Poeți uitați: Florin Mugur

 Melodie                                       

Cu pletele până-n pământ iscăliturile

acelor timpuri vechi şi geniale –

fiece nume ca o bătălie

de oameni aurii şi de-animale –

decizia ! onoarea ! răsucirile !

ce curbe-n dans ! ce blonde turbioane

Biblia mea e plină de numele lor, plină

de peri, de bucle aspre, de ciufuri grosolane

sucindu-se pe tâmpla cuvintelor, suspine

lăudăroase, tremolouri vagi –

o, prea frumoşii grandomani ai viziunilor

bunicii mei, profeţi inculţi şi magi.

Şi cărţile se umflă de fală şi se-nfoaie

mug turmele prelung, neîntrerupt

nişte păstori bătrâni, cu capul palid

scriu mane, tekel, fares pe cer – şi dedesubt

se iscălesc şi vitele-i urmează

pe drumul mult cotit, prin spinii suri

măgari, berbeci, oi blonde, turme ample

de bucle şi de ciufuri, de lungi iscălituri.

Nichita Stănescu: Adolescenții

Mai mulți băieți împreună:ce fericire!
Ei stau întinși pe șira
spinării
Carpaților de după-amiaza
Silabe de fosfor urcă panta de piatră
rece,
pînă sus la cei doi poli ai serii.
O, păsări atrase,
restituite liniștii unui zbor, cu aripi
mereu întinse, mereu nemișcate.
Ei stau lenevoși; numai ora
își coboară secundele -pești sub un rîu înghețat.
Rîu drept, tras cu linia, rîu invizibil al cuvintelor febrile,
rîu nervos schimbîndu-și întruna izvoarele.
Cînd tac, deodată tăcerea are o dimineată a ei, un zenit,
are o după-amiază a ei, un nadir
și-apoi, iarași o dimineata.
Din sirul orelor, fiecare și-alege cîte opt.
Opt ore anume, cele opt ore ale zilelor lui.

Cele opt rădacini ale celor
șaisprezece arbori.

Cele opt izvoare ale celor douăzeci și
patru de fluvii cele opt cîmpii
Aud pe unul spunînd:
„O cîmpie nu-i altceva decît mai multe piscuri împreună'

Grigore Vieru: Acasă

Toamna târzie
la noi la Lipcani,

rece ca sfecla de zahar.
Ma trezesc dimineata
cu toate laicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
„Ma temeam sa nu-ti fie frig“,
zice mama.

Vin rudele sa ma vada,
vorbesc in soapta afara
ca la priveghi,
sa nu-mi tulbure somnul
si tistuiesc pe cei mici
sa fie cuminti.
Ma aplec sa le sarut mana,
ele si-o smulg indarat:
„Nu trebuie“
rusinandu-se de pamantul
de sub unghii si din
crapaturile palmelor.
O, neamule, tu,
adunat gramajoara,
ai putea sa incapi
intr-o singura icoana.

Gheorghe Grigurcu: Dorințe

==========================
Dorințe ce izbesc în tine

asemeni somnului cu mintea montana
sclipire de forme pierdute
ori numai golite, insuportabil străvezii.
Dorințe ce izbesc în tine
aidoma alamurilor
unei orchestre ce-atinge
Numele,
inchipuiri rătăcite, fanfaronade,
cum voluptatea gîndurilor moarte
întinse încă-n soare
pe sezlonguri.

=========================

Veronica Pavel Lerner: Sonet

==========================
Mi-e trupul iarnă, sufletul zapadă

Dar nesupusă lor, eu încă lupt;
Privesc planeta şi aştept să-mi cadă
Un cerc de soare peste versu-mi rupt.
De spaime fug şi de stihii, când pline
Sunt de-ntuneric orele din zi,
Rotesc o cheie-n ceasul vechi din mine
Şi îl aduc la timpul celor vii.
Cu unghia pe sticla îngheţată
Azi mai sculptez din suflu-mi obosit
Fără-nceput, final şi fără dată
Poeme despre-o umbră-n asfințit.

Când gându-mi se rostogoleşte-n ieri,
De mâine mă agăţ cu noi puteri.

===========================

Ionuț Caragea: Doar o virgulă

pe tine, sânge,
te simt mereu încălzindu-mă
tu ești cea mai devotată
taină a lumii

pe tine, inimă,
te aud în toată splendoarea
șoaptelor tale
tu ești cel mai frumos cântec
al universului

pe tine, creier,
te cutreier și ziua, și noaptea,
pe străzile pavate
cu amintiri de demult
tu ești orașul
în care îi invit și pe ceilalți
să respire prin gânduri

pe tine, umbră, te iert
tu nu m-ai încălzit
nu mi-ai vorbit
dar ai știut mereu să asculți
așa cum cenușa ascultă
creșterea ierbii

pe tine, moarte,
te anunț că lacrima
pe care te faci că n-o vezi
e doar o virgulă
din poemul meu
nesfârșit
(Poem din antologia de poeme, citate şi aforisme "M-am născut pe Google", editura Fides, februarie, 2021).
https://www.ionutcaragea.ro/.../Antologia%20M-am%20nascut...

