Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)
Radu-Andrei Popa: Călătorie
din lutul ei mi-am făcut o galaxie
supraviețuiam sorbind spațiul dintre coaste
vedeam prin el octombrie și o inimă bătând
cumva
sunetele se subțiau până la un fluierat nomad
printr-o pădure de sentimente
din lutul ei am migrat către viață
am în spinare fiecare declarație de dragoste pictată pe cer
pe coapse pe urechi pe buze
pe ochii care priveau răsăritul sorbind din cafea
și marea era un zbucium plin cu vise
am în spinare toți pixelii din pozele ei
alea în care râdea zâmbind printre flori
alea în care plângea odată cu ploaia
alea în care pășea fluierând
printr-o pădure de sentimente
aici și acum
lumea e o planetă infertilă
în care soarele a rămas fără galaxie și fără planete
în care sunetele devin tăceri
în care declarațiile de dragoste se pictează doar pe foi
în care pixelii colorează oameni necunoscuți
și lutul ei a devenit doar un praf
printr-o pădure de sentimente
Constanta Popescu: Conectarea cu mine
Au mai îmbătrânit niște cuvinte,
nimicul mi se așază pe preșul de la ușă,
un musafir cunoscut,
nu se dă dus de frig, de tuse
și de toamna din mine...
mai vorbim despre ce a fost acum un anotimp,
despre durerile de oase,
de poezia de pe masă...s-a cam răcit,
ar trebui încălzită tandrețea
și lipit zâmbetul pe tocul ușii...
poate mai pot deschide niște așteptări,
mai coasem pe la tiv melodia aceea
demodată, doar pentru că au apărut altele,
colorate strident ca să-ți abată
gândurile și pașii.
Uneori mai privesc oglinda,
e neclară privirea, a fost ștearsă
doar cu tăcerea din lacrimă,
cu liniștea dinspre iarnă,
când toate
devin ca la începutul lumii,
așteptări pentru începuturi
și să dau drumul visului,
câinele meu de pază,
care mă ține departe de somn.
Debut: Ana Maria Petrache
Ana - Maria Petrache
Acolo, undeva, în farmecul tăcerii,
Cufundată în lumea tragică-a durerii
Se-afundă încetișor în papura uitării
O viață de iubire pe marginea mării .
Doi tineri în amurg își dăruiau iubirea,
Își declarau prin vorbe deșarte fericirea
Ș-apoi se-ndepărtau lăsând în urmă șoapte
Ce-n timp încet piereau, ca soarele în noapte.
A doua zi la fel, și-a treia zi, și-a patra..
Trecură săptămâni până se-ntoarse soarta.
Acum, stând în tăcere pe marginea marii,
Mai zace doar o fată, și-o lume a uitării.
,, El unde o fi oare și unde-o fi plecat?
De ce m-o fi lăsat cu sufletul tăiat?
Mă doare amintirea... și sufletul mă doare...
Iubirea, cândva vie, o simt acum cum moare. "
Petruța Niță: măturând uitarea
am strecurat anii sub cerul plumbuit
mi-au lăsat numai parfumul de muşcate
la-ncheieturi de lacrimi
umerii mi s-au prelins până-n căuşul palmelor
m-am învelit cu abur de pâine
coaptă în cuptorul din mijlocul bătăturii
lipit cu lut şi balegă
Doamne, cum mirosea pâinea scăldată-n must dulce-acrișor!
cum e călăvia din noaptea de priveghi
când mortul stă la poveşti sub boabe de ceară
am poruncit anilor să-şi frângă aripile
să pot rescrie o eglogă a amintirilor
strângând mirarea într-o oglindă
Doamne, cât zbucium ne dăruiește golgota
când măturăm așteptarea
uitând!
