Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Ileana Popescu Bâldea: BUN RĂMAS, GAUDEAMUS!


Nu știu dacă literele, separat sau legate între ele, au îngeri. Nici dacă aceștia le veghează întotdeauna. Cred, însă, că înregimentarea lor în cuvinte și a cuvintelor în povești ține de ceva SF, cumva. Chiar dacă SF înseamnă Dumnezeu sau dat genetic – ca joc al unei conștiințe pe care fiecare o denumește cum poate, cum simte, cum înțelege sau cum o percepe. Și, odată scrisă, povestea merge mai departe. Pe un drum îngust sau larg, drept sau sinuos. Și, chiar dacă se oprește, trecută doar prin câteva gânduri, tot și-a atins menirea...
24 noiembrie 2019. Ultima zi de Gaudeamus. Îmi propusesem să particip la Ceremonia acordării premiilor concursului "Nicolae Velea" și la lansarea antologiei - ”Rația de libertate” – editată cu această ocazie, antologie care cuprinde 35 de proze selectate din cele trimise la concurs, proze despre evenimentele din 1989. Într-o sală generoasă, departe de vacarmul Târgului, în general, Editura Betta, avându-l ca moderator al evenimentului pe însuși directorul editurii, domnul Nicolae Roșu, s-a întrecut pe sine. Spectacolul, bine regizat, dirijând privirile noastre de la un vorbitor la altul (Gabriela BANU, Victoria MILESCU, Eliza ROHA, Paula ROMANESCU, Aureliu GOCI, Emil LUNGEANU, Nicolae GEORGESCU, Victor ATANASIU, Lucian GRUIA) a adus în prim plan autorii premiați și volumele lor (publicate de Editura Betta, ca elogiu pentru meritul de a fi căștigat acest concurs): Ana DOBRE- PELIN, ”Secretele Otiliei”, Dan TIPURIȚĂ, ”Triunghiul Bermudelor”, Geni DUȚĂ, ”La porțile vieții”, Oana Anca OPREA, „Exod în lacrima lui Dumnezeu”, Marina COSTA, ”Ocrotiți de sirene”, Tudor CICU, ”Don Quijote pleacă la râzboi”, Gabriela STANCIU PÂSĂRIN, Daniela ALBU... Premiul ”Nicolae Velea” a revenit scriitorului Florin ANGHEL VEDEANU.
Chiar dacă: ”Nu există un roman al revoluției” - (Emil LUNGEANU) și ”Literatura nu s-a cristalizat, încă, este o epocă fluidă, volantă, nu sunt genii” - (Aureliu GOCI), concursul și tematica sa reiterează faptul că încă ne întrebăm: Ce facem cu anii noștri, în ce, unde ne punem amintirile și, mai ales, câtă vreme ne rămâne pentru a vedea cum visul nu mai aleargă besmetic înaintea noastră?
Cu semnul grafic al întrebării pe pereți și în creier, am părăsit sala printre autorii aplecați asupra autografelor, printre volumele emoționate, printre privirile de culoarea adâncului împlinit. Și treptele către parter le-am coborât nu pe tălpi, nu în mâini, ci pe aripi. Aripile acelea ale îngerilor de cuvinte, împrumutate cu grație de ei, cei nevăzuți, dar aflați deasupra noastră și a tuturor lucrurilor, întotdeauna.
Am mai trecut o dată prin fața Editurii Școala Ardeleană, unde îmi lansasem cu o zi înainte volumele: „Extrasenzorial” și „Ziua care-ți trece prin minte”, le-am mângâiat cu privirea și le-am ordonat în locul acela al lor, doar al lor. Nu le-am atins, dar le-am promis că într-o zi voi povesti și despre ele. „Fiecare are un moment al său. Va veni și al vostru. Și nu voi aștepta să vă cățărați spre urechile mele și să întrebați ce fac cu voi” – am zis încet, sigur, transmițând, prin canalul energetic dintre noi, întreaga mea duioșie. Am strâns pleoapele și am plecat așa, ca un orb, amintindu-mi, ca de fiecare dată când am câte o lansare, cuvintele lui Ciprian Chirvasiu: ”Ileana, poți să să ai o certitudine. Într-o zi se va întoarce. Știu ce spun, sunt om bătrân. După ce schimbă lumea, cuvintele se întorc să se odihnească puțin… Dar acum las-o liberă, las-o să-și facă de cap!”
Am înclinat capul greu de gânduri. Zgomotul a rămas în urmă. Frigul îmi biciuia obrajii. Geanta și plasele doldora de cărți îmi tăiau parcă degetele. Un portar amabil m-a ajutat să achit contravaloarea tichetului de parcare. Din mașină zăream silueta Pavilionului cu jucării din cuvinte și suflete. Câteva lumini unduiau umbre. Bariera s-a ridicat singură. Și nu știu de ce m-am simțit, pentru o clipă, un pitic într-o mașină cât o cutie de chibrituri, o mașină care-și făcea loc pe străzi, în lumea asta mare-mică!
Ileana Popescu Bâldea
IPB / 27 noiembrie 2019

