Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

‎Djamal Mahmoud‎ : recoltă

un bărbat adevărat întotdeauna
cultivă în ochii săi grâu
doar grâu
femeile umblă în ei goale
cu uguitul în mâini
seceră spicele pline
le smulg din rădăcini
ciugulindu-le boabele
femeile rămân gravide cu pâine caldă
pe care o nasc doar când va fi el
acoperit de zăpadă
apoi își depun trupurile și uguitul
sub pleoapele sale așteptându-i topirea...
Djamal Mahmoud 

Radu-Andrei Popa‎ : murmur

aici
singurătatea mușcă din mine ca dintr-un măr putrezit
se luptă valurile cu ultimele ancore de pe pământ
prin vuietul vântului îmi caut lumina
sub crucile astea de oase
flamurile durerii se-ntind ca pânzele de giulgiu
în căușul palmelor suflu peste foc
aici
lupii mușcă din lună și o lasă în semicerc
licuricii taie văzduhul căutând frunzele de stejar
din sufletul lor se aud îngerii picând spre țărm
între nisipul de aur și mugetul valurilor
stau străjeri de frică și lacrimi
stau bolovani de calcar și granit
în căușul sufletului privesc spre foc
aici
corbii se așează pe umeri
lumina devine negru și liniște
o barieră de vid îmi umple plămânii și inima
taci
acum se întoarce soarele cu fața la noi
prin praful ăsta copt de jăratec
înghit fiecare parte de sentiment și o diger
în căușul pieptului
mirosul căldură și foc
aici
durerea devine lumină
tăcerea devine sunet amestecat cu țipete
lupii se-ntorc și mușcă din mare
fiecare strop din carnea mea cade pe oase
ca un giulgiu peste mormânt
în căușul creierului
m-arunc spre foc

Lilioara Macovei: Răzvrătire și nu prea

Vreau să trag pe cineva pe sfoară să văd cum este să fii de partea sforarului.
- Doamne, ce gânduri!
Atâta efort să pot înţelege când unele, când altele, m-a adus în pragul disperării. Nu în aşa hal încât să înnod batista cu lăcrămioare şi s-o dau cu tămâie de la Meteora, dar ideea nu-mi displace. M-aş duce până la mănăstirile de-acolo să văd şi eu cum este. Atâta imaginaţie mi-am creat despre acele locuri şi-atâta am visat frumos nopţile, încât uneori am toată siguranţa că mi-am dus paşii tocmai în acea îndepărtare.
Moneda pe care şi eu o am ca noi toţi, o am tot strâns-o în palmă şi-am crezut că o cheltui cum ştiu eu mai bine. Credinţa asta am avut-o până nu demult şi ce să vezi, de o bucată de vreme, mi-am pierdut raţiunea de a mai face calcule logice asupra acestei bogăţii, care de fapt ăsta este timpul. Descoperirea de acum câtăva vreme este că merg alături când de Făt-Frumos, când de călău. Ce frustrare! Nu mi-am închipuit că pot fi atât de descusătoare de clipe. Nu le pot trăi la maximum, nu mă recunosc ca şi stăpână, îmi modifică anumite trasee şi nu prevăd capătul, cumplită îndeletnicire am...
Mă zdruncită cumplit ideea când mă gândesc la rânjetul clepsidrei văzându-şi nisipul scurs şi rămas pe fundul ei ca un nimeni. Aş sparge-o, aş arunca-o pe râuri nervoase şi mi-aş găsi loc în faţa omenirii să strig că am sugrumat timpul.
- Cine să te creadă?
- Poate tu, că eşti o persoană obsedată de viaţă şi când te întreb ce faci, mereu spui că eşti pe fugă şi nu ai vreme de îndrugat prostii. Tu taci şi faci, dar cât şi cum sunt de fapt toate astea, ştii?
- Tu, ce faci acuma, îmi revizuieşti viaţa? Tu, care şi când dormi, ai prefera să te scoli pe întuneric, mă tragi la răspundere de ceva grav?
Pe un drum cu lume multă, cineva cu mâinile la spate se plimbă şi-şi cam iroseşte timpul. Din când în când se opreşte, zâmbeşte cerului, face o cruce mare şi se porneşte iar la măsurat asfaltul. Zilnic are răgaz să-şi fâlfâie paltonul larg şi ponosit de amaruri. La colţ unde stă baba cu lapte de vacă, omul ăsta cu răgaz de umblat se opreşte şi strigă tare ca un surd:
- Merge, merge?
- N-are cum că nu-s roţile bune, dar de-un covrig s-a-nvârtit. Ia de-aici!
Şi omul întinde mâna slabă şi gălbejită.
- Bodaproste! Ştii cumva dacă Sălăvăstru a deschis la sifoane?
- Da, da, mergi!
Cu-n pahar de sifon şi-un covrig se poate plimba toată ziua, dar mai cade câte ceva. Nu cere, nu poate, doar că foamea îl îndeamnă la alte tertipuri. Şi când era el profesor...dar nu vrea să plângă. Bine că nu-l dor picioarele şi ochii. Merge zilnic pe ici pe colo şi... până se întunecă mai citeşte ce mai are pe măsuţa mâncată de timp. Îşi petrece şi el vremea cu cine îi dă îndărăt o vorbă bună. Pare mutilat şi nu este, are de toate şi-i lipsesc multe, nu are nimic şi bogat este, dar cât mai poate fi?
Poate că mîine o să aibă de toate, cine ştie...
Autor 
Lilioara Macovei

Cadar Katalin: Poezie


Apa aceasta vie,
pe care o beau
mă face să mă simt moartă 
când tu,
îmi săruți umerii,
sânii
și coapsele...

