Vasile Ionac: Drumul

De unde începe să urce,
drumul se răspândește.
de câte ori se zărește o culme,
o cărare o ia spre acolo prin tranșee de ceață,
printer perdele de fum.
de câte ori se ivește un hău,
frica de prăpastii îl ocolește.

de unde începe să coboare,
drumul se revarsă
limpede, ca un cer senin de vară
peste amiezile promise.

doar când e de luat drept, peste câmpii,
drumul nu se duce niciunde;
mai caută o umbra,
mai ocolește scheletul unui copac
secerat de vânt sau de fulger,
dar merge și, din loc în loc
mai lasă-n urmă câte un cimitir.

Vasile Ionac

11 gerar 2020, Căpâlna

Nicolae Vălăreanu Sârbu: în zilele luminii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Mă regăsesc în fiecare dintre oameni                                                        

și caut răspunsuri la întrebările lor,

cel ce uită să se apropie de rădăcini

nevrednic își pierde credința

și e zbate răpus de îndoieli.

În zilele luminii mă dezleg de întuneric

mai hotărât decât înfometații de cuvinte,

mă rup de teama care surpă voința

și-mi rămâne în urmă ecoul.

Trăiesc în umbra răcorii de seară

dau la o parte nepăsarea,

odată cu puterea care se ridică pe zid

de zidul pe scară îl urc

în vreme ce orizontul se îmbracă în purpură.

De la mine scapă idei ce scapără,

lupt cu întâmplări care înghit scântei,

tu-mi dai iubirea ce-mi înfășoară trupul,

eu nu știu ce să-ți dau

nu vrei nimic.

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Marin Voicu: O liniște...

O linişte se lasă-n gândurile mele

De mi se îneacă deşerturile firii

În târziu de soartă când clipele trec grele

Adun din nou în mână zorile iubirii

Şi cum te visez în orice înserare

Trăind înfiorat plăcerile senine

Inima-mi vibrează ca-n faţă la altare

Când cuprind în braţe sufletul din tine

Zâmbeşti ca din picturi prinse în chenare

Şi-n faţa lor topit mă-nchin ca la icoane

Mă-nalţ apoi vrăjit şi-ascult bătăi mai clare

De farmece asunse-n sânuri diafane

Şi înfierbântat la culme privesc iar la tine

Ca la răsărit de stele sau freamătul marin

Risipit în clipa uitărilor de sine

Te sărut iubire şi-ncep ca să mă-nchin.

Marin Voicu

Corbu Daniel: Luminatorii timpului, sumă de eseuri filosofice, din monumentala carte QUINTA ESSENTIA.

În colecția ,,SPIRITUS RECTOR” a Editurii ,,PRINCEPS MULTIMEDIA” Iași a apărut cel de-al treilea volum, LUMINĂTORII TIMPULUI, sumă de eseuri filosofice, din monumentala carte QUINTA ESSENTIA.
Pe coperta a IV-a a cărții stă scris:
Cititorul avizat care parcurge Quinta essentia, monumentala carte a lui Liviu Pendefunda, realizează că are
de-a face cu un mare eseist al Europei de azi care, instalat între tarele metafizicii esențiale, reinvestește folosofic idei, concepte, semne himerice, ordine esoterice ale rostului.
Și în această a treia carte, LUMINĂTORII TIMPULUI, sumă de eseuri filosofice, întâlnim un adevărat spectacol inițiatic despre ,,zestrea esoterică”, despre ,,nunta alchimică”, ,,tâlcul arcurilor reflexe”, ,,tradiția hyperboreană”, despre ,,conștiința cosmică” sau Realitatea Unului și, nu în ultimul rând, despre simbolistica dăruită de Marele Arhitect. După acest erudit și magician al cuvântului, care s-a afirmat în timp ca un redutabil poet, ,,modelul lumii este Înțelepciunea divină, iar Sophia, un etern feminin al divinității pe care, prin Lilith, l-am întâlnit ca imaginație a spiritului divin.” El spune: ,,Lumea se bazează pe infern, pe bezna în care se găsește Logosul-Lumină.” Esoterie, soterie, tânjirea rubedo-ului, adică învierea prin logos. Într-un întreg capitol este dezbătută dualitatea Androginului ca parte a Genezei înțelese și relatate prin prisma umană. Cine poate emite sintagma iubirii - se întreabă autorul - dacă nu natura divină a omului?
Gânditor redutabil asupra rosturilor lumii, asupra iluziilor mentale sau asupra esoterismului rosicrucian, ales pentru înalta meditație, Liviu Pendefunda ne oferă prin Luminătorii Timpului (al treilea tom din Quinta essentia), o carte elitistă, spectaculoasă prin bogăția informației, un manual inițiatic de o originală încărcătură filosofică.

e

Nicolae Petrescu Redi: Departe de basm

Ninge,
clinchete, molcom,
bat la ferești,
zâna învârte
ciucuri cerești,
tu nu îi vezi,
mamă!

Păru-ți trădează
iarna din gând,
ochiu-ți asudă,
tristeți cărând,

ninge!

Cad îngeri, măicuță,
ieși din tăceri,
desculți să pășim
prin omătul de ieri,
desculți!…

Amar și dulce
peste abis
ningă trecutul
cu ce ți-a promis,

ningă!

