Marius Ganea: Nu va fi niciodată posibil

fiecare fetiță

visează cu ochii deschiși

să devină într-o zi prințesă

fiecare băiat

dorește să ajungă

împăratul unei țări mai mici

și

cu o precizie înspăimîntătoare

cu toții încep să moară

din clipa în care - cu multă bunăvoință-

un adult le explică de ce

după legile matematicii

și ale fizicii

în lumea aceasta în care trăim

așa ceva

nu va fi niciodată posibil

Ileana Vladusel: Povești nemuritoare

De gâtul serii, luna când își prinde
Lumina palidă, cu raze reci
Și în fereastră se vor strânge umbre
Să-ți faci sub gene, loc pentru povești.

Și în oglinda amintirii, dulce,
Tu pasul liniștit să ți-l măsori
Prin câmpul unde înmuguresc cuvinte
Și înfloresc eroi nemuritori

Și legănând în gând o amintire
Din ramul înflorit al unui vis,
Să te întâlnești mergând, cu zmei și zâne,
Poveștilor să le mai ceri un bis.

În verdele ce freamătă sub stele,
În liniștea ce-îmbracă noaptea, stând,
Să le ridici poveștilor castele
În care să-și petreacă al veșniciei timp.

Când fumegând alb, zorii se arată,
La geamul unde umbrele, dansând,
Au amăgit poveștile să iasă,
Să te întorci, dar poarta să n-o încui!

Să lași cetății poarta descuiată
Să poți să te întorci când noaptea-n cui,
Va agăța iar luna ce așteaptă,
Povești nemuritoare să-i mai spui!

Ramona Müller: egalul este egal

superior doar cu o linie verticală
sau un fum de țigară
ce ierarhie debusolantă

asta înseamnă că doar congruența
mai poate valida în noi
sălbăticia glaciară

o altfel de lume
în aceleași suflete

mă poți recunoaște după miros
sau după port-țigaret

apropos...m-am lăsat de fumat
dar mi-am păstrat rujul
pe ultima nicotină

Nuța Crăciun: de dragoste

lumea asta e prea mică
atunci când visăm împreună
aripile noastre rămân afară
putem visa doar
cât ne îngăduie cărarea

mai sunt cărări dar drumul îngerului
trece pe aici
se aude fâlfâitul de aripi
numai oasele tale
mai ştiau să foşnească aşa

iubirea e un pas important
aşa mi-ai spus cândva
lumina cădea atât de frumos
pe cuvintele tale

Lucian Victor Bota:***

în toată existența
mea
am fost absent
încă de la naștere
m-am luptat cu o moarte
și n-am clipit nicio secundă de viață 

acum
mă lupt cu inexistența care se revoltă
împotriva 

copilului 

care s-a născut

Ella Poenaru: Vis cu Nichita

Azi noapte am încălcat consemnul

și am ieșit să beau la un bar vintage

o cafea expresie

și un coniac Lacrima lui Nichita

Șchiopătam puțin

sărutul poeziei

îmi atinsese talpa piciorului

La măsuță centrală

trona poetul așa cum mi-l închipuisem

trăgând dintr-o țigară fără filtru

metafore bio

și sorbind dintr-un pahar de cristal

vorbă pură

M-a privit cu un zâmbet vag

ca și când m-ar fi cunoscut de undeva

adoram aceeași patrie

a limbii române

eu purtam un abecedar mic

el o Biblie uriașă

mi-a șoptit

să tăcem puțin

ascultă cum crește

cuvântul în vers

Pluteam în poezie

ca pe un ocean de sensuri neîntrerupte

necuvintele mă trăgeau

spre marele Nespus

Când am deschis ochii

nu l-am mai văzut

cred că îi crescuseră aripi până la cer

și ajunsese lângă Cuvânt.

Elvira Elvira Lili Lefter: Plâns de zâne

Acum, când nici Nichita nu mai este
și-n galaxii e negură și-i frig,
plâng zânele de aur în poveste
și Iancu plânge-n hohot la Avrig.

Plâng Feți-Frumoșii gurilor de rai
și caii gem cu frunțile în piept,
plâng viile și codri de pe plai
și geme-n cronici verbul înțelept.

Nichita este-un plâns universal
ce sună-n ochii-a patru miliarde
de inimi, și el zboară pe un cal
în locu-n care-n veci lumina arde.

Ca prințul cu ochi vineți intră el
în chaos, către tronul de eter,
să ne rămână craiul menestrel
în cordul cărui doinele nu pier.

De ți-a fost scris și ție, leu și cerb,
să-ți scuturi prea devreme, armătura,
planetele, în lacrimi albe, fierb
și noi îți ducem, mai departe, gura.

Cioban frumos al veacului bolnav
pe care tu în verbe l-ai sculptat,
mileniul trei în fața ta-i gângav
căci deasupra lui te-ai ridicat.

