Algoritm literar,nr.3(28),2019,director: Ioan Barb

Cuprins pagina 1. Silviu GUGA - Eseiști, critici și istorici literari 2 2. Ana BLANDIANA - Parcul din Chisinau 3 3. Cornel UNGUREANU - Jurnal (I) 4 4. Virgil PODOABĂ -Crăciunul arhetipal 7 5. Mircea MOȚ- Despre eminesciene oglinzi 8 6. Radu CIOBANU- A te păstra curat 10 7. Ioan Radu VACARESCU - Traduceri 13 8. Ioan BARB - Poeme 15 9. Emil Cătălin NEGHINĂ - Poeme 16 10. Lucian MĂNĂILESCU- Poeme 18 11. Andreea ZAVICSA - Instrucțiuni privind Cartea neisprăvirii 19 12. Felix NICOLAU- Dostoievski de la Bucale 20 13. Daniel MARIȘ- Focul din cuvinte 22 14. Viorel CHIRILĂ - Trasee și experiențe esențiale în lirica lui Ion Barbu 23 15. Liliana POPA - Poeme 27 16. Carmen Tania GRIGORE - Poeme 28 17. Angela Nache MAMIER - În intimitatea unui imaginar febril restituit 29 18. Ovidiu BĂJAN- Poeme 30 19. Mihai MERTICARU- poeme 31 20. Luminița ZAHARIA - Poeme 32 21. Ovidiu MOCEANU - Nu te vei teme de demonul amiezii 33 22. Nina CERANU -Portret în cărbune) 35 23. Daniel LĂCĂTUȘ- Literatura română sub cod roșu 38 24. Anca SÎRGHIE - O rodnică vizită a scriitoarei Alina DIACONU în România 41 25. Daniel MARIȘ- Între două lumi 43 27.. Ion NEGRILĂ- Andrei „fără inimă” 44 28. Sabina Ivașcu- Primenire 46 29. Silviu GUGA - Un interesant memorial de călătorie (Mioara Bahna). 47 30. Silviu GUGA - Un roman de Ioana Heidel 48 2 Silviu GUGA Eseiști, critici și istorici literari S-ar putea să fie o modă a listelor și, fără să am conștiința alinierii la această „modă‖, am alcătuit și eu, în numerele precedente ale revistei, liste cu o sută de romane, o supă de poeți, o sută de prozatori și o sută de dramaturgi din ultima sută de ani. Doream să sugerez că aniversarea Centenarului Marii Uniri se poate sărbători și în biblioteci. Un prieten, semnalându-mi laudele și, mai ales reproșurile care mi s-au adus privitoare la aceste liste, mă atenționează că listele au rămas „la modă‖ și mă întreabă dacă mă încumet să alcătuiesc și o listă cu eseiști, critici și istorici literari. Îi răspund cu o naivă pomptitudine că pot să alcătuiesc o asemenea listă. Am realizat-o, dar nu cu ușurința redactării celorlalte liste. Riscul de a avea mai multe reproșuri mi-l asum. Într-o „cronică măruntă‖ din revista „Orizont‖ (nr.6 /2019) eram ironizat, e drept cu...tandrețe, că în lista dramaturgilor am „îndesat‖ și nume fără relevanță, „dacă nu-i avem, să vedem pe cine mai...avem. Parcă autorii de istorie a dramaturgiei, a poeziei, a prozei - a literaturii – nu fac la fel? Nu adaugă şi ei până ajung la numărul de pagini… satisfăcător?‖. Cred că și pentru această listă mi se poate oferi o asemenea consolare. Iată lista: Gheorghe Bogdan-Duică (1866), Mihail Dragomirescu (1868), G. Ibrăileanun (1871), Ovid Densusianu (1873), Paul Zarifopol (1874), H. Sanilevici (1875), Dumitru Caracostea (1876), Sextil Pușcariu (1877), Eugen Lovinescu (1881), Nicolae Cartojan (1883), Octav Botez (1884), Alice Voinescu (1885), I.E. Torouțiu (1888), Perpessicius (1891), Radu Dragnea (1893), Ion Chinezu (1894), D.I.Suchianu (1895), Mihai Ralea (1896), D. Murărașu (1896), Basil Munteanu (1897), Tudor Vianu (1898), G.Călinescu (1899), Pompiliu Constantinescu (1901), Ioan Breazu (1901), Liviu Rusu (1901), Vladimir Streinu (1902), Șerban Cioculescu (1902), Dumitru Popovici (1902)

