Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Ottilia Ardeleanu:(cronică)Ironii sentimentale,de Petru - Ioan Garda




Nu m-am gândit vreodată că voi putea să scriu despre un epigramist care excelează și în parodie și în fabulă și în satirico-umoristice, în dueluri pamfletare ori ludice. Vorbesc aici despre un autor complet de poezie în toate formele sale.

Petru-Ioan Gârda aduce umor de calitate. Cu o prefață de trei pagini și jumate A5, Lucian Perța devine purtător de cuvânt al poeticii gârdiene. E un nesaț pe care îl simt cu fiecare provocare umoristică.

Petru pare a fi născut în fatalitatea scrisului ordonat, tematic, serios. Chiar el afirmă că: Am toate calitățile din lume/ FATALITATE. 

În prefață, Lucian Perța evidențiază faptul că aici avem nu neapărat un umor clocotitor, ci mai degrabă ne lovim de fațeta lui melancolic-meditativ-amăruie. Starea aceea de râsu’-plânsu’ în plachete delicioase, îmbietoare.

Autorul este foarte meticulos în ceea ce scrie, respectă cu strictețe reguli ale parodiei, este îndârjit în dialoguri amical-literare, iar la satiră debordează.

În poeziile satirico-umoristice, identific personalitatea robustă a autorului de a jongla cu acest soi de râsu’-plânsu’, mereu în trend, în regii diverse și adevărate transpuneri scenice ale sinelui ori puse pe seama altora plecând de la propria persoană și ridiculizând calități native care fac jocul unor arhetipuri.

Un râsu’-plânsu’ pe care îl pun în legătură cu poezia nichitiană în care omul devine neputincios în fața trecerii inexorabile a timpului, fiecare secundă trecută murind în secunda prezentă, te apucă acel râs isteric, degradant, caustic, ironic, de repulsie totală față de o lume rece, lipsită de transcendență.

Aflu că autorul are toate calitățile din lume: înalt, frumos, deștept și cumsecade, pe de-o parte, iar pe de alta: Cum remarca alaltăieri soția,/ Aș fi ajuns cogea miliardarul,/ Dar am defectul ăsta: modestia./ FATALITATE.

Pot face o întreagă pledoarie în favoarea calităților întrunite de autor, fiindcă știe prea bine să se facă înțeles, clar, cunoscut, ascultat, Atât că astăzi m-au văzut vecinii/ Urcându-mă desculț în Lamborghini/ DESCULȚ ÎN PARCARE.

Vicisitudine, dezordine, democrație luată peste picior, gafe politice, o realitate manipulată și manipulatoare devin hrană poetică care se înghite cu noduri, scrâșnind din dinți ori cu revărsări hilare, râzând zgomotos, că așa-i place autorului, român ca și mine, să facă haz de necaz: câinii, dintre care și maidanezii, telefonul mobil, cel care ne desparte în loc să ne apropie, elementele politice de râsul lumii, despre plagiat și cura de slăbire, doar de dragul de a fi în ton cu snobismele actuale, sunt adevărate răvașe de umor cizelat până la perfecțiune, bijuterii în filigran, fresce pe hârtie care fac istorie în spațiul poeziei de tip satiric: Ce bine că s-a inventat mobilul!/ Ne-a scos pe toți, complet, din izolare,/ Acum putem vorbi cu fiecare,/ Sunat adesea-i până și umilul./ SONETUL TELEFONULUI MOBIL.

Despre cum telefonul ne ocupă tot timpul pentru că, nu-i așa, avem consoarte, mame, copii, colegi etc. care ne sună pentru un interes cum ar fi: copilul pentru a cere bani, nevasta pentru a verifica în orice moment unde se află soțul, șeful pentru a mai da un job în plus angajatului, și alții și alții cu cine mai știe ce scopuri, astfel că vorbitul la telefon devine o sarcină în sine care acaparează tot timpul omului.

Subtilitatea cu care autorul atinge maniera în care se face politica în țara noastră este și ea la vârf. O satiră specifică acestui cadru este rezumată aici: La Parlament - ședință crucială,/ Se vor lua decizii importante;/ Analfabeți în spiciuri delirante,/ Dezbat aprins problemele din școală.// În sală, în poziții relaxante, o parte sunt cuprinși de picoteală,/ Iar unii, cu o mină naturală,/ Discută despre noile amante.// În dreapta-față, lângă geam, vreo doi/ Se-agită-ntruna, proferând injuii, /Iar alți vreo patru, undeva în spate,// Pe laptop-uri de mii de euroi/ Curgându-le salivă-n colțul gurii,/ Privesc pe net la filme deocheate./ LA PARLAMENT-ȘEDINȚĂ CRUCIALĂ.

Despre vise deocheate, cotidianul reflectat în statul la cozi cu mâinile pline de sacoșe, despre gașca de prieteni și petrecerile la o berică, despre ocheadele celor vârstnici către vreo tinerică, despre multe altele, Petru este pregătit să scoată în evidență tare, caraghioslâcuri, penibilități, umor care te dislocă din rutină și te mobilizează pentru încă o zi de muncă.

Pornind de la dictonul In vino veritas, autorul se referă la împătimirea pentru vin ca la setea pentru adevăr: E clar că adevărul e în vin,/ Iar eu cu vinul sunt prieten bun.../ Și totuși, când mă-ntorc acasă-tun,/ Vă spun cinsit că mint puțin, puțin.// Mi-e greu nevestei - draga mea!- să-i spun/ Că iară n-am putut să mă abțin,/ Setos de adevărul ce-i în vin.../ Cu care sunt prieten foarte bun.//... / E clar că adevărul e în vin./ RONDELUL ADEVĂRULUI DIN VIN.

