Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Camelia Bot prezintă grupul Zbor spre înălțimi

Dragi prieteni,
În ideea de a promova creația literară, în versuri sau în proză, de a marca tabla de valori a iubitorilor de frumos, am creat acest grup.
Pentru ca acesta să iasă în evidență prin artă și calitate , vă lansez invitația de a-i da un plus de valoare prin participarea dumneavoastră aici, cu diverse lucrări care să-l claseze printre cele mai selecte grupuri, ținând cont că este destinat tuturor vârstelor, oferind posibilitatea de afirmare celor care iubesc literatura.
Așadar, împreună să-i dăm forță grupului și să-i fim o bună rampă de lansare!
Vă îmbrățișez, cu mare drag, și vă respect pt tot ceea ce sunteți!
(Camelia Bot) 

Administratori şi moderatori 8

pictogramă ecuson
Administrator

 
pictogramă ecuson
Administrator


pictogramă ecuson
Moderator


pictogramă ecuson
Moderator

pictogramă ecuson
Moderator

Texte premiate:

Locul I -
Nu mă zidi,..
autor: Gh.Ungureanu
Pune Doamne viața să mă prindă
Cu anii mei traiți cândva din plin,
Incătușați în chipul din oglindă,
Umbrit acum de serile ce vin.
Chiar dacă-n colțuri viața i-a ciobit
Lovindu-i cu-ndoieli și ne-mpliniri,
Ii recunosc, căci știu cum i-am trăit
Si cum i-am destrămat prin amintiri.
M-arată azi oglinda mult prea nins
Fără sclipiri în ochii mei căprui,
Cum sufletul din mine s-a desprins
Plecând inspre oglinda nimănui.
Nu mă zidi-ntre cioburi din oglindă
în mine-s încă pajiștile verzi,
Iar mâinile maiștiu ca să cuprindă
Aceste clipe-n care tu mă pierzi.
Redă-mă astăzi celui care-am fost
Doar zâmbet și culoare în oglinda,
Și nu păstra-ntr-o ramă fără rost
Un pelerin ce grijile-și colinda.

Privesc in oglinda
autor: Fanuta
Mă uit in oglindă și gândesc in trecut,
Să-i fiu vieții dătoare, cu-n oarecare tribut?
Mă-ntreb de-am făcut prea mult sau putin,
Pe drumul croit, ce-a ținut de destin !
Văd anii ce s-au dus ca o boare de vânt,
Si-un trup obosit si parul tot mai cărunt,
Se vede apusul si vietii i-as cere ceva..
Copil sa mai fiu si-n loc timpul sa stea.
Să mă joc si să cânt, să mă rog, să primesc,
Să stiu să astept, să regret când gresesc,
Să mă bucur si să inalț zmeii in vânt,
Din toate să-mi fac Rai, aici pe pământ.
Cu iubire să scriu povesti ce-am trăit,
Despre oameni si locuri si-un frumos răsărit,
Si când in oglindă din nou voi privi,
Plăcuța să-mi fie amintirea de-a fi,
Un om printre oameni ca si muritor,
Si vițtii trăite, să nu-i fiu dator!

Locul II -

Ana Văcărașu
Te uiți atent la ea, și-un ochi interior
începe-a răscoli în tine, persistent,
te trage-ades de mânecă, stăruitor,
să nu rămâi la conștiință repetent.
Parcă i-ar crește-oglinzii și un deget,
pe care-l mișcă-n semn de-avertizare,
și-o voce-ți spune să privești în cuget,
să nu te obsedeze doar ridurile tale.
Ce-i în oglindă se schimbă ne-ncetat,
de la un an la altul, de la o zi la alta,
însă tu ești ființa ce nu s-a reflectat,
decât în gândul ce-ai însoțit cu fapta.

