Ileana Vlădușel :Spune-mi inimă!

Spune-mi inimă, mai poți
Cu-atâtea răni să te-odihnești în nopți?
Nefericirea o mai poți purta de- atâtea lacrimi
Sau mai poți visa?
Dar spune-mi inimă, din tot,
Anume, ți-a aprins ceva vreun foc?
Regreți ceva? Îmi reproșezi ceva?
Dar spune-mi inimă, mă poți ierta?
Și azi, la fel ca ieri, încă-ți mai dau
prilej de lacrimi inimă. Nu vreau!
Dar vezi...nu știu cum fac...ca-într-un ecou,
Pășesc pe același drum și te rănesc din nou!

Vlad Anghelescu: Aspirația spre lumină și decepția întunericului

tainic, tiptil
până la bolta luminii,
vie, parfumată,
impetuoasă rugă,
învingătoare

calomnia întunericului
pierdută,
pierdută,
datoare la pian
cu un florilegiu al destrăbălărilor

Firoiu Cristina Maria:***

"Verdele meu călcat de suflet, iar mai apoi călcat de rouă poate fi un Verde mai mic,
Atât de mic, încât intră pe furiș
În suflete și învață mersul de-a bușilea prin iertări,
Prin doruri,
Prin tăceri,
Prin nașteri...

Și din senin să facem mult senin..."

Teodor Dume: Față în față cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine

pentru a-mi putea da seama

cât sunt adevăr

cât minciună şi

cât sunt eu

ceea ce înseamnă

că fac parte din lumea

lucrurilor ce încă respiră

 azi voi învăţa cât

 să dau vieţii

cât morţii şi cât să

las lui Dumnezeu

apoi

mai am de făcut

un singur drum

unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă

să intre toţi rătăciţii pământului

şi când moartea

mă va căuta pe acasă

eu

voi fi departe

departe

departe...

George Pașa: Din izolarea mea

Din izolarea mea,
am vrut să îți scriu cea mai frumoasă poezie de dragoste -
literele muriseră undeva, pe reversul unei foi din trecut.

Și-atunci am încercat un alt alfabet, fără litere,
compus din bule de aer care se spărgeau dureros
la fiecare intrare telepatică în câmpul tău energetic.

Până am înțeles că iubirea nu are nevoie de vreun alfabet,
că este cea mai înțeleaptă analfabetă,
o plictisește scrisul tremurat al vreunui june poet,
vorbele târâte prin miere și scrum
ale vreunui bard întârziat în ipocrizie.

De la un timp, în izolarea mea
a încetat oricare tremur melodramatic, zis poetic.
Supraviețuirea prin scris,
pe care au cântat-o prea mulți de la antici încoace,
îmi pare însăși Himera, ale cărei contururi de ceață
se pierd în cuvânt cum aburul în sloi pe un geam.

Și totuși,
cum himera ta parcă n-a adormit pe veci în sângele meu
și mă strigă, de dincolo de cuvânt, cu voce de sare,
ca o mare zbuciumată în cântecul înserării,
cum n-am decât o inimă, închisă în viața aceasta
căreia sper să-i găsesc un orizont,
cum povestea nu se încheie întotdeauna fericit,
n-am de ce să te mint, n-am de ce să mă mint,
las cea mai frumoasă poezie de dragoste
să pulseze în aerul rarefiat,
acolo unde numai îngerul poate să înțeleagă
remușcările tale,
neîmplinirile mele.

George Terziu: Poem agorafobic

Azi dimineață am desenat pe cer
Triunghiuri, pătrate şi cercuri
Soarele străluceşte complice                                 
Eu ştiu că ştiu ce nu ştiu
Nimeni nu întreabă nimic
Sunt pierdut în consoane diverse
Iar în calendar este miercuri

Am un gând colorat, ca o tavă
Luminând diferit în reflexe ciudate
Triunghiuri, pătrate şi cercuri
Fac tumbe raţionând ecuaţii
Ca fluturii-n flăcări de becuri
Şi moartea priveşte din spate

Fugiţi de mine, prieteni
Fugiţi acum, când se poate
Eu ştiu că ştiu ce nu ştiu
Dar nimeni nu-ntreabă pe nimeni
Şi nimeni nu caută să vadă
Cum moartea priveşte din spate

