Radu-Andrei Popa: Călătorie

din lutul ei mi-am făcut o galaxie
supraviețuiam sorbind spațiul dintre coaste
vedeam prin el octombrie și o inimă bătând
cumva
sunetele se subțiau până la un fluierat nomad
printr-o pădure de sentimente
din lutul ei am migrat către viață
am în spinare fiecare declarație de dragoste pictată pe cer
pe coapse pe urechi pe buze
pe ochii care priveau răsăritul sorbind din cafea
și marea era un zbucium plin cu vise
am în spinare toți pixelii din pozele ei
alea în care râdea zâmbind printre flori
alea în care plângea odată cu ploaia
alea în care pășea fluierând
printr-o pădure de sentimente
aici și acum
lumea e o planetă infertilă
în care soarele a rămas fără galaxie și fără planete
în care sunetele devin tăceri
în care declarațiile de dragoste se pictează doar pe foi
în care pixelii colorează oameni necunoscuți
și lutul ei a devenit doar un praf
printr-o pădure de sentimente

Constanta Popescu: Conectarea cu mine

Au mai îmbătrânit niște cuvinte,
nimicul mi se așază pe preșul de la ușă,
un musafir cunoscut,
nu se dă dus de frig, de tuse
și de toamna din mine...
mai vorbim despre ce a fost acum un anotimp,
despre durerile de oase,
de poezia de pe masă...s-a cam răcit,
ar trebui încălzită tandrețea
și lipit zâmbetul pe tocul ușii...
poate mai pot deschide niște așteptări,
mai coasem pe la tiv melodia aceea
demodată, doar pentru că au apărut altele,
colorate strident ca să-ți abată
gândurile și pașii.
Uneori mai privesc oglinda,
e neclară privirea, a fost ștearsă
doar cu tăcerea din lacrimă,
cu liniștea dinspre iarnă,
când toate
devin ca la începutul lumii,
așteptări pentru începuturi
și să dau drumul visului,
câinele meu de pază,
care mă ține departe de somn.

Debut: Ana Maria Petrache

Lansarea videoclipului a fost făcută de către Grupul literar Zbor spre înălțimi.

Administrator: Camelia Boț

videoclip realizat de grupul Zbor spre înălțimi

Administrator: Camelia Boș

Sincere felicitări și din partea Revistei Extemporal liric!

Ana - Maria Petrache

Debut, Debut, Debut, Debut, Debut, Debut, debut, Debut. Debut...

O dragoste pierdută

Acolo, undeva, în farmecul tăcerii,
Cufundată în lumea tragică-a durerii
Se-afundă încetișor în papura uitării
O viață de iubire pe marginea mării . 

Doi tineri în amurg își dăruiau iubirea,
Își declarau prin vorbe deșarte fericirea
Ș-apoi se-ndepărtau lăsând în urmă șoapte
Ce-n timp încet piereau, ca soarele în noapte. 

A doua zi la fel, și-a treia zi, și-a patra..
Trecură săptămâni până se-ntoarse soarta.
Acum, stând în tăcere pe marginea marii,
Mai zace doar o fată, și-o lume a uitării. 

,, El unde o fi oare și unde-o fi plecat?
De ce m-o fi lăsat cu sufletul tăiat?
Mă doare amintirea... și sufletul mă doare...
Iubirea, cândva vie, o simt acum cum moare. "

Petruța Niță: măturând uitarea

am strecurat anii sub cerul plumbuit
mi-au lăsat numai parfumul de muşcate
la-ncheieturi de lacrimi
umerii mi s-au prelins până-n căuşul palmelor
m-am învelit cu abur de pâine
coaptă în cuptorul din mijlocul bătăturii
lipit cu lut şi balegă
Doamne, cum mirosea pâinea scăldată-n must dulce-acrișor!
cum e călăvia din noaptea de priveghi
când mortul stă la poveşti sub boabe de ceară
am poruncit anilor să-şi frângă aripile
să pot rescrie o eglogă a amintirilor
strângând mirarea într-o oglindă
Doamne, cât zbucium ne dăruiește golgota
când măturăm așteptarea
uitând!

Maria Vasilescu:***

Tăcerea coboară scara
suferință cu suferință
să umple seringa înfiptă
într-o inimă rămasă
pe caldarâmul încins –
dintr-un capăt de stradă
un adevăr deghizat
într-un arc vânăt
urlă sus jos
că e inima lui –
în casa albă
cu ferestrele roșii
cineva a uitat ușa deschisă –
tu intri pe furiș
și-mi acoperi
golul din piept.

