Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Spiridon Maleficul‎ : Trecutul care vine


O nouă dimineață,
un alt trecut care vine,
luptând pe un drum prea aproape,
sau mult prea departe,
pentru astăzi îmi amintesc
lacrimile amare de cădere,
Ți-am văzut ochii în frunze de chihlimbar,
ți-am auzit plânsul în repaos,
mi-am băut lacrimile cu apă,
am simțit urmele tale în carne,
toate aceste momente
atunci când confortul a trecut,
iar lumina zilei îndepărtate
mă încântă cu melodiile ei goale,
Și amândoi știm
că durerea ar crește prin mine
dar ne-am preface că solurile vor înflori
din momentul în care ne întoarcem spatele...
Spiridon Maleficul 
25.01.2020

Daniela Marchetti: potir de început


trebuie să știi
pentru cine plângi
pentru cine râzi
pervazul unei înserări
găzduiește porumbelul
are în cioc litera dar în memoria frunzei dospește
ziua de mâine
acum o rândunică planează
spre strugurii podgoriei din ceruri
e primăvara amintirilor
și a miresmei teilor în floare
în timp ce strig se face ecoul tot mai mic
până când și el devine
o biată literă negociată
strada mă duce spre centrul medaliei
cerul dintâi s-a spart
cerul al nouălea ține lumea intactă
în potirul începutului
dacă aș visa pecetea
visul ar dobândi suflet -
ție-ți dedic
dălțile scribului...
în piramidă vântul de miazăzi cântă
prin aortele cariatidelor
șarpelui regal i se face sete
și caută golful marelui Unu
țipătul păsării
nu-l mai aud
decât vânătorii clipelor
poleind drumurile pădurii
cu o altă poveste
ultima zeiță gângurește catrene în grădina deliciilor

/ Michel Chevalier - versuri în traducerea Amaliei Achard


Munţii Arrée*
- Stellamaris / Michel Chevalier -
Cuprinde-n braţe cerul coline verzi şi mlaştini,
Păduri fără de seamăn… o, suflete, te clatini?
Iubesc aceste plaiuri, emoţia mă-neacă,
«Realul», «Irealul» aceleaşi straie-mbracă!
Cuprinde-n braţe cerul coline verzi şi mlaştini,
Păduri fără de seamăn… o, suflete, te clatini?
Un vis se face visul, şi spaima nu-l înfrână,
Legenda prinde viaţă şi poţi s-o prinzi în mână!
Atâta feerie pe celticele locuri
Că inima tresaltă parcă jucând pe focuri;
Iubesc aceste plaiuri, emoţia mă-neacă,
«Realul», «Irealul» aceleaşi straie-mbracă!
În câmpul sterp vezi, seara, trecând korrigi în bandă
Râzând, cântând, dansând întro lungă sarabandă;
Iar uneori, pe mlaştini – şi-adoarme cine-o vede -
Cu pletele de aur – o zână se-ntrevede!
În câmpul sterp vezi, seara, trecând korrigi în bandă
Râzând, cântând, dansând întro lungă sarabandă;
În horă de te cheamă, măsoară-ţi bine-avântul,
De nu rezişti, renunţă, căci ei fug precum vântul!
Vor fi şi unii sceptici s-o pună la-ndoială,
Şi totuşi bucuria, credeţi-mă,-i loială,
Iar uneori, pe mlaştini – şi-adoarme cine-o vede -
Cu pletele de aur – o zână se-ntrevede!
E-un vis? Adevarat e? Când mă trezesc cocoşii
Eu încă mai simt focul din buzele ei roşii:
Ce chin, ce bucurie, un spin ce-n suflet creşte,
Launtrică - o rană, şi arta-mi se trezeşte!
E-un vis? Adevarat e? Când mă trezesc cocoşii
Eu încă mai simt focul din buzele ei roşii;
Prozaică e lumea pierdută pe vecie
Dar zi si noapte-n minte, mie mi-a rămas vie,
Şi nu mai sunt acelaşi, gândirea mi-o blestem:
Nu-mi pot cânta cuvântul, decât printrun poem!
Ce chin, ce bucurie, un spin ce-n suflet creşte,
Launtrică - o rană, şi arta-mi se trezeşte!
(traducere de Amalia Achard)
* Munţii Arée sunt un bătrân lanţ muntos din Bretania occidentală, făcând parte din masivul armorican.
***
Les Monts d'Arée
Collines et marrais que le ciel bas tutoie,
Haute selve enchantée où mon âme se noie,
Que j'aime ce pays magique, plus qu'aucun;
Car "Réel", "Irréel", là-haut, ne font plus qu'un!
Collines et marrais que le ciel bas tutoie,
Haute selve enchantée où mon âme se noie,
Le rêve s'y fait songe, et, sans s'effaroucher,
La légende y prend corps, on pourrait l'y toucher!
Nombreux sont les hauts lieux, en la terre celtique,
Nul autre n'est si près du royaume féerique;
Que j'aime ce pays magique, plus qu'aucun;
Car "Réel", "Irréel", là-haut, ne font plus qu'un!