Petruța Niță: Paiața

stau sub fereastra rotundă
ce invită soarele la exilul florilor
din trecute glaciaţiuni                                                  
vin din ţara de marionete
din patrii aride sterpe de dragoste
unde se tipăresc grădini şi cărţi de ficţiune
la fiecare secundă
m-am ascuns sub pervazul verde
ferită de rădăcinile arborilor carnivori
cu mintea plină de strigăte înfricoşătoare
fluturi uscaţi
legaţi la ochi şi spânzuraţi
de toate venele mele tremurânde
de pe vremea când eram omidă
şi am devorat un copac
m-am executat într-un martiriu
purtând o mască
sunt păpuşa cu ochii de sticlă
împodobită cu dantelă roşie
corpul mi-e căptuşit cu paie
membrele îmi sunt din lemn
capul sună a gol
hai, trage sforile

‎Ada Bărbulescu‎ > ***

în dor se prevală toată seva

eului nu mai e niciun nor pe cer

ne așteaptă un minivan de aventuri

și o clepsidră de mister a cărei nisip

cade secundă după secundă

ne uităm la cronometru și vedem

că s-a dezmaterializat

la infinit

DEBUT: Reznic Cristian‎

Mi-e dor...
Mi-e dor, mi-e dor de tine mamă,
Mi-e dor de ale tale brațe
Ș de vorba-ți caldă și senină,

Mi-a fost dor, și-mi este și acum,
Mult prea departe sunt de tine
Aș vrea să te revăd venind pe drum
Dar nu se poate, tu o știi prea bine.

Carmen-Maria Mecu:***

hai să ne scoatem din cap fricile

de moarte
de viața de după moarte
de întuneric de monștri de singurătate

ele stau acolo fiindcă
le ține lipite frica de frică

m-a învățat un copil
astăzi
să le scutur bine din minte pe toate
apoi să le țintuiesc una câte una
pe o coală albă
cu creioane colorate

Vali Orţan: geografie

pe aici pe unde trăiesc eu
am auzit că există o chestie
numită dor
un fel de gând sau sentiment
sau stare ca o durere
pronunţată mai scurt
ceva ce te face să
te simţi incomplet
şi că din cauza acestei chestii
timpul se dilată
iar atunci când
două doruri se întâlnesc
amândouă capetele lumii
devin ecuator

Eugen Pohonțu: ***

am zidit lumină atingând întunericul

apoi am atins toate lucrurile pure,               
ceața lăptoasă a pădurilor sacre,
stâncile săpate de ape nelimpezi,

și s-au prefăcut în ființele liniștii.

mi-am odihnit zidurile sparte
pe care adăstau zăpezile
murdărite de vremi,

și toate se sprijineau de-ntuneric.

am întors vise în lucrurile pure,
malurile și-au strigat apele
din mările salmastre,
pădurile s-au trezit vlăstare,
iar timpul a rămas agățat de el însuși.

am atins lumina întunericului
și s-a făcut zi.

revista solitudinea: Concurs

!

IN ATENȚIA AUTORIILOR!

stimați colaboratori!

În perioada 12 mai – 10 iunie 2020 redacția revistei Solitudinea solicită articole pentru publicare în noul număr al revistei online. Se vor accepta spre evaluare creațiile/autorii care să întrunească următoarele criterii:

· Fontul Times New Roman, dimensiunea scrisului 12

· Autorul să atașeze și un fișier cu un CV (activitatea proprie)

· Fișierul să nu depășească 4-5 pagini.

Lucrările vor putea fi trimise pe adresa de e-mail revistasolitudinea@gmail.com, în intervalul stabilit, urmând să fie evaluate, selectate și publicate. Multă inspirație și succes!

Cu deosebită considerație,

Dumitru PRISACARU

secretar general

Teodor Dume:Să desfaci o rană fără să o dezinfectezi...

