Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)
Se afișează postările cu eticheta BIBLIOTECA Revistei EXTEMPORAL LIRIC. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta BIBLIOTECA Revistei EXTEMPORAL LIRIC. Afișați toate postările

Victoria Iuga:Portret de scriitor

Născută la 01.02.1956 în Chișineu-Criș jud, Arad
Domiciliul: Oradea, str. Izvorului nr. 10/C, jud.Bihor. tel 0771671146,
Stare civilă: căsătorită cu dr. Iuga Dănuț-medic veterinar, cercetător științific,
licențiat și în științe juridice, specializarea Drept.
Avem doi băieți, de la fiecare trei copii, deci șase nepoți, trei fete și trei
băieți și o strănepoată de doi ani!
Studii: Școala generală clasele I-VIII în Chișineu-Criș,
Liceul Economic din Arad, promoția 1975,
Facultatea de Științe Economice la Timișoara, promoția 1980
Ocupația: economistă la Stațiunea de Cercetări Agrozootehnice Oradea( 1980-1990
feb.), economistă la Banca Agricolă Oradea ( 1990 feb- aug.1999), și director
economic la SC Crișana SA( aug 1999- oct.2020)
Debut literar: o trilogie.( despre: destin, viață și iubire)
1. Viața mea, ca o poveste ( 18.01.2021), 2.Fete și destine ( 09.09.2021), 3. Băieți
și destine ( 26.01.2022)