L'on croise les korrigs, chaque soir sur la lande,
Riant, chantant, dansant en longue sarabande ;
Quelquefois, sur la marre - et qui la voit s'endort -
Une fée apparaît, peignant ses cheveux d'or!
L'on croise les korrigs, chaque soir sur la lande,
Riant, chantant, dansant en longue sarabande ;
Ils n'ont peur des humains, les invitent souvent;
Il faut être endurant, ils courent tel le vent!
Les sceptiques riront, disant "c'est une fable",
Mais pourtant, croyez-moi, quelle joie ineffable,
Quelquefois, sur la marre - et qui la voit s'endort -
Une fée apparaît, peignant ses cheveux d'or!

Est-ce un rêve? Est-ce vrai? Car, quand je me réveille,
Je sens encor le feu de sa lèvre vermeille:
Quel tourment, quel bonheur en mon cœur; c'est un dard,
Une blessure intime, et s'éveille mon art!
Est-ce un rêve? Est-ce vrai? Car, quand je me réveille,
Je sens encor le feu de sa lèvre vermeille:
Ce monde prosaïque à jamais s'est enfui,
Je vois le petit peuple à présent, jour et nuit,
je bannis ma raison, je ne suis plus le même,
Je ne puis plus chanter autrement qu'en poème!
Quel tourment, quel bonheur en mon cœur; c'est un dard,
Une blessure intime, et s'éveille mon art!

"Histoires d'Armor et d'Argoat", recueil signé Stellamaris / Michel Chevalier

Mioara Băluță: versuri


avem timp de pierdut sau, cine știe, clipind de câteva ori
vom spune răspicat: nu avem altceva de făcut.
aici e totul.
așa cum nicio întâmplare nu are miezul diferit de al alteia,
fiecare om se simte în siguranță cu întunericul lui
însă doar atunci când o așchie de lumină i se va strecura aproape de inimă și toate umbrele se vor închide înăuntru
pentru că nu vor mai avea unde să se ducă
va veni și ea
să cântărească pâinea și să termine vinul,
cu privirea unui copil dornic de atenție va zâmbi
și ne va răscoli, lâsând în urmă totul
ca după o explozie

Silvia Bodea Salajan: versuri

VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI, 

                                              A VENIT UN ÎNGER                                                                                    
a venit un înger și mi-a spus
că dincolo este doar pace

