Sunt o verigă tricoloră
în lanţul lumii infinit
şi doar o mână mă adoră
de care sunt înlănţuit
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
în lanţul lumii infinit
şi doar o mână mă adoră
de care sunt înlănţuit
Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Ildi Serban, versuri
Rămâne întotdeauna un ceva al nostru
din Calea Lactee
o mușcătură dulce
de căpșună în clătită
sau violetul de gențiana
în albul anilor
rămâne te iubesc-ul sufocat de emoticoane după zborul din London Eye și lacrima ascunsă în gerul din decembrie, stai liniștită, ceaiul de la ora 5 va dansa o salsa irepetabilă și va rămâne măcar somnul din gropița obrazului în toată imensitatea asta ce trebuie împlinită
înainte de saltul pe care nimeni
nu îl cunoaște.
***
Căzuseși vertical
în mijlocul pustei
ca sabia din Star Trek
și te-ai înfipt
în mintea mea.
din Calea Lactee
o mușcătură dulce
de căpșună în clătită
sau violetul de gențiana
în albul anilor
rămâne te iubesc-ul sufocat de emoticoane după zborul din London Eye și lacrima ascunsă în gerul din decembrie, stai liniștită, ceaiul de la ora 5 va dansa o salsa irepetabilă și va rămâne măcar somnul din gropița obrazului în toată imensitatea asta ce trebuie împlinită
înainte de saltul pe care nimeni
nu îl cunoaște.
***
Nu puteai să pleci nicăieri. Erai singurul fir de lumină ce se rotea
floare a soarelui,
căutându-mă.
floare a soarelui,
căutându-mă.
Căzuseși verticalîn mijlocul pustei
ca sabia din Star Trek
și te-ai înfipt
în mintea mea.
Te purtam prin furtuna de nisip a cailor mei,
pe tine orizont,
pe mine tropot.
pe tine orizont,
pe mine tropot.
Simbioza
împletea-n șuvoaie geneze,
eu nu voiam să pleci nicăieri,
dar
o pleoapă
s-a deschis mișelește
otrăvindu-mi
lumina.
împletea-n șuvoaie geneze,
eu nu voiam să pleci nicăieri,
dar
o pleoapă
s-a deschis mișelește
otrăvindu-mi
lumina.
Ildiko Serban. Sarea din pustă.
Ildiko Serban.
Nicolae Vălăreanu Sârbu : Pescarii
Prind pești și apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
și refacerea bunei dispoziții,
seara e momentul când totul se împlinește
orașul e citit de lumină și freamătă.
încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
și refacerea bunei dispoziții,
seara e momentul când totul se împlinește
orașul e citit de lumină și freamătă.
Noaptea stelele se grăbesc către ape
și le privesc cum valurile se luptă.
și le privesc cum valurile se luptă.
Pescarii așteptă zorii să-și încerce norocul,
dar peștii nu-s flămânzi
și întârzie să fie curioși.
dar peștii nu-s flămânzi
și întârzie să fie curioși.
Nicolae Vălăreanu Sârbu
Gina Zaharia: poezii
ca niște pitici alintați
ne-am mulțumit să aruncăm luna
dintr-un piept în altul
și s-o mințim că acesta e doar începutul
.
și ea tăcea
și noaptea mergea
și noi știam că în colțul ochiului drept
sunt peșteri
iar stângul învață iubirea să meargă
pe sârmă
ne-am mulțumit să aruncăm luna
dintr-un piept în altul
și s-o mințim că acesta e doar începutul
.