Traian Abruda: un afrodisiac


sunt din ce în ce mai greu de ucis
balaurii
se furișează printre picioarele cailor
în câmpie
o echipă antrenată de sfinți pictează biserici
în trist
spre marginea orașului (dincolo de
cărămidărie)
aleargă copiii desculți învățați să culeagă copite
potcovite
cu turte parfumate de iasomie (?!) – un a
frodisiac
pentru multele lighioane-n mișcare ce scot
uneori
flăcări pe ochi pe urechi și pe nări

NR: 13 - 14 (28), ISSN: 2668 - 5620

Revistă de Cultură,Artă și Literatură
Apare la Oradea (bilunar/online)
Biblioteca Națională a României, ISSN.2668 - 5620/ISSN-L 2668 - 5620
Înființată în iulie 2019
* DIRECTOR/FONDATOR:Teodor Dume
Accesați prin Google link/ul. https://revistaextemporalliric.blogspot.com/
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
- REDACTOR-ȘEF, Teodor Dume,scriitor,Oradea/Romania
- REDACTOR, MIOARA BĂLUȚĂ,scriitor, Bacău/Romania
- VERONICA LERNER,scriitor/Canada                                   Tuturor colaboratorilor:
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Iulie 2019 fiind luna în care s-a "născut" revista Extemporal liric,împlinind un an în iulie 2020, redacția revistei mulțumește tuturor colaboratorilor pentru încredere, susținere și calitatea textelor apărute în revistă.

Ion Calotă: Trezirea din poezie


.am intrat în stare
de dezizolare
.stau într-un dulap găunos
din care se aude
muzica anilor 80
/prin care mi se
văd radiografiile
.am lăsat vinul dulce
să se înroşească
.am închis cartea
am agitat-o puţin
iar literele şi cuvintele
s-au amestecat între ele
.aşa am creat
acest roman nou
şi-acum mi-e teamă să
mai am un nou contact
ne vom regăsi doar
într-un plan abstract

Carmen Sendroiu: cine...


cine sunt eu
văzduhul sorbind
potopul teilor
alint condimentând delicvent
visuri confidente
umbra unui refren
îngânat în noaptea tăcerii
pasul înainte
în tangoul buzelor smerite
flacără sărutând demiurgic
rațiuni amorțite
începutul unui sfârșit
răzvrătind parâmele iubirii
cine ești tu
lutul ascunzând sterp
infidelitățile gândului
dor impostor
în solfegiul primăverii
azilantul răscolitor
de patimi
un A rătăcind
în alfabetarul
substantivelor proprii
omega sărutând lingav amintiri
eu
tu
două corzi în note diferite

Marin Rada: Un vis...


Iubita mea,
ți-am cumpărat un vis
și două pagini albe
dintr-o carte
și ți le-am pus sub pernă
dinadins
să te visezi mireasă
într-o noapte.
Ți-am cumpărat
iubita mea un vis,
din viitorul unei vieți
mai de departe ...
doar un buchet de crini
azi ți-am trimis
și-un nume simplu
într-o nouă carte.

Cadar Katalin‎ : Ghimpe


M-am născut un ghimpe
în coasta stângă a fericirii,
să simt gustul
durerii absolute
și să respir adânc aerul nopților
târzii,
ce miroase a moarte pură,
din copitele cailor,
ai hoților de vieți,
galopând prin zăpada de stele,
când îngerii
își scutură aripile.
Apoi,
închid porțile cerului,
în timp
ce lumina dospește sub pătura
întunericului…
Schițez un zâmbet larg,
forțat,
să speri izbucnirea plânsului
din ochi,
scufundați în umbra tăcerii,
a singurătății...
(Ghimpe
24.Iulie.2020)

Frențescu Oana:Și totul se-nvârte


mâinile trec prin aer
toate gesturile ascunse se îneacă
în glasul ierbii și-n frunza de salcâm
se sparge liniștea golului singuratic
trec prin tânguiri balansate de codru
și las cărarea mereu înapoi
număr plecările din gând
până-n creștetul unei piramide
cerul se topește pe culme
crengile vuiesc ca niște harpe
cineva dezghioacă existența într-un ghioc lucios
hotarul geme năpădit de ierbi
și totul se-nvârte într-un singur sens
devin pe jumătate silabă stalactită
Iar tu un nor plutind în eter
23 iulie 2020