Poetul își ia motivele din realitatea apropiată, iar rondelurile sale prind viață întocmai din esența vieții, din detalii care nu sunt deloc de neglijat. Aș putea spune că fiecare titlu devine laitmotiv, iar la fiecare final de poezie avem gustul realității impregnat pe limbă, așa încât îți spui da, poetul adevăr grăiește! La cât de întortocheate sunt căile Domnului, de multe ori, ironia devine patimă, de parcă românului asta îi și place, să fie anapoda, să fie pe dos, să fie un gică contra. Astfel, Petru ne propune RONDELUL RONDULUI DE FLORIRONDELUL CELUI LIPSIT DE ORICE URMĂ DE TALENTRONDELUL CONTORULUI DE CURENTal sensului giratoriual baculuial manchinelor etc. Din orice se inspiră. Și face un perfect moment de destindere și voie bună pe seama noastră, a tuturor. Mai cred că cel puțin într-una dintre situații ne aflăm oricare dintre noi, lectorii sau băgătorii de seamă.

O lume fără reguli, în care fiecare se poate învârti în jurul cozii, spre a sfida pe orișicine și a încălca bunul-simț elementar o găsim chiar în sensul giratoriu: Nu-i nicăieri ca-n sensul giratoriu,/ E totul clar, nu-s reguli încurcate,/ Cum intri, ai mereu prioritate/ Și nu-i nimic aici contradictoriu.// Eu, când apuc să intru, sănătate!/ E cel mai bun și sigur teritoriu/ Nu-i nicăieri ca-n sensul giratoriu,/ E totul clar, nu-s reguli încurcate.// Am stat și două ore jumătate/ Și iată un motiv revelatoriu:/ Eu mă destind acolo, uit de toate...// Astept un argument ce-i peremptoriu/ Să vină polițiștii să-mi arate/ Că tre' să ies în mod obligatoriu!/ Nu-i nicăieri ca-n sensul giratoriu!/ RONDELUL SENSULUI GIRATORIU.

Două aspecte sunt tratate aici: aroganța și tupeul caracteristice omului nemanierat căruia îi place să deranjeze, să aducă poliția, să facă pe interesantul, să atragă atenția, să pară mai mult decât este. Omul care crede că totul i se cuvine!

Pentru că 2018 a fost anul centenarului, găsesc de cuviință să abordez o poezie umoristică a momentului, ea fiind aplicabilă fără doar și poate trecutului cât și prezentului: MÂNDRIA DE A FI ROMÂNDin ziua când m-am liberat/ Și sunt din nou stăpân pe plai,/ Am fost întruna lăudat/ Că am o țară ca un Rai.// Se-abate-aicea câte-un ins, /Crezând că-s fraier și sunt orb/ Și tot mă laudă-n adins/ Cum vulpea-l lăuda pe corb.// El și-ar dori pământul meu,/ Pe șes, pe dealuri și pe văi,/ Sperând să-l dau pe doar un leu,/ Că sunt sensibil la lingăi.// Eu sunt în țara mea stăpân,/ Așa cum bunii mei au fost/ Și-oi fi eu mândru că-s român,/ Dar nu înseamnă că-s și prost.// PS Asa gândeam atunci mai toți,/ Dar ne-a condus, se vede treaba,/ Un grup de mândri idioți/ Ce-a dat o țară pe degeaba.

Desigur, autorul ne încână cu ură(tu)ri și blesteme, cu proteste, ne mai împinge și în cercuri vicioase, ne mai supune la vreun chin, ne acordă și merite, dar prin câte atitudini, situații nu se avântă și ne avântă, cu un limbaj coloristic adecvat momentelor de umor.

Nici dragostea nu-i scapă lui Petru-Ioan Gârda, mai ales când cosoarta pleacă la muncă pentru bani, iar el rămâne la vatră ducându-i dorul. Se simte un amestec de gelozie remușcarea din păcătuire, un fel de sacru și profan, dar, de parcă ar fi cumva la modă să-ți câștigi existența pe alte meleaguri, ca și când la noi nu s-ar putea găsi de lucru, autorul este intrigat și ni se plânge: Te-ai dus să speli italieni pe spate,/ Sperând că-n vreme, ne va fi mai bine;/ Mi-a fost un dor - și dorul încă ține-/ Că îmi luam pereții la karate.// Să știi că n-am umblat pe la vecine,/ Căci te ador pe veci, cu fermitate/ Și...nu știu... am concepții perimate,/ Dar nu te-nșel cu cine știe cine!// Să fi trecut vreo cinșpe ani jumate.../ Tu tot rămâi, să mai câștigi... în fine.../ De-acum suntem destul de în etate// Și m-am gândit, cu banii de la tine/ Să iau jacuzzi... cine știe, poate/ Mă vei spăla pe spate și pe mine.../ CELEI PLECATE LA MUNCĂ ÎN VEST.

La capitolul Parodii, Petru-Ioan Gârda adaptează poezii ale unor poeți renumiți ai literaturii române la condițiile de viață actuale, într-o manieră umoristică autentică de finețe. Preferat este Eminescu la care alătură pe Topârceanu, Coșbuc, Alecsandri, Bacovia, Blaga, Caragiale, Beniuc, Augustin Doinaș, Ion Brad, Ion Pillat, Sorescu, Nichita, Dinescu, Ana Blandiana etc. Și, din literatura universală, pe Edgar Allan Poe.

