Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Frențescu Oana:Și totul se-nvârte


mâinile trec prin aer
toate gesturile ascunse se îneacă
în glasul ierbii și-n frunza de salcâm
se sparge liniștea golului singuratic
trec prin tânguiri balansate de codru
și las cărarea mereu înapoi
număr plecările din gând
până-n creștetul unei piramide
cerul se topește pe culme
crengile vuiesc ca niște harpe
cineva dezghioacă existența într-un ghioc lucios
hotarul geme năpădit de ierbi
și totul se-nvârte într-un singur sens
devin pe jumătate silabă stalactită
Iar tu un nor plutind în eter
23 iulie 2020

Elena Lucia Spatariu-Tudose:***


Ai ai suflete...
te strânge lutul
în ulcior nu ți-au încăput aripile
și aripile au frânt
zborul din care a țâșnit
sânge negru
sânge negru fără de apă
a împroșcat curcubee
cuvinte-nsetate
roiesc haotic înălțimi căutând...
Eheei suflete...
tristețile cunosc pe de rost
respirațiile albastre
nici marea nu uită dorurile
brodate în alb
pe creste de valuri
Și vântul mai cântă din frunză
doinește la firul de iarbă
chemarea...
ELS-22.07.2018

Marin Moscu: La țărmul sufletului


Se aglutinează gândurile
În sângele vălurit de iubire.
La marginea lumii
Tu pui semne solstițiilor -
Hematii pe sub stele.
Îngeri
Din raiul încercării
Presară cruci de lumină.
În sânge
Iubirea înoată.
La țărmul sufletului
Vechi umbre
Îmbrățişare aşteaptă!

Sara Vișan: Debut - Debut - Debut...



Porumbeii mei și poneiul Dragoș
Dimineața, când mă trezesc, patru porumbei eu găsesc: unul este pui, are puf și fulgi, ce se vor face pene, ochii ca două mărgele negre. Altul este alb cu gri, e porumbiță, și o cheamă Albișoara. Al treilea, mama puiului Pufișor, este Grijulica. Iar al patrulea este tatăl. Îl cheamă Drăguțu. Am crezut un timp că este fată, când a început și el să facă un cuib și să clocească.
Grijulica poate să zboare mai bine decât Albișoara. A făcut patru ouă și dintre ele a ieșit Pufișor. Abia aștept să-i revăd!