Elena Lucia Spatariu-Tudose:***


Ai ai suflete...
te strânge lutul
în ulcior nu ți-au încăput aripile
și aripile au frânt
zborul din care a țâșnit
sânge negru
sânge negru fără de apă
a împroșcat curcubee
cuvinte-nsetate
roiesc haotic înălțimi căutând...
Eheei suflete...
tristețile cunosc pe de rost
respirațiile albastre
nici marea nu uită dorurile
brodate în alb
pe creste de valuri
Și vântul mai cântă din frunză
doinește la firul de iarbă
chemarea...
ELS-22.07.2018

Marin Moscu: La țărmul sufletului


Se aglutinează gândurile
În sângele vălurit de iubire.
La marginea lumii
Tu pui semne solstițiilor -
Hematii pe sub stele.
Îngeri
Din raiul încercării
Presară cruci de lumină.
În sânge
Iubirea înoată.
La țărmul sufletului
Vechi umbre
Îmbrățişare aşteaptă!

Sara Vișan: Debut - Debut - Debut...



Porumbeii mei și poneiul Dragoș
Dimineața, când mă trezesc, patru porumbei eu găsesc: unul este pui, are puf și fulgi, ce se vor face pene, ochii ca două mărgele negre. Altul este alb cu gri, e porumbiță, și o cheamă Albișoara. Al treilea, mama puiului Pufișor, este Grijulica. Iar al patrulea este tatăl. Îl cheamă Drăguțu. Am crezut un timp că este fată, când a început și el să facă un cuib și să clocească.
Grijulica poate să zboare mai bine decât Albișoara. A făcut patru ouă și dintre ele a ieșit Pufișor. Abia aștept să-i revăd!

Era odată un ponei, pe nume Dragoș. El își dorea să urce pe cel mai mare munte din lume, dar familia sa nu-l lăsa căci era prea mic și toți se gândeau că se putea răni...
Și-ntr-o zi el s-a dus la un magazin de obiecte electrice și electrocasnice pentru ponei. Și și-a cumpărat un aparat, care alungă urșii. Aparatul avea și lanternă.
Apoi, când s-a dus acasă, a arătat familiei aparatul cu lanternă și cu fulgere. Când pornea fulgerul, se auzea un zgomot:
- Bârrrrrrrr!!!
I-a rugat pe părinți să-i dea voie să meargă în pădure, mai ales că acum avea aparatul, pe care-l pusese la piciorul stâng din față. Atingându-l cu copita piciorului drept, tot din față, aprindea lanterna sau făcea fulgere.
Văzând aceasta, părinții l-au lăsat pe poneiul Dragoș să treacă prin pădure, iar apoi să meargă pe munte.
S-a întâlnit c-un fluture Ochi-de-păun și l-a întrebat:
- Măi, Codițule, ai văzut niște urși pe aici?
Și fluturele, dând din cele două aripi, a răspuns:
- Am văzut vreo zece urși numai astăzi, când veneam pe acest drum. Să știi că aicea, prin Băile Tușnad, eu am văzut foarte mulți urși de când tot zbor prin păduri, ca să găsesc polenul din flori.
I-a spus poneiului că pe drumul din stânga, când a zburat, nu prea a văzut urși. L-a sfătuit pe poneiul Dragoș să urce muntele pe drumul din stânga, că pe-acolo se spunea că nu le place urșilor să treacă.
Atuncea, poneiul l-a ascultat pe fluture și a mers pe unde i-a spus. Pe acolo a găsit niște mere foarte frumoase și a luat unul cu botul și l-a mâncat cu semințe cu tot.
După ce a mâncat mărul, a mers din nou și, urcând pe drum, a văzut un râu. A intrat puțin în el, ca să se spele și răcorească, fiindcă era foarte murdar.
Ieșind din râu, poneiul Dragoș a reînceput să urce, însă drumul era mai abrupt. A văzut că erau mai mulți copaci și nu mai era atât de cald.
Dar el nu s-a oprit!
Și, pe drum, a găsit un pui de leopard, care era rănit. Și-atuncea,...poneiul s-a apropiat de el. Și l-a ajutat. Și puiul de leopard i-a mulțumit. Poneiul Dragoș a reînceput să meargă.
Dintr-o dată, a văzut un urs. Și s-a speriat. A vrut să folosească aparatul, dar, când a ridicat piciorul stâng din față, a văzut că aparatul cu lanternă și fulgere nu mai era. S-a speriat și mai tare.
Și chiar atuncea, înainte să-l atace ursul, a venit acolo puiul de leopard, pe care l-a ajutat. Și l-a dus înapoi acasă, ferindu-l de toți urșii pe poneiul Dragoș.
Pe drum, când treceau pe lângă râu, au găsit și aparatul. Poneiul uitase că-l lăsase pe iarbă ca să intre în râu, pentru a se curăța și răcori.
La ieșirea din pădure, nechezând, poneiul Dragoș, și-a luat la revedere de la puiul de leopard:
- Îți mulțumesc, prietene, pentru că m-ai ferit de urși, apoi m-ai ajutat să-mi găsesc aparatul!
Când a ajuns acasă, părinții și herghelia s-au bucurat să-l vadă. De-atuncea, poneiul Dragoș nu și-a mai dorit așa de mult să meargă pe muntele cel mai înalt și în pădure, pentru că era prea mic să se pună cu urșii. Putea să aștepte încă vreun an ca să meargă cu herghelia în pădure și pe munte.