Imit adevărul
cu naturalețea unei minciuni.
-Iartă-mă!
...păcatele mele
ard,
în Iadul celor vii
făr’ de suflet.
Iadul celor vii
16.Martie.2020
Cadar Katalin

Ella Poenaru: Dans incolor



Pe strada pustie trec palide
coloane de molii invalide
cernute din insectare anonime
amintiri ale unor timpuri ciudate
când nu aveam teamă să ieșim
s-alergăm să iubim
când moartea era la distanță
de o eternitate și un pas
iar noi inconștienți
o provocam mereu la un șeptic
pe dezbrăcate
și ce fericiți eram când pierdeam!
O rândunică solitară anunță
că a sosit primăvara iar
dar nimeni n-o mai ascultă
am uitat și dansurile și jocurile
în care înfloream obraznici ca merii
amestecându-ne florile fragede cu fluturii faimei
aprinzând noaptea în poiene licurici...
pantofii Cenușăresei ne-au rămas demult mici
pachetele de cărți sunt desperecheate
asul de inimă lipsește din toate.

Ella Poenaru, 16 martie 2020

Melánia Briciu Atanasiu: Ecce homo

                                                 
sub eterne opaițe stau îngeri de veghe
acolo unde aripa ar întrezări
o margine abia tremurată de lume
respirația mea nu mai moare
zăbovește puțin să-și tragă sufletul
să-și încheie nojițele
cât timp am pășit doar pe vârfuri de inimă
am ocrotit liniștea tuturor
cu vorbele mele răsfrânte din reale oglinzi
oasele mi-au străpuns străvezii epiderme prin gând
le-am oblojit cu alifii și răbdare
fiecare om pe care l-am legănat
pe hamacul priponit între două amintiri
mi-a fost drag și aproape prin izul
de fruct tăinuit în propriul său miez
m-aș fi împărțit tuturor precum
o înmugurire altruistă de primăvară
dar n-am putut țese decât un lăicer
în care cuvintele și-au încâlcit urzeala
m-am îmbolnăvit de oameni dar tot în ei
mi-am găsit vindecarea

Maria Podari: Versuri

..de la tine iau răsărituri de nopți
în sclipirea tăcerii
când cai de probabil
devorator de simplu ne pasc
de la tine continuu
vin zvonuri de drum
ce colțul își frânge în arbori
atârna-ți-aș de gât adevăruri
ce din toate părțile
îmi apără pumnii
până mă clatin de somn
privind printre gardul visării
și-n berna-nserării
depunea-ți-aș via cenușă
întocmai...
Privind printre gardul visării - autor Maria Podari

Viorel Boldiș: Apa și cana

Dacă Dumnezeu este apa care ne ţine în viaţă, Biserica este cana cu care o bem.                                                                                  
Odată, un om, supărat pe cana lui care i se părea murdară, şi-a zis că nu mai are nevoie de ea, că el poate să bea apă şi din căuşul palmelor sale, aşa că a luat cana şi a izbit-o de un zid, spărgând-o.
Cioburile, însă, i-au rănit mâinile, iar el, şi mai supărat, a blestemat cana dând vina asupra ei.
Mai târziu i s-a făcut sete şi s-a dus la izvor să bea. Cană nu mai avea, aşa că şi-a făcut mâinile căuş şi a luat apă şi a băut.
Zi de zi, ori de câte ori îi era sete, bea apă din căuşul mâinilor sale.
Fotografia de profil a lui Viorel Boldis, Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoanăNumai că, după câteva zile rănile de la mâini, provocate de către cioburile cănii sparte, au început să i se infecteze. După o vreme, mâinile omului s-au infectat într-atâta încât nu mai putu să le folosească. Mai mult, ori de câte ori încerca să bea, apa se învolbura şi se umplea de microbii din rănile mâinilor sale.
Disperat, omul risca să moară de sete şi de septicemie.
Pierzând orice speranţă, omul se întinse la umbra zidului aşteptându-şi sfârşitul. Dar, ceva îl împunse în coaste şi omul se ridică. Se uită să vadă ce era şi atunci descoperi că era unul din cioburile cănii pe care o spărsese.
În acel moment îşi dădu seama de greşeala pe care a făcut-o şi-i păru rău.
Şi cum stătea el, aşa, descumpănit, iată că o idee i se înfiripă în minte: cana l-ar fi putut salva!
Cu cana ar fi putut bea iar apă, cu cana ar fi putut lua apă din izvor şi şi-ar fi putut spăla rănile fără a infecta izvorul. Cu lacrimi în ochi, culese atunci toate cioburile sparte şi le lipi la loc. Apoi, cu cana aceea peticită, bău apă şi-şi stâmpără setea, iar după aceea, cu aceeaşi cană luă apă şi se spală pe mâini şi-şi vindecă rănile şi-şi salvă viaţa.
Da, putem bea apă şi din căuşul palmelor noastre, însă cel mai bine şi mai sănătos este să bem apa din cană.
Aşa că, în loc să spargem cana şi s-o blestemăm ori de câte ori ni se pare murdară, să ne aducem aminte că fără ea suntem morţi.
Iar cana, pentru a putea bea din ea apă limpede, nu ne rămâne decât să o păstrăm curată.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Viorel Boldiş 17 martie 2020