VARA EMOȚIILOR

VARA este anotimpul meu preferat, indiferent ce ne oferă: ploaie, soare
caniculă cât poate, că eu o pot duce și îmi place, o suport cu drag, față de
anotimpurile friguroase, cu zile reci când îmi iau nouăzecișinouă de cojoace.
EMOȚIILE le simțim cu toții, le avem cu toții. Ele sunt niște sentimente,
reacții de scurtă durată ce apar din diferite motive și pot avea o intensitate medie,
mare. Dar, ele, pot avea consecințe bune sau mai puțin bune asupra organismului
uman. Pot fi plăcute, mai puțin plăcute, uneori șocante putând crea chiar panică
sau mai rău. Dar nu gândim la rău că este vară!!.
Mă gândesc că o emoție fie ea cum o fi, bună, mai puțin bună, eu aș primi-o
cu mare plăcere vara. Dacă ar avea loc iarna, chiar bună să fie emoția mie nu
mi-ar plăcea.
Dar acum doresc emoții de vară, că numai faine pot fi .
Această ,, VARA EMOȚIILOR,, a început pentru mine în ,, prima vară,, la data
de 14-15 mai 2022 la Baia Mare cu ,,VARA IUBIRI,, când am avut onoarea și
plăcerea să-l cunosc pe dl.Roșiianu Romeo , director la editura ECREATOR, și pe
colaboratorii săi. Atunci am apărut în antologia VARA IUBIRII. Iar momentul
când am primit diploma cu ,,Premiul Ambasador al frumosului, , cu ocazia
Ediției a IV- a a Festivalului (Inter)Național de literatură ,, Doamnele metaforei,, și
,,Premiul pentru Prietenie și Artă,,( în memoriam Octavian Butuza), cu ocazia
Ediției a XI-a a Festivalului (Inter)Național de literatură ,,e Creator,, a fost superb și
foarte emoționant! Acestea au fost niște emoții frumoase cu care a început
,,prima vară,, din acest an. Sunt fericită și plină de recunoștință, tuturor!
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
Îmi amintesc o emoție frumoasă când m-am îndrăgostit de omul meu. A fost
o dragoste la prima vedere, întâlnire, privire. O dragoste care a rămas exact ca la
început și împlinește acușica 47 de ani în data de 09. august!
Ce frumos!!MULȚUMESC! !MULȚUMESC! MULȚUMESC!
Emoție frumoasă la prima plimbare cu omul meu, prin oraș, mână în
mână, când mi-a dat o bomboană, ne plimbam, povesteam, habar nu am ce.
La un moment dat mă întreabă:
- Ai terminat bomboana? Eu credam că mai dorește să mă servească cu alta și
răspund:
- Nu am terminat-o! De ce?
- Că vreau să te sărut!
Vă puteți închipui, emoția ce am simțit-o eu? Fluturii ce îi aveam eu în stomac?
Dar a venit primul sărut, când ne-am atins dinții, după care am început a râde
amândoi. El, istețul meu iubit, a văzut că eram începătoare, nepricepută ( de parcă
el era mai breaz), a spus pentru încurajare:
- Lasă, că ne vom învăța noi!
Apoi, a urmat sesiunea lui de examne și nu ne-am mai văzut o lună. Fiind student
la Timișoara, venea cu trenul doar la două- trei săptămâni. Între timp ne scriam
scrisori.
Eu aveam vara, examenul de bacalaureat.
Până atunci, am mai trecut și prin emoția ,,începutului,,. Era prima dată pentru
amândoi. După care emoția cererii în căsătorie:
- Eu te iubesc foarte mult, ești a mea și doresc să fii soția mea. Tu vrei să fiu
soțul tău?
- Sigur, că și eu te iubesc și te vreau de soț, dar eu am bac-ul in iunie și nu
știu....părinții mei, mai ales tata care a fost foarte dur cu mine în ce privesc
băieții. NU mi-a dat voie cât am fost la liceu să mă întâlnesc cu niciunul.
Îmi tot spunea că doar în anul patru am voie să mă văd cu un băiat pe care
îl pot duce acasă să îl cunoască el, neapărat!
- Lasă pe mine, că vorbesc eu. Mă bucur că a fost dur tatăl tău cu tine.
- Te bucuri pentru tine!(am gândit doar) . Bine, vorbește cu părinții .
Părinții mei l-au plăcut de la petrecerea unde am fost cu toții, iar pe mine
după aceea, m-au văzut îndrăgostită tare! Și prima plimbare prin oraș a fost cu
aprobarea tatălui meu.
Vorbește iubitul meu cu părinții mei, eu ascult cu mare emoție:
- Vreau să vă spun că eu iubesc mult pe fata dumneavoastră și doresc să îmi
fie soție, dacă doriți și dvs!
Mamei îi luceau ochii, lacrimi de bucurie, emoții frumoase, dar tata zice:
- Bine, copiii mei, văd că vă iubiți, dar, tu fiind student, nu vreau să stați mult
timp logodiți. După ce termină fata mea bac-ul, eu vă fac logodna aici la
casa noastră iar după o lună, că atât îmi trebuie mie să organizez nunta , tot
aici, fac un cort mare pe grădina noastră, că știu eu cum sunt tinerii!
Gata, toți au fost de acord. Au început vizitele părinților. El avea în satul vecin
orașului meu doar pe mama și bunica lui,( mama mamei).
Îmi amintesc cu drag prima întâlnire cu ele, când eu cu părinții mei ne-am dus
la ei în sat cu bicicletele, iar iubitul meu ne-a așteptat la colțul străzii.
La intrarea mea în curtea lor , cu cât drag am fost întâmpinată de cele două
femei din viața iubitului meu, o să îmi rămână veșnic în memorie, ce emoții
frumoase au fost, pentru toți, cum m-au acceptat și ele din toată inima, văzând
probabil cât de fericit și iubit este copilul lor.
Fericire, emoții și iar fericire!!
După ce ne-am căsătorit, într-o vară călduroasă,
Eu am rămas un an cu bunica și mama soacră .
Îmi doream să fiu cu el, asta îi spuneam mereu,
Dar istețul meu, m-a pus să învăț, să dau la facultate
Dacă îmi doresc să fim împreună,
Și am reușit!
Fiind amândoi studenți, noi mult am și-nvățat
Să avem note bune, ce contau la repartizat.
Nu doar am învățat, ne-am iubit și distrat un pic.
După primul meu an de facultate,
Într-o vară, o emoție mare ne-a-ncercat!
Când îl aduc pe lume pe Niel, primul nostru băiat.
Copil, mult dorit de noi dar și de părinți așteptat.
Niciun bai, ziceau părinții, pe nepot îl creștem noi,
Până voi terminați școala, apoi îl luați cu voi!
Exact așa s-a și-ntâmplat, când omul meu emerit
A luat repartiția la o unitate de elită, unde și eu am venit!
După șase ani de muncă în acea unitate bună,
O altă emoție mare, a venit tot în plină vară,
Când îl nasc pe Tinu al doilea nostru băiat
Care de noi, de frate și bunici, mult era așteptat!
În atâția ani împreună, noi mult ne-am iubit, am muncit,
Emoții vara au fost multe, care ne-au plăcut.
Am știut să le primim, mai ales pe cele bune,
Iar cele mai puțin plăcute, noi, afară le-am poftit!
În casa noastră au mai venit, multe emoții
Dar cele mai frumoase au fost cele în plină vară,
Când băieții noștri ne-au spus că se însoară.