Daniel Corbu: Vine câteodată Poezia

  poezie                                             

Spune-mi pe unde rătăceşte lumina
când inima mea e tristă
când stau închis în zăpada asta de trup
proslăvind pustiul secundei
îngrijind o speranţă cu picioarele-n râu
                                      şi cu capul în nori?
În carnea mea un zeu se întrece a cânta
dintr-o harfă zdrobită
un arhanghel cu numele meu face crime
în favoarea adevărului.
Tu pe unde rătăceşti când inima mea e tristă
când înaintez printre lacrimi şi minotauri
când absenţa îmi dăruieşte un morman
                                          de primejdii
când între aceşti patru pereţi ai camerei mele
VINE CÂTEODATĂ POEZIA
PE URMĂ IAR SUNT NIMIC.

Aurelius Belei: Visare

Ea când visa

năștea lumi cu aripi,
lumini diafane picurate
din stele fără de nume,
liniște peste câmpuri cu maci,
zâmbete ale unor ceruri
de dincolo de suflete,
câteodată chiar șoapte
de curcubeu înflorit,

ea când visa
era… altfel
decât eram eu
când o visam
doar pe ea.

Teodor Dume: Secvență. Viața și Moartea într-o singură clipă

  poezie                                            

La câteva zile distanţă

ninge cu furie
frigul se zvârcoleşte
sub anotimp
umbre şi scâncet de bob
o lumânare ghemuieşte liniştea
într-un colţ
un copil o strigă pe mama
timpul sculptează pe tristeţi

la capăt de anotimp
se odihneşte tata
îi fac semn dintr-o lume
în care oamenii
aşteaptă apocalipsa

poate sunt singurul
ce aşteaptă cu atâta emoţie
ziua în care
toate anotimpurile
coboară în oameni

Rodica Ochiș: Povestea

Am să îți spun povestea părții stângi,

Ce-a adunat fiorii de iubire,

Ca să păstrezi bucăți de fericire,

În toate visele care le strângi.

E un balsam, pe un amurg târziu

Și focul soarelui ce-mbracă marea,

Când ziua își așteaptă înserarea

Și țărmul ei devine un pustiu.

Când fluturi se pornesc spre răsărit

Și zborul lor în adieri se-apleacă

O lacrimă de lună se îneacă,

Să nu le fie zborul rătăcit.

Pe-aripa lor, eu îți trimit un dor...

Descântecul la ceas târziu de noapte,

Îngemănat cu ale mele șoapte,

Să-ți fie prag de stele la pridvor.

Când se deschide poarta către vis,

Sărutul meu o să îl simți pe gene...

Chemarea inimi ușor se cerne

Peste cărarea pasului promis.

Pavel Ilica: Crochiu

Despre vise visătoare

De undeva visele nopții

rătăcitoare treceau prin

păduri nebune-

fiecare zi o duminică

fenomenală

Florian Dan: E frunza...

E frunza stinsă
desprinsă
și zboară .
Tot mai aproape
în valuri
pe ape
ceața coboară ...
De frunză
de ceață
spre dimineață
îmi vine
mereu
să trimit dorul meu
către tine ...

Lizeta Prața: Cale, Adevăr și Viață

Se umple zarea de colinde
și sufletul se-mbracă în lumină,
în univers, o nouă stea se-aprinde
în noaptea cea divină.
Se naște iar Copilul Sfânt
în ieslea cea săracă,
să întrupeze singurul Cuvânt
spre care Tatăl se apleacă.
Și îngeri se coboară pe pământ,
le simți și le auzi chemarea,
El este Mielul ce s-a frânt,
ca inimi să atingă pacea și iertarea.
Spre ceruri se înalță gânduri
de bucurie și de teamă,
speranțe înfloresc în cânturi,
cuprinde nesfârșita viață
de dincolo de vamă...

Geo Vasile: vis cu o rază de...