Teodor Dume, carte: Moartea din vis

Este cea de a 23 carte semnată Teodor Dume
Coperta și tehnoredactarea, Mioara Băluță
Editura Pim/2020 - Iași
Cartea apare în martie 2020 ca o peîntâmpinare a zilei de naștere (04 aprilie) a autorului
***
Timpul meu s-a oprit în lut
și fură din mine
câte puțin în fiecare zi
(Teodor Dume)
***
"Domnule, Teodor Dume
Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie. Citindu-l mi-am confirmat impresia că ești un mare suflet de poet (...).
Poezia, cîtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat.
Te socotesc unul dintre cei mai de bună calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-a lungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni"
Gheorghe Grigurcu
(Corespondențe, 20 decembrie 1985))

Mioara Băluță: Versuri

tatăl meu se trezește nemulțumit
se culcă nemulțumit
în rest tace și încă nu mă lasă
să fac ce vreau
îmi spune mereu „ai grijă”
și ultimul sunet i se pierde din senin
fratele meu e singur
stă într-o latură a mesei
ca un armăsar priponit lângă drum
până când o pasăre începe să cânte
ca și cum ar număra orele nopții
luna, paharele... nu au număr
sunt goale și transparente
ca niște femei stoarse de vlagă
cele înflorite și suculente au făcut bărbați
din băieții mei și le vor face
copii care vor face din ei jucării
ideale de alergat pe coridoarele lumii
către o graniță întotdeauna în mișcare
întotdeauna la orizont

Petruța Niță: De-aș fi pierdută


Văd străluciri în ochii tăi prea-calzi
Și simt aievea căldura pielii tale
Respiri cu flori pe gâtul meu şi arzi
În focul viu din doruri abisale...
.
Îţi simt pe trup atingerea de mână
Și te amuză râsul meu obraznic
Când simt că părul îţi miroase-a smirnă
Şi cum m-alintă trupul tău năvalnic...
.
Te văd frumos, te știu nebun deja
Miracolul iubirii stă-n sărutul tău
De-aș fi pierdută, doar tu m-ai dirija
Cât te iubesc o știe trupul meu..

Tudor Matresu: Să întrebăm...

                                                                                                     
Fotografia de profil a lui Tudor Matresu, Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană
Să întrebăm pasărea,
aripa ei desenează cuvinte
și frunze și flori,
copaci, lacrimi,
îngeri și diavoli
pribegind printre noi,
copii abia născuți
și moșnegi,
lutul rotund,
semn de ntrebare
suprem,
cerul a cărui flacără
ne arde sângele verde
să întrebăm, oameni buni,
dacă aripa ei
desenează și suflete?
Tudor Matresu

‎Florentin Sorescu‎ : Oglinda


La început nu semănam deloc
chiar dacă eram desprinși din același trunchi.
N-ai fi zis
că suntem frați.
Singurul lucru care ne apropia
era gâlceava
tot găsind pricină din orice.
Apoi ne-am apropiat din ce în ce mai mult
dar foarte târziu am ajuns să semănăm.
Și nu este părul cărunt cel care
mă face să-l văd uneori pe el
când mă uit în oglindă.
Nici mersul puțin adus de spate
care îmi amintește inevitabil
că tata este încă prezent prin noi.
Ci ridurile pe care le-am căpătat pe față
ca pe o pradă de război.
Într-o luptă surdă
în care fiecare crestătură căpătată de la viață
o purtăm ca pe un semn nu al înfrângerii,
ci al unei mari victorii.
Aceea în care singurul scop a devenit
supraviețuirea.
Față de un dușman
a cărui unică menire este
să sape tranșee
Florentin Sorescu 

Vişan Dragoş> Întotdeauna acasă

Fără să vreau am învățat să o iau către casă
mă jucam când eram puști după masă
uitam că ar mai fi și cina
mă urcam și-n copaci să veghez
.
Când mă întorc cu zeci de ani inima
nu vrea să scriu "înapoi" este acum
trăiesc viața și din orașul natal Tulcea
și cea din Constanța Cobadin Mangalia
iar mult mă întregesc prin București România
nu altă țară am ales mă simt bine oriunde am fost
mamă tată frate și soră sunt iarăși în căminul natal
Iubito_Una fiică Sara fiule Petruț
suntem iată de-o săptămână reuniții din noi
ne trebuie mai mult Vigantol nu prea ieșim e urât
bate prea tare vântu-n geamuri ne gospodărim
ne jucăm ne reîncărcăm întotdeauna acasă
este chiar ce mi-am dorit pe timp nelimitat - "Home"
ca neam avem de-a face la răstimpuri cu o viață
de cercetași ne investigăm destinele noastre
mașini nu suntem să stăm mereu în garaje
însă acum nu se poate să zburdăm pe stradă
și voi dragii mei tată mamă soră sunteți departe
aș vrea să vă revedem dar o vreme nu se mai poate
ba chiar cu tine frate-miu nu mă mai văd deși stai alături
dincolo de grădiniță nici fiii noștri momentan nu se mai văd

Ionuț-Tiberiu Balan:Versuri, Versuri

vulpi într-un cîmp
aleargă prin spatele bulgărilor de pămînt
tu le arunci oasele rămase de la marile ospețe
sîntem servitori
cel mai mult te iubesc atunci cînd
sărind gardul palatului domnesc
îmi cazi în brațe și mă săruți pe tîmple
gărzile ne străpung spatele
Este posibil ca imaginea să conţină: Ionuț-Tiberiu Balancu aceleași baionete prin care am mai trecut