Ne confruntăm cu un umor lugubru, ca în PRINȚUL CU COLȚ DE MISTREȚUn mahăr din Est, practicând vânătoarea,/ Cu inima neagră spre codri venea./ Urmându-și ușor într-un porche cărarea,/ Mulți prinți și miniștri cu el aducea.// -Veniți să-mpușcăm în păduri carpatine/ Mistreții sălbatici mânați de gonaci,/ Am gloanțe destule și puști-carabine/ Și standuri solide din lemn de copaci.//... / Dar, iată, sosește sălbatica turmă!/ Să tragem cu sete, amici, în grămadă,/ Priviți cum se zbat, cum guiță și scurmă,/ Ce roșu pârâu șiroind în zăpadă!// .../ Povestea mi-a spus-o servantul dibaci,/ Ce nu-și ascundea, la o cană cu vin,/ Profundul respect pentru porci și gonaci.../A... și pentru prinți, însă foarte puțin!; un umor de situație, teatral, privind nu indiferența, ci mai degrabă adversitatea față de cultură și educație, ca în LICEUL, după Lucian Blaga: Fan al cărților nu sunt:/ Când, disperați, părinții îmi întind o carte/ îmi vine s-o izbesc de ziduri ori de geamuri!/ Gândirea altora pătrunză tainele algebrei/ analizei, geometriei.../ Ci-n mintea mea sporește a lor taină/ și tot ce-i nențeles se schimbă-n nențelesuri și mai mari/ căci eu iubesc/ spelunci și baruri, discoteci și jocuri,/ liceule din margine de urbe...

La fel de ingenios este poetul, când dau "turcii" năvală, ca în scrisoarea a III-a eminesciană: La un semn, o santinelă se ridică de pe soclu/ Și scurtează-mprejurimea prin lentilă de binoclu;/ Vede clar: o matracucă și-o mulțime de copii/ Vin de-ntunecă-orizontul la Sibiu, în suburbii.// Ce vrei tu? - Noi, treaba noastră! Dă-te de pe piedestal/ Și îl cheamă iute-ncoace p'ăl mai mare general!// La un semn apare-n ușă și greoi, alene, iese/ Un bărbat ce-o duce bine, după burtă, după fese.// Tu ești șăfu? vai, mâncați-aș, ce de-a stele ai pe umeri,/ Cred că tu, pupați-aș gura, nici nu știi să ți le numeri!/ Am venit! -citez din spiciu ce l-am pregătit de ieri-/ Să-ți aduc în unitate douăzeci de ianiceri!/ Ia-i și crește-i cu fasole, barabule și păstăi,/ Că-s copii de la armată, într-un fel, nepoți de-ai tăi!/ Ce sporovăiești, străino? Spui prostii, să știi că nici/ N-am de gând să stau de vorbă! Ia cărați-vă de-aici!/ Ho, că nu mai vine turcii, stai măcar să ți-i prezint/ Și-o să vezi, păpați-aș solda, o să vezi că nu te mint:/ - apoi, autorul începe să înșire tot plotonu lucru pe care îl voi face și eu aici pentru evidențierea acestor nume cu tâlc: Traficant, Grincardu, Cleopatru, Ministru, Simplon, Termopan, Genocid, puradei făcuți cu soldați după soldați, și unul, zis Napoleon, chiar cu colonelu'. Fiindcă, ... De-o fi una, de-o fi alta,ce e scris și pentru ei,/ S-o-ntâmpla, c-așa se-ntâmplă, dragii mamei puradei!// Ia-i și crește-i dumneatale, fă-ți din ei ploton sau grupă,/ Că ți-am demonstrat acilea c-ăștia-s toți copii de trupă!/ COPII DE TRUPĂ.

Petru-Ioan Gârda răscolește și scormonește în părțile esențiale ale societății românești persiflate din cele patru puncte cardinale. Politicianismul deplorabil (AVANSAREA UNUI SECURIST, ȘI DACĂ..., UNUI REALES, EL E ȘTAB, CENUȘA ȚĂRII, ÎNVAȚĂ), secarea averilor țării prin furatul pe față ori prin avariție (AVARUL DE PESTE DRUM), proasta organizare a învățământului românesc și tarele lui (ELEVII NOȘTRI), strângerea taxelor și impozitelor colosale, lehamitea de fisc (ȘI DACĂ...), cedarea fabricilor, uzinelor, minelor, grânarelor pe un preț de nimic și totodată importarea de tot soiul de lucruri, de la mâncare și până la igiena corporală, cu un conținut îndoielnic și la un preț piperat, plătitori de tributuri din ce în ce mai exasperante, pentru a intra cu orice preț în schengen (NEVERMORE), puterea ucigătoare, devastatoare, imorală a banilor (BANII), mersul trenului cu discrepanțele orare, întârzierile de pomină, stresul acumulat, frigul ori căldura de suportat, așteptările din greu, foarte hilar prezentate în INTERREGIOUn tren rapid încerc, voind să zbor,/ Să-i văd din nou odorului făptura,/ Dar mă târăsc abia și simt că mor/ Și-n scurtă vreme mă apucă ura.// Și văd în geamuri cum devin cărunt/ Și sângele începe-n corp să fiarbă,/ Priviți-mă când trec prin gări: eu sunt/ Acel ce la plecare n-avea barbă.// Se stă un ceas întreg la un semnal,/ În gări se zace până-mi trece gripa/ Și când ajung în punctul terminal/ Sunt bun de dus, fosilă, la Antipa. Despre soarta națiunii, revolte stradale și mai ales pentru nereușitele schimbării în bine, se poate afla din REVOLUȚIE...?.