Era odată un ponei, pe nume Dragoș. El își dorea să urce pe cel mai mare munte din lume, dar familia sa nu-l lăsa căci era prea mic și toți se gândeau că se putea răni...
Și-ntr-o zi el s-a dus la un magazin de obiecte electrice și electrocasnice pentru ponei. Și și-a cumpărat un aparat, care alungă urșii. Aparatul avea și lanternă.
Apoi, când s-a dus acasă, a arătat familiei aparatul cu lanternă și cu fulgere. Când pornea fulgerul, se auzea un zgomot:
- Bârrrrrrrr!!!
I-a rugat pe părinți să-i dea voie să meargă în pădure, mai ales că acum avea aparatul, pe care-l pusese la piciorul stâng din față. Atingându-l cu copita piciorului drept, tot din față, aprindea lanterna sau făcea fulgere.
Văzând aceasta, părinții l-au lăsat pe poneiul Dragoș să treacă prin pădure, iar apoi să meargă pe munte.
S-a întâlnit c-un fluture Ochi-de-păun și l-a întrebat:
- Măi, Codițule, ai văzut niște urși pe aici?
Și fluturele, dând din cele două aripi, a răspuns:
- Am văzut vreo zece urși numai astăzi, când veneam pe acest drum. Să știi că aicea, prin Băile Tușnad, eu am văzut foarte mulți urși de când tot zbor prin păduri, ca să găsesc polenul din flori.
I-a spus poneiului că pe drumul din stânga, când a zburat, nu prea a văzut urși. L-a sfătuit pe poneiul Dragoș să urce muntele pe drumul din stânga, că pe-acolo se spunea că nu le place urșilor să treacă.
Atuncea, poneiul l-a ascultat pe fluture și a mers pe unde i-a spus. Pe acolo a găsit niște mere foarte frumoase și a luat unul cu botul și l-a mâncat cu semințe cu tot.
După ce a mâncat mărul, a mers din nou și, urcând pe drum, a văzut un râu. A intrat puțin în el, ca să se spele și răcorească, fiindcă era foarte murdar.
Ieșind din râu, poneiul Dragoș a reînceput să urce, însă drumul era mai abrupt. A văzut că erau mai mulți copaci și nu mai era atât de cald.
Dar el nu s-a oprit!
Și, pe drum, a găsit un pui de leopard, care era rănit. Și-atuncea,...poneiul s-a apropiat de el. Și l-a ajutat. Și puiul de leopard i-a mulțumit. Poneiul Dragoș a reînceput să meargă.
Dintr-o dată, a văzut un urs. Și s-a speriat. A vrut să folosească aparatul, dar, când a ridicat piciorul stâng din față, a văzut că aparatul cu lanternă și fulgere nu mai era. S-a speriat și mai tare.
Și chiar atuncea, înainte să-l atace ursul, a venit acolo puiul de leopard, pe care l-a ajutat. Și l-a dus înapoi acasă, ferindu-l de toți urșii pe poneiul Dragoș.
Pe drum, când treceau pe lângă râu, au găsit și aparatul. Poneiul uitase că-l lăsase pe iarbă ca să intre în râu, pentru a se curăța și răcori.
La ieșirea din pădure, nechezând, poneiul Dragoș, și-a luat la revedere de la puiul de leopard:
- Îți mulțumesc, prietene, pentru că m-ai ferit de urși, apoi m-ai ajutat să-mi găsesc aparatul!
Când a ajuns acasă, părinții și herghelia s-au bucurat să-l vadă. De-atuncea, poneiul Dragoș nu și-a mai dorit așa de mult să meargă pe muntele cel mai înalt și în pădure, pentru că era prea mic să se pună cu urșii. Putea să aștepte încă vreun an ca să meargă cu herghelia în pădure și pe munte.


Sara Vișan (9 ani)
22-23 iulie 2020, Băile Tușnad

Nota Redacției:
Sara Vișan e un copil de numai 9 ani, un copil înzestrat cu Frumos ș Iubire față de cuvânt
Sara Vișan este fiica binecunoscutului scriitor, Dragoș Vișan!.
Ne bucurăm că avem șansa de a face un debut la numai 9 ani, debutul unui copil care s-a făcut auzit prin intermediul revistei noastre care îi va urmări evoluția!.
Mulțumim autoarei!.Mulțumim tatălui, Dragoș Vișan!

Violetta Petre: Şi de-aş putea...


De mi-ar rămâne paşii pe nisip, sub valul ultimelor mângâieri,
Nu ai uita pe unde să mai treci, să mă îmbraci, iubite, în tăceri..
Nu vreau să-mi cânţi şi nici să îmi declari, ca un Romeo, jurăminte-n prag,
Am eu poeme de adânc regret, ca în tristeţea mea să te atrag.
Şi n-ai să poţi din mreje să mai fugi, am braţele, liane-n spic de-alean
Şi pentru zei şi lupi cu foamea-n colţi şi pentru tine, simplu pământean...
Chemările din irişi violeţi, sunt vrăji cu incantaţii de sacral,
În care te-adâncesc în trupul meu, neînţeles şi chiar paradoxal.
Totemul legendar de inorog, nu te ajută, zid să mai ridici
Între dorinţa vie ca un drog şi teama c-ai putea se te dezici
De ce-ai promis, când mai eram în doi, într-o lagună-a ultimelor mări,
În care învăţam pe un abac, să nu rămânem, viselor, datori.
Adu-ţi aminte alfabetul meu, în care te-am inclus vocală-n grai,
Ca altă scriere, să nu mai ştii şi doar pe mine-n minte să mă ai!
Azi scrijelesc consoane pe cetăţi, prin care bântuie fantomele din noi
Şi de-aş putea să te învii din morţi, ţi-aş da, poemul vieţii înapoi...

