Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Gheorghe Apetroae: Filosofia - „Conceptul categorial al cunoaşterii în opera lui Lucian Blaga”.


În “ Hronicul şi cântecul vârstelor” se receptează la Lucian Blaga o satisfacţie metafizică peremptorie, creată de sindinamica investigării şi identificării concretului în universal și a temporalităţii în fatum. În cele din urmă, graţie trecerii sale translative prin “ locuri de mister “, calea unei polarităţi energetice şi spirituale sistemic-antinomice..., ieşirile din acest mister sunt primele determinante structurale noetice,corespondente primelor dimensionări fenomenologice promistere, evidente în fragmentele de text, precum ”(…) răzbăteam uneori în livezi cu linişti ce n-au fost parcă niciodată sparte de cineva “ sau ” (… ) trezeau în mine o luciditate nouă faţă de care fantasmele terifiante se prăvăleau sub plugul conştiinţei”. .. Sunt acele cadre gnoseologice inițiatice configurate în livrescul determinismului epistemologic tot mai implicat cu care filosoful va reuşi să depăşească, într-un scurt timp, simplele relaţionări ontologice şi imagistice, bucuriile primului venit şi o anumită ataraxie, în limite iraţionale, pe care le exprimase, până atunci, în volumul “ Încercări filosofice”, Editura Facla, 1977, segmente ideatice fără prea multă exuberanţă şi cromatică filosofică. Cu siguranţă, magnetismu-i genuin livresc va determina sindinamismul trecerii sale la construirea unui sistem filosofic autentic, configurat cu baza noezică în multele sale studii speculative, laborioase, pe care acesta le va efectua și cu care își va configura și consolida sistemul său filosofic. Lucian Blaga a perseverat şi a reuşit, până la urmă, geneza unui concept ontologic funcţional, cu referinţă fenomenologică sensibil-imaginară şi raţională în templul misterului, uzitând de mijloacele logice de cunoaştere rational-intelectivă şi de mijloacele proprii de natură aletheică, supra-logică și cel de minus-cunoaştere.
Reformulând obiectivele gândirii blagiene în conceptul categorial de cunoaştere - atât axiologică, ca diferenţiale pozitive leibniziene, cât şi cele existenţial - panteistice - spinoziste, acestea sunt larg şi adânc abordate de filosof, și în mare măsură soluţionate prin formalizarea unor termeni liberi din ecuaţiile sistemului noetic al incognoscibilităţii fenomenologice. Soluţiile sunt elaborate şi grupate în cele două volume de valoarea cel puţin a operei kantiene, intitulate Trilogia cunoaşterii" și “Trilogia valorilor”, cu extindere la filosofia culturii “, precum şi în “ Trilogia cosmologică”. Cele trei studii filosofice ample se constituie laitmotivul conceptual triadic şi quadrat, orientat într-o operă ce îl remarcă şi îl individualizează în spiritualitatea europeană, conferindu-i lui Lucian Blaga, un loc binemeritat pe podiumul filosofiei româneşti şi universale...
Pornind , în principal , de la formulele fizicii şi metafizicii aristotelice, precum şi de la dezvoltările neoraţionalismului kantian, Lucian Blaga realizează serii de speculaţii creatoare şi de revelații promistere, reuşind să definească, intuitiv bergsonian, substanţa existenţialului sensibil imaginar în retorta-creuzetului spiritual – raţional, ca entelechie a formelor materiei galactice, în temporalitate, ca rezultat al diferenţialelor divine spirituale leibniziene cvadridimensionale, induse în mister şi extrapolate fenomenologic pozitiv, pentru a fi luate de aici şi proiectate relevatoriu în sinele fanic şi în criptic. Este un domeniu constatat de filosof ca fiind numai al fiinţelor superioare în raportul lor formal transcendendal, între esenţa materiei şi metaformele materiei superior organizate, proiectate ca fiinţialitate parmenidică, într-un context de determinism cazuistic relativ al spiritului față de material, și care pot să declanşeze funcţionalităţi raţionale ce pot să conducă la revelaţii şi la stingerea inefabilului în relaţia cu ontologicul universal...
Prin receptarea analitică, gradientică a sensibilului şi apoi a interioarelor formelor, a propriului lor câmp spiritual, Lucian Blaga a reuşit un control al fluxului dinamizării stărilor lăuntrice și a extrapolării acestora în eternitatea universalului, al magnetismului individual şi universal, să determine întreg spectrul categorial existenţial de natură antinomică, coordonatele misterului din sensibilul catabazic şi nivelul universal al abisalului din lăuntricul anabazic, ca fiind stări sistemice cartezian - spaţiale unice, iar raţionalul să-l identifice ca un dat, ca un principiu ontologic holistic al întregului existenţial fizic și metafizic, fie şi fenomenologic sub raport imaginar- estetic, fie şi numenologic, al identităţii şi cunoasterii sinelui în universal.
Opera blagiană infuzată, prin stoicismu-i caracteristic, de ideea determinismului biologic şi mecanicist - mathematic, graţie studiului newtonian realizat de filosof asupra magnetismului mişcării astrale continui, faptului că a penetrat sistemic și gravitic în conceptele clasicismului filosofic, graţie propagării valenţelor cunoaşterii în structurile fizice metagalactice infinitezimale și infinite în sinteze de concept, a reușit să genereze o epistemologie a cosmicului cu caracterul său diacronic şi sincronic - constituită ca armătură de principii ontologice în complexul de relaţii şi de reflexii asupra activităţilor şi condiţiilor umane interpătrunse şi culisabile în identificarea emergenţelor entive cât şi holistic, în deconstrucţia unicităţii...
Grupuri tot mai largi de admiratori ai operei blagiene încearcă să recepteze şi să asimileze la filosof o fenomenologie promisteră la cotele sale autentice şi majore, apriori, având ca ambază şi releveu speculaţiile şi experienţa filosofilor clasici antropologi şi existenţialişti, începând cu Aristotel, continuând cu Leonardo Davinci, Galilei, Descartes, Spinoza, apoi cu David Hume, Malbranche, Locke, Kant, Hegel, Spengler, cu fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă şi cu intuiționismul lui Bergson, ultimul cu filosofia sa dualistă, de conflict permanent între forța vieții (élan vital) și lupta lumii materiale, ca entități independente în spațiul intelectiv, de luptă împotriva acelor forțe determinate de intuiție şi care provin din instinct, oferind o idee de universalitate axiologică despre forța vieții, cea care străbate toate ființele...
Fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă, dar şi fizicaliştii neopozitivişti – scientişti, începând cu fizicaliştii metateoreticieni ai şcolilor scientismului modern propagat de Cercul de la Viena, durat şi de cercetătorii naturalişti ai Şcolii filosofice de la Marburg , au avut o influenţă notabilă asupra abordării gnoseologice de către filosoful nostru asupra existenţei în dualitate - antinomică, toate conceptele acestor gânditori fiind cunoscute de Lucian Blaga, amplu analizate şi mai mult sau mai puţin acceptate ori criticate de acesta în studiile sale atât de elaborate pentru construcţia noului său sistem.
Un merit incontestabil al filosofului român este acela de a fi reuşit să delimiteze în Kant originea scientismului, iar pe baza dezvoltărilor teoretice şi a experienţelor creatoare postkantiene, să participe cu unele teorii şi concepte onto-epistemologice la construirea unei cosmologii fizicale într-un spirit nou, postnewtonian pe structura sistemului logico - matriceal wolfian, introvers-noetic și să realizeze prima critică la “ Critica raţiunii pure “, o critică logico-formală a subiacenţelor existenţiale - juxtapuse contiguului sau discontinui de diferenţiale ale spaţialului material - spiritual în aletheia spaţialităţii universale şi o exegeză asupra finitudinii. Cu aceste concepte filosofice-fanice de adevăr, existenţă şi de temporalitate, abordate mai întâi cu succes de Kierkegaard şi cum vom vedea, în postblagian, și de logicianul filosof Anton Dumitriu, Lucian Blaga pune bazele primei epistemologii a metafizicii cu premise şi concluzii intuitive- subiective şi imaginare, dar destul de incerte în decriptarea şi identificarea în mister a “Marelui Anonim”...