Mamier Angela Nache:Senzualite

Afară din pat,
Pletele poartă amintirea,
Jocurile simțurilor,
Mici salamandre fugace
In mijlocul
Unui foc de ierburi sălbatice.
Pupilele reflectă
Dezordinea și aventura ,
Am un avion în cap
Intr-un nor destul de ciudat,
Care se teme să se întoarcă
In țară.
Memoria mă înfrumusețează ,
Pe drumul unei grădini suspendate,
La orele însorite,
In cele mai bune locuri,
Micuțele salamandre somnolează,
Cuibărite în ierburile roșii
Sălbatice.

Sensualité
angela nache mamier

Hors de mon lit
La chevelure emporte le souvenir.
Jeux des sens.
Petites salamandres fugaces
Au milieu
D’un feu d’herbes sauvages.
Les pupilles rendent compte
Du désordre et de l’aventure,
J’ai un avion dans la tête,
Dans un drôle de nuage
Qui a peur de rentrer au pays.
La mémoire m’embellit,
Le long d’un jardin suspendu
Aux heures du soleil.
Aux meilleures places
Les petites salamandres somnolent,
Dans les herbes rouges et sauvages,
Blotties.

Mamier Angela Nache,(vol.Dolor,Editions Clapas)

P.S-Toile acryl."Femme-au-masque-de salamandre" (GARCIA)

|

Tincuţa Horonceanu Bernevic: Ce o mai fi și cu iubirea asta?

Anica iubește!
Trece pe stradă ca o umbră
și fața i s-a lungit ca a sfinților din icoane
Anica are ochii triști privind parcă înăuntru-i
nu în afară
Ce-o mai fi și iubirea asta care face oamenii să pară sfinți în viață?

Lina iubește!
Ați văzut mersu-i țanțoș ca de cocostârc
și zâmbetul care i s-a lipit de față?
Lina nu era așa
mergea cu ochii în pământ
de parcă număra pietrele
Ce-o mai fi și iubirea asta care îți rotește privirea înspre lumină?

Genoveva iubește!
Trupușoru-i plăpând
ce se strecura printre oameni
acum e aproape de perfecțiune
ca un cerc, ca o bilă,
strălucește în plin soare cu toate kilogramele în plus
și se bucură de tot și de toate!
Ce-o mai fi și iubirea asta care te rotunjește și te dă de-a dura
prin viață?

Claudia iubește!
Până mai ieri
când te servea cu un ceai avea gestul smerit
acum zornăie la toate încheieturile brățări de aur greu
și zornăitul lor
e ca un strigăt de ajutor pentru urechile mele
numai Claudia s-a transformat într-un păun
ce numără clipele de strălucire și se pierde în ele
Ce-o mai fi și iubirea asta care-ți îmbracă mersul în straie de aur
de ajungi să mergi poticnit?

Daria iubește!
Stă pe un pat de spital și numără ceva
clipele de liniște
clipele de durere
picăturile din perfuzii
are de numărat toată ziua
și toată noaptea
atât i-a mai rămas din bucuria de altă dată
Ce-o mai fi și iubirea asta care macină sănătatea ca o moară de vânt
ascunsă în inimă?

Cleopatra iubește!
Merge uneori la stânga, alteori la dreapta
fără să se clatine
e greu de ghicit fata asta care
luminează încăperea cu prezența ei
nu vorbește singură și are timp pentru toate
privirile celor din jur îi alunecă peste aura de lumină
și nu o ating
cuvintele ei vindecă răni și sunt ușoare ca fulgii
toată lumea spune același lucru:
Cleopatra iubește!
Ce-o mai fi și iubirea asta care face și desface tărâmuri
din care umbre și flăcări pornesc înspre lume?

Poate e un medicament cu multe reacții adverse!