La ultimul capitol, DIAOGURI CU DOMNIȚE (CU PRETENȚII ȘI CU FIȚE), autorul abordează un soi de duel al replicilor cu 3 poete cunoscute în lumea virtuală și nu numai, într-o formulă poetică 4-(2+3)-4 de replici umoristice, respectiv cu Luminița Scarlat, Violetta Petre și Sanda Nicucie.

În dialogurile de continuitate cu Luminița Scarlat sunt evidențiate raporturile de cuplu, el gelos pe ea, ea geloasă pe el. Replicile se învârt în jurul vieții de familie când bărbatul e mereu prin cârciumi și îi reproșează nevestei că nu știe ai cui sunt copiii: Ne făurisem cuibul nostru drag,/ Jurându-ne credință și iubire/ Și te-am trecut în brațe peste prag/ Și tremurai de-atâta fericire!/ ÎȚI AMINTEȘTI?/ Petru-Ioan Gârda; Și tremuram de-atâta așteptare.../ Îmi amintesc ce frică mare-aveam./ Te culegeam, legumă, din cărare/ Și peste prag, în brațe, te căram.../ AMINTIRI VII/ Luminița Scarlat; sau: Căci te iubeam cum n-a mai fost să fie/ Iubire pe Pământ de ani de zile? Și deveneam nebun de gelozie/ Când îl găseam în casă pe Vasile./ SĂ NU EXAGERĂM/ Petru-Ioan Gârda; Nu pot pricepe ce-a fost cu Vasile,/ De l-ai gonit, cu urlete, pe scară,/ Când patul scârțâia de luni de zile,/ Iar el l-a reparat doar într-o seară!...? CE DE AMINTIRI!.../ Luminița Scarlat.

Despre viața la bloc și vecinii de orice teapă, comparativ cu viața la vilă, fără deranj și bătaie de cap, intră într-un prim dialog pentru reînfiriparea unei iubiri cu foloase, cu poeta Violetta Petre. Cel de-al doilea dialog îl poartă pe tema rătăcirilor și lamentărilor partenerilor care și-au separat viața. Și, de asemenea, autorul reliefează că dragostea e oarbă, fapt pentru care el devine orbitor, iar ea nici nu se poate uita la el de teamă că poate orbi: Eu nu mă uit la bani, precum scârțarii/ Și nici la caș, cum fac, de pildă, corbii,/ Dar de cumva ne-ncurcă ochelarii,/ Îi punem jos și ne iubim ca orbii!/ CA ORBII/ Petru-Ioan Gârda; Mai repede să vii, mă prind fiorii!/ Nu mai lua nici ochelari, nimic,/ Că ne-om iubi, năvalnic, precum chiorii,/ Urlând, pe urmă vom tăcea chitic.../ NĂVALNIC/ Violetta Petre.

Și, în sfârșit, ultimul set de replici este cel cu poeta Sanda Nicucie, un fragment al visării și al dorului, un ludic creat din necuvinte: neverde, nesuspin, neacră, neamară/ DE PLICTISEALĂ/ Sanda Nicucie; netulburel, nepelin, nenimereală/ NE/ Petru-Ioan Gârda, într-un spațiu care aduce a patriarhal: Prin iarbă, fân și prin hambare,/ Mi-ador cdeja să fug de lume,/ C-un vin în traistă, trei volume.../ Ce spui, Ioane, gură mare?/ LA RÂND/ Sanda Nicucie;Ne vom iubi cu disperare/ în grădinița de legume,/ în pat, dulapuri cu costume,/ în munți, în cucuruz, în mare,/ POSTMORTEM.../ Petru-Ioan Gârda. Sau: Iubirea mea, cât mi-e cde dor,/ dar multe mi se par în van,/ gândesc amar, în dormitor,/ întinsă toată pe divan,// Și cu privirile-n tavan,/ îmi pare viața-un film color,/ în stilul hollywoodian,/ același end, doar alt decor,/ DE BĂTRÂNEȚE.../ Sanda Nicucie; Ești însetată de amor,/ dar nurii ți-i arăți în van/ că dau cu kober pe tavan/ și nu am vreme nici să mor!// Mai bine mergi la Servisan/ și ia calmante pentru dor,/ apoi un bidonel de Spor/ și dă cu mine simultan/ DE DRAGOSTE.../ Petru-Ioan Gârda.

“O bună parte din poeziile satirico-umoristice de aici au fosr scrise pentru concursuri de umor (unele cu temă impusă), multe fiind premiate” – spune autorul însuși în Bucuria de moment a lecturii cu care se încheie acest volum scris cu patosul umorului.

Aș încheia acest sublim moment de destindere și voie bună susținând că l-am auzit pe Petru-Ioan Gârda în acest volum! Și spun asta în deplină armonie cu ceea ce afirma marele William Shakespeare: “Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune”.