și ea tăcea
și noaptea mergea
și noi știam că în colțul ochiului drept
sunt peșteri
iar stângul învață iubirea să meargă
pe sârmă
*
pat de povești
.diminețile par somnoroase
te ating în treacăt ca o sabie de platină
pe frunzele de pelin
mătură două-trei cioburi din felinarul carului mare
trimit un mesager la dunăre
să înece gândurile de ieri
apoi fiecare cu treaba ei
.
singur luceafărul
mușcă din timp
acoperă luna cu poeme de dragoste
îi spune că insomniile sunt viespi
în stupul zilei
și adoarme în locul nostru
ca-ntr-un pat
de povești
*
florilor de mai te-am dăruit
.
am fugit de dragoste ca o pasăre în țările calde
în brațe am păstrat iarna
iar în podul inimii am ascuns steaua polară
să mi te lumineze până la ziuă
mi-a fost frig în toiul verii
și somn în geana dimineții
sete mi-a fost într-o fântână de gânduri
am jucat șotron cu nopțile albe și am furat roți din carul cerului
să mă rostogolesc până la tine
.
am adus oceanul în deșert și-ntr-un pumn de rouă te-am dăruit
florilor de mai
licuricilor orbiți de-atâta drag
le-am povestit cum se clatină poveștile
din buzunarul timpului
și cum se dezleagă caii pe câmpul dorului
la un crez distanță de soare
.
dar cel mai mult am împletit fire de păianjen pentru hamacul
de mâine
amândoi știm că toboșarii nu dorm niciodată
lângă năvoade
iar strada lor e prea mică pentru iubirea noastră
(Jocul talismanelor, 2019)
Revista Leviathan,nr: 4/2019
Mulțumesc din suflet directorului fondator, Rudy Roth, Redactorului șef:Costin Tuchilă, Redactorului șef adjunct: Pușa Roth pentru găzduire în paginile revistei!
Revista LEVIATHAN, Numărul 4/2019, octombrie – decembrie, al Revistei culturale ”Leviathan” se află de astăzi, 2 decembrie 2019, la dispoziția dvs. în ediție tipărită. Publicație trimestrială editată de Asociația Culturală Leviathan, acest număr este cel mai bogat din cele cinci apărute până acum: 170 de pagini în format A4, număr mare de colaboratori, rubrici noi.
Director fondator: Rudy Roth. Redactor-șef: Costin Tuchilă. Redactor-șef adjunct: Pușa Roth.
Semnează: Elena Armenescu, Angela Baciu, Lică Barbu, Cornelia Bartels, Radu Boroianu, Sergiu Botezatu, Ani Bradea, Ionuț Caragea, Radu Comșa, Cornelia Costin, Florentina Loredana Dalian, Theodor Dume, Ioana Greceanu, George Grigore, Ioana Heidel, Ion Lazăr da Coza, Dori Lederer, Veronica Pavel Lerner, Nicolae Lotreanu, Emil Lungeanu, Brândușa Massion, Alexandru Mica, Victoria Milescu, Gheorghe Miletineanu, Neculai Moghior, Milena Munteanu, Claudiu Neacșu, Cristian Pavel, Paula Romanescu, Pușa Roth, Florentin Smarandache, Urfet Șachir, Daniela Șontică, Christian Tămaș, Costin Tuchilă, Marius-Cosmin Vasile, Carmen Vințan, Letiția Vladislav, Gina Zaharia.
Concept grafic: Rudy Roth.
Barb Ioan: omul comun
unii teologi afirmă că omul este constituit din trup suflet şi spirit. trupul este bine determinat şi determinabil. nu se poate evalua însă cât suflet şi cât spirit există în om şi nici unitatea de măsură pretabilă acestor două elemente.
