Epitaf de Ion Lazar da Coza

Când, mirosind a lumânare stinsă,
Din cel ce-am fost nimica nu mai sunt,
Aş vrea să nu mă risipiţi în zare –
Lăsaţi-mă la locu-mi pe pământ.

Să pot s-ajung un bulgăre de lut
Şi-apoi pe-o roată de olar, un vas,
Şi tot ce n-am putut să fiu cândva
Să redevin din ce am mai rămas..

EPITAF de Ion Lazãr da Coza

(postat de Vasilisia Lazãr-Grãdinariu)

Gina Zaharia:Vâsc pentru gândul de mâine

o femeie privește în gol și un roi de albine îi trece prin suflet
îl lasă acolo știe ca va avea miere pentru gândul de mâine
pe șevaletul inimii e loc pentru clipe dragi și otrăvite
de parcă elefanții ar fi făcut prăpăd pe sufletul ei
în căutarea apei

pictează cuvinte albastre pictează
pe frunze de pelin pe scoarță de mesteacăn pe cortina unei săli de teatru
pe străzi pavate cu vâsc pe fereastra întunericului
pe umbra uriașului dintr-o poveste creponată
pe cana dimineților
pe sufletul vânătorilor pe umărul răniților
pe arcușul mării pe un dolar prăfuit ori pe aripa unui pui de mierlă
căzut pe hotarul dintre alb și negru

totdeauna poartă cu ea un album ești acolo în fotografia prin care
au trecut primăveri și ierni și verile toate privind peste gardul de ceară al depărtărilor
are palmele albastre așa le-am văzut când îmbrățișa timpul
și îi punea ștergar să-și lase amprenta în poemele sale
așa am zărit-o în capul mesei
cu cartea ei de gânduri cu tot
m-am bucurat că ți-a scris numele cu majuscule
și că te-a invitat într-o antologie abstractă
lejeritatea cu care pătrunzi în arta iubirii te va ajuta să atingi steaua polară
și s-o așezi în palma ei
doar știi știe că lumina vine totdeauna
din partea dreaptă

(din volumul „Jocul talismanelor”)

Gina Zaharia

Teodor Dume: Strigăt din copilărie< Barajul de pe râul Vida/Luncasprie,Bihor>

BARAJUL DIN LUNCASPRIE/Bihor. Acesta este locul copilăriei mele.Pot să spun acum, locul copilăriei lui Teodor Dume! Un loc care mi/a rămas în suflet!

Sub luciul acestei ape se  află toate bucuriile copilăriei mele.                                        
Aici pe acest loc se afla,în urmă cu peste 50 de ani, un câmp despărțit în două de râul Vida. În prima parte, sub dealul din stânga, era casa părintească în care m/am născut și am copilărit până la 13 ani.În cea de a 2/a parte se afla cea mai veche moară din sat (moara lui lioliu)și locuința sa. Acum toate acoperite de apă, inclusiv copilăria mea. Tot din partea dreaptă,la aproximativ 2/3 sute de metri izvorăște din stâncă pârâul Toplița care se varsă în baraj.În luminișul de lângă izvor inventam toate jocurile copilăriei.Tot în partea dreaptă a barajului există o cărare care duce sus pe deal înspre   localitatea Răcaș.Am parcurs/o de mii de ori în decursul anilor petrecuți acolo.Oare câți din generația meda îți mai   amintesc de copilăria răsfirată printre acele dealuri?                                                                                                                  
(fotografia este făcută de fiica mea teodora dume și radu butcovan/ cei mai buni și frumoși copii din lume/, în oct.2018. Era o seară frumoasă de toamnă...Mulțumesc, Teodora! Mulțumesc, Radu!)                                                                              

La capătul pridvorului un stâlp
albit și gârbovit ca un moșneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.
Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colțul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin și subțirel.

Mă scurg prin el, tăcut , în rădăcini,
și-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrențuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau și că iubesc.

Valeriu Dg.Barbu:fragranțe

mi-am frânt timiditatea și
i-am întins o floare
(femeia mă privi
condescendent)

deodată

floarea scoate pistilul
și-o împușcă

Valeriu Dg Barbu

Teodor Dume: Lansarea și la Oradea a volumelor Când umbrele trec strada (ediție în lb.română) și Quand les ombres traversent la rue,ediție în lb.franceză

Teodor Dume:
Când umbrele trec strada,ed.Pim/Romania,2019
Quand les ombres traversent la rue,Edițions Stellamaris/France,2019
Cărțile au fost lansate și în Romania la Oradea pe 22 octombrie 2019 în prezența distinșilor oaspeți din Franța. Editorul Michel Chevalier și traducătorul Amalia Achard.