În grupajul de studii filosofice intitulat generic “ Trilogia valorilor” se identifică construcţia celui mai calificat răspuns esoteric la esotericul cauzalitate iniţiatică, aristotelic “ cum e posibilă ştiinţa exactă”, o întrebare pusă de Kant şi care avea rolul de a premerge seriile valorice de teorii din diversele ştiinţe, cum ar fi: teoria geometriilor neeuclidiene, a spaţiilor curbate, teoria cuantelor şi câmpurilor magnetice extraparticulare, teoria relativităţii şi mişcării ondulatorii, agregatelor ioni-cuantice etc…
Tot Lucian Blaga a reuşit să pună în evidenţă la Kant conceptele şi metodele de descoperire a izvoarelor fundamentale ale cunoaşterii: intuiţia spenglerian - bergsoniană, culturală, cu formele ei conştiente, anticipate, raţionale şi aportul reflectării sensibilului în senzaţii, percepţia limitată a perathosului pitagoreic și a concretului în imaginar, repere pe baza cărora filosoful a construit tipul de cunoaştere paradisiaco – parnasianică şi a deschis perspective apofantice asupra cunoaşterii lumii sensibilului şi senzualului, iar pe de altă parte,a abordat psihologic gândirea inteligentă, humeiană şi psiho-conceptele kantiene, expresii ale entelehiei metaformelor pure, pe baza cărora şi-a construit filosoful român tipul de cunoaştere luciferic-raţională.
Pentru tipul de cunoaştere luciferică, Lucian Blaga a folosit ca elemente de ansamblare categorială sistemică: spiritul, conştiinţa şi inconştientul, toate acestea fiind abordate ca diferenţiale existenţiale în structuri noetice cvadridimensionale, uzând în primul rând de categoriile cunoaşterii abisale - prin abordarea lor anabazică, în temporalitatea acestora, preluate în mare parte de la Hegel ca şi corespondente ale evoluţiei pozitive a existenţialului material metagalactic, categorii fenomenologice identificate în extinderile paradisiace - narcisice şi parnasian–orfice, cele abordate filosofic–structural pentru prima data de Aristotel. Prin descoperirea sau, mai bine spus, prin delimitarea spaţial-temporală a celor două izvoare ale cunoaşterii: paradisiac-sensibil şi luciferic - raţional şi prin încadrarea categorială a acestora în sistemul filosofului român cu specificitate funcţional-matriceală, într-o configuraţie arhitectonic – raţională, a fost disipată pentru totdeauna starea de conflict din punct de vedere epistemologic-metafizic între senzualiştii (paradisiaci)şi raţionaliştii (luciferici). Aceste două concepte ale cunoaşterii diferenţiale, eterogene prin natura lor, nu au fost reductibile în sistemul său, unul la celălalt, dar, prin studiile întreprinse, în special în domeniul categoriilor abisale şi misterului, în esenţă categorial- antinomice, a concluzionat o egală însemnătate a celor două tipologii filosofice, ca realităţi şi abordări fenomenologice,și ca problematici ale ontologiei universalului și revelări gradientice ale metafizicului în sistemul filosofic blagean.
În contextul delimitării şi înserării funcţiilor categoriale sensibile şi abisale şi al determinării coordonatelor spaţial- temporale ale universalului, Lucian Blaga a definit cunoaşterea în ansamblul structurilor sale pe intervalele cuantic- corpuscular și cosmic- metagalactic, dar tot atât şi în holismul infinitizimal subcuantic populat de nonfiinţa în fiinţa concretă constelar- cardinală în starea de plasmă eterogenă, neuniform distribuită spaţial şi temporal, discontinuă şi culisabilă în interiorul spaţial, promovând ideea de realitate pe domeniul spaţial al unor cardinali care includ între ei lumea lucrurilor concrete dar discontinui ce nonfiinţează şi magnetizează, apoi în dimensiunile lor fizice și spiritual-gnozice, în devenire. Când intuiția percepe realitatea timpului, durata se exprimă din punctul de vedere al vieții scalar şi vectorial în concret și în imaginar, dar nu se poate divide sau măsura în stările interioare estetice. — Rezultatele acestor asocieri sunt complexiuni ale intuiţiei senzitive şi gândirii conceptuale, concluzii la care ajunge Lucian Blaga prin analiza atentă a teoriei kantiene cu privire la rolul ştiinţelor exacte în cunoaşterea senzitiv- raţională şi prin deducerea din aceasta a faptului că natura s-ar orienta după legile pe care spiritul uman şi le-ar impune ca judecăţi “ necesare şi general valabile, ştiinţelor exacte “, rezultate din aplicarea unor intuiţii şi unor concepte categoriale verificate ontologic şi noetic în socialul august-comptean.
De fapt, obiectivul acestui studiu hermeneutic este cel al decelării fenomenologicului și gnoseologicului universal și ţine de structura generală a spiritului uman, găsind la Blaga acel teren epistemologic, al metateoriilor de cunoaştere... În sprijinul studiilor sale speculative, Blaga va readuce în prim plan senzualismul englez, analizele neopozitiviste întreprinse de David Hume în legătură cu conceptele fundamentale intelective ale “ substanţei” şi ale “ cauzalităţii” spontane şi instituite, acele concepte care au preocupat şi au influenţat creator critica filosofică kantiană. Pe toate acestea gânditorul român le-a expus şi supus unei examinări atente, profunde şi le-a individualizat în seria conceptelor categoriale fundamentale asupra universalității ontologice. Abordarea existenţialului din punct de vedere categorial i-a facilitat descoperirea unor structuri noi şi un conţinut diferenţial pozitivist care depăşeşte datele simţurilor, potenţialul de receptare analizatorie, chiar şi raţională a sensibilului, fiind perceput ca perathic, determinat de limita sensibilităţii structurii materiei receptoare a fiinţei umane. Toate acestea, pentru a identifica în cadrul existenţial al misterului proprietăţile esenţiale şi legăturile cele mai generale ale obiectelor şi proceselor realităţii obiective în devenirea spaţial-temporală sindinamică pozitivă, într-un paralelism sau interferenţă materială cu spiritul în forme pure sau în ipostazele respingerii lor duale triale sau guadrate, pe intervalul de la misterul abisal universal, cardinal, la totul posibil.
În cognoscibilul categorial trebuie reţinut, din conceptul blagian, faptul că toate categoriile naturii sensibile ori abisale sunt operante asupra simţurilor şi îşi au geneza într-o inteligenţă individuală, dar nu sunt acoperite în totalitate de potenţialul de receptare- limitat al simţurilor individuale, fiind deci și subiective.
Interpretându-l pe Kant, Lucian Blaga se detaşează de acesta asupra conceptului de cunoaştere raţională imediată şi susţine intuitiv că obiectivitatea categoriilor abisale s-ar putea evidenţia doar printr-un miracol sau ca produse pure ale divinităţii, zămislite şi semănate direct în spiritul uman. Kant consideră conceptele categoriale ca fiind “apriori” şi funcţii inerente, congruențe ale intelegenţei umane, le distribuie “subiectivitate” şi, apoi, “ necesitate” şi “ generalitate”, pe când Lucian Blaga le consideră părți holistice ale imperiului ontologicului, al existenţialului universal, al microcosmosului cu magnitudini intra și extra particulare care transcend în universal şi rămân în continuare ca neinvestigate, puterea de receptare a concretului prin sensibilul uman fiind limitată în mister... De aceea, în condițiile relevate, determinarea unor noi principii şi elemente de geneză rămâne pentru cunoaştere doar o ipoteză bergsoniană, ce nu poate fi încă demonstrată, decât numai intuită.
Intuiţiile realizate, astfel, poartă amprenta aleatoriului, rezultat al unor raţionamente silogistice de completare gnozică a multiplelor valenţe libere în structurile neuronale umane şi realizarea unor selecţii de inducţie în cortexul imaginar, de reflectare- extrapolare cosmică a unor termeni în ecuaţia universalului, deducerea prin relaţionare a adevărului genezei universale din necunoscutele apriori ale limbajelor metafizice luciferic-abisale, în speța teoriei perathosului pitagoreic.
