Carmen-Maria Mecu:***

îmi spun că totul va fi bine

așa îmi spun eu când

e noapte și mă cuprinde frica

.

și nu mai știu dacă adultul mângâie copilul

ori înțelepciunea copilului

ostoiește adultul

.

lasă-te să fii vulnerabil și vei ajunge să stăpânești

pământul

Ramona Müller:***

*

barometrul nu măsoară
presiunea arterială
în schimb
în absența porumbeilor
străzile trag fermoarele asfaltate
pentru lacrima cerului

*

separabil

iubesc piatra despărțită
în silabe de nisip
anevrismul scoarței pământului
într-un cub rubick
septicemia cuvintelor încarnate

(din vol. "Dumnezeu în vocativ", ed. Libris, 2018)

Marin Moscu: Am să te bat...

Am să te bat în confeti de dragoste,
În paşii număraţi, risipiţi pe nisip,
Am să te-nfăşor în raze de lumină
Până steaua iubirii o să prindă chip.

Am să te ard în bronzul vieţii mele,
Statuie din cuvânt am să te fac,
Pe-o lacrimă amară de înfrigurare
Vise o să creştem din mugurii ce tac.

În ochii mei vei fi pământ şi soare,
Şi luna strălucind sub curcubeu,
Voi aşterne-n câmp florile toate
Cu rădăcina plină de surâsul tău.

Am să te bat cu-a dragostei magie,
Cu paşii număraţi, risipiţi pe nisip,
Am să te-nfăşor în raze de lumină
Până steaua iubirii o să prindă chip.

Elena Varzari:În natura scrisă

flori crenguțe

iarba uscată

și pelin amar

toate pe un deal

ce veghează

apa ce curge

tristă

când plouă

veselă în soare

răzvrătită

când vântul

ii strică

mersul liniștit

și toate acestea

vegheate de liniste

o liniște

ce te adoarme

și te duce

spre vise

Ionuț-Tiberiu Balan:***

îmi voi spînzura amintirile de palmă
să le am la îndemînă

să fiu strigat pe numele de familie
că tot ce sînt
să rămînă
orice ar fi

iar cînd voi ajunge tîrziu acasă
să-mi fie întinse pixul
și foaia

ca să uit
să tot uit

și să uit

***

verdele se scurge pe aleile parcului municipal
din iarba proaspăt rasă cu aceeași lamă
pe care tata o folosea în armată

trecută a mia oară prin piatra de polizor
taie mai ceva decît un braconier lăsat
sălbatic în mediul lui denaturat

singura distanțare socială de care știau bunicii mei
era distanțarea de 0,3 centimetri
dintre cartela lor și cartela vecinului din față

obsesia românului a rămas aceeași
n-a crezut vreodată în boală
cum nici în cutremure nu putea crede
pînă în '77

în parcul municipal e liniște
verdele mi-a ajuns pînă la umeri
totul se termină acum

copiii strigă disperați și aleargă
în toate direcțiile
au urcat în vîrful toboganului
nimeni n-a fost învățat să înoate prin verde

sînt pregătit să înfloresc

Ionuț Caragea, un poet de top în Franța

În această lună a obţinut două premii oferite de Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa. Este vorba de premiul al doilea la marele premiu „Henri MEILLANT” şi premiul al treilea la marele premiu „Jenny ALPHA et Noël-Henri VILLARD”, pentru volumul în Limba Franceză „J’habite la maison aux fenêtres fermées” (Locuiesc în casa cu ferestre închise), publicat la editura Stellamaris din Brest în anul 2019.Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa a fost înfiinţată în anul 1960 de scriitorul francez Henry Meillant. Este una dintre cele mai importante societăţi literare şi culturale din Franţa, onorând artişti din domenii precum poezia, pictura, sculptura şi muzica. În cadrul comitetelor acestei asociaţii au activat artişti cunoscuţi precum  Maurice Genevoix, Paul Guth şi Léopold Sédar Senghor. Ionuţ Caragea se află la al patrulea premiu câştigat în Franţa în numai doi ani. A mai fost premiat de două ori de Societatea Poeţilor Francezi, cea mai veche şi prestigioasă societatea de poezie din Franţa. Volumul „Mon Amour Abyssal” a căştigat premiul Francois-Victor Hugo 2018, iar „J’habite la maison aux fenêtres fermées” a câştigat premiul Mompezat 2019.

Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. 

