ăcronică
Nicolae Silade / iubirea nu bate la ușă
Apãrut la Editura Brumar, volumul de versuri al lui Nicolae SILADE (iubirea nu bate la ușã, Timișoara, 2013, 161 p.) impresioneazã prin forța sentimentului de iubire ce transgreseazã limitele Timpului efemer, intrând într-o competiție acerbã cu acesta. Propoziția-titlu induce idea cãutãrii, o cãutare asiduã și necontenitã, care se pare cã trimite la mitul Androginului.
O ambiguitate voitã, motivând lectorul sã descifreze înțelesul ascuns al fiecãrui poem, plaseazã tema iubirii pe același plan cu cea a creației, ambele fiind susținute de motive literare precum visul, pasiunea, depãrtarea, incertitudinea, dezamãgirea, posesia etc.
Sonetul XXI relevã cel mai pregnant tema creației „Dar anotimpul cel mai drag mi-e mie/ Când ne-ntâlnim, din nou, în poezie“ (p. 46). Subtema volumului poate fi Timpul, dușmanul invizibil ce pune amprenta efemeritãții pe sufletul inundat de iubire, dar și pe ființa creatorului: „cã trupul ei a încremenit în cuvintele mele/ la adãpost de orice vitregie a timpului“.
Volumul semnat de Nicolae SILADE se deschide cu arta poeticã „toatã averea mea de simțãminte“, în care poetul se autodefinește în raport cu iubirea/ creația: „iar inima-mi de-atunci ți-e slugã/ Tu –
stãpânã!“. Dragostea sau inspirația l-a subjugat pe omul care „se naște din sine“, dând viațã versurilor ce palpitã de sentimentul ales al iubirii.
Misterul iubirii/ creației constã în puterea de a transcende timpul cronologic, pe care îl sfideazã prin frumusețe și tinerețe veșnicã „cã timpul începu de-atunci sã-nvețe/ Cã în iubire tânãrã rãmâi“. Cu excepția primului sonet, celelalte nu mai au titluri, ci sunt numerotate cu cifre romane, alternate, la fiecare 12 creații, cu un sonnet numerotat cu cifrã arabã sau literã.
E o structurã ineditã, respingând tipare consecrate pentru a imprima unicitate. Tot la nivel formal, se remarcã îmbinarea dintre forma clasicã a poeziei cu forma fixã și scrierea fãrã majuscule și lipsa semnelor de punctuație, specifice poemelor postmoderniste.
Consider acest amalgam formal o dovadã în plus cã tema iubirii/ creației rãmâne actualã. Nu lipsesc nici accentele ironice („ești frumoasã ca un mãr de import“), menite a sugera superficialitatea și artificialitatea iubirii într-o lume atrasã de alte valori. În schimb, versuri de genul „Dar cum iubirea mea e fãrã moarte/ Te vreau numai a mea, și zi, și noapte“ reflectã încãpãțânarea Creatorului de a demonstra cã iubirea/ creația reprezintã valoarea supremã, pentru cã pasiunea are capacitatea de a trece dincolo de moarte, iar posesivitatea înseamnã dorința de permanentiza sublimul.
Lãsând cititorului bucuria de a re-descoperi sentimental înãlțãtor al iubirii/ creației, închei prin a cita pe autor: „De-aceea mã întreb și azi: de unde/ Vine iubirea care ne pãtrunde?“. Lecturând, poate vom gãsi rãspunsul la aceastã întrebare...
Silvia MUNTEANU
Iubire și rodire
Partea a doua a volumului de versuri iubirea nu bate la ușă (Editura Brumar, Timișoara, 2016; prima parte a apărut la aceeași editură în anul 2013) confirmă puterea iubirii de a sfărâma orice barieră care i-ar sta în cale.
Chiar dacă e ciclică („Din zece ani în zece te cheamă marile iubiri”), de fiecare dată este plină de vigoare, de vitalitate, iubirea însemnând viață [„Și inima tresaltă (…). O altă mare dragoste de viață”] și rodire sufletească („Și din iubire în iubire să treci în marea ta rodire”).
Nu se poate vorbi de experiență în ceea ce o privește, ci se învață mereu, învățăcelul schimbându-și rolul cu învățătorul („Mi-ai fost elevă, fii-mi și profesoară, / Învață-mă ce știu pe dinafară!”).
Adevărata iubire nu poate fi cumpărată, nu poate exista egalitate între aceasta, stăpânită de cele mai pure sentimente, capabilă de a atinge veșnicia („aș vrea să fiu veșnicia în care numele tău / poartă numele meu și luminează”) și dragostea pasageră, plătită („Când unii te mai cumpără în rate, / Mie ce-mi vinzi, stimată domnișoară?”).
