Ottilia Ardeleanu: sunt doar un simplu om

sunt doar un simplu om
îngreunat de numele acesta
cu morți mulți înainte și cu drumuri despărțite
uscături de lacrimi care iau foc în inimă
câteva iubiri paralele m-au urmărit
așa mi s-a părut mie când făceam matematică în liceu
cu cea mai bună profesoară și ea era fericită că
dădeam înțeles complicațiilor care urmau să apară
în funcție de
sau în raport cu
eram arbitrară
în teza tinereții filosofale
făcută din matematică și muzică
definiție a șefei de clasă care specula orice
repet mulțimea
numai că ea s-a micșorat până la nimeni
deși se tot predică despre iubire
nu există decât în imaginația noastră
acolo moare cu ultimul mesaj vocal
când oboseala se transformă în diva nopții
și recunoaște că nu mai face față situației
am trăit epocal revoluționar mineriadal
am făcut acele eforturi prin care am învins supraviețuirea
nu știu dacă am avut timp să iubesc
acum sunt izolată
ea la fel
vom muri separat
vom fi duse la groapa covid
eu și iubirea mea
de când cu pulmoniada
respir doar prin florile mele
timid
ca la prima întâlnire
ventilatorul de care am nevoie ești tu
sufletul meu de urgență
numai că te apelez și sună a ral mereu ocupat

Ottilia Ardeleanu

Costel Zăgan: Foamea de îngeri

Dacă-i joi dragă Kittty suntem în plină metaforă

colectivă Și nu mai avem decât o salvare Dumnezeu

Restul sunt versuri Și trebuie tratate ca atare De pildă

mie mi-e dor de Nu credeam să-nvăț a muri vreodată

Pe câmpia geto-dacă au rămas doar gură-cască

Oamenii mari s-au retras în istorie

cu tot cu Muma lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Și-aici subzistă

numai

biologia

și

patologia

ultimului

înger

de

pază

Cred și cercetez

mai

adânc

Costel Zăgan, Contrajurnalul Annei Frank

Ionuț-Tiberiu Balan***

ce trandafiri frumoși
spinii spulberă pielea
își lustruiesc vîrful în sînge proaspăt

închideți fereastra și trageți perdeaua
că intră lumina în cameră
și-i frig

și-mi mor șobolani pe sub masă
prin tranșeele șobolănești

iubito
ce trandafiri frumoși porți
în palme

Atila Racz: astăzi

... așa că nu sunt zile fără soare

nici nopți în care tu nu ești

așa desprinsă din pereți de mânăstire
ca zâmbetul luminii ce se joacă
printre crengi

n-a fost o zi îmbrățișată de ninsoare
n-a fost o zi desprinsă din eter
să nu-ți visez picioarele ca pe-o povaeste
să nu mă prăbușesc sub sânii tăi umbroși

așa că
n-o să vină timpu-n care trupu-mi cere
odina întru Dumnezeu
n-o să te las în lumea asta amară
să pleci cu dimineața prinsă-n păr

‎Alexandru Berceanu‎ :Singularizare

Eu nu pot fi altcineva,
nici n-aș vrea,
m-aș împiedica de mine
sau de umbra unui necunoscut!

Eu nu pot fi decât atât,
un sâmbure de gând
încolțind iubiri
în nisipul clepsidrei care mă scurge!

Radu-Andrei Popa:măr

am cel mai întunecat colț al minții plin cu păpuși
și muzică nebunească și bule de săpun
cu ele
sărut apusul rugându-mă pentru alți ochi gri
imediat cum șarpele a convins-o pe Eva să muște din măr
lumea a căzut în genunchi
dumnezeu a plâns cu pene de îngeri

poate atunci
iubirea s-a răspândit peste oceane și pământ
iar ploaia ne amintește mereu
că undeva
o picătură își caută sufletul
precum un vânt de iarnă căutând o pereche de brațe
și o inimă în formă de măr

deci
când ziua e pe sfârșite și luminile sunt aprinse
stai drept și descoperă colțul minții tale
undeva
păpuși și muzică nebunească și bule de săpun
așteaptă să strălucească în ochii de onyx
încă o dată

Ottilia Ardeleanu,un dar: Teodor Dume, poetul care sfidează moartea

(Mulțumesc Ottilia Ardeleanu pentru darul de suflet oferit de ziua mea de 04 aprilie)

***

Iată un studiu la care m-am ancorat, maritim și literar, recent și marcant. Anunț apariția foarte aproape de prezent a volumului: Teodor Dume, poetul care sfidează moartea - scurt studiu asupra biografiei și creației.
Volumul apare la editura Pim, conține 250 de pagini și referințe critice despre cele 18 cărți de poezie și aforisme semnate de Teodor Dume, poet binecunoscut pe agonia poetică, în virtual, dar și pe hârtie. Teodor Dume are privilegiul să fi fost criticat pozitiv de domnul Gheorghe Grigurcu care asigură prefața la volumele de început ale autorului.