că prăpastia dintre bine și rău
tot mai adâncă se face
că Dumnezeu
ridică poduri peste care vor trece
doar cei cu uleiul nerisipit
iar din stânca-ndurării cu chipul cioplit
izvoarele o să sece
mereu
doar eu în disperarea tăcerilor
ștergeam cu mirul lacrimilor
urma pe drumul crucii
și mă regăseam între pruncii
nenăscuți
și nu eram decât o geană de lună
pe-un căpătâi de noapte
uitată
TRANSFIGURARE
De ce-aș fi trist se întreba poetul
Și înșira motive tot mai multe
Fotografia de profil a Silviei Bodea Salajan, Este posibil ca imaginea să conţină: Silvia Bodea Salajan, zâmbind, ochelari de vedere
Dar dincolo de-atâta fericire
Tristețea răzbătea peste cuvinte
Că arde nepăsarea-n crematorii
Cele mai minunate înfloriri
Iar deznădejdea crește-n poarta firii
Pe voalul nenutitelor nuntiri
Când bate toaca jalea lumii toată
Cum să nu fii cu lacrima pe tâmple
Că vrerile nicicând n-o să mai poată
Să lase fericirea să se mai întâmple
Poetul poposește-ades la poarta
Unor atâtea nopți de insomnii
Că mari orgolii i-au jefuit soarta
Și i-a lăsat speranțele pustii
Oare va mai cânta despre iubire
Când din vioară-i a rămas doar scrumul
Ori se va-nchide-n lacrima neplânsă
Ducându-se alăturea cu drumul
Nu nu va fi nimic din toate acestea
Ci va lupta cu morile de vânt
Si va sluji și cerul și pământul
Prin viața transferată în cuvânt

Tei George: Năluca

VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI, VERSURI
De dimineață s-a stins o nălucă,
Dar azi-noapte, căutând o stare,
Dintre gânduri s-a desprins o ulucă
Să mai intre puțină răcoare.
Umbra trecuse și cocoșul cânta –
Ipocritul mâncase grăunțe!
Mâna cerea, refuzând-o pe Sfânta
Că știa numele să-mi pronunțe.
Timpul trecea împletindu-se-n ore
Și gândeam: toate-mi sunt împotrivă!
Doar pământul își dorea să devore
O poveste aflată-n derivă.
Și căutarea căzut-a pe gene,
Nici nu știu cât și cum ea rămas-a!
Dar din clipa aceea Diogene
Mi-a lăsat felinarul cât casa...
Tei George

Stefan Teodor Cabel: picături de viață


Fotografia de profil a lui Stefan Teodor Cabel, Este posibil ca imaginea să conţină: Stefan Teodor Cabel, ochelari de vedere
Un soare cât o inimă de mamă                                                   
Un zâmbet cât un Guliver în țara piticilor
O iertare cât o naștere
Un sărut cât un izvor de ambrozie
O mângâiere cât un zefir
O privire cât un pod peste strâmtoarea
Gibraltar

Picături de viață...

Ionuț-Tiberiu Balan: debut revistă

DEBUT REVISTĂ, DEBUT REVISTĂ, DEBUT REVISTĂ, DEBUT 
***
sînt o locomotivă
trag durerea lumii după mine
pînă la capătul liniei
plîng în limba moartă a locomotivelor
pe abur
iar niciun vagon nu mă aude
am rămas ultima locomotivă
și trag durerea lumii după mine   

***                                                                                                                                                                           
eu îl port pe Hristos în piciorul drept
după ce am sărit gardul

iar un cui mi-a spulberat talpa
am poluat sîngele marilor iubiri
iar singurătatea nu omoară doar bătrîni de prin aziluri
***
ultima rugăciune am ridicat-o spre cel ce nu aude
înainte să fiu băgat în pămînt
am luat cîțiva pumni din grămadă
și i-am băgat prin buzunare
am fugit de tine
dar tu m-ai așteptat mereu pe banca
din care mi-au făcut nenorociții sicriul
numai tu ai crezut că sînt poet
astăzi poetul e piatră pentru floare
Ionuț-Tiberiu Balan