22. 07.2020

Dragnea Gabriel: Părere


Nu suntem doar niște oameni,
Suntem păreri despre fiecare zi
În care se contrazic regretele de ieri
Cu privirea de azi dedicată mării,
În numele lui c'est bon comme ça.
Noi, cei care ne spălăm sufletul în valuri
Suntem imperfecțiunile acestei lumi
Care, prin visele noastre furate din poeme
Încercăm un echilibru fragil
Între oameni și păsări.
(din volumul în lucru
"Regizorale")

Olga Alexandra Diaconu:să te întâmpin vreau...


Să te întâmpin vreau
cu bucuria
ce urcă-n mine din adâncuri mute
şi graiul care încă nu-l cunosc
urechea mea întâi să îl asculte
Să te întâmpin vreau
cu-acea credinţă
ce-n mine o credeam demult uitată
Regină vreau să fiu
din neputinţă
supusă să mă-nalţ
şi-ngenuncheată
Să-ţi dăruiesc miracolul oceanic
cu lumile ce-au adormit demult
Ca dintr-un somn
să mă trezesc din haos
tu şoapte să îngâni
şi eu s-ascult.

Ilica Pavel: crochiu


Despre inocența
de a fi
Dacă totul poate fi pus la mezat -
inocența ta niciodată,
fără de vindecare

Costel Zăgan: Poetul (copil) cu efect întârziat


(in memoriam DUMITRU ŢIGANIUC)
Cu cheile la gât copilăria
prin amintire mai aleargă
după tristeţe însăşi bucuria
îmi face viaţa iar întreagă
Prin amintire mai aleargă
bucăţi din visul de-altădată
când doar speranţa e întreagă
în rest şi umbra e schimbată
Bucăţi din visul de-altădată
după tristeţe însăşi bucuria
să pot vedea în ochi de fată
cu cheile la gât copilăria
Prin amintire mai aleargă
să facă ziua şi mai neagră
(Costel Zăgan, CEZEISME II)

Amalia Achard:La montagne/Muntele

La montagne
Je grimpe sur dos de montagne -
des feuilles frémissent
sous la brise de mon souffle,
la paix m’attrape par l’âme
pendant qu’un kaléidoscope de panoramas
défilent en un silence divin
sous mon regard intrus.
Des larmes de joie insoupçonnée
s’empilent – nœud dans la gorge -
puis jaillissent en cascatelles
sur le sourire figé sur mes lèvres...
J’atteins la cime, le cœur en lambeaux
et l’âme muette,
et dans la fine dentelle du brouillard
mon cri se jette, tel un suicidaire,
dans l’abîme de la vallée,
à l’horizon le vent porte sa sosie
de cime en cime de montagne

(Amalia Achard)
***
Muntele
Mă caţăr pe spate de munte -
frunze se-nfioară
sub briza suflului meu,
pacea mă ia de suflet
pe când un caleidoscop de panorame
defilează întro linişte divină
sub privirea-mi intrusă;
lacrimi de-o bucurie nebănuită
se-ngrămădesc – un nod în gât -
şi-apoi ţâşnesc în mici cascade
peste zâmbetul împietrit pe buze…
Ating culmea cu inima flenduri
şi cu sufletul mut.
În dantela fină a ceţii
se-aruncă strigătu-mi, ca un sinucigaş,
în abisul văii
şi-n zare, vântul îi poartă sosia
din vârf în vârf de munte

La mulți ani, EXTEMPORAL LIRIC!

Azi, 21 iulie 2020, Revista Extemporal liric împlinește 1 an. S-a născut pe 21 iulie 2019 și a fost înregistrată la Biblioteca Națională a României ISSN: 2668 - 5620.
Redacția: Director/fondator: Teodor Dume,
               Redactor: Mioara Băluță
               Redactor onorific: Veronica Lerner
mulțumește tuturor colaboratorilor și susținătorilor pentru încredere și pentru calitatea textelor încredințate revistei spre publicare!.

