Vasilica Grigoras: GALĂ: secvență senryu

seară de gală –
amfitrionul venit
c-o paraşută

gala anului –
printre nominalizări
şi o sorcovă

pregătiri de gală –
multe frunze uscate
pe covorul roșu

gală sfințită –
din cap până-n picioare
bine aghesmuiți

rochie de gală –
ochiul-boului postat
pe ţâţa-caprei

nominalizare
pentru premiul special –
talia de viespe

(Din vol. „Zâmbete în silabe”, Iași, Editura PIM, 2020)

Violetta Petre: Toamnă, anotimp de lacrimi

August mi-a intrat sub piele, nici nu m-a-ntrebat de pot,
Să-mi arunc vara din plete, verdele din ochi să-mi scot;
A venit aşa deodată ca un vânticel subtil
Şi nici n-am simţit când frunza a plecat din ram tiptil.

Ruginii covoare-mbracă străzile, acum, pustii,
Eu aştept, ca şi-altădată, nici nu ştiu ce-aştept şi mi-i
Ziua precum mi-e şi noaptea, doar tăcere şi nimic;
Toamnă, cu panere pline, îmi eşti totuşi inamic!

Vii şi-mi furi visele toate şi-mi dai lacrima în loc,
Arunci cu furtuni în mine, pentru tine-i doar un joc;
Dar eu rup din mine versul, să te-mbun, îl scriu pe ploi,
Tu-l înghiţi fără să-ţi pese, că ne laşi pustii şi goi.

Iei şi cer şi sori şi norii îi pictezi pe unde-apuci,
Fug iubirile de tine şi se-ascund în cuib de cuci;
Un poem la o răscruce, ţi-am lăsat ca un zălog,
Tu-l ignori şi-mi intri-n sânge, ca cel mai puternic drog.

Îmi pierd liniştea-ntre rime şi mă-nchizi între pereţi-
O celulă, fără rugă şi credinţă de asceţi.
Doar melancolii lascive se preling din ochii mei;
Eşti atâta de flămândă, că şi poezia-mi iei?

Toamnă, anotimp de lacrimi, te conjur să te opreşti
Lângă macii-n agonie şi de moarte să-i fereşti!

Ionuț Caragea:Laureat cu premiul Titel Constantinescu

Carte de critică literară

Volumul premiat şi publicat de editura Rafet, „Esenţe lirice” vol. II,  conţine 41 de cronici literare scrise de Ionuţ Caragea în intervalul 2011-2020. Cărţile comentate aparţin unor autori din România şi Canada, printre români aflându-se şi şase orădeni: Iulia Bostan, Lia Ruse (Canada), Bianca Dan, Ileana Lucia-Floran, Sorin Cerin, Carmen Doreal (Canada), Geo Galetaru, Irina Binder, Ioan F. Pop (Oradea), George Schinteie, Daniel Corbu, Adrian Erbiceanu (Canada), Varujan Vosganian, Florin Meşca, Teodor Dume (Oradea), Francisko Kocsis, Dumitru Crudu, Alex Ştefănescu, Ioan Romeo Roşiianu, Traian Ştef (Oradea), Gabriel Petru Băeţan, Irina Lazăr, Gellu Dorian, C. Suditu, Mircea Lungu, Constantin Stancu, Valeriu Cuşner, Raul Constantinescu, Emil Mircea Neşiu (Oradea), Alex Lascu (Oradea), Dumitru Branc (Oradea), Costel Stancu, Alina Narcisa Cristian.

Festivalul „Titel Constantinescu” se desfăşoară la Râmnicu Sărat, fiind organizat de Asociaţia „Renaşterea Râmniceană”. Preşedintele asociaţiei şi, totodată, directorul editurii Rafet, este scriitorul şi omul de cultură Constantin Marafet. Juriul din acest an a fost alcătuit din critici literari şi scriitori din Uniunea Scriitorilor din România: Mioara Bahna, Florin Dochia, Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Emilian Marcu şi Constantin Marafet. Cronicile lui Ionuţ Caragea au fost publicate inițial în diverse reviste româneşti din ţară şi din străinătate: Clipa (S.U.A), Boema, Nord literar, Acolada, Discobolul, Mişcarea literară, Luceafărul de dimineaţă, Actualitatea literară, ASLRQ (Canada), Pro Saeculum, Luceafărul de seară, Familia, Feed Back, eCreator, Tribuna, Poezia, Vatra Veche, Expres cultural, Reşiţa literară. 

