Barbu Iulian:Sub cerul iubirii

(de Rusalii)                          

Ca o prelată imensă
Iubirea acoperă
Casa cu un roșu invizibil
De culoarea cireșelor din stradă .

Poezia transformă
tăcerea în Cuvânt. .

Privesc peste poem
Pădurea ce ca o taină
Mă ascunde în vers .

                                           

Gina Zaharia: Lampa

                                                                                                                                   

Abia aștepta să se aștearnă întunericul că lampa bunicii se aprindea parcă din senin. Peretele alb devenea un muzeu unde umbrele flăcării abia pâlpâind desenau amintirile de peste zi. Lângă ea, o icoană veche, în fața căreia bunica se rugase în toate etapele vieții sale: pentru fiii plecați pe front, pentru sănătatea noastră, pentru bunăstarea zilei de mâine.
Îngenuncherea în fața Maicii Domnului nu se face oricum, ci în liniște deplină, spunea bunica. Simți o rază de lumină că se desprinde din tine și urcă spre cer. Și nu mai știi dacă vântul îți bate pe umăr ori o adiere divină te cuprinde.
Apoi veneau fluturii după lumină, fluturii plecați să petreacă grijile până departe, fluturi mai mari sau mai mici, ostași fără de lance, dar cu libertatea în piept.
Veseli, făceau rânduri-rânduri până la izlazul cu albăstrele și ruguri de mure. Și nu doar o singură dată i-am văzut cum se așezau pe ștergarul bunicii, la cină.
Deodată a început să plouă. O ploaie deasă care spăla noroiul pământului. Iar picurii se adunau în pârâiașe, mângâind rădăcini de urzică vie și dezlegând mărăcinii de înțepături.
Din când în când, se ivea luna. Dădea norii la o parte și își arăta ochii limpezi. Îi zâmbeam și se bucura. Dar poate numai eu o zăream. Poate așa se vedea de la fereastra mea, ori mintea mea o aducea acolo. Ca să aprindă lampa bunicii. Ca să încurce firul timpului. Să lumineze calea spre adevăr.
Și acum e lampa aprinsă. Însă fluturii nu mai sunt. Ștergarul e ros de molii, ploile și-au zidit albii adânci.
Pe un petic de gând, luna ține în brațe casa bunicii. Iar bunica stă în genunchi și se roagă.
– Aprinde, Doamne, lampa aceea să lumineze casa celor care poartă răsăritul cu ei!

Din volumul "Cartea de sub braț", Editura "Leviathan", 2021.

Gina Zaharia: Zbor

================================

mă ia de braț copilăria și zice
- hai să mergem pe dealul din spatele casei
am uitat acolo păpușa cu ochi căprui
și rochie cu fluturi

- nu... nu mai știu unde e
poate într-un șotron cu spiriduși sau într-o carte
de primăvară
iar la anticariat s-a închis de mult...

- și totuşi hai să ne pitim după nuci
de atâtea ori am intrat în umbra lor
sigur mi-au rămas în vreo scorbură pantofii
pe care mi i-a cumpărat mama
când moș crăciun
se pierduse pe poteca dinspre casa noastră

- nu pot am strigat tu nu vezi
că zborul meu s-a oprit într-o fotografie?
pelerina de atunci a devenit un evantai de culori
care curg
pe genunchii mei

La mulți ani, copile de oriunde! Tu ești lumina și binecuvântarea noastră!

Ina Dumitrescu: Anotimpul viselor

 versuri  

Din anotimpul unor ierni ce-au smuls
Săruturi oarbe printre suspine reci
Am mai pastrat mângâiuri tatuate
Din visele pe lângă care treci...

Și n-am putut să mă despart de ele
Căci doar în ele îmi dospeam surâsul...
În ele eram liberă de frici
Și nu îmi aminteam ce-nseamnă plânsul.

S-a împuținat nisipul din clepsidră,
Nici nu mai știu ce cântec să-i mai cânt
Să curgă mai incet, ca intr-o șoaptă,
Să pot visa mai mult, iubirea să o simt.

Și când ultimul fir de nisip
Va curge lin și visul va opri,
Poate atunci mă voi trezi să mor
În viața fără vise și plină de trăiri.

Maria Vasilescu:***

La o intersecţie de cuvinte
s-au încrucişat două priviri
dar era atât de roşu
că femeia a rămas goală
să urle ‒

bărbatul a scăpat
şi-a luat târziul pe tălpi
şi s-a dus
mai departe.