Nicolae Petrescu Redi

Savu Popa: Sunt locuri

Sunt locuri

Unde merg
Şi nu pot lăsa urme,

Simt cum oasele sunt mai tinere
Decât pielea sau carnea,
Aproape că ar țâșni din ele
Ca un ser,
Recompunându-mă
În altă parte.

Unele cuvinte repetate insistent,
mai încinse decât o şină de tren
În soare,

Iar uneori sunt nerăbdător să ştiu
Cine va fi primul care va recunoaşte piatra
Cu care a dat.
Să o ia înapoi,
În locul inimii.

În nopţile senine,
Cu ochiul liber

Pot să văd centrul de greutate
Al singurătăţii multora.

Şi nu mai am somn.

Savu Popa

Viorel Birtu Piraianu: undeva

undeva

eram mai departe cu fiecare pas

rătăcind prin cioburi de tăcere

visam la păsări

când mă jucam, mamă, acasă,

cu zăpezile printre algele sufletului

la final,

doar țărmul a rămas un vis neatins

Viorel Birtu Piraianu

Teodor Dume: Potcoave pe suflet

Editura PIM, Iași/2020

Tehnoredactarea: Mioara Băluță
Coperta: Mioara Băluță

*
Cartea cuprinde și aforismele care au obținut premiul I la Festivalul Înternațional al aforismului, ediția II -a, Tecuci/2018
*
Teodor Dume este unul dintre cei mai apreciați scriitori de aforisme ai momentului, o dovadă în acest sens fiind includerea sa în Antologia aforismului românesc.
(Ionuț Caragea, scriitor)
*
Nu de puține ori atât aforismele, cât și „gândurile și sentimentele” lui Teodor
Dume (uneori în nuanțe mai întunecate) – despre iubire, sărăcie, relația cu
Dumnezeu,sex,viață și moarte,bani,lipsa banilor ș.a – par să sune ca și
cum,scriindu-le, autorul s-ar elibera de apăsarea lor în suflet.”
(Marius Chelaru, revista Convorbiri literare,)
*
Maximele lui Teodor Dume trezesc uneori ecouri familiare,cum ar fi sfatul lui Kant
de a elimina din conștiință lucrurile în privința cărora nu putem face
nimic,:”renunță la ceea ce nu poți obține/pentru că/senzația eșecului este
răvășitoare, sau a lui Kierkegaard, de a trăi autentic:” nu-ți transforma viața în
corvoadă ci/ învață să fii tu însuți”,de misoginismul lui Schopenhauer, “între
femei și artă nu e nicio deosebire”, de pshiologismul lui Wilhelm Wundt, “omul
trăiește într-o lume paralelă/datorită propriilor senzații”(…) Departe de
“smartphones”, am regăsit smarthumans,frumusețea inteligenței omenești,care nu e
poate nicăieri mai convingătoare decât în literature speculativă și sapiențială.”
(Maria – Ana Tupan, critic/Revista Contemporanul,)
*
***
Doar cei care și-au biruit și trăit durerea
pot vorbi despre viață
*
Și ce altă durere e mai mare decât să nu poți să-i privești
în ochi pe cei vii
*
Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi
despre durerea apei
(Teodor Dume)

Geo Galetaru: Voi veni în zbor

Nu știu ce mai contează
câte degete strivite ați văzut în visele voastre
eu scriu o poezie și v-o dăruiesc vouă
să treceți râul cu o floare roșie în gură
să iubiți monstrul și afișele și contractul cu vidul
așa-i că afară plouă?
așa-i că pielea iubitei cântă ca focile neascultătoare?
rămân aici rămân aici
moartea ciocănește în geamul oficiului poștal
ea caută peștele cel gras
ea caută numismați apatici și contabili cu paltoane jerpelite
cândva zborul vostru era mai inteligent decât zborul păianjenului negru
cândva am schiat în camere cu o singură fereastră
pereții erau albi și mierla era albă
voi veni în zori în casa voastră de sticlă