Antonio Doda: am fost numit

DEBUT REVISTĂ, DEBUT REVISTĂ, DEBUT REVISTĂ, DEBUT
Fotografia de profil a lui Antonio Doda, Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, munte, în aer liber şi natură
am fost numit                                                                                              
simultan
adun aprecierea unora
ura altora
răutatea
m-a dus la eșecul cu mine
bunătatea
la eșecul cu alții
cei care spun
"încerc să mulțumesc pe toată lumea"
pierd timpul
cum un prieten
pierdea banii la păcănele
mi-am dorit o viață liniștită
până când
am început să spun adevărul
nu mai scriu despre copaci lacuri munți
natura din jurul nostru e tristețea și frustrarea
oamenii care au dispărut
că așa au avut chef
îmi lipsesc cel mai puțin
nu scriu
despre greutățile trăite
n-am chef să aud
"nu mai inventa atâtea fraiere"
am fost numit
nebun
dubios
pentru că am propriile opinii
prost
pentru că am rămas corigent la matematică
needucat
pentru că am înjurat oamenii
ce o meritau din plin
viața îmi zgârie mintea
mai des decât pisica mâinile
Stephen Hawking nu putea să meargă
doar să gândească
la mulți e invers
Antonio Doda

Alin Cristea: Singurătate și identitate

(4)
Ceea ce au nevoie oamenii nu are de a face cu sindromul singurătății, ci cu IDENTITATEA.


Fotografia de profil a lui Alin Cristea, Este posibil ca imaginea să conţină: Alin Cristea, posibil text care spune „Desco”
Nu pentru că sînt singuri au pierdut amprenta identității, ci faptul că au dobîndit o identitate fluidă a dus la accentuarea anxietății.
Secolul XX a însemnat pentru omenire disoluția eului. Boala secolului XXI este depresia.
"Cine sînt eu?", întreabă Frankenstein (interpretat de Robert de Niro), întrebarea lui e dilema tuturor.
Cine mai sînt eu? - se poate întreba oricine în momentele de singurătate.
Din punctul acesta de vedere, ar trebui să se decreteze dreptul la singurătate.
Introspecția și simțul bun al evitării însingurării ar putea genera o detentă identitară.
Un divorț înseamnă, de fapt, cam trei divorțuri. Ba chiar patru.
Pe lîngă divorțul în sine, care reprezintă o epidemie MORALĂ a secolului XX și a secolului XXI, în același timp are loc și divorțul de rude, care se plasează de o parte sau de alta, apoi divorțul de prieteni, care și ei se plasează de o parte sau alta.
Cea mai gravă formă de divorț a… divorțului este cea legată de adevăr.
Unul sau ambii exparteneri se depărtează semnificativ de adevăr.
Mai este o formă de divorț care se manifestă o dată cu… divorțul. Coreligionarii (din bisericile pocăiților) nu știu cum să reacționeze față de situația ‘inedită’, așa că preferă să stea la distanță de divorțați. Și, desigur, să-i bîrfească.
S-ar putea ca unii să creadă că limbuția va fi răsplătită în Împărăția cerurilor…
Din punct de vedere teologic, singurul care contează, plasarea în apropierea adevărului este mult mai importantă decît proximitatea umană.
Gîndirea logică a soției lui Iov apare în contradicție cu gîndirea TEOLOGICĂ a lui Iov.
Singurătatea e de temut doar atunci cînd ne îndepărtează de adevăr.
În rest, avem nevoie de singurătate pentru a ne exersa discernămîntul decizional.
Cît și pentru a ne focaliza asupra unui subiect, a scrie poezii, a compune muzică.
Și a scrie (mini)eseuri precum acesta.
(6)
Există mai multe cuvinte care se înrudesc cu conceptul de singurătate.
Însingurare.
Folosesc conceptul de singurătate cu ambivalenţă – singurătatea nu e neapărat ceva rău. Dar însingurarea este.
(S-ar putea ca unii să folosească cele două concepte în mod invers.)
Singurătatea ține de natura umană. Însingurarea e rezultatul naturii umane căzute, dar poate fi evitată prin echilibru psihic și mai ales SPIRITUAL.
Oricine are nevoie de singurătate. Nimeni nu ar trebui însă să se însingureze.
Dacă singurătatea o percepem ca o formă de antiproximitate, însingurarea aduce cu sine anxietatea nu numai în singurătate, ci și în mijlocul oamenilor.
Solitudine.
„Solitudinea este alegerea de a sta singur, fără să te simți singur. În acest caz, ai ajuns la un pact tacit cu tine, în care te-ai afundat în interiorul tău pentru a-ți îmbrățișa stări, puteri și neputințe, fără a forța lucrurile. Te aduci pe tine mai aproape și te privești cu sinceritate. Te hrănești cu energie și crești. Mai mult decât atât, solitudinea este și alegerea de a rămâne centrat în tine, fiind în același timp și cu oameni aproape, cerând ajutorul atunci când e cazul și îndepărtându-te atunci când nu mai ai ce căuta într-un loc.
Atunci când tu însuți îți ești o companie minunată, experimentezi cu ușurință solitudinea. Atunci când vrei să amâni întâlnirea cu tine sau nu-ți place compania ta, ești în singurătate.”
Solitudinea este ştiinţa şi arta singurătăţii.
Anxietate
„Anxietatea este o emoție ce se caracterizează printr-o stare neplăcută de tulburare interioară, adesea acompaniată de comportament nervos precum a păși înapoi sau înainte, tulburări somatice și ruminația. Este vorba de emoții subiective neplăcute de spaimă față de evenimente anticipate, precum simțământul morții iminente. Anxietatea nu este același lucru cu frica, care este un răspuns la o amenințare reală sau percepută, întrucât anxietatea implică așteptarea unei amenințări viitoare. Anxietatea este un simțământ de neliniște și îngrijorare, care este de obicei generalizată ca o suprareacție la o situație care văzută doar în mod subiectiv ca amenințătoare. […]
Există diferite tipuri de anxietate. Anxietatea existențială poate avea loc când o persoană se confruntă cu angoasă, o criză existențială sau simțăminte nihiliste. Oamenii se pot confrunta de asemenea cu anxietate matematică, anxietate somatică, anxietate de performanță. Anxietatea socială și anxietatea legată de străini este cauzată atunci când oamenii sunt anxioși când sunt printre străini sau alți oameni în general.”
Nu există singurătate în afara dimensiunilor corporale.
Orice singurătate e şi a corpului, nu doar a psihicului-
Depresie
Se estimează că în anul 2020 depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, după afecțiunile cardiovasculare.
Declaraţia zilei
Nu singurătatea trebuie să o evităm, ci patologiile ei.