Tincuţa Horonceanu Bernevic

Alexia Ema Ema: caut un oraș

       Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, versuri, Versuri, Versuri, versuri, 

caut un oraș

în care totul să fie pe dos

râsul să fie tristețe

iar tristețea să fie un hohot de râs

nașterea să fie moarte

iar moartea ritmul în care inima îți bate până te naști

aș umbla decedată pe fiecare stradă

pe care aș putea să te reîntâlnesc

și abia atunci

aș simți că m-am născut

lângă tine în mormânt

***

tristețea asta va trece
și nu vreau
doar așa te simt aproape
când mi se umezesc ochii
te întorci
nu trebuie să mă atingi
ca să-ți simt degetele
nici să-mi vorbești te aud oricum
e de ajuns să plâng și
mormântul se deschide
ai tricoul puțin șifonat și după zâmbet
îmi dau seama că ai chef să dansăm
oprește-te
e miezul zilei și plaja plină
fetița noastră nu știe că sunt nebună
și nici lumea asta toată n-ar înțelege
că umbra de pe nisip
ești chiar tu

Alexia Ema Ema

RESTITUIRI***RESTITUIRI***RESTITUIRI***RESTITUIRI***RESTITUIRI***RESTITUIRI***

Restituiri, Restituiri, Restituiri, Restituiri, Restituiri, Restituiri, Restituiri, Restituiri, Restituiri, Restituiri  

IOAN ALEXANDRU

IMNUL, din IMNELE TRANSILVANIEI, 1976

Greu de rostit e Imnul, și mai greu
De încălzit această casă moartă,
Vrednic să fiii să-mbraci acel veștmânt
Pe care numai îngerul îl poartă.

Imnul, strigătul față de grai
De spaimă sacră și de bucurie
Când Mirele străvede prin perdea
Mireasa-mpovărată de vecie.

Puteri se cer grozave să despici
Catapeasma cea despărțitoare
Căci numai sângele din ceruri picurat
Poate aprinde pielea pe izvoare.


Ion Minulescu - Cu toamna in odaie


Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
https://Versuri.ro/w/tiy1
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame... "

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...

FLORIN MUGUR

Marginea de apă

Ne citim unul altuia poeme până ne vine rău
și ne rezemăm clătinându-ne de zidul ud
privindu-ne sfârșiți, desfigurați
ca după un imens hohot de râs.

Și dacă – întreabă cineva – și dacă ne-am desprins
noi înșine ca o lacrimă
din marginea de apă a bătrânului imperiu corupt?
dacă ne e tată? cum să ne omorâm tatăl?

Istoria fricoasă a imperiului
făcută din tresăriri și mușcături și desprinderi
ca istoria unui iepure turbat.

Și dacă totuși ne e tată?
Răspunde, imperiu celest!

El e măreț, nici nu ne-aude
el e stăpân pe dușmănia lui profesională
el se uită peste capetele noastre
și numără sorii teribili.

(din Portretul unui necunoscut (1980)

*

Ionel Bota: borderline. cât să poți locui o viață într-o lacrimă

borderline. cât să poți locui o viață într-o lacrimă

îmi purtau oasele într-o lectică a flagelatului din sărbătoarea supunerii
încercam să aflu dacă viața e aceeași astfel ascuns de ura ta
cerșind statuilor bucuria de a crede și de a fi crezut
morții mei deghizați în îngeri visau înălțarea la cer

sinucigașul nu se mai poate reinventa
sub cascheta cazonă diavolul dă cu tifla speranțelor
e un război care se poartă
pe toate fronturile

tu nu îndrăzneai să mă părăsești
așteptând al treilea cântat al cocoșului
dar era numai raiul promis gladiatorului din poemul despre femeia care te-a amăgit pe peronul verii

culege spinii coroanei și scoate-mi ochii
dumnezeu are o iesle a nașterii pentru fiecare
o groapă în care îi vei citi morții cântecul de leagăn
până când numai într-o singură lacrimă vei mai putea adormi