Acum la a doua tinerețe, cu casa plină de nepoți,
De la fiecare băiat al nostru, câte trei,
În gălăgia lor frumoasă, în jocurile lor,
Este MINUNAT! Doar este VARA EMOȚIILOR!

Cum am început a scrie,
Vă spun ca-ntr-o poezie:
Destinul este scris în stele?Viața ne este dată-n Dar!
Iubirea este singura ce poate, doar ea, să le ducă toate!
Destinul, viața și iubirea, mereu, mereu m-au fascinat.
Dar, cum să scriu eu despre ele? Întâia dată, în prima carte,
Pe pielea mea am încercat, dar nu doar a mea,
Că și omul meu e băgat, și ce frumos am debutat!
Apare cartea ca o Mare Veste: VIAȚA MEA, CA O POVESTE!
Apoi, am dorit mai multe, și mereu m-am întrebat:
De ce doar eu să fiu în carte?
Băieți și fete, am luat din prima carte,
De la Birtul din cartier, și din altă parte,
Apoi, cu toții s-au pus pe povestit: Destinul, viața și iubirea
Pe care ei și le-au trăit! Și iaca așa, în cărți s-au pomenit!
Vin fetele cochetele, se pun frumos pe povestit
Destinul, viața și iubirea, pe care ele le-au trăit.
Au povestit atât de bine, că apare și cartea lor:

FETE ȘI DESTINE!

Băieții nu se lasă la fete, se pun și ei la povestit
Exact așa cum au trăit, destinul, viața și iubirea
Nu se mai duc la pescuit, dar, povestesc atât de bine
Că apare și cartea lor: BĂIEȚI ȘI DESTINE!
După ce cărțile au apărut, și au fost citite,
Apar recenzii și păreri frumoase.
Eu nu mă pot abține, până nu le trec pe toate
Într-o altă carte: Bucurii la a doua tinerețe!
La titlu nu mult am gândit, că a fost simplu de găsit!!
Ce am dorit eu să rețineți, citind aceste cărți?
Că destinul, chiar dacă e de căpătat,
Pentru viață și iubire, trebuie, musai luptat!
Dar, și mintea folosită, care este o minune,
De la Dumnezeu lăsată!

VIAȚA MEA, CA O POVESTE 

Este cartea de suflet, a mea și a omului meu, unde am povestit viața noastră
în cei 45 de ani împreună ( în 2020 când am scris cartea). O viață cu de toate cum
are fiecare, bune-rele, ușoare-grele. Tema, așa cum am spus mai sus: destinul,
viața și iubirea!
Ce reiese din poveste, este IUBIREA. Din toate zbaterile, alergătura tinereții,
din fiecare întâmplare ivită, se poate observa , această iubire a noastră, care a
existat de la început, a fost cu noi mereu, în sufletul nostru, în casa noastră și
care ne-a ajutat să trecem cu bine peste toate obstacolele ivite în calea vieții
noastre.
Timpul nostru împreună noi nu îl măsurăm în ore sau ani ci în
imensitatea și intensitatea trăirilor noastre, dar și prin măreția realizărilor
noastre, ce lăsăm după noi.
Așa cum spunea R.W. Emerson: ,,Nu urma calea unde te duce drumul. Mergi mai
degrabă acolo unde nu există nicio cărare și lasă o urmă,,!
Și nu puține sunt urmele lăsate de noi, printre care și cărțile noastre dragi.
Toate se găsesc în această carte, care până acum ( din 18.01.2021-27. iun.2022)
a fost tipărită în 600 exemplare. Mult, puțin, contează că este și se dorește să fie
citită. Pentru asta sunt recunoscătoare tuturor cititorilor, că
fără ei, noi scriitorii ne-am scrie și citi singuri!
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Tuturor, oamenilor de bine!
Cel mai sugestiv, vă pot introduce în carte, chiar dacă mă repet, astfel:
Aici, în această carte, am pus tot ce mi-am amintit,
De când eram copilă, până ce- am îmbătrânit!
Dar eu nu-i zic ,,bătrânețe,, ci, a ,,doua tinerețe,,!
Eu de mică am învățat de la ai mei părinți,
Că nimic nu pică din cer, pentru orice, trebuie trudit!
Ai mei părinți, nu aveau carte,
Dar mult ei au muncit și s-au stăduit,
Copiii lor să facă școli înalte, și dorința lor, s-a-ndeplinit!
După ce liceul eu l-am terminat, alesul mi l-am găsit
Un om bun și iubitor, cu care, de la primul sărutat
Eu, cu el m-am măritat, și la facultate
Amîndoi am plecat!
Ca studenți, noi am trăit o frumoasă poveste
Dar, mult am și învățat, să avem note bune
Care contau la repartizare!
Sigur, nu doar am învățat, ne-am și distrat un pic.
Dar, cum noi, mult ne-am iubit, făcurăm și un prunc.