Cadar Katalin‎ : ***


...există un anotimp
în care visele apun fix
la aceeași
oră,
în fiecare zi,
când pământul își reține respirația
și doar orbii le pot vedea
într-o oglindă spartă,
în douăzeci și patru de bucăți,
sângerând tălpile dimineților,
prin iarba mieilor
jertfiți pe altarele duminicilor,
pentru iertarea păcatelor
celor care îndrăznesc să creadă
în răsărituri
din baloanele de săpun.
(Baloanele de săpun)
21.Iulie.2020

Lilioara Macovei: Încă mai strig

Mi-au înmugurit în palme nu demult, caişii şi-acum le simt aroma de dulceaţă aurie. Tu ai văzut cum îţi creşteau din tălpi puzderii de ierburi colorate? Nu demult plângeam de neauzul glasurilor de rândunici, dar acum, mă caut prin buzunare să dau invizibila semnalare de tăcere a cetelor de greieri grăitori prin toate ungherele casei. Cărări bătătorite de furnici, fac drumul ploii inopinate şi după dansul ei cu toate rădăcinile, îţi spui cu voce tare, Apocalipsa.
Simt cum răcneşte măceşul în pustiul de-acum şi de-atâta întuneric, pianul s-a ascuns, devenind un sihastru fără vreun capriciu anume. Nici nu s-ar putea vedea ceva, este o acoperire de gri bine legat. Din toate dezlănţuirile nimicitoare, n-a rămas mare lucru. Iluziile au murit şi adormirea pe veci a unora este plânsă de ceilalţi ca în visele cu monştri.
S-a tras cortina peste soare, s-au întristat cele patru puncte cardinale ale noastre, ne-am pus pe frânt mâini. Cum poţi să te reîncarnezi în floare de crin imperial ori iarbă din câmpie?
Din praful nepăsării ai spune că nu a rămas nimic, dar nu, s-a acoperit cu cel al neputinţei. Şi rănile sunt deschise în continuare. Infecţia se întinde şi curmarea suflării este la doi paşi.
Am mâl în cerul gurii şi-ndoparea cu lacrimi pare de neoprit. Mă târâi printre ferestre incerte în culoare şi cad în ploi parcă spoveditoare. Ele şterg orice, curăţă fără chemare, fără trudă, aşa se face suprimarea. Nu-i ploaie de sidef şi totul pare înnodat ca într-un sevraj stabilit în toate detaliile. Nu-s scări pe nicăieri să părăsesc locul, aşa că voi trage de jivinele abile, cum voi putea. Parcă ieri, toată natura era o drăgăstoasă, aţi văzut? S-au spart uşile cu bocancii ei imenşi şi-a cotrobăit peste tot să găsească, ce? Ce am ascuns de tine, oare?
Mi-au rămas picioarele goale şi pietrele duse fiind, calc pe pământul celor de la o sută de kilometri. De la primii picuri pe frunze, la mine în inimă a început răpăiala fără sfârşit. Nu ştiu ce s-a unit aici, nu am văzut cer, nu am văzut pământ. Ce-o fi făcând soarele în alt colţ al universului? Unde-o fi o ploaie tăcută? Aici, a fost sfîrşitul lumii. Clopotele au bătut ca pentru ele. Curgea văzduhul şi peste tot, mirosea a despărţire. Era risipă de fulgere, tunete şi doar plânsul era cât trebuia. S-a făcut intoxicaţie cu supărări.
- Nici acum nu am apă să mă spăl. Să spăl. Să curăţ...
- Ce?
- Chiar...
Nu mă pot rupe de acel ,,mai înainte”. Era al meu, era. Mă mir şi-obrazul îmi arde. Umblu cu palma streaşină la ochi. Sunt alţi ochi după pipăit, aveam oglindă, dar...
Nici broaşte nu mai văd şi sunt atâtea băltoace...
S-a spălat totul şi-am văzut cum plângeau îngerii. Le rugasem pe neastâmpăratele paparude să facă şi ele ceva şi-am crezut că, tot ceea ce vor face, nu-mi va inunda visele. Am greşit de data asta.
Nu-i cerusem ploii atâta apă şi nu credeam că vom pierde până și curcubeul.
Ne-am apropiat fără să ne ştim numele. Sinistră ocazie. Tăcere, reţinere, neputinţă, împrăştiere, păreri de rău, rugăciune. Atât, rugăciune.
Mi-au înmugurit în palme nu demult caişii şi-acum, le voi mai simţi aroma de dulceaţă aurie? Tu ai văzut cum îţi creşteau din tălpi puzderii de ierburi colorate? Mai ai rădăcinile?
Nu demult plângeam de neauzul glasurilor de rândunici, dar acum, mă caut prin buzunarele pline ochi cu mâl şi nu am cum să mai dau invizibila semnalare de tăcere a cetelor de greieri grăitori prin toate ungherele casei. Cărările bătătorite de furnici, au făcut drumul ploii inopinate şi după dansul ei cu toate rădăcinile, încă mai strig, Apocalipsa.