În toate versurile sale, Teodor Dume este un nevoiaș de iubire. Este un revendicator de lumină. Un caracter rezistent la durere, la devorare și exil. Își asumă aceste ipostaze dificile ale sinelui și ale vieții. Poetul devine o umbră, un strigăt, un adevăr, un azil, una cu moartea!
Devine un transcendentar. Aproape că lucrează pe o treaptă care depășește normalul. Se situează la un nivel accesibil divinității. Și ne spune asta cu un calm și o atitudine firească încât ne imprimă o stare de sfioșenie, definește un cadru liturgic în care să putem asimila trăirile sale ca pe niște lecții creștine.
Preia din rănile, din durerile, din cicatricile, din umbrele celorlați ca și când ar încerca să se mântuiască prin asta de propriile dureri.
Singurătatea îl macină, îl trimite înapoi în timp, îl devorează, îl secătuiește de lacrimi și atunci este prea bine înțeleasă relația de prietenie cu Dumnezeu.
El este Aproapele său!

Miloş Petru: unui epigramist

.

Acum, ajuns la vărsta-treia,
Uşor i-a înţepat pe toţi,
Pe guvernanţi, corupţi şi hoţi,
Dar parcă tot mai rar femeia

***

Politica şi Mitru

Sunt rusofil
Eu Mitru stau la gura sobii,
Şi dup-o votcă spun atât,
Că simt, mă arde-un pic pe gât,
Însă omoară toţi microbii.                                                    

„Parnas XXI - versuri de ieri și de azi” , azi: Liliana Popa

secol de singurătate

mantia fumegîndă a vîntului
aripă prinsă pe umărul serii
adună frunzele ce albesc
cu timpul,
cu secolul de singurătate,
cu moartea,
cu viața.
peregrinul anonim
are mereu rezervat ultimul vals
și umbra străvezie a ceții.
trei frunze mi s-au prins în păr
două mi s-au așezat în palme
și sub petecul meu de cer
vom depăna fiecare poveste
pe care o voi scrie cu degetul
pe geamul ferestrei,
pentru alt veac.

Mai multe poezii semnate Liliana Popa aici:

https://parnas21.blogspot.com/…/liliana-popa-secol-de-singu…

LILIANA POPA: statuile liniștii, nu mai cred în distanța dintre paralele, secol de singurătate, Ceasul aruncat pe fereastră, exercițiu cu mine însămi, nu mai e loc în lume, moartea lebedei nu a existat, note de final

Viorel Boldis> în ale serii umbre

În ale serii umbre răsfrânte peste garduri,
Cu-n soare ce-ţi cobără alene de pe umăr,
Împrumutând o clipă a chipului tău farduri,
Apusul se aprinde cu stele fără număr.

Ce gând te-ncearcă oare, ce adieri, ce şoapte?
Ce visuri porţi în suflet şi ce cărări te-aşteaptă?
S-aprinde luna, iată, ca un fanar în noapte,
Să-ţi lumineze calea şi să ţi-o ţie dreaptă.

De-n umbra înserării vei da peste-o lumină
La marginea cărării sclipind tremurătoare,
Să ştii că-i licuriciul plătit cu-a mea chenzină,
Că nu mă-ncred în lună, că prea-i amăgitoare.

Să-l laşi să te conducă pe-a visului tău cale,
- El ştie bine drumul, suntem amici de-o viaţă -
Şi printre stele blânde din basme ancestrale
Te va purta aievea la mine-n fortăreaţă.

Nu am comori ascunse, nici pot să-ţi dărui cerul,
Mi-e aur doar cuvântul plăsmuitor de vise,
Intrată-n a mea lume, vei desluşi misterul
Iubirii dindărătul acelor porţi închise.