Niciun bai, ziceau părinții, pe nepot îl creștem noi,
Până terminați voi școala apoi, îl luați cu voi!
Exact așa s-a întâmplat, gata cu distratul și cu învățatul.
A urmat intrarea ,, în pită,,, omul meu, a ales
Repartiția la o unitate de ,, elită,,!
Însă, nu am uitat niciodată, oriunde am plecat,
Să luăm mereu cu noi, iubirea noastră minunată!
Toate câte am primit de la frumoasa viață
Noi, pe toate le-am trecut, cu iubirea noastră!
Apoi, alte câte am avut, sunt trecute toate-n carte.
Tot cu iubire am trecut, cu bine peste toate!
Atâta mai am de spus: să nu uitați, voi cât trăiți,
Că viața trece ca un vis, și e păcat să nu iubiți!
În această carte, a noastră, o numesc de suflet, sunt pomeniți și bunicii,
părinții noștri, ei reprezentând pentru noi, susținerea, mângâierea, dragostea, buna
creștere, cu care am fost înconjurați mereu, nu doar în copilărie și adolescență ci
până când ei, au plecat la cer, au fost întotdeauna aproape de noi și noi de ei.
După prima carte, au apărut alte idei de a prezenta viața, destinul și iubirea
alor noștri, bunici, părinți, mai apoi, copiii noștri , nepoți, rude, cunoștințe.
Am spus mai sus, că am scris o trilogie, adică o serie de trei opere epice ale
mele, caracterizate prin unitate tematică, aceasta fiind: destinul, viața și iubirea.
Doar am spus și în versuri, că destinul, viața și iubirea m-au fascinat mereu!!

Nr: 19-20(82) octombrie 2022

Revistă de Cultură, Artă și LiteraturăApare bilunar la Oradea/ România  ISSN 2667-5620    Director: Teodor Dume    








Redactor-șef: Teodor Dume (Romania)  
      Redactor: Petruța Niță (România)                                       
 Redactor: Mioara Băluță (Romania)
          Redactor: Aurelius Belei (România)    

       Cum să depășești limita, când limita ești tu însuț        (Gheorghe Grigurcu)

====================================
Mulțumim tuturor colaboratorilor!
* Revista se poate accesa prin Google
* Selecția textelor, în vederea publicării, se face din Extemporal liric - grup
* Cei care postează cu mențiunea *drepturi de autor rezervate, nu vor fi publicați
Sprijin financiar, benevol: DONAȚII,  Cod IBAN RO76BTRLRONCRT0621981301 Banca Transilvania, Filiala Oradea. Titular: Teodor Dume

Nota redacției  ===========================================================================

Rugăm insistent pe toți cei care doriți să vi se publice creațiile literare în revista Extemporal liric să respectați câteva reguli:
* Pentru selecție, în vederea publicării în revistă, postați textele numai în Extemporsl liric - grup
* Lângă titlu rog să specificați (pentru selecție revistă)
* Nu specificați sub text Drepturi de autor rezervate pentru că acele texte nu vor fi selectate în vederea publicării
* Nu distribuiți textele de pe alte grupuri pentru a nu crea confuzie privind numele autorului
* Folosiți diacriticele și respectați normele gramaticale
Vă mulțumim pentru înțelegere