Traian Abruda‎ : pe alunecate


pe alunecate
nu săruta când
expectorezi ! - în curând
se vor încurca
în gura ta mai multele limbi
pe care le-ai crezut consumate -
nu
nu e pe dezbrăcate
e doar pe alunecate
Traian Abruda 

Daniela Marchetti: amurg

Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, versuri, Versuri, Versuri
Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber şi apăprivește cum adoarme copacul sub cerul acestei toamne de aur doar el mai lăcrimează la marginea golfului unde a îngropat Dumnezeu cuvintele unde stâncile sunt pietre funerare
îl așteptăm pe Verlaine să coboare îi dăm binețe păsării sărutăm amurgul pe frunte
refacem năvoadele apoi bântuim povestea cu un nou
capitol

***
amurg imperial

o presimțire de toamnă cu rod îmi aduce mai aproape apele râului
ceața e o mare neliniște în ținutul straniu
venea o corabie încârcată pentru orașul interzis
(- timonierul virgin nu mai era așteptat de nimeni)
debarcaderul devenise depozitul clepsidrelor uitate în manualul unei duminici
eu îl citeam pe Capek și fabrica lui de absolut ascundea pe dumnezeul lucrurilor bântuite
într-o fotografie un vârcolac se spânzura de steaua nordului eleva cu bicicleta se îndrăgostea de marinarul din cântecul de seară
el îi șoptea lunii că iubirea fusese uitată în amfora cariatidelor
călătorea spre ultimul ei exil o amintire braț la braț cu profesorul ventriloc
în ușa templului un pescăruș din alt veac invocă păstrăvii dintr-o poemă a muntelui blajin
acum a îngenuncheat umbra pe țărm iar întunericul devine el însuși un vis despre somnul nisipului alintat de povestea genezei
acum îngerul va interpreta sonata aripilor și mă va adormi și pe mine sub baldachinul acestui amurg imperial

Nicolae Vălăreanu Sârbu: Un bătrân de poveste


Mâine dimineață beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu știu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.
Știu doar că un bătrân bea apă din ele
și face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
și face umbră pământului.
Timpul trece și fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
și cu amintirile pe care le povestește,
i s-a făcut și înmormântare creștinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.
Lumea lui a dispărut și ea
și a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.
Credința sa în apa vieții sfințită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
și astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Dumitru Ichim: ÎN CĂUTAREA CU VISUL A LUI PEGGY DE LA PEGGY’S COVE, NOVA SCOȚIA