Conceptul categorial de cunoaştere pentru Blaga este, în principiu, expresia apercepţiilor transcendentale induse în forma organizată a eului gânditor cu posibilităţi de desfinire şi de desmărginire a conştiinţei în devenire, cu tendinţa de depăşire a limitelor cunoaşterii... De la acest nivel de investigare, în fond kantian, pornea şi Hegel în elaborarea idealismului obiectiv, a dialecticii categoriale de cunoaştere pozitivă - analitică, sintetică și antitezică, pentru care nu s-a ferit să uzeze de reacţiile antinomiilor existenţiale și de inducerea combustiilor entropice ale unor categorii de genul: substanţă, câmp bioelectric și magnetic şi spiritual, energie, precum şi de surprinderea acestora în rivalitatea lor cosmică duală, antinomică, ori în forme de coabitare şi de susţinere în magnetismul mişcării relative a spiritului generalizat în materie, făcând astfel înţeleasă funcţia, auzit şi urmărit îndeaproape motorul mişcării diacronice şi sincronice a universalului în infinitățile sale fizice și noetice metagalactice, în sens scientist-pozitivist, dar neluînd în calcul limitele structural fenomenologice ale peratologicului uman.
În studiile întreprinse asupra celor două tipuri de cunoaştere, filosoful accentuează propensiv discontinuitatea cunoaşterii în orizontul lumii sensibile pentru deschiderea obiectuală a orizontului misterului, în vederea revelării acestuia în climaxul spaţialităţii gradientice şi ondulatorii, în variabilitatea polifactorială și în destrucția misterului. Se realizează hiatusuri, discontinuul autoconservării, ca urmare a abordării directe a lumii sensibile şi a relevării ei prin seria de plăsmuiri teoretice, rol al fizicalismului şi al scientismului neopozitivist, ideatici noetico-ontice promovate și de B. Russel, L. Wittgenstein, R. Carnap, H. Reichenbach, A. Ayer şi de funcţionaliştii și structuraliștii fenomenologi contemporani în actul cunoaşterii.
Lucian Blaga sesizează sensibilul ca fiind pentru ştiinţă ”numai un prag de pe care se încearcă salturi în mister şi nu singura realitate”, aşa cum sunt prezentate fenomenologic obiectele cunoaşterii, ca simple aparenţe de pozitivismul pur al lui Mach, ori de neopozitivismul şi ficţionismul lui Waihinger. Ştiinţa este, după filosoful român, rezultatul unui < proces infinit al gândirii “posteriori” care, prin etape gnozice categoriale, procedează(…) evoluţionist, spre constituirea unui dat problematic > cu rolul distrucționist în câmpul misterului. Acesta este, în fapt, şi conceptul şcolii lui Heinrich Rikert, de la Baden şi conceptual argumentativ al Şcolii lui H. Cohen, de orientare logico-formală, al Scolii de la Marburg în teoria cunoaşterii istorice, concept de care uzează filosoful român atunci când abordează analitic cel de-al doilea tip de cunoaştere, abisal-luciferic, reuşind astfel să separe cele două orizonturi ale cunoaşterii şi să disocieze sincretismul relativ pronunţat, al cunoaşterii categoriale de tip kantian și să reveleze spațialitatea ondulatorie. Acel “ dat problematic” este “ indeterminatul” infinit depărtat sau infinit apropiat, a cărei determinare este tocmai ţinta infinită a procesului de gândire conceptuală iar, în acest proces, categoriile abisale inconştiente apar ca o necesitate dialectică, istorică (Sc de la Baden), modelează plăsmuirile ştiinţifice, problematicul cunoaşterii adevărului prin elementele aletheice sincategoriale, încercându-se nu mai puţin şi disocierea obiectelor, ajungerea evolutivă la părţile ascunse ale acestora, la desfinirea fiinţială parmenidică şi la revelarea posibilă a misterelor, la determinarea indeterminatului. Ori, pentru fundamentarea categorială a acestui tip de cunoaştere şi pentru determinarea coordonatelor spaţiale a părţilor ascunse ale obiectelor se acţionează, desigur, asupra variabilității câmpului de forţă al misteruluiui.
Lucian Blaga a proiectat şi a construit, astfel, și pe baza studiilor categoriale întreprinse de Kant, a idealismului hegelian revolut- dialectic şi a studiilor categoriale de concept elaborate de Ernst Mach şi de Friedrich Nietzsche, precum si pe baza atomismului logic husserlian, un nou sistem de cunoaştere, acesta referenţiat la sensibilul conştientizat, culturalizat şi la abisalul imaginar stilistic, singular ori interferat, până la cel, în fond, variabil quadrat, cu totul original.
Să mai amintim că pentru stabilirea tipurilor de cunoaştere, Lucian Blaga s-a folosit şi de observaţiile lui Haeckel privind cunoaşterea relativă a concretului material şi spiritual, de cazuistica fenomenologică, de studiile teleologice pragmatice lamarkiene şi de evoluţionismul darwinian, teorii pe baza cărora se elaborase legea fundamentală a biogeneticii, formulată de Haeckel, lege conform căreia “ ontogeneza este scurta recapitulare a filogenezei “. Astfel, folosindu-se de osatura coordonatelor geologice, paleontologice, fenomenologice şi biologic-praxiologixe, ca recuzită filosofică, marele gânditor român a realizat serii de raporturi categoriale şi a determinat stilistic reperele axiologice ale marilor sale construcţii ontologice, în principiu dialectice, cu propensiuni în matricea stilistică variabilă a misterelor.
În fundamentarea sistemului, Lucian Blaga ţine să precizeze în nenumărate rânduri că ştiinţa cunoaşterii determină liniile de forţă ale câmpului stilistic în coordonate categoriale sensibile şi abisale, o interpretare în plan metafizic a cunoaşterii, care depăşeşte simpla analiză logică–metodologică şi epistemologică a conceptelor categoriale clasice. Aici se va referi, în principal, la categoriile ontice de unicitate - personalizare, multiplicitate, substanţă, cauzalitate spontană şi instituită, la discontinuu, diferenţial, apoi la spaţiu şi timp, la gravitaţie şi mişcare, în formele lor unice - holistice, duale în plan dialectic şi triale în spaţialitatea trinitar revelatorie, forme diferite care crează posibilitatea de obiectualizare şi de depăşire a câmpului categorial sensibil, pentru a conduce la orizontul spiritual psihologic freudian evolutiv, al misterelor, construit pe coordonate abisale, la dimensiuni transcendente axiologic-divine, cu disponibilităţi umane ascendente, de sustentare axială în planul anabazic stilistic-abisal al cunoaşterii.
Prin această teorie, considerată superioară teoriei cunoaşterii kantiene, uzând de compexul procedeelor de deducţie, inducţie şi intuiţie, promovate de neopozitiviştii neokantieni scientişti, Lucian Blaga este exponenţial, cu siguanţă, un referenţial ideatic al acestora, prin ruperea liniilor de forţă principale ale câmpului stilistic promister şi deschide hiatusuri spre descifrarea cripticului abisal – aparent. Plăsmuirile teoretice ale filosofului au reuşit să penetreze adânc problematica cunoaşterii în spaţiul imaginarului, cu perspectiva unor revelaţii mult înafara lumii sensibile, spre entelechia formelor şi infailibilului raţional divin.
Receptarea eclatantă a modurilor existenţiale şi a structurilor categoriale ale celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică sub imperiul magiei stilistice, studiile sale logico-analitice elaborate, superioare altor epistemologii ontologice şi utilizarea categoriilor stilistice pentru modelarea, direcţionarea şi amplificarea angajării spiritului uman în imaginarul revelării misterelor, conferă lui Lucian Blaga dreptul de originalitate a sistemului Gheorghe APETROAE, Sibiu.
Acest studiu a fost publicat în anul 1992, în volumul de eseuri intitulat “Despre neînceput”, Editura Hermann , Sibiu. Apărut şi în revista de cultură“Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998, Gheorghe Apetroae, Sibiu și în spațiile on-line.