SE VOR ANULA AMENZILE DATE ÎN MOD ABUZIV

          Și asta pentru a șterge neputința și rușinea partidului de guvernământ, dar umilința celui abuzat nu ai cum să o ștergi!.Și totuși polițiștii care au comis acele colosale și rușinoase abuzuri asupra părinților și bunicilor noștri,ascunzându-și răutatea și incompetența în umbra unor ordonanțe, cum vor fi sancționați?.Aceste reziduuri umane, care au făcut Romania de râs până dincolo de hotarele țării, nu au ce cauta printre noi. Singura variantă care ar scoate pata rușinoasă de pe uniforma instituției ar fi punerea pe liber a acestora și interzicerea angajării lor la o instituție a statului minim 5 ani.Și o dreptate dusă până la capăt ar fi recuperarea din buzunarul lor a valorii integrale din procesele verbale întocmite nominal.Aceasta ar fi o justiție dreaptă dintr-o țară care-și respectă cetățenii.Cei care au alte păreri, pro abuzurilor,fiind considerați prin asta complici morali la abuzurile săvârșite,să tacă pe veci pentru a nu deranja tihna părinților și bunicilor ,încă prezenți sau plecați dintre noi. Numai în acest fel contribuim la respectarea libertăților și drepturilor fundamentale ale omului consfințite prin constituție și legile drepte!.
           Respectându-ne pe noi, respectăm legea!.Respectând legea, ne respectăm aproapele!
Și ca să fiu bine înțeles precizez că m-am referit,în cele de mai sus, doar la acei polițiști care și-au scos la interval mușchii atrofiați de prostie și incultură sfidând toate regulile de bun simț, legile țării dar și cetățenii
          Nu m-am referit la polițiștii care onorează uniforma și instituția statului.Cinste acestora!
          PS:
          Poate ca unii dintre voi o sa va scoateți pieptul de rață umflat cu incultura cultivată sub umbrela unor partide și funcții și o sa-mi spuneți că acei Milițieni au aplicat legea.Care lege fraților?.A pilelor și incompetenței?.A urii și a răzbunării personale sau a ordinelor venite de la cei cărora le-au lins curul pentru a se menține pe post?

Ionuț-Tiberiu Balan:***

să mă-mpușcați în tîmple la final
că ceea ce scriu e mizeria altora
de sub unghii
eu n-am dreptul la părere - așa am fost născut
iar ai mei n-au vrut să arunce un bolnav
în casa de copii

călcați-mă în picioare pînă cînd spiritul meu
ajunge la ghena de gunoi a poeziei

n-am nevoie de neînțelegerea voastră
cînd îmi port singur ura și mă sfîșie
înjurați-mă
spînzurați-mă
spintecați-mă

dar nu mă condamnați la viață fără voia mea

iubiți-mă
dar nu mă sufocați între dulap și perete
prin cuvintele care nici măcar nu-s ale voastre
v-aș crede de-ar vorbi
paharele de vin din voi

nu-mi spuneți ce se poate cînta într-un tren

îmbătrînesc

Silvia Bodea Salajan: Astăzi din nou

aceleași rame decupate din zidul
zilelor privite de la geam
decorul însă își dansează iluziile
peste oglinda întoarsă a lacrimii
și niciun râs de copil
nu rupe tăcerea pustiului
ce-a căzut ghilotină
peste lume

am chemat un înger
să-mi vegheze lumina si
să-mi alunge temerile
dar îngerul meu adormise
pe-un leagăn de coroane
din floarea neveștejită a unui rai
în care părinții plecați
plantau epitafuri
întru veșnica lor pomenire

sirena unei salvări
sfâșie miezul zilei și-l aruncă
în două ziduri de renunțări
pentru că din umbra ce răzbate
în atâtea suflete ce așteaptă
gongul final
n-a mai rămas decât
împăcarea

Daniel Bratu: Tânăr?

(sonet mie)

Mă-mbrac în alb, când zorile-s cenuşă
şi-n negru și cu mască la paradă,
în ciuda orişicui vrea să mă vadă,
jonglez în parc cu lanţul de la uşă.

M-azvârl precum şi cuiul din grenadă,
dezamorsându-mi firea bătăuşă,
pe-aleile ce-mi vin ca o mănuşă
mă-nvârt etern şi-n dulce promenadă.