Şi-atunci, ca-ntr-o poveste cu feţi frumoşi şi zâne,
Şi cu a fost odată, a fost ca niciodată,
Iubirii vom da spaţiu şi vorbe să ne-ngâne
Cu visuri şi cu basme, cu viaţa noastră toată.

Ionuț Caragea: "Reaprindeţi singuri lumânarea,"

Reaprindeţi singuri lumânarea,
Casa voastră este un antreu
Care suie-n ceruri cuvântarea,
Pentru a-l chema pe Dumnezeu.

Nu mai fiţi orbiţi de neputinţă,
Nu mai fiţi doar piese de muzeu,
Daţi dovadă mare de credinţă
Când e suferinţa-n apogeu.

Nu vă mai cruciţi la conspiraţii,
Cel ce crede-n ele e ateu;
Domnul este între respiraţii,
Pregătind eternul Elizeu.

Reaprindeţi singuri lumânarea,
Jertfa voastră costă doar un leu;
Nu blamaţi aiurea izolarea,
Căci şi-acolo este Dumnezeu.

08 aprilie 2020

La mulți ani, om bun - Daniel Corbu!

       Poetul, "născut și nu făcut", Daniel Corbu își serbează, an de an, clipa existenței sale, clipă pe care Dumnezeu i-a dăruit-o având convingerea că el, Daniel Corbu, este alesul făurar  de frumusețe din inima fiecărui cuvânt.
      Îmi este foarte greu să pășesc alături de domnia sa doar atât  cât să-i pot ura "La mulți ani! ".Am tremur în glas pentru că încerc să mă ating de haina sufletului unuia dintre cei mai mari poeți, în viață, din România. Și acela este distinsul Daniel Corbu - poetul care umblă pe vârfuri peste lacrimile durerii și iubirii.
       Oameni de seamă și mari critici de literatură din Romania au scris cam tot ceea ce se putea scrie despre un scriitor, poet, eseist și critic, dar unul singur, Gheorghe Grigurcu, i-a luat pulsul existenței sale ca Om văzându-l "luptînd cu poezia precum Iacob cu îngerul, Daniel Corbu rămîne stăpîn pe ființa sa, care-l ajută, să privească lumea prin mai multe răni deodată"
Tulburător de frumos!  (Teodor Dume, director revista Extemporal liric)
*

Daniel Corbu (n.07 aprilie 1953, Târgul Neamț, județul Neamț) este un poet și eseist român. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania - USR, în filiala Iași. Este considerat de academicianul Mihai Cimpoi ca fiind liderul generației de poeți optzeciști, dar criticul literar Gheorghe Grigurcu consideră că poetul cultivă un lirism particularizat, neîncadrabil în șabloanele „generaționiste”. Criticul literar Theodor Codreanu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generației ’80, iar poetul George Vulturescu afirmă că poetul nemțean este cel mai orfic dintre poeții optzeciști.

Din 2004 este directorul fondator al revistei de experiment literar Feed Back și organizează, începând cu 2006, Festivalul Internațional de Neoavangardă, iar din 2009, Festivalul Internațional de Poezie ”Grigore Vieru” (9 ediții). Ca editor a inițiat opt colecții de importanță națională în cadrul editurii PRINCEPS MULTIMEDIA Iași, între care ”Biblioteca Ion Creangă”, ”Galaxii lirice”, ”Ediții critice”, ”Scriitori în amintirile contemporanilor”, ”Cărțile avangardei”.

În prezent este senior editor al revistei de experiment literar Feed Back.

APARIȚII EDITORIALE:

Cărți de poezie: 

• Intrarea în scenă, Ed.Albatros, 1984
• Plimbarea prin flăcări, Ed.Cartea Romanească, 1988

 
• Preludii pentru trompetă și patru pereți, Ed.Panteon, 1992
• Documentele Haosului, Ed.Panteon, 1993                                      
• Spre Fericitul Nicăieri, Ed.Panteon, 1995
• Cîntece de amăgit întunericul, Ed.Helicon, 1996
• Manualul Bunului Singuratic, Ed.Panteon, 1997
• Duminica fără sfârșit, Ed.Axa, 1998
• Cartea urmelor, Ed. Junimea, 2001
• Evanghelia după Corbu și alte poeme, Ed. Princeps Edit, 2006
• Refugii postmoderne (Convorbiri literare, 2007)
• Eonul Marelui Desant, antologie, ediție critică (Princeps Edit, 2009)
• Viața de fiecare zi la Iași pe vremea lui Daniel Corbu povestită de el însuși (Ed. Feed Back, colecția Spiritul loci, 2013)
• Refugii postmoderne (Editura Feed Back, 2012)
• Noi vești despre pasărea oarbă Dali (Editura Junimea, 2012
• Documentele Haosului, antologie de autor, Colecția ”Ediții critice” (Ed. Princeps Multimedia,2013)
• Scrisori către cei singuri (Editura Princeps Multimedia, 2013)
• Ferestrele oarbe (Editura Princeps Multimedia, 2016)