Geo Galetaru

Ildiko Șerban: Palma care aduce somnul

- Acela era un moment magic! O așteptam cuminte sub plapumă, în timp ce ea se mișca prin cameră cu o precizie de metronom. Așeza hainele pentru a doua zi ( ale mele, ale ei) pe marginea fotoliului, verifica ușa, stingea lumina. De aici încolo, urechile deveneau ochi și după sunetele din întuneric ( fâșâitul pijamalei, clik-ul de la încuietoarea sutienului) întrezăream ba un umăr, ba un genunchi, dansînd prin aerul ce se oprea în nările mele, repirația controlată încercând să ascundă exploziile și cutremurele ce-mi spărgeau diafragma. În fiecare dimineață aveam febră musculară și când la dușul din capătul holului îmi atingeam pectoralii, închideam ochii pentru câteva secunde( nu secundele alea în care apa te plesnește peste față și instinctiv îți aperi privirea ci aia prelungă, de visare) ca să văd-aud, din nou, umbra ei, înainte de a se așeza în pat. Se cuibărea ca un copil , făcându-se ghem pe partea ei de pat( întotdeauna la margine),auzeam cum își strecoară o mână sub pernă și cum cu cealaltă ridică pătura acoperindu-și capul. Stăteam nemișcat , prizonier în pielea electrocutată de așteptare știind că izbăvirea este foarte aproape. Apoi, încet, mâna ei plutea spre fruntea mea, se așeza ca un fluture ușor pe pelicula fină de transpirație( asta nu reușeam să controlez niciodată) și cu vârful degetelor pufoase, într-o mișcare scurtă , ștergea umezeala buclucașă ce mă dădea de gol. Când așeza palma (puțin apăsat) pe fruntea mea, în câteva secunde uitam tot ce mă cutremurase, adormind ca un nou născut proaspăt îmbăiat. - spuse bărbatul masiv, trecându-și nervos degetele prin pletele rebele.
-No! Erai tânăr și prost! Erai îndrăgostit, amice! Credeam că ți-a mai venit mintea la cap, dar tot așa ai rămas! Măi băiete, bagă în sfârșit la cap! Femeia nu e, cum zici tu, lumină și energie! Astea-s basme pentru poluție juvenilă și tratament pentru coșuri!- zise cu un ton voit superior, celălalt, tăind meticulos friptura aburindă.
- N-ai înțeles nimic...oftă primul. Există clipe care te urmăresc toată viața și nu ai ce face, trebuie să înveți să conviețuiești cu ele, zi de zi. Ce știi tu? Nu am fost îndrăgostit! Pe ea am iubit-o!- spuse apăsat și cuvintele căzură ca o ploaie de funingine peste farfuria neatinsă din fața lui.
- Hai că ești figură! Ce bărbat ești tu? Patetismul ăsta e pentru idealiști! Doar știi ce a pățit idiotul ăla de Dănuț dintr-a zecea! Și ăla bătea câmpii! Filozofia l-a dus la spânzurătoare, că prostul s-a amorezat de o fufă din cartierul lui. Aia avea numai poezii în cap, de- l făcu-se pe al nostru să umble ca năluca pe străzi. În loc să și-o tragă, au întins coarda ca proștii, visând la cai verzi pe pereți ! Amice! Cam pe acolo te duce nărozia asta a ta, pe care o povestești de atâția ani! Măi omule, eu chiar am nevoie de tine la firmă, întreg la bibilică! Unde mai găsesc eu un partener care face machete publicitare atât de bune și pe bani așa de puțini?- spuse zâmbind șmecherește bărbatul elegant, tamponându-și discret gura cu șervetul de pe masă...Dragoste, iubire, tot aia!- continuă. Dacă vrei să ții o dizertație despre hărți emoționale, n-ai decât! Te ascult, chiar dacă azi aș fi vrut să vorbim despre afacerile noastre. Mie îmi place cum povestești și poate o pauză ne-ar prinde bine. Faci ce faci și te întorci la chestia asta! Nu am ce face! Trebuie să te ascult! Și la ce sunt buni prietenii? Să asculte, nu? Mă! Te și ajut! Unde tu dai chix, eu acționez!- nazaliză malițios.
-Nu știu de ce îți spun toate astea...Ești incapabil să mai vibrezi...șopti ca pentru sine, celălalt .
-Ba da! Și încă cum! Între coapsele fierbinți ale tuturor Evelor!- îl întrerupse primul, tachinându-l.
Bărbatul masiv își aprinse nervos o țigară și după ce trase cu nesaț câteva fumuri, îl privi îndelung.Vru să spună ceva, dar se răzgândi. Ridică mâna spre chelnerul ce îi privea atent , făcându-i semn că dorește să plătească . Celălalt reacționă imediat ,făcându-i semn chelnerului cu înțelesul de amînare.
-Regret! Sincer îmi pare rău!- întări. Nu credeam că ai să te superi. Metoda asta ține la toți" suferinzii", dar tu...tu ești același...Sinucigașule!- zâmbi strâmb. Nu te-ai schimbat...și ca să fiu sincer, așa un pic, te invidiez. Uite că am și o latură bună! Recunosc că sunt mistreț!- spuse râzând.
Celălalt se încruntă, uitându-se într-o parte.
-Gata! Sunt serios!- coborâ vocea bărbatul mucalit. În definitiv te vreau așa cum ești și neapărat, tot prieten. Hai! Spune-mi despre minunea aia care te adormea!
Bărbatul tăcea. Chelnerul goli scrumiera din fața lui, se uită la farfuria neatinsă și plecă fără nici un cuvânt. Celălalt, sorbi gânditor din paharul de vin, privindu-și partenerul de afaceri și prietenul din copilărie, prin transparența paharului. Acesta părea dus pe altă lume. Doar cuta săpată adânc între sprâncene spunea ceva despre gândul pierdut înăuntrul lui.
- Ți-am zis că nu pot dormi de la o vreme.- zise într-un târziu. Nu găsesc nici un motiv plauzibil pentru ceea ce mi se întâmpă. În general lucrurile sunt ok. Știi! Anca e o femeie pe cinste. O respect și țin foarte mult la ea. Normal că nu mai ard ca la început, dar nu aș răni-o pentru nimic în lume. Nu sunt bolnav...și totuși...Seara când mă pun în pat, se face un gol pe lângă mine ce mă absoarbe, mă micește. E ca o implozie, nedureroasă, dar lentă, ca o cădere în gol dintr-un coșmar realist. Are gust această stare. E amară. Chem somnul după ce o pup pe Anca de noapte bună, dar pleoapele mă ustură la închidere. Le strâng cu bărbăție să nu se deschidă. Asta funcționează, dar în întuneric văd haloul acela,mișcându-se prin cameră de parcă ar căuta ceva. La început, acum vreo câteva luni, îmi era teamă să nu observe Anca. Apoi am realizat că e o nebunie. Nu avea cum să o vadă. Ea venea din trecut. Era în mintea mea...în inima mea. Într-o seară i-am povestit Ancăi de săptămâna aia când am împărțit camera studențească și de convenția pe care am avut-o. Cum am hotărât că putem fi camarazi de război în lumea facilă a sexelor, demonstrând că o prietenie adevărată nu are nevoie de carne. I-am povestit de liniștea pe care mi-o inducea prezența ei și despre palma aceea răcoroasă care îmi aducea somnul. Atunci, Anca, a întins palma spre fruntea mea, încercând să repete gestul, dar eu m-am crispat instinctiv. În noaptea aia, Anca a plâns pentru prima oară și tot pentru prima oară m-am simțit un nemernic. - spuse,înșirând cuvintele ca mătănile în mâna unui sihastru în timp ce rotocoalele de fum se îndreptau spre tavan.
- N-ai dorit-o nici o secundă?- întrebă celălat după un timp.
- Nu!... Nu cred !... Poate în prima seară când a apărut de la duș cu părul umed, cârlionțat șugubăț pe frunte, dar aveam un pact și mi-am refulat dorința. Am realizat asta în una din seri când Ancăi i s-au dilatat pupilele în felul acela special, a dorință, dar și-a mascat pornirea într-un suav-" noapte bună, iubitule!"- În urmă cu ani, credeam că sunt bărbat, atunci așa trebuia, dar renunțarea aceea are efect de bumerang. Și nu pot face nimic! Asta e! Nu pot întoarce timpul! Mai grav e că am realizat că o iubesc. În nopțile lungi de nesomn , am clasificat sentimentele. Le-am găsit nuanțele. Le-am separat de orgolii. Am decantat pasionalul și am aflat că iubirea e calmă și liniștită, ca palma ei. Dar...acum e vorba de căsnicia mea, nu pot trăi duplicitar. Nu am mințit-o niciodată pe Anca. Dacă îi spun adevărul, o distrug. Dacă o mint, sunt un învins. ..Nu mai pot să o ating!...-i se frânse vocea.
Celălat bărbat se trăgea de ciocul bine ajustat, încercând să participe măcar prin gesturi, la zbaterile partenerului și prietenului de o viață. Ce să-i spună? Cum să-l ajute? Nici măcar nu îl înțelegea. Chelnerul goli scrumiera din nou.
- M-am întrebat dacă iubirea poate fi și datorie?- continuă după un timp celălalt. Toată ființa mea a strigat- Nu! Nu!- Și nu știu cum...a avut loc un transfer. Acum Anca e în locul ei și nu o pot atinge din cauza convenției, iar cealaltă, are un inel pe care nu i l-am dat niciodată, o văd cum aruncă un buchet de mireasă undeva intr-un hău... Ar trebui să fie soția mea...dar eu am o soție! Nopțile au urechi și-n semiumbră fâșâie o pijama, e și un duș cu o apă neagră ce îmi plesnește ochii ,îi închid, strâng tare pleoapele ca să -mi protejeze privirea, dar o văd și înăuntru, ca o lumină caldă ce-mi mângâie pupilele. Aștept în întuneric palma aceea care aduce somnul și ea vine...dar e foarte departe , nu poate veni pentru că Anca plânge. Tremur sub pielea mea speriat că pastilele de somn nu își vor face efectul și nu știu când e dimineață iar...
E o aiureală...dar asta simt.
Umerii lui se adunară ca de frig.
Celălat privea în gol.
Liniștea se lăți între ei ca o pată de ulei pe suprafața apei, separându-i pe maluri diferite.

