Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Costel Zăgan: Poetul (copil) cu efect întârziat


(in memoriam DUMITRU ŢIGANIUC)
Cu cheile la gât copilăria
prin amintire mai aleargă
după tristeţe însăşi bucuria
îmi face viaţa iar întreagă
Prin amintire mai aleargă
bucăţi din visul de-altădată
când doar speranţa e întreagă
în rest şi umbra e schimbată
Bucăţi din visul de-altădată
după tristeţe însăşi bucuria
să pot vedea în ochi de fată
cu cheile la gât copilăria
Prin amintire mai aleargă
să facă ziua şi mai neagră
(Costel Zăgan, CEZEISME II)

Amalia Achard:La montagne/Muntele

La montagne
Je grimpe sur dos de montagne -
des feuilles frémissent
sous la brise de mon souffle,
la paix m’attrape par l’âme
pendant qu’un kaléidoscope de panoramas
défilent en un silence divin
sous mon regard intrus.
Des larmes de joie insoupçonnée
s’empilent – nœud dans la gorge -
puis jaillissent en cascatelles
sur le sourire figé sur mes lèvres...
J’atteins la cime, le cœur en lambeaux
et l’âme muette,
et dans la fine dentelle du brouillard
mon cri se jette, tel un suicidaire,
dans l’abîme de la vallée,
à l’horizon le vent porte sa sosie
de cime en cime de montagne

(Amalia Achard)
***
Muntele
Mă caţăr pe spate de munte -
frunze se-nfioară
sub briza suflului meu,
pacea mă ia de suflet
pe când un caleidoscop de panorame
defilează întro linişte divină
sub privirea-mi intrusă;
lacrimi de-o bucurie nebănuită
se-ngrămădesc – un nod în gât -
şi-apoi ţâşnesc în mici cascade
peste zâmbetul împietrit pe buze…
Ating culmea cu inima flenduri
şi cu sufletul mut.
În dantela fină a ceţii
se-aruncă strigătu-mi, ca un sinucigaş,
în abisul văii
şi-n zare, vântul îi poartă sosia
din vârf în vârf de munte

La mulți ani, EXTEMPORAL LIRIC!

Azi, 21 iulie 2020, Revista Extemporal liric împlinește 1 an. S-a născut pe 21 iulie 2019 și a fost înregistrată la Biblioteca Națională a României ISSN: 2668 - 5620.
Redacția: Director/fondator: Teodor Dume,
               Redactor: Mioara Băluță
               Redactor onorific: Veronica Lerner
mulțumește tuturor colaboratorilor și susținătorilor pentru încredere și pentru calitatea textelor încredințate revistei spre publicare!.

Cadar Katalin‎ : ***


...există un anotimp
în care visele apun fix
la aceeași
oră,
în fiecare zi,
când pământul își reține respirația
și doar orbii le pot vedea
într-o oglindă spartă,
în douăzeci și patru de bucăți,
sângerând tălpile dimineților,
prin iarba mieilor
jertfiți pe altarele duminicilor,
pentru iertarea păcatelor
celor care îndrăznesc să creadă
în răsărituri
din baloanele de săpun.
(Baloanele de săpun)
21.Iulie.2020