Cărți în traduceri:

• Les Documents du Chaos, trad. Mira Iosif-Fishmann, Miron Kiropol (L*Ancrier Edition, Strassbourg, France, 2002)
• –El Manual del Buen Solitario, poeme/ poemas, ediție bilingvă româno-spaniolă, trad. Gustavo-Adolfo Loria-Rivel (Costa Rica), Ed. Princeps Edit, 2005, Iași;
• Cains Neue Jammer/ Noile lamentații ale lui Cain,dihtungen, trad. Johann Lippett, 2009
• Il vangelo secondo Corbu, trad. în italiană Geo Vasile, 2011
• Manualul Bunului Singuratic, ediție poliglotă - română, spaniolă, engleză, franceză, germană, italiană/ El Manual del Buen Solitario, The Lonesome Way's Manual/ Le Manuel du Bon Solitaire/ Das Lehrbuch des Guten Einzelgängers/ Il Manuale del  Buono Solitario, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2013
• The Machine for inventing ideals, împreună cu poetul american Stanley H.Barkan, trad. Olimpia Iacob & Jim Kacian, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2015
• Entre un cri et un autre / Între un strigăt și altul, trad. Cornelia Bălan Pop, Editura Feed Back, 2016
• The daily apocalypse(poems), Cross-Cultural Comunication, New York, trad.  Olimpia Iacob & William Wolak, 2017

Prezent:

• Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
• Confluenze Litterarie Italo-Romene, a cura di Geo Vasile (Sommario: Cesare Pavese, Marino Piazzolla, George Bacovia, Ion Vinea, Mario Luzi, Eugenio Montale, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Paolo Ruffilli, Daniel Corbu, Mircea Cărtărescu, Francesco Trisoglio), Edizioni del Poggio, Italia, 2009
• Siete Poetas de Iasi-Rumania, prologo, seleccion y traduccion de Maria Castro Navarrete, Ed. Feed Back, 2011
• „Profili literari italo- romeni”, antologie de Geo Vasile (Edizioni Bompiani, Italia), 2012
• Bridging the waters- Poetry Anthologie of Stanley H. Barkan, Cross-Cultural Comunication, New York, 2016

Cărți de eseuri:

• Generația poetică '80 în cincisprezece portrete critice, Ed.Junimea, 2000
• Postmodernismul pe înțelesul tuturor, Ed. Princeps Edit, 2004
• Generația poetică 80 și rostirea postmodernă, Ed. Princeps Edit, 2006
• Postmodernism și postmodernitate în România de azi, Ed. Princeps Edit, Colecția Eseuri, 2007, (Ediția a II-a 2012)
• Neoavangarda românească Editura Princeps Edit, Colecția Istoria și critică literară, 2008.
• Rostirea postmodernă. Generația poetică 80 în literatura română, Editura Princeps Multimedia, 2014.

Cărți de proză:

• Douăzeci și una de fantasmagorii în ritm de blue-jazz, Ed. Cronica, 2001.
• Urmele lui Dumnezeu și alte povestiri, Editura Princeps Edit, Iași, 2008.
• Piatra de Eol și alte povestiri, Editura Princeps Multimedia, 2015.
• JANUVIA - Romanul ascezei, Editura Princeps Multimedia, 2017.

PREMII:

• Premiul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași șiPremiul Revistei "Poesis" pentru cea mai bună carte a anului 1993, Documentele Haosului.
• Premiul Vasile Pogor pentru întreaga activitate literară, decernat de Primăria Iași.
• Marele Premiu Nichita Stănescu, 2009.
• Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași și Premiul Cartea Anului al Revistei POESIS, pentruRostirea postmodernă. Generația poetică ‘80 în literatura română.
• Premiul pentru Poezie MIHAI EMINESCU, conferit de Academia Română, 2011

Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (diplomă și medalie), decernat de Președinția României, 2004.                                                         

 CENTURA NEAGRĂ                                                                                                                                               

De-atîta timp port centura neagră a Deşertăciunii

fără vîrstă printre-ale lumii lucruri

fără vîrstă.

