Prezentările domnului Adrian Grauenfels, cu titlul " Nevoia disonanţei" sunt revelatorii pentru încercările tot mai frecvente de inducere și de promovare în arta picturală și în imagologie a principiilor opuse esteticii, a inesteticului și a dizarmoniei, a angoasei, haosului şi solitudinii cu expozee picturale dominate de crome stridente, în tuşe disonante și diforme, promovate de tot mai mulţi artişti contemporani nonconformişti cu viziuni apocaliptice și sacrificiale, continuatori ai picturii decadente... Ei sunt reprezentați de Gleen Braun, Terence Koh, Paul Mc Carthy ș.a., într-un limax art-now sindinamic (Louis David) de nestăvilit. Toţi aceşti nonconformiști sunt obsedaţi de incertitudinile valorice în artă și încearcaţi de tensiunile şi trăirile interioare puternic refulate în neconformismul imaginativ - imitativ, cu defulări în ofensiva lor declarată asupra impresionismului imaginar armonizat, promovat de Renoir, Cezanne, Claude Monet ș.a.. Ne aflăm în prezența unui curent neoimpresionist caracterizat prin violentarea imaginii (fovismul) și a imagologiei naturalismului.
Stările lor, așa-zise estetice, sunt generate de nevoia actului artistic liber, de un sistem actual configurat ca detaşat istoric şi semnificat de o viziune apocaliptică cu violențe asupra imaginației și existenţei sensibile ( A. Breton).
Asistăm constant la o nouă artă, dominată de perspective holistice, de antinomia apolinicului cu teluricul și copleşită de discreţia diacromelor, de variaţii complexe de liniarităţi și de extravaganţa penumbrelor, în care realitatea este definită cu destinaţii existenţiale sistemice supuse exhibării forţate de formele caracteristice armonice, un subiect de nișă în planul artistic, calificat ca fiind decadent. Obiectivul lor este cel de substituire, aproape în masă, a formelor artistice clasice armonizate prin altele, în abundența de transfigurări neesthetice.
Structura considerată estetică de nonconformiști este sugerată pe lângă formă și cromatică, și psihologic, prin frecvența diformităţilor gnozice, prin grimasele forţate ale esteticului în imaginarul timpului lăuntric, într-un plan interior cu coordonate estetice în expresii liniare... Imaginarul se interiorizează, astfel, prin forme şi crome sugerând modalităţi existenţiale şi ideatice neconforme, postimpresioniste şi postexpresioniste, inedite în prezent în fondul acestora ( Matisse, Picasso). În acest cadru, Adrian Graunfels relevă antitetic pictura germanului Neo Rauch, barocul artistei fotograf Cindy Sherrman din New York, pictura erotică- intimitatea și bestiarul cu demonicul impudorii în portretica Marlenei Dumas din Africa de Sud şi în pictura provocatoare a femeii răstignite, în alb, de Mauritzio Cattelan din Padua- Italia.
În pictura lor, cu evidență în exponatele expuse, unele chiar cu pretenții de vernisaj muzeal, nu se poate intui o permanență axiologică, ci doar o modalitate de exprimare în detaliu şi în temporalitate a stărilor complexe de conştiinţă estetică și ideatică îndusă pictural și sculptural în fenomenologic, într-un tangaj al relativității, abuzată de reflexii asupra realităţii ontice individuale şi universale.
În acelaş context, interesul pentru arta de la graniţa dintre ficţiune şi suprarealismul caricatural, grotesc în fond și supraexpresionist, a fost relevat profesional de Adrian Grauenfels în Reţeaua literară, prin prezentarea artistei pictor Beatrice Bernath, din Haifa, a cărei expoziţie, purtând genericul “După Paradis” şi constând într-o colecţie de desene şi schiţe în culori simple, primare şi cu tuşe accentuate, groase, expuse recent în salonul din “Cafeneau Tina” din oraşul de pe ţărmul mediteranian, Ein Hod, a fost bine prezentată și de d. Bianca N. din Haifa.