Traian Abruda:poezie, poezie, poezie

***
Fotografia de profil a lui Traian Abruda, Este posibil ca imaginea să conţină: Traian Abruda, zâmbind, text care spune „IVOMANE D' CNF Nun AB Pre TR Pre AB Loc Mu”
rigorile morții
m-am răzgândit                                                                                       
nu mai plec
suport rigorile morții
cu altă ocazie
***
ce nu a făcut dumnezeu
îngerii care au forfecat
aerul pe care l-am respirat
îngerii
ar trebui să nu facă niciodată politică
să facă adică
ce nu a făcut dumnezeu
***
f r o n t i e r e
pe granița de vest a româniei un rest
de virus wuhan a infectat o femeie surpriză
departe departe departe... tocmai la bergamo ! – o
unde sunt frontierele de altădată și unde
ochii albaștri scanând vreo valiză ?

Dan Casuneanu: Versuri



Mă pierd din peneluri, stau lipit de pământ                                                
vântul își leapădă cămașa unde sunt
incandescent, soarele țese brocartul de rouă
un colaj pastelat din florile nopții
hrănesc rând pe rând puii din cuib
un bursuc mângâie firele de grâu
îmi dau cât de cât un indiciu
neghina se înmulțește năvalnic
unul intră și iese din mine fără să-l văd
clocește în aer, reușesc să sparg coaja
și totul înverzește până sus, consistent
între canelurile câlțoase de carpen
și crenelurile albe de fluturi ale garnizoanei.