Maria Vasilescu:***
Tăcerea coboară scara
suferință cu suferință
să umple seringa înfiptă
într-o inimă rămasă
pe caldarâmul încins –
dintr-un capăt de stradă
un adevăr deghizat
într-un arc vânăt
urlă sus jos
că e inima lui –
în casa albă
cu ferestrele roșii
cineva a uitat ușa deschisă –
tu intri pe furiș
și-mi acoperi
golul din piept.
Felix Cuceanu:***
Undeva in noapte e ea. Aici, langa mine, in dreapta, si nu tocmai aici. Luminile orasului parca o hipnotizeaza; in conditii normale i-as spune ca e ca un iepure prins de farurile masinii. Nu misca. Respira, asta macar aud. Daca nu as conduce i-as privi pieptul – sanii – ridicandu-se si coborand sub bluza rosie aruncata in graba pe ea cand aproape am rapit-o de acasa. O voi lua la mine si vom uita de noi. Cateva ore – clipe fata de timpul cat nu o ne vom avea. E pierduta intre lumini si umbre; asta ma face sa-mi aduc aminte de poezia Otiliei Cazimir. “Cand vreau sa plec ma tii in loc cu un cuvant/Asa se zbat copacii in furtuna;/Ca pentru fuga crengile-si aduna/Dar radacina-i leaga de pamant”… Asa cum voi pleca si eu iar sufletul imi va ramane aici, cu ea.
Paul Coculeanu: Turnul Rotund
Aș vrea să ne mutăm cu toții în ape prin lacuri și mări
să nu ieșim decât să inspirăm din plămâni tare
să ne construim câte o casă de ceai jos pe recif
s-avem un limbaj subacvatic internațional
mai poetic decât cel al orcilor și delfinilor
.
Dar ce ar face atunci un Vlad Țepeș
prizonierul din 1462 de la Bran al lui Matiaș Crai
înțeles cu boierii munteni trădători?
.
Nu ar coborî el să însângereze noaptea apele
altor trădări
altor nelegiuite comploturi în grele armuri
reluate viclean de alte nelegiute fantome
roind tropăind peste calmul apelor din Turnul Rotund?
Carmen Pasat: de dragoste
Împiedicându-mă
de surâsul tău moale,
mi-e atât de bine dimineața
când te sorb în cafeaua
aburind a așteptare
încât,
îmi adun sub pleoape
o șansă a păcatului
la care doar tu
poți fi pâlpâirea iertării…
*
Atunci când înverzesc mângâierile
înmuiate de ploaie
pe coapsele fierbinți
ca lava unui vulcan,
iar clipa încărcată de șoapte
se topește în noi începuturi
precum pașii unui pelegrin însetat
ce caută fântâna izbăvitoare,
răsare soarele!
Constanta Popescu: Cuvinte târzii
Ah, cât aș fugi de cuvintele astea
târzii,
care-mi obturează privirea
și mi se agață de urechi,
podoabe zornăitoare, fără efecte
tandre...
le-aș decupa din poezia sorții
și răsturnată clepsidra,
ai mai avea privilegiul
să te miri și să le-admiri
și acceptându-le,
să mă iubești târziu
și fără rost.
Doar știi, sunt părți din mine
și nu le pot vopsi, decolora
sau arde...
se trec ușor cu privirea,
spre alte zări, din altă soartă,
în care nu devenisem femeie
și mister...
Amalia Achard: Noapte
Ziua pleacă spre seară
şi-ndrumată de dorinţe tăinuite
se lasă condusă pe calea imposibilului.
Cerul supraveghează conjugările timpului
şi-mi lasă-n grijă îmbobocirea stelelor.
O ceaţă vine să-şi suspende trupul mătăhălos
peste dezordinea gândurilor încâlcite
printre visuri şi-n implozia nopţii
pleoapele încătuşate de-un somn insistent
se încurcă-n adunarea
stelelor înflorite.
Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania pe 2019
Printre cei care au fost premiaţi s-au numărat şi scriitorul şi eseistul Mircea Mihăieş, criticul literar Daniel Cristea-Enache sau poetul Ioan Moldovan.