Să nu te miri, nu te uita la mine
că râd ca prostul, fără să rămân,
ori că mă sparg în mii de figurine,

că-ţi cânt duios din zdreanţă de plămân
şi-ţi strig, apoi, cât încă mă mai ţine,
„sunt tânăr, Doamnă!” Tânăr? Sau bătrân?

Radu-Andrei Popa: corespondență

aici e bine
sunt acasă și ascult muzică în surdină
îmi las visele sa creioneze un nou început
din părțile astea de inimă împletesc două
și sub clarul de lună privesc spre neant
sunt atâtea ore de când nu ne-am privit

aici e totul calm
din răsărituri îmi culeg liniștea
peste umerii mei rămâne doar praf
și singurele momente în care stau și privesc pisica
e atunci când își duce puii spre o pernă
unde adormeai visând la povești

aici e totul cald
din fiecare năframă se nasc cocori spre cer
ca într-o înlănțuire magnetică de pene sincron
în cartea de colorat lăsată lângă sobă
poveștile prind viața
și continuă după au fost fericiți
așa
ca în nopțile când desenam icoane pe pereți

aici
aici e loc de fiecare întâmplare
când trecutul devine un pumn lipit de măsele
când viitorul pare un pumn lipit de buze
când luminile se joacă în umbre
aici e loc de muzică și tăcere
și-o palmă lipită de o altă palmă
visând spre un vis nou

Dorian Stoilescu: Dispariția

Cezarul a fost înjunghiat cu o lacrimă
mai gravidă decât pumnalul
celui mai aprig dușman. Acum
tocmai și-a evaporat-o neștiut
pe unul dintre câmpurile de luptă
dintr-un viitor fără de el.
Văzându-și clipele din urmă, încearcă
să mai scape de durere.
Simțindu-și răsuflarea ultimelor clipe, deasupra
vede o pasăre, dând dintr-o stea ca dintr-o aripă,
asemeni ultimei sorbituri
dat celui învins, din potirul cu otravă.

Olga Alexandra Diaconu: Doamne, cum îmi tremură sufletul

Doamne, cum îmi tremură sufletul! -
suntem ca două seminţe
care-ncolţesc
vârându-şi aripile
una în alta
de-atâta avânt

Doamne, ninge polen
de Duh Sfânt
peste frunţile noastre
să ne fim unul altuia cuib,
fă-ne din suflete sfori
tot mai albastre

Aşa, căţăraţi
pe sârmele telegrafului Tău
vom deveni transparenţi
să-ţi poţi oglindi chipul de Dumnezeu.

Erica Albu: Panta rhei

Pe altare pline ochi
cu dezamăgiri sclipitoare
Aleargă timpul ca un maratonist nebun,neobosit
Și vieți se irosesc
Cand unii mai confiscă o revoluție
Și ceilalți se întreabă:a fost sau nu a fost?
De cealaltă parte
noi inocenții ,ca niște îngeri tăcuți
Pășim încet în continuare,
Cuminți ca niște copii cu mâinile la spate
Și vieți se irosesc.
Numai timpul continuă să alerge,
Ca un maratonist nebun,neobosit
Pe altare pline ochi cu dezamăgiri sclipitoare.

Timeea Ivan: Am trăit

Adeseori, mă întreb
Dacă trăiesc
Ațintesc cu privirea
Cartea albastră
Cu file albe
Ondulate lin
Purtate în bătaia
Umbrelor mișcătoare nevăzute
Meditez
Mă îndrept spre carte
Mă găsesc într-un șirag
De mărgele cu trup
Eu sunt mărgeaua buclucașă
Ating filele
Sora mea îmi folosește condeiul
Câștigat la o întrecere
Cu truda minții
Și năduful creierului
Citește din cartea mea
Eu am scris-o
Am folosit condeiul
Condeiul meu
De parcă aș exista...