Marcel Vişa: Regretul (2)

În zilele cu ninsori blânde, soarele se întrezărește, palid,                     
prin pelicula mată a norilor. Scurtă perioadă de acalmie, în care,
smulg haina din cui, evadez din claustrofobia la care mă condamnă cei patru pereți împinși de viscol unul într-altul.
Fotografia de profil a lui Marcel Vişa, Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cadru apropiatPun lacătul, rătăcesc până seara, când pădurea se acoperă cu o pâclă de ceață ale cărei margini se mulează, ca un cearșaf funebru, pe chipuri ce țipă amenințător.
Mă afund în liniștea gâzelor ațipite sub scoarța copacilor.
Vidul de sunete face timpanele, nările, al treilea ochi să-mi sângereze. Stropii căzuți pe albul imaculat al echilibrului atrag animale de pradă care-mi amușină urmele, mă fugăresc prin hățișuri, dincolo de linia firavă a realității, în coșmaruri.
Alerg haotic, calc fără milă mușuroaiele de cârtiță ascunse-n zăpezi. Simt în tălpi adâncimea la care un orb poate să scurme.
Scanez cu privirea lațurile; niciun animal căzut în capcane (de zile întregi). Colonia de viezuri doarme în miezul cald al pământului, gurile vizuinilor cască batjocoritor, își dezvelesc colții ascuțiți precum stâncile din împrejurimi din care se desprind în răstimpuri, și cad în hăuri, bolovani grei ca niște tumori.
Aburii din adâncuri se întind ca uleiul pe apă în atmosfera apăsătoare de iarnă târzie. Simt izul de putred, de cuiburi de oase, de rădăcini crescute în carne și minute stătute, picurate de-a lungul zilelor lente. Izul de întuneric profund mi se îndeasă în nări ca o vată.
Blănurile refuză, a mia oară, să cadă pe mâna vânătorului, preferă să îmbrace trupul obez al beznei. În stânga și dreapta cărării, păsările înghețate pe crengi cad una câte una ca fructele putrezite sub coaja aparent sănătoasă. Le culeg, suflu aer călduț spre picioarele subțiri ca scobitorile de abanos.
Mi-e milă, le pun în buzunar (pe mai târziu), dar ele învie cu sutele, dau din aripi mă ridică deasupra copacilor atât de sus încât ne ciocnim brutal de-o nouă liniște, ca de-un scut, de-o cupolă de gheață invizibilă până când o atingi cu limba curiozității.
Lovitura paralizează simțurile, cădem, în transă, din văzduh.
Ne înfigem, pe rând, în crengile ascuțite și contorsionate ale copacilor. Animalele de pradă simt festinul, vin în goană, sfâșie ce a mai rămas din zborul acesta târziu, nesperat.
Tot ce simt e regretul că-i doar un vis.
Marcel Vişa