(Drepturi de autor:Ion Iancu Lefter.18 xii 1983)

Daniela Toma:***

uneori mă ascundeam sub birou, în camera cu lambriuri care fusese a bunicului meu,
dar mi-a dăruit-o în schimbul celor trei bastonaşe care-mi reuşiseră perfect în clasa I

eu aş fi vrut un ceas, însă era multă lume la petrecere,
lucrurile se cam încurcaseră între ele
şi m-au trimis la culcare

se zvonea că rochia bunicii ar fi fost vopsită în albastru electrizant şi nervos
iar ea urma să cânte o piesă acustică

mă uitam pe fereastră – urme pe zăpadă -
cineva nevăzut desena cu mâna mea pe geam
o hartă a emoţiilor şi un vulcan,

altcineva, mult mai în vârstă, stropea semaforul roşu cu patimi pe la tâmple
ca el să se ridice cu piruete cu tot
şi să facă dragoste până la epuizare cu toate inimile proaspete adunate într-o singură inimă 

acum, parcă bunicul meu se ascundea sub birou,
iar eu mă împotriveam rochiei mele de zăpadă
cu un câmp care ar fi putut fi căprui

melodia bunicii devenise un strigăt de lemn
pe care l-au tot purtat alţii înaintea ei,
ani de zile

Ionuț Calotă: Tribut lui Nichita

în fiecare zi încep să scriu câte o poezie
pe care nu o termin niciodată
în fiecare zi iau
câte ceva din viaţa mea să pun
într-o poezie
iar ea consumă oarbă din mine

după ce am să reuşesc să o termin
cineva o să vină
şi o să-mi ia toate rănile
pe care le voi fi făcut până atunci
încercând să scriu 

în acea ultimă zi
un necunoscut
o să mă acopere de cuvinte

(din volumul "Cum să supravieţuieşti în dragoste")

George Pașa: semn de neuitare

Sentimentul te vizitează când vrea el,
nu-l poți lua în stăpânire,
cel mult să-l prelungești dincolo de durată.

Uite! am sentimentul frunzei gata de plecare
în căutarea formei viitoare.

O formă în care liniștea frunzei devine semn de neuitare.

Vasile Ghica: Aforisme

Ajuta dreptatea sa-si taie drum spre podium!
*
Lipsa de comunicare este maternitatea multor tragedii.
*
Bruma cazuta primavara este rautatea cu care întâmpina
natura precocitatea mugurilor.
*
În fiecare familie exista câte un acerb, ori mocnit razboi
de independenta.
*
Taranul trebuie sa se bucure macar de elogii, daca de
prosperitate nu poate fi vorba.
*
Omul este singura fiinta mobilata cu speranta vesniciei.
*
Este forte cel care ezita sa foloseasca forta.
*
Orizontul este acolo unde cerul mângâie pe crestet pamântul.
*
Demitizarea este dusmania tembela împotriva povestilor
fondatoare si formatoare ale unei natiuni.
*
Consumul populatiei trebuie stimulat, nu absolutizat.
*
Banul spurca totul. Mai curat era comertul de tipul:
castraveti contra margele colorate.
*
Onestitatea tânjeste pentru canu si-a facut înca loc
în politica.
*
Traiesti intens când simti ca te nasti în fiecare dimineata.
*
Doamne, de ce-ai mai facut iadul, daca exista pe lume
politica?
*
Si tânarul si ucenicul trebuie sa renunte cât mai repede la
statutul de iedera.
*
În esenta, scoala trebuie sa transmita cu prioritate stari de
spirit, apoi informatii.
*
Seneca a fost mâna dreapta a lui Nero. Si nimeni nu a avut
de câstigat.
*
Ar fi buna scoala, daca ar eradica plictiseala.
*
Maturizându-l precoce pe elev, scoala îi împutineaza
copilaria.
*
Când nu-si gaseste dascalul potrivit în scoala, discipolul îl
cauta în strada.
*
De monotonie sufera timpul liber, nu munca.
*
Pe fratele fiului risipitor corectitudinea îl face îngrozitor
de plictisitor.
*
Ratiunea poate fi libera si în ocna.
*
Revolutiile încearca sa slefuiasca cu bâtele lumea visata
a viitorului.
*
Destinul poate fi si un sumum de circumstante.
*
Curajul exagerat al tinerilor este generat de necunoastere.
A celorlalti, dar si a lor însisi.
*
Gura lumii îti critica pacatele. Dar nu ti le poate interzice.
*
Adevarata împlinire în viata tine de pasul de la obsesia
materiala spre cea spirituala.
*

Adrian Păpăruz: Dacă tu ai murit Nichita...

dacă tu ai murit
Nichita
noi n-am trăit niciodată
de aceea stau pe această
coapsă neterminată
azi mai adânc decât ieri
și te strig cântec
și te strig pasăre
oricui are o sută de urechi
cerșesc cuvintele tale
firimituri de ambrozie
pentru sufletul meu răstignit
pe pământul de carne...
pe pământul de pământ
dacă tu nu ești
noi ce suntem?

