Nu știu dacă literele, separat sau legate între ele, au îngeri. Nici dacă aceștia le veghează întotdeauna. Cred, însă, că înregimentarea lor în cuvinte și a cuvintelor în povești ține de ceva SF, cumva. Chiar dacă SF înseamnă Dumnezeu sau dat genetic – ca joc al unei conștiințe pe care fiecare o denumește cum poate, cum simte, cum înțelege sau cum o percepe. Și, odată scrisă, povestea merge mai departe. Pe un drum îngust sau larg, drept sau sinuos. Și, chiar dacă se oprește, trecută doar prin câteva gânduri, tot și-a atins menirea...
24 noiembrie 2019. Ultima zi de Gaudeamus. Îmi propusesem să particip la Ceremonia acordării premiilor concursului "Nicolae Velea" și la lansarea antologiei - ”Rația de libertate” – editată cu această ocazie, antologie care cuprinde 35 de proze selectate din cele trimise la concurs, proze despre evenimentele din 1989. Într-o sală generoasă, departe de vacarmul Târgului, în general, Editura Betta, avându-l ca moderator al evenimentului pe însuși directorul editurii, domnul Nicolae Roșu, s-a întrecut pe sine. Spectacolul, bine regizat, dirijând privirile noastre de la un vorbitor la altul (Gabriela BANU, Victoria MILESCU, Eliza ROHA, Paula ROMANESCU, Aureliu GOCI, Emil LUNGEANU, Nicolae GEORGESCU, Victor ATANASIU, Lucian GRUIA) a adus în prim plan autorii premiați și volumele lor (publicate de Editura Betta, ca elogiu pentru meritul de a fi căștigat acest concurs): Ana DOBRE- PELIN, ”Secretele Otiliei”, Dan TIPURIȚĂ, ”Triunghiul Bermudelor”, Geni DUȚĂ, ”La porțile vieții”, Oana Anca OPREA, „Exod în lacrima lui Dumnezeu”, Marina COSTA, ”Ocrotiți de sirene”, Tudor CICU, ”Don Quijote pleacă la râzboi”, Gabriela STANCIU PÂSĂRIN, Daniela ALBU... Premiul ”Nicolae Velea” a revenit scriitorului Florin ANGHEL VEDEANU.
Chiar dacă: ”Nu există un roman al revoluției” - (Emil LUNGEANU) și ”Literatura nu s-a cristalizat, încă, este o epocă fluidă, volantă, nu sunt genii” - (Aureliu GOCI), concursul și tematica sa reiterează faptul că încă ne întrebăm: Ce facem cu anii noștri, în ce, unde ne punem amintirile și, mai ales, câtă vreme ne rămâne pentru a vedea cum visul nu mai aleargă besmetic înaintea noastră?
Cu semnul grafic al întrebării pe pereți și în creier, am părăsit sala printre autorii aplecați asupra autografelor, printre volumele emoționate, printre privirile de culoarea adâncului împlinit. Și treptele către parter le-am coborât nu pe tălpi, nu în mâini, ci pe aripi. Aripile acelea ale îngerilor de cuvinte, împrumutate cu grație de ei, cei nevăzuți, dar aflați deasupra noastră și a tuturor lucrurilor, întotdeauna.
Am mai trecut o dată prin fața Editurii Școala Ardeleană, unde îmi lansasem cu o zi înainte volumele: „Extrasenzorial” și „Ziua care-ți trece prin minte”, le-am mângâiat cu privirea și le-am ordonat în locul acela al lor, doar al lor. Nu le-am atins, dar le-am promis că într-o zi voi povesti și despre ele. „Fiecare are un moment al său. Va veni și al vostru. Și nu voi aștepta să vă cățărați spre urechile mele și să întrebați ce fac cu voi” – am zis încet, sigur, transmițând, prin canalul energetic dintre noi, întreaga mea duioșie. Am strâns pleoapele și am plecat așa, ca un orb, amintindu-mi, ca de fiecare dată când am câte o lansare, cuvintele lui Ciprian Chirvasiu: ”Ileana, poți să să ai o certitudine. Într-o zi se va întoarce. Știu ce spun, sunt om bătrân. După ce schimbă lumea, cuvintele se întorc să se odihnească puțin… Dar acum las-o liberă, las-o să-și facă de cap!”
Am înclinat capul greu de gânduri. Zgomotul a rămas în urmă. Frigul îmi biciuia obrajii. Geanta și plasele doldora de cărți îmi tăiau parcă degetele. Un portar amabil m-a ajutat să achit contravaloarea tichetului de parcare. Din mașină zăream silueta Pavilionului cu jucării din cuvinte și suflete. Câteva lumini unduiau umbre. Bariera s-a ridicat singură. Și nu știu de ce m-am simțit, pentru o clipă, un pitic într-o mașină cât o cutie de chibrituri, o mașină care-și făcea loc pe străzi, în lumea asta mare-mică!
Ileana Popescu Bâldea
IPB / 27 noiembrie 2019