Potrivit unui comunicat al Uniunii Scriitorilor, transmis luni AGERPRES, juriul pentru decernarea premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019, alcătuit din Mihai Zamfir (preşedinte), Gabriela Gheorghişor, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Cornel Ungureanu şi Răzvan Voncu (membri), luând în considerare cărţile nominalizate pentru anul 2019, a stabilit:
* Premiul Naţional pentru Literatură i-a fost acordat lui Dan Cristea;
* Premiul Special - Mircea Mihăieş, "O noapte cu Molly Bloom", Editura Polirom;
* Premiul pentru Cartea de Poezie - Ioan Moldovan, "Multe ar mai fi de spus", Editura Cartea Românească;
* Premiul pentru Cartea de Critică, Eseu şi Istorie literară - Daniel Cristea-Enache, "Linia de contur", Editura Spandugino;
* Premiul pentru Cartea de Debut - Cosmin Andrei Tudor, "Ochilor verzi", Editura Cartea Românească;
* Premiul pentru Cartea pentru copii şi tineret - Liviu Capşa, "Animale-fantezii adunate-n poezii", Editura Neuma;
* Premiul pentru Cartea de Traduceri - Marius Tabacu, pentru traducerea din limba maghiară a volumelor I-III din "Trilogia transilvană" de Miklos Banffy, Editura Institutului Cultural Român.
Comisia pentru minorităţi, compusă din Marko Bela (preşedinte), Dagmar Maria Anoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Karacsonyi Zsolt (membri), a acordat premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2019 pentru cărţi în limbile minorităţilor naţionale:
* în limba maghiară: Hajdu Farkas-Zoltan, "Csonkamagyar (Ciuntiţii)", roman, Editura Bookart;
* Premiul de Debut pentru o Carte în limba maghiară: Borcsa Imola, "Magnebehat (Magnebeşase)", nuvele, Editura Erdelyi Hirado, Cluj-Napoca;
* în limba ucraineană: Mihailo Voloşciuc, "Duşi mojei oberih (Pavăza sufletului meu)", poezii, Editura R.C.R. Editorial;
Premiul pentru Cartea de Proză şi Premiul pentru Cartea de Teatru nu s-au acordat.
Autorii care au obţinut Premiul Naţional pentru Literatură nu mai sunt nominalizaţi la Premiile USR.
Totodată, juriul pentru decernarea premiilor Asociaţiei Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare (A.R.I.E.L.) pe anul 2019, alcătuit din Nicolae Manolescu (preşedinte), Dan Cristea, Nicolae Prelipceanu (membri), a stabilit următoarele:
* Cartea anului - Vasile Igna, "Periscop", Editura Cartea Românească;
* Revista anului - "Mişcarea literară", Bistriţa;
* Editura anului - Editura Junimea, Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Dumitru Ichim:Psalmul Înălțării Sfintei Cruci
Dar nu cu vorba moartă, cum dăscălesc vlădicii,
Ci cu fiorul sacru al sângelui și-al fricii.
De ce, de robul humei, îți tot declini Horebul?
Îți iei plus optu-n haos, și golu-mi lași, Tu făr'
De gard cum vrea ceairul, scrii rațiuni în toate!
Te-nsâmbură lumina-n apus plin de carate,
De Te-am zărit în undă mi-o tulburi cu un nufăr.
Dincolo-i mai dincolo! La mii de cârji, strict - drumul!
Nici soarelui averea n-ai dăruit întreagă.
Deplin, Te-arată noaptea, a întru a se roagă!
Tot ce Ți-am scris cu pana, a fost pe vânt, ca fumul,
Că numai doar Iubirea prin Dumnezeu Te suie:
Te-am înhămat, căruței de lemn, cu patru cuie!
(Din volumul TU ȘTII CĂ TE IUBESC, Ed.Cathisma, comandă - Librăria Sophia)
Viorica Crecan: De ziua ta, măicuță!