Dan Casuneanu

Cadar Katalin: Versuri


Între duminici urc și cobor treptele
care duc spre mine,
să îmi surprind gândurile
scăldându-se în sunetul ploii,
lovind ferestrele
odăii
ai cărei pereți imită un cavou
al sentimentelor alterate,
confuze,
ciudate,
plate…
într-un apus de vise.
Mă prind uneori,
cu dinții de cuvinte
lipite în fraze
dintre virgulă și punct
lungi
sau scurte.
... obosită
de nelumina tăcerii.
Nelumina
Cadar Katalin
10.Martie.2020

Teodor Dume:Moartea din vis

Editura PIM/ Iași, 2020
Coperta și tehnoredactarea, Mioara Băluță
***
Domnule Teodor Dume! 
 Poezia, cîtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat.
Te socotesc unul dintre cei mai de bună calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-alungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni.

Gheorghe Grigurcu,(corespondențe, 20 decembrie 1985)




NU E BINE SĂ MORI

Nu e bine să mori...
dacă tot o să mori
e bine să o faci mai înspre seară
când umbrele
se retrag
sub carapacea nopții
nu e bine să mori când lumea
stă de vorbă despre una-alta și
nici nu e bine să împrumuți
din viața altora
pentru că
viața e un nimic
un nimic ce te ajută cât
să treci dintr-un anotimp într-altul
și-n clipa sfârșitului
cineva
o să spună că ai fost
Om bun

Nicolae Petrescu Redi: Copilul și zarea


Ți-e dor de a ta mamă,
dar „zâna” e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea își cată.
Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,
o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.
Privirea-ți încordată
ajunge până-n
zare,
ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!
Cu amintiri trezești
viori împărătești –
grăbitul cânt apune
pe răvășite strune.
Trec zilele, trec anii,
în „Casa de copii”,
pășești cu-amar
și teamă,

norocul e plecat,
bunicii sunt în cer,
iar cerul nu-i în mamă...

Ca jarul arde clipa,
dar candela
e rece .

Prin inimă, cea mamă
acuma nu-ți mai trece.

Ionuț Caragea: Locuiesc în casa cu ferestre închise

De multe ori m-am întrebat de ce m-a ales Dumnezeu să fiu, prin poezie, un ghid al acestei lumi în plină decădere (unii critici au vorbit despre mine ca despre un fel de profet sau mesager). Încă de la vârsta de 5 ani, mi s-au arătat semne. "Gândul meu" mi-a spus clar, de nenumărate ori, ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Cine a citit romanul meu memorialistic, știe despre ce vorbesc. Cine a trăit alături de mine, știe despre ce vorbesc. Mi s-au arătat semne și indicii de zeci de ori. Mi s-a vorbit clar în minte, spunându-mi-se ce trebuie să fac sau ceea ce se va întâmpla. În ultima vreme, credeam că gândul meu m-a părăsit. Însă, uneori, el acționează mult mai subtil. Volumul "Locuiesc în casa cu ferestre închise" a prevăzut, încă din 2019, de când a apărut în Franța (cu multă vreme înainte de apariția Coronavirusului), această izolare la care vom recurge cu toții. Ne vom închide în casele noastre și vom avea ferestrele închise. Premiul pe care l-am câștigat în Franța, Mompezat, poartă numele unui erou al rezistenței franceze. Ceea ce înseamnă că și noi trebuie să rezistăm în Casa cu ferestre închise. În volum vorbesc foarte mult despre sânge, semnul crucii, singurătate, moarte, renaștere. Nimic nu este întâmplător. Vorbesc și despre "Durerea pământului", fiindcă tot ce ni se întâmplă este o consecință a faptelor noastre. Prevăzând toate aceste nenorociri, spun, totuși, că "am obosit să fiu salvatorul unei lumi care și-a vândut sufletul \ la licitația de dinaintea marii judecăți \ doar de dragul unui concubinaj cu iluziile". Normal că am obosit, lumea este plină de oameni incapabili să vadă dincolo de nevoie lor primare. Cum să salvez o lume care nu vrea să fie salvată? Așadar, ce îmi rămâne de făcut? Răspunsul, ciudat, mi-l dau singur, tot în carte. "Îi râd morții în față, oferindu-i un mănunchi de metafore". Să fie moartea acest virus care ne amenință pe toți? Și mai evident de atât, e poemul SEMNE, de la pagina 73, în care spun: "chiar și cuvântul e un semn \ că sufletul poetului și Dumnezeu \ se gândesc unul la celălalt în același timp \ dar fiecare mai are de făcut \ o lucrare înainte de marea lor întâlnire \ pe falezele eternității". Probabil că asta este lucrarea mea, poezia prin care să ofer indicii despre salvare, despre renaștere. Poezia prin care spun că trebuie să ne hrănim cu "Pâinea viselor", în loc să ne facem atât de multe și inutile provizii...
Dacă veți citi volumul meu, cu maximă atenție, veți face legăturile, veți înțelege. Eu vi-l ofer gratuit în format electronic:
P.S. iată și câțiva oameni deștepți și subtili, care au sesizat niște "lucruri" în poeziile mele, de-a lungul vremii:
O biografie în care ”semnele” apar tot mereu, ca şi cum ea ar fi pusă pe calea unui destin şi îndrumată într-acolo de o putere care-i semnalizează poetului în toate momentele de cotitură sau criză. Ionuţ Caragea e, din această perspectivă, un bun cititor de semne, pe care, ce-i drept, le şi caută, le şi invocă, dar care i se şi oferă ori de cîte ori el stă într-o răscruce existenţială. Iar asta se întîmplă de mai multe ori, astfel încît aceste incidente revelatoare par să constituie o suită de simboluri indicatoare şi manifestarea afectivă a unui ”magistru” de sus; un fel de protecţie şi de îndrumare destinală. (Prof. Univ. Dr. Alexandru CISTELECAN, în prefaţa volumului "Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele", 2016, şi în revista Familia, 2015)
"Numai poetul ştie cîtă singurătate şi cîtă tristeţe / este în casa cuvintelor sale" (Casa cuvintelor) - şopteşte, misterios şi poate profetic, Poetul. (Prof. Dr. Paul ABUCEAN, în prefaţa volumului "Festina lente, 2014, şi în revista Dunărea de Jos, 2014)
Marcat evident de ce înseamnă internetul, scrie o poezie care pare a se situa undeva în vecinătate cu nihilismul/ latura „prognostic/ profetică”, tipice generaţiei world wide web. (Marius CHELARU, în prefaţa volumului "Donator universal", 2007, şi în revista Sfera Online, 2007)
Astfel, umbra este „profetul întunecat al lucidităţii eterne”, cel mai bun cititor de gânduri, asemeni unei mame tutelare care îl hrăneşte alăptându-l cu întuneric. (Raul CONSTANTINESCU, în revista Sintagme literare, 2017)
În ciuda figuraţiei biblice, prelucrate şi de Melville, rostirea profetică are în poezia lui Ionuţ Caragea un sens semiotic. Poezia îndeplineşte o dublă funcţie: eliberându-ne de „hic et nunc”, ea îngăduie, pe de o parte, recuperarea şi „salvarea” (în limbajul computerelor) trecutului, iar, pe de alta, crearea unei matrice de posibile realizări viitoare... (Prof. Univ. Dr. Maria-Ana TUPAN, în revista Contemporanul, 2014)
Departe de a profeţi sfârşitul istoriei, precum corifeii postumanismului, Ionuţ Caragea continuă să se adreseze contemporanilor ca un mesager, un Hermes al unei ordini, nu virtuale - o fantasmagorie a tehnologiei de ultimă oră -, ci transcendentale, de sensuri care istoricizează existenţa unei societăţi şi îngăduie membrilor ei să fie mai mult decât consumatori ai unui mall cultural. (Prof. Univ. Dr. Maria-Ana TUPAN, în prefaţa volumului "Mesaj către ultimul om de pe Pământ", 2017)
Profund religios, poetul ştie că lumea e „rotundă”, fiindcă exprimă plenitudinea de sine a lui Dumnezeu, care se oferă oamenilor prin intermediul revelaţiei: „la fiecare pas te opreşti şi admiri/ o minune care înainte ţi se părea o banalitate” (Prof. Univ. Dr. Ştefan BORBÉLY, în prefaţa volumului "Cer fără scări", 2014, şi în revista Convorbiri literare, 2014)
Din versurile lui I. Caragea se desprinde o adevărată religie a salvării prin poezie. (Prof. Univ. Dr. Ovidiu GHIDIRMIC, în revista Scrisul românesc, 2017)
Poezia lui Ionuţ Caragea este străbătută discret de o undă de religiozitate creştină. (Prof. Ionel POPA, în Spaţii culturale, 2014)
Ionuţ scrie poezie aproape zilnic, cu o fervoare aproape religioasă, de sacerdot. (Aurel SIBICEANU, în revista Singur, 2010)
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.În competiţie cu divinul, poetul se aşază în faţa realităţii şi o priveşte direct, fără scrupule, fără modestie. Copacul acestui volum îşi extrage esenţele din sacru (în multiplele sale forme de manifestare sau non-manifestare), din izolarea demiurgică a poetului pierdut în lume, căutător de repere, inventator al unei religii poetice. (Viorel ZEGHERU, în postfaţa volumului "Donator universal", şi în revista Sfera Online, 2007)
Trebuie să îi fim recunoscători lui Ionuţ Caragea pentru caracterul dantesc al mesajului şi al exprimării din versurile sale care descriu aceste vremuri ameninţate mai mult decât oricând de apocalipsă. » (Prof. Univ. Dr. Nicolae MAREŞ, în revista ASLRQ, 2017)