eu cred că în galaxia aceasta ce se desface
în infinit ca o pasăre fără terminale
omul modern este ca un tun gânditor
plasat între frontul interior şi
frontul exterior întotdeauna în ofensivă
în infinit ca o pasăre fără terminale
omul modern este ca un tun gânditor
plasat între frontul interior şi
frontul exterior întotdeauna în ofensivă
trimite câte o ghiulea
prin gaura cheii cu destinaţia cer
un orificiu identificat într-o gaură neagră
o ghiulea cu schije şi şrapnele
rămase de la naşterea sa apoteotică
aşteaptă o vreme dar nu se întâmplă nimic
nu se întoarce nici un ecou
tăcere
prin gaura cheii cu destinaţia cer
un orificiu identificat într-o gaură neagră
o ghiulea cu schije şi şrapnele
rămase de la naşterea sa apoteotică
aşteaptă o vreme dar nu se întâmplă nimic
nu se întoarce nici un ecou
tăcere
unii cercetători afirmă că omul pierde în fiecare zi câteva mii de neuroni de aceea gândurile lui
devin mai grele confuze nemanipulabile fiinţa
capitulează
devin mai grele confuze nemanipulabile fiinţa
capitulează
nu se mai poate trimite nici o ghiulea
Barb Ioan
(SABATUL INTERIOR, ed. LIMES, 2011).
Sebastian Golomoz : Arma iertării
Indiferența ta - orgoliu neîmblânzittrăiește doar până când ochii mei
se oglindesc în alți ochi
în clipa aceea te dezbraci
de pretențiile născute prematur
și te descalţi de pantofii cu toc
peste vini masculine
iar trupul tău redevine obsecvios
în fața inimii ce eliberează iubirea
ținută până atunci
sub lacătul verbelor metalice
dorința ta se ondulează pe retina mea
într-o intuiție reconfortantă
din nou zâmbetul simpatetic
te-a scăpat cu fața curată
gura ta m-a mințit de-atâtea ori
și totuși o sărut fiind conștient
că doar iertarea poate ucide
distanța dintre noi.
Sebastian Golomoz
Spiridon Maleficul: versuri
Ochii mi se închid,
mă simt singur,
este ceva
înauntrul meu,
picurând și urlând,
m-am târât afară
din somnul meu beat,
confuz și buimac,
mă simt singur,este ceva
înauntrul meu,
picurând și urlând,
m-am târât afară
din somnul meu beat,
confuz și buimac,
Vorbește cu mine,
eu sunt carnea ta,
amintește-ți de mine,
cântă-mi încet
să-mi adorm durerea,
să-mi alin dogoarea...
eu sunt carnea ta,
amintește-ți de mine,
cântă-mi încet
să-mi adorm durerea,
să-mi alin dogoarea...
Spiridon Maleficul
08.12.2019
Elena Volcinschi :„BUNA BUNĂ, CEA MAI BUNĂ”
Vântul caută opreliști când zăpada îl îmbie,
Lângă-o casă părintească la o poală de câmpie
În odaia ei prea mică, albă dar așa curată
Își duc zilele o bătrână și micuța ei nepoată.
”Nu mai vine a mea bună, mă întreb de ce-ntârzie?
E plecată de cu zori să muncească pe simbrie.
Ora pare întârziată, mi-este foame și chiar frig...
Aș merge-n vecini s-o caut ori pe uliță s-o strig!
Știu că-i dusă să muncească la un om foarte bogat
Care stă mult mai departe-n celălalt capăt de sat.
Chiar de sunt așa de mică, grijă mare știu să-i port
Și vara când stă pe prispă, răsucind fire de tort...
Cu mâinile tremurânde, gândul uită să-și întoarcă,
Îi ridic în grabă fusul, când pe jos prea des îl scapă.
Vine zilnic, încărcată cu hrană și chiar cu lemne
N-adoarme de obosită se frământă-n griji și geme...
Tare mă tem că-ntr-o vreme, buna nu o să mai fie
Simt eu că ne paște moartea; Grivei latră a pustie...
Eu, cui voi rămâne oare, până mare o să cresc,
Ce sfaturi o să ascult? Voi putea să mă-ngrijesc?
Sunt totuși fetiță mică, am doar șase anișori...
Dar am învățat să cânt cu glas de privighetori...
Buna însăși m-a-nvățat, despre mama o poezie
Să o bucur când acasă la noi iarăși o să vie.
Știu că aplecat de mult; eu, eram destul de mică...