Iată și oaspeții dragi din Franța.La mijloc: Amalia Achard,(traducător) și  Michel Chevalier (editor Stellamaris,France) ,Ionuț Caragea (primul din stânga și Florian Chelu (dreapta)

Melania Briciu Atanasiu:Podul lui Singer

burghiu amintirea                                                                                       
sfredelește lemn tare
plutitor pe bulboane de apă
Roșia după ploaie
în care țopăiam fără grijă
când premeditam ori recidivam
tot spectrul boacănelor din Lobstein

ciocanul dogarului Aron
„nagytata” al meu din Ștefan colonia minerească
poc-poc poc-poc poc-poc
niciodată familiei noastre
nu i-a lipsit vreo doagă
cercurile erau mereu prinse la locul lor
cât aer de sfințenie aveau mâinile sale de funingine
cum luminau când sorbeau
supa alburie de salată
Rebeca i-o servea mereu cu o față
ursuză și neagră
așa arăta huila furată de Zghemberi după Cox

Hedi era specialistă în remaiat de ciorapi

se poticnește dintr-o dată burghiul

nu mai știu dacă locuia la Nivelt

în blocul artiștilor

ori undeva lângă Tora

cât de mult iubeam ciorapii de plasă ai mamei

pesemne n-aveam bani de buzunar destui

pentru remaiat

cele mai arătoase corsete

le cosea Bőzsike în minuscula-i garsonieră

din blocul turn de la Braia

damele bine din oraș

o puteau căuta până noaptea târziu

avea Bőzsi o mare slăbiciune

pentru parfumul exotic al amorurilor clandestine

atunci își lua o pauză de „doua prune” la Hager

mai jos de centru la Cucu

stăteau Poborena

polonezi cu vechime în urbea noastră pestriță

la alimentară

un băiețel venit din sus de Mătășelele momârlanilor

cu un cap mai scund decât tejgheaua

cerea vânzătoarei pâine și marmeladă

stâlcea înadins cuvintele românești

pentru că-și dorea să devină ungur

mândria noastră

calea ferată pe care trecea maiestuoasă

precum o mireasă în rochie cu trenă

locomotiva cu aburi

chiar prin mijlocul orașului între cei trei P

primărie, policlinică și palat

scrâșneau fără odihnă funicularele deasupra preparației

Jiul negru de trudă verde de silicoză

abia se târa de la Maternitate spre Viscoza

ori invers

tot neastâmpărul mi-l înmuiam în Canaliș

ori în ștrandul Mineru’ dacă aveam bani de intrare

acolo nicio o săritură în cap nu era destul de înaltă

nici suficient de adâncă

pe drumul spre casă îl întâlneam

pe Chichi Buratina cel mereu fericit

își căra cu sârg permanent

roaba cu bulendre și cartoane

ningea uneori în plină vară

cu fulgi de funingine

peste oraș se așternea o liniște sumbră

ca după o explozie în subteran

doar strigătele țiganilor „sticle borcane”

și bocetul sirenelor

adevereau că orașul mai respiră încă

chiar și din uitarea adâncă

a morții

cele mai multe puțuri aveau nume de femei

Victoria Carolina

cel orb de lângă Scoaba lui Matei

era Maria

așa orbește uneori memoria

Juliska nénje împinge undeva vagoneți

într-o altă dimensiune

mă sfredelesc și acum cuvintele ei simple

„szép volt nehéz volt igaz volt”