Lilioara Macovei: Încă mai strig

Mi-au înmugurit în palme nu demult, caişii şi-acum le simt aroma de dulceaţă aurie. Tu ai văzut cum îţi creşteau din tălpi puzderii de ierburi colorate? Nu demult plângeam de neauzul glasurilor de rândunici, dar acum, mă caut prin buzunare să dau invizibila semnalare de tăcere a cetelor de greieri grăitori prin toate ungherele casei. Cărări bătătorite de furnici, fac drumul ploii inopinate şi după dansul ei cu toate rădăcinile, îţi spui cu voce tare, Apocalipsa.
Simt cum răcneşte măceşul în pustiul de-acum şi de-atâta întuneric, pianul s-a ascuns, devenind un sihastru fără vreun capriciu anume. Nici nu s-ar putea vedea ceva, este o acoperire de gri bine legat. Din toate dezlănţuirile nimicitoare, n-a rămas mare lucru. Iluziile au murit şi adormirea pe veci a unora este plânsă de ceilalţi ca în visele cu monştri.
S-a tras cortina peste soare, s-au întristat cele patru puncte cardinale ale noastre, ne-am pus pe frânt mâini. Cum poţi să te reîncarnezi în floare de crin imperial ori iarbă din câmpie?
Din praful nepăsării ai spune că nu a rămas nimic, dar nu, s-a acoperit cu cel al neputinţei. Şi rănile sunt deschise în continuare. Infecţia se întinde şi curmarea suflării este la doi paşi.
Am mâl în cerul gurii şi-ndoparea cu lacrimi pare de neoprit. Mă târâi printre ferestre incerte în culoare şi cad în ploi parcă spoveditoare. Ele şterg orice, curăţă fără chemare, fără trudă, aşa se face suprimarea. Nu-i ploaie de sidef şi totul pare înnodat ca într-un sevraj stabilit în toate detaliile. Nu-s scări pe nicăieri să părăsesc locul, aşa că voi trage de jivinele abile, cum voi putea. Parcă ieri, toată natura era o drăgăstoasă, aţi văzut? S-au spart uşile cu bocancii ei imenşi şi-a cotrobăit peste tot să găsească, ce? Ce am ascuns de tine, oare?
Mi-au rămas picioarele goale şi pietrele duse fiind, calc pe pământul celor de la o sută de kilometri. De la primii picuri pe frunze, la mine în inimă a început răpăiala fără sfârşit. Nu ştiu ce s-a unit aici, nu am văzut cer, nu am văzut pământ. Ce-o fi făcând soarele în alt colţ al universului? Unde-o fi o ploaie tăcută? Aici, a fost sfîrşitul lumii. Clopotele au bătut ca pentru ele. Curgea văzduhul şi peste tot, mirosea a despărţire. Era risipă de fulgere, tunete şi doar plânsul era cât trebuia. S-a făcut intoxicaţie cu supărări.
- Nici acum nu am apă să mă spăl. Să spăl. Să curăţ...
- Ce?
- Chiar...
Nu mă pot rupe de acel ,,mai înainte”. Era al meu, era. Mă mir şi-obrazul îmi arde. Umblu cu palma streaşină la ochi. Sunt alţi ochi după pipăit, aveam oglindă, dar...
Nici broaşte nu mai văd şi sunt atâtea băltoace...
S-a spălat totul şi-am văzut cum plângeau îngerii. Le rugasem pe neastâmpăratele paparude să facă şi ele ceva şi-am crezut că, tot ceea ce vor face, nu-mi va inunda visele. Am greşit de data asta.
Nu-i cerusem ploii atâta apă şi nu credeam că vom pierde până și curcubeul.
Ne-am apropiat fără să ne ştim numele. Sinistră ocazie. Tăcere, reţinere, neputinţă, împrăştiere, păreri de rău, rugăciune. Atât, rugăciune.
Mi-au înmugurit în palme nu demult caişii şi-acum, le voi mai simţi aroma de dulceaţă aurie? Tu ai văzut cum îţi creşteau din tălpi puzderii de ierburi colorate? Mai ai rădăcinile?
Nu demult plângeam de neauzul glasurilor de rândunici, dar acum, mă caut prin buzunarele pline ochi cu mâl şi nu am cum să mai dau invizibila semnalare de tăcere a cetelor de greieri grăitori prin toate ungherele casei. Cărările bătătorite de furnici, au făcut drumul ploii inopinate şi după dansul ei cu toate rădăcinile, încă mai strig, Apocalipsa.

Ştefan Radu Muşat: ce poveste să vă spun?

LITERATURA PENTRU COPII***
Desene de colorat pentru copii - Home | Facebook
Uite o albină care
Se-mbrăcă până-n picioare
Cu fir galben cum îi ața,
Să nu-mprăștie dulceața...
Planse de colorat cu albine - Desene cu albinute si viespii de ...Dar mai bine să vă spun
P-aia cu copilu’ cârn...
I-a pus unui pui de mâță
Povară - o teleguță.
Miau, miau, miau !
Nu vreau să stau.
Pune-n strachina de lut
Puțin lapte de băut.
Nu sunt cal și aripi n-am,
Eu, copile, sunt motan.
Când adormi în seara lină,
O cârpesc cu Lună plină.
Apoi torc, copile, torc,
Nouă raiuri se întorc
Până când bătrâna Lună
Cade-n lacul cu fântână.
Tu dormi ca un fulg de lână,
Umblând noaptea după Lună.