Locuieşte în Oradea, România. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru al Societăţii Poeţilor Francezi, membru al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa etc. A publicat peste 50 de cărţi. Este tradus în şase limbi: engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă şi albaneză. A fost printre câştigători la mai multe concursuri de poezie, aforisme, critică literară şi proză scurtă. Este considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste, unii critici considerându-l chiar liderul de necontestat al acestei generații. Totodată, este apreciat ca unul dintre cei mai atipici şi originali scriitori de care dispune în prezent România.

 Câteva cuvinte din partea autorului: „În primul rând, le mulţumesc tuturor celor care mă apreciază şi mă citesc, le mulţumesc criticilor şi scriitorilor care mi-au dat credit, le mulţumesc prietenilor şi membrilor familiei mele pentru susţinere! Nici nu ştiţi cât de greu a fost acest drum! Chiar şi să fii publicat în Franţa, este o mare realizare, dacă ţinem cont de miile de manuscrise care ajung la o editură… Iar apoi, să concurezi cu poeţi importanţi din Franţa şi din întreaga lume şi să fii, de patru ori, pe cele mai înalte trepte, este o realizare care mă bucură enorm! Mai ales că Franţa este o ţară cu o cultură uriaşă, care a dat lumii atâţia şi atâţia titani ai literaturii, atâţia câştigători de Nobel. Poate că nu aş ajuns niciodată să fiu premiat în Franţa dacă nu mi se puneau atâtea obstacole în lumea literară românească. Dar, mai bine să merg pe drumul meu şi să performez într-o lume literară mult mai valoroasă şi mult mai sănătoasă decât a noastră.”

(sursa:pagina autorului)

Vasile Ionac: ***

Chiar, nu se povestește pe planetă
ce era dac-aș fi fost femeie.
ce-aș fi spus eu azi la o șuetă
cu lacătul în căutări de cheie?
viața, veșnic umbră sau nedeie
se scarpină-n povești și face chetă;
chiar urlă-n lupi, miroase a uree
sau înflorește-n scâncet de brichetă.
partea mea, pe care nu o caut
stă pitită-ntr-un boboc de fată?
eu nu aud azi vaiete de flaut
și nu-mi doresc o lume răsturnată.
nu-s intrepid și... nu-s măcar precaut
în existența dur atomizată.

13 cuptor 2020, Căpâlna

Florin Alexandru Stana: Guașă

între covorul verde de pământ

cuprins

și cerul albastru

cel mai de sus e timpul de vară

cu macii la apus

aduceri aminte de ceară

în roșu întins

sculpturi de cuvinte...

înțeleg,

înțeleg că... mă topesc

picur din mine lacrimi colorate

de soare neceresc...

Daniel Luca: fragment...

"Oraşul e câmp de luptă
francezii se luptă cu francezii
italienii se luptă cu italienii
românii se luptă cu românii
sârbii se luptă cu sârbii
chinezii se luptă cu chinezii
grecii se luptă cu grecii
ideile rătăcite bezmetice
se lovesc de copaci
se lovesc de clădiri
se lovesc de tramvaiul galben
se lovesc de tramvaiul albastru
rămân scrijelituri pe scoarţa copacilor
rămân crăpături pe ziduri
tramvaiele sar de pe şine."
(din volumul "Barza vine nechemata" ed. Eubeea, Timișoara/2013)

Carmen Secere: șapte porți

când moartea nu mai e
ceva necunoscut
mă plimb prin bazarul
cu migdale și ceai dulce

imagini fără sunet
sunet fără imagini
o ambivalență ciudată
a supraviețuirii

în costumul de zugrav
lipesc afișe despre dispăruți

așa îmi reclădesc
viața

explozii
raiduri aeriene
și un răsărit izabel

deschid șapte porți
aprind lumina

poate cineva mă vede
cum fac semne în aer
cu eșarfa mea
din damasc

Cristina Ștefan: Azil într-o cicatrice - Teodor Dume

 

Îi citesc versurile de ani și ani în Cenaclul Lira21 și nu știu dacă prin comentariile mele, Teodor Dume a aplicat îmbunătățiri de stil sau de abordare lirică, pentru că este unul dintre puținii poeți care au avut de la început un stil original și foarte personal de scriere, pe care, în ani, l-a rafinat, dar a rămas neschimbat ca tematică și viziune poetică, calități conferindu-i originalitate, autenticitate.  