Felix Cuceanu:***

 Undeva in noapte e ea. Aici, langa mine, in dreapta, si nu tocmai aici. Luminile orasului parca o hipnotizeaza; in conditii normale i-as spune ca e ca un iepure prins de farurile masinii. Nu misca. Respira, asta macar aud. Daca nu as conduce i-as privi pieptul – sanii – ridicandu-se si coborand sub bluza rosie aruncata in graba pe ea cand aproape am rapit-o de acasa. O voi lua la mine si vom uita de noi. Cateva ore – clipe fata de timpul cat nu o ne vom avea. E pierduta intre lumini si umbre; asta ma face sa-mi aduc aminte de poezia Otiliei Cazimir. “Cand vreau sa plec ma tii in loc cu un cuvant/Asa se zbat copacii in furtuna;/Ca pentru fuga crengile-si aduna/Dar radacina-i leaga de pamant”… Asa cum voi pleca si eu iar sufletul imi va ramane aici, cu ea.

– La ce te uiti? Ne-a depasit de mult! Nu l-ai vazut? Prin dreapta. S-a uitat la tine. – mda, eu vad tot si stiu aproape tot. Ea nu stie ca stiu, ca vad, ca intuiesc. Daca nu as pleca acum ar trebui sa o ranesc si mai tare apoi. Ca si pe mine.

Da din cap absenta, m-a auzit si nu prea.

– Nu? Erai ocupata sa-l plangi. Nu merita! Auzi? NU MERITA!! – strig revoltat. Stiu ca nu pe el il plange; isi boceste si-si varsa sufletul. O voi vindeca apoi dispar. Macar incerc. Si ma incarc pentru cat voi fi departe. Nici macar nu cred ca ne vom mai vedea. Asta daca ma mai intorc.

M-am dus sa o iau dupa ce, cumva, a strigat dupa mine. Refuzand sa-si creada gandurilor, fara asteptari dar cu dorinte; de vindecare, de cald, de scurgeri si impletiri de ganduri si suflete. Cateva clipe “vesnice”, apoi gol. Nu stia ce simte sau refuza sa creada. Eu stiam, am stiut de mult, de cand faceam planuri irealizabile, in discutiile-joaca online. La un punct s-a desprins de el; eram eu pentru ca am fost disponibil si la timpul potrivit – oare? Vad, se lupta sa-l arunce din suflet. Bun, fie si asa, azi il voi inlocui; nu e cu mine pentru mine ci pentru a umple golurile. Stie ca incercarea asta de vindecare fortata o s-o doara poate mai mult? Treaba ei, nu eu am ales.

– Unde mergem? – ii aud vocea mica si cumva – hm, de ce? – tematoare

– Pai… Cam unde vrei. Ti-e foame? Scutura capul in semn de negare. Stiu, orice doar sa fie cu mine sau, nu asta, doar sa nu fie singura.

– Vrei sa ne mai plimbam putin? Sa mergem in Galati? As fi dus-o si la capatul lumii – hm, si eu am nevoie de ea inaintea plecarii – constat in gand. Coboram pe faleza sa iei putin aer? La fel de bine poate sa deschida geamul, pf.

– Pe vremea asta? La naiba, nu vreau – reia miscarea de “nu” din cap.

– Nu? Nici asta? Atunci mergem acasa!

Face ochii mari si strange din gura intr-un “o fi bine?”

– Acasa?

– Da, acasa. La mine acasa. Pentru ea unde o fi acasa, oare? Ce te miri asa? Stai linistita, nu am de gand sa te violez! Dar m-as juca putin de-a asa ceva… Sau potea vrei sa te duc inapoi sa stai singura acolo? Si poti sa ma rogi, ca nu te duc. Poate maine. Ba nici maine. Te duc poimaine. Sau poate nu te mai duc deloc. Cine stie? Chiar, cum ar fi sa o iau cu mine? Daca s-ar putea… dar nu.

De data asta da din cap a confirmare. In sfarsit! Oricum nu prea e pe aici, confirma o dorinta ascunsa de mult si atat.

– Da, merg la tine acasa.

– Mergi? Ma faci sa rad. Ai si alta varianta? As putea sa o duc si pe insula Pastelui si sa o las acolo, la starea in care e.

– Am. Dar nu am chef sa vorbesc. Probabil are. Vreunul dintre “prietenii” pe care i-ar putea folosi ca fuck-buddy.

– Ok, atunci. Sa cautam o stabie de benzina. Sa luam o sticla de vin. Rosu. Demidulce. Se uita la mine intrebator; ce-oi urmari, ce-oi vrea? Nimic mai mult decat e dispusa sa ofere, dar orice ar fi, nu refuz.

– O sticla de vin?

– Da… O sticla de vin. Vrei doua? Sau mai vrei ceva de aici? Zi, ca nu mai iesi din casa doua zile.