Mi-a trimis cuvinte dragi, numai într-o scrisorică
Pe care o ţin cu grijă, lângă a-Domnului icoană,
Cine știe? Poate acolo unde e, e-o mare doamnă!
De Sfintele Sărbători dacă-o–ntreb, mama nu vine?
Îi văd chipul îndurerat, lăcrimarea își reține
Și îmi spune doar atât.
-Când o să te faci mai mare,
O să înțelegi mai mult, nu te îngrijora prea tare...
Tu, ești o copilă mică, eu însă, mă străduiesc
De dureri să nu ai parte, cât oi trăi te-ocrotesc!
Și tot timpul îmi promit, pe cât pot să nu o supăr
O iubesc și o alint „Floarea mea sfântă de nufăr”
Așa simt eu s-o mângâi părul când și-l despletește
Peste umerii ei gârboviți, zarea-ntreagă o privește...
Ca răsplată, am să-nvăț să mă fac o doctoriță
Iar de n-oi putea măcar, o harnică poștăriță...
Așa mai vorbesc cu buna, când o ajut uneori
S-au când nu-și face de treabă în Zile de Sărbători.
În timp ce-mi povestește despre zâne și-mpărați,
Eu adorm visând la viața, celor care sunt bogați.
Câteodată în vis se arată mama tânără, frumoasă,
Cu daruri multe în brațe fericită, vine acasă.
E–ntuneric; vântul bate, în lampă nu mai e gaz.
O să fac o noapte albă, cât ninsoarea-mi dă răgaz,
Chiar și focul pot s-aprind, din jarul rămas de aseară
Să-ncălzesc casa puțin, până vine buna iară"
....................................................................................
Lângă vatra încălzită, Mădălina adormise
Cu gândul la buna care, acasă, tot nu venise...
S-a trezit în zori speriată „unde oare-o fi rămas”?
O-ncolțește un gând de groază,lacrimi îi curg pe obraz.
Se îmbracă în mare grabă și iese în bătătură,
A uitat și de mâncare, are o grijă mai matură.
Ziua, aspră abia mijită din întunecimi s-arată
Tot așteaptă să audă, scârțâitul de la poartă.
Iar Grivei-i neliniștit, nu se bucură c-o vede
Copila însă-l dezleagă iar câinele se repede
La o moviliță mare, urlă a jale și-a durere...
Sub noian chiar buna zace; a-nghețat a ei putere.
O ridică încet, o trage cu puțina-i forță-n lacrimi
-Hai în casă bună dragă, cât necaz și câte patimi!
Cu efortul de sfârșire buna ei s-a ridicat
De copilă ajutată, a ajuns chiar până-n pat.
Și-a întins mâinile-ncet, în rugă de ascultare
Spre icoana sfântă unde, gândul ei, cerea-ndurare...
Iar odaia mică, albă a privit-o înc-odată
Pe copilă, a strâns-o-n brațe...”să fii binecuvântată”
................................................................................
Vântul se moi potolise, și soarele lumina
Treptele de cer albastre, când al ei suflet urca...
Mădălina-și privea soarta ce prea greu o încercase,
Era doar copila bunei și a poveștilor frumoase.
Se trezise dintr-o dată, singură însă matură
Într-o lume prea asprită, cum să lupte așa singură?
Lacrimile curg în șiruri pe-obrajii de copil
Lângă-un ciot de lumânare și o lampă cu fitil,
Două palme mici în rugă și cu plânsetu-mpreună
Privegheau, trup fără viață. „Bună- bună,cea mai bună”.
VOL. DESCULȚ PRIN LUMEA SLOVELOR-2016
Volum dedicat copiilor instituționalizați la CPRU-Cireșarii 2, sect. 5, București.