Ceea ce nu înseamnă că iubirea nu poate fi o monedă de schimb („Sunt ultimul amant care vă cere / Iubire pentru orișice plăcere”). În plus, mai trebuie ținut cont și de faptul că dragostea trece prin… stomac („Cum oare-am rezistat atâția ani, / Când eu voiam iubire iar tu bani?”).
Iubirea schimbă percepția asupra realității, creând o stare de confuzie, de nesiguranță („Te-mbrățișez și văd că ești reală, / Deci tot un vis, cel împlinit, de-aseară!”; „iubirea mea e oare virtuală? / sau lumea ta e ireală?”).
În pofida apariției regretelor, fie ele și târzii („nu trebuia să mă îndrăgostesc de tine o spun ca și cum / aș spune nu trebuia să mă îndrăgostesc de viață”), nu poate fi negată deosebita forță a iubirii, dar nici inegalitatea distribuirii acesteia către părțile implicate („De ce iubirea-mi dă putere mie, / Când ție-ți dă atotputernicie?”).
Dar iubirea nu este, totuși, perenă; ba, din contră, stă sub semnul efemerului. Atât la nivel sufletesc („E timpul tot mai gol fără tine, / Oricât vreau să-l îmbrac cu amintiri”), cât și trupesc [„fiule mi-a mai spus (bunicul – n.n.) femeia se trece mai timpuriu ca bărbatul mi-a spus // dar și bărbăția bărbatului moare parcă mult prea devreme”].
Prilej pentru autor de a face haz de necaz („Un telefon / A întrerupt plăcerea princiară / Iar șarpele s-a șerpuit spre somn // Și, îndoit, în semn de întrebare, / Fără răspuns, nu poate fi trezit, / De-aceea-mi pun protezele dentare, / Pastilele deja le-am înghițit, // Și cu dorința astfel întreită / O să te fac, cu limba, fericită”).
Știința și tehnica se bucură de o continuă dezvoltare, dar fără a se putea suplini întâlnirea față în față a două persoane pentru ca iubirea să ia naștere („chiar dacă m-am îndrăgostit online de tine nu pot să te iubesc / online oricâte imagini aș vedea cu tine oricâte mesaje de dragoste”), să se împlinească, să ajungă la stadiul în care va putea trece dincolo de moarte („Eu îți voi da și-n moarte întâlnire, / Ca să ne revedem în veșnicii”).
E prezentă, însă, uneori, o tendință de a explica textul („După cum vezi, iubirea, și în joacă / Poate mai mult ca regii toți să facă”), iar alteori, abundența repetițiilor dăunează receptării mesajului poetic (poemul 128).
Tema iubirii nu poate lăsa indiferent un poet, oricât de mult ar fi luată în discuție, fie că este vorba de iubirea de Dumnezeu, a satului natal, a orașului ori a ființei iubite; prin urmare, poetul trebuie să își înregistreze propriul mesaj pentru urmași („…când cei ce vin după noi se întreabă // dacă silade a iubit și pe cine sunt sigur că amândoi vom tăcea / și numai sonetul acesta le poate răspunde”).
Nicolae Silade navighează în apele învolburate ale iubirii cu un vas propriu, pe care l-a construit cu migală, cu îndrăzneală și cu încrederea nestrămutată că va ajunge cu bine la liman.
Daniel LUCA
despre
- Nicolae Silade
- Lugoj, Timiş, Romania
- ***Directorul revistei:
- Actualitatea literară
- Este fondatorul şi directorul ziarului Actualitatea, fondatorul şi directorul revistei Actualitatea literară. A publicat în: reviste literare din România, Austria, Franța, Germania, Spania, Serbia, Israel, Canada, SUA. Volume apărute: * Visul în lucru, Litera, Bucureşti, 1979; * Cartea poeţilor (volum colectiv), Lugojpress, 1994; * Mergere înainte, Lugojpress, 1997; * eternelia, Marineasa, Timişoara, 2006; * iubirea nu bate la uşă (I), BrumaR, Timişoara, 2013; * iubirea nu bate la uşă (II), BrumaR, Timişoara, 2016; * miniepistole, Grinta, Cluj-Napoca, 2017; * miniepistole, ediția a doua, Grinta, Cluj-Napoca, 2019; * calea victoriei, Cartea Românească Educațional, 2019; * La guérison d'illusions et autres guérisons, Editura Stellamaris, Franța, 2020; * [despre], Editura BrumaR, Timişoara, 2020; * everest, Editura BrumaR, Timişoara, 2020; Poezii traduse în: engleză, franceză, germană, spaniolă,