Ionel Bota

De la Ovidiu Bojan citire

Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că și-a omorât soția.
- Fapta dumneavoastră e extrem de gravă.Ce aveți de spus în apărare ?
- Domnule judecător, soția mea era așa de proasta încât m-a scos din minți și am aruncat-o din balcon.
- Incredibil ce spuneți .Ce argumente aveți ?
- Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj, iar la parter locuiește o familie de pitici. Părintii au 1 metru iar copiii, cel de 12 ani, 70 de centimetri și cel de 14 ani are 90 de centimetri.
În ziua respectivă i-am spus soției:
- E teribil sa fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt așa de mici!
- Da, răspunde soția, o adevărată familie de pirinei.
- Pigmei ai vrut sa spui!
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
- Ăla se numește pigment.
- Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ăla se numește pergament.
- Cum poți dragă sa fii așa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ceea ce a scris.
- Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul „fragment“ ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine că apare soția mea lângă mine cu o carte în mână și îmi spune:
- Uite dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte , dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește ,Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mână și ii spun :
- Draga mea, asta e o carte in limba franceza Marchiza de Pompadour, nu trebuie să traduci numele în română .
- Asta e bună dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie, care am făcut meditații cu un vector de la facultate !!
- Ăla nu se numește vector, se numește lector.
- Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
- Ăla a fost Hector și era troian.
- Hector e unitate de măsură a suprafeței, blegule.
- Ăla e hectar, draga mea.
- Ma uimești cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
- Ăla se numește nectar, spun eu oftând din adâncul sufletului.
- Habar nu ai, eu știu sigur ca era și o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
- Nu se spune duo se spune duet.
- Mă scoți din sărite, cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu săbiile.
- Ăla se numește duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
- Domnule judecător , aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fața ochilor și nu m-am mai putut stăpâni așa că am aruncat-o pe geam.

Liniște în sală… judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:

- E clar,a fost legitimă apărare,sunteți liber. Eu o aruncam deja de la Hector

Ileana Popescu Bâldea: BUN RĂMAS, GAUDEAMUS!