Viorel Birtu Piraianu: versuri
în jur, o lume aleatorie
rătăcită în propria inexistență
la ușă pusesem siguranța
nu a contat
trecuseră pe lângă ea în căutarea mea
au pârjolit pământul arzând căile sufletului
când au ajuns la mine, eram în altă parte
m-au căutat atunci furioși mai departe
nu m-au găsit niciodată
de secole mă caută disperați
pe cărările murdare ale lumii
uneori, apar într-o carte de istorie
la pagina ruptă
Vasile Ionac: Identificare
De câte ori mă iau după câte cineva,
ori mă rătăcesc, ori o iau înainte
pe drumuri necălcate,
ori rămân în urma mea…
ori mă rătăcesc, ori o iau înainte
pe drumuri necălcate,
ori rămân în urma mea…
într-o zi am văzut un iepure speriat
și am îmtâlnit un lup.
un lup cu colți cu tot,
care avea în grijă un vânător.
și am îmtâlnit un lup.
un lup cu colți cu tot,
care avea în grijă un vânător.
printre atâtea ciudățenii,
m-am intersectat cu un copac;
stătuse singur pe un deal
și, pornid să-și găsească pădurea,
a ajuns cherestea.
m-am intersectat cu un copac;
stătuse singur pe un deal
și, pornid să-și găsească pădurea,
a ajuns cherestea.
totuși, când nu mă iau după nimeni,
mi se cere titlul de proprietate
pentru un loc care nu există
și pe care, generic, neștiutorii
îl numesc poezie.
mi se cere titlul de proprietate
pentru un loc care nu există
și pe care, generic, neștiutorii
îl numesc poezie.
Vasile Ionac
08 decembre 2019, Căpâlna
De la Sebastian Lupu...citire
UMOR, UMOR, UMOR, UMOR, UMOR, UMOR, UMOR, UMOR, UMOR, UMOR, UMOR, UMOR
***************************************************************************** **************************************
- Ospătar, în localul vostru mă simt ca acasă .
- Vă place atât de mult la noi ?
- Da' de unde! Nici acasă nu mă bagă nimeni în seamă .
*
Un şofer gonea cu 150 km/oră. Vede girofarul unei maşini de poliţie în oglindă si accelerează. După o vreme, vede că nu poate scăpa de poliţist şi trage pe dreapta. Poliţistul îi spune:
- Am avut o zi groaznică şi vreau sa ajung acasă. Dar mi-a plăcut urmărirea. Aşa că zi-mi o scuză bună şi te las sa pleci.
- Acum trei săptămâni, nevastă-mea a fugit cu un poliţist, zice şoferul. Când te-am văzut în spate, am crezut că vrei să mi-o aduci înapoi.
*
Am impresia că diseară noul meu prieten vrea să-mi facă o surpriză și să mă ducă la Polul Sud... zise o blondă unei prietene.
-Nu pot să cred... Ar face el asta pentru tine?
-Desigur. Mi-a zis chiar cu gura lui: "Diseară îți dau să te joci cu pinguinul."
*
O domnișoară într-o măcelărie vede agățate pe sus nelipsitele picioare de porc și îl întreabă pe măcelar :
- Cum dati picioarele ?
- La o parte, zice măcelarul hlizindu-se șmecher.
Serioasă, fără să zâmbească, femeia-l pune la punct :
- Atunci dați-mi două limbi, vă rog!
*
O pescăriţă nervoasă, către peștişorul de aur:
- Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
- Păi, am făcut ...
- Nu cum trebuia! Când mă dezbrac, doar nechează și rânjește ca prostu'!
*
- Câți copii aveți ?
-12!
- Si mai faceți ?
- Normal, doar nu o să îl lăsăm pe ăla mic să devină un răsfățat !
***************************************************************************** **************************************
- Ospătar, în localul vostru mă simt ca acasă .
- Vă place atât de mult la noi ?
- Da' de unde! Nici acasă nu mă bagă nimeni în seamă .