– Nu vreau nimic. Ia doar vin. Cred ca gandeste “si o arma pentru mine”, hihi.

– Bine, vin o sa fie… o golim in delir. Fiecare un pahar; si in fiecare pahar punem cate un gand amar. Am multe, daca le-as pune in paharul tau nu te-ai opri din plans… Si le bem; eu pe al tau, tu pe al meu. Si mai punem cate un pahar, si zburam si visam. Ne drogam.

Incepe sa rada. Un ras trist. Cu lacrimi care sa scurg pe mana-i care mi-o strange pe a mea intr-un “te rog, ai grija de mine!”

– Bine. Asa facem. De-as putea sa nu vorbesc acum asa, scurt. Stiu insa ca se termina in timp ce incepe, deja. Limitez… daunele.

– Ti-a placut, nu? Am auzit intr-o melodie – ii spun, coborand si aruncand portiera in urma; cumva, vreau sa o inchid acolo, si acasa, si in mine, si sa ma scurg in ea. Mi-ar fi adapost.

Se uita pe furis la cheia de contact deja in timp ce inchid portiera. Cred ca ar vrea sa fuga, daca s-ar putea sa dispara de tot chiar. Nu poate. Cheia e acolo degeaba. Senzor de amprenta pe ea, asa ca… Ii trantesc in gand un “ai vrea tu” si plec sa iau vin. Ma intorc repede – intre timp iar am vazut masina… celuilalt – si o gasesc in lacrimi

– Iar bocesti? Hai zi de ce

– Nimeni si nimic nu ma vrea. Patetic, dar continua… Tu de ce faci asta pentru mine? Eu nu mai am niciun simt in viata. Pariu ca ai? O sa vedem, la mine. Nu sunt capabila sa simt nimic.

– Ei… Prostii! Eu te vreau. Si, cum nu sitmti? Pe el il urasti si eu iti sunt drag. Glumesc… Sau nu? N-o s-o stii. Esti suparata acum. Dar nu e asa.

Ajungem la mine. Cred ca nu a mai vazut niciodata casa mea in felul asta, de obicei totul e aruncat “aiurea”. Dar miroase a cafea – ma caracterizeaza, beau cu litri. A mai fost aici, de-aia am incredere in ea. Cumva, doar. Incredere nu am in nimeni, de fapt. Greseala. Computerul e deschis, mana ei se plimba deja pe mouse si pe taste. Fir-ai tu… Nu are ce vedea; doar conversatia mea cu ea. Ceva se schimba. In mine, la fel, dar ea se manifesta.

– Ma duc sa fumez, spune, dand sa plece spre bucatarie. De ce fuge?

– Fumeaza aici. Acolo e frig.

Ia sa vedem… e ce cred eu? O sa mi se arunce in brate plangand, sau nu inca? Hm, nu, pleaca spre bucatarie, “dura” – ce sa spun? Nu spun, astept reactii. Hih! Nu are tigari, lasa ca vine inapoi. Ma asez la computer – desprins, dar macar pretind – si fata de mine? – ca nu sunt asa de prins, de implicat.

– Nu am tigari – pe bune? Si ideea e ca…?

– Hai. Merg sa fumez si eu. Merg dupa ea, ii intind pachetul de tigari si cand mainile nise ating mi-o trag pe a mea repede si raman in urma. Am simtit amadoi – la ea, vad in privire, ea la mine, vede in “blocaj”. Tace. Imi vine sa atac, imi vine sa o cuprind in brate in minte, din ochi – parca vede asta. Vrea si nu prea. Se apara. Sigur crede ca e un joc, vrea sa fie un joc sa nu se implice insa suntem acum aici amandoi si stim ca ne lasam sa zburam, deja. Ne folosim. Ea sa-l uite, eu sa ma “incarc” pentru cat voi fi departe. Eram cumva pregatiti insa nu pentru intensitatea asta.

Se uita pe geam, aparandu-se. Ce-o gandi? Si de ce? Ma uit si eu. Ea vede tristeti, eu vad lumini, cai de retragere, fac scenarii. La dracu, macar acum sa ma opresc! Parca se trezeste dintr-un vis. Amandoi vrem sa uitam cateva clipe vesnice de noi si de altii.

– As vrea sa fac un dus. De cand imi cere voie, cand e la mine?

– Si? Stii unde e baia. Mergi! Prosoapele sunt in dulap in dormitor.