Dana Staicu, carte: Apoi...

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

CELUI CE VREA RĂSPUNSURI
Nu m-am temut de nori, de Cer. Nici doar de stele căzătoare.
Mă nasc în locu-n care pier și strig întruna: „Îndurare!”...
Deși n-am teamă de nimic, sunt precaută: nu vreau vină.
Mă-mbrățișează un ilic. Divin ilic, divină mină.
Alerg la Mine, să mă prind în hora horelor Luminii.
Aproape cred că sunt Colind. Dar mi se pare. Sunt opinii.
Îmbrățișează-mă ascuns, nici eu măcar să nu știu asta.
Eu însămi toată sunt răspuns celui ce vrea răspunsuri... Basta!


Dana Staicu
http://www.librariacoresi.ro/shop?&search=Dana+Staicu

Nicu Gavrilovici: Nostalgii


Va trece peste mine înc-o vară
La fel cum au trecut și pân-acum,
În urmă va rămâne-al tău parfum
Și amintirea unui colț de gară.
La poarta ta vor bate iarăși doruri,
Aprinde lumânarea de pe geam,
Un huhurez de strajă stă pe ram
Spre Ursa Mare prezentând onoruri.
E-așa pustiu peronul vieții noastre,
Doar tu și eu și termosul cu ceai,
Acceleratul are guturai
Iar impiegatul doarme între astre.
Doar noi mai rătăcim căutând castanii
Răpuși de-o drujbă într-un zori de zi,
Pe-o șină cântă greieri simfonii
Iar pe cealaltă trec agale anii,
Va trece peste mine înc-o vară,
Ca ea și eu voi trece negreșit
Un înger îmi va spune bun venit
Și îmi va pune-n mâini o stea de ceară.
Să mă aștepți, iubito, și de nu
Am să mă-ntorc până se coace via
Încuie ușa, stinge-n prag făclia
Și vino-n rai, te-aștept la rendez-vous.

Alin Claudiu Baciu:Vouă, indiferent de partid


Fotografia de profil a lui Alin Claudiu Baciu, Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, barbă"Minciuna" e fructul din grădină voastră
Noi suntem orbi și orice am mânca
Un lucru nu știți asta-i țara noastră
Capul nu-l plecăm în genunchi nu vom sta
“Rușinea" săraca nu vă știe adresa
Mi-e milă de ai voștri copii ne-nzestrați
Același rahat îl vinde si presa
Rușine ne-ar fi să vă spunem tați.
“Respectul" povara ce voi n-o purtați
Acasă se-nvață în cei șapte ani
Călcați pe cadavre ușor va schimbați
Obrazul nu-l spală nici carul cu bani
“Foamea" se pare e mai mare la voi
Când oameni săraci își numără zile
Nesătui demnitari ne vindeți gunoi
Noi vă vrem după gratii nu ascunși între vile.
(Sfântu)

Gabriel Stanciulescu:Un dor nestins va fi cu noi...


Este posibil ca imaginea să conţină: Gabriel Stanciulescu, interior

Tu ești tot acolo draga mea!
Te-ai pripășit cu totu-n mine
Și tot mai des îmi spun că aș vrea
Să fiu și eu un pic... de tine.
Să fim noi doi petale-n rouă,
Cum este parfumul din răsfăț,
Cadoul meu,... o lună nouă,
Și apoi săruturi, ca ospăț.
Te-aș ține-n brațe zi și noapte,
Eu ți-aș sorbi din buze șarmul,
Și îngânați de calde șoapte
Am savura cu poftă darul.
Te-ai strecurat între dorințe,
Nu mi-ai lăsat un strop de tihnă,
Să alung din viața mea căințe
Și-n norii denși să torn lumină.
Știu, mult mai ușor va fi în doi,
Ne va-nsoți prin ani suirea
Și un dor nestins va fi cu noi
Ce va veghea atent iubirea.