Teodor Dume, redactor șef

Ionuț Caragea: O umbră care te-nvață să mergi, din nou, printre oameni


o insulă pe fluviul uitării
o floare de castan la mijlocul toamnei
surâzându-le frunzelor care cad
un fruct rămas
pe creanga pomului înghețat
o rădăcină plângând
după trunchiul de ieri
o cascadă de șoapte
amuțind într-o lacrimă
o lună care tulbură somnul
o pasăre care bate dimineața în geam
cerând firimituri de iubire
o corabie blestemată rătăcind
pe întinderea nesfârșită a sângelui
o flacără care mușcă
din trupul pereților impasibili
un pumn de cenușă
din care renasc doar iluzii
o fântână care se-mbată
cu propria sa apă rece
un val chemat de mare înapoi
la sânul furtunilor sale
un parfum de cuvinte
la deschiderea cărții
o umbră care te-nvață
să mergi, din nou, printre oameni

Ionuț Caragea, 9 octombrie 2022

Nicolae Silade: compot de cireșe


amintirea e o realitate reluată dintr-o altă perspectivă compotul de cireșe bunăoară pe care îl cumpăram la zece ani cu șapte ouă furate de acasă și măsurate la cooperativa din sat cu măsurătoarea de ouă [care treceau prin fanta aceea nu se puneau la socoteală] nu o interesa pe tanti mili că socoteala de acasă nu se potrivea cu cea de la alimentară nici simbolistica oului nu

o interesa nici cât de mult îmi doream compotul de cireșe ambalat în cutiile acelea de tablă învelite într-o etichetă albastră pe care erau desenate cinci cireșe și două frunze [nu știu dacă numerologia avea vreo importanță pentru comuniști] mai vino tu cu șaizecișicinci de bani spunea tanti mili sau cu un leu și treizeci de bani după caz și veneam și plecam bucuros cu compotul

fericit de această victorie personală îl țineam strâns ca pe un trofeu ca pe o pradă de război acasă îl împărțeam cu soră-mea mai mult eu ziceam mai mult eu că așa e între frați primul născut are întâietate în toate azi merg la penny la lidl la profi îmi cumpăr șapte borcane odată am cămara plină de bunătăți dar nici gustul lor nici aroma nu mă mai îmbie acum ca în copilărie

Camelia Boț: O femeie


Într-o zi am văzut-o,
dezbrăcată de demnitatea ei,
fără o fărâmă de bucurie
în propriile sale cuvinte,
Lipsit de orice vină..
Și totuși acea lumină a umanității.
în ochii ei
era atât de puternic încât ardea,
care au ars zidurile indiferenței,
în timp ce ea
custode gelos
o viață nevinovată.
în pântecele ei...

Paulin Octavian Boldiș: Aniversare


Există lucruri ce par importante.
Pe toate ne-am dori să le avem.
Devin, peste o vreme, redundante.
Și nu ne înălțăm. Mai jos cădem.
Și mai există falsele impresii.
Că într-o zi vom câștiga averi.
Dar în unghere, cultivăm depresii
Ce ne sleiesc ființa de puteri.
În acest fel ne tot grăbim prin lume.
Călătorind între iubiri și țări.
Iar inima n-ar vrea să își asume
Surpriza unei noi aniversări.
Un "La mulți ani!" îți spun din depărtare.
Încearcă adevărul să-l trăiești.
De azi încolo, ești c-un an mai mare.
Discerne bine ceea ce-ți dorești.

Daniel Marian: Iată


poemul începe bine începe cu tine
ca un autodenunţ la care te încrunţi

din tablouri strigă privire de ferigă
şi chilimbar violet surâzând piolet

în poarta mirării saltă umbra cătării
arma e-ncărcată cu acum altădată

un mic discurs despre spaime de scurs
ne luăm ca cioclii să celebrăm un apus

Daniel Luca: Epilog




=====================
Inima e o pasăre phoenis
durerea-i
zălog de sânge
în cenușă
=====================

Ottilia Ardeleanu***


i s-au făcut complimente
din toate părțile
toamnei cel puțin când se plimba cu mine
iar ea zâmbea adusă de spate și străvezie
în puloverul roșu scămoșat de vremuri
se scuza pentru vârsta înaintată
totuși pe tocuri de zece
părea de o zveltețe sufletească
norocoasă toamnă dusă de mână pe străzi
sărace în omenie murdare
frunzele scuturate estompează alte gunoaie
o țin de braț distinsă toamnă cu haine mai largi decât trupul
visătoare cum o știu și înverșunată pe atâtea schimbări care
i-au stâlcit felul de a aduna fructe în buzunare
privește lădițele cu mirare ce naiba
doar din urechile ei au fost culese
cu noblețea dăruirii merge gârbovit spre casa veche de când lumea
își caută cheile în poșeta ruptă pe la cusături
sună telefonul e iarna prietena foarte apropiată cu părere de rău
întârzie a făcut o escală în țările calde
tremură a parkinson dar nu e cu supărare
moartea mai poate aștepta

Rodica Ochiș: De ce?