***
un imn glorios cu spinii
coborîți în bernă
boala ne face pe toți mai frumoși
mai doriți
mai iubiți pînă la capăt
nu am scrisori pentru adresa ta
îngere
nu mi-a spus nimeni la ce intersecție
să fac stînga să te găsesc
prin ce munte să trec
ce brad m-ar ridica de sub umeri
adio tu
infinit albastru
ploaie eternă a brațelor goale
***
tu
inspiri verdele-n
case
coborînd din hibernare
frunze cad tîrziu
pe umeri
tu ești vie ca o
trecere de ape peste-ntreaga omenire
și frumoasă ca o rază peste
alte raze
mici și sfidătoare
Ionuț-Tiberiu Balan

Teodor Dume: Covit 19 - codul spaimei

Am văzut moartea printre niște cheaguri de sânge
se tupila de frica halucinantă a corona virusului
părea ca poarta sub ochi
toate durerile lumii
sufletul m-a făcut să mă apropii și
să o mângâi pe creștet ca pe un copil
care doarme pe umărul
lui Dumnezeu
m-a privit in ochi ca și cum
ne-am cunoaște de o viață
apoi mi -a întins mâna

nu am curaj să vă spun
cât era de fericită

Adrian Matei:Mugur și floare


Visez că mă îmbrac în tine,                                                                 
Prin voaluri albe de mireasă,
În corpul tău e-atât de bine,
Soție, zâna mea aleasă!
Ce cald îmi e la tine-n suflet,
Ce dulce-ți bate inimioara,
Îmi adâncesc al minții sunet
Iubindu-ți tandru primăvara.
Te simt cedându-mi în tăcere,
Înnobilată de-a mea faptă,
Te-afunzi în visuri și-n plăcere
Pătrunsă-n taine de o șoaptă.
Ești mugur! Eu, crescând, o floare...
Rămân în tine... ce culoare!
Adrian Matei
Focșani, 2020

Viorel Birtu Piraianu: versuri

                                                                                                    
de un ciob dintr-o lună
ce am zdrobit-o în palme într-o clipă nebună
am așezat apoi inelele timpului
să nu mă rătăcesc la plecare
nisipul țipa sub tălpile sufletului
purtam pe umeri povara anotimpurilor
poticnindu-mă la fiecare întrebare
uneori desenam aburi
pe geamurile sparte ale lumii
departe, marea plângea a visare

Alexandru Berceanu: Licăriri tainice

                                                                                                               
Apele izvoarelor se vor preface
lacrimi
și nimeni n-a scăpa de durere,
poate un fluture netrezit
încă
va licări albastre culori
pe flori de cer
gândind că a sosit primăvara
și va zbura departe,
departe,
ca oamenii ce nu știu
taina din viitoarea secundă!

Gheorghe Apetroae: Filosofia - „Conceptul categorial al cunoaşterii în opera lui Lucian Blaga”.