 

Spuneam la volumul Moartea, un fluture alb că “poezia lui Teodor Dume nu are nevoie de o decodare, este un aide-memoire pentru repetabila stare de târziu, fragmentele vieţii amintite în reverii sau meditaţii au resemnarea acceptării declinului până unde Thanatos devine familiar, devine adevăr, ca un drum fix al poeziei-destin:  

“―undeva în copilul din mine  

zbura un fluture alb  

lăsând o dâră  

un fel de drum  

pe care  

oamenii plecau...”  

 

Acum citesc noul său volum Azil într-o cicatrice cu o tematică a singurătății și decorurile, personajele, întâmplările lirice converg spre copleșirea din singurătate, ca aură, karmă, sens- un arhetip determinant la Teodor Dume.  

Remarcabilă în acest nou volum acuitatea acestui simț al solitudinii pe care poetul îl transcrie solidarizant în diverse, foarte diverse unghiuri:  

 

“când cerul își îmbracă haina de vânt  

și-n utima tăcere  

să-mi facă loc  

iar din singurătate  

un prieten.”  

( ultima tăcere)  

 

Fraza poetică este epurată, TD scrie simplu, limpede, dematerializat, chiar și atunci când Eros își aprinde farurile asupra contextului, tot thanatic rămâne:  

“mă împrietenesc cu moartea  

și asta pentru că  

umbra s-a retras din tine  

ca un nor  

și ai plecat și ai plecat  

și ai plecat”  

(pentru atunci)  

 

Retragere permanentă în sine, de sorginte fatalistă, poezia lui TD este de o mare tristețe, sensul poetic este suferința, durerea, ermetizate în sine și traversând biografic textele. De la copilărie la tinerețe și maturitate, tablourile și nostalgiile au un tonus blocat în meditația singurătății și a morții, supunându-se mereu unui timp psihologic negru, mat. Este un timp asumat și de acceptare a sorții:  

“acum mi-e inima strânsă ca un purece  

salt din durere în durere  

oftez  

dar nu spun nimic”  

( îmi cer iertare, bunico!)  

 

“stau în mijlocul unei lumânări aprinse  

și tremur  

în tot acest timp  

întunericul iese din mine  

ca dintr-un chip”  

(câteodată și Dumnezeu rămâne singur)  

 

Teodor Dume se înscrie cu brio pe linia black a poeților români, într-o lirică specifică liricii noastre seculare, de la Miorița la Eminescu, Bacovia, Emil Bota, thanatosul din “mai am un singur dor” scriind, în continuare, despre tristețea adevărului ființei, cea muritoare. Așa după cum spunea Vasile Petre Fati, într-o poezie similară în meditație existențială:  

 

“Eu sunt un om singur. Nu am ce face cu singurătatea mea./ Odată m-am gândit că e bine să cred în moarte./”  

 

Aș adăuga…“și în poezia ei…”  

 

Cristina Ștefan  

Florian Lazar: poeme

Amintiri...

Nicio pasăre nu zboară,
cum zbura odinioară,
iar florile de mușcată,
parcă-s ploaia neudată,
când pătrund în amintiri,
precum spinu-n trandafiri...                                   

Să-mi cânți...

Să-mi cânți lăutare,
Ce știi tu mai tare,
Să-mi cânți de iubire,
Ce-mi tot stă în fire.

Să-mi cânți lăutare,
Că dragostea-i mare
Și dorul învie,
Ca o păpădie.

Să-mi cânți lăutare,
Cu cobza ta mare,
Un cântec divin,
La un pahar cu vin.

Să-mi cânți lăutare,
Un vers de chemare,
Sub bolta cerească,
Iubirea să pornească...

Cornelia Mazilu: mi-a bătut lumina-n geam

Mi-a bătut lumina-n geam
Și-avea degete de aur,
I-am deschis, și pe un ram
Gângurea un graur.

Când am dat să mă aplec,
Pletele mi-erau din rouă,
Și am vrut așa să plec
Într-o lume nouă.

M-am gândit să mă ridic::
Aveam rădăcini adânci,
De grâu ce se coace-n spic,
Și-am încremenit atunci.

Brațele-adiau în vânt,
Inima valsa și ea,
Sufletul își lua avânt,
Că-n el pâinea se cocea.

Jarul ce curgea din soare
Miru-n floare revărsa,
Nu știam de ce mă doare
Invierea ast-a mea.