- sonet-
Privesc adeseori prin ochii tăi
Și văd, cum vremea ramu-l desfrunzește
Și visul meu, de-al tău, se despletește
Când lași tăceri să cadă peste văi.

O altă toamnă s-a întors în noi,
Prin frunze arămii vântul suspină...
Pe amintiri cad lacrimi fără vină
Când cerul își revarsă vina-n ploi.

Te-adun, în gând, din umbre și lumini
Să-mi ostoiesc un dor care mă arde,
Dar vâlvătaia a prins rădăcini...

De ce cresc roșii trandafiri din spini
Și mii de fluturii ne străbat în hoarde?
De ce ne-am rătăcit printre străini?

Marin Rada: Îmbrățișare


Scriu pentru că nimeni
nu se oprește,
toate cuvintele de pe mine
s-au rupt,
încerc să dau buzna
într-o toamnă ecvestră
prin care trec caii
cu zăbală de vânt,

Ascult și totul trece
printr-o lacrimă nouă,
ce frumos plânge iarba
cu firul uscat,
călcată--n picioare
e plină de rouă
și nu ne așteaptă
cu trupul plecat...

Scriu pentru că nimeni
nu se oprește,
cerul, cu mâna,
n-o să-l ating,
încerc să dau buzna
într-o nouă poveste
în care, cu o mână
să te cuprind...

Doina Moritz: Doi pași se-ndepărtează...


Când înserarea trece despletită,
Zarea se scaldă-n ploi de nepăsare,
Apoi, îşi şterge-o lacrimă umbrită
De viscolul ce-a cotropit altare.

O Cătălina tristă, în cosițe
Își prinde străluciri de castelană...
Doi nori flămânzi alungă din altițe
Tăcerile şi le ascund în strană.

Păstor peste ruinele iubirii,
Luceafărul de miazăzi valsează,
Împarte stropi de dor din legea firii
Și de pe coama timpului veghează.

Luna îmi cerne-o lacrimă pe mână
Și trece maiestoasă mai departe,
Îşi face din apusuri săptămână,
Când stelelor lumina le-o împarte.

Ce şubredă-i iubirea ce ne leagă,
Doar scârțâitul unei corzi stricate
O ține în blans... Pe-o stea pribeagă,
Se năruie un munte de păcate.

Doi pași se-ndepărtează la răscruce...
Pe drumul vechi uitarea e regină
Și obosită-n calendare duce
Un gând rebel și-ncărunțit de vină.

Rotariu Dorel: La aniversare


Scriu pomii-n grădină prin iarbă,
Că-i rodul prea greu de pe brațe,
Sparg hribii a mușchiului barbă
Și-ncepe ștafeta de rațe!

Din frunze de aur și sânge
E patul ce firea-și gătește,
Fitilul din soare se strânge,
Doar omul speranța și-o crește!

Când toamna-i festin de culori
Și poamele-și urcă parfumul,
Atunci ochii-ți adânci, visători
Din prune răpit-au azurul!

Venit-ai când cerul emite
Mesaje cu duh de balanță,
Pe căi de lumină sfințite,
Destinul ne-a scris o romanță!

De-atunci nu mi-e toamna prea lungă
Iar iarna-i mai blândă, nu rece,
Un zâmbet pe chipu-ți mi-alungă
Tristețea ce viața petrece!

Nicoleta Sere: Autumnală


Mi-e toamnă, iubite, mi-e toamnă!
Se vaită iubirea în gând
C-un vis și-o durere ce-ndeamnă -
În noi să se-ntoamne plângând...

Ascund amintirile-n aștri
Când geme pădurea din noi;
Șoptite-s de cerbii sihaștri,
De clipe și anii în doi.

Și beau băutura vrăjită,
Amestec de-absint cu pelin
Și-i frig și privirea-i sfârșită,
Abisul de lacrimi e plin...