Ionuţ Caragea se află la al doilea premiu pentru critică literară. Primul premiu l-a câştigat la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură „eCreator” (Baia Mare, 2017), la egalitate cu criticii literari Ion Cristofor și Mioara Bahna. 

Ionuţ Caragea a scris peste 50 de cărţi şi este considerat de mai mulţi critici literari liderul scriitorilor din generaţia 2000. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societăţii Poeţilor Francezi, membru al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa.

Vasile Culidiuc: ochiul drept...

se uită strâmb la ciorapul
mulat pe piciorul din tabloul
de pictură abstractă
seamănă a labă de pui
cu ochii întorși
furați dintr-o clipă
mai umblă pe trotuarele cu bordurile
de biscuiți cu ciocolată
umbla fără pantofi - cu ghearele în
fipte în bitumul fierbinte -
ochiul meu dus la curățat cartofi
pentru o unitate militară
pulverizată cu bombe
fierbe cazanul pe un foc în derâdere
unde se întorc covrigii
din coada câinilor comunitari
ciorapul agățat se destramă până sus
sub fusta ne
infecțioasă în dimineața
cu tabloul fără soare
cafea amară și șuncă prăjită
cu lupa filatelică

Gabriel Stanciulescu: Iubirea ce adie...

Mă poartă pașii în trecut,
Prin ani uitați, până recent
Când mi-am dorit un început
Ferit de gândul reticient.

A fost destul să te-ntâlnesc,
N-am visat așa departe,
Văd cum anii îmbătrânesc
Și fac totul ca la carte.

Aveam teamă de iubire,
Știam ce-nseamnă un eșec,
Din DEX știam de fericire,
Dar cu gluma nu mă întrec.

Nu am avut deloc răbdare,
Pe fugă ne-am dorit, să vrem,
Simțeam că iubirea-i mare
Și-am dus trăirea la extrem.

Viața-i singura ce știe
Dacă un început timid
E iubirea ce adie
Sau dragostea,... fără sfârșit.

Camelia Bot: Grupul Zbor spre înălțimi

Poezia săptămânii!
autor: Cristina Ghindar Greuruș

Aș crede doar în bine

De-ai fi un gând frumos, eu te-aș purta în minte,
De-ai fi o amintire, ai fi numai a mea,
De-ai fi un dor năvalnic, te-aș transforma cuminte,
Iar lacrimă de-ai fi, cu zâmbet te-aș seca.

De-ai fi o primăvară, te-aș transforma în floare,
Iar zâmbet dac-ai fi, o lume te-ar vedea,
O slovă de mi-ai fi, eu te-aș citi cu-ardoare,
Și dac-ai fi lumină, etern mi-ai lumina.

De-ai fi o tinerețe, mi-ai fi o veșnicie
Și-n sufletul trudit, mereu te voi păstra.
De-ai fi soare pe cer, mereu aș vrea să-mi fie
Răspuns la întrebări și-un rost în viața mea.

De-ai fi însăși viața, m-aș contopi cu tine
Și-aș merge-ncrezătoare spre neștiute zări,
Aș trece de-ncercări și-aș crede doar în bine,
Aș crede în minuni, și-aș crede în visări.

De-ai fi un gând frumos, eu te-aș purta în minte,
De-ai fi o amintire, nicicând nu te-oi uita.
De-ai fi o simplă slovă, te-aș transforma-n cuvinte,
Și dor, dacă mi-ai fi, doar tu l-ai alina.

Atila Racz: spre toamnă

Trebuie să-ți scriu
Acum
Pe bruma de pe fereastră
Alunecă-n septembrie
Cuvintele rostite
Ca niste păsări istovite
Ca niste umbre de frunze
Ca niste fosnitoare haine
Temute de frig pe diguri
Trebuie
Să-ti amintesc
Cum te petrec
Noapte de noapte prin vise
Cum te dezbrac de sfiiciune
Cum mâinile noastre
Sălbatice se-mpreună
Cum fără să stim
Trăim unul in altul
Apoi
Noaptea te ia ca un tren
Si dispari
Printre alti oameni
Va ninge imi spui
Si totul va ramâne
Ca o foie usor decolorată
Pe care ai putea
Să incepi o altă poveste
Dacă nu este prea târziu