Nu știu dacă literele, separat sau legate între ele, au îngeri. Nici dacă aceștia le veghează întotdeauna. Cred, însă, că înregimentarea lor în cuvinte și a cuvintelor în povești ține de ceva SF, cumva. Chiar dacă SF înseamnă Dumnezeu sau dat genetic – ca joc al unei conștiințe pe care fiecare o denumește cum poate, cum simte, cum înțelege sau cum o percepe. Și, odată scrisă, povestea merge mai departe. Pe un drum îngust sau larg, drept sau sinuos. Și, chiar dacă se oprește, trecută doar prin câteva gânduri, tot și-a atins menirea...
24 noiembrie 2019. Ultima zi de Gaudeamus. Îmi propusesem să particip la Ceremonia acordării premiilor concursului "Nicolae Velea" și la lansarea antologiei - ”Rația de libertate” – editată cu această ocazie, antologie care cuprinde 35 de proze selectate din cele trimise la concurs, proze despre evenimentele din 1989. Într-o sală generoasă, departe de vacarmul Târgului, în general, Editura Betta, avându-l ca moderator al evenimentului pe însuși directorul editurii, domnul Nicolae Roșu, s-a întrecut pe sine. Spectacolul, bine regizat, dirijând privirile noastre de la un vorbitor la altul (Gabriela BANU, Victoria MILESCU, Eliza ROHA, Paula ROMANESCU, Aureliu GOCI, Emil LUNGEANU, Nicolae GEORGESCU, Victor ATANASIU, Lucian GRUIA) a adus în prim plan autorii premiați și volumele lor (publicate de Editura Betta, ca elogiu pentru meritul de a fi căștigat acest concurs): Ana DOBRE- PELIN, ”Secretele Otiliei”, Dan TIPURIȚĂ, ”Triunghiul Bermudelor”, Geni DUȚĂ, ”La porțile vieții”, Oana Anca OPREA, „Exod în lacrima lui Dumnezeu”, Marina COSTA, ”Ocrotiți de sirene”, Tudor CICU, ”Don Quijote pleacă la râzboi”, Gabriela STANCIU PÂSĂRIN, Daniela ALBU... Premiul ”Nicolae Velea” a revenit scriitorului Florin ANGHEL VEDEANU.
Chiar dacă: ”Nu există un roman al revoluției” - (Emil LUNGEANU) și ”Literatura nu s-a cristalizat, încă, este o epocă fluidă, volantă, nu sunt genii” - (Aureliu GOCI), concursul și tematica sa reiterează faptul că încă ne întrebăm: Ce facem cu anii noștri, în ce, unde ne punem amintirile și, mai ales, câtă vreme ne rămâne pentru a vedea cum visul nu mai aleargă besmetic înaintea noastră?
Cu semnul grafic al întrebării pe pereți și în creier, am părăsit sala printre autorii aplecați asupra autografelor, printre volumele emoționate, printre privirile de culoarea adâncului împlinit. Și treptele către parter le-am coborât nu pe tălpi, nu în mâini, ci pe aripi. Aripile acelea ale îngerilor de cuvinte, împrumutate cu grație de ei, cei nevăzuți, dar aflați deasupra noastră și a tuturor lucrurilor, întotdeauna.
Am mai trecut o dată prin fața Editurii Școala Ardeleană, unde îmi lansasem cu o zi înainte volumele: „Extrasenzorial” și „Ziua care-ți trece prin minte”, le-am mângâiat cu privirea și le-am ordonat în locul acela al lor, doar al lor. Nu le-am atins, dar le-am promis că într-o zi voi povesti și despre ele. „Fiecare are un moment al său. Va veni și al vostru. Și nu voi aștepta să vă cățărați spre urechile mele și să întrebați ce fac cu voi” – am zis încet, sigur, transmițând, prin canalul energetic dintre noi, întreaga mea duioșie. Am strâns pleoapele și am plecat așa, ca un orb, amintindu-mi, ca de fiecare dată când am câte o lansare, cuvintele lui Ciprian Chirvasiu: ”Ileana, poți să să ai o certitudine. Într-o zi se va întoarce. Știu ce spun, sunt om bătrân. După ce schimbă lumea, cuvintele se întorc să se odihnească puțin… Dar acum las-o liberă, las-o să-și facă de cap!”
Am înclinat capul greu de gânduri. Zgomotul a rămas în urmă. Frigul îmi biciuia obrajii. Geanta și plasele doldora de cărți îmi tăiau parcă degetele. Un portar amabil m-a ajutat să achit contravaloarea tichetului de parcare. Din mașină zăream silueta Pavilionului cu jucării din cuvinte și suflete. Câteva lumini unduiau umbre. Bariera s-a ridicat singură. Și nu știu de ce m-am simțit, pentru o clipă, un pitic într-o mașină cât o cutie de chibrituri, o mașină care-și făcea loc pe străzi, în lumea asta mare-mică!
Ileana Popescu Bâldea
IPB / 27 noiembrie 2019

Traian Abruda‎ : pe alunecate

pe alunecate

nu săruta când
expectorezi ! - în curând
se vor încurca
în gura ta mai multele limbi
pe care le-ai crezut consumate -
nu
nu e pe dezbrăcate
e doar pe alunecate

Traian Abruda‎ 

Daniela Marchetti: amurg

Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, versuri, Versuri, Versuri

privește cum adoarme copacul sub cerul acestei toamne de aur doar el mai lăcrimează la marginea golfului unde a îngropat Dumnezeu cuvintele unde stâncile sunt pietre funerare
îl așteptăm pe Verlaine să coboare îi dăm binețe păsării sărutăm amurgul pe frunte
refacem năvoadele apoi bântuim povestea cu un nou
capitol
***

amurg imperial

o presimțire de toamnă cu rod îmi aduce mai aproape apele râului
ceața e o mare neliniște în ținutul straniu
venea o corabie încârcată pentru orașul interzis
(- timonierul virgin nu mai era așteptat de nimeni)
debarcaderul devenise depozitul clepsidrelor uitate în manualul unei duminici
eu îl citeam pe Capek și fabrica lui de absolut ascundea pe dumnezeul lucrurilor bântuite
într-o fotografie un vârcolac se spânzura de steaua nordului eleva cu bicicleta se îndrăgostea de marinarul din cântecul de seară
el îi șoptea lunii că iubirea fusese uitată în amfora cariatidelor

călătorea spre ultimul ei exil o amintire braț la braț cu profesorul ventriloc
în ușa templului un pescăruș din alt veac invocă păstrăvii dintr-o poemă a muntelui blajin
acum a îngenuncheat umbra pe țărm iar întunericul devine el însuși un vis despre somnul nisipului alintat de povestea genezei
acum îngerul va interpreta sonata aripilor și mă va adormi și pe mine sub baldachinul acestui amurg imperial

Daniela Marchetti

Nicolae Vălăreanu Sârbu: Un bătrân de poveste

Mâine dimineață beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu știu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Știu doar că un bătrân bea apă din ele
și face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
și face umbră pământului.