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, ocean, plajă, cer, copil, în aer liber, apă şi natură
Nu știu dacă cerusem prea mult de la acest pelerinaj la locul unic din lume, unde oceanul și-a ales acest culcuș cosmic, la Bay of Fundy, dar abia acum îmi dădeam seama că fascinația unei alchimii a timpului devenise o obsesie, o ecuație cu atâtea necunoscute ce trebuia să fie rezolvată. Rezolvam una, tabla neagră se umplea cu altele în care literele grecești apăreau în trufia lor ca niște castele inaccesibile muritorilor de rând.
Oceanul începuse să mă inițieze în hermeneutica unor palimseste fluide, adică pe niște valuri vechi care fuseseră răzuite era suprapus un scris nou al valurilor. Nu știu cum să spun, dar pentru un poet sau un sfânt se pot auzi cuvinte din spatele cuvintelor. Peste cuvintele cheie, cuvintele care ascund măduva tainei care au fost scrise cu altfel de condei au fost acoperite cu alte cuvinte cu sensuri antinomice, dar puse împreună cu grija lumilor opuse care se ating poți descifra Vocea care îți vorbește când ai reușit să deschizi porțile interioare ale inimii.
Pentru Matei călătoria în Nova Scoția era un cadou pentru mine și nimic mai mult. El se bucura de ambalajul strălucitor al unui ‘’package’’ ca orice turist pentru mine era ceea ce se ascundea înlăuntru ‘’jucăria’’ pe care mi-o dorisem toată viața - descifrarea basmului lui Ispirescu ‘’Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte’’, singurul basm, zic unii, cu un sfârșit tragic în care moartea învinge. Dar orice monedă are și un revers. Pe de o parte este cantitativul valoric, numărul, atenție! numărul, valoarea în drahme a morții, dar noi turiștii ne oprim aici. Orice excursie pentru un turist este un maraton al trecerii noastre, ceva care se încheie pe raftul de arhivă al morții. Dar dacă întorci moneda pe partea cealaltă, ceeace pentru pelerin este busolă și nu valoric financiar, vei descoperi ‘’chipul’’ împăratului care transcende numărul. Acest chip e pus pe toate monedele. Oprindu-te la număr, ca să dau un exemplu de ilustrarea a pildei despre timp, ai câștigat cele cinci drahme indicate prin cifra scrisă, dar dacă transcenzi numărul prin întoarcerea pe fața cealaltă ai în față ‘’chipul’’ celui care a emis banul, chip pus pe toți banii și care dă valoare în parte fiecărui ban datorită chipului imprimat. Deci aceasta este raportul din parabola timpului trecător în relație cu ‘’chipul’’ care dă valoarea personală al fiecărui timp din ‘’totul curge’’ cu ‘’totul te înveșnicește’’. Nu e nici o filosofie adâncă în asta. Fă o translare a parabolei la timpul omului, care spre deosebire de timpul biologic, este timp de pe partea cealaltă a monedei ‘’chip și asemănare’’ al Împăratului, ‘’vaccinarea’’ omului de a scăpa de moarte tocmai prin vaccinul morții. Aici e rezolvarea ecuației enunțată din titlu ‘’Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte’’. Nimeni nu s-a întrebat și nimeni nu a bănuit că pe partea cealaltă a obolului cu care plătim pentru barcă este chipul de Rege al Pescarilor. Iată finalul unicului basm universal cu finalul oprit pe obolul morții. Dar oare Păstorul din ‘’Miorița’’ nu ne sugerează nimic spre înțelegerea acestui final ca drahmă cu valoare eshatologică.
Avusesem la hotel un vis foarte straniu care se împletea de minune cu căutările mele de a trece pe sub timp. Era ceva care nu semăna nici cu legenda celor ‘’Șapte tineri din Efes’’, nici cu Faust, nici cu Thomas Mann. Cât am putut să înțeleg din tâlcuirile la cele spuse de ocean era schimbarea numelui, dar nu doar pe cel de pe buletin. Numele care strânge în el tot răul din timpul vieții trebuia curățat, adică la fiecare rău săvârșit să faci binele și această se numește metanoia, schimbarea prin katarsis, prin focul ruperii de trecut și ‘’trecerea pe sub timp’’ cu un nume nou. Era un fel cum se face atunci când cineva e tuns în monahism. După ce este dus înapoi prin toate odăile sinelui după ce a terminat de curățat printr-un fel de purgatoriu aruncă haina veche în foc și i se pune un nou nume. Eu venisem aici ca prin frumusețea munților și prin scripturile oceanului să ajung la ‘’kalos’’ - frumusețea care mântuie, trecerea la existență, evident păstrându-o, dar purificată, la ființare în și spre ‘’to On = Cel care Este’’. Frumusețea este strălucirea arteziană de lumină a iubirii. În greacă ‘’kalos’’ înseamnă și bun, iar un om nu poate fi bun dacă nu ajunge la starea de magnetism de la te înălța în iubire prin puterea de atragere a frumosului, a nopții care năpârlind de noapte devine Kosmos=exclamare kantiană pentru cerul înstelat și conștiința liberă din om.
Venisem aici să descojesc, metaforic vorbind, ‘’capătul lumilor’’ și să-i aflu limanul să mă **întâlnesc cu Ea - era una din cele cinci fecioare cu care a intrat cu Mirele la nuntă. Celelalte au rămas în lume. Prin fiecare o căutam pe Ea, dar Ea rămăsese în camera de nuntă și ușile s-au închis cu sunet mare ca niște porți.
(continuare)

Dăian Daniel: un del de Dăian...