Georgian Ionuț Zamfira

versuri, versuri, versuri, versuri, versuri, 

Se scurg pe suflet două lacrimi înconjurate de căldură
Și de iubirea părintească formată din dureri și ură
Însă oricât de mult ar cere un trup flămând lăsat să moară
Nu va obține mângâierea cat timp durerea o să doară

Aducerea la suprafață a amintirilor cumplite
Și scoaterea în evidență a rănilor despăgubite
Nu vor produce noi regrete în ochii celui ce ascultă
Ci va-nflori în el speranța ispășitoare și ocultă

Pe-un drum crăpat de-atâta soare și împietrit de-a vremii zgură
Apar toți șerpii din adâncuri fiind prolifici la căldură
La umbra unui măr sălbatec, pe jumătate ars de soare
Doi porumbei își scriu povestea într-o iubire muritoare

Atâta vreme cât strănută un nor din când în când din zare
Vor exista lacrimi sfințite chiar dacă sunt ades' amare
Însă din lacrima căzută vor înflori florile lunii
Cu care ne-om cinsti părinții și ne-om comemora străbunii.

Mioara Olteanu: Tunetul developând imagini

     poezie                                  

Printre albastru

Iubirea privește tăcută

Dintr-un colț

De gri, negru şi alb

Iar eu înainte

Întrecându-mă în salturi

Spre posibil.

Alexandru Andi Pripon: Cea din urmă ploaie

     versuri 

Privim tăcuți la cea din urmă ploaie
Care inundă primul vis de zbor,
Lăsându-l devină, prin noroaie,
Un accesoriu nefolositor.

Speranțe se topesc sub reci șiroaie,
Trecutul s-a topit în viitor,
Privim tăcuți la cea din urmă ploaie,
Cu cea dintâi senzație de dor.

Cuvintele seci mânjesc întreaga foaie,
Ca un adagiu neconvingător
Se scurg idei în plăsmuiri greoaie,
Iar noi, într-un demers înșelător,
Privim tăcuți la cea din urmă ploaie.

Petre Stoica: Autoportret

===============================

Am înfundat gurile de tun

Cu flori de mușetel dintr-o copilărie

Pașnică

Adormită pe sub coline domoale, cu gust

De ceai.

Sunt născut să fiu de partea celor care nu

Au plecat

Mai departe de cuvintele lor, niciodată..

Singurele victorii

Le-am obținut asupra mea, până am reusit

Să mă cunosc

Și să mă declar învins de verticala binelui,

Atât

===============================

Marin Rada: Comori

Doar tu îmi spuneai

că înlăuntrul unei femei

doarme o ființă
necunoscută
nici măcar de cugetul ei...

Când vei privi
în ochii ei,
cu mirare,
de tine depinde
dacă vei trezi
un înger, un demon,
o mireasmă de floare...

Numai tu
vei putea să știi
dacă în sufletul ei
este iubire, teamă,
singurătate...
În sufletul unei femei
sunt toate
comorile lumii,
toate...

Vasile Dan Marchiș: Poezii

Tristețea cea mai mare      

Tristețea cea mai mare este a acelei păsări
condamnată pe viață
să zboare doar cu avionul...
Suspectă părea pasărea respectivă
uitându-se la mine
de parcă
dorea să-și dea aripile
în schimbul mâinilor mele
pentru ca eu să pot zbura în locul ei
iar ea să poată scrie în locul meu,
dar pentru cine?
Iar eu taină o priveam să nu par descurajat
prin faptul că prin mâini
nu mă simt altceva înafară de om...
Însă nu-i pasăre care prin măreția aripilor sale
să se joace de-a mâinile...
Nu-și dă nimeni o aripă adevărată
pentru tot cerul,
nici pentru toate mâinile...
Doar aripile adevărate
au crescut și cresc de la sine.
Mâinile goale dacă nu intră în contact cu ceva
pot face doar semne
fie de încurajare
sau de disperare.
Aripile chiar dacă nu intră în contact cu nimic
pot să zboare...