‎Mircea Jacan‎ : Prognostic

Lent, s-ar putea să mor într-o bună zi,
De eludarea obsesivă a concretului
De epuizarea gesturilor nefăcute şi a ocaziilor ratate
De plictisul căutării unui sens al vieţii
De inutilitatea expediţiilor de salvare gratuite
De uzura organelor receptoare ale frumuseţii
De fractura pragmatismului bazal
De obsesia eficienţei
De accidentul statistic
De simularea trăirilor
De infarctul dorinţei de a fi
De ciroza umorului
De hipertofia credinţei în zei, religii şi alte chestii nedemonstrate
De intoxicaţie acută cu eu-l propriu
De infectare cu snobism
De dozarea greşită a priorităţilor
De insuficienţa autosuficienţei
De atrofierea curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere
De pareza gândirii
De contaminare cu indiferenţă
De lene sistemică
De obezitatea morbidă a obrazului şi a cefei
De uitarea cronică a idealurilor
De embolia prieteniilor din copilărie
De artroza progresivă a inimii.

La fel de bine, s-ar putea să mor într-o bună zi,
De or not to be.

În cel mai fericit caz, înainte ca oricare dintre aceste boli să mă răpună, într-o bună zi s-ar putea să mor de moarte naturală. 

‎Malciu Marian‎ : Secvențe de apocalipsă

XI  

  

Osândă grea să dea la răi cu vrere,  

Căci fost-au mulți ce-au tot lovit cu știre   

Cel unic Dar de Viață prin Iubire  

Și se-nchinau la idoli, bani și-avere.   

  

Răbdarea Lui divină nu-i zidire   

Iertării lor! Au falsă, doar, putere   

Acești himerici oameni spre cădere,  

Lipsiți de har și gânduri spre smerire.  

  

Sunt dornici toți de viață prin păcate,   

Dar Domnul nu-i va pierde de îndată;   

Le dă răgaz să șteargă rele fapte,  

  

Oferă căi spre calea cea mai dreaptă,   

Prăpăd va fi când pilde sunt uitate,   

Deschide uși spre cei ce-mpart dreptate...  

  

XII  

  

Deschide uși spre cei ce-mpart dreptate  

Și sunet viu de goarnă dă sosirea  

Când vine Domn și Lumea află știrea  

Că morți și vii vor sta de câte-o parte.  

  

Cei răi, murdari, își vor găsi pieirea,   

Mânia Lui va trece către moarte  

Pe Antihrist, pe lacomi, hoți cu carte,  

Ce-au tot adus prăpăd sfidând smerirea.  

  

Aceștia sunt ”aleși”, cu minți prostite  

Ce fost-au mari prin state și-n biserici,  

Mințind ades prea multe ”oi” cinstite,  

  

Deși Cel Sfânt le-a dus cuvânt la clerici  

Că Fiara-i poate pierde prin ispite,  

Cu semnul ei, forțând pe marii sfetnici... 

Tincuţa Horonceanu Bernevic: fluturașul

Până ieri, ca-ntr-o clepsidră,                         
Stătea tristă o omidă.
N-a ştiut că-n miez de noapte,
Zânele, cu-albastre şoapte,
I-or aduce ca să zboare
Către cer şi către soare,
Aripi cu nectar pe ele,
Praf de aur şi de stele.
Fluture cu zbor vrăjit
Visul ţi l-ai împlinit?

(Poezii pentru Tudorel, carte de colorat, Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2006)

Ionuț Caragea: "Nașterea poemului"

toate morțile mele
le cinstesc cu o lacrimă
toate învierile mele
cu un cuvânt

așa se naște poemul
lacrimi, cuvinte
și o fereastră prin care
cumpănesc universul
cu inima

preceptele mele
un blestem îndurat
cu blândețe

voi scrie, voi scrie
cu sângele aripilor tăiate
să călătorească cuvântul
de la cerul gurii
până la al nouălea cer

Ionuț Caragea, 10 mai 2020

La mulți ani, Mircea Zaharia!

Astăzi este ziua de naștere a unui om special al comunității din Piatra Neamț, prietenul nostru MIRCEA ZAHARIA. Secretar literar (cu adevărat!) al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț pînă în 1989, director al TT o vreme, imediat după 1989, jurnalist de talent și făuritor de reviste didactico-culturale, ”recuperator” al operelor prietenilor săi regizorul Eduard COVALI și Paul FINDRIHAN, dar și a scrierilor fostului deținut politic Ion C. BOBU, om cu un umor și caracter care a trebuit să se adapteze ”unei lumi prea înguste”, Mircea ZAHARIA este omul și prietenul cu care în toate lumile ”aș vîna lei”! LA MULȚI ANI, dragă Mircea ZAHARIA, să ai parte de sănătate, inspirație și tinerețe fără bătrînețe!