Timpul trece și fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
și cu amintirile pe care le povestește,
i s-a făcut și înmormântare creștinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut și ea
și a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.

Credința sa în apa vieții sfințită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
și astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Dumitru Ichim: ÎN CĂUTAREA CU VISUL A LUI PEGGY DE LA PEGGY’S COVE, NOVA SCOȚIA

Nu știu dacă cerusem prea mult de la acest pelerinaj la locul unic din lume, unde oceanul și-a ales acest culcuș cosmic, la Bay of Fundy, dar abia acum îmi dădeam seama că fascinația unei alchimii a timpului devenise o obsesie, o ecuație cu atâtea necunoscute ce trebuia să fie rezolvată. Rezolvam una, tabla neagră se umplea cu altele în care literele grecești apăreau în trufia lor ca niște castele inaccesibile muritorilor de rând.
Oceanul începuse să mă inițieze în hermeneutica unor palimseste fluide, adică pe niște valuri vechi care fuseseră răzuite era suprapus un scris nou al valurilor. Nu știu cum să spun, dar pentru un poet sau un sfânt se pot auzi cuvinte din spatele cuvintelor. Peste cuvintele cheie, cuvintele care ascund măduva tainei care au fost scrise cu altfel de condei au fost acoperite cu alte cuvinte cu sensuri antinomice, dar puse împreună cu grija lumilor opuse care se ating poți descifra Vocea care îți vorbește când ai reușit să deschizi porțile interioare ale inimii.
Pentru Matei călătoria în Nova Scoția era un cadou pentru mine și nimic mai mult. El se bucura de ambalajul strălucitor al unui ‘’package’’ ca orice turist pentru mine era ceea ce se ascundea înlăuntru ‘’jucăria’’ pe care mi-o dorisem toată viața - descifrarea basmului lui Ispirescu ‘’Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte’’, singurul basm, zic unii, cu un sfârșit tragic în care moartea învinge. Dar orice monedă are și un revers. Pe de o parte este cantitativul valoric, numărul, atenție! numărul, valoarea în drahme a morții, dar noi turiștii ne oprim aici. Orice excursie pentru un turist este un maraton al trecerii noastre, ceva care se încheie pe raftul de arhivă al morții. Dar dacă întorci moneda pe partea cealaltă, ceeace pentru pelerin este busolă și nu valoric financiar, vei descoperi ‘’chipul’’ împăratului care transcende numărul. Acest chip e pus pe toate monedele. Oprindu-te la număr, ca să dau un exemplu de ilustrarea a pildei despre timp, ai câștigat cele cinci drahme indicate prin cifra scrisă, dar dacă transcenzi numărul prin întoarcerea pe fața cealaltă ai în față ‘’chipul’’ celui care a emis banul, chip pus pe toți banii și care dă valoare în parte fiecărui ban datorită chipului imprimat. Deci aceasta este raportul din parabola timpului trecător în relație cu ‘’chipul’’ care dă valoarea personală al fiecărui timp din ‘’totul curge’’ cu ‘’totul te înveșnicește’’. Nu e nici o filosofie adâncă în asta. Fă o translare a parabolei la timpul omului, care spre deosebire de timpul biologic, este timp de pe partea cealaltă a monedei ‘’chip și asemănare’’ al Împăratului, ‘’vaccinarea’’ omului de a scăpa de moarte tocmai prin vaccinul morții. Aici e rezolvarea ecuației enunțată din titlu ‘’Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte’’. Nimeni nu s-a întrebat și nimeni nu a bănuit că pe partea cealaltă a obolului cu care plătim pentru barcă este chipul de Rege al Pescarilor. Iată finalul unicului basm universal cu finalul oprit pe obolul morții. Dar oare Păstorul din ‘’Miorița’’ nu ne sugerează nimic spre înțelegerea acestui final ca drahmă cu valoare eshatologică.
Avusesem la hotel un vis foarte straniu care se împletea de minune cu căutările mele de a trece pe sub timp. Era ceva care nu semăna nici cu legenda celor ‘’Șapte tineri din Efes’’, nici cu Faust, nici cu Thomas Mann. Cât am putut să înțeleg din tâlcuirile la cele spuse de ocean era schimbarea numelui, dar nu doar pe cel de pe buletin. Numele care strânge în el tot răul din timpul vieții trebuia curățat, adică la fiecare rău săvârșit să faci binele și această se numește metanoia, schimbarea prin katarsis, prin focul ruperii de trecut și ‘’trecerea pe sub timp’’ cu un nume nou. Era un fel cum se face atunci când cineva e tuns în monahism. După ce este dus înapoi prin toate odăile sinelui după ce a terminat de curățat printr-un fel de purgatoriu aruncă haina veche în foc și i se pune un nou nume. Eu venisem aici ca prin frumusețea munților și prin scripturile oceanului să ajung la ‘’kalos’’ - frumusețea care mântuie, trecerea la existență, evident păstrându-o, dar purificată, la ființare în și spre ‘’to On = Cel care Este’’. Frumusețea este strălucirea arteziană de lumină a iubirii. În greacă ‘’kalos’’ înseamnă și bun, iar un om nu poate fi bun dacă nu ajunge la starea de magnetism de la te înălța în iubire prin puterea de atragere a frumosului, a nopții care năpârlind de noapte devine Kosmos=exclamare kantiană pentru cerul înstelat și conștiința liberă din om.
Venisem aici să descojesc, metaforic vorbind, ‘’capătul lumilor’’ și să-i aflu limanul să mă **întâlnesc cu Ea - era una din cele cinci fecioare cu care a intrat cu Mirele la nuntă. Celelalte au rămas în lume. Prin fiecare o căutam pe Ea, dar Ea rămăsese în camera de nuntă și ușile s-au închis cu sunet mare ca niște porți.