Cu gândul și vocea de doamnă,
Răspunde fantasma cu dor -
Mi-e toamnă, iubite, mi-e toamnă,
Fărâma de timp o ador!

Iar frunzele zboară-n sicrie,
Murind agitate în crâng;
Tu scrie, iubite, tu scrie
Povești de iubire când plâng!

Ascunsă în zarea albastră
Și-n inima unui mudir,
Eu cânt rătăcirea buiastră,
La poarta de ploi, la nadir!

Mă-ntoamnă, iubite, mă-ntoamnă,
Sunt fata ieșită din rând
Și-o stea în cădere condamnă -
Înnoaptă-mă, toamnă, curând!

Tăceri și nămeți or să cearnă,
Aproape-i al toamnei amurg;
E iarnă, iubite, e iarnă
În lume, în sânge și-n burg!

Ce iarnă, iubite, ce iarnă
Cu gânduri albite și nori
Și lumea-i trimite, cu goarnă -
La moarte pe triștii condori...

Alla Tonu: Numele meu e Credință...


Eu mai cred încă în tăria soarelui,
în albastrul cerului,
cred în frumusețea cuvintelor,
în miracole, în basme,
în dragoste,- n dreptate,
în vraja delicată a florilor de câmp,
în sclipitul tainic al stelelor,
în puterea adevărului, în bine;
Mai cred încă în viață și-n visele mele,
învăluite-n speranțe violete;
Cred în puterea aripilor păsărilor,
ce zboară în jurul pământului,
aducându-mi parcă aminte
cât de mult am iubit libertatea și zările…

Iulian Barbu: Vânt de toamnă


Adie vântul afară
Pe banca din parc sorb versul
de pe buzele fericirii
În timp ce citesc
Poemele din care ploaia
Cade peste buchetul de flori
Ce vreau să-l dăruiesc Toamnei .

Vântul bate în rafale
Peste diminețiile de acasă.
La radio se aude
Muzica ce parcă stă-n loc
Să se admire în poezie.

Frunze ruginii cad din copac
Viața îmi iese din trup ,
De parcă încearcă
Să facă o plecăciune
În fața acestei zile de toamnă
Ce adie a poezie

Alexandru Berceanu: Sămânța târzie

=========================================================
Floare rară, întomnată,
aluneca pe pete de lumină,
nimeni nu a chemat-o să înflorească înainte,
acum,
dintr-un orizont ratacit,
cineva fără identitate
a invitat-o la o la plimbăre de duminică
și s-au luat de mână într-o biserică.

Au tăcut o vreme,
apoi au semănat o primăvară.
========================================================

Viorel Birtu Piraianu: Pași

sângerează toamna
pe câmp adormit
se deschide o ușă
a umbrelor pași
pătrunde somnul în mine
tremură frunza
pe ramuri căzând
sunet de lacrimi flămânde sub ultimii pași
în noaptea aceasta
se stinge în tăcere și ultimul gând

Marian Florentin Ursu: Copaci azilanți

==========================
Am rămas doi copaci lângă drum,
Ne mai cad nişte crengi compromise,
Se pornesc toporari de pe-acum
Să doboare păduri fără vis

Am rămas fără muguri pe ram
Când muriră toţi merii şi macii
Şi-am ajuns mai uscaţi cum eram
Iar acum ne fac vreascuri săracii

Suntem doar doi copaci azilanţi
Prin pădurile lumii rămase
Şi am ars printre munţi emigranţi
Şi-n tăcutele focuri din case
=========================

Pande Ionuț: Tăgade


Sunt rob al necredinței mele 
în învieri reduse la absurd
de clipa arderii de stele
peste cadavrul unui orb și surd.

Sunt rob al nemișcărilor de haos,
când ordinea firească se-nspăimântă
în ochii-nțepeniți de un pronaos
cu viziune de revoltă sfântă.

Sunt rob al infinitelor tempeste
zăcând în nemurindul din ființă,
când viața arde-n jerbele funeste,
sub algoritmul vrere-conștiință.

Sunt rob al plănuirilor secrete,
de ambuscade-n timp și universuri,
când moartea-i doar o sumă de regrete,
scăzută din necunoscute sensuri.

Sunt rob al dezrobirii mele
din învieri reduse la absurd;
futilă zbatere de stele
peste cadavrul unui orb și surd.

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10