Pleaca. Aud clipocitul apei in cada, mi-o imaginez calda si goala in marea care ma va inconjura mult timp de acum. Sau nu. Mi-o inchipui pe plaja goala, cea din dorintele amandurora. Sunt deja departe – doar in ganduri, chiar in fantezii as putea spune; curand voi fi departe la propriu; ea, la fel; in ganduri ne vom putea atinge insa, oricand. Dureros, dar ne vom atinge. Ne stiam de ani, de cand eram nu mai mult decat copii un pic mai mari. Candva jinduiam sa-mi dea un semn ca si ea ma place, apoi nu. Daca nu pot avea, fac sa nu vreau sa am – sau asa cred. Mi-a devenit pasiune sau, cred, obsesie. Nu ne-am vazut – prea mult – a fost un fel de legatura ciudata – asa sa fie? – online. Despre ea stiu tot, tot ce-i in plan real si in mare parte pe dinauntru. Despre mine, stie doar ce i-am zis si nu i-am zis multe, nu are nevoie sa stie, e mai sigur sa nu stie. Mai sigur pentru ea. Mi-a spus, candva, ca sinte o frecventa comuna. Amuzat, i-am zis ca emit in ultrascurte si cu greu ma poate “intercepta” cineva. Undeva la inceputuri. Dar simtisem si eu. Ce-o sta atat de mult in baie? Chiar atunci o aud

– Am nevoie de inca un prosop pentru par.

Pacat, vreau sa o vad cu parul ud. Si, evident, goala. Hai sa las de la mine si acum, inca. Ii duc totusi un prosopel si i-l intind prin usa intredeschisa. Mai astept. Sau n-o sa mai vreau. Nu o doresc, o vreau langa mine si atat, cumva pur, cumva pervers dar numai prin posibila durere sufleteasca pe care ne-o putem provoca. O sa-mi ceara si de imbracat?

– Am nevoie de haine. Un trening de-al tau, ceva…

“I wonred how, I wonder why…” – mintea mi-e plina de melodii, asa “ma scot” din unele situatii si nu pun prea mare pret pe spusele altora, doar pe cele care dor. Ii duc o pereche de pantaloni si un tricou sper sa nu te stergi prea bine si sa ti se lipeasca de trup. Intre timp am pus pe masa paharele pentru vin, am reglat lumina – avantaj eu, in seara asta, clar vreau – iar din boxe se aude, discret, “I believe in you and me” – Four Tops.

– Merg si eu sa fac dus – si ma indrept spre baie. Are o reactie vecina cu panica. Dau din cap spre computer, macar o tine ocupata cu ceva

– Ok, intru putin

– Fara messenger, te rog! Daca ar fi fost alt client de mesagerie era ok, dar nu cu asta

Intru in baie, fac dus, rapid – clipele cu ea sunt pretioase si nu am prea multe. Plus, eu nu ma rasfat. Niciodata. Ies fara sa ma auda. O gasesc citind… horoscopul. Pfuai…!

– Nu citi tampeniile alea. Nu cred in chestiile astea, fara suport logic si care ajung sa chinuie mintile si sa conditioneze.

A dat sa inchida tot. Stiu ca are incredere in mine si stie ca are de ce sa aiba. Nu vreau sa o controlez ci sa stie ce e bine si de ce e bine.

– Lasa muzica. Pe aia nu o inchide. Alege de vrei tu – nu ea alege aici, sau doar intr-o mica masura, dar trebuie sa simta ca e complet libera, altfel se sperie. Ca si altele, alte dati.

– Nu stiu ce. Nu am idee acum. Las-o pe a ta. Simt si vad ca nu vrea sa aiba “responsabilitati”, se lasa pe mana mea ca sa nu se invinovateasca daca ceva nu merge bine, daca va suferi sa creada ca din cauza mea, nu a ei. E bine asa. Amandoi vom suferi, eu imi asum. Muzica “mea” este “a noastra”, melodii ascultate de noi cu alte ocazii, melodii pe care am visat candva sau in care ne transpuneam dorintele. Nu stie ce sa aleaga, intensitatea e, de data asta, prea mare, prefera sa se ascunda pana si de ea insasi. Incerc sa salvez situatia, torn vin. Am luat dulce. Ea e cumva desprinsa, de fapt in acea stare in care organismul refuza realitatea, i se face somn ca sa nu constietizeze.

– Unde vrei sa dormi? Aici sau in dormitor? De ce-oi intreba asta, nu pricep. Stiu ca vrea sa fie cu mine, si eu cu ea mai mult decat vrea, probabil. Separ? Nu de data asta.

– Nu conteaza. Aici… Dincolo… Nu vreau sa dorm, vreau sa stau intinsa.

Chiar trebuie sa am grija de ea, e pe cale sa pice de tot acum si apoi ii va fi greu. Cumplit de greu, ca si mie. Eu am metode sa desfac. Voi si prins cu altele, cu altceva, unde greselile nu sunt permise ori sunt fatale.