Iulian Iuri Lorincz: Sinonim cu iubirea de țară

Fiule ţi-aş fi vorbit despre oraşul din inima mea
despre dreptate
despre cuvânt
şi despre simplitatea iubirii aproapelui
am crezut ca prostul într-o iubire de ţară care acum seamănă
nici mai mult nici mai puţin
ca un borcan de murături expirate
scăpat din mâna unui bolnav de Parkinson pe gresia albă a unei farmacii
fiule cum poţi fi atât de naiv
să mai crezi în bunurile moravuri
când noi plătim taxe pentru libertatea noastră
ne înecăm cu droguri
ne prostituăm prin cluburi de fite
îmbâcsiţi de aburii bahici
cu ritmuri de manele şi dansuri deprinse din cordonul ombilical
de câte ori să-ţi amintesc
că îmi spăl dinţi în fiecare dimineaţă
de cuvintele sleite de pe cerul gurii
nerostite vreodată urechilor tale
ştiu ai să-mi spui despre stihuri
că sunt desuete că vremea lor s-a degenerat
iar rima eclipsează într-un patetism autentic
poezia străzii câştigă teren tot mai mult
iar umbra lui Mircea la Cozia
e imuabilă şi uzitată
ocaua lui Cuza se face tot mai mică
şi că Ţepeş este personajul îndrăcit al acestei lumi
hai să vorbim
despre munţii de pet-uri care ne cresc sub picioare
despre boala vacii nebune
despre gripa aviară
porcină covid 19 si câte vor mai fi
ţi-aş vorbi despre gustul unui colţ de pâinie neagră
câştigat prin trudă
despre ţăranii fără sate
şi câmpurile lor vălurite de pustiu
despre bătrâneii simpatici
care-şi flutură între degete trăiştile sparte
etalând surîsul unor plăci dentare lipite cu poxipol
despre inceste şi dispariţii de la ştirile tv
despre impozitul pe aerul respirat
despre bancherii care-şi decapiteză debitorii
despre puşcăriaşi şi judecători corupţi
iar tu
fiule eşti atât de naiv
ca eu
să mai cred într-o revelaţie
sinonimă cu iubirea de ţară.

Balaj Radu - Alin: carte:O,Dante, plecăm spre Paradis?”

 Radu Alin - Balaj,

carte::O,Dante, plecăm spre Paradis?”

Editura Pim/2020

triolete

Balaj Radu - Alin: un copilaș în leagănel

(triolet)

un copilaș în legănel

visează holde, flori de câmp...

râde, suspină cătinel

un copilaș în legănel...

mama îi spune-ncetinel:

”Nani,nani, puiule scump”...

un copilaș în legănel

visează holde, flori de câmp...

Cristian Reznic:Presare

când iar singuratic și trist

într-o casă pustie

voi privi la stropii de ploaie

voi plăsmui în mintea mea

o lume perfectă

în care casa e plină

și eu să stau

fericit și împlinit

în brațele tale

privind la un apus

sau un cer

ce se întunecă

pe care Dumnezeu

presare stele.

Pavel Ilica: haiku

floare de băgrin -
undeva chiar de curând
cineva a fost

George Ioniță: Un tren

ninge afară
e ger și viscolul bate
ridicând troiene
de neatinse stele
tu stai străină-ntr-o gară
departe...

peronu-i pustiu
în ceasul ca un ochi de ciclop
ce atârnă-n perete
chiar dacă trec greu
orele arată că s-a făcut târziu
și te învăluie atâta noapte...

poate se va opri și-n astă gară
uitată și ninsă
plină cu fum de țigară
și-ai să te urci fără să știi
unde-o să mergi și cât timp...

în trenul ce poartă iluzii
cât viața biletu-i de scump

Ion Cojocaru:***

Pe o creangă din tufiș
Cântă cucul pe furiș.
Doar o creangă de cireș
A-nflorit în măcieș.
Pe creanga ce s-a uscat
A rămas un cuib trădat.
Cu Stănescu în delir:
"Respir doctore, respir!..."

Dunitru Ichim: Psalm rămas nepsalmuit

Smaraldul din coroană nu de la rouă furu-l,

Că-n geana lui clipește când fiara, când livada.

Te-aș fi dorit iubireo, dezmugurind azurul,

Nu-n ghiarele de aur ca să-ţi înalțe prada.

Grai nelumind tăcerea când pini lumini îngână

Și gându-ți schimbă timpul pe stihul de-altădată,

Cu sâni certându-ţi ochii și dându-ți peste mână,

Cu-n zâmbet care-ar spune să mai încerci o dată.

Dureri, plăceri, suspinuri, râs de copil...de-a valmul!

Neistovit e țărmul de marea ce-l lovește.

Când mângâi despărțirea, nu te-nfioară psalmul ?

N-ai nici o tresărire când jar ridici în clește?

Iubirii spre-a fi Phoenix, dai jertfa, nu cenușa,

Că inima inelul îl poartă, nu mănușa!