(continuare)

Dăian Daniel: un del de Dăian...

Un fel de Dăian cu umbră și penumbră.
Ulei pe radiografia unei clipe.

după ce dezamorsezi cronometrul
care ne ține venele legate
într-un imn ușor tragic
vom intra amândoi în sala de dans
și ne vom intona unul celuilalt
sloiurile în care vibrează
coniacul

fericirea o să ne sticlească în palme
tu îți vei răsfoi a o mia oară portjartierul
eu voi înghiți în neștire șarpele din gât
și după ce ne ferim cum putem de aplauzele carnivor verzui
ale cordonului ombilical
vom dansa ca un răsuflu acest tango cumplit
de dragoste

Dăian Daniel

Stefan Teodor Cabel :Revista Literadura,nr.14/2019

În acest număr puteți citi:
Poezie: Ion Nicolescu, Grigore Vieru, Mihail Soare, Radu Andriescu, Călin Dengel, Marin Moscu, Toni Chira, Ionuț Dumitru, Ramona Muller Ana Ardeleanu,Teodor Dume, Alexandra-Mălina Lipară Ilona Pîrvan Ricardo Fernández Moyano traducere de Elisabeta Boțan; eseu de Mihaela Burlacu, Proză: Thanas Medi, traducere de Oana Anca Mihaela Glasu, Savu Popa, Marcel Vişa; umoristică Florentina Loredana Dalian; Ora de muzică, Sorin Călin (Fortele De Munca); Evocări, Florentin Popesc Tudor Cicu ( Cornelia) În Cartea din biliotecă prezintă carti semnate de: Gina Zaharia, Anghel Aurel, Mihail Sălcuțan, Gheorghe Postelnicu; cronică literară semantă de Raluca Faraon, Daniel Luca, Manuela Camelia Sava, Șerban Codrin.
La Info cultural despre Zilele Bibliotecii județene „V.Voiculescu” Buzău, Activități de la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, Salonul de carte Noise Poetry și Aniversări scriitori buzoien.

LITEADUR.BLOGSPOT.COM

Literadura nr 14 Decembrie 2019

Revista de literatură

Stefan Teodor Cabel