(Adrian Alui Gheorghe)
***
Redacția Revistei Extemporal liric, vă urează:

Cadar Katalin: poeme

***

o clipă ce abia
se născuse
ține
într-o palmă toate enigmele lumii...

eu o caut
pe aceea care iți poartă numele.

***

m-ai vândut atât de ușor
și ieftin
în schimbul unui sărut
care poartă urmele altor buze
cu dinții ascunși sub un zâmbet veninos
vor mușca din suflet
câte puțin
până când în genunchi
plângând vei implora toate stelele
nopțile
zilele
pietrele

cerând înapoi
ceea ce ai avut

fără să știi

în uitare
ești demult
îngropat.

Atât de ușor

Teodor Dume: Uneori, mama...

Uneori o văd pe mama la marginea mesei
cu o felie de pâine în mână
ne privește pe toți și tace
doar eu
cel mai mic o strig
mamaaaa
atunci se uită la ceasul ce atârnă
pe cuiul din grindă ca lacrima lui Isus pe cruce
de câțiva ani buni se tot uită
la fel ca și azi
dar tace…

un murmur scăpat printre dinți
îi împrăștie tristețea dislocată
dintr-o amintire cu tata
oftează
lăcrimează dar tace
mânuța mea caldă caută să-I atingă bărbia
parcă îmi zâmbește
clipește des dar tace
tace
tace
și iarăși oftează
în mână ține felia de pâine întreagă
ne privește pe toți
și tace

cât de mult mi-aș fi dorit să pot călători
în lumea ei ca să pot vorbi
cu tata
să-l ating și să-i cer iertare

această dorință nu se va termina nicicând
ca și felia de pâine din
mâna caldă a mamei

Teodora Dume:dansul fericirii...

* spicuiri dintre planșele în lucru ale celei mai iubite ființe de pe pământ: fiica mea, teodora dume

*
mi-am lăsat amanet sufletul și numele
pentru atunci când copilul meu
îmi va spune: Te-am iubit, tata!
(teodor dume)

Nela Talabă: Latențe

Latenţe palpitã pretutindeni:
întrebãri latente tremurã în ochi şi pe buze,
cântãri latente înoatã în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptã rãbdãtoare,
neştiute,
ascunse dupã ceaţa sau întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip
ascunde-n el o perlã
dar nu gãseşte drumul
spre scoicã
şi zboarã în vânt steril,
fãcând doar dune,
nisipuri mişcãtoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastrã merge
pe-un drum bãtãtorit,
fãrã s-audã, sã simtã, sã ştie
latenţele ce mor.

Te-ntrebi
ce sevã sã alegi
din toate sevele latente?
Spre care rãsãrit sã deschizi ochii
din toate rãsãriturile latente?
Ce viaţã sã trãieşti
din vieţile latente
tãcute, rãbdãtoare,
sau pline de dorinţa de-a exista sub soare?

Rãspunsul e în tine,
în inima care aşteaptã rãbdãtoare
sã-ţi creascã perla
din firul de nisip rãtãcitor ce eşti.

Viorel Birtu Piraianu:***

nu am știut niciodată ce este
dincolo
uneori priveam valurile cum se spărgeau
dincolo
alteori te căutam pe țărm
dincolo
nu te-am găsit
poate într-o zi te voi regăsi într-un poem neterminat

Mariana Buzea Daia: Andante

Se-aude muzica-n surdină,
La radio e melodia mea..
Fluturi în stoluri prind să vină
Toţi în stomac vor valsa.

Te uiţi la mine plin de duioşie,
Mă uit la tine tandru şi timid...
Suspină fluturii pe melodie
Şi rând pe rând se sinucid.

Suntem aşa de frumoşi, de dulci
Ca două bomboane fondante...
Când capul între sâni ţi-l culci
Începem să ne topim...andante.

Sunt ciocolată fină şi fierbinte -
Textura languroaselor amante...
Sunt iubirea de-nceput, cuminte
Ce te iubeşte timid şi...andante.