Ildiko Ș

Cioburi.

Cadar Katalin:Ca și cum...

...acum câteva zile mi-am surprins singurătatea
scotocindu-se prin buzunare
(ca și cum mă pierduse)
după ce a intrat o vrabie
pe ușa deschisă a odăii
zburând de trei ori
bezmetică
și ciocnindu-se de pereți
de neon
de ferestre

mi-a trezit senzația cu capul
spart
de speranță

- destinule nu fi hain
ți-am plătit cu destule lacrimi
pentru fiecare gram
de fericire!

Ca și cum
14.Decembrie.2019

Cadar Katalin

Cristina Ştefan: Autograf literar

PORTRETE PE ZĂPADĂ

oamenii vin
oamenii pleacă
oamenii uită
important este că renasc ceva
odată cu plecarea
ceva mai tare ca moartea

Volum Punct și de la capăt, ArtBook, 2014@CȘ

ANTICĂ

Mai ninge, mai ninge pe casă
Ca şi cum s-ar zidi dintru cer
Un peplum din voaluri se lasă
Când nimfele ţes cu mister.

Mai ninge pe oameni, mai ninge
Din cântecul Ledei zăpadă,
Lui Zeus pe mâini se prelinge
Din nori el o lasă să cadă.

Ninge pe lume, mai ninge
Cum zeii se-ntorc pe pământ
Într-o linişte-taină ce-atinge
Vis alb într-un sunet-cuvânt.