Biografii îmi modifică mereu data naşterii

Dumnezeu pe a morţii.

M-am născut a doua zi de Paşte

a anului 195… Era 7 april.

Iisus abia înviase şi pînă la Înălţarea

de-a dreapta Tatălui mai erau cîteva zile.

Ursitoarele mi-au prezis că voi fi bogat.

Şi n-am fost.

Că voi fi fericit. Şi n-am fost.

O, dar biografii ştiu mult mai mult!

Ei îmi modifică mereu data naşterii

Dumnezeu pe a morţii.

De-atîta timp port centura neagră a Deşertăciunii.

Fie-mi, Doamne al văzutelor şi nevăzutelor,

şi acest păcat o virtute!

Daniel Corbu: Sfaturi de amăgit întunericul

•Pentru cel cu adevărat haruit, împătimit de scris, viața devine doar o formă bolnăvicioasă a literaturii.

•Într-o lume atinsă de morbul apocaliptic, Moartea a rămas singura instituție care mai impune respect.

•Poezia poate începe când un nebun,  ridicând ochii spre cerul plin de stele, spune: Parcă-i sforăitul unui motan!”.

•Poetul nu-i altceva decât o sumă de treceri pe Drumul Damascului.

•Nici măcar nu mai ai un șoc atunci când realizezi că lumea s-a săturat de lume.

•Poezia e Haosul condamnat la visare.

•Inspirația, ce fenomen acaparator! Ca o fecundare.

•De ce-aș mai aștepta vreun mag, vreun prooroc sau vreun șaman cu strălucitoare aură să facă ceva cu groapa asta îngustă și adâncă din mine?

 •Nu ești decât un spectator atunci când psalmii tăi negri își caută ferestre.

•Vine un timp când asculți cântecul toamnei așa cum ți-ai asculta pianele din carne.

•La Academia poemului principalul subiect e uimirea.

•Trecuta și nenorocoasa iubire. Astfel înțelegi cum se poate trăi o viață în umbra unei întâmplări de demult.

•După Golgota, orice tragedie e imperfectă.

•În fața Morții, ca și în fața Misterului lumii, orice discurs este insuficient și precar.

•Poet adevărat este cel care are deplina conștiință că poemul scris este artă umană amestecată cu divin.

•De-atâta timp scriu versete cu zornet pământesc, sărutate de cenușa atâtor trecute disperări!

•Pentru omul de scris, amintirile nu-s doar o bocceluță de rufe murdare de dus la spălătorie.

•Tu, doar tu poți auzi cum cineva noapte de noapte sapă în tine-un mormânt.

•Omul, ființa care aleargă după puritatea absolută,  se mișcă între materie și spirit, dar nu aparține în totalitate nici uneia, nici altuia.

•Nu vă amăgiți! Cele mai mari victorii le obține o doamnă cu totul și cu totul în negru, dură și hotărâtă, agenta perfectă a neantizărilor: MOARTEA.

•Dumnezeu e mort – spune Nietzche – e doar obosit – spun eu – și câteodată amnezic.

•Fără doar și poate, scriind, un poet nu este decât sclavul credincios al exercițiilor sale de singurătate!

•Ce mare și copilărească iluzie neclintita credință că  tu cu fiecare rând scris îți înșeli propria moarte!

•Aproape nu observăm cruzimea cu care-nghițim păsări, oi, porci, broaște, șopârle, iar pe gura cu care le mestecăm tacticoși înghițindu-le să răsară cuvinte de iubire și deseori metafizice fraze.

•Un rege singur e ca o cetate părăsită.

•Amară clipa în care realizezi că nimeni nu poate corecta șpalturile greșitei tale vieți.

•Fericirea celui condamnat la poezie este când îi rămâne impregnată credința că lumea, cu tot ce-i gândire sau aparență, poate fi sorbită și așezată în țesătura poemului!

•Iubirea și candoarea sunt ademenitoare răscruci de preschimbat visele.

•Când realitatea se sufocă de realitate, nici nu ne trebuie atâta pământ să fim fericiți!

•Într-o lume în care toți știu să dărâme, plânsul balenelor e un cântec de dans.