Ştefan Radu Muşat: ce poveste să vă spun?

LITERATURA PENTRU COPII***
Desene de colorat pentru copii - Home | Facebook
Uite o albină care
Se-mbrăcă până-n picioare
Cu fir galben cum îi ața,
Să nu-mprăștie dulceața...
Planse de colorat cu albine - Desene cu albinute si viespii de ...Dar mai bine să vă spun
P-aia cu copilu’ cârn...
I-a pus unui pui de mâță
Povară - o teleguță.
Miau, miau, miau !
Nu vreau să stau.
Pune-n strachina de lut
Puțin lapte de băut.
Nu sunt cal și aripi n-am,
Eu, copile, sunt motan.
Când adormi în seara lină,
O cârpesc cu Lună plină.
Apoi torc, copile, torc,
Nouă raiuri se întorc
Până când bătrâna Lună
Cade-n lacul cu fântână.
Tu dormi ca un fulg de lână,
Umblând noaptea după Lună.

Dana Staicu, carte: Apoi...

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

CELUI CE VREA RĂSPUNSURI
Nu m-am temut de nori, de Cer. Nici doar de stele căzătoare.
Mă nasc în locu-n care pier și strig întruna: „Îndurare!”...
Deși n-am teamă de nimic, sunt precaută: nu vreau vină.
Mă-mbrățișează un ilic. Divin ilic, divină mină.
Alerg la Mine, să mă prind în hora horelor Luminii.
Aproape cred că sunt Colind. Dar mi se pare. Sunt opinii.
Îmbrățișează-mă ascuns, nici eu măcar să nu știu asta.
Eu însămi toată sunt răspuns celui ce vrea răspunsuri... Basta!


Dana Staicu
http://www.librariacoresi.ro/shop?&search=Dana+Staicu

Nicu Gavrilovici: Nostalgii


Va trece peste mine înc-o vară
La fel cum au trecut și pân-acum,
În urmă va rămâne-al tău parfum
Și amintirea unui colț de gară.
La poarta ta vor bate iarăși doruri,
Aprinde lumânarea de pe geam,
Un huhurez de strajă stă pe ram
Spre Ursa Mare prezentând onoruri.
E-așa pustiu peronul vieții noastre,
Doar tu și eu și termosul cu ceai,
Acceleratul are guturai
Iar impiegatul doarme între astre.
Doar noi mai rătăcim căutând castanii
Răpuși de-o drujbă într-un zori de zi,
Pe-o șină cântă greieri simfonii
Iar pe cealaltă trec agale anii,
Va trece peste mine înc-o vară,
Ca ea și eu voi trece negreșit
Un înger îmi va spune bun venit
Și îmi va pune-n mâini o stea de ceară.
Să mă aștepți, iubito, și de nu
Am să mă-ntorc până se coace via
Încuie ușa, stinge-n prag făclia
Și vino-n rai, te-aștept la rendez-vous.

Alin Claudiu Baciu:Vouă, indiferent de partid


Fotografia de profil a lui Alin Claudiu Baciu, Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, barbă"Minciuna" e fructul din grădină voastră
Noi suntem orbi și orice am mânca
Un lucru nu știți asta-i țara noastră
Capul nu-l plecăm în genunchi nu vom sta
“Rușinea" săraca nu vă știe adresa
Mi-e milă de ai voștri copii ne-nzestrați
Același rahat îl vinde si presa
Rușine ne-ar fi să vă spunem tați.
“Respectul" povara ce voi n-o purtați
Acasă se-nvață în cei șapte ani
Călcați pe cadavre ușor va schimbați
Obrazul nu-l spală nici carul cu bani
“Foamea" se pare e mai mare la voi
Când oameni săraci își numără zile
Nesătui demnitari ne vindeți gunoi
Noi vă vrem după gratii nu ascunși între vile.
(Sfântu)

Gabriel Stanciulescu:Un dor nestins va fi cu noi...