M-am făcut una cu cerul
Când l-am coborât în piept,
Și-am aflat încet misterul,
Înălțării ce-o aștept...

Corneliu Neagu: Toamna vieții

Atâtea amintiri am strâns în viață –

ce grele-mi par când anii se tot duc!

S-au așezat pe gânduri ca o ceață

să îmi cobească-n cântecul de cuc!...

Iar de privesc aevea peste vreme,

spre căile pe care le-am parcurs,

mă răsucesc pe muchii de dileme,

rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,

din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele

pe zdrențele căzute dintr-un nor,

din drumul meu am izgonit himere,

care-așteptau credința să-mi-o ia,

am frânt din ochi ispite efemere,

ieșite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,

le-am șlefuit și nume sfânt le-am dat,

mi le-au furat mișeii, pe-apucate,

zicând că ei în taină le-au creat.

Ajuns acum în toamna vieții mele,

privind în urmă parcă mă-nspăimânt,

destinul meu, luat cândva din stele,

se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,

lăsând pământu-n urmă răscolit,

mai ud cu stropi de viață câte-o floare

când văd că se-ofilește-n asfințit.

Vasilisia Lazãr-Grãdinariu: stare de o nouă zi

în fiecare dimineață
mai decojesc
un strat de iluzii
de pe gene
ca și cum visele sau urmele lor
s-ar putea atât de simplu spăla
cu sarea din lacrima
rațiunii

rătăcesc prin mine
ca printr-un parc pustiu
cu frunze moarte pe cărări
și bănci scorojite
de uitare

e-atâta liniște
și nicio pasăre
sunt atâtea alei
și nicio urmă

doar eu
copac bătrân și solitar
în scoarța căruia ți-ai scrijelit
adânc numele
la braț cu o singurătate
în care să-ți odihnești
măcar din când în când
sufletul pribeag

Protejați-vă sănătatea!

Pe durata stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, toţi angajaţii din sectorul public şi privat au obligaţia să urmeze următoarele măsuri:

• se va întrerupe orice contact între angajator/angajat/alte persoane aflate în incinta instituţiei şi persoana simptomatică; dezinfectează spaţiul de lucru şi obiectele necesare activităţii proprii
• respectă toate instrucţiunile prevăzute în planul de prevenire şi protecţie şi instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă întocmite de către angajator pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV-2
• poartă măştile de protecţie care să acopere nasul şi gura la locurile de muncă organizate de angajatori; îşi pot schimba echipamentul de protecţie utilizat în drum spre locul de muncă (mască şi mănuşi) cu un echipament nou
• acceptă verificarea temperaturii corporale la intrarea în sediu, la începutul programului şi ori de câte ori revin în sediu; înştiinţează imediat angajatorul dacă prezintă, la începutul sau în timpul programului de lucru, simptome ale infectării cu virusul SARS CoV-2 (tuse, strănut, rinoree, dificultăţi respiratorii, febră, stare generală alterată)
• rămân la domiciliu dacă, înaintea începerii programului de lucru, prezintă simptome ale infectării cu virusul SARS SARS CoV-2 şi anunţă angajatorul cu privire la acest lucru; contactează, imediat, medicul de medicină a muncii responsabil al unităţii/medicul de familie sau, în cazul în care starea acestuia este gravă, serviciul unic de urgenţă 112
• în cazul necesităţii izolării la domiciliu, angajatul va intra în concediu medical, în baza adeverinţei eliberate de medicul de familie după perioada de izolare la domiciliu
• în cazul carantinei instituţionalizate, revenirea la serviciu se va face cu adeverinţa pentru concediu medical, eliberată în baza avizului epidemiologic emis de Direcţia de Sănătate Publică din judeţul în care îşi desfăşoară activitatea/Municipiul Bucureşti, la încheierea perioadei de carantină; angajatorii de tip instituţii/autorităţi publice suportă integral indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor de concediu medical pentru carantină ale propriilor angajaţi
• îşi spală şi dezinfectează mâinile
• identifică şi foloseşte culoarele de circulaţie asigurate de angajator; evită staţionarea în spaţiile comune
• aeriseşte frecvent (minim o dată pe zi) spaţiul închis în care îşi desfăşoară activitatea
• în cazul muncii la domiciliu sau a telemuncii, angajaţii îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea angajatorului şi în conformitate cu pregătirea şi instruirea lor, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională sau contaminare epidemiologică cu coronavirus SARS CoV-2 nici propria persoană, nici alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă
• evită, pe cât posibil, comunicarea prin intermediul documentelor tipărite, atât în interiorul, cât şi în exteriorul unităţii/instituţiei pentru a limita contactul direct între persoane.