Ottilia Ardeleanu,

Năvodari

11 feb. 2019

Daniel Corbu:Evanghelia apocrifă (de uz personal)


Nu ştiu cui va folosi cântecul ăsta
bătrân şi virgin
aceste versete cu zornet pământesc
sărutate de cenuşa atâtor trecute disperări.
Dar cum orice sunet roade din clopot
tot aşa întrebările din inima celui singur
până se topeşte încet
şi pe când borţoasa absenţă pe nesimţite naşte
o nouă absenţă la fel de perversă
mi-i dat să rămân cu strigătul întreg şi neauzit
Doamne
am vizitat site-ul cu tine pe Internet
facerea Lumii şi facerea Edenului a şasea zi
ce interesant primul om şi prima lui umbră
sodomele şi gomorele
jertfirea mielului sfânt
primii zimţi ai conştiinţei de sine a lumii
micile şi marile teofanii exodul proorocilor
har şi metanoia pe podelele templelor tale.
Am vizitat site-ul cu tine Doamne
dar nici un răspuns la vechile-ntrebări
e-atâta noapte în noi şi-atâta lumină în
paraclise!
Cu mâinile întinse spre tine Doamne
doar ca să mă-ntâlnesc şi
să-mi pipăi sinele ca pe-un sâmbure
de migdală.
La ce bun să mai scriem un cântec pentru
desăvârşirea fiinţei, puah!
Nu pot să nu le spun:
Don Cevedo Dimitri şi Don Alvaro
laptopul se poartă cu grijă ca gloria
ca iubirea de sine
şi cu mai multă demnitate se înaintează-n
deşert!
Dar (dacă am eludat martorii)
ce căutaţi voi pe scările viscerale
ale acestui poem ca un înfricoşător sanatoriu
aşteptând menuetul?
Acum pot să întreb:
ce să fac Doamne cu mitologia lui Homer
cu esenienii religia budistă sau cu aramiştii
zenonoiştii robobostiştii şi ale lui Zamolxe credinţe
cu argonauţii desăvârşirii
ce să fac Doamne?
Nu simţi cum nimicul ăsta din noi se-agită
şi gâfâie până la orgasm
iar paradisurile scrâşnesc iluzorii
în timp ce salutăm prima naştere din nimic?
Ce zici Don Alvaro?
Ce zic, ce zic?! Lasă eternul dacă
pâinea-i pe masă
şi o karma visează la tine
(toţi cei care conservă istorii o sfârşesc prost)
lasă-te scufundat în heleşteul uitării
decât foaia plină de litere
mai bine o plajă goală legată strâns
de ombilicul mării
undeva în Dobrogea sau California
la Miami sau Taramira
*
* *
Altădată liniile din palmă încropeau un destin
Dar eu de-atâta timp nu mai aştept pe nimeni
din pustiu
nici un prooroc care să facă ceva cu
groapa asta îngustă din mine.
Doamne numai tu poţi veni
dinspre stele înspre alge
dinspre ceruri spre noroi
să iei aminte la robul tău cel înveşmântat
în carcasa de pământ dospit
cu acelaşi gust al lepădării de sine în gură
rătăcitor prin sălile de aşteptare ale istoriei
printre matroane seminarişti cu gulere scrobite
poeţi nesinucişi la timp perorând despre vid
şi nesupunere
călugări budişti mirosind a pizza hut
şi-a creveţi prăjiţi în ulei de măslin
târfuliţe râvnind sexul elicoidal al argonauţilor
chiar acum o sfântă fără nume cade din
Sfânta Scriptură direct în acest poem
despre mine
în care întunericul vine la oră fixă
dar Apocalipsa mai întârzie cu o mie de ani.
*
* *
Oare a face lumea nu e mai puţin decât a o înţelege?
Aşa începe apocalipsa de fiecare zi:
cei şapte îngeri vestitori îşi aruncă trâmbiţele în râu
nu le auzi respiraţia nu vezi decât
cerul orb agitându-se
faptele apostolilor plutesc pe ape într-o ediţie
revăzută şi adăugită
Dumnezeu e mort - spune Nietzsche
e doar obosit - spun eu - şi câteodată amnezic.
Don Cevedo zice:
La început a fost marele Cuvânt
care s-a fărâmiţat în mii şi mii
de cuvinte pipernicite şi purtătoare de pagubă.
Şi aşa cum nu există dragoste fără milă
cine gustă azi din azima cerului
îşi are privirea surpată de lacrimi.
Dacă sunt cel ce nu sunt
pot să ating virginalele aurore
cu un fir de tămâie în mâna dreaptă
şi să întreb pe unde umblă arpentorul destinului
deşi Don Alvaro îmi arată Sfântul Cvartet din
învechitele cărţi:
Înţelepciunea Iubirea Speranţa şi Credinţa
iară eu:
pulvis et umbra sumus
cinis et umbra...
nihil homini certum est!
O, lady, lady, prestidigitaţia ta îmi întrece visarea
şi pământeasca singurătate acum e linişte
în pântecul tău
iar unii şoptesc sfânta fecioară schimbă Palmolive cu
Elsève pentru fericirea părului personal
sfânta fecioară înalţă zmeiele tremurătoarei credinţe
în rochii chimono şi coafură Iulius Fuch
toţi stau în aşteptare până înfloresc
porţile împărăteşti
iar eu din nou spun:
trece totul în contul meu Doamne
cine ştie dacă vei deschide această singurătate
ca o cutie neagră ticsită de rugă
(oare a face lumea nu e mai puţin decât
a o înţelege?)
lasă-mă cu acelaşi gust al lepădării de sine
în gură
şi pe cât am aşteptat încă mai aştept să cazi
din carul mare între spinii întrebărilor mele
sau din ursa mică sub formă de pulbere
pe creştet aici în dormitorul comun al
acestei lumi
unde probăm ritualul sălbatic de îmblânzire a spaimei
şi catharsisul şi izbăvirea păcatului ce va să vină.
Pe urmă franjurii liniştii
pe urmă Atoatestăpânitorul Nimic. 