Un fel de Dăian cu umbră și penumbră.
Ulei pe radiografia unei clipe.
după ce dezamorsezi cronometrul
care ne ține venele legate
într-un imn ușor tragic
vom intra amândoi în sala de dans
și ne vom intona unul celuilalt
sloiurile în care vibrează
coniacul
fericirea o să ne sticlească în palme
tu îți vei răsfoi a o mia oară portjartierul
eu voi înghiți în neștire șarpele din gât
și după ce ne ferim cum putem de aplauzele carnivor verzui
ale cordonului ombilical
vom dansa ca un răsuflu acest tango cumplit
de dragoste
Dăian Daniel

Stefan Teodor Cabel :Revista Literadura,nr.14/2019


În acest număr puteți citi:
Poezie: Ion Nicolescu, Grigore Vieru, Mihail SoareRadu AndriescuCălin DengelMarin MoscuToni ChiraIonuț DumitruRamona Muller Ana Ardeleanu,Teodor DumeAlexandra-Mălina Lipară Ilona Pîrvan Ricardo Fernández Moyano traducere de Elisabeta Boțan; eseu de Mihaela Burlacu, Proză: Thanas Medi, traducere de Oana Anca Mihaela GlasuSavu PopaMarcel Vişa; umoristică Florentina Loredana Dalian; Ora de muzică, Sorin Călin (Fortele De Munca); Evocări, Florentin Popesc Tudor Cicu ( Cornelia) În Cartea din biliotecă prezintă carti semnate de: Gina ZahariaAnghel Aurel, Mihail Sălcuțan, Gheorghe Postelnicu; cronică literară semantă de Raluca FaraonDaniel LucaManuela Camelia Sava, Șerban Codrin.
La Info cultural despre Zilele Bibliotecii județene „V.Voiculescu” Buzău, Activități de la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, Salonul de carte Noise Poetry și Aniversări scriitori buzoien.

LITEADUR.BLOGSPOT.COM

Teodor Dume în Revista TRIBUNA,nr.411 (16-31 oct.2019)

Este posibil ca imaginea să conţină: Teodor Dume

Dan Tipuriță‎ : fructele creației

acolo în ţara rece a plecării
ne-au rămas pe gânduri
nehotărâte drumurile zilelor noastre
de parcă nu răsărise încă steaua cunoaşterii
magii se rătăciseră în hăţişul filozofiei religiilor
s-au încâlcit în vechiul nostru obicei
al pizmuirii aproapelui
acum chiar şi aici
în mirajul trăirii exotice
ne lipseşte locul înţelelepciunii celulelor
nu putem fugi în universul gândirii
ne vindem rodul cugetului la preţ redus
mereu vin alţii şi ne confiscă tarabele
nouă ne rămâne numai locul gol
pentru depozitarea veşnicilor neînţelegeri
şi mai ales
a gunoaielor vocale
pe care ni le recunoaştem
ca fructe ale creaţiei

Badescu Alexia: Versuri

    Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, 
în mâinile tale măiestre
un murmur pierdut de lume
e sufletul meu
poate că mâine va plânge încă o iluzie
moartea ei nu va aparține nimănui
nepăsarea își va face din nou culcuș în craniul meu hâd
de furnică latentă
dar acum
aici
suntem doi derbedei
ce uită de toate
ce uită de ei
născuți din sudoare și scâncet de zei
în brațele tale fecunde
îmi caut iertarea

***
da iubito știu
nu ți-am mai scris demult
nebunia noastră antigravitațională era ca apa pe marte
la capătul minții
ca lupul ce urlă a pustiu
a fost necesar doar un brânci
orgoliile noastre ascuțite la maxim călcau în picioare revolte cu iz de fecioare perverse
cu rânjete strâmbe
și-acum e târziu
da iubito știu
nu am fost prea romantic
nu flori nu perfuzii nu drame-nfășate în plastic
pledez vinovat
iubirea se temea de propria-i umbră
de propriul ecou
cântam ca și nero ascuns în fierbinți
la marginea romei urlam
sunt liber sunt eu
da iubito știu