Mă voi duce la mormânt
In cimitirul din sat,
Unde ai mei s-au adunat.
Voi spune o rugăciune
Și cu multă-nțelepciune,
O să-ți cer mamă iertare
Că te-am supărat prea tare.
Marei bunătatea ta,
Știu mamă că mi-i ierta.
Când la greu mamă am fost
Ruga ta primită a fost.
Azi mamă de ziua ta,
Flori multe am adunat.
Eu le-am pus la crucea ta
Și cu lacrimi le-am udat.
Ele sa-ți fie mangâere,
Din cer să te uiți la ele.
Semn că noi nu te-am uitat,
Și sufletu ni-nduterat.
POEZIA LUNII SEPTEMBRIE; autor: Violetta Petre: Se clatină Crucea sub bocet de mamă
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.
Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.
Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.
Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!
Purtăm toţi pe frunte, coroană cu ţinte;
Aşa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.
La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem paşapoarte şi-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...
Cojocaru Ion: Ce este fericirea...
Să ai pământ și casă,
Să îți permiți un trai luxos,
Căci viața e frumoasă!
Să-ți crească conturile-n bănci,
Să fii oriunde tare!
În viață totul să încerci
În plină desfătare!
Să nu ai griji și nici nevoi,
Să te-odihnești la mare!
Să vizitezi orașe noi
Și insule bizare!
Să fii bogat și lăudat,
Să nu mai știi de bine!
Să fii rotund, să fii pătrat,
Să nu te-ntreacă nimeni!
Ellys: Penița și lacrimile
cu care scriu
curg lacrimile tale
pe care le insir
in scrierile mele
pe coala alba
ce mi este
martora iubirii
pe care o port
ca pe o comoara
in gandurile
si n mintea mi
limpede ce o
pastreaza in
sufletu mi ranit
de dorul tau
ce l port cu mine
in orce loc
in orce colt
al zilei ori al noptii
din viata mi trecatoare
Concurs: Grupul Zbor spre înălțimi, septembrie 2020
De-atâta praf ce se așterne-n ceață...
O bat în cuie însă n-am putere,
Să scot din ea, poveștile de viață!
Eu pas cu pas i-am oferit ca hrană,
Istorii și romanțe și nuvele.
Apoi am transformat-o în icoană,
Căci mi-este dătătoare de putere.
Când am privit întâia oară zarea,
M-am minunat la cât de mare-i zestrea...
Apoi cu dor am traversat și marea,
Să-i aflu adâncimea și povestea.
Dar anii trec și cartea minții mele,
Îmbătrînește tot la fel ca mine;
În ea e scris și zborul către stele,
Și clipele lăsate în ruine!
Căci dincolo de orice -nvățătură
Nu-i carte pe acest pământ mai mare...
Decât o minte plină de cultură,
Cu care să formezi o evaluare!
Ca un țăran destoinic, pe câmp, la semănat,
Din casa părintească ce m-a văzut mergând,
Cât îmi creștea aripa, cuvânt după cuvânt.
Și-am colindat, tăcută, pe căi necunoscute,
Prin frumuseți furate din lumi nemaivăzute,
Purtată între fraze,-n chemări către mistere,
Tor căutând cărarea ascunsă printre ele.
Și-mi era drumul carte, și-mi era bucurie,
Căci eu sorbeam cuvântul ca pe o apă vie,
Trăiam printre iluzii culese de nebuni,
Pierdută printre aștri, de marți și până luni.
Și-mi tot creștea aripa, hrănită de cuvinte,
Care-și mutau în mine tot dorul fără minte,
Iar frazele, ca drogul mi s-au băgat în sânge,
Cu drama lor născută din râsul care plânge.
Și-am făcut o frăție, cu cei ce-au adunat
Recoltă de luceferi, s-o pună la iernat,
Cu cei ce culeg vise din ceruri, dintre stele,
Apoi le scriu în carte, și mor încet, prin ele.