Gheorghe Apetroae: În cerul din duh

De când păstorii fideli ai astrelor
plecați magnetici în substanța veșniciei
tot întorc cu setea lor minerală sferele
și își flueră din lumină eterul,
ți-ai lăsat de cârmă cerului inima
în triumful gândului tău călător…

De atunci culegi și te joci cu fulgerele
din pieptul jăruit cu japs- amintirile bolții-
din totul cel rămas în ea neprețuit,
dansezi în cerul din duh
cu fulgii în prasen - așezați
în tine la rugă, ca îngerii agăţaţi
de sufletul umblător al mamei...

Sorbi din corindonul sfânt al flăcării,
șerpuind pe fereastra inimii cerului
răceala clipei albastre din stele,
împărțind-o cu universul avid de plăceri…

Visezi adânc, în cântec de pasăre,
la freamătul de atunci al brazilor:
stâlpii celești la cuhla desmină,
spre a-ți undui în ierburi moi și în flori
pe steiul malachiu - chemările
prezențe ritmice, statornicite frunții poveri…

Rătăcești cu stelele şi plângi, împreună
cu demonii torturați de liniștea serii
în lințoliu cinabru la Crucea din mijloc
de drum, înlăcrimându-ți trecerea...

Iar când săruți solar buzele Lunii
și-ți învârți zările ostenite de patimi
în cerul din duh, sporești secundele
calde în roze,
în narcise, zambile, iriși și în magnolii...

Îți reînvii, la cumpăna rece a vieții,
izvoarele, pe care le înspumezi cu privirea
pătrunsă adânc în ultimul tău gând,
să-ți poți reîntoarce în cerul din duh, primăverile...!

Suceava - Moișa - Suseni, 10 august, 2000.

Ionuț Caragea: aforisme

Cuvintele mari - tăceri îndelung răbdătoare. Gânduri răstignite pe crucea nopții.
*
Omul fără credință este o caricatură a umbrei.
*
Tristețea - iubire retrasă în cochilia gândului.
*
Pământul - o scurtătură spre cer în care ni se agață umbra.
*
Omul - un strop de adevăr sub aripa arsă a dorului.
*
Gândurile sunt ca apostolii. Unul va reuşi mereu să trădeze.
*
Între palmele lui Dumnezeu - universul uşor ca o lacrimă. Între palmele omului - o lacrimă grea cât tot universul.
*
Aforismul - tir cu arcul cuvintelor.
*
Sufletul – arcuş pentru viori de lumină.
*
Lacrimile - ploaia de stele a sufletului.
*

din vol. Gânduri pentru caricatura umbrei, ed. Ecou Transilvan, 2020

Pe scurt:

Ionuț Caragea (n. 12 aprilie 1975, Constanța) a publicat peste 40 de cărți. Critica literară românească îl consideră drept unul dintre liderii generației de scriitori douămiiști și unul dintre cei mai atipici și originali scriitori de care dispune în prezent România. A obținut premiile pentru poezie „François‑Victor Hugo 2018” și „Mompezat 2019”, oferite de Societatea Poeților Francezi, cea mai veche și prestigioasă societate de poezie din Franța.
În calitate de aforist, este publicat în limba italiană, împreună cu alţi 19 autori, în Antologia aforismului românesc contemporan (Editura Genesi, Torino, 2013). În iunie 2012 câştigă Premiul de creativitate la Concursul Internaţional Naji Naaman din Liban cu aforisme din volumul Dicţionarul suferinţei (Editura Fides, Iaşi, 2008), traduse în limba franceză de Prof. univ. dr. Constantin Frosin. Este publicat în antologia premiilor literare Naji Naaman 2012 în trei limbi: română, franceză şi arabă. Este inclus de Nicolae Mareş în Cartea înţelepciunii universale. Maxime şi cugetări din literatura universală (Editura eLiteratura, Bucureşti, 2014). Este publicat, împreună cu alţi 19 autori, în Antologia aforismului românesc contemporan (Editura Digital Unicorn, Constanţa, 2016), iar în 2017 este unul dintre cei 40 de autori incluşi în a doua ediţie a aceleiaşi antologii. Participă în 2017, la Tecuci, la Festivalul Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni, câştigând premiul special „Mihai Pauliuc”. La al doilea festival, desfăşurat tot la Tecuci în 2018 şi închinat Centenarului Marii Uniri, câştigă marele premiu şi trofeul „Sapiens Piroboridava”. Este inclus în ambele antologii ale festivalului. Promovează aforismul românesc în Franţa, fiind coordonator principal al antologiei Aphorismes roumains d’aujourd’hui, editura Stellamaris, 2019.
Volumul “Gânduri pentru caricatura umbrei” conţine 581 aforisme (206 aforisme noi şi 375 aforisme selecţionate din volumele anterioare).
(sursa:pagina autorului)