Daniel CORBU

Ileana Popescu Bâldea:Scrisoare din partea cealaltă a lumii VII

Nu ți-am scris de multă vreme, Hanny. Cred că e noapte. Am aruncat toate ceasurile prin nori. Să văd dacă voi ajunge înaintea timpului, acolo unde trebuie. Să văd dacă pot să fac ceva în sensul ruperii firescului. Am dubii, însă. În momente de răgaz privesc spre voi. Cât de fericiți sunteți, așa, existând la suprafață! Aș vrea să ies din acest hiat sau marsupiu de timp și să-i strâng de gât pe toți cei care declamau cu certitudine că este bine să trăiești… profund. Câtă eroare, dragul meu! Când te judecam, nu trecusem prin experiențele care mi-au deturnat convingerile. Cum aș vrea să pot fi ca voi, să mă întorc eu, îmbrăcată în alt eu. Dar, știu că este cu neputință. Din loja aceasta, printr-o minune aș putea reveni doar până la momentul despărțirii de voi. Ar trebui să ajung dincolo de mama pentru a intra în vertebrele voastre. Zilele trecute am răsfoit câteva partituri vechi. Le-am cântat în minte, aici nu ne lasă să atingem clapele. Și-am recitit câteva poeme. Gândesc că am greșit mult, implicându-mă în fel și fel de activități și sentimente generatoare de tristețe - știi, era de ca și cum o căutam pentru a mă hrăni cu ea. Simți că scriu ca o muscă? Sunt atâția pereți în jur! Uneori mă opresc în câte-un colț și încerc să privesc drept. Și văd căsuța aceea amărâtă, cu prispă și rama ferestrelor din lemn împărțită în pătrățele. Departe, se zărește lacul și barca noastră cu povești - eu, în baston, urmărind-o cu privirea să fiu sigură că vei veni teafăr. Tu nu ai fost niciodată acolo, o știi doar din... Am lăsat pe măsuța din living toate caietele mele, multe stick-uri și, undeva, sub un tabloul cu ghețari, cred că a mai rămas abur cât de încă o poveste. Ai grijă de ele, Hanny, înțelegi ce vreau să-ți spun! Îmi pare rău! Aș vrea să fi putut fi ca voi. Nu știu dacă ne-am fi întâlnit, astfel, dar știu sigur că nu aș fi ajuns aici. În jurul meu sunt grămezi de tot felul. Dar, cea mai mare este cea cu singurătate. Și marsupiul acesta de timp strânge, fără să-mi poată spune dacă pietricelele albe pe care le las în buzunarul lui vor fi suficiente pentru a nu te rătăci și tu… Dacă mâine va fi zi(voi afla, cumva) îți voi scrie despre oamenii din jur și alienările lor. Sunt atât de triști, Hanny! Nu, ei nu seamănă cu tine. Dacă ar fi fost așa, nu erau acum, aici

Teodor Dume,Aforism



Teodor Dume:Ferestre spre marginea lumii


Editura Pim, Iași - 2019
Prefața, Atila Racz (scriitor,Dublin/Irlanda)
Redactor Mioara Băluță
Coperta Mioara Băluță



O lumânare aprinsă adună în tăcerea și lumina ei toate suferințele unei vieți
(teodor dume)

Teodor Dume și tezaurul din cuvânt



Poetul, Teodor Dume, vrea și reușește cu mărinimie să-i ia poeziei timpul, care nu de puține ori destramă, ne vremuiește vremelnicia. Dar iată că vremuirea, atât de bine prinsă în discursul autorului, rostuiește, ne petrece inimos, ne îmbogățește starea, extazul, trăirea. De aceea repet, poetul îi ia poeziei timpul, acele capete terifiante: nașterea și în cele triste moartea. Moartea este privită ca o formă de a lăsa în urmă un loc curat, un spațiu vital pentru un nou val, o grădină în care vor veni copiii să-și primenească bucuriile, curiozitatea, drumul înspre maturitate, înspre devenirea fericită de a fi om și de a omeni.
Fixarea poetului în timp și spațiu este derizorie, poetul este cel care vrea și poate să viețuiască, să însuflețească să dea suflare poeziei, el privește poezia ca pe o fereastră prin care poți să vezi lumea.
Poezia este o fantă, un caleidoscop, în care culorile se așază în ritmuri și forme, în imagini proaspete și neașteptate, parcă venite din visele adolescentului apoi al gânditorului matur, sensibil, cuminte, trecut prin felurite experiențe.
Teodor Dume este unul dintre stâlpii poeziei contemporane, cu deschideri largi înspre sufletele cititorilor, construindu-și cu migală, iubire și credință propriul său drum.
Teodor Dume își dezvăluie sufletul, se dezvăluie pe sine însuși fără o deghizare a sentimentelor. Maturitatea scrierilor dumiene vine din adâncul ireversibil al copilăriei.
Teodor Dume, păstrează viu tezaurul închis în cuvânt, îl redescoperă și-i adaugă valoare, istorie, trăire adâncă.
Teodor Dume redefinește, prin scrierile sale, poezia meditativă – filozofică. Este un bun observator al lumii interioare și se limitează doar la concretul palpabil, ceea ce puțini știu azi să o facă. Iată că revenim la acea fereastră din care privim, care se deschide, care te împinge să privești dincolo de ea. Poetul ne stârnește, ne cheamă într-un spațiu temeinic conturat care nu demolează ci clădește, vrea să rodească, nu caută, el trăiește, nu închide, încifrează, el descifrează și dăruiește, într-o sublimă spunere rostul și rostuirea, viața, căutările din spatele umbrelor, și atâta timp cât există umbre trăiește și făptura, obiectul material care se supune existenței, viețuiește. Acceptarea morții, după un sumar al existenței, este un aspect notabil care generează, mai apoi instituie, un alt parcurs existențial al ființei scindat între realitate și aduceri aminte.
Scriitura rafinată a lui Teodor Dume vine din adâncul cunoașterii de sine și se fixează pe timp, așa cum bine remarca și criticul Gheorghe Grigurcu în prefața volumului de debut, Adevărul din cuvinte, 1985. Iată deci încă o confirmare că Teodor Dume se află pe cel mai de sus palier al poeziei contemporane.
Critica este formală, de multe ori auzi doar vocea celui care emite sentințe, nu și autorul. De aceea aplecarea mea este de a îndemna, de a aduce cititorul în lumea poetului. Iată că ferestrele se deschid în trupul unei poezii prin și în care metafizicul nu încifrează ci descifrează tainele vieții și a morții.
Poetul Teodor Dume atinge metafizicul cu aripa unui înger, ne luminează, duce gândul spre posibile deschideri, din interior spre lume, spre altceva, cu blândețe, cu unelte clasice care auresc, care îmbogățesc expresia tânără, vioaie, imagistica trecută prin filtrul filozofic, concis,
dureros; care ne aduc în lumea tainelor, a comorilor topite în spatele cuvintelor, a versului bine legat, curgător ca apa unui râu molcom dar cu vârtejuri care te absorb, te poartă în adâncuri.
Desigur că o analiză pe text, o va face cititorul, pe care-l îndemn să petreacă o vreme prin sufletul bogat al poetului și sunt sigur că drumul și semnele lăsate de poet sunt dense, aurite de o voce care îmblânzește, care te va cuprinde cu prisosință în curgerea ei, te va lua cu sine, îți va lecui rănile, vechile dureri și te va readuce la viață.
Nu uităm să amintim, cu discreția cuvenită, că Teodor Dume este un poet de excepție asupra căruia ne vom apleca, și credem în destinul fericit al cărților sale, care au văzut lumina tiparului și împlinirea prin cuvânt. Ferestre spre marginea lumii, nu este doar o carte și nici un simplu pașaport de trecere prin poezie, ci este un certificat de naștere valid a unei scriituri asumate care poartă amprenta lui Teodor Dume.