care vin după ani dinspre ea înspre mine

apoi se așează toate în straturi

să-mi fie abataj să-l pot săpa mai târziu

cu târnăcopul ori pickhamerul

ca într-o galerie de coastă vor sta știurțurile

cu sterilul adunat din viața mea

și casele cu ochi orbi precum iapa lui Gârlopan

cea care ducea cu ștrafu

mobila pentru case noi

și sicrie pentru case de veci

golite de suflet înghițite pe jumătate de pământul

cu gura știrbă și lacomă

după ani

când am lăsat în urmă

poiana copilăriei sub Dőglesztő

la mină deasupra gheretei portarului

urla Dictatorul

sub vocea spartă a neadevărului

se fisura și piatra pe Oboroca

amintirea burghiu mai sfredelește o dată

până dincolo de rana neacceptării

la poarta 5 sud

au ieșit minerii din șut

ochii lucioși de huilă

întunecă mai mult șanțul feței

praful de cărbune a crescut în fiecare rid

mai jos cimitirul așteaptă

să le acopere

oasele zbuciumul trecutul

lecțiile de vioară pe strada Oficianților

supliciul zilelor mele de joi

trebuia să-mi legăn păcatele toate

reale ori închipuite

pe puntea șubredă cu doaște lipsă

spunea mama

cine trece pe podul lui Singer

și nu-și recunoaște minciuna

hrană va deveni broaștelor hâde și verzi

care-l vor trage pe veci

în mâlul cel negru al Jiului

Melánia Briciu Atanasiu

Lupeni 2 august 2018

Umag, 19 august-2018

Anca Iulia - Beidac:oblivio

îmi este îngăduit
orice
răutate invidie crimă
o
r
i
c
e
nu-mi e teamă de nimeni am ucis
înainte să știu de iertarea păcatelor

îmi este îngăduit orice
pentru că nu pot uita
torquemada nu era atât de
bun

Anca-Iulia Beidac

(din volumul "pink porn guerrilla")

Marius Ganea: Legende - vară târzie

plec acum
dar am să mă întorc când s-or coace prunii
ca o răbufnire de vânt am să mă întorc
printre căpițe și cazane fumegânde de țuică
tulburând apele am să mă întorc
când armăsarii rotați scot scântei cu potcoavele
iar bărbați de granit trec dealurile prin coasă
ai să mă simți, mamă, ca pe o mângâiere
încâlcindu-ți părul, sărutându-ți fruntea bătrână
în timp ce întinzi la soare cămășile albe ale tatei
jucăuș, ca un copil, am să trântesc ușa la casă.

‎Marius Ganea‎ 

„Parnas XXI - versuri de ieri și de azi îl prezintă pe: Antonio Doda

                                                               orb

dalele înghețate sub tălpi

voci pe frecvență joasă

imaginația e jucăria mea

sunt orb

țin cu greu piept falsității

lovesc cu bastonul

celulele antisociale

aschiile putrezite

absorb celulele otrăvitoare

injectate în vene

ochelarii fumurii ascund

figura mea dezorientată şi bolnavă

mă învârt într-un cerc vicios până când amețesc

simt durerea

puternic accentuată

de pastile

creierul cerșește mişcare

paralizia mintală

depăşeşte realitatea

„Parnas XXI - versuri de ieri și de azi

Mai multe poezii și profilul autorului aici:

https://parnas21.blogspot.com/2019/10/antonio-doda.html

Veronica Pavel Lerner,(carte): Disonanțe de bon - ton

Întămplările povestite sunt autentice, nimic nu e inventat.Tot ce am făcut a fost să observ partea comică din locurile unde mă aflam, fie că era vorba de vizite la doctori, de alergături prin mall-uri, sau de călătorii de agrement. Sper ca cititorul, trecut cu siguranță prin situații asemănătoare cu ale mele, să se regăsească în multe din pățaniile descrise.(Veronica Pavel Lerner)

Meravei Mihaela,( carte): Confesiuni din universul cărților

Apariție editorială, Apariție editorială, Apariție editorială, Apariție ...

!

Am onoarea și bucuria să vă anunț apariția celui de-al doilea volum de cronici semnat de mine: „Confesiuni din universul cărților”, la Editura Colorama, în cadrul Colecției Cercul Literar de la Cluj - Eseuri. Cu atât mai mult sunt mândră de acest volum, cu cât el se bucură de colaborarea, în ceea ce privește ilustrația primei coperte, intitulată: „politichii”, cu pictorul, scriitorul, Daniel Dăian, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara, și colaborarea cu scriitorul Ion Cristofor, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj-Napoca, care semnează textul escortă de pe coperta a patra, amândurora nu pot decât să le aduc prinos de mulțumiri. Mulțumesc cu inima altor două nume cunoscute, pentru prietenie și mai ales pentru profesionalism, editorul Colorama, inițiatoarea și coordonatoarea Cercului Literar de la Cluj, scriitoarea Emilia Poenaru Moldovan, pentru elaborarea ireproșabilă a volumului și poetei Silvia Bitere, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sud-Est, pentru susținerea și ajutorul ei . Aceleași mulțumiri speciale aduc și directorului Editurii Colorama, domnul Lucian Andrei, care mi-a oferit oportunitatea ca volumul meu de cronici să fie promotorul colecție de ESEURI.