– Ma duc sa fumez o tigara. Imi iau si vinul. Vino si tu daca vrei. “Daca”, e magic, cand vrei sa nu.

– Eu nu vreau. Mergi tu. Uite ca a mers si de data asta. Hai sa mai imping putin.

– De ce? Ti-e teama ca-mi faci paguba la tigari? spun razand si ma indepartez cu paharul. Lichidul rosu-rubin imi joaca feste, imi inchipui in el sange de la muscaturile pe gatul si pe buzele ei. Calm, fii calm… Ea pleaca spre baie din nou si o aud invartindu-se pe acolo; apoi iese cu parul inca ud si in dezordine, se pregateste de somn. Randul meu sa ma pregatesc, intru in baie si “ding bip trrr” – telefonul imi suna de mesaj. La ora asta, ce naiba? Daca e de la munca ma dau disparut, sa nu indrazneasca sa-mi strice momentele astea. Ies si ma uit la telefon in timp ce ea-mi spune ca am un mesaj; da, stiu, vrei sa ma fac ca nu? “Vreau sa ma strangi in brate. Dar nu ca pe mess” – ce copil e! “mess”, doar nu crede ca-mi deschid bratele, zambesc precum un emoticon si gata. Zambesc a “o sa vezi tu” si a “am asteptat asta de mult” in acelasi timp iar ea lasa capul in jos. Puteai sa-mi spui, direct, oricand, fir-ar, nu sa aveam parte de tensiunea asta gandesc si ma apropii de ea.

– Da? Vrei? Ne uitam la un film furmos si ne tinem in brate. Da? Film frumos? Ce naiba am scos din gura? Cine tine cont de film cand amandoi ne dorim “brateeeee”? Pun “Love story” – puteam sa pun si King Kong, tot aia – ma lunges langa ea si o cuprind in brate, sta cumva intr-o parte si peste mine, sunt perna. E bine. Ii simt parul, mirosul, tot la ea ma starneste. Erotic dar nonsexual. Ca si cum am fi iubiti. Nu suntem si nu vom fi – nu? Nu vreau sa ma abtin, uite ca nu am chef, pur si simplu. Cumva e capriciu, cumva e implinire. Ii mangai un brat in lung, lin, abia atins. Buzele mele ii ating coltul gurii si ma trezesc cu ea intoarsa spre mine cu totul, e primul sarut pasional dar cumva timid din partea ei, o simt incordata, prea. Aproape nu o mai tin in brate, imi doresc sa vrea, nu sa fie asa pentru ca deja e asa. De-odata nu mai e incordata, se lasa moale si ne sarutam ca niste adolescenti, nu vrem sa se termine. Sarutandu-i gatul ii soptesc “hai in dormitor”; cumva suntem deja acolo, am ajuns in camera deja goi, hainele s-au scurs, nu gandim – sau vrem sa nu gandim – sarut si mangaieri, dorinta, pasiune, vom face dragoste cum sutn sigur ca amandoi ne-am imaginat, pana si in conversatiile sterile online, apoi… Stop! Voi pleca, ea va ramane, ne vom reagsi ori nu, ma stiu, o banuiesc, niciunul dintre noi nu ar putea face sex si atat, nici nu ne dorim asta acum. E riscant.

– Nu pot. Nu pot sa fac asta! Intelge… E bine. E foarte bine dar nu pot. Daca i-as spune ca nu vreau si mi-e teama ca ne… indragostim (nu suntem deja?) m-ar da naibii. Ea intelege “nu pot”.

Pricepe. Stiam ca va pricepe. Nu spune ceva, se lipeste de mine si ramanem goi si imbratisati – uneori doar asa mi-am dorit-o.

—

Buna dimineata, pasiune – ii spun, in gand. Da, pasiune e cel mai potrivit cuvant, nu ma hazardez, nu creez legaturi, prea mult. Am privit-o dormind vreo ora jumate de cand m-am trezit. Avea umerii reci; am imbracat-o usurel – nici ca s-ar fi trezit, vinul a fost… completat cu ceva (daca ar sti ar face urat). Deschide ochii si vad pe chip “mi-e bine, ai grija de mine, raman cu tine, aici…”. Nu putem, pasiune, eu nu pot. Ne vom regasi candva…

Paul Coculeanu: Turnul Rotund

Aș vrea să ne mutăm cu toții în ape prin lacuri și mări
să nu ieșim decât să inspirăm din plămâni tare
să ne construim câte o casă de ceai jos pe recif
s-avem un limbaj subacvatic internațional
mai poetic decât cel al orcilor și delfinilor
.
Dar ce ar face atunci un Vlad Țepeș
prizonierul din 1462 de la Bran al lui Matiaș Crai
înțeles cu boierii munteni trădători?
.
Nu ar coborî el să însângereze noaptea apele
altor trădări
altor nelegiuite comploturi în grele armuri
reluate viclean de alte nelegiute fantome
roind tropăind peste calmul apelor din Turnul Rotund?