În “ Hronicul şi cântecul vârstelor” se receptează la Lucian Blaga o satisfacţie metafizică peremptorie, creată de sindinamica investigării şi identificării concretului în universal și a temporalităţii în fatum. În cele din urmă, graţie trecerii sale translative prin “ locuri de mister “, calea unei polarităţi energetice şi spirituale sistemic-antinomice..., ieşirile din acest mister sunt primele determinante structurale noetice,corespondente primelor dimensionări fenomenologice promistere, evidente în fragmentele de text, precum ”(…) răzbăteam uneori în livezi cu linişti ce n-au fost parcă niciodată sparte de cineva “ sau ” (… ) trezeau în mine o luciditate nouă faţă de care fantasmele terifiante se prăvăleau sub plugul conştiinţei”. .. Sunt acele cadre gnoseologice inițiatice configurate în livrescul determinismului epistemologic tot mai implicat cu care filosoful va reuşi să depăşească, într-un scurt timp, simplele relaţionări ontologice şi imagistice, bucuriile primului venit şi o anumită ataraxie, în limite iraţionale, pe care le exprimase, până atunci, în volumul “ Încercări filosofice”, Editura Facla, 1977, segmente ideatice fără prea multă exuberanţă şi cromatică filosofică. Cu siguranţă, magnetismu-i genuin livresc va determina sindinamismul trecerii sale la construirea unui sistem filosofic autentic, configurat cu baza noezică în multele sale studii speculative, laborioase, pe care acesta le va efectua și cu care își va configura și consolida sistemul său filosofic. Lucian Blaga a perseverat şi a reuşit, până la urmă, geneza unui concept ontologic funcţional, cu referinţă fenomenologică sensibil-imaginară şi raţională în templul misterului, uzitând de mijloacele logice de cunoaştere rational-intelectivă şi de mijloacele proprii de natură aletheică, supra-logică și cel de minus-cunoaştere.
Reformulând obiectivele gândirii blagiene în conceptul categorial de cunoaştere - atât axiologică, ca diferenţiale pozitive leibniziene, cât şi cele existenţial - panteistice - spinoziste, acestea sunt larg şi adânc abordate de filosof, și în mare măsură soluţionate prin formalizarea unor termeni liberi din ecuaţiile sistemului noetic al incognoscibilităţii fenomenologice. Soluţiile sunt elaborate şi grupate în cele două volume de valoarea cel puţin a operei kantiene, intitulate Trilogia cunoaşterii" și “Trilogia valorilor”, cu extindere la filosofia culturii “, precum şi în “ Trilogia cosmologică”. Cele trei studii filosofice ample se constituie laitmotivul conceptual triadic şi quadrat, orientat într-o operă ce îl remarcă şi îl individualizează în spiritualitatea europeană, conferindu-i lui Lucian Blaga, un loc binemeritat pe podiumul filosofiei româneşti şi universale...
Pornind , în principal , de la formulele fizicii şi metafizicii aristotelice, precum şi de la dezvoltările neoraţionalismului kantian, Lucian Blaga realizează serii de speculaţii creatoare şi de revelații promistere, reuşind să definească, intuitiv bergsonian, substanţa existenţialului sensibil imaginar în retorta-creuzetului spiritual – raţional, ca entelechie a formelor materiei galactice, în temporalitate, ca rezultat al diferenţialelor divine spirituale leibniziene cvadridimensionale, induse în mister şi extrapolate fenomenologic pozitiv, pentru a fi luate de aici şi proiectate relevatoriu în sinele fanic şi în criptic. Este un domeniu constatat de filosof ca fiind numai al fiinţelor superioare în raportul lor formal transcendendal, între esenţa materiei şi metaformele materiei superior organizate, proiectate ca fiinţialitate parmenidică, într-un context de determinism cazuistic relativ al spiritului față de material, și care pot să declanşeze funcţionalităţi raţionale ce pot să conducă la revelaţii şi la stingerea inefabilului în relaţia cu ontologicul universal...
Prin receptarea analitică, gradientică a sensibilului şi apoi a interioarelor formelor, a propriului lor câmp spiritual, Lucian Blaga a reuşit un control al fluxului dinamizării stărilor lăuntrice și a extrapolării acestora în eternitatea universalului, al magnetismului individual şi universal, să determine întreg spectrul categorial existenţial de natură antinomică, coordonatele misterului din sensibilul catabazic şi nivelul universal al abisalului din lăuntricul anabazic, ca fiind stări sistemice cartezian - spaţiale unice, iar raţionalul să-l identifice ca un dat, ca un principiu ontologic holistic al întregului existenţial fizic și metafizic, fie şi fenomenologic sub raport imaginar- estetic, fie şi numenologic, al identităţii şi cunoasterii sinelui în universal.
Opera blagiană infuzată, prin stoicismu-i caracteristic, de ideea determinismului biologic şi mecanicist - mathematic, graţie studiului newtonian realizat de filosof asupra magnetismului mişcării astrale continui, faptului că a penetrat sistemic și gravitic în conceptele clasicismului filosofic, graţie propagării valenţelor cunoaşterii în structurile fizice metagalactice infinitezimale și infinite în sinteze de concept, a reușit să genereze o epistemologie a cosmicului cu caracterul său diacronic şi sincronic - constituită ca armătură de principii ontologice în complexul de relaţii şi de reflexii asupra activităţilor şi condiţiilor umane interpătrunse şi culisabile în identificarea emergenţelor entive cât şi holistic, în deconstrucţia unicităţii...
Grupuri tot mai largi de admiratori ai operei blagiene încearcă să recepteze şi să asimileze la filosof o fenomenologie promisteră la cotele sale autentice şi majore, apriori, având ca ambază şi releveu speculaţiile şi experienţa filosofilor clasici antropologi şi existenţialişti, începând cu Aristotel, continuând cu Leonardo Davinci, Galilei, Descartes, Spinoza, apoi cu David Hume, Malbranche, Locke, Kant, Hegel, Spengler, cu fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă şi cu intuiționismul lui Bergson, ultimul cu filosofia sa dualistă, de conflict permanent între forța vieții (élan vital) și lupta lumii materiale, ca entități independente în spațiul intelectiv, de luptă împotriva acelor forțe determinate de intuiție şi care provin din instinct, oferind o idee de universalitate axiologică despre forța vieții, cea care străbate toate ființele...
Fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă, dar şi fizicaliştii neopozitivişti – scientişti, începând cu fizicaliştii metateoreticieni ai şcolilor scientismului modern propagat de Cercul de la Viena, durat şi de cercetătorii naturalişti ai Şcolii filosofice de la Marburg , au avut o influenţă notabilă asupra abordării gnoseologice de către filosoful nostru asupra existenţei în dualitate - antinomică, toate conceptele acestor gânditori fiind cunoscute de Lucian Blaga, amplu analizate şi mai mult sau mai puţin acceptate ori criticate de acesta în studiile sale atât de elaborate pentru construcţia noului său sistem.
Un merit incontestabil al filosofului român este acela de a fi reuşit să delimiteze în Kant originea scientismului, iar pe baza dezvoltărilor teoretice şi a experienţelor creatoare postkantiene, să participe cu unele teorii şi concepte onto-epistemologice la construirea unei cosmologii fizicale într-un spirit nou, postnewtonian pe structura sistemului logico - matriceal wolfian, introvers-noetic și să realizeze prima critică la “ Critica raţiunii pure “, o critică logico-formală a subiacenţelor existenţiale - juxtapuse contiguului sau discontinui de diferenţiale ale spaţialului material - spiritual în aletheia spaţialităţii universale şi o exegeză asupra finitudinii. Cu aceste concepte filosofice-fanice de adevăr, existenţă şi de temporalitate, abordate mai întâi cu succes de Kierkegaard şi cum vom vedea, în postblagian, și de logicianul filosof Anton Dumitriu, Lucian Blaga pune bazele primei epistemologii a metafizicii cu premise şi concluzii intuitive- subiective şi imaginare, dar destul de incerte în decriptarea şi identificarea în mister a “Marelui Anonim”...
În grupajul de studii filosofice intitulat generic “ Trilogia valorilor” se identifică construcţia celui mai calificat răspuns esoteric la esotericul cauzalitate iniţiatică, aristotelic “ cum e posibilă ştiinţa exactă”, o întrebare pusă de Kant şi care avea rolul de a premerge seriile valorice de teorii din diversele ştiinţe, cum ar fi: teoria geometriilor neeuclidiene, a spaţiilor curbate, teoria cuantelor şi câmpurilor magnetice extraparticulare, teoria relativităţii şi mişcării ondulatorii, agregatelor ioni-cuantice etc…
Tot Lucian Blaga a reuşit să pună în evidenţă la Kant conceptele şi metodele de descoperire a izvoarelor fundamentale ale cunoaşterii: intuiţia spenglerian - bergsoniană, culturală, cu formele ei conştiente, anticipate, raţionale şi aportul reflectării sensibilului în senzaţii, percepţia limitată a perathosului pitagoreic și a concretului în imaginar, repere pe baza cărora filosoful a construit tipul de cunoaştere paradisiaco – parnasianică şi a deschis perspective apofantice asupra cunoaşterii lumii sensibilului şi senzualului, iar pe de altă parte,a abordat psihologic gândirea inteligentă, humeiană şi psiho-conceptele kantiene, expresii ale entelehiei metaformelor pure, pe baza cărora şi-a construit filosoful român tipul de cunoaştere luciferic-raţională.
Pentru tipul de cunoaştere luciferică, Lucian Blaga a folosit ca elemente de ansamblare categorială sistemică: spiritul, conştiinţa şi inconştientul, toate acestea fiind abordate ca diferenţiale existenţiale în structuri noetice cvadridimensionale, uzând în primul rând de categoriile cunoaşterii abisale - prin abordarea lor anabazică, în temporalitatea acestora, preluate în mare parte de la Hegel ca şi corespondente ale evoluţiei pozitive a existenţialului material metagalactic, categorii fenomenologice identificate în extinderile paradisiace - narcisice şi parnasian–orfice, cele abordate filosofic–structural pentru prima data de Aristotel. Prin descoperirea sau, mai bine spus, prin delimitarea spaţial-temporală a celor două izvoare ale cunoaşterii: paradisiac-sensibil şi luciferic - raţional şi prin încadrarea categorială a acestora în sistemul filosofului român cu specificitate funcţional-matriceală, într-o configuraţie arhitectonic – raţională, a fost disipată pentru totdeauna starea de conflict din punct de vedere epistemologic-metafizic între senzualiştii (paradisiaci)şi raţionaliştii (luciferici). Aceste două concepte ale cunoaşterii diferenţiale, eterogene prin natura lor, nu au fost reductibile în sistemul său, unul la celălalt, dar, prin studiile întreprinse, în special în domeniul categoriilor abisale şi misterului, în esenţă categorial- antinomice, a concluzionat o egală însemnătate a celor două tipologii filosofice, ca realităţi şi abordări fenomenologice,și ca problematici ale ontologiei universalului și revelări gradientice ale metafizicului în sistemul filosofic blagean.
În contextul delimitării şi înserării funcţiilor categoriale sensibile şi abisale şi al determinării coordonatelor spaţial- temporale ale universalului, Lucian Blaga a definit cunoaşterea în ansamblul structurilor sale pe intervalele cuantic- corpuscular și cosmic- metagalactic, dar tot atât şi în holismul infinitizimal subcuantic populat de nonfiinţa în fiinţa concretă constelar- cardinală în starea de plasmă eterogenă, neuniform distribuită spaţial şi temporal, discontinuă şi culisabilă în interiorul spaţial, promovând ideea de realitate pe domeniul spaţial al unor cardinali care includ între ei lumea lucrurilor concrete dar discontinui ce nonfiinţează şi magnetizează, apoi în dimensiunile lor fizice și spiritual-gnozice, în devenire. Când intuiția percepe realitatea timpului, durata se exprimă din punctul de vedere al vieții scalar şi vectorial în concret și în imaginar, dar nu se poate divide sau măsura în stările interioare estetice. — Rezultatele acestor asocieri sunt complexiuni ale intuiţiei senzitive şi gândirii conceptuale, concluzii la care ajunge Lucian Blaga prin analiza atentă a teoriei kantiene cu privire la rolul ştiinţelor exacte în cunoaşterea senzitiv- raţională şi prin deducerea din aceasta a faptului că natura s-ar orienta după legile pe care spiritul uman şi le-ar impune ca judecăţi “ necesare şi general valabile, ştiinţelor exacte “, rezultate din aplicarea unor intuiţii şi unor concepte categoriale verificate ontologic şi noetic în socialul august-comptean.