Este posibil ca imaginea să conţină: Gabriel Stanciulescu, interior

Tu ești tot acolo draga mea!
Te-ai pripășit cu totu-n mine
Și tot mai des îmi spun că aș vrea
Să fiu și eu un pic... de tine.
Să fim noi doi petale-n rouă,
Cum este parfumul din răsfăț,
Cadoul meu,... o lună nouă,
Și apoi săruturi, ca ospăț.
Te-aș ține-n brațe zi și noapte,
Eu ți-aș sorbi din buze șarmul,
Și îngânați de calde șoapte
Am savura cu poftă darul.
Te-ai strecurat între dorințe,
Nu mi-ai lăsat un strop de tihnă,
Să alung din viața mea căințe
Și-n norii denși să torn lumină.
Știu, mult mai ușor va fi în doi,
Ne va-nsoți prin ani suirea
Și un dor nestins va fi cu noi
Ce va veghea atent iubirea.

Dorin Radu: Tovarășa Singurelu

 (fragment)
Se simțea neputincios și marginalizat în interiorul conducerii superioare de partid. Se credea mai degrabă parvenit. Intelectual. Și deși muncise și el ca lăcătuș mecanic ani buni într-o uzină, nu mai putea fi privit ca unul dintre cei care făceau parte din rândul clasei muncitoare. Și asta pentru că la nivel ideologic, clasa muncitoare era cea dintâi responsabilizată cu conducerea treburilor partidului-stat.
Se maturizase. Nu mai gândea ca-n tinerețe. Ruptura dintre Vasile, lăcătușul-mecanic dintr-o uzină obișnuită și Vasile licențiat în istorie al Universității București, nu s-a produs brusc. Dar consecințele au fost esențiale. Și asta nu numai din cauza unei acumulări de cunoștințe, ci mai degrabă grație apartenenței sale la un alt grup social. Se simțea alt om.
Construcția sa intelectuală s-a realizat însă mult mai târziu, când sprijinit de unchi, a început să ocupe treptat funcții în partid, rupându-se de mediul muncitoresc.
Avea înclinații de orator și-și dorea din ce în ce mai multă putere. Așa s-a pus pe citit. Inițial l-a studiat pe Marx până ce a devenit mai marxist decât Marx. Apoi pe Lenin și tot așa.
Cu acest bagaj cultural și-a început expansiunea în partid. A înțeles că pentru a reuși în politică este nevoie de perseverență, de tact, de răbdare și, mai ales, de multă prudență...
(roman,  Editura Datagroup din Timișoara, 2017.)

Viorel Birtu Piraianu:Singurătatea tăcerii


aici nu era nimic
decât un drum sterp prin nisip
și niște valuri șerpuind printre munți
marea plecase sau poate s-a ascuns
pic-pic-pic
apoi nimic
doar tăcere
singurătate
tu și eu pe o stâncă
căutam un strop în deșertul de gânduri
dincolo de munți este marea
aici nu e nimic decât stânci
pescărușul plecase
printre case de lut
jos se auzea vuietul stâncii

Savu Popa:Ocna city Stomacul cât o scrumieră


Fotografia de profil a lui Savu Popa, Este posibil ca imaginea să conţină: Savu Popa, cadru apropiatEra pe vremuri unul, oamenii îi ziceau Livi’ sau babu’ Livi’. Nu era însă foarte bătrân. Rămas văduv, fusese pe vremuri lucrător la fabrica de cuţite. Dacă îl întreba cineva cu ce se ocupa acolo, el răspundea grav, ţuica dându-i ochilor săi culoarea rumegușului:
- Ficior, io băgam cuţitele în ascuţâtoare, deh, adică le ascuţeam, toată ziulica, ca pe creioane. Numa asta făceam. Le ascuţam de pănă şi duhul din mine se ascuţea de numa'.
În seara de ajun, într-un an, a pornit de unul singur la colindat. A nimerit la o femeie, văduvă şi ea. Erau ceva neamuri, nu foarte apropiate. Intră omul nostru în casa din nente. După ce spuse o colindă veche, cu tonul lui grav, de clopot bătând ruginit, femeia îl invită la masă.
- No, mă omule, o ţuică, un vin sau îţi încălzesc o farfurie de zupă?
-No, tu Mărie, adă o zupă, apoi mere şi un pahar de vin!
Îi adusese femeia un blid de supă încălzit, apoi paharul de vin fiert. Omul nostru mâncă jumătate din blidul de supă, bău puţin vin.
Între timp, afară începu o ninsoare mocănească, o ninsoare care parcă urma să șteargă cu totul lumea din jur. Femeia mirată, îl întreabă:
- Ce-ai păţât de mănânci atât de puţin?
- Poi tu femeie, tu ştii că eu îs pofticios, dar acum, am stomacul cât o scrumieră, de abia mai intră ceva. Zău de te mint!
Asta era vorba lui, atunci când urma să refuze ceva.
Și în acea clipă, începu să ningă invers.