Carmen Pasat: de dragoste

Împiedicându-mă
de surâsul tău moale,
mi-e atât de bine dimineața
când te sorb în cafeaua
aburind a așteptare
încât,
îmi adun sub pleoape
o șansă a păcatului
la care doar tu
poți fi pâlpâirea iertării…
*
Atunci când înverzesc mângâierile
înmuiate de ploaie
pe coapsele fierbinți
ca lava unui vulcan,
iar clipa încărcată de șoapte
se topește în noi începuturi
precum pașii unui pelegrin însetat
ce caută fântâna izbăvitoare,
răsare soarele!

Constanta Popescu: Cuvinte târzii

Ah, cât aș fugi de cuvintele astea
târzii,
care-mi obturează privirea
și mi se agață de urechi,
podoabe zornăitoare, fără efecte
tandre...
le-aș decupa din poezia sorții
și răsturnată clepsidra,
ai mai avea privilegiul
să te miri și să le-admiri
și acceptându-le,
să mă iubești târziu
și fără rost.
Doar știi, sunt părți din mine
și nu le pot vopsi, decolora
sau arde...
se trec ușor cu privirea,
spre alte zări, din altă soartă,
în care nu devenisem femeie
și mister...

Amalia Achard: Noapte

Ziua pleacă spre seară
şi-ndrumată de dorinţe tăinuite
se lasă condusă pe calea imposibilului.
Cerul supraveghează conjugările timpului
şi-mi lasă-n grijă îmbobocirea stelelor.
O ceaţă vine să-şi suspende trupul mătăhălos
peste dezordinea gândurilor încâlcite
printre visuri şi-n implozia nopţii
pleoapele încătuşate de-un somn insistent
se încurcă-n adunarea
stelelor înflorite.

Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania pe 2019

Uniunea Scriitorilor a decernat premiile pe 2019, criticul Dan Cristea primind Premiul Naţional pentru Literatură.

Printre cei care au fost premiaţi s-au numărat şi scriitorul şi eseistul Mircea Mihăieş, criticul literar Daniel Cristea-Enache sau poetul Ioan Moldovan.

Potrivit unui comunicat al Uniunii Scriitorilor, transmis luni AGERPRES, juriul pentru decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019, alcătuit din Mihai Zamfir (preşedinte), Gabriela Gheorghişor, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Cornel Ungureanu şi Răzvan Voncu (membri), luând în considerare cărţile nominalizate pentru anul 2019, a stabilit:

* Premiul Naţional pentru Literatură i-a fost acordat lui Dan Cristea;
* Premiul Special - Mircea Mihăieş, "O noapte cu Molly Bloom", Editura Polirom;
* Premiul pentru Cartea de Poezie - Ioan Moldovan, "Multe ar mai fi de spus", Editura Cartea Românească;
* Premiul pentru Cartea de Critică, Eseu şi Istorie literară - Daniel Cristea-Enache, "Linia de contur", Editura Spandugino;
* Premiul pentru Cartea de Debut - Cosmin Andrei Tudor, "Ochilor verzi", Editura Cartea Românească;
* Premiul pentru Cartea pentru copii şi tineret - Liviu Capşa, "Animale-fantezii adunate-n poezii", Editura Neuma;
* Premiul pentru Cartea de Traduceri - Marius Tabacu, pentru traducerea din limba maghiară a volumelor I-III din "Trilogia transilvană" de Miklos Banffy, Editura Institutului Cultural Român.
Comisia pentru minorităţi, compusă din Marko Bela (preşedinte), Dagmar Maria Anoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Karacsonyi Zsolt (membri), a acordat premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2019 pentru cărţi în limbile minorităţilor naţionale:
* în limba maghiară: Hajdu Farkas-Zoltan, "Csonkamagyar (Ciuntiţii)", roman, Editura Bookart;
* Premiul de Debut pentru o Carte în limba maghiară: Borcsa Imola, "Magnebehat (Magnebeşase)", nuvele, Editura Erdelyi Hirado, Cluj-Napoca;
* în limba ucraineană: Mihailo Voloşciuc, "Duşi mojei oberih (Pavăza sufletului meu)", poezii, Editura R.C.R. Editorial;
Premiul pentru Cartea de Proză şi Premiul pentru Cartea de Teatru nu s-au acordat.
Autorii care au obţinut Premiul Naţional pentru Literatură nu mai sunt nominalizaţi la Premiile USR.
Totodată, juriul pentru decernarea premiilor Asociaţiei Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare (A.R.I.E.L.) pe anul 2019, alcătuit din Nicolae Manolescu (preşedinte), Dan Cristea, Nicolae Prelipceanu (membri), a stabilit următoarele:
* Cartea anului - Vasile Igna, "Periscop", Editura Cartea Românească;
* Revista anului - "Mişcarea literară", Bistriţa;
* Editura anului - Editura Junimea, Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Dumitru Ichim:Psalmul Înălțării Sfintei Cruci