Cartea conține cronici despre volumele scriitorilor din Cercul Literar de la Cluj, dar și a altor scriitori consacrați, mulți dintre ei fiind membri ai Uniunii Scriitorilor din România, majoritatea fiind publicate în reviste literare sub egida USR - și lor le mulțumesc pentru provocare, pentru bucuria lecturii unor cărți deosebite, pentru participare la acest proiect literar: Silvia Bitere, Erika Bloj, Camelia Buzatu, Ion Cristofor, Marian Danci, Dăian Daniel, Dumitru Doman Augustin, Teodor Dume, Raluca Faraon, Adrian Frățilă, Corina Georgescu, VasilicaGrigoraș, Carmen Tania Grigore, Daniela Mărginean, Mircea Eleanor, Mirela Orban, Maria Pal, Emilia Poenaru Moldovan, Spiridon Popescu , Constantin Preda, Ana Urma, Vişan Dragoş, Voiculescu Nina.

Volumul poate fi achiziționat prin comandă pe site-ul Editurii Colorama sau prin comandă la editorul Colorama, Emilia Poenaru Moldovan.
Lansarea de carte va avea loc de Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, 8 nov., 2019 o zi cu o mare valoarea spirituală pentru mine, într-un cadru deosebit, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, sala Tonitza, unde vă aștept cu mare drag!

(text:Mihaela Meravei)

Meravei Mihaela 

Tamara Buciuceanu Botez a trecut la cele veșnice!

Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată, la începutul lunii octombrie, la Spitalul Elias din Bucureşti, internarea survenind pe fondul unei boli cardiace mai vechi, care s-au acutizat.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti", Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi", în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din „Chiriţa în provincie", în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii", în regia lui Nicolae Corjos.

Drum lin către stele!

Mircea Pricăjan (carte)

sursa:

Mircea Pricăjan

scriitor & traducător

Vasilica Grigoraș,(carte) Seninul din inima cărților

SIMION BOGDĂNESCU - ÎNSENINATĂ DE FRUMOS

Un chip ușor sidefat, cu tăiere caldă de priviri, sugerat strânse și ascunse după rama unor ochelari invizibili aproape, mă prinde într-o suavă reverie de pe coperta unei cărți. Pare o niponă albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș. Este Vasilica Grigoraș, preoteasă de bibliotecă precum Pythia de oracol, poetă înseninată de frumos, haijină ce se înalță în contemplație, îngrijându-se de sfințenie ca o netulburată biserică, să înfieze flori în trepte.

Față în față n-o cunosc. I-am citit unele poezii și articole, câteva haiku-uri publicate prin reviste județene vasluience (cum este „Meridianul Cultural Românesc” direcționat de prodigiosul D.V. Marin). Și mă pomenesc luat prin surprindere, ca ochiul de frumos, înscris în pasăre (pentru că noi, pe la începuturi, am scris cu păsări, cu hieroglife!). Ceea ce înseamnă zbor luat din cer și fixat în argilă. Mă pomenesc instantaneu că-mi citește volumul de versuri „Valea, Poete!” și scrie favorabil despre el. Atunci (și acum!) am luat hotărârea să-i răspund cu niște hieroglife-pasăre! E gândul de a scrie despre cineva care a scris despre cartea mea de versuri fără să mă cunoască în față!

Am primit cartea „Seninul din inima cărților” (Editura Pim, Iași, 2019), semnată de Vasilica Grigoraș, ca un fel de carte de vizită a spiritului creator întrupat în persoana domniei sale și încerc, fără culpă, să răspund, cam târziu, deși poetul Al.I. Philippide ne atrăgea iluminat atenția că: „Târziu nu-i niciodată și totu-i prea curând.”

Volumul, așa cum l-a conceput și scris autoarea stă ca o terasă aristocratică: nu vrea să jignească pe nimeni, nici persoană, nici operă și are gesturi de încurajare în absolut cum își ridica, odinioară, mâna, o prințesă cu o strategie care te împingea să o săruți la aer. Nici nu se putea să nu-l prefațeze un om cult și fin, umblând cu târzie melancolie pe străzile culturale ale Iașului. L-am numit aici pe scriitorul subtil, Nicolae Busuioc. Zice Luminăția-Sa: „Vasilica Grigoraș desprinde cu ușurință abilitățile și harul autorilor invocați, caracterele tipologice și semnificațiile intuite ale personajelor creionate în narațiile în cauză, subliniază esențele și semiotica evenimentelor amintite.”