Fănuș Neagu

"Să nu vă fie ruşine de oamenii care plâng pentru că inima spune mai multe decât gândul."
 Fănuș Neagu
***

S-a născut la 5 aprilie 1932, în orașul Grădiștea-de-Sus din județul Râmnicu Sărat, într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.

24.05.2011, ora 3.30 a.m.: "...a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență «Elias» București

Mioara Manoila: imagini

Tavanul,
o păpuşă veche,
un jurnal...
Primăvara a rămas afară,
şchioapătă,
se sprijină într-un baston de catifea
ce se înfige în tăcere,
respiră greu
sub un copac ce întinde brațele
să-şi mângâie umbra.
Un nor pierde o lacrimă
pe cântecul abia auzit al unui greiere.
Văzduhul s-a oprit în fereastră:
icoană cu îngeri obosiți.
Între fereastră şi primăvară,
nu mai rupe nimeni liliacul.
În bătaia acestui minut,
scurtez depărtarea şi o sufoc în rugăciune.

Mioara Manoila

Viorel Boldiș: Ce mă preocupă

Atunci când ne preocupă ceva, este bine să fim atenţi la unele detalii care pot fi semnificative. De cele mai multe ori atenţia noastră se îndreaptă înspre sursa cauzatoare a preocupării, când, în realitate, ceea ce este mai preocupant nu este sursa ci efectul produs de către aceasta.
De exemplu, pe mine nu mă preocupă Lucian Boia şi inepţiile pe care le debitează, deoarece dobitoci şi trădători de ţară plătiţi de către duşmanii României am tot avut şi vom mai avea, însă mă preocupă numărul mare de români care pun botul la ce scrie jigodia. Boia poate crăpa de la o zi la alta, lovit de un tren sau bătut de Dumnezeu, însă ideile lui ticăloase înfipte în mintea unora sunt mai greu de extirpat.
Pe mine nu mă preocupă nici Klaus Werner Iohannis, care face parte din aceeaşi categorie cu Boia, adică aceea a trădătorilor de neam şi ţară, pentru că şi preşedinţi trădători am tot avut de la Ceauşescu încoace, ba cred că nu se salvează cu totului niciunul, însă mă preocupă românii care l-au ascultat atunci când acesta i-a insultat pe credincioşii care cred în valorile familiei, numindu-i infatuaţi şi extremişti periculoşi şi retrograzi, sau când a insultat alte milioane de români doar pentru că votează un partid care lui nu-i convine. Iohannis nu va mai fi preşedinte mult, sau poate chiar va crăpa anticipat, lovit de blestemele neamului de care îşi bate joc, dar ura şi vrajba pe care a semănat-o în rândul românilor va fi mai greu de înlăturat şi va lăsa brazde adânci pe obrazul poporului nostru.
Nu mă preocupă nici cei care duc de ani buni o campanie de denigrare a bisericii ortodoxe române, pentru că de duşmani biserica noastră a tot avut parte încă de la înfiinţarea ei, dar flăcările bisericilor incendiate ne-au luminat şi mai mult credinţa, nu ne-au întunecat-o, însă mă preocupă acei tineri români care îmbătaţi de minciunile progresismului globalist, scuipă fără rezerve peste realizările părinţilor lor, vomită peste tot ce înseamnă istorie, credinţă, spiritualitate, datini şi chiar limba pe care o vorbesc. Denigratorii credinţei ortodoxe şi a valorilor tradiţionale vin şi pleacă, sau chiar crapă şi ei sub sabia poporului revoltat, însă urăciunea răului pe care aceştia reuşesc s-o inoculeze în mintea unora, va fi mai greu de înlocuit cu frumuseţea binelui creştin.

Viorel Boldiş

Mioara Băluță***

există un timp pentru a urca muntele
un timp pentru a-l coborî
și un timp să nu faci
nici una nici alta

există un loc fără timp
și un timp de dat ceasul înainte
există timp de construit o fereastră
și timp de a vedea prin ochii ei

există oameni fără ascensiuni
și oameni ca un loc de veghe
oprește-te să-i asculți
și pe unii și pe alții

există ierni fără niciun fulg de zăpadă
și gheață în arșița unei veri
un singur adevăr și inima ta navigând
peste toate către el ca o barcă

Gheorghe Apetroae: LITERATURA: NICHITA STĂNESCU - ”La începutul serilor”

(Comentariu)