***
domnișoara era mlădioasă era sublimă
avea zvâc avea spectru avea adrenalină
picioare unduioase ca nilul
sâni mai glorioși decât grădinile suspendate ale semiramidei
învățase tehnica îmbrobodirii alături de mama ei vrăjitoare
aruncase la gunoi secvențele din copilărie
podeaua de lut frigul lipsa de afecțiune le dăduse de pomană altor copii ca pe o moștenire amară
domnișoara ducea o viață glamour
gramatica mai scârțâia dar era vedetă pe sticlă
primea săptămânal cereri în căsătorie sfaturi inutile câte-o răstignire în scris și îndemnul proletar de a se duce la muncă
se simțea în largul ei în lumea asta de prădători fără suflu
dar uneori îi lipsea ceva
inima ei era fără un minut
albastrul nu i se născuse încă

Atila Racz: Împăcat

Fotografia de profil a lui Atila Racz, Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi ochelari de soare
nu ai decât să crezi

că iubirea
te iartă
te aduce în tine
e noapte și te plimbi
printr-o visare
tot timpul ești lângă mine
chiar dacă ești
cu un alt bărbat
într-o vreme o să-ti amintești                
o să mă aștepți
pe banca aceea luminoasă
de sub luna
inchipuind iubirea noastră
când liniștîți
oamenii treceau pe lângă noi
impăcați
că au văzut iubirea
Atila Racz

Sebastian Golomoz: Te iubesc

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

Triumful dragostei
Elixirul fericirii

Inundă inima mea cu
Umor, visuri și speranțe
Beatitudinea mă caracterizează
Emoția îmi șoptește
Să-ți amintesc în fiecare zi
Cât de mult te iubesc.

Elena Lucia Spatariu-Tudose: Singurătate și petale


I-am spus singurătății
să tragă ușa după ea
când pleacă
singurătatea s-a-ntristat...
șezută pe prag
rupea petale de flori albe
-mă iubește nu mă iubește
ma iubește...
apoi a mai chemat o singurătate
două singurătăți urlă
îmbrățișate pe canapea
eu nu le aud
mă joc măsurând timpul
în petale de flori albe
mă iubește nu mă iubește
mă iubește...
Elena Lucia Spatariu-Tudose
ELS-17.11.2018

Teodor Dume: Aforisme


o rugăciune e ca și o clipă
trăită lângă Dumnezeu
***

Tot ce vine din credință
înseamnă IUBIRE
***

Înțelepciunea completează
eleganța  sufletului
***

Oamenii răi nu pot
să zâmbească, ei doar
mimează
***

Speranța umană are fața lui Dumnezeu

***
Cine se hrănește din iubirea celuilalt
devine o singură ființă

***

Fericirea nu intră niciodată
pe ușa din față

***

Cei care uită ce au de făcut  azi
nu sunt pregătiți pentru ziua de mâine

Dumitru Ichim :Psalm de spus la asfințire


Echerul și penița prin sporul de fractalii
Pe muchi îți scapăr slava în loc să mi Te frângă.
Ce-mi fuse limpezime e-un puzzle în vitralii,
Chiar Mandelbrot se miră de cumpăna-mi nătângă.
.
Cum luiși drum răsare din bobu-i de-asfințire?
Ții cerurilor frâul, dar Ți-s bordei sub grâie.
La foc i-ai spus izvodul în ochi a fi privire,
Cum țeși din mare norul în pânză de tămâie,
.
Dar cu tăiș de trăznet, ca-n palia Scripturii
Când se trezește firea de-oceanic în tornadă,
Doar numai Tu mi-ești Tată, ți-s duhul sfânt pădurii,
Ningai tristeții albe din prima Ta zăpadă.
.
Eu n-am să-Ți cer vițelul, deși-s Risipitorul:
Ia-i soarelui dojana și trage-mi la geam norul !
Kitchener, Ontario
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, cer, în aer liber, natură şi apă

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10