Motivare

Scriu despre singurul lucru pe care
dacă-l folosești fie ziua în amiaza mare
sau noaptea,
la bine și la greu,
la bucurie și tristețe,
la criză sau belșug,
nu poți fi dat de gol...
Acest lucru este lumânarea.
Ai motive s-o folosești oricând,
fie că te rogi cu voce tare
sau în surdină.
Iar dacă ești prins că taci
cu lumânarea aprinsă în mână
fără să semnalezi nimic la vedere,
când nu ești la un oarecare eveniment public
(botez, nuntă, slujbă religioasă
sau de altă natură),
chiar dacă ești de mirare soarelui,
poți motiva că astfel
ții momente de reculegere pentru cineva.

La Început...                                               

La început a fost cântecul la care
Dumnezeu i-a pus un singur vers:
”Ce să fac să am de ce să mă mir?”
Determinat de asta,Tatăl Ceresc
a făcut lumea cu viețuitoarele care
au preluat unele de la altele acest cântec...
Corbul, cioara și alte înaripate
au încercat să imite pe unele păsări cum ar fi:
privighetoarea, mierla, ciocârlia
dar n-au reușit pe măsură.
Dumnezeu auzindu-le oftatul le-a grăit:
”Pe voi v-am ales promotoare la bass!
Omul a încercat să imite și el unele păsări
fie vocal sau cu diferite instrumente muzicale
și a reușit atât de bine încât
a fost determinat să se exprime astfel:
”Doamne, nu știu ce-mi place mai mult
la aceste păsări!
Dacă aș putea cânta ca toate în același timp!”
”Vei putea!”
”Cum Doamne, a întrebat omul uluit?
Dumnezeu i-a răspuns:
”Fă-ți orchestră!”

Balaj Radu-Alin: ***

 Castelele de nisip nu rezistă în lumea noastră deoarece 

au un singur ingredient: nisipul... 

Ele supraviețuiesc metafizic, de dinaintea piramidelor, 

deoarece au un singur ingredient: aspirația umană ...

aforism

Geo Vasile: Mihai Eminescu

    Mihai Eminescu *Mihai Eminescu *Mihai Eminescu  

Cu mâne zilele-ţi adaogi…
Cu mâne zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.
Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.
Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
Naintea nopţii noastre îmblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un visternic de vieţi.
Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.
Cu mâne zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

Accresci col domani i giorni…

Accresci col domani i giorni,
Coll’ieri la tua vita scade,
Innanzi hai, ciò nonostante,
Eternamente il giorno d’oggi.
Quand’uno passa, l’altro viene
Qual successor a questo mondo,
Così il sole mentre cala,
Risorge pure in qualche luogo.
A quanto sembra altri flutti
Trovano sempre stesso guado,
E pare sia altro autunno,
Benché le stesse foglie cadan.
Innanzi alla nostra notte
Va la regina del mattino;
La stessa morte è illusione
Nonché di vite tesoriere.
Di ogni istante passeggiero
Intendo questa verità,
Che esso appoggia lo eterno
E volge l’universo intero.
Per ciò quest’anno pur s’involi
A seppellirsi nel passato;
Tu hai tutt’ora il tesoro
Della tua alma, sempre intatto.
Accresci col domani i giorni,
Coll’ieri la tua vita scade,
Innanzi hai, ciò nonostante,
Eternamente il giorno d’oggi.
I paesaggi corruscanti,
Che a file rapide s’incalzan,
Riposan sempre immutati
Nel raggio del pensier eterno.

                                                                                                              

Rodica Ochiș: Umbra fără nume

   versuri   

Eu sunt aceeași umbră fără nume,
De care te-ai legat cu-o zi de vară,
Mi-ascund mereu tăcerile prin lume,
Să pot visa în fiecare seară.

Presar dorințe-n zorii dimineții
Întruchipate-n boabele de rouă,
Miracol așezat pe geana vieții,
Tu să-le-aduni cu mâinile-amândouă.

Sădește-le în suflet să-ncolțească
Mlădițe tinere de puritate,
Târziul clipei poate să-ntețească
Zmaraldele pe ramuri răsfirate.

Un râu de dor trecut peste petale
Trezește simfonii uitate în suspin,
Sclipiri ce cad din ploile astrale
Aprind toți macii pe câmpul din destin.

Adună umbra mea și dă-i un nume,
Să prindă viață într-o zi de vară,
Să nu mai plouă cu tăceri prin lume,
Să îți rămân din zori și până-n seară.

Pica Maria N.Boștină: Luceafărului

==========================================
In valuri albastre, senine

Parfum de tei s-a ridicat,
Cu îngerii toţi să se-nchine,
Că veşnic eşti şi nu uitat!