Dorin Radu: Tovarășa Singurelu

 (fragment)
Se simțea neputincios și marginalizat în interiorul conducerii superioare de partid. Se credea mai degrabă parvenit. Intelectual. Și deși muncise și el ca lăcătuș mecanic ani buni într-o uzină, nu mai putea fi privit ca unul dintre cei care făceau parte din rândul clasei muncitoare. Și asta pentru că la nivel ideologic, clasa muncitoare era cea dintâi responsabilizată cu conducerea treburilor partidului-stat.
Se maturizase. Nu mai gândea ca-n tinerețe. Ruptura dintre Vasile, lăcătușul-mecanic dintr-o uzină obișnuită și Vasile licențiat în istorie al Universității București, nu s-a produs brusc. Dar consecințele au fost esențiale. Și asta nu numai din cauza unei acumulări de cunoștințe, ci mai degrabă grație apartenenței sale la un alt grup social. Se simțea alt om.
Construcția sa intelectuală s-a realizat însă mult mai târziu, când sprijinit de unchi, a început să ocupe treptat funcții în partid, rupându-se de mediul muncitoresc.
Avea înclinații de orator și-și dorea din ce în ce mai multă putere. Așa s-a pus pe citit. Inițial l-a studiat pe Marx până ce a devenit mai marxist decât Marx. Apoi pe Lenin și tot așa.
Cu acest bagaj cultural și-a început expansiunea în partid. A înțeles că pentru a reuși în politică este nevoie de perseverență, de tact, de răbdare și, mai ales, de multă prudență...
(roman,  Editura Datagroup din Timișoara, 2017.)

Viorel Birtu Piraianu:Singurătatea tăcerii


aici nu era nimic
decât un drum sterp prin nisip
și niște valuri șerpuind printre munți
marea plecase sau poate s-a ascuns
pic-pic-pic
apoi nimic
doar tăcere
singurătate
tu și eu pe o stâncă
căutam un strop în deșertul de gânduri
dincolo de munți este marea
aici nu e nimic decât stânci
pescărușul plecase
printre case de lut
jos se auzea vuietul stâncii

Savu Popa:Ocna city Stomacul cât o scrumieră


Fotografia de profil a lui Savu Popa, Este posibil ca imaginea să conţină: Savu Popa, cadru apropiatEra pe vremuri unul, oamenii îi ziceau Livi’ sau babu’ Livi’. Nu era însă foarte bătrân. Rămas văduv, fusese pe vremuri lucrător la fabrica de cuţite. Dacă îl întreba cineva cu ce se ocupa acolo, el răspundea grav, ţuica dându-i ochilor săi culoarea rumegușului:
- Ficior, io băgam cuţitele în ascuţâtoare, deh, adică le ascuţeam, toată ziulica, ca pe creioane. Numa asta făceam. Le ascuţam de pănă şi duhul din mine se ascuţea de numa'.
În seara de ajun, într-un an, a pornit de unul singur la colindat. A nimerit la o femeie, văduvă şi ea. Erau ceva neamuri, nu foarte apropiate. Intră omul nostru în casa din nente. După ce spuse o colindă veche, cu tonul lui grav, de clopot bătând ruginit, femeia îl invită la masă.
- No, mă omule, o ţuică, un vin sau îţi încălzesc o farfurie de zupă?
-No, tu Mărie, adă o zupă, apoi mere şi un pahar de vin!
Îi adusese femeia un blid de supă încălzit, apoi paharul de vin fiert. Omul nostru mâncă jumătate din blidul de supă, bău puţin vin.
Între timp, afară începu o ninsoare mocănească, o ninsoare care parcă urma să șteargă cu totul lumea din jur. Femeia mirată, îl întreabă:
- Ce-ai păţât de mănânci atât de puţin?
- Poi tu femeie, tu ştii că eu îs pofticios, dar acum, am stomacul cât o scrumieră, de abia mai intră ceva. Zău de te mint!
Asta era vorba lui, atunci când urma să refuze ceva.
Și în acea clipă, începu să ningă invers.