Dogaru Adi: Cuget de român

Știu c-ați vrea să vă slujesc, să mă vând pentru arginți
Sufletul să-mi pângăresc, să-mi las calea către sfinți!
Ce să fac eu cu puterea,la ce-i bună bogăția
Dacă țara-mi tristă plânge, dacă plânge România?

De mi-ați da funcții înalte, dregător, pașă sau agă
Nu mă vând pe toți arginții, nu-mi dau demnitatea șpagă!
Sunt român cu țara-n sânge și am spiritul de dac
Onoarea n-are măsură,demnitatea nu-i la sac!

Eu nu am decât un crez,vreau să-mi înflorească țara
Vreau miros de pâine coaptă și s-aud cum merge moara !
Nu vreau bani și nici palate,nu vreau nici o bogăție
Cântec vreau și voie bună,lacrimi doar de bucurie!

Vreau să văd țăranul vesel și deschis cum robotește
S-aud susur de izvoare, pasărea cum ciripește!
Să văd sate renăscute și descrise-n poezii
Și pe uliță cum țipă și se joacă mulți copii!

Să văd cum coboară turma mioritică în vale
Câmpul să mi-l văd cu lanuri și pășunile în floare!
Să-mi văd țara primenită ca în zi de sărbătoare
Să m-adoarmă poezia, ciocârlia vreau să zboare!

Silvia Bodea Salajan: cenușa cuvântului

rog pădurea să mă învețe
desfrunzirea de gânduri în neliniștea
vântului
rog ploaia să mă învețe
rostirea lacrimii din dor de tăceri
în sarea pământului
rog pasărea să-mi deschidă ferestre
spre zborul ce visează odihna
cuvântului
rog apele să mă ascundă
în scoicile mării eșuate-n zbaterea
valului
și focul îl rog să mă ardă - n cenușa
opalului
rog floarea să mă învețe
bucuria trăirii de-o clipă în armonia
gradinii
și soarele-l rog să mă învețe
binecuvântarea luminii
și dacă voi învăța trăirile pe scala
iubirilor toate
voi avea drum deschis ca să merg
mai departe

Reclame: Military Surplus Oradea, Strada Primăriei 33

Dumnezeu nu este de partea marilor batalioane, ci de partea celor mai buni împușcători.
  (Voltaire)
O halbă de transpirație economisește un galon de sânge.
  (Generalul George Patton)

Oradea, Strada Primăriei ,nr.33/a

Oradea, Strada Primăriei, nr.33/A
Armata este invincibilă în război pentru buget.
  (Arkady Davidovici)



Comandantul este ca un semn rutier: arată tuturor unde să meargă, dar nu merge acolo el însuși.
 ( Konstantin Melihan)
Oradea, Strada Primăriei, nr.33/A



Oradea, Strada Primăriei, nr.33/A

Rodica Cernea: tu

În trupul meu
timpul se scaldă fără jenă.
Animal hăituit în arderi spirituale,
găsesc perfecțiunea
în singurătatea discretă a flăcării
care mă arde cu însuflețire.
Cuvinte vechi, arar folosite
și-au aruncat căpestrele
unduind frumos prin ograda lui timp,
ascunzându-se în pântecul dimineții
zămislind răsărituri!
Gândul mi-l dau de pomană
răstignindu-l pe-un altar
în purgatoriu.
Din el, o lacrimă
se prelinge discretă
înălțând templu
cu mii de vitralii
în care veșnicia-și găsește sălașul!
O fărâmă din viață
mă ține plută,
m-a pregătit pentru tine,
rătăcitor în orizontul parcat
la poală de gând!
Luminișul descoperit
la tâmpla-ți albă
m-a ademenit într-un cuibar,
povară demult uitată,
dar atât de așteptată!