Scară nevăzută ce urci spre viitor.
De ești mărunțică, sau de ești mai mare,
Ne înveți de mici, cum e firescul zbor.
Și ai devenit o ușă spre credință,
Spre iubire și spre cinste, spre înalt.
Vălul de-ntuneric, cu buna ta voință,
În ani de-ncercări, ni l-ai ridicat.
Carte minunată, comoară negăsită,
Miile de pagini, pe rând ne-ai descifrat.
Iar povestea ta, de mulți necitită,
În volume mari, în ani, s-a adunat.
Carte fascinantă, plină de mistere,
Tu atâtea lucrui, între rânduri ai!
Chiar de astăzi noi, nu-ndrăznim a cere,
Când avem nevoie, câte-un strop ne dai.
Și ne dai lumina pe care n-am avut-o,
Soarele ce ne-a lipsit atât,
Ne arăți cărarea, pe care n-am știut-o,
S-o descoperim, din zi în zi, mai mult.
Marian Maliciu: Sunetul plângerii
Iar Cerul Tău, ascuns de ceață, lasă
Zidirea Ta sub lacrimi mari ce-apasă
Poporu-ntreg ce-ncet acum se frânge
Sub greu potop ce rupe gard și casă
Și drum și pod în calea sa distruge,
Iar vieți cu mii prin virus pier în sânge
Și lasă-n urmă doar săracă masă...
Permis-ai celui rău s-aleagă calea
Prin care toți pierduți de-a Ta credință
Să plâng-acum, cuprinși de toată jalea.
Iertați să fie toți cu-a Ta sentință,
De s-au smerit și plâng pe toată valea
Spre a-și spăla trădarea prin căință!
Rondelul tristei veri
Se pleacă-adânc către pământ
Tulpini de flori și lan de grâu,
Ce-și plâng frumosul lor veșmânt
Căzut spre poale de sub brâu.
Par despletite în frământ
De parcă-ar fi în plin desfrâu.
Așa se pleacă la pământ
Tulpini de flori și lan de grâu...
Le-apasă grindina-n mormânt
Și vânt le rupe, n-are frâu,
Ioar ploaia le tot duce-n râu,
Puhoi de apă greu de-nfrânt...
Ce-mbibă-n goană sfânt pământ.
Camelia Boț: Am obosit...
Dar toamna gându-mi cuprinde
Și-mi adie și prin păru-mi lins
M-aș culca pe-o frunză ruginită
Am obosit să mai scriu de iubire
Postare prezentată
Teodor Dume: De ce, tată?...
Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...
Top 10
-
" Eu cred că destinul a avut un rol decisiv în fixarea numelui meu pe palierul de sus al literaturii.” 1 . Pentru un scriitor, d...
-
Scrijelesc pe coaja de nucă poemul în care mă refugiez. Dup-amiezile ploioase scot din matcă răul. Apele spală de umbre piatra cubică a ...
-
Rodica Lazăr, acesta fiind numele ei de la starea civilă, s-a născut la 17 iulie 1970, în comuna Moldova Suliţa, judeţul Suceava, într-o fam...
-
suntem atât de puțini în compania acestei nevroze care a înghițit gâtul lebedei într-un alfabet al învârtirii încât ne întrebăm care pi...
-
Costel Zăgan (n. 20 ianuarie 1958, Tudor Vladimirescu,Botoşani) : A urmat gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de c...
-
34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume/ 34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume ...
-
Luceafăr și zeu și om și apă și codru, și mare, și floare și gând, și vis, și durere, și-mpăcare E lacul, e luna, pădurea și-o stea lumino...
-
Aida Verdi Muzica ridică iarba în cer Albastrul mi-ajunge până la brâu În rest scaunele goale așt...
-
Și, ți-am zis, iubito, din două puteri de cearcăn rămâne una, din două puteri de viață rămâne una... din două puteri de moarte... rămân...