Atila Racz,
(scriitor, Dublin/Irlanda)

Emilian Marcu: Lecție de zbor


Porumbă ghintuită-n plumbi solari
Te-arăți pe cer cu-aprinse cuibare
Și ouăle-n tăcere plânsuri sunt
De par în orizont o veștejită floare
                                                              Iar puii încă vii se primenesc
                                                              În praf stelar ca-n băile de rouă,
                                                              În nouri cuibul ei își construiesc
                                                              Și fulgii lor pe noi, cu teamă, plouă.
Din când în când sub ghilotina grea
A gândului cu rostul spre-nspicare
Porumba este ghintuită într-o stea,
Pe cer ea-și scoate puii la plimbare.
                                                            Și zborul lor, timid, abia de îl zărim
                                                            Că-s ocrotiți de propria-i ninsoare.
                                                            Se-aprinde rodul sacru, peste țintirim
                                                            Porumba-i învață, în înalt, să zboare.

Spații culturale,nr.65/2019

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Geo Galetaru:Cineva inventează un spațiu


Un topor va răsări
din tandra mea sălbăticie.
Pentru că
liniştea se desface în două
şi noaptea nu mai e atât de aproape.
Puneţi mâinile
pe inima celui ce pleacă.
El pendulează în gol,
el numără secundele
în această falie înfloritoare.
Acolo sunt casele oamenilor,
acolo e focul care ne alimentează
neputinţa.
Obiectele se ascund în iarnă,
ele au aripi şi vorbesc
lângă tâmpla zorilor invizibili.
Prin păduri
se-aud paşii zeilor infideli,
din când în când vom trece pe străzi
şi vom arunca seminţe
în calea fericiţilor.
Cineva inventează un spaţiu
pentru eşecurile de mâine.

Ana Urma:Locul I- CSH Etapa 610

amiază pe câmp –
despovărat de umbră
un copac bătrân
Locul I 
CSH Etapa 610



Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi în aer liber

Ciobanu Alexandru-Eusebiu: Frig-frică


Mi-e frică de ploaia
ce îmi inundă visele ,
gust durerea stropilor ce ard.
de dimineață
pământul din mine a secat,
rădăcinile sau înroșit de sânge.
e frig
dobitoacele din mine
mor și ele...!

Distribui de pe Facebook(04.aug.2019) De râsu/plânsu...Doi,așa ziși,polițiști locali își fac treaba...PE EI. RUȘINE pentru poliția locală!