Gabriela Ana Balan: Aripi

(Alexiei)
Alexia, mă dor aripile
penele de pe margini s-au ros
de când le tot deschid ca pe două picioare
până vor înțelege că zborul e dragostea
înregistrează-mi te rog şi trimite-mi pe mail
acest cântec de lebădă
să îl postez de câte ori vreau să se creadă că e prima
şi ultima oară
cât încă port hoitul acesta de lebădă
pe care-l târăsc prin deşertul minții
şi stâncile inimii
Alexia, nu uita, nu vreau să mă duci la Viena

Lăcrimioara Iva: Despre elocvență


Ați ascultat vreodată
o frunză uscată?
Ascultând-o,
simți verdele,
vezi nevăzutele...
Eu o ascult
în fiecare toamnă
și de fiecare dată,
al treilea ochi
mi se deschide.
Adierea vântului
poate fi
mângâierea unui înger!
Pălăria unei ciuperci
îi poate ține umbră
unei umbre.
Dacă legeni o piatră,
aceasta îți va cânta.
Ați ascultat vreodată
o inimă uscată?
De unde a învățat
să le vorbească
simțurilor?
Povestea mea personală
va deveni una universală?!
Va deveni!
Auditoriul aplaudă!

Marcel Vişa:dacă ai o mașină scumpă

Fotografia de profil a lui Marcel Vişa, Este posibil ca imaginea să conţină: Marcel Vişa, selfie şi cadru apropiat
e musai, când mergi la terase,
parcarea să fie aproape
maimuțele aflate la cocktail să vadă din ce,
dar mai ales de unde cobori,
să rămână prosternate cu paiul în gură
-eventual rumegând-
o societate în care
un ciumpalac ce aleargă după minge
e mai relevant decât un intelectual
merită a fi lăsată să se scufunde,
dar te trezești dimineața și mai scrii un vers care
devine colac de salvare, pentru încă o zi,
maimuțelor naufragiate la terase
și altor rumegătoare urbane
dacă ai o mașină scumpă
nu frecventa barurile fără parcări,
dar mai ales dacă ai o mașină scumpă
întreabă-te
cât din trupul cu care simți materia îți aparține
și cât din sufletul tău e al bunurilor materiale?

Revista Extemporal liric primește Premiul de excelență pentru profesionalism editorial!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.


Redacția Revistei Extemporal liric:(Teodor Dume, redactor-șef/ Mioara Băluță, redactor și Veronica P.Lerner redactor de onoare) mulțumește Colectivului de la Revista Tineretului Literat pentru recunoașterea calității muncii redacției concretizată în paginile Revistei Extemporal liric (director/fondator, Teodor Dume)Diploma ne onorează!

Daniela Mancaș Balaiita: Să-ți fiu, să-mi fii...


Cât senin ar trebui să-ți fiu, ca tu să-mi fii tot cerul?
Și ce aripă măiastră eu, să-mi fii tu mie zborul?
Dar ce copac ai vrea să-ți fiu, ca tu să îmi fii frunză?
Și ce pictură eu ție, să-mi fii tu mie pânză?
Ce floare ai vrea să-ți fiu, ca tu să-mi fii petală?
Cât de arzător în dragoste ai vrea să-mi fii, ca eu să-ți fiu vestală?
Câtă dorință să-ți fiu eu, ca tu să-mi fii mereu?
Și câtă ploaie ar trebui să-ți fiu, să-mi fii tu curcubeu?
Dar câtă primăvară să devin, ca în surâsul tău să-nmuguresc
Și-n ce culori ai vrea să înfloresc, ca să înțelegi ce mult te prețuiesc?