Undeva-n eter, sfârşeşte melodia.
Şi...printre atâtea iubiri casante,
Ne valsăm zi de zi rapsodia...
Nu mă lăsa...iubeşte-mă...andante!

Violeta Petre: Îmbracă-mă-n culori

Mai e un loc pe grinduri, din lacrimile mele,
Ce au tot curs albastru, cu ploile de mai.
Mai ai un loc, iubite, să mângâi cu penele
Un cenuşiu de seară la porţile de rai.

Ţi-e la-ndemână iarba ce-mi tremură pe braţe
Şi creşte-mi o muşcată pe buze fără grai!
Animă o grimasă din zâmbet de paiaţe,
Când, în amurg te cheamă un chip cu păr bălai.

Din valurile mării, turcoazul te îmbie,
Să-mprospătezi privirea, în irişi să-mi aşezi
Adâncurile limpezi, pulsând de apă vie.
Eu ştiu că poţi, iubite, atâta-ţi cer: să crezi!

Şi vezi, că ning cireşii, îmbracă-mă în grabă,
Petală cu petală-mpleteşte-le pe trup,
La gât să-mi pui iubite, o singură podoapă:
Sărutul tău de noapte, din care vise, rup.

Croieşte-mi drum prin fluvii, sub sălcii plângătoare,
Pe unde duc luntraşii secundele-n năvod!
Mi-or creşte alte aripi, pe-oglinzi, înotătoare.
De nu ţii minte totul, ţi-oi scrie pe izvod.

Şi nu uita, pe gene, să-mi pui tăciuni de vatră,
În care-au ars cuminte, inelele de fag.
Când mă priveşti cu ochii-ţi înmărmuriţi în piatră,
Să mă cuprinzi în braţe cu poftă şi cu drag.

Cu paşi betegi şi singuri, ce nu mai ştiu a trece
Prin labirintul vremii ce-a vitregit plăceri,
Aşteaptă-mă la vamă! Şi cât îmi eşti de rece,
Te-oi încălzi c-un mâine, desprins din flori de ieri...
09.05.2020

Anica Andrei-Fraschini: Alt condițional

Redacția Revistei Extemporal liric,îi urează autoarei,Bun venit, pe drumul literaturii!          

         Iată, am primit exemplarele cărții mele... Mă bucur ca un copil și Îi mulțumesc Lui Dumnezeu. Poate că nu trebuie să mă mai simt caraghioasă, cu un debut la 63 de ani, ci să spun și eu: "Niciodată nu e prea târziu..."
        Dragii mei părinți, voi mi-ați dat flacăra vieții și iubirea, mi-ați încurajat talentele, vouă vă datorez mare parte din educație și formare, știu și simt că mă vegheați de Sus... Vă iubesc!
        Geli a mea, surioară adorată Angela Nesteriuc, m-ai "frământat" tu o bucată de vreme, dar se pare că a ieșit un "aluat" acceptabil. Treacă de la noi! Te iubesc!
Țin să mulțumesc încă o dată, tuturor celor care au făcut posibilă apariția în formatul clasic, atât de prețios, al cărții, a unei părți din creațiile pe care le-am slobozit din trăire, gând, vis, har, inspirație...
        Rodica Rodean, dragă prietenă atât de sufletistă, muncitoare, dinamică..., îți mulțumesc pentru TOT! Dumnezeu așază lucrurile cum știe El, așa a fost să fie, ca primul volum de autor să-mi iasă la Iași, orașul meu drag, sub egida Asociației Universul Prieteniei, de care te ocupi cu dăruire, de 12 ani, alături de colaboratori merituoși, pe care îi salut și cărora le mulțumesc, de asemenea. De altfel, țin să îi salut pe toți membrii acestui Univers și să le doresc sănătate și numai bucurii !
        Ana Ardeleanu, prietenă și poetă remarcabilă, atât de dragă, reverență pentru cuvintele scrise despre mine și poemele mele! Sunt onorată! Prietenia noastră crește pe o bază de esențe și valori umane dintre cele mai alese.
        Mulțumesc doamnei profesoare Florica Pățan, pentru aprecieri! Recunoștință pentru că mi-a remarcat și prezentat creația!
Dragă Editură PIM, îți mulțumesc! La cât mai multe cărți !
(Anica)