Ella Poenaru: ho oponopono

am început să iubesc frazele scurte

nu mai suport lungimile moi

propoziții fade ce atârnă în colțul gurii

pocnetul poeziilor strivite de tocuri goale

e îngrozitoare

risipa de cuvinte

risipa de noi

nu ne privim în ochi când ne spunem

tot felul de chestii banale

te iubesc redundant

chei zornăind pe breloc

încă ne mai citim printre rânduri

rătăciți printre

imagini cu flori pisici și cafele

răsărituri de soare

citate motivaționale

meditație ho oponopono

cum de nu ne-am dat seama

e târziu acum foarte târziu

un document word se holbează la mine

recunoscător că am reușit

să scriu atât de puțin

să scriu

și tu poți

Camelia Boț & Relu Popescu : Doar cu tine

Doar pe tine caut să te înțeleg

Când ești tristă si nu-mi vorbești ,

Din privirea-ți tandră caut să culeg

Nectarul florii atunci cănd înflorești .

Doar cu tine viață-mi prinde aripi

Și mă poartă-n cele patru zări ,

Să ating infinitul cerului fără a clipi ,

Având așternut la picioare intinsele mări .

Doar pe tine caut să te înțeleg ,

În zori ochii albaștrii să-ți privesc ,

Să mă pierd ca apoi să mă regăsesc

Clipa nesfârșită în palme s-o culeg

04.08.2019

Silvia Bodea Salajan: Vârste

cândva cerul era mereu senin

și ploile veneau toate la vreme

pe prispa timpului nu se ofilea nicio floare

și anii nu ne puneau pe la trecere semne

cupola albastră deschidea aripi noi

în seri cu povești și cu zâne

nu ne-ntrebam dacă lumea-i lumită

știam că ne-așteaptă o nouă zi mâine

din ramuri de salcii și din plopi

scuturam clopoței pe cărare

nimic nu cernea nici tristețe nici lacrimi

când culegeam zâmbet din scoică de soare

pe vatră mirosul de pâine chema

un stop pentru-un joc nentrerupt

dar timpul viclean ne urca ispitit către vârste

ce-n față aveau povârnișul abrupt

acum s-a desprins depărtarea

ca drumul ce-și rupe cărarea din el

rămâne nostalgia ce ascunde regretul

că niciodată nu va mai fi la fel

Radu-Andrei Popa: retrospectiv

îmi peticesc inima printre aburi de alcool

un dulău îmi latră în suflet și mușcă din carne

privesc veranda

copilăria se sparge ca un balon de săpun

în fiecare particulă de apă

cer parfumul pe care adormeam privind stele

și tac

împing în inimă o mână de ace

durerea a dispărut la primul sărut

când degetele dansau pe coaste și coapse

privesc leagănul

acolo aș fi aruncat în vânt toate speranțele

pe lemnul cioplit de ploaie

văd tăcerea devenind întuneric

și tac

și fluieră în inimă numai un crivăț

se pornesc din creier primii fulgi pipăind oase

privesc soba

în focul ăla îmi ascundeam spaimele

acum ascund fricile în mii de fugi

peste nori se stinge soarele

și tac

cu mâinile în buzunare

mă plimb prin muzeul ăsta devenit eu

privesc spre mine

în ruinele astea văd bucăți sfărâmate de zeu

ascult haotic doar valurile spărgând fericirea

închid ochii las respirația ca un vibrato

și plâng

Dani Anton:***

Sunt o particulă de praf în imensitatea universului, un punct în infinitatea lui.

Așezată pe aripile unei păsări de fier, călăresc în goană vidul; sub mine se lătesc mări albastre, dar sub pleoapele-mi grele odihnește violetul, culoarea remușcării.

Regretul, fiul ei hrănit la piept cald îmi dă somptuos târcoale; e subtil precum o primăvara care se primenește de o iarnă cruntă, ține morțiș să mă căiesc.

Dar cum aș putea să o fac? Timpul nu mai e în mine, a fost un ieri și un moment, ireversibil. Toată cazna următoare gândului, acțiunii din secunda care s-a dus, e zădărnicie.

Am ales calea aceea, erau sub mine hotărârile, puteam întinde mâna să culeg o alta sau pur și simplu să îmi studiez cu atenție degetele inerte. Să fi împietrit comanda dată creierului și doar să privesc cum ele se luptă pentru supremație.