VOL Andante, 2008, CȘ

PENTRU CĂ, DOAMNE, MĂ BUCUR

copacul alb
semăna cu mâna zăpezii
când i-am prins în cinci ramuri lumânările albastrea
fost uşor să-mi cern lumina
ca iertare de încă un an
copacul alb
mi-e chip de ieri
şi de toate zilele
pe vitralii
cu degete de sticlă
desenam fulgi
ca îndrăzneli
sau îndoieli
uneori ciobeam stele
şi iubiri

când s-a-nnoptat
am văzut toate formele complicate
cum se unesc în cea mai simplă
înfăşare albă
de copil cântând.

CUVÂNTUL ZERO NU-I O CIFRĂ

despre nimic
aș scrie cel mai frumos cu putință
cum golul acesta imens
adună în forță
splendorile lumii
splendorile noastre
un corn al abundenței
minunile văzute sau simțite
în ilustra iluzie de a fi
când am înțeles că toate sunt nimic
am strigat în somnul meu alb:
- Doamne, Tu cu ce rămâi?

Volum Rostul unei crengi de brad, ArtBook 2017

Cristina Ştefan:

 Este un scriitor român, membru titular al USR, fondatorul Cenaclului literar Lira21, din 2008. S-a născut în Bacău la 30 martie 1957. 

Studii: Univ Al I Cuza Iași -1980 Licențiat în economie Studii postuniversitare în management Univ din Dublin Expert contabil

Activitate literară: Scrie din școala primară, a fost membră în cenacluri școlare și de la fosta Casă de Cultură a Sindicatelor Bacău, generația Doru Kalmulski și Dan Petrușca. Din 2005, membru al site-ului Pruteanu.ro, unde a și debutat cu poezie. Publicări online: Luceafărul Românesc, Ed-online Semănatorul, revista Cetatea lui Bucur, Ziarul Curierul de Vâlcea, Revista Plumb, Revistele ARP, Revista Viața Băcăuană, 2010, Ziarul de Vâlcea, Revista Algoritm Literar, Observator Cultural, Ateneu- Bacău, Sintagme Literare, Cetatea lui Bucur, Onix, Litera. - Fondator al Cenaclului interactiv online Lira21. Volumul cenaclului cu 24 debutanți în poezie și 20 scriitori consacrați, activi în acest proiect, lansat în 21 mai 2010 în cadrul cenaclului USR filiala Bacău și în cadrul Bibliotecii Metropolitane București în 4 iunie 2010. Titlu volum selectat- Lira în patru puncte cardinale, editura Rovimed Publisher, 2010. - Creatorul rețelei literare Cartea Tinerilor Scriitori-cenaclu literar interactiv. http://carteatineri.ning.com/. Administrator în alte rețele literare( Junimea digitală, Esențe, Tărâmul Poeziei). Organizator de concursuri literare tematice. - Creator site Cenaclul literar interactiv Lira21, online. 400 de membri,

un cenaclu de lucru întru calitate literară, de nivel, cu sistem de notare și selectare,  publicând periodic texte selectate. 

- Autor pe site literar Hermeneia, autor pe site literar RoLiteratura( editor), Dialog European Rețeaua Literară, cu activitate intensă. Postează recenzii literare din autori contemporani sub titlul JURNAL DE LECTURĂ. - Emisiuni TV Bacău despre activitatea literară și cenaclieră. - Redactor la Revista Cetatea lui Bucur, revista ARP- - Membru în diferite jurii la concursurile literare on-line,membru în juriul Festivalului Bacovia, 2015. - Membru al cenaclurilor literare băcăuane Octavian Voicu și al Uniunii Scriitorilor,( președinte Calistrat Costin) filiala Bacău, și Cenaclul Avangarda XXII, fundația Cancicov, președinte Victor Munteanu.

Publicații: 1. Călătorie pe un ciob de stea, poezii- lansat 10 apr 2010, recenzii, Eugen Dorcescu, Calistrat Costin, Mara Paraschiv, Victor Munteanu, Vasile Spiridon, Ioan Neacșu. 2. În umbra lui Sisif- versuri, 2009, prefață Theodor Răpan, publicat și la Editura online Semănătorul. 3. Andante- poezii, 2009, poezii- recenzie Liviu Apetroaie. 4. Cazier incomplet- poezii, editura Rovimed Publisher 2011, consilier literar Calistrat Costin 5. Dimineața altfel- proză, Ed Rovimed Publisher 2011, consilier literar Calistrat Costin 6. Calendar 2011, poezie din Lira21, 24 de autori lirici 7. Broșura, “Aud materia plângând”- aniversare George Bacovia, ArtBook, 2012 8. Ylmira- Iulia Oniță- Un sculptor liric, versuri și monografie, ArtBook, 2012 9. Locuri și umbre, versuri, ArtBook, 2012 10. Ceai cu Adala, versuri cu Adrian Grauenfels, ed. Ateneul Scriitorilor, 2013 11. Însemnări (ne)critice- jurnal de lectură, Ed ArtBook, 2013 12. Jazz cub, roman, ArtBook, 2013 13. (re)versuri- poezii, ed ArtBook, 2014, 14. punct și de la capăt, versuri, ed. ArtBook, 2014. 15. de-a copilăria- versuri pentru copii, ed. artBook, 2014. 16. Culegătorii de flori, versuri, Ed. Ateneul scriitorilor, 2015 17. Buletin cu ilustrate, Ed. Rafet, 2015 18.10 zile din martie,versuri, Ed. ArtBook, 2015 19. Zen Absolut, versuri cu Adrian Grauenfels, Ed. ArtBook 20. Însemnări necritice, vol. II Ed ArtBook, 2016 Antologii: - Lira în patru puncte cardinale- selecție Cristina Ștefan, 2010 - Poetic@- selecție Cristina Ștefan.- 2011 - 55 de poeți contemporani- selecție Valentina Bisog. 2009 - VirtualiaXII, selecție Alina Manole, Iași, 2011 - A treia carte. Poezii. selecție Cristina Ștefan, 2012 - Antologie de versuri și proză, Lira21, 2013, ArtBook. - Antologiile Revistei Singur și ale Cenaclului Virtualia din Iași - Antologia Cenaclului Lira21, 2015, lansarea cu apariție la TVR cu Tudor Călin Zarojanu