Gabriela Ana Balan: Aripi

(Alexiei)
Alexia, mă dor aripile
penele de pe margini s-au ros
de când le tot deschid ca pe două picioare
până vor înțelege că zborul e dragostea
înregistrează-mi te rog şi trimite-mi pe mail
acest cântec de lebădă
să îl postez de câte ori vreau să se creadă că e prima
şi ultima oară
cât încă port hoitul acesta de lebădă
pe care-l târăsc prin deşertul minții
şi stâncile inimii
Alexia, nu uita, nu vreau să mă duci la Viena

Lăcrimioara Iva: Despre elocvență


Ați ascultat vreodată
o frunză uscată?
Ascultând-o,
simți verdele,
vezi nevăzutele...
Eu o ascult
în fiecare toamnă
și de fiecare dată,
al treilea ochi
mi se deschide.
Adierea vântului
poate fi
mângâierea unui înger!
Pălăria unei ciuperci
îi poate ține umbră
unei umbre.
Dacă legeni o piatră,
aceasta îți va cânta.
Ați ascultat vreodată
o inimă uscată?
De unde a învățat
să le vorbească
simțurilor?
Povestea mea personală
va deveni una universală?!
Va deveni!
Auditoriul aplaudă!

Marcel Vişa:dacă ai o mașină scumpă

Fotografia de profil a lui Marcel Vişa, Este posibil ca imaginea să conţină: Marcel Vişa, selfie şi cadru apropiat
e musai, când mergi la terase,
parcarea să fie aproape
maimuțele aflate la cocktail să vadă din ce,
dar mai ales de unde cobori,
să rămână prosternate cu paiul în gură
-eventual rumegând-
o societate în care
un ciumpalac ce aleargă după minge
e mai relevant decât un intelectual
merită a fi lăsată să se scufunde,
dar te trezești dimineața și mai scrii un vers care
devine colac de salvare, pentru încă o zi,
maimuțelor naufragiate la terase
și altor rumegătoare urbane
dacă ai o mașină scumpă
nu frecventa barurile fără parcări,
dar mai ales dacă ai o mașină scumpă
întreabă-te
cât din trupul cu care simți materia îți aparține
și cât din sufletul tău e al bunurilor materiale?

Revista Extemporal liric primește Premiul de excelență pentru profesionalism editorial!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.


Redacția Revistei Extemporal liric:(Teodor Dume, redactor-șef/ Mioara Băluță, redactor și Veronica P.Lerner redactor de onoare) mulțumește Colectivului de la Revista Tineretului Literat pentru recunoașterea calității muncii redacției concretizată în paginile Revistei Extemporal liric (director/fondator, Teodor Dume)Diploma ne onorează!

Daniela Mancaș Balaiita: Să-ți fiu, să-mi fii...


Cât senin ar trebui să-ți fiu, ca tu să-mi fii tot cerul?
Și ce aripă măiastră eu, să-mi fii tu mie zborul?
Dar ce copac ai vrea să-ți fiu, ca tu să îmi fii frunză?
Și ce pictură eu ție, să-mi fii tu mie pânză?
Ce floare ai vrea să-ți fiu, ca tu să-mi fii petală?
Cât de arzător în dragoste ai vrea să-mi fii, ca eu să-ți fiu vestală?
Câtă dorință să-ți fiu eu, ca tu să-mi fii mereu?
Și câtă ploaie ar trebui să-ți fiu, să-mi fii tu curcubeu?
Dar câtă primăvară să devin, ca în surâsul tău să-nmuguresc
Și-n ce culori ai vrea să înfloresc, ca să înțelegi ce mult te prețuiesc?

Mariana Rogoz Stratulat ***



Veniți și dezlegați munții,
eliberați apele și ploile,
spălați-vă de frica de moarte
și aprindeți făclii
pentru ceasuri și greieri,
pentru sărut și fluturi,
pentru secunda de sub pleoapa anilor.