Norii desperinşi deschis-au zări,
Ochilor dând drumul privirii,
Stele cu drag ți-au țesut timpi
În valurile amintirii!

Ai plecat, e mult de-atunci,
Luna-ți mai face rugăciune,
Lumină şi stelele-n cruci,
Mereu Luceafăr al Tău nume!

Versuri îți cântăm şi-acum,
În glasuri alese, ce-au mult har,
Cum ai fost şi cum te-ai dus,
Stelelor Te-ai dat în dar!

Şi-ai rămas să faci lumină
Ca Luceafăr sus la cer,
Nu mai este alt Luceafăr,
Versuri să scrie la fel!

================================================

Veronica Pavel Lerner: Poetul

  poezie                     

scriitorul de proză
nu e niciodată
singur

personajele lui
reale sau inventate
îl înconjoară

poetul însă
e cel mai singur om
din lume

poezia lui e

rugăciune
când o șoptește

chemare
când o strigă

durere
când o gândește

dor
când o scrie

spovedanie
când o mărturisește

cel mai singur om
din lume

poetul

Cornel Florin Cubleșan: din tăcere

Pe cămașa pe care-o îmbrac zi 

de zipe costume
pe cuvinte
aceiași pată scarboasa
ce nu iese
la spălat cu niciun detergent
aceiași pată pe gulerul
dimineții pe vise--

pata
pe care o văd clipă de clipă-
FRICA.

Îi întorc spatele
mă ascund în fuga
farfuriei zburătoare - renaște
în prima cometa
întâlnită.

Mă ascund
dincolo de mișcare de viață
o văd
cum își înalță
capul de șarpe cum se ridică
din TACEREA nesfârșită.

George Pașa: „Albăstruiu și alte poeme”

==================================================

(fragment 20)

Albastrul e ceva etern: străbate spații după spații,
se-ntoarce-n timp; în viitor, încântă alte generații.
Și-auzi pe-un cinic tinerel, ștergându-și cașul de la gură:
- Ești cam aiurea în tramvai, deși te crezi mare figură.
Căci Dumnezeul tău e mort, iar zei pragmatici îi iau locul.
Ce-atâta cântec fără rost? Doar file bune de-aprins focul.
Azi, poezia e un moft (să nu spun pierdere de vreme),
nu te ajută nicidecum, chiar de-ai să scrii antipoeme.
Trist, îl ascult pe tinerel, fără a-l lua prea mult în seamă.
Albastrul râde-ncetinel și către june-acum exclamă:
- Vai! Aflu că deja sunt mort, cu Dumnezeul meu odată,
că doar nimic sunt pe pământ, iar lumea ta-i așa bogată,
încât și coada de topor are un diamant în frunte.
Ce să mai zic? Felicitări! Ai grijă doar când treci pe punte,
că-i prea fragilă spre-a lansa pe cer o stea așa de mare.
(Mă tem că invers ai să zbori, și-o baie rece-ar fi salvare.)
Mergi fără teamă! Drumul tău nu ți-l ia nimeni, n-avea grijă!
Răniți suntem cu toți oricum, chiar neloviți de nici o schijă.
Și iată adevărul crud: totul se mișcă-ntre cuvinte,
din gol să iasă forme noi călcând pe vii și pe morminte.

=========================================================

Vlad Anghelescu: Zmeul Paria

                        

O, norule,
oare au existat

ființele,
naivitatea,
învierea cu har,
versatilitatea călăului,
abacul preotului,
monada,
ierarhia isoscelului,
groaza?
După cum vezi,
nu te întreb
de Dumnezeu.

S-a dus, o norule,
nevestit,
Zmeul Paria!

Mihai Merticaru: Poem pentru Eminescu

========================

Poemele sale,
firimituri de la ospățul divin,
lacrimi din candela de sub icoana
făgăduinței,
scântei nepieitoare dintr-un foc sacru,

marșuri forțate spre ținuturi iluzorii
și spre sine însuși,

picături din agheazma nemuririi,

fărâme din granitul marilor taine,
incursiuni dincolo de punctul- limită
al imposibilului,

răni bandajate cu spinii din
coroana lui Iisus,

vampiri impenitenți sorbindu-i sângele
vivifiant,
vulturi pleșuvi sfârtecându-i fără milă
ficatul,
lupi hămesiți înfigându-și colții
în carnea trupului său,

apa vie care l-a ales și l-a recuperat
dintre morți,
pentru a grădinări veacurile,
ce urmează...

==============================