Publicări Editura on-line Semănătorul- volumele:

- În umbra lui Sisif- versuri, 2009 - Șapte povestiri rurale- proză scurtă, 2010 - Caz clasat- nuvelă, 2010 - Cele mai frumoase 100 de poezii din Lira21, 2010 - Articole din Jurnal de lectură- Recenzii, 2009, 2010 - Iulia Oniță- Un sculptor liric, versuri și monografie

Articole recenzii, publicate online, și reviste ( Ateneu, Plumb, Algoritm literar, Cetatea lui Bucur, Litera, Fereastra, Onyx, Luceafărul, Dunărea de Jos, Sintagme Literare, Reflex, Paralela 45, Confluențe Literare,Citadela, Banat, e-Creator, Calameo, ș a)

Alte activități literare: Membru USR, 2012. Sunt vicepreședinte al Ligii Scriitorilor Români, filiala București, redactor Revista Cetatea lui Bucur, editor in site RoLiteratura, autor în site Liternautica, trendsetter în Literatura de azi. Membru în cenaclurile băcăuane Octavian Voicu și al Uniunii Scriitorilor, filiala Bacău, și Avangarda XXII, fundația Cancicov, Cenaclul Virtualia Iași, conducătorul Cenaclului Lira21 cu 5 antologii selectate a 550 de pagini și zeci de debuturi literare, promovez literatura contemporană a scriitorilor consacrati, membri ai cenaclurilor, emisiuni TV, lansări de carte în Bacău și București, colaborări cu alte cenacluri din țară și edituri. Premii: Premiul USR, pentru debut în critica literară, 2014, USR, FIL BACĂU Premiul pentru Poezie, la Festivalul George Bacovia, Revista Plumb, 2013. Premiul concursului revistei Dunărea de jos Galați, Premiul juriului la concursuri organizate de Cenaclul Lira21, poezie și proză. Premiul Alexantru Moșescu, Festivalul Titel Constantinescu, 2015, Editura Rafet, Ramnicu Sărat Premiul USR, Fil Bacău, pentru volumele Culegătorii de flori și Buletin cu illustrate, 2016.

Note Critice

„Călătorie pe un ciob de stea ( Editura Fundaței Culturale Cancicov, 2010, Bacău) de Cristina Ștefan – o carte de debut (în poezie) de o deloc surprinzătoare maturitate (autoarea a trecut pragul a cinci decenii de viață). Cele cincizeci și nouă de titluri nu sunt datate, însă în dispunerea lor se simte o evoluție de la o primă tinerețe lirică la tinerețile” ce au urmat, poezia, firește, necunoscând în esență povara trecerii anilor…Ba, aș observa că textele din final par mai încărcate de entuziasm și frăgezimi senzoriale decâtcele din uvertura cărții, semn că poeta a reîntinerit scriind și căutându-se pe sine!„Strângeți din pumni și din dinții dar stați în lanțuri cuminți” ) sunt în această dintâi mărturisire lirică a Cristinei Ștefan nu doar semne dar certitudini de autentică vibrație creatoare, și, parafrazând-o pe autoare, „carevasăzică există”! (Calistrat Costin)

„Lumina care se degaja de aici este acea lumina care ne acum se cam înroșește, este o lumină care se află în superbia ei. Poetei îi place mai mult lumina înspre apus decât înspre răsărit, o lumină care ne duce mai mult decât lumina aurorală înspre refecție, pentru că spuneam că este o poezie și a reflecției și a reflectării. Revenind la acel ciob de stea care reflectă în fond fragmentalitatea lumii, este un poem care se cheamă chiar „Segment” și care spune cam așa: „în adâncul fântânii /în ochiul ei / te-am văzut reflectat în mii de oglinzi …..” Este o poezie de mesaj, o poezie a specularității – ați văzut dialogul eu tu, dialogul cu cosmosul, cu ființa iubită și toate celelalte. Nu-mi rămâne decât să o felicit pe autoare înainte de a o fi cunoscut și dumneavoastră. (Vasile Spiridon)

„Autoare a mai multor plachete lirice( În umbra lui Sisif, 2009, Andante, 2009, Călătorie pe un ciob de stea, 2010, Cazier incomplet, 2011, dar și a culegerii de proză, Dimineața altfel, 20 Il, Cristina Ștefan trăiește în orașul lui Bacovia. Prezentă pe site-uri literare și colaboratoare la reviste(unele online), a creat ea însăși un site pentru Cenaclul literar interactiv Lira2I., frecventat de peste 260 de membri. Scrie o poezie sensibilă, orientată discret către o modernitate care nu ține neapărat să se alinieze geraționist.” (Revista Litere, ur5, mai 2011) (Tudor Cristea)