***Comentariu preluat cu acordul autorului de pe https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=620933275120587&id=100016117609030

Spiridomșa Cel Bun: odată...


Odată, un țăran de la munte a coborât de la înălțimea satului său în vale. Acolo a văzut dovleci mari și oi mai slabe ca ale lui, precum și alte lucruri, ciudate pentru el, pe care nu le-a mai văzut niciodată. Uluit, l-a întrebat pe un om care muncea la câmp despre ce era vorba.
-Acestea sunt ouă de cal, i-a răspuns omul.
-Îmi dai și mie unul? l-a întrebat țăranul nostru.
Fericit, omul i-a dat unul din ouăle sale de cal. Plin de încântare țăranul a urcat înapoi în satul lui din munte. Pe la jumătatea drumului, oul de cal a început să eclozeze, iar cum omul nostru nu era suficient de atent, s-a strecurat și s-a rostogolit la vale. Înfricoșat din cauza asta, un mic iepure a sărit dintr-un tufiș. Țăranul, surprins, a crezut că este un mânz tânăr ieșit din ou, și a strigat:
-Acum sunt tată de cal!
Spiridomșa Cel Bun
08.03.2020

Dumitru Ichim: Toiagul poetului


Grăi lui Moise Iahve: „Poetul Meu și magul,
nu mi-l alegi cu soiul, obârșia sau zarul,
ci-aducă fiecare în fața Mea toiagul,
iar celui ce-nflori-va dă-i sceptrul și stiharul.”
Bâte de fag zdrahoane, bețe de rang, ciomege,
ciopleau cu barda prinții spre-alesul rar de rege,
dar robul tău cu visul tot migălea să facă
albinelor-cuvinte un schit chiar în prisacă.
„Aroane,strigă Moise, grăbește că e seară,
încearcă-te-ar norocul sorocului de-nvins!”
Cadou de la cuvinte – toiag crescut din ceară,
ce-exact în miez de noapte petala și-a aprins!
Dumitru Ichim

Atila Racz: ațipit

mâinile
din ce in ce mai mari
palmele
degetele
paradoxal
devin din ce in ce mai inutile
cine ți-a spus că sunt aripi
că ar putea fi aripi
a greșit
seara cum plouă
pe fereastră curge un râu
îți inchipui
stând asa singur închis in tine
ca stelele sunt pești sclipitori
ori frunzele țiipite
de valuri
ca norii sunt de fum
si pescărusii
copacii
si primavăra ce trezește pământul
Atila Racz

Geo Galetaru: medalion literar

Galetar Gheorghe (pseudonim literar: Geo Galetaru)  
Director fondator, revista Sintagme literare                    
(Text prescurtat
Biografia nu este actualizată)             
     