4 august 2019, ora 14,30. Cluj Napoca. Doi polițiști o trag pe femeie în gang s-o legitimeze și s-o amendeze. Femeia are în mână același buchet de ieri, n-a reușit să-l vândă.
Polițistul rotofei, rotofei rău, are două ghiuluri de aur pe mâna dreaptă.
Bravo domnule Marcel Bonțidean, șef al Poliției Locale! Scrufulos la datorie, coane Fănică!
Vă sun și vă semnalez de 3 ANI ÎNCOACE, personal, că pe strada de lângă gang, pe Matei Corvin, noapte de noapte se bat, se umplu de sânge, se trec prin vitrine, urlă și se înjură cei care ies din puburi.
Mi-ați răspuns: „Dragă doamnă, îmi pare rău dar nu avem oameni care să patruleze noaptea!”
Desigur domnule Bonțidean, să patruleze ziua, că atunci e nevoia mai mare. Pot să-și arate burțile și ghiulurile de aur și să prindă în flagrant câte o femeie care vinde un buchet de flori! Mi-ar crăpa obrazul de rușine, domnule Bonțidean! Zău, aș intra în pământ!
Pentru orice acțiune, domnule Bonțidean, e nevoie de discernământ!
Primăverile primim comunicate de presă în care suntem anunțați cum supermanii din poliție capturează sacii cu urzici pentru că amărâriții n-au „acte de proveniență” pe ele! Ba mai mult, se laudă că după ce au confiscat urzicile și au amendat, au distrus urzicile. Pentru toate meseriile trebuie creier, domnule Bonțidean.
Nu mai angajați decât oameni cu creier!
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare

revista FEED BACK,nr.5-6 (174-175) 2019,director Daniel Corbu



A aparut Revista FEED BACK, nr. 5-6 (174-175)/ 2019, o revistă care apare la Iași de 16 ani, fără hiatus!

În acest număr semnează:
Liviu PENDEFUNDA, Eugen IONESCO, Cezar IVĂNESCU, Basarab NICOLESCU, Nae GEORGESCU, Geo BOGZA, Paul PĂUN, Gherasim LUCA, S. PERAHIM, Gheorghe SIMON, Miron KIROPOL, Aurelian SILVESTRU, Mircea VULCĂNESCU, Alexandru Osvald TEODOREANU, Adrian Dinu RACHIERU, Horia ZILIERU, Cassandra CORBU, Mioara BAHNA, Mihai CABA, Constantin DRACSIN, Petru CREȚIA, Paul GORBAN, Ana ȘTEFĂNESCU, Octavian MIHALCEA, Eduard PALAGHIA, Angela BURTEA, Romulus BUCUR, Ionuț CARAGEA, Adrian SUCIU, Viorica PETROVICI, Constantin STANCU, Rozina VAUM, Paul CELAN, Claudio POZZANI, Luis LUNA, Jean PORTANTE, Yves BROUSSARD, William SHAKESPEARE, Daniel CORBU.


cuvinte celebre

”Oamenii care luptă pot pierde. Oamenii care nu luptă au pierdut deja.” Bertolt Brecht

PREMIILE TURNIRULUI LITERAR DE LA ROMA, EDIȚIA A DOUA, 2019


Distinsul juriu:
1 Ștefan R. Apostol – actor, realizator tv - București
2. Claudia Minela – scriitor, editor, realizator radio -București
3. Lidia Popa – traducător, scriitor - Roma
4. Mariana Cornea – ACdR – scriitor - Roma
5. Dr.Tatiana Ciobanu – lingvist - Roma
6. Gabriel N. Gherbaluta – prof română, scriitor, realizator radio - Galați
7. Gabriel Nicolae Mihaila – scriitor pluri premiat - Galați
8. Raluca Neagu – traducător, scriitor, psiholog - București
9. Dr.Oana Bosca-Malin – Prof universitar, vicepreședinte Accademia di Romania din Roma - Roma...
Anul acesta, în ordinea punctajului, PROZA obține toate cele trei locuri premiate... epigrama a avut doar 3 participanți, poezia nu a obținut punctaj de premiere, iată locurile fruntașe:
3 – Michaela Roșioru – 67,1 puncte ... Revista Vocativ o face protagonistă, bonus, și Radio vocativ...!
2 – Dan Precup – 67,8 puncte ...Editura Minela îi scoate carte!
1 – Gela Enea – 70,4 puncte ...vine la Roma!
(sursa,Cenaclul de la Roma)

Ionuț Caragea, Aforisme

Imagini pentru ionuÈ› caragea    Ionuț Caragea

Dacă adevărul ar avea umbră, i-am spune Om. Dacă ar avea urmă, i-am spune călătorie. Dacă ar avea aripi, i-am spune speranţă. Dacă l-am şti dinainte, i-am spune destin. Dacă l-am uita, i-am spune moarte. Dacă ar fi revelaţie, i-am spune Dumnezeu.
*
Nimic nu este interzis visătorului,
dar lumea aceasta nu este un vis,
ci întreruperea lui.
*
Visul e o floare de noapte, dar, uneori, se deschide și ziua-

Alin Claudiu Baciu: Hortenzie pe nume...


Stau și te plâng în gradina de la baltă,
Mă uit la bradul ce împreună l-am sădit,
Mi-aduc aminte azi o voce de-altă dată
Când mă strigai... eram atât de fericit.
Copacul tău e tot mai mare și-nverzește,
Dar curtea plânge și e, parcă mută;
Pe El îl văd cum stă și încă îți vorbește,
Și nu mai speră să ajungă ani o sută.
Se plimbă singur și își numără cocoșii,
Mai are cinci găini și câinele e dus:
- Anul acesta, să nu mai punem roșii!
Dacă nu e măicuța... și se pierde în plâns.
-Să facem o plimbare, mai spune-mi despre cai,
Hai prinde-mă de mână, îi spun fara de glas,
Cum ai fost în armată, de frică nu știai
Cum îți arai pământul, lucrai fără de ceas.
Stăm și privim în gol, și trec și nori și soare;
Poate apari și tu, să stai puțin cu noi...
Mă doare sufletul, defapt pe toți ne doare,
Macabru mă încearcă din suferința lui;
Il văd că își dorește și n-are căpătâi
Visează zi și noapte, puterea gândului,
La clipa simpla-ncare veți fi iar amândoi!

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10