”Păcatele lui Vasile”.
Vasile moare instantaneu la o vârstă când tocmai devenise bunic şi se bucura de o viaţă frumoasă şi îmbelşugată alături de vrednica şi credincioasa lui soţie. Jale mare în familia numeroasă! Ce e drept, Vasile a fost un om onest, bun familist, şi-a iubit nevasta cu care a avut cinci copii: trei fete şi doi băieţi, toţi la casele lor, acum. De asemenea, a fost un om foarte chibzuit şi un bun inginer specialist la uzina Vulcan. La vreo câţiva ani după revoluţie uzina s-a desfiinţat, şi, fiindcă deţinea un teren primit de la stat şi-a construit o casă frumoasă iar copiii au învăţat carte şi toţi au ajuns bine. Mai avea câţiva ani până la pensie şi îşi deschisese un service auto cu unul dintre fii (chiar lângă casă, având destul teren). Avea şi o anexă separată, a unei spălătorii de maşini, la stradă. El se ocupa de spălătorie iar fiul de service-ul auto. Afacerile mergeau înfloritor…
*
După ce a fost îngropat, sufletul lui a ajuns în faţa lui Dumnezeu pentru a fi judecat după faptele făcute pe pământ şi apoi repartizat în Rai sau în Iad. El se considera un om deştept, astfel că, ajungând în faţa lui Dumnezeu, smerit, îi puse o întrebare:
- Doamne, am o nedumerire şi vreau să o lămuresc în faţa Ta, numai Tu ştii Adevărul Absolut.
- Spune, fiule!
- Ştiu că, deşi ne-ai creat după chipul şi asemănarea Ta, în realitate nu toţi suntem la fel nici fizic și nici în modul de a gândi.
- Sigur, gândeşti ca un om înţelept şi un om înţelept este şi deştept.
Vasile nu-şi mai încăpea în suflet (că piele de unde, dacă a fost înhumat!?) de bucurie că Dumnezeu a observat că este un suflet deştept.
- Şi atunci, Doamne, dacă eu am fost deştept pe pământ şi am făcut-o pe prostul în faţa deştepţilor, am făcut păcate?
- Cum adică?
- Să presupunem că toți oamenii se împart în 4 grupuri: naivi
(N), deștepți (D), infractori (I) și proști (P). Vă aduc la cunoştinţă că nu eu am făcut această împărţire şi explicaţiile de rigoare, ci le reproduc după eseul cunoscutului scriitor de pe pământ, Liviu Antonesei, intitulat „Invitat Carlo Cipolla – Legile prostiei sau Prostia (va) conduce lumea…”
Să explic mai clar:
“Dacă Vasile acționează în așa fel încât suportă pierderi, dar îi aduce beneficii lui Petru, atunci el face parte din categoria naivilor
(N). Dacă Vasile face ceva ce îi aduce beneficii și lui dar și lui Petru este deștept, pentru că a acționat deștept (D). Dacă acțiunile lui Vasile îi aduc beneficii numai lui însuşi, iar Petru are de suferit de pe urma lor, atunci Vasile este infractor. (I) Și, în final, dacă Vasile se află în categoria P, sunt pierderi de ambele părți.”
- Bună împărţire. Aşa, şi?
- Dacă eu am avut pe pământ carnet de revoluţionar de pe urma revoluţiei din decembrie 1989 şi nu am participat la revoluţie, dar cu un martor mincinos, care se numeşte Petru, am obţinut carnetul, cum mă consideraţi că sunt?
Se gândeşte Dumnezeu ce se gândeşte, şi, conform grupurilor de oameni pomeniţi de Vasile, zise:
- Păi, te-aş băga la categoria “I”, adică, la infractori, pentru că Petru este un martor mincinos şi a suferit de pe urma ta, bănuiesc.
- Doamne, vă grăbiţi să mă categorisiţi aşa pentru că şi Petru a avut avantaje de pe urma mărturiei mincinoase. Pentru a depune aceste mărturii eu i-am promis că îl răsplătesc, şi după ce am devenit revoluţionar cu patalama la mână, l-am răsplătit cu avantaje materiale.
- Aha, şi acum vreţi să spuneţi că faceţi parte din categoria D, adică deştepţi.
- Da, amândoi. Dar trebuie să vă mai mărturisesc ceva: avantajele materiale (teren, casă şi bani) le-am primit de la statul roman. Aşa că, eu am avut avantaje de pe urma acestora şi statul a pierdut.
- Dacă mă gândesc bine, statul face parte din categoria naivilor
(N)?
- Cam aşa ceva, Doamne! Am păcătuit rău?
- Măi, Vasile, tu-mi încurci toate iţele! Lasă-mi răgaz câteva zile să mă gândesc dacă o să te opresc în Rai sau te trimit în Iad.
După câteva zile, Vasile, în drum spre Dumnezeu, după câteva “ocheade” prin Rai, o întâlneşte pe Crinuţa pe care a iubit-o în tinereţe. Raiul era ceva feeric: multă verdeaţă, linişte, muzică, fluturi, flori, albine, ce mai, o fericire! Murise cu un an mai devreme şi arăta foarte bine. Lui Vasile i se “scurgeau”ochii după ea. Crinuţa era atât de frumoasă! “M-o fi iertat?” se întreba Vasile. Dar nici nu termină gândul că sufletul Crinuţei se şi arătă în faţa lui.
- Ce faci Vasile, aici?
- Iaca, merg la Judecata de Apoi!
- Mă mai ţii minte? Eu te-am iertat!
- Sigur, îmi aduc aminte de tine! Chiar mi-aş dori să petrecem timpul în Rai! Depinde numai de Dumnezeu!
- Ok! Îţi doresc mult succes!
Vasile îşi aminti, cum, în tinereţe a ademenit-o pe Crinuţa, a profitat de ea, spunându-i că o iubeşte şi o ia în căsătorie, apoi a abandonat-o pentru alta. Avea mustrări de conştiinţă şi nu ştia cum să-i spună lui Dumnezeu de acest păcat pe care îl uitase la prima întâlnire.
- Doamne, mai am un păcat!
- Care este, Vasile?
- Doamne, am păcătuit cât am fost tânăr! Mi-am bătut joc de o fată, fecioară!
- Vasile, te înţeleg, pentru început te trimit în Iad să îţi ispășești din greşeli şi, după un timp te primesc în Rai ţinând cont că ai fost un om deştept, conştiincios şi fidel familiei.
Spăşit, Vasile fu luat pe sus de un slujitor al lui Dumnezeu şi dus în Iad. Trece un an, trec doi, mai mulţi. Nici o veste de la Vasile. Peste ceva timp, Dumnezeu află că Vasile, conştiincios ca şi pe pământ, revoluţionase Iadul. A făcut proiecte, a muncit zi şi noapte să aducă îmbunătăţiri traiului din Iad. Toate invenţiile lui au făcut ca toţi păcătoşii să trăiască fericiţi şi în armonie.
Când Dumnezeu îşi dădu seama că Vasile l-a uitat, puse mâna pe telefon şi îl ceru la telefon:
- Vasile, te aştept în Rai, cu multă dragoste!
- Doamne, după toate invenţiile mele din Iad, înregistrate la OSIM, cu părere de rău, te refuz.