Botezată în inima focului, cartea în discuție se poate încadra, estetic, în categoria apolinicului, atât prin seninătatea titlului, cât și prin echilibrul judecăților critice, prin descifrarea din aproape în aproape a rostului fiecărei opere literare interpretate într-un limbaj adecvat, stăpânit cu siguranța și finețea unui spirit trecut printr-o serioasă cultură, solidă și lucidă, scriitoarea are, așadar, ochiul format prin costiniana osârdie a „cetitului cărților”, de unde și caracterul acut intelectualist al descifrării sensurilor profunde și al sentimentelor exprimate în fiecare volum luat sub observație. De aici, multele și diversele caracterizări lapidare, călinesciene, uneori, le-aș zice. De pildă, elementele de critică estetică: „O asemenea scriitură poate fi asemănată cu biserica satului românesc, cuvântul fiind icoana sufletului românului.” Sau în continuare: „acolo, în peștera adâncă a românismului, <lumina lui Zamolxis> va păstra veșnic vii stalactitele și stalagmitele în care vor străluci perlele profunde ale spiritualității poporului român...” Critica, pentru autoarea în cauză, nu este numai știință, numai interpretare, ci și artă, act artistic, liric și epic, muzical și descriptiv. Iată virtuți de prozatoare: „Pe șevaletul pădurii din dealul Dobrinei, toamna ghidușă a răsturnat cu artă cutia cu acuarele dintr-o gamă largă de culori. Verdele verii abia mai licărea din loc în loc.”

Semnificația generală, intuită și căutată cu rigoare, descoperită cu sinceritate și prietenie vreme îndelungată, este aceea că autorii și operele lor conturează România profundă a contemporaneității noastre, țara creatoare ce eternizează existențele prin cuvânt și merită a fi lăudate și încurajate. De multe ori, în finalul discursurilor sale critice, autoarea aduce sincere felicitări scriitorilor și operelor – o strategie bine gândită pentru că este ușor să jignești, să înjuri și să distrugi, dar este uriaș de greu să creezi ceva autentic și durabil! Nimeni nu scrie doar pentru el însuși, ci pentru colectivitatea umană lingvistică și etnică din care face parte. Este aceasta, de fapt și de drept, axioma scriitorului! „Trebuie remarcat că autorul volumului este purtătorul de cuvânt și simțire al fiecăruia dintre noi, al poporului român.”

O viziune a contemplației în absolut și în miezul unor trăiri esențiale – aceasta este metafora titlului Seninul din inima cărților. Calea netulburată, mioritică a înseninării întru frumos și prin frumos!

Semnificațiile individuale țin de natura sentimentelor și ideilor particulare descoperite de autoare în volumele de poezii și de proză ale tuturor scriitorilor avizați. Cu spirit ludic, Vasilica Grigoraș ...o grigorisește: „Care-i miza? Care-i scorul? Cine e câștigătorul? Sunt convinsă: Cititorul!”

Tonalitatea adresării prin scris are ceva sărbătoresc. Surprinde un ritual cu accent enconiastic, dar justificativ, nu laudativ peste măsura lucrurilor și nu fără bază de susținere. Căci mereu intervine cu citate-argument și aceasta tocmai întru luminarea noastră că participăm la descifrarea tainelor lumii prin cuvântul înseninat de frumos și ea nu trimite cuvinte în vânt numai așa de dragul prieteniei sau, pur și simplu, de dragul de a le trimite: „Bogăția limbajului, multitudinea și frumusețea figurilor de stil au completat suita de argumente spre a-mi exprima aceste gânduri. Mărturisesc sincer că le-am scris cu reală admirație pentru că am identificat aici un cor pe mai multe voci, cântând într-o armonie perfectă, pe acorduri nipone.”

Seninul din inima cărților, indubitabil, are și o valoare de istorie literară românească pentru sfârșitul celui de-al doilea deceniu al secolului XXI și, în principal pentru personalitățile și operele vasluiene. E o „slăbiciune” de patriotism local, dar e. Distinsa noastră niponă, bântuită de o noapte albă de cireși albi, vrea să impună memoriei voluntare a timpului oameni de cultură din acest teritoriu, precum: Petrea Iosub, Valentina Teclici, Theodor Pracsiu, Simion Bogdănescu, Dan Ravaru, dr. Valeriu Lupu, Dorina Stoica, Ana Urma (Haijina), D.V. Marin, Daniel Dragomirescu, Lina Codreanu, Ion Gheorghe Pricop ș.a. Ea, Vasilica (Basilica), se poate adăuga (sau o adăugăm noi), cu mândrie acestor scriitori, oameni de cultură, pasionați ai acestui univers magic al Cărții!

Cu chipul ei ușor sidefat, cu tăierea caldă a privirilor, încă mă prinde în rama unor ochelari invizibili aproape, o niponă albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș – Vasilica Grigoraș.