lipit de măsele
când viitorul pare un pumn lipit de buze
când luminile se joacă în umbre
aici e loc de muzică și tăcere
și-o palmă lipită de o altă palmă
visând spre un vis nou

Dorian Stoilescu: Dispariția

Cezarul a fost înjunghiat cu o lacrimă
mai gravidă decât pumnalul
celui mai aprig dușman. Acum
tocmai și-a evaporat-o neștiut
pe unul dintre câmpurile de luptă
dintr-un viitor fără de el.
Văzându-și clipele din urmă, încearcă
să mai scape de durere.
Simțindu-și răsuflarea ultimelor clipe, deasupra
vede o pasăre, dând dintr-o stea ca dintr-o aripă,
asemeni ultimei sorbituri
dat celui învins, din potirul cu otravă.