Ion Calotă:***


Daniel Luca:***

Terenul de fotbal
își schimbă marcajele
după propria voință
lumina reflectoarelor
disipează umbra în patru
nicio încercare de dribling
pe care o fac
nu rămâne nepedepsită
pe tabela de marcaj
impresarii
la tribuna oficială
își dau coate
pregătesc pentru noua vedetă
cecuri de milioane de euro
și-o prezentare ca-n filme
va urma o bătălie
crâncenă
pe drepturile tv
în cercul de la centrul terenului
îmi fac testamentul

Carmen-Maria Mecu:***


îmi spun că totul va fi bine

așa îmi spun eu când
e noapte și mă cuprinde frica
.
și nu mai știu dacă adultul mângâie copilul
ori înțelepciunea copilului
ostoiește adultul
.
lasă-te să fii vulnerabil și vei ajunge să stăpânești
pământul

Ramona Müller:***

*
barometrul nu măsoară
presiunea arterială
în schimb
în absența porumbeilor
străzile trag fermoarele asfaltate
pentru lacrima cerului
*
separabil
iubesc piatra despărțită
în silabe de nisip
anevrismul scoarței pământului
într-un cub rubick
septicemia cuvintelor încarnate
(din vol. "Dumnezeu în vocativ", ed. Libris, 2018)

Marin Moscu: Am să te bat...


Am să te bat în confeti de dragoste,
În paşii număraţi, risipiţi pe nisip,
Am să te-nfăşor în raze de lumină
Până steaua iubirii o să prindă chip.
Am să te ard în bronzul vieţii mele,
Statuie din cuvânt am să te fac,
Pe-o lacrimă amară de înfrigurare
Vise o să creştem din mugurii ce tac.
În ochii mei vei fi pământ şi soare,
Şi luna strălucind sub curcubeu,
Voi aşterne-n câmp florile toate
Cu rădăcina plină de surâsul tău.
Am să te bat cu-a dragostei magie,
Cu paşii număraţi, risipiţi pe nisip,
Am să te-nfăşor în raze de lumină
Până steaua iubirii o să prindă chip.

Elena Varzari:În natura scrisă


Index of /images/stories/educatie/planse_de_colorat/martie_8 ...
flori crenguțe
iarba uscată
și pelin amar
toate pe un deal
ce veghează
apa ce curge
tristă
când plouă
veselă în soare
răzvrătită
când vântul
ii strică
mersul liniștit
și toate acestea
vegheate de liniste
o liniște
ce te adoarme
și te duce
spre vise

Ionuț-Tiberiu Balan:***


îmi voi spînzura amintirile de palmă
să le am la îndemînă
să fiu strigat pe numele de familie
că tot ce sînt
să rămînă
orice ar fi
iar cînd voi ajunge tîrziu acasă
să-mi fie întinse pixul
și foaia
ca să uit
să tot uit
și să uit

***
verdele se scurge pe aleile parcului municipal
din iarba proaspăt rasă cu aceeași lamă
pe care tata o folosea în armată
trecută a mia oară prin piatra de polizor
taie mai ceva decît un braconier lăsat
sălbatic în mediul lui denaturat
singura distanțare socială de care știau bunicii mei
era distanțarea de 0,3 centimetri
dintre cartela lor și cartela vecinului din față
obsesia românului a rămas aceeași
n-a crezut vreodată în boală
cum nici în cutremure nu putea crede
pînă în '77
în parcul municipal e liniște
verdele mi-a ajuns pînă la umeri
totul se termină acum
copiii strigă disperați și aleargă
în toate direcțiile
au urcat în vîrful toboganului
nimeni n-a fost învățat să înoate prin verde
sînt pregătit să înfloresc