Izvodul, dinspre curgeri, ca înspre vârf întrebu-l,
Dar nu cu vorba moartă, cum dăscălesc vlădicii,
Ci cu fiorul sacru al sângelui și-al fricii.
De ce, de robul humei, îți tot declini Horebul?

Îți iei plus optu-n haos, și golu-mi lași, Tu făr'
De gard cum vrea ceairul, scrii rațiuni în toate!
Te-nsâmbură lumina-n apus plin de carate,
De Te-am zărit în undă mi-o tulburi cu un nufăr.

Dincolo-i mai dincolo! La mii de cârji, strict - drumul!
Nici soarelui averea n-ai dăruit întreagă.
Deplin, Te-arată noaptea, a întru a se roagă!
Tot ce Ți-am scris cu pana, a fost pe vânt, ca fumul,

Că numai doar Iubirea prin Dumnezeu Te suie:
Te-am înhămat, căruței de lemn, cu patru cuie!

(Din volumul TU ȘTII CĂ TE IUBESC, Ed.Cathisma, comandă - Librăria Sophia)

Viorica Crecan: De ziua ta, măicuță!

Azi e ziua ta măicuță,
Mă voi duce la mormânt
In cimitirul din sat,
Unde ai mei s-au adunat.

Voi spune o rugăciune
Și cu multă-nțelepciune,
O să-ți cer mamă iertare
Că te-am supărat prea tare.

Marei bunătatea ta,
Știu mamă că mi-i ierta.
Când la greu mamă am fost
Ruga ta primită a fost.

Azi mamă de ziua ta,
Flori multe am adunat.
Eu le-am pus la crucea ta
Și cu lacrimi le-am udat.

Ele sa-ți fie mangâere,
Din cer să te uiți la ele.
Semn că noi nu te-am uitat,
Și sufletu ni-nduterat.

POEZIA LUNII SEPTEMBRIE; autor: Violetta Petre: Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălţată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!

Purtăm toţi pe frunte, coroană cu ţinte;
Aşa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem paşapoarte şi-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

Cojocaru Ion: Ce este fericirea...

Să fii bogat și sănătos,
Să ai pământ și casă,
Să îți permiți un trai luxos,
Căci viața e frumoasă!

Să-ți crească conturile-n bănci,
Să fii oriunde tare!
În viață totul să încerci
În plină desfătare!

Să nu ai griji și nici nevoi,
Să te-odihnești la mare!
Să vizitezi orașe noi
Și insule bizare!

Să fii bogat și lăudat,
Să nu mai știi de bine!
Să fii rotund, să fii pătrat,
Să nu te-ntreacă nimeni!

Ellys: Penița și lacrimile

din penita
cu care scriu
curg lacrimile tale

pe care le insir
in scrierile mele
pe coala alba
ce mi este
martora iubirii
pe care o port
ca pe o comoara
in gandurile
si n mintea mi
limpede ce o
pastreaza in
sufletu mi ranit
de dorul tau
ce l port cu mine
in orce loc
in orce colt
al zilei ori al noptii
din viata mi trecatoare

Concurs: Grupul Zbor spre înălțimi, septembrie 2020

Administrator: Camelia Boț

Sincere Felicitări și din partea Revistei Extemporal liric!

locul - l -

Ionut Zamfira

Coperta minții mele

A-mbătrânit coperta minții mele,
De-atâta praf ce se așterne-n ceață...
O bat în cuie însă n-am putere,
Să scot din ea, poveștile de viață!

Eu pas cu pas i-am oferit ca hrană,
Istorii și romanțe și nuvele.
Apoi am transformat-o în icoană,
Căci mi-este dătătoare de putere.

Când am privit întâia oară zarea,
M-am minunat la cât de mare-i zestrea...
Apoi cu dor am traversat și marea,
Să-i aflu adâncimea și povestea.

Dar anii trec și cartea minții mele,
Îmbătrînește tot la fel ca mine;
În ea e scris și zborul către stele,
Și clipele lăsate în ruine!