De fapt, obiectivul acestui studiu hermeneutic este cel al decelării fenomenologicului și gnoseologicului universal și ţine de structura generală a spiritului uman, găsind la Blaga acel teren epistemologic, al metateoriilor de cunoaştere... În sprijinul studiilor sale speculative, Blaga va readuce în prim plan senzualismul englez, analizele neopozitiviste întreprinse de David Hume în legătură cu conceptele fundamentale intelective ale “ substanţei” şi ale “ cauzalităţii” spontane şi instituite, acele concepte care au preocupat şi au influenţat creator critica filosofică kantiană. Pe toate acestea gânditorul român le-a expus şi supus unei examinări atente, profunde şi le-a individualizat în seria conceptelor categoriale fundamentale asupra universalității ontologice. Abordarea existenţialului din punct de vedere categorial i-a facilitat descoperirea unor structuri noi şi un conţinut diferenţial pozitivist care depăşeşte datele simţurilor, potenţialul de receptare analizatorie, chiar şi raţională a sensibilului, fiind perceput ca perathic, determinat de limita sensibilităţii structurii materiei receptoare a fiinţei umane. Toate acestea, pentru a identifica în cadrul existenţial al misterului proprietăţile esenţiale şi legăturile cele mai generale ale obiectelor şi proceselor realităţii obiective în devenirea spaţial-temporală sindinamică pozitivă, într-un paralelism sau interferenţă materială cu spiritul în forme pure sau în ipostazele respingerii lor duale triale sau guadrate, pe intervalul de la misterul abisal universal, cardinal, la totul posibil.
În cognoscibilul categorial trebuie reţinut, din conceptul blagian, faptul că toate categoriile naturii sensibile ori abisale sunt operante asupra simţurilor şi îşi au geneza într-o inteligenţă individuală, dar nu sunt acoperite în totalitate de potenţialul de receptare- limitat al simţurilor individuale, fiind deci și subiective.
Interpretându-l pe Kant, Lucian Blaga se detaşează de acesta asupra conceptului de cunoaştere raţională imediată şi susţine intuitiv că obiectivitatea categoriilor abisale s-ar putea evidenţia doar printr-un miracol sau ca produse pure ale divinităţii, zămislite şi semănate direct în spiritul uman. Kant consideră conceptele categoriale ca fiind “apriori” şi funcţii inerente, congruențe ale intelegenţei umane, le distribuie “subiectivitate” şi, apoi, “ necesitate” şi “ generalitate”, pe când Lucian Blaga le consideră părți holistice ale imperiului ontologicului, al existenţialului universal, al microcosmosului cu magnitudini intra și extra particulare care transcend în universal şi rămân în continuare ca neinvestigate, puterea de receptare a concretului prin sensibilul uman fiind limitată în mister... De aceea, în condițiile relevate, determinarea unor noi principii şi elemente de geneză rămâne pentru cunoaştere doar o ipoteză bergsoniană, ce nu poate fi încă demonstrată, decât numai intuită.
Intuiţiile realizate, astfel, poartă amprenta aleatoriului, rezultat al unor raţionamente silogistice de completare gnozică a multiplelor valenţe libere în structurile neuronale umane şi realizarea unor selecţii de inducţie în cortexul imaginar, de reflectare- extrapolare cosmică a unor termeni în ecuaţia universalului, deducerea prin relaţionare a adevărului genezei universale din necunoscutele apriori ale limbajelor metafizice luciferic-abisale, în speța teoriei perathosului pitagoreic.
Conceptul categorial de cunoaştere pentru Blaga este, în principiu, expresia apercepţiilor transcendentale induse în forma organizată a eului gânditor cu posibilităţi de desfinire şi de desmărginire a conştiinţei în devenire, cu tendinţa de depăşire a limitelor cunoaşterii... De la acest nivel de investigare, în fond kantian, pornea şi Hegel în elaborarea idealismului obiectiv, a dialecticii categoriale de cunoaştere pozitivă - analitică, sintetică și antitezică, pentru care nu s-a ferit să uzeze de reacţiile antinomiilor existenţiale și de inducerea combustiilor entropice ale unor categorii de genul: substanţă, câmp bioelectric și magnetic şi spiritual, energie, precum şi de surprinderea acestora în rivalitatea lor cosmică duală, antinomică, ori în forme de coabitare şi de susţinere în magnetismul mişcării relative a spiritului generalizat în materie, făcând astfel înţeleasă funcţia, auzit şi urmărit îndeaproape motorul mişcării diacronice şi sincronice a universalului în infinitățile sale fizice și noetice metagalactice, în sens scientist-pozitivist, dar neluînd în calcul limitele structural fenomenologice ale peratologicului uman.
În studiile întreprinse asupra celor două tipuri de cunoaştere, filosoful accentuează propensiv discontinuitatea cunoaşterii în orizontul lumii sensibile pentru deschiderea obiectuală a orizontului misterului, în vederea revelării acestuia în climaxul spaţialităţii gradientice şi ondulatorii, în variabilitatea polifactorială și în destrucția misterului. Se realizează hiatusuri, discontinuul autoconservării, ca urmare a abordării directe a lumii sensibile şi a relevării ei prin seria de plăsmuiri teoretice, rol al fizicalismului şi al scientismului neopozitivist, ideatici noetico-ontice promovate și de B. Russel, L. Wittgenstein, R. Carnap, H. Reichenbach, A. Ayer şi de funcţionaliştii și structuraliștii fenomenologi contemporani în actul cunoaşterii.