Data şi locul naşterii:08.09.1947, com. Cenad,  jud.Timiş           
Studii: Şcoala generală din comuna Cenad, Liceul Teoretic din Sânnicolau Mare, Facultatea de Filologie de 5 ani (secţia română-franceză) a Universităţii Timişoara (absolvită în 1972)           
Ocupaţia:Profesor de l.română-l. franceză la Şcoala cu clasele I-VIII Igriş, jud. Timiş (1972-1992), Profesor de l. română-l.franceză la Şcoala cu clasele I-VIII Dudeştii Noi, jud.Timiş (1992-până în prezent)
Debut: în revista ,,România literară’’(1969), debut girat de Ion Caraion
Colaborări:,,Luceafărul’’, ,,Amfiteatru’’ , ,,Viaţa Românească’’, ,,Orizont’’, ,,Familia’’, ,,Tomis’’, ,,Orient Latin’’, ,,Poesis’’, ,,Ardealul literar şi artistic’’, ,,Semenicul’’, ,,Reflex’’, ,,Sud’’,  ,,Semne’’, ,,Paralela45’’ , ,,Anotimpuri literare’’, ,,Banat’’, ,, Actualitatea literară’’, ,,Conta’’, ,,Convorbiri literare’’ , ,,Arca”, „Discobolul”, „Spaţii culturale”, „Citadela”, „Algoritm literar”, „Caiete Silvane”, „Revista Nouă”, „Onyx”etc.
Debut editorial:în volumul colectiv ,,Popas între poeţii tineri’’, îngrijit de Victor Felea (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974)
Membru al U.S.R., filiala Arad (din 2011)
Volume publicate:
1.,,Inefabila ninsoare” (poezii - Editura Facla, Timişoara, 1981)         2.,,Alfabetul mirării” (poezii pentru copii - Editura Facla, Timişoara, 1987) 3.,,Vară de crin” (poezii - Editura Mirton, Timişoara, 1997)             4.,,Înduplecarea nopţii” (poezii - Editura Mirton, Timişoara, 1998)         5.,,Steaua ta, copilărie” (poezii pentru copii - Editura Mirton, Timişoara, 1999)
6.,,Epifanii pentru Daniel” (poezii – Editura Eubeea, Timişoara, 2003) 
7.,,Alte epifanii pentru Daniel” (poezii - Editura Eubeea, Timişoara, 2007) 8.,,Cântec pentru somn şi drum” (poezii pentru copii - Editura Eubeea, Timişoara, 2008)              
9.,,Voci din penumbră” (proză scurtă - Editura Marineasa,Timişoara, 2008)                
10.,,Lacrima seninului” (poezii pentru copii - Editura Eubeea, Timişoara, 2009)                    
11.,,Colivia de aur” (roman - Editura Eubeea, Timişoara, 2009) 
12.,,Lecţia despre îngeri” (poezii - Editura Eubeea, Timişoara, 2010)
13.,,Vară de crini”(poezii, ediţie revăzută şi adăugită - Editura Eubeea, Timişoara, 2010)
14.,,Utopia umbre” (poezii - Editura Eubeea, Timişoara, 2010)
15.,,Bucuria şi singurătatea” (poezii - Editura Eubeea, Timişoara, 2011)
16.,,O poveste şi-o culoare” (poezii pentru copii - Editura Eubeea, Timişoara, 2011)
17.,,Dincolo de nerostire” (poezii - Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011)
18.,,Calea spre lume” (poezii - Editura Eurostampa, Timişoara, 2012)
19.,,Apele nopţii spre dimineaţă” (poezii - Editura Eubeea, Timişoara, 2012)
20.„Câte-n lună şi în stele” (poezii pentru copii - Editura Eurostampa, Timişoara, 2013)
Premii literare:
- Premiul Festivalului de poezie ,,Lucian Blaga’’ şi al Casei de cultură,,Lucian Blaga’’ din Sebeş(1994)                      
- Premiul Bibliotecii Judeţene Alba la Festivalul internaţional ,,Lucian Blaga’’ (2004)               
- Premiul revistei ,,Sud’’ la Concursul Naţional de Creaţie Literară ,,Vasile Voiculescu’’, Secţiunea Proză, Buzău (2005)

FIII MEI
voi știți să numărați frunzele
să duceți mieii la păscut pe întunericul cel mai deplin
copacii vă spun pe nume

în iernile când visul își desface petalele
și cântă ca o pasăre eliberată de teamă
nimic nu vă stă împotrivă
când lunecați ușor ca lumina prin ceață
e o blândețe drumul vostru de zi și de noapte
când cad pe pământ cuvintele acestei lumi
de care vă apropiați și vă îndepărtați deopotrivă
cineva vă ține mereu de mână
cineva nevăzut ca un balsam roditor
și-atunci pașii voștri sunt flăcări tăcute
sunt urme de îngeri într-un anotimp nevindecat

O NOAPTE E DOAR O NOAPTE
Pentru ce și pentru cine
aceste incizii dincolo de noi
o noapte e doar o noapte
un galop barbar
prin frunzele care nu mai salvează nimic
nimic
numele meu și dezgustul de-a trece
de acest vânt de această nebunie
a sângelui
o noapte e doar o noapte
fiți blânzi cu inima mea
ea știe
și iartă
CEVA NE SCAPĂ
Aici stăm.
Aici întâlnim furculițe și nopți împăcate.
Sfârșitul trece prin ochi de pisică.
Numere înghițite, respirații în echilibru.
Cam asta e tot.
Însuflețim hazardul cu mâini roșii de fericire.
Dar ceva ne scapă.
Poate o libelulă vulnerabilă,
Poate un obiect care învață să zboare.
Aici stăm.
Și cartea se deschide și se închide.
Ca pleoapa unui naufragiat încrezător.


LUCRURILE SE MIȘCĂ
Și lucrurile se mișcă
așa cum se mișcă toate în jurul nostru
de sus în jos de la stânga la dreapta
sau invers
sau invers
noi privim prin geamurile dimineții
și vedem un deal de aur
de înălțimea unei biserici
apoi ne retragem în grădinile noastre suspendate
să fim mai aproape de cer
să ne simțim trupurile
absolvite de orice vină
și curate ca prima lacrimă a lumii
da
lucrurile se mișcă
și noi stăm pe loc
și privim prin geamurile dimineții
și privim
și privim
până începem să înțelegem


CIREȘE AMARE
Pluteau peste ape.
Vorbeau despre întâmplări fără noimă.
Încercau să prindă rana din zbor, s-o treacă

în altă iarnă. Acolo ar fi fost un loc
în care să se întoarcă învingătorii.
Dar nu ei.
Ei pluteau peste ape.
Limpede ca lovitura de bici, inima lor
neștiind încotro s-o apuce.
Ca și când
un timp al florilor
le-ar fi scăpat printre degete.
Pluteau peste ape.
Cerul răsturna deasupra lor
păsări și
cireșe amare.