==================
atunci toți clienții barului
inclusiv barmanul te-au
înconjurat asemeni unui
cor antic recitând. nu ești
binevenit aici, ești bolnav
la cap, să nu te mai iei
de doamna sau domnul
Lagarde care face de gardă
mai mereu pentru punguta
cu doi bani, merge la sala
de scrimă: en garde, cu
sabia ei unisex, învață tot
felul de figuri, silitoare, să se
apere la judecata de-apoi, o,
măcar o rază de soare sau
lună, unisex, cât tăișul unei
săbii dac-ai vedea printre
zăbrelele beznei unde vei
fi ascuns de ochii lumii albe

===================

Lidia Stan: Lacrimile flori

Se rotește iarna-n
Gingașe ninsori
Lacrimile mele-s
Toate niște flori

Dalbe flori de gheață
Ca argintul viu
Imprimate-n geamul
vieții, purpuriu

Un buchet de gânduri
Înduioșătoare
Despre-o iarnă goală
Și-nspăimântătoare

Când plecat devreme
Pe-un tărâm polar
Lacrimile-mi flori
Ți le-am dat in dar

Ani la rând, apoi
Am uitat de mine
Scotocind prin ghețuri
Aspre și meschine

Și pas după pas
Printre rău și bine
Fiecare iarnă
Mă-ntoarce la tine

A venit iar iarna-n
Prag de sărbători
Eu ți-aduc ofrandă
Lacrimile-flori

Mioara Olteanu: Splendida Ninsoare

===============
A nins în munți
ninsoarea e tânără
ca vara
ce intră în suflet
când o privești
pe alocuri
având proaspătă
imaginea de vis
ce urcă și coboară
ca a unui pelerin
cuprins de farmec
în ai săi ochi.

===============

Popa Ștefan: Școala curajului...

(Poem dedicat tuturor aviatorilor care au absolvit Școala Curajului de la Boboc, Buzău)

Prin iarnă înotam, prin nămeți
vântul năprasnic șuiera prin urechi
gerul pătrunse-se în măduva oaselor
viscolul aduna zăpada-n nămeți
câinii se dezlănțuiau în urlete
era iarnă, era noapte

nu puteai vedea la trei metri
mergeai pe urma celuilalt
zăpada depășea un metru
greu, tot mai greu înaintam
unii colegi plângeau
de frig, de oboseală

târam rucsacul pe zăpadă
înaintam, greu, tot mai greu
trecusem de mult de moș Gheață
se zăresc lumini și o poartă mare
semn că ne apropiem de destinație
la școala curajului

Floarea Dutulescu: Pelerini prin Univers

Cu zâmbet pur nevinovat te-aduc în viața mea,

Doar pe tine te văd printre stele și lumină,
Dincolo de absolut mă îndemni a naviga,
Călători prin univers sub mantia divină.

Renasc ca pasărea phoenix sub stea norocoasă,
Ferestre imense spre cer îmi deschizi zi de zi,
Văd alături de tine care-i partea frumoasă,
Dorința sufletului numai tu-mi poți împlini.

Vibrezi în armonie cu gândurile mele,
Mi-ai redat încrederea în ființa mea deplin,
Cuvintele tale îmi umplu estuarele,
În marea inimii albastre te chem pelerin.

Pe cerul nostru infinit, tu ești unica stea,
Îmi restabilești echilibru între crude stări,
Împart cu tine maiestuos și tandru secunda,
Șoaptele-ți sunt adevărate binecuvântări.

Mă reinventezi, iubirea-ți curge spre infinit,
Tu-mi transpui concret visele în realitate,
Cu blândețe, la pieptul tău puternic m-ai primit,
Mi te oferi cu angelică generozitate.

Ne strângem mii de comori în ceruri doar din priviri,
Sublim ne dăm mâna prin tainice îmbrățișări,
Mi-ești îngerul inefabilei mele fericiri,
Pelerini prin univers, pe-ale visului cărări.

Liviu Nedelcu: Vârtejuri

Oare mai curge cascada învolburată a vieții
printre stâncile prăpăstioase ale destinului?

Se desfrunzesc copacii vieții,
în toamne crepusculare,

cuvinte nefăptuite
în vârtejuri semantice,

faata morgana
la marginea deşertuiui ideatic,

nano-apocalipse
în romantice clipe 

de expansiune virotică planetară,
vârtejuri pandemice secesioniste

între viață şi moarte,
soldați ai batalioanelor albe mărşăluiesc,

"înarmați" până-n dinți cu aparatură de salvare.
Noua paradigmă:

Teroarea albă, tăcută!
Vârtejuri, cascade,
trecut imuabil al clepsidrei uitată
într-un colț de istorie!

Şî pe drept am putea parafraza:
"Dar unde sunteți cascadele
de altădată!"

Cadar Katalin: Egalul dintre noi

  poezie                                             
Un fulg de nea
A învățat să cadă,
Fără să se lovească de pământul
Mușcat de urma pașilor noștri
grăbiți,
Să uite
De acel sărut
Prin care veșnicia ne-a promis
Și ne-a mințit
Că niciodată
Minusul nu va putea tăia egalul doi
Dintre noi ...
Și totuși,

Sângerează cifrele,
Cuvintele ...
Plâng ferestrele,

Țipă tăcerea
Și se scurg orele
Caligrafic,
Pe cruci de lemn,
Ce vor ține de cald
Amintirilor
În iernile următoare,
Când noi
Vom fi preambulul unui epilog.