Cronică Nicolae Silade: eternelia
„Cândronică revii cu picioarele pe pământ şi vezi că
cerul nu-i atât de departe”
cerul nu-i atât de departe”
Putem spune că Nicolae Silade e cu siguranţă un om fericit, sau măcar împlinit deoarece e împăcat cu sine şi cu cele din preajma sa, dar: „ai răbdare, cititorule, vom ajunge şi sus. (…) şi vei găsi comorile ascunse aici. (…)” ( pag. 7 ). Iar comorile vin deîndată, simple şi în acelaşi timp esenţiale: „oare câtă fericire încape-ntr-un suflet ? şi dacă mă numesc fericit fericirea mea creşte odată cu voi ? aş vrea să fie aşa, cred că aşa va fi. când urci scările de marmură, când te aşezi la birou. când prin fereastră te salută soarele. când oamenii toţi îţi zâmbesc. când dai un telefon. când primeşti un fax pe care scrie „bucură-te !”. oare nu e aşa fericirea ?” ( pag. 8 ).
Ca peste tot, în lumea mai-puţin-văzutului, sunt şi misterele fără de care poate că n-ar mai fi fost de zis: „am corectat puţin destinul. am presărat câteva bucurii peste zilele şi nopţile voastre. v-am dat să gustaţi din înţelepciunea de aici. nu lăsaţi să se răcească în voi voinţa. nu lăsaţi să îngheţe iubirea. vă voi arăta drumul. vă voi însoţi. vă voi veghea. veniţi să vedeţi lumina de la capătul nopţii. urcaţi muntele. Priviţi stânca. aşa că fiţi voi în vâltoarea timpului vostru.” ( pag. 11 ).
Departe de a fi vreun apostol al timpurilor de acum ori de cândva oricând, Nicolae Silade chiar părăseşte vremelnic realul cel categoric, lasă substanţa să se reinventeze, să-şi dea singură sens: „cum nu e trei acest mileniu. cum nu e asta epoca de piatră. şi nici aceasta patria promisă. eu trebuie să caut. eu trebuie să aflu. eu trebuie să fiu. las la o parte sentimentele. las la o parte teama. şi merg. merg către mine însumi. până când ajung. până când ajung să fiu. iar cel ce sunt se bucură privindu-mă. în prima dimineaţă pe pământ.” ( pag. 24 ).
Parcurgerea paginilor imaculate de gânduri fără cusurul vreunei virtuozităţi cu tot dinadinsul, poate fi la fel de naturală ca răsăritul dimineţii, care rămâne şi dincolo de inevitabila îndoială: „de multe ori mă întreb dimineaţa: oare lumina soarelui ne luminează ? (…) ştiu. ştiu că înţelepţii văd în întuneric. ştiu că grecii în întuneric arată calea. ştiu că suntem beţi cu toţii. dar nu de vin. şi atunci ? (…).” ( pag. 34 )
Cum e cartea aceasta, aşa şi: „casa mea e o rugăciune cu ferestre spre cer. cum aş putea trăi altfel ? când cel ce-mparte viaţă stă la mansardă eu stau cuminte la parter. vorbesc cu el la telefon adesea. mă teleportez prin încăperi. iar din izvorul din grădină iau lumină. din lumină mângâieri. aşa trăiesc. şi am o cămară plină cu bunătăţi: pâine şi vin. şi binecuvântări.” ( pag. 58 ). Ce îşi poate dori oare Nicolae Silade mai mult; sau, noi toţi ?...
Daniel MARIAN
***
despre
- Nicolae Silade
- Lugoj, Timiş, RomaniaEste fondatorul şi directorul ziarului Actualitatea, fondatorul şi directorul revistei Actualitatea literară. A publicat în: reviste literare din România, Austria, Franța, Germania, Spania, Serbia, Israel, Canada, SUA. Volume apărute: * Visul în lucru, Litera, Bucureşti, 1979; * Cartea poeţilor (volum colectiv), Lugojpress, 1994; * Mergere înainte, Lugojpress, 1997; * eternelia, Marineasa, Timişoara, 2006; * iubirea nu bate la uşă (I), BrumaR, Timişoara, 2013; * iubirea nu bate la uşă (II), BrumaR, Timişoara, 2016; * miniepistole, Grinta, Cluj-Napoca, 2017; * miniepistole, ediția a doua, Grinta, Cluj-Napoca, 2019; * calea victoriei, Cartea Românească Educațional, 2019; * La guérison d'illusions et autres guérisons, Editura Stellamaris, Franța, 2020; * [despre], Editura BrumaR, Timişoara, 2020; * everest, Editura BrumaR, Timişoara, 2020; Poezii traduse în: engleză, franceză, germană, spaniolă, maghiară și ebraică.
