Am cunoscut multe gagici la viaţa mea. Gagici, să nu ne ferim de cuvinte. Să nu ne ascundem, că nu sunt obuze, nu sunt grenade sau gloanţe.
Mă laud, fiindcă în armată se zicea: „Caporalul deştept ţine pe un genunchi o tipă brunetă, iar pe celălalt, una blondă. În timpul ăsta, mai bea şi o bere neagră!”.
În urmă cu trei săptămâni, aşteptam, cred, primăvara. Cred, fiindcă memoria îmi joacă feste. Memoria sau Istoria?
A intrat de-a valma în viaţa mea Vremea. M-a trezit: „Deşteptarea! Eşti ordonanţa mea”.
Am devenit soldatul ei. Prin oraş umblă vorba că bea. Aşa e. Se zvoneşte că îi lustruiesc pantofii cu lac. Aşa fac, deci tac.
Lumea, prin tranşee, şuşoteşte când mă vede: „Uite laşul !”. Iar eu nu pot să-i contrazic pe oamenii ăia.
Of, oamenii ăia…
Şi nici pe copiii care mă întreabă: „Nenea, de ce ţii cu ea?”.
Of, şi copiii ăştia…
Ca să nu îi aud, de fiecare dată când mai car trusa de machiaj a Vremii bete – ştiţi, se pudrează să pară ok, să zică lumea că are sentimente – , îmi pun vată în urechi.
S-a dus vorba că spăl vasele acasă, iar ea se joacă, din când în când, cu telecomanda. Câteodată, dă să apese pe buton. Din ce în ce mai des acest „Câteodată”…
Mulţúmită slugărniciei mele, Vremea – era şi mai beată de data asta – mi-a zis într-o zi: „Începând de azi, eşti caporal”.
Am primit şi-o permisie. Am ieşit în oraş să beau o bere.
„Ce doreşte clientul nostru, Sluga Vremii bete?”, m-a întrebat chelnerul, care stătea în faţa mea mai vertical decât văzusem vreodată în viaţă.
I-am zis de-o bere la halbă.
Am băut-o, am vrut să plătesc şi să-i las şi ceva mărunţiş. Ospătarul mi-a zis: „De la nemernici, nu primesc bacşiş!”. Alţii ar fi intrat în pământ de ruşine. Eu, nu. Doar eram caporalul Vremii bete, nu?
„Am cunoscut multe gagici la viaţa mea”. Aşa am început textul. Prostii!
Aşa m-am visat: mare şmecher. Mare cuceritor…
Sunt treaz. Beau cafea. Nu retrag cuvântul „gagici”. Nu-s caporal. Doar un om. Şi-mi este frică, ca oricui, de gloanţe.
Aveţi vreo veste despre copiii orfani ai Vremii bete? Că mie, memoria şi Istoria îmi joacă feste.
Dacă visez că trăiesc sau sunt viu, nu mai ştiu!
„Ciuperca cheamă a pustiu"

(Sursa: Zisrul Prahova)