Ionuț Caragea, un poet de top în Franța

În această lună a obţinut două premii oferite de Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa. Este vorba de premiul al doilea la marele premiu „Henri MEILLANT” şi premiul al treilea la marele premiu „Jenny ALPHA et Noël-Henri VILLARD”, pentru volumul în Limba Franceză „J’habite la maison aux fenêtres fermées” (Locuiesc în casa cu ferestre închise), publicat la editura Stellamaris din Brest în anul 2019.Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa a fost înfiinţată în anul 1960 de scriitorul francez Henry Meillant. Este una dintre cele mai importante societăţi literare şi culturale din Franţa, onorând artişti din domenii precum poezia, pictura, sculptura şi muzica. În cadrul comitetelor acestei asociaţii au activat artişti cunoscuţi precum  Maurice Genevoix, Paul Guth şi Léopold Sédar Senghor. Ionuţ Caragea se află la al patrulea premiu câştigat în Franţa în numai doi ani. A mai fost premiat de două ori de Societatea Poeţilor Francezi, cea mai veche şi prestigioasă societatea de poezie din Franţa. Volumul „Mon Amour Abyssal” a căştigat premiul Francois-Victor Hugo 2018, iar „J’habite la maison aux fenêtres fermées” a câştigat premiul Mompezat 2019.
Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. 
Locuieşte în Oradea, România. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru al Societăţii Poeţilor Francezi, membru al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa etc. A publicat peste 50 de cărţi. Este tradus în şase limbi: engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă şi albaneză. A fost printre câştigători la mai multe concursuri de poezie, aforisme, critică literară şi proză scurtă. Este considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste, unii critici considerându-l chiar liderul de necontestat al acestei generații. Totodată, este apreciat ca unul dintre cei mai atipici şi originali scriitori de care dispune în prezent România.
 Câteva cuvinte din partea autorului: „În primul rând, le mulţumesc tuturor celor care mă apreciază şi mă citesc, le mulţumesc criticilor şi scriitorilor care mi-au dat credit, le mulţumesc prietenilor şi membrilor familiei mele pentru susţinere! Nici nu ştiţi cât de greu a fost acest drum! Chiar şi să fii publicat în Franţa, este o mare realizare, dacă ţinem cont de miile de manuscrise care ajung la o editură… Iar apoi, să concurezi cu poeţi importanţi din Franţa şi din întreaga lume şi să fii, de patru ori, pe cele mai înalte trepte, este o realizare care mă bucură enorm! Mai ales că Franţa este o ţară cu o cultură uriaşă, care a dat lumii atâţia şi atâţia titani ai literaturii, atâţia câştigători de Nobel. Poate că nu aş ajuns niciodată să fiu premiat în Franţa dacă nu mi se puneau atâtea obstacole în lumea literară românească. Dar, mai bine să merg pe drumul meu şi să performez într-o lume literară mult mai valoroasă şi mult mai sănătoasă decât a noastră.”
(sursa:pagina autorului)

Vasile Ionac: ***



Chiar, nu se povestește pe planetă
ce era dac-aș fi fost femeie.
ce-aș fi spus eu azi la o șuetă
cu lacătul în căutări de cheie?
viața, veșnic umbră sau nedeie
se scarpină-n povești și face chetă;
chiar urlă-n lupi, miroase a uree
sau înflorește-n scâncet de brichetă.
partea mea, pe care nu o caut
stă pitită-ntr-un boboc de fată?
eu nu aud azi vaiete de flaut
și nu-mi doresc o lume răsturnată.
nu-s intrepid și... nu-s măcar precaut
în existența dur atomizată.
13 cuptor 2020, Căpâlna

Florin Alexandru Stana: Guașă


între covorul verde de pământ
cuprins
și cerul albastru
cel mai de sus e timpul de vară
cu macii la apus
aduceri aminte de ceară
în roșu întins
sculpturi de cuvinte...
înțeleg,
înțeleg că... mă topesc
picur din mine lacrimi colorate
de soare neceresc...

Daniel Luca: fragment...

Este posibil ca imaginea să conţină: text
"Oraşul e câmp de luptă
francezii se luptă cu francezii
italienii se luptă cu italienii
românii se luptă cu românii
sârbii se luptă cu sârbii
chinezii se luptă cu chinezii
grecii se luptă cu grecii
ideile rătăcite bezmetice
se lovesc de copaci
se lovesc de clădiri
se lovesc de tramvaiul galben
se lovesc de tramvaiul albastru
rămân scrijelituri pe scoarţa copacilor
rămân crăpături pe ziduri
tramvaiele sar de pe şine."
(din volumul "Barza vine nechemata" ed. Eubeea, Timișoara/2013)

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10