Prin exponatele picturale înserate în pagina Rețelei literare se pune în evidenţă interesul deosebit al pictoriţei Beatrice Bernath pentru folclorul iudaic şi arta ebraică într-o linie postmodernă, pictura sa fiind revelatoare, magnetizată de tensiuni interioare, din care radiază satira, umorul, grotescul antropomorfic şi se ridiculizează sexul opus feminităţii, cu un final al regăsirii şi împletirii sexelor... Se confirmă stilul lui Beatrice Bernath ca fiind asemănător cu cel al expresionismului pictural german (Kirehner, Beckmann), care a culminat cu expoziţia din anul 1937, intitulată “Arta degenerată”.
“ După Paradis”-ul pictural al lui Beatrice Bernath reușește înfăţişarea celor doi: Adam şi Eva izgoniţi din paradis; pe Eva, cercetând spectacolul dincolo de Paradis și pe Adam, static şi grotesc, neapetisant, cu dinţi de carnivor, pregătit să devoreze prada... Nu se sesizează în această pictură o axă de demarcaţie între cele două condiţii existenţiale: Paradis şi după Paradis, condiţia modernităţii în arta picturală fiind, astfel, îndeplinită...
Dar ”Tehnica picturală clasică a fost înlocuită cu un desen instinctiv în care obsesiile şi angoasele existenţialiste îşi fac loc cu forţa şi cu o sinceritate care ne dezarmează” (Bianca N.).
Desigur, în exerciţiul promovării conştiente de către pictorul artist a stilului abstract cu aport fictional - himeric şi cu suport imagologic apocaliptic în expresii şi în diformităţi (Albert Durer) cu nuanţe compoziţionale thanatice (Louis David), domnul Adrian Grauenfels încearcă debarasarea de desuietudinea impresionismului, prin abandonul tiparelor şi canoanelor clasice şi încearcă să aducă în prim plan expresionismul senzual conflictual (Kandinski, Chagall). Obiectele, pentru a fi interiorizate estetic - imaginativ, sunt decromate şi dezobiectivate, vidate de contraste în geometria lor formal quadridimensională, de un imaginar interiorizat (T.V. Doesburg).
Kitchul şi urâtul generat de kitch sunt utopice şi intempestive artei prin rigidități și prin structura rece a formelor picturale și scupturale. Acestea, chiar şi conştientizate de artist (C.Brâncuşi) ca subiect de nișă pentru acesta și hiperbolizate prin creația sa, niciodată nu vor reuşi, totuși, să creeze stări estetice revelatorii, să încânte pe deplin ochiul lăuntric şi nu pot răscoli sufletul din dezordinea estetică, nu reuşeşc să genereaze vibraţii şi frământări interioare, să releve estetica reflexivă a creaţiei şi toate acestea nu semnifică, dimpotrivă, nu-şi ating scopul, disperând conştiinţele estetice!
Reţinem, în acest context, exponatele relevate inspirat de domnul Adrian Grauenfels cu forţa expresivităţii lor existenţiale în forme stilizate şi în potrivirea de culori (H. Focillon), a mixajului de fabulaţie. Asistăm la un realism în graţie şi la un umanism de unificare (Dada), caracteristici ale cubismului spaţial lobacevskian, noneuclidean ( Cezanne, Picasso) şi la futurismul aspaţial şi atemporal abstract în formulări iluzive, suprarealiste.
Toate acestea se petrec, cu siguranţă, în “Art Now”, numai pentru denudarea onticului anthropologic de un real trimis în derizoriu şi pentru a se evada din cotidianul instinctual amorf, pentru o evidenţă a valorii axiologice a artefactului imagistic interiorizat (Louis Lavelle) şi pentru o certă estetizare - conştientizare etică - estetică postmodernistă, spectral revelatorie în universalitatea artelor ! Cu stimă, Gheorghe Apetroae, Sibiu