Căci dincolo de orice -nvățătură
Nu-i carte pe acest pământ mai mare...
Decât o minte plină de cultură,
Cu care să formezi o evaluare!

Locul - II -

Ana Vacarasu

Cu cartea-n mână

Cu cartea-n mână, prin lume am plecat,
Ca un țăran destoinic, pe câmp, la semănat,
Din casa părintească ce m-a văzut mergând,
Cât îmi creștea aripa, cuvânt după cuvânt.

Și-am colindat, tăcută, pe căi necunoscute,
Prin frumuseți furate din lumi nemaivăzute,
Purtată între fraze,-n chemări către mistere,
Tor căutând cărarea ascunsă printre ele.

Și-mi era drumul carte, și-mi era bucurie,
Căci eu sorbeam cuvântul ca pe o apă vie,
Trăiam printre iluzii culese de nebuni,
Pierdută printre aștri, de marți și până luni.

Și-mi tot creștea aripa, hrănită de cuvinte,
Care-și mutau în mine tot dorul fără minte,
Iar frazele, ca drogul mi s-au băgat în sânge,
Cu drama lor născută din râsul care plânge.

Și-am făcut o frăție, cu cei ce-au adunat
Recoltă de luceferi, s-o pună la iernat,
Cu cei ce culeg vise din ceruri, dintre stele,
Apoi le scriu în carte, și mor încet, prin ele.

Locul - III -

Cristina Ghindar Greurus

Fereastră spre lumină

Carte, ești fereastră către-albastra zare,
Scară nevăzută ce urci spre viitor.
De ești mărunțică, sau de ești mai mare,
Ne înveți de mici, cum e firescul zbor.

Și ai devenit o ușă spre credință,
Spre iubire și spre cinste, spre înalt.
Vălul de-ntuneric, cu buna ta voință,
În ani de-ncercări, ni l-ai ridicat.

Carte minunată, comoară negăsită,
Miile de pagini, pe rând ne-ai descifrat.
Iar povestea ta, de mulți necitită,
În volume mari, în ani, s-a adunat.

Carte fascinantă, plină de mistere,
Tu atâtea lucrui, între rânduri ai!
Chiar de astăzi noi, nu-ndrăznim a cere,
Când avem nevoie, câte-un strop ne dai.

Și ne dai lumina pe care n-am avut-o,
Soarele ce ne-a lipsit atât,
Ne arăți cărarea, pe care n-am știut-o,
S-o descoperim, din zi în zi, mai mult.

Marian Maliciu: Sunetul plângerii

Privește, Doamne! Tot pământul plânge,
Iar Cerul Tău, ascuns de ceață, lasă
Zidirea Ta sub lacrimi mari ce-apasă
Poporu-ntreg ce-ncet acum se frânge

Sub greu potop ce rupe gard și casă
Și drum și pod în calea sa distruge,
Iar vieți cu mii prin virus pier în sânge
Și lasă-n urmă doar săracă masă...

Permis-ai celui rău s-aleagă calea
Prin care toți pierduți de-a Ta credință
Să plâng-acum, cuprinși de toată jalea.

Iertați să fie toți cu-a Ta sentință,
De s-au smerit și plâng pe toată valea
Spre a-și spăla trădarea prin căință!

Rondelul tristei veri 

Se pleacă-adânc către pământ
Tulpini de flori și lan de grâu,
Ce-și plâng frumosul lor veșmânt
Căzut spre poale de sub brâu.

Par despletite în frământ
De parcă-ar fi în plin desfrâu.
Așa se pleacă la pământ
Tulpini de flori și lan de grâu...

Le-apasă grindina-n mormânt
Și vânt le rupe, n-are frâu,
Ioar ploaia le tot duce-n râu,
Puhoi de apă greu de-nfrânt...

Ce-mbibă-n goană sfânt pământ.

Camelia Boț: Am obosit...

Am obosit să-mi plâng iubirea

În visuri așezate în poeme,

Căutând să-mi alung durerea 

Ce-n suflet începe a-mi geme.

 
Dar toamna gându-mi cuprinde

Și-n nostalgii mă poartă de zor,

Ochii-mi plânși îmi surprinde

Și mi-i zvântă cu-al vântului dor

.
Și-mi adie și prin păru-mi lins

A vremii necruțătoare trecere

Și dorința din cuvântu-mi stins

Se cuibărește-n mine în tăcere.

 
M-aș culca pe-o frunză ruginită

Căzută lin din ramura unui alun,

Dar inima mea e prea obosită

Și mi-e teamă că-n vis o s-apun. 

Am obosit să mai scriu de iubire

Să visez la ce nu va fi nicicând, 

Voi pleca cu toamna-n neștire

Să-mi odihnesc trupul în pământ.