„Mi-a plăcut ideea, nu numai pentru că este aproape de „luna își așază cioburi pe moșie” a lui Tudor Arghezi, cât și datorită faptului că ilustrează exact scopul poeziei. Acela de a ne pune pe noi în relație cosmicul, cu eternitatea, cu absolutul, cu Dumnezeu, de a ne înveșnici. Din punct de vedere estetic cel puțin poezia nu trebuie să aibă dimensiune nici psihologică, nici politică, nici socială, ci trebuie în primul rând să aibă această dimensiune, să zicem, sacră. Autoarea reușește, de multe ori, să fie în apropierea – nu mi-e frică s-o spun – a lui Arghezi sau Blaga, prin această capacitate de a aduce cerul pe pământ, ca să zic așa sau de a ridica pământul către cer, cum face Eminescu: „Sara pe deal buciumul sună cu jale / Turmele-l urc, stelele scapără-n cale”, deci merg mai departe pe stele.” (Ioan Neacșu)

(sursa:Wikipedia)

Ella Poenaru: Lunetistă

Am mâna şi ochiul format,
pot să afirm fără să mă laud,
nimeresc drept în inimă sau în cap
de la orice distanţă
în zilele de lucru,
dar şi în vacanţă -
niciodată n-am ratat
vreo ţintă importantă...
doar iubirea,
fata Morgana,
de două ori m-a fentat

Helena Bob

Viorel Boldis: Mărunțișul Domnului

Mărunţişul Domnului

Cerşeam viaţă
pe la colţuri de lume
când Dumnezeu
trecând pe lângă mine
a scos din buzunarele lui
pline de timp şi de vieţi
câteva clipe
şi mi le-a dăruit.

Sunt clipele petrecute cu tine.

Viorel Boldis

(sursa foto: V.Boldiș)

Dumitru Ichim‎ :Fată mândră cu casâncă...

– Fată mândră cu casâncă

pân’ la cer mai este încă?

– Patru brazi, și-n vârf năframă!

Cumva știi umbra cum cheamă?

– Dulce cheamă, dar mi-i frică.

– Treci atunci pe sub ulcică,

iar de întâlnești sobolul,

nu uita să-i dai obolul.

– Fată mândră cu casâncă,

dacă-mi iese-n cale-o trâncă?

– Să nu-i calci velințele,

c-o să-ți fure mințile!

…dar de simți c-aripa iaptă,

bea din drum, dar mai așteaptă!

Dumitru Ichim‎

 

Kitchener, Canada

Ottilia Ardeleanu: Față în față cu mine, de Teodor Dume

Cealaltă față a nașterii 

(recenzie)

Poetul Teodor Dume, foarte cunoscut în lumea literară virtuală mai ales, este, în cazul de față, la al 15-lea volum tipărit pe hârtie, apărut la Iași, anul trecut, la editura PIM, o editură cu care a colaborat intens.

Față în față cu mine este scris sub impulsul datoriei față se sine și față de adevăr. Cuvântul menține balanța între certitudinea și incertitudinea adevărului căutând rezolvări în propriul sine și în existența marcată în special de singurătate. Dar, să nu uităm că poetul își găseșe adesea dezlegări în apropierea divinității cu care de cele mai multe ori comunică printr-o amplă tăcere supusă meditației.

Primul poem este chiar eponimul volumului și reprezintă momentul deciziei asupra celui ce este poetul ca om, respectând proporțiile existențiale față de minciună și adevăr, etalând chipul din sine ca oglindă a ceea ce se vede din afara lui. Astfel aflu că înlăuntru, poetul are o pădure de mesteceni prin care umblă sufletul său cu bilet doar dus.

Și poeziile propuse de Teodor Dume stau față în față prin problematica și filosofia lor de o simplitate copleșitoare. Dacă în pagina 8, în Pădurea de alb, autorul sugerează prăbușirea în moarte, pe pagina din oglindă, 9, în Undeva, prin voi, prieteni…, la modul cel mai trist cu putință, deși setos de viață și de prieteni – din ce în ce mai puțini, afirmă cu un nod în gât: eu nu exist pentru voi.

Chipul din oglindă apare deseori între două pagini aflate față în față, motiv care mă face să cred că de undeva de aici i-a venit ideea lui Teodor Dume de a-și asuma un astfel de titlu.

Cu fiecare pas pe care îl face în poezia sa, Teodor Dume conduce către încă o însingurare, o izolare instinctivă, un ținut al multelor ecouri de tristețe, al resemnării cu sine când tăcerea foșnește/ ca o frunză toamna/ în așeptarea căinței./ Pasul dintre celelalte anotimpuri.

Mai aflu că poetul ține, într-un cui bătut în suflet, o icoană fără nume în fața căreia își caută refugiul existențial, iar pe Dumnezeu îl poartă direct în inimă, ca într-o chilie.

Amprenta nelipsită a tatălui apare și în acest volum, puternic și persistent ca o durere de oase, și în memoria căruia chiar și cuvintele tac/ Incă o iarnă fără tata. Teodor Dume se consideră modelul din umbră/ neted și alb/ al tatălui său, jumătatea trupului rămas în așteptare/ Imagine ruptă din crucea tatălui meu. Este crucială abordarea acestei temeinice relații tocmai pentru că poetul îl trăiește efectiv pe tatăl său, aflat de mult printre îngeri, aici pe pământ.