Sara Vișan (9 ani)
22-23 iulie 2020, Băile Tușnad

Nota Redacției:
Sara Vișan e un copil de numai 9 ani, un copil înzestrat cu Frumos ș Iubire față de cuvânt
Sara Vișan este fiica binecunoscutului scriitor, Dragoș Vișan!.
Ne bucurăm că avem șansa de a face un debut la numai 9 ani, debutul unui copil care s-a făcut auzit prin intermediul revistei noastre care îi va urmări evoluția!.
Mulțumim autoarei!.Mulțumim tatălui, Dragoș Vișan!

Violetta Petre: Şi de-aş putea...


De mi-ar rămâne paşii pe nisip, sub valul ultimelor mângâieri,
Nu ai uita pe unde să mai treci, să mă îmbraci, iubite, în tăceri..
Nu vreau să-mi cânţi şi nici să îmi declari, ca un Romeo, jurăminte-n prag,
Am eu poeme de adânc regret, ca în tristeţea mea să te atrag.
Şi n-ai să poţi din mreje să mai fugi, am braţele, liane-n spic de-alean
Şi pentru zei şi lupi cu foamea-n colţi şi pentru tine, simplu pământean...
Chemările din irişi violeţi, sunt vrăji cu incantaţii de sacral,
În care te-adâncesc în trupul meu, neînţeles şi chiar paradoxal.
Totemul legendar de inorog, nu te ajută, zid să mai ridici
Între dorinţa vie ca un drog şi teama c-ai putea se te dezici
De ce-ai promis, când mai eram în doi, într-o lagună-a ultimelor mări,
În care învăţam pe un abac, să nu rămânem, viselor, datori.
Adu-ţi aminte alfabetul meu, în care te-am inclus vocală-n grai,
Ca altă scriere, să nu mai ştii şi doar pe mine-n minte să mă ai!
Azi scrijelesc consoane pe cetăţi, prin care bântuie fantomele din noi
Şi de-aş putea să te învii din morţi, ţi-aş da, poemul vieţii înapoi...

22. 07.2020

Dragnea Gabriel: Părere


Nu suntem doar niște oameni,
Suntem păreri despre fiecare zi
În care se contrazic regretele de ieri
Cu privirea de azi dedicată mării,
În numele lui c'est bon comme ça.
Noi, cei care ne spălăm sufletul în valuri
Suntem imperfecțiunile acestei lumi
Care, prin visele noastre furate din poeme
Încercăm un echilibru fragil
Între oameni și păsări.
(din volumul în lucru
"Regizorale")

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10