Mariana Rogoz Stratulat ***



Veniți și dezlegați munții,
eliberați apele și ploile,
spălați-vă de frica de moarte
și aprindeți făclii
pentru ceasuri și greieri,
pentru sărut și fluturi,
pentru secunda de sub pleoapa anilor.

Ion Calotă:***


Daniel Luca:***

Terenul de fotbal
își schimbă marcajele
după propria voință
lumina reflectoarelor
disipează umbra în patru
nicio încercare de dribling
pe care o fac
nu rămâne nepedepsită
pe tabela de marcaj
impresarii
la tribuna oficială
își dau coate
pregătesc pentru noua vedetă
cecuri de milioane de euro
și-o prezentare ca-n filme
va urma o bătălie
crâncenă
pe drepturile tv
în cercul de la centrul terenului
îmi fac testamentul

Carmen-Maria Mecu:***


îmi spun că totul va fi bine

așa îmi spun eu când
e noapte și mă cuprinde frica
.
și nu mai știu dacă adultul mângâie copilul
ori înțelepciunea copilului
ostoiește adultul
.
lasă-te să fii vulnerabil și vei ajunge să stăpânești
pământul

Ramona Müller:***

*
barometrul nu măsoară
presiunea arterială
în schimb
în absența porumbeilor
străzile trag fermoarele asfaltate
pentru lacrima cerului
*
separabil
iubesc piatra despărțită
în silabe de nisip
anevrismul scoarței pământului
într-un cub rubick
septicemia cuvintelor încarnate
(din vol. "Dumnezeu în vocativ", ed. Libris, 2018)

Marin Moscu: Am să te bat...


Am să te bat în confeti de dragoste,
În paşii număraţi, risipiţi pe nisip,
Am să te-nfăşor în raze de lumină
Până steaua iubirii o să prindă chip.
Am să te ard în bronzul vieţii mele,
Statuie din cuvânt am să te fac,
Pe-o lacrimă amară de înfrigurare
Vise o să creştem din mugurii ce tac.
În ochii mei vei fi pământ şi soare,
Şi luna strălucind sub curcubeu,
Voi aşterne-n câmp florile toate
Cu rădăcina plină de surâsul tău.
Am să te bat cu-a dragostei magie,
Cu paşii număraţi, risipiţi pe nisip,
Am să te-nfăşor în raze de lumină
Până steaua iubirii o să prindă chip.

Elena Varzari:În natura scrisă


Index of /images/stories/educatie/planse_de_colorat/martie_8 ...
flori crenguțe
iarba uscată
și pelin amar
toate pe un deal
ce veghează
apa ce curge
tristă
când plouă
veselă în soare
răzvrătită
când vântul
ii strică
mersul liniștit
și toate acestea
vegheate de liniste
o liniște
ce te adoarme
și te duce
spre vise

Ionuț-Tiberiu Balan:***


îmi voi spînzura amintirile de palmă
să le am la îndemînă
să fiu strigat pe numele de familie
că tot ce sînt
să rămînă
orice ar fi
iar cînd voi ajunge tîrziu acasă
să-mi fie întinse pixul
și foaia
ca să uit
să tot uit
și să uit

***
verdele se scurge pe aleile parcului municipal
din iarba proaspăt rasă cu aceeași lamă
pe care tata o folosea în armată
trecută a mia oară prin piatra de polizor
taie mai ceva decît un braconier lăsat
sălbatic în mediul lui denaturat
singura distanțare socială de care știau bunicii mei
era distanțarea de 0,3 centimetri
dintre cartela lor și cartela vecinului din față
obsesia românului a rămas aceeași
n-a crezut vreodată în boală
cum nici în cutremure nu putea crede
pînă în '77
în parcul municipal e liniște
verdele mi-a ajuns pînă la umeri
totul se termină acum
copiii strigă disperați și aleargă
în toate direcțiile
au urcat în vîrful toboganului
nimeni n-a fost învățat să înoate prin verde
sînt pregătit să înfloresc

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10