Poemul lui Nichita STĂNESCU, intitulat ”La începutul serilor” impune sideralitatea, un principiu de determinism cazuistic al gesticii umane, cu ființarea simțită de poet ca o liniște pantareică cu evidență în metafora din versul :”Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.” . Căutarea sensibilității lăuntrice cu imaginea alterității, prin simpla privire a partenerei, se generează, în această alteritate, o rupere a fluxului temporalității în spațiul interfaței fenomenologice a ființării sale, pe care o statuează în versurile: ”Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită/ din a timpului curgătoare putere.”.. Asistăm, în continuare, în versurile poemului lui Nichita Stănescu, la exercițiul de decantare al unui eros, turbionat de existențial, pe adâncimile temporale, tocmai pentru crearea cadrului de reflexie catharsisă a poetului asupra polivalenței astrale a iubirii și asupra universalității magnetismului ființării în dragoste, acel cadru categorial în care îi găsește un loc bine definit și regenerator la erosul cosmic: ”Simţeam că pot adormi, visând stele locuite./ Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,/ aş fi putut împinge nopţile-ncremenite/ ca pe-o elice-naintând, spre soare.” . Dar, cum totul existențial este în ireversibilitate- temporalitate, poetul se relaționează facil la un moment al perathosului, în entropia erosului, la cel al disipării și finității iubirii, un moment inerențial, pe care îl sugerează cu o deosebită subtilitate la sfârșitul poemului său, în versurile: ”..Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,/ un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,/ în care inima de-atunci îşi revărsa/ meandrele pierdutelor candori.” Da. Este un poem care prin structura sa ideatică confirmă, încă odată, faptul că Nichita Stănescu deținea în construcțiile sale poetice un control permanent asupra alterității gnozice și fenomenologice, asupra metafizicii Universalului. Deosebit! Gheorghe APETROAE, Sibiu

Marin Rada:versuri

AMINTIRI

Da, uneori te visez lângă mine,

mă privești cu ochi mari
ca de foc,
parcă toată mirarea naturii
s-a oprit dintr-o dată în loc,

Parcă cerul coboară
de pe umerii tăi
să destrame
depărtarea rămasă-ntre noi...

Acum, pe o bancă din amintirile noastre
și tăcerea se împarte
la doi.
***

O UMBRĂ

Primăvara aceasta,
o femeie singură,
tristă...
trece acum pe la fereastra mea
cu lacrima nopții
legată - n batistă.

Doar eu văd ramul cu flori
peste sânul ei tremurând
și pasărea rătăcită
în vis
și în gând.

Azi am întâlnit o femeie
sau poate haina lui Dumnezeu...
azi a trecut ca o umbră
primăvara prin sufletul meu.

Petre Stoica:***

Adorm apele
Ca niște păsări negre
Și mute.
Ai vrea să pleci acum cu
Izbucul ăsta de clorofilă
Dar
Trenul ăsta a fost anulat,
Prietene.

Daniela Marchetti:statuile se vor zidi singure

ce multă realitate rănește specia umană
pe copertă adevărul răstignit așteaptă cruciada martirilor
nevăzuți neștiuți neauziți ei mărșăluiesc în propria lor singurătate
clopotul de sticlă s-a spart de atâta prelungă tăcere
îngropați până la glezne căutătorii de aur au dat de zidul dinaintea strigătului veneau zburătoarele ca să depună mărturie bulgărele de zăpadă stropii ploii acoperișul de ambră al templului spuzit cu stele
doar în lună făpturi ciudate cu capetele retezate dau onorul la catarg soarelui beat
apoi s-a auzit glasul venind de dincolo de cerurile știute
dăruiți fiecărei zile măcar un cuvânt
statuile se vor zidi singure

Pasat Carmen: Nimic

În aburii zilelor

ne bucurăm că am deschis ochii.

Nici umbrele noastre nu se mai întâlnesc,

alungați din rai

pentru toate păcatele strămoșilor

abia ne târâm,

viermi

ce adulmecă verdele ierbii,

opriți a cuvânta.

Și-n adânca muțenie care ne bate pe umăr,

gânduri hoinare încolțesc

în amintiri frumoase...

Întâmplător sau nu,

ne oprim o clipă îngenuncheați

de durerea nouă,

întindem mâinile

peste subțirimea clipei

încercând să atingem un ram înflorit

și plângând neputința în singurătate

ne uimește întrebarea:

Oare-au venit cocorii?