*
Un şofer gonea cu 150 km/oră. Vede girofarul unei maşini de poliţie în oglindă si accelerează. După o vreme, vede că nu poate scăpa de poliţist şi trage pe dreapta. Poliţistul îi spune:
- Am avut o zi groaznică şi vreau sa ajung acasă. Dar mi-a plăcut urmărirea. Aşa că zi-mi o scuză bună şi te las sa pleci.
- Acum trei săptămâni, nevastă-mea a fugit cu un poliţist, zice şoferul. Când te-am văzut în spate, am crezut că vrei să mi-o aduci înapoi.
*
Am impresia că diseară noul meu prieten vrea să-mi facă o surpriză și să mă ducă la Polul Sud... zise o blondă unei prietene.
-Nu pot să cred... Ar face el asta pentru tine?
-Desigur. Mi-a zis chiar cu gura lui: "Diseară îți dau să te joci cu pinguinul."
*
O domnișoară într-o măcelărie vede agățate pe sus nelipsitele picioare de porc și îl întreabă pe măcelar :
- Cum dati picioarele ?
- La o parte, zice măcelarul hlizindu-se șmecher.
Serioasă, fără să zâmbească, femeia-l pune la punct :
- Atunci dați-mi două limbi, vă rog!
*
O pescăriţă nervoasă, către peștişorul de aur:
- Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
- Păi, am făcut ...
- Nu cum trebuia! Când mă dezbrac, doar nechează și rânjește ca prostu'!
*
- Câți copii aveți ?
-12!
- Si mai faceți ?
- Normal, doar nu o să îl lăsăm pe ăla mic să devină un răsfățat !
Traian Abruda: poetul a murit
când a murit, poetul a murit
în spitalul regional în construcție - în
închipuirea sa
el se scălda, important, într-o urină călduță, halatele albe
îi recoltau probe de lumină și sânge, așa
încât i-a iertat
printre betoniere și mese de ping-pong pe muncitorii
de gardă cu ochii suspect alungiți pentru mal
praxis : nu a
știut niciodată să scrie un denunț periat
de metafore pe patul de moarte
care acum
aducea cu o roabă, cu o
roabă împodobită sumar
în spitalul regional în construcție - în
închipuirea sa
el se scălda, important, într-o urină călduță, halatele albe
îi recoltau probe de lumină și sânge, așa
încât i-a iertat
printre betoniere și mese de ping-pong pe muncitorii
de gardă cu ochii suspect alungiți pentru mal
praxis : nu a
știut niciodată să scrie un denunț periat
de metafore pe patul de moarte
care acum
aducea cu o roabă, cu o
roabă împodobită sumar
Traian Abruda
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Top 10
-
" Eu cred că destinul a avut un rol decisiv în fixarea numelui meu pe palierul de sus al literaturii.” 1 . Pentru un scriitor, d... -
Scrijelesc pe coaja de nucă poemul în care mă refugiez. Dup-amiezile ploioase scot din matcă răul. Apele spală de umbre piatra cubică a ...
-
Rodica Lazăr, acesta fiind numele ei de la starea civilă, s-a născut la 17 iulie 1970, în comuna Moldova Suliţa, judeţul Suceava, într-o fam... -
suntem atât de puțini în compania acestei nevroze care a înghițit gâtul lebedei într-un alfabet al învârtirii încât ne întrebăm care pi...
-
Costel Zăgan (n. 20 ianuarie 1958, Tudor Vladimirescu,Botoşani) : A urmat gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de c... -
34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume/ 34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume ... -
Luceafăr și zeu și om și apă și codru, și mare, și floare și gând, și vis, și durere, și-mpăcare E lacul, e luna, pădurea și-o stea lumino...
-
Aida Verdi Muzica ridică iarba în cer Albastrul mi-ajunge până la brâu În rest scaunele goale așt... -
Și, ți-am zis, iubito, din două puteri de cearcăn rămâne una, din două puteri de viață rămâne una... din două puteri de moarte... rămân...