JOC
Plângeți sau nu.
Apoi râdeți, ridicați mâinile
și treceți prin ușa deschisă.
Niciun nume, doar o literă neclară
pe geamul dinspre miazănoapte.
Asta e totul.
Ei știu să vă găsească
în orice moment,
chiar și cu ochii închiși.

tuturor femeilor un buchet de zâmbete și mulțumiri din partea unor suflete sensibile

Imagini pentru 8 martie

martie locul în care aș vrea să fii
ce vrei să-ți aduc
nu vreau nimic
tu
îmi ajungi

pleacă vine
și descoperă o femeie
locuită de mine și de timp
nu e gelos
totuși
i-ar plăcea să nu-l găsească
săpând în carnea mea
carnea lui
mă iubește
cu minutele lui
cu ticăitul lui
cu felul lui
de a se()duce
adu-te pe tine
adu-te
dragostea e unicul lucru pe care
vreau să-l afli
lângă mine
***
Vladut Constantin

 Cât ţi-ai dorit să mă vezi ridicat în picioare,
Dar mai simt şi-acum mirosul de griş cu lapte şi felia de pâine cu unt,
ce mi-o întindeai plină de dragoste.
Nu ştiu, mamă, cât m-ai iubit, c-ai mai adus copii pe lume,
Dar ştiu că inima ta trăgea clopote când nu ştiai unde sunt.
Iar timpanele mele speriate îmi fugăreau paşii spre casă.
Nu ştiu, mamă, cât ţi-ai dorit să mă lumineze şcoala,
Dar mai simt şi-acum mângâierea ta blândă pe creştet, iar obrazul înroşit
Se mai arată-n oglinda vieţii cu sărutul tău lipicios, când plecam să mă deştept.
Ochii tăi umezi şi blânzi de căprioară încă-mi mai joacă-n retină,
Când îmi aruncam în fugă ghiozdanul pe pat, zâmbind a fericire,
Strigând înfrigurat: mi-e foame, mamă!
Nu ştiu, mamă, cât ai suferit când n-am fost lângă tine,
Plecat în lume ca să-mi fie bine, dar ştiu că m-ai aşteptat acasă
Cu răbdarea unui melc să mă întorc.
Mai aud şi-acum: băiatul meu, te-ai întors? Hai să mănânci!
Ţi-e bine?
Nu ştiu, mamă, cât ai bolit când nu era nimeni să-ţi aducă mângâiere,
Dar mai simt şi-acum binecuvântarea ta liniştită, nepreţuită de suflet.
Nu ştiu, mamă, de ce am venit pe lume, poate să-ţi bucur inima, să te împlinesc,
Dar ştiu că îmi trag rădăcinile din tine şi din mama mamei tale şi că rodesc în timp.
Nu ştiu, mamă, cât te-ai frământat când m-ai văzut nefericit,
Dar vedeam drumul spre rugăciunea inimii tale urcând către cer.
Nu mai ştiu, mamă, cum eram când strigam după tine,
Dar văd şi acum braţele pline de dor cum mă înveleau şi mă-ncălzeau cu privirea.
Nu mai ştiu, mamă, cum te chinuiai să ne creşti,
Dar porumbelul alb din tine bătea a dragoste, aruncând suferinţa.
Nu ştiu, mamă, nici astăzi, când te strig cu ecoul acestor gânduri,
Dacă îl auzi şi tu?
                                                                                         ***
                                                                      FEMEII PE CARE O IUBESC                                                                                
Şi atunci brusc am decis căutarea
Sărut delicat din filmele mute
Curgeau clipe fireşti şi tăcute

Tu mă priveai cu gene pierdute

Calm prevestind nemişcarea

Dacă mi-ai cere, acum, te-aş ucide
Şi aş muri de durere
Aş fi un vânt, aş fi o furtună
Aş face căderi, aş face urcuşuri
Aş face plecări, de mi-ai cere

În ţara mea sunt priviri jucăuşe
Călătorind dinspre munţi
Să nu trezească privirile noaptea
Să nu trezească cuvintele ziua
Şi oameni ce calcă desculţi

Aici vom face coliba albastră
Copaci albaştri şi flori
Păsări albastre şi mere albastre
Iubire albastră pe trupuri albastre
Şi câte-un gri uneori

Dacă mi-ai cere acum, te-aş ucide
Iubito, ca-ntr-un blestem
Nebun de privire, nebun de atingeri
Te-aş răstigni în poem
parcă
ești dusă ești dusă spre mine
asta înseamnă
că poate ești dusă spre ce
va minunat : poate
ai înțeles jocul psiho
logic – în care eu, ca
multiplu de băiat (?!), îmi lipesc toate buzele
flexate spre tine (și tremurând)
părând
a trage o vreme cu arcul... de-aproape
dar nu
atât de curând de curând

***
TU EȘTI MEREU FRUMOASĂ...
Tu ești mereu frumoasă,
când singură umbli prin pulberea lumii
fără scut și armuri de petale,
rebelă, aluneci cu roua prin gânduri,
cu viața mereu în formă de inimă
te legeni cu timpul, iubire să-i dai...
Tu zbori peste visuri cu straie de zori,
cu raze pe chip aduse din rai,
aduci daruri, măriri pentru lume,
tu, frumoasă femeie fără nume,
ai coborât din înalt hotar cu hotar,
ai adus iubirea și copiii pe lume,
tu ești frumoasă mereu, nobil dar...
Nici cântec, nici vers, nici culoare
nu spun misteru-ți din Dumnezeu,
căci tu ești lună, stele și soare,
tu, femeie-lumină,
frumoasă mereu...
(din volumul ,,Versuri din sticlă", 2019.)
***
despre primăvară este musai de scris în versuri
frumos rimate
ca la școala de preoți în ordine și disciplină
florile puse de căpătâi literelor
iar fluturii albi
desenați cu mână tremurândă
să nu fie altfel decât un ghiocel ieșit
de sub zăpadă
despre ziua ei
pentru că este primăvară și este recunoscut de ființa tăcerii
oriunde în lume
doar în forme duioase și în nestemate de idei
despre miracol vom cuvânta toți
fără să mai gândim
că 8 martie este o femeie care se luminează
eu
care vin de pe margine și nu destul de instruit
voi uita podoabele de așezat lângă sânul ei
ori forma de surâs de blondă
curtoazie
și voi spune drept primăvara ești tu
femeie
și am îndoieli serioase că dumnezeu în mărinimia sa
de iubire în așternutul serii
ar fi îngăduit șase înfinite așteptări
șase nopți de tăcere
până genunchii tăi să îi sărute
în numele meu de om
***

Mama
Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea
să fii, acum, când plouă, lângă mine,

s-alungi tristeţea de pe fruntea mea

aşa cum o făceai, fiind cu tine.
Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem şi ciuperci şi flori
şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.
S-aprindem focul din surcele-n tindă
fierbând o mămăligă pentru lapte
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte…
Dar unde eşti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.

Teodor Dume: de 8 martie, La mulți ani, tuturor femeilor!


Femeia - oceanul în care se varsă toate speranțele și toate iubirile!
***
Cea mai frumoasă formă de a dărui: zâmbetul
***
Vocea mamei ca o rugăciune îndreptată înspre Dumnezeu
(Teodor Dume)

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10