Aș fi putut simți teroarea nimicului, a abandonării, a ruperii de matcă, de lume. Dar lumea e nimic, lumea sunt eu și dacă aș goni-o, m-aș părăsi pe mine, de aceea nu am unde să mă duc niciodată.

Acceptarea momentului ca singurul adevăr, o “realitate” palpabilă e tot ce dețin, acum și aici, așadar regretul, fiul remușcării, hrănit la piept cald e ridicat la grad de suferință în van și fără rost.

Camelia Bot prezintă grupul Zbor spre înălțimi

Dragi prieteni,

În ideea de a promova creația literară, în versuri sau în proză, de a marca tabla de valori a iubitorilor de frumos, am creat acest grup.

Pentru ca acesta să iasă în evidență prin artă și calitate , vă lansez invitația de a-i da un plus de valoare prin participarea dumneavoastră aici, cu diverse lucrări care să-l claseze printre cele mai selecte grupuri, ținând cont că este destinat tuturor vârstelor, oferind posibilitatea de afirmare celor care iubesc literatura.

Așadar, împreună să-i dăm forță grupului și să-i fim o bună rampă de lansare!

Vă îmbrățișez, cu mare drag, și vă respect pt tot ceea ce sunteți!

(Camelia Bot) 

Administratori şi moderatori · 8

Enda Zura

Administrator

 

Camelia Bot

Administrator

Autor Ioan Draga

Moderator

Ionescu Garofita

Moderator

Elena Tudosa

Moderator

Grigore Curcanu

Moderator

Relu Popescu

Moderator

Conduraru Ioana

Moderator

Texte premiate:

Locul I -

Nu mă zidi,..

autor: Gh.Ungureanu

Pune Doamne viața să mă prindă

Cu anii mei traiți cândva din plin,

Incătușați în chipul din oglindă,

Umbrit acum de serile ce vin.

Chiar dacă-n colțuri viața i-a ciobit

Lovindu-i cu-ndoieli și ne-mpliniri,

Ii recunosc, căci știu cum i-am trăit

Si cum i-am destrămat prin amintiri.

M-arată azi oglinda mult prea nins

Fără sclipiri în ochii mei căprui,

Cum sufletul din mine s-a desprins

Plecând inspre oglinda nimănui.

Nu mă zidi-ntre cioburi din oglindă

în mine-s încă pajiștile verzi,

Iar mâinile maiștiu ca să cuprindă

Aceste clipe-n care tu mă pierzi.

Redă-mă astăzi celui care-am fost

Doar zâmbet și culoare în oglinda,

Și nu păstra-ntr-o ramă fără rost

Un pelerin ce grijile-și colinda.

Privesc in oglinda

autor: Fanuta

Mă uit in oglindă și gândesc in trecut,

Să-i fiu vieții dătoare, cu-n oarecare tribut?

Mă-ntreb de-am făcut prea mult sau putin,

Pe drumul croit, ce-a ținut de destin !

Văd anii ce s-au dus ca o boare de vânt,

Si-un trup obosit si parul tot mai cărunt,

Se vede apusul si vietii i-as cere ceva..

Copil sa mai fiu si-n loc timpul sa stea.

Să mă joc si să cânt, să mă rog, să primesc,

Să stiu să astept, să regret când gresesc,

Să mă bucur si să inalț zmeii in vânt,

Din toate să-mi fac Rai, aici pe pământ.

Cu iubire să scriu povesti ce-am trăit,

Despre oameni si locuri si-un frumos răsărit,

Si când in oglindă din nou voi privi,

Plăcuța să-mi fie amintirea de-a fi,

Un om printre oameni ca si muritor,

Si vițtii trăite, să nu-i fiu dator!

Locul II -

Ana Văcărașu

Te uiți atent la ea, și-un ochi interior

începe-a răscoli în tine, persistent,

te trage-ades de mânecă, stăruitor,

să nu rămâi la conștiință repetent.

Parcă i-ar crește-oglinzii și un deget,

pe care-l mișcă-n semn de-avertizare,

și-o voce-ți spune să privești în cuget,

să nu te obsedeze doar ridurile tale.

Ce-i în oglindă se schimbă ne-ncetat,

de la un an la altul, de la o zi la alta,

însă tu ești ființa ce nu s-a reflectat,

decât în gândul ce-ai însoțit cu fapta.