Lucian Blaga sesizează sensibilul ca fiind pentru ştiinţă ”numai un prag de pe care se încearcă salturi în mister şi nu singura realitate”, aşa cum sunt prezentate fenomenologic obiectele cunoaşterii, ca simple aparenţe de pozitivismul pur al lui Mach, ori de neopozitivismul şi ficţionismul lui Waihinger. Ştiinţa este, după filosoful român, rezultatul unui < proces infinit al gândirii “posteriori” care, prin etape gnozice categoriale, procedează(…) evoluţionist, spre constituirea unui dat problematic > cu rolul distrucționist în câmpul misterului. Acesta este, în fapt, şi conceptul şcolii lui Heinrich Rikert, de la Baden şi conceptual argumentativ al Şcolii lui H. Cohen, de orientare logico-formală, al Scolii de la Marburg în teoria cunoaşterii istorice, concept de care uzează filosoful român atunci când abordează analitic cel de-al doilea tip de cunoaştere, abisal-luciferic, reuşind astfel să separe cele două orizonturi ale cunoaşterii şi să disocieze sincretismul relativ pronunţat, al cunoaşterii categoriale de tip kantian și să reveleze spațialitatea ondulatorie. Acel “ dat problematic” este “ indeterminatul” infinit depărtat sau infinit apropiat, a cărei determinare este tocmai ţinta infinită a procesului de gândire conceptuală iar, în acest proces, categoriile abisale inconştiente apar ca o necesitate dialectică, istorică (Sc de la Baden), modelează plăsmuirile ştiinţifice, problematicul cunoaşterii adevărului prin elementele aletheice sincategoriale, încercându-se nu mai puţin şi disocierea obiectelor, ajungerea evolutivă la părţile ascunse ale acestora, la desfinirea fiinţială parmenidică şi la revelarea posibilă a misterelor, la determinarea indeterminatului. Ori, pentru fundamentarea categorială a acestui tip de cunoaştere şi pentru determinarea coordonatelor spaţiale a părţilor ascunse ale obiectelor se acţionează, desigur, asupra variabilității câmpului de forţă al misteruluiui.
Lucian Blaga a proiectat şi a construit, astfel, și pe baza studiilor categoriale întreprinse de Kant, a idealismului hegelian revolut- dialectic şi a studiilor categoriale de concept elaborate de Ernst Mach şi de Friedrich Nietzsche, precum si pe baza atomismului logic husserlian, un nou sistem de cunoaştere, acesta referenţiat la sensibilul conştientizat, culturalizat şi la abisalul imaginar stilistic, singular ori interferat, până la cel, în fond, variabil quadrat, cu totul original.
Să mai amintim că pentru stabilirea tipurilor de cunoaştere, Lucian Blaga s-a folosit şi de observaţiile lui Haeckel privind cunoaşterea relativă a concretului material şi spiritual, de cazuistica fenomenologică, de studiile teleologice pragmatice lamarkiene şi de evoluţionismul darwinian, teorii pe baza cărora se elaborase legea fundamentală a biogeneticii, formulată de Haeckel, lege conform căreia “ ontogeneza este scurta recapitulare a filogenezei “. Astfel, folosindu-se de osatura coordonatelor geologice, paleontologice, fenomenologice şi biologic-praxiologixe, ca recuzită filosofică, marele gânditor român a realizat serii de raporturi categoriale şi a determinat stilistic reperele axiologice ale marilor sale construcţii ontologice, în principiu dialectice, cu propensiuni în matricea stilistică variabilă a misterelor.
În fundamentarea sistemului, Lucian Blaga ţine să precizeze în nenumărate rânduri că ştiinţa cunoaşterii determină liniile de forţă ale câmpului stilistic în coordonate categoriale sensibile şi abisale, o interpretare în plan metafizic a cunoaşterii, care depăşeşte simpla analiză logică–metodologică şi epistemologică a conceptelor categoriale clasice. Aici se va referi, în principal, la categoriile ontice de unicitate - personalizare, multiplicitate, substanţă, cauzalitate spontană şi instituită, la discontinuu, diferenţial, apoi la spaţiu şi timp, la gravitaţie şi mişcare, în formele lor unice - holistice, duale în plan dialectic şi triale în spaţialitatea trinitar revelatorie, forme diferite care crează posibilitatea de obiectualizare şi de depăşire a câmpului categorial sensibil, pentru a conduce la orizontul spiritual psihologic freudian evolutiv, al misterelor, construit pe coordonate abisale, la dimensiuni transcendente axiologic-divine, cu disponibilităţi umane ascendente, de sustentare axială în planul anabazic stilistic-abisal al cunoaşterii.
Prin această teorie, considerată superioară teoriei cunoaşterii kantiene, uzând de compexul procedeelor de deducţie, inducţie şi intuiţie, promovate de neopozitiviştii neokantieni scientişti, Lucian Blaga este exponenţial, cu siguanţă, un referenţial ideatic al acestora, prin ruperea liniilor de forţă principale ale câmpului stilistic promister şi deschide hiatusuri spre descifrarea cripticului abisal – aparent. Plăsmuirile teoretice ale filosofului au reuşit să penetreze adânc problematica cunoaşterii în spaţiul imaginarului, cu perspectiva unor revelaţii mult înafara lumii sensibile, spre entelechia formelor şi infailibilului raţional divin.
Receptarea eclatantă a modurilor existenţiale şi a structurilor categoriale ale celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică sub imperiul magiei stilistice, studiile sale logico-analitice elaborate, superioare altor epistemologii ontologice şi utilizarea categoriilor stilistice pentru modelarea, direcţionarea şi amplificarea angajării spiritului uman în imaginarul revelării misterelor, conferă lui Lucian Blaga dreptul de originalitate a sistemului Gheorghe APETROAE, Sibiu.
Acest studiu a fost publicat în anul 1992, în volumul de eseuri intitulat “Despre neînceput”, Editura Hermann , Sibiu. Apărut şi în revista de cultură“Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998, Gheorghe Apetroae, Sibiu și în spațiile on-line.

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10