Poezia dumiană este un spectacol cuminte la care poetul se abonează, asistă cu răbdare, foarte atent și uneori reproșând personajelor jocul malițios în care este antrenat, căci, o scenă-i lumea, shakespearian disecând lucrurile.

Pe un fundal uman de natura pânzei de păianjen, autorul reliefează stări și vicisitudini contemporane care destramă foarte ușor această pânză, însă, de o credință desăvârșită, autorul o coase cu grijă și finețe. Astfel, ne poartă printr-o lume cu Durere din durere, printr-o serie de titluri neconvenționale despre cotidian și hazard: Accident, Zmeul, O zi în care nu s-a întamplat nimic, Poluare, Fluturele albastru, Copilul de ieri, Bunule meșter și altele, cu impact direct asupra lectorului căruia nu îi sunt necunoscute acestea toate, dar firul calm și cald al transmiterii lirice îmbracă/ învăluie poezia într-o notă de mister, pe de o parte, de un aer sfielnic, pe de alta. În fapt, poetul se referă la lumea sa interioară față în față cu aceea exterioară de care pomeneam. Iată o certitudine relevantă: vâscos și greu sângele/ îmi oxidează culoarea/ disperarea se acutizează/ e cea mai lungă durere/ carnea geme pe vertebre/ dar/ îmbătrânit prea devreme/ între icoane de ceară/ funinginea scutură/ norii de ploaie/ câteva zămbete/ uitate în umbră/ simulează iubirea…// în mine/ nu se mai poate trăi./ Poluare. Este, cum bine se simte, poluarea sinelui, poluare nedorită, cauzată de lumea nevrednică, de o emanație a răului înconjurător către individ, către sufletul acestuia.

Retorica vieții și morții este vizibilă în versurile: de ce…/ simt că mă împuținez/ mor cate puțin/ în fiecare zi/ și măine/ uit să mă nasc/ de ce…/ revin să-mi caut forma inițială/ Întrebare fără răspuns.

Cerul poeziei dumiene este unul al înnorărilor, docilității și pesimismului, ori al seninătății, resemnării și descoperirii semnificațiilor gândurilor, ispitelor, vinovățiilor etc. în funcție de oaza de liniște ori perturbările din percepții meditative.

Transformările sinelui sunt reverberate de anotimpurile care mustesc natura în sângele poetic, în conformitate cu atributele lor. Iarna, desigur, este mai des propulsată de cuvinte, ea determinând starea de îmbătrânire pe care poetul o simte: Incă o iarnă fără tata, Urme pe ger, Iarna în suflet.

În destule poezii, Teodor Dume, mizează pe culoare. O culoare despre care nu ne spune nimic. Uneori, poate, în treacăt, ne aruncă sub priviri un albastru. Și, mai rar, negrul, ca și culoare a întunecării, a încordării, a dezamăgirii, a refugierii în eul liric. În rest, se pare că vorbește despre o culoare a sinelui. Una personală. Rămâne să o intuim, fiecare, prin ceea ce și cum receptăm mesajul, prin puterea cuvintelor din acest volum.

Lacrimile poetice mențin echilibrul dintre cele două lumi, a viilor și a morților, poetul fiind aproape un prezicător, un vrăjitor care înlesnește întâlniri, discuții dintre aceștia, tranzitând imaginarul de o parte sau de cealaltă. Și, deși pomenește frecvent despre o margine a lucrurilor, el, poetul, se află în epicentrul acestora, știind mereu ce să facă să nu cadă în abisale gânduri. El știe să joace și să dejoace atunci cand e necesar. În fond, viața pare un truc ieftin prin care trec/ ca un actor rătăcit prin text/ Uneori viața.

În încercările de a reîntoarce timpul, de a găsi copilul din sine, de a revedea părinții și bunicii, aflu despre acel pustiu instalat fără rezerve în suflet, marcat de lipsa acestor personaje memorabile: …și sufletul meu e alb/ spălat în lacrimile unui copil/…/ …ninge tăcut/ o clipă ai crede/ că mama și-a uitat privirea/ în albul agățat de streașină/… /rătăcesc prin mine/ ca într-un pustiu/ caut firimiturile tatei/ scăpate atunci în iarna în care și bunicul/ trăgea prin albul din el o sanie/ Iarna în suflet.

Față în față sunt puse azi și mâine, viața și moartea, ploaia și soarele, tatăl și fiul, căderea și ridicarea, lacrimile și zâmbetul, nașterea și trecerea etc.

Abordarea confesivă a poeziilor din acest volum accentuează încărcătura emoțională cu fiecare treaptă lăuntrică. Teodor Dume renaște cu fiecare poezie și, la rându-i, conferă fiecărei eliberări poetice actul de naștere, de încă o naștere. Într-adevăr, acest substantiv al vieții, cât și verbul corespunzător, apar în multe sintagme ori titluri: Cealaltă față a nașterii, o picătură de inimă/ mă va naște într-un/ mâine…/ Clonă sau bărbatul de ceară.

De o sinceritate extravagantă aș zice, poetul Teodor Dume reușește să atingă dumnezeiescul printr-o metaforă cumsecade care vine simplu: din interior!

Ottilia Ardeleanu,

Năvodari,2019