Sebastian Lupu: câteva picături de...râs

***
Intră un tip la sexopatolog și spune:
- Știți, domnule doctor, îmi iubesc soția la nebunie...
- Nu nu nu nu... Asta nu la mine... La psihiatru, vă rog!
***
La pescuit                                                                                                       
– Bună ziua… Trage?
– Așa și așa…
– Sunteți pescar de mult?
– De peste 20 de ani…
– Și nu vă plictisiți să stați toată ziua pe marginea bălții?
– Nu, deloc…, că mai vine câte un prost din ăsta și ne ține de vorbă!
***
Imagini pentru să râdem
Soția plecată în deplasare își sună soțul :
- Ce face pisica?
- A murit! !
- Aoleu, nemernicule! Nu puteai să imi dai vestea puțin mai delicat?! De exemplu, că e pe acoperiș și întâmplător a căzut …
- OK…!
- Ce face mama?
- E pe acoperiș !
***
- Vreau să iţi spun ceva, dar n-am curaj....
- Nici eu...
- Ok. Zicem amândoi odată la 3.. 3, 2, 1..
-Te iubesc!
- Ai muci!
***
Eminescu dă comandă unui ţigan să-i facă un cazan de aramă. Când vede cazanul, zice Eminescu:
- Măi ţigane, vrei să mă păcăleşti? Cazanul ăsta al tău nu conţine pic de aramă!
- Da' ce, mâncați-aș, răspunse ţiganul, codrii tăi conţine?

‎Vali Orţan: antract

Fotografia de profil a lui Vali Orţan, Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi cadru apropiat
noi nu existăm
suntem doar coregrafia                                                                          
unei stări de spirit
bunăoară tu eşti starea mea
de spirit când văd naşterea curcubeului
aşa cum eu sunt starea ta de spirit
când vezi naşterea norilor negri pe cer senin
noi nu existăm
suntem doar o stare de spirit
bunăoară starea de spirit
a antitezei dintre bijutier
şi geolog

‎Vasile Ionac‎ :poveste singură


Poezia nu poartă salopetă.
e mereu în straie de duminică.
e ca și atunci când ieși la horă
și vezi o fată pe care vrei s-o întâlnești…
din câteva priviri și niște resturi de cuvinte,
încropești o veșnicie.
apoi, nu prea se știe de ce,
niște treburi pe care le vei uita imediat,
te ocupă câteva sărbători,
după care… cu nădejdi sporite,
mergi să întâlnești fata.
însoțită, săgetat de niște priviri de granit,
observi că ochii ei se ascund ca o vină.
și strălucirea aurei ei are altă culoare
și cuvintele pe care vroiai să i le spui
au îmbătrânit în tine…
rămân netrăitele amintiri,
ca o zester a unei vieți
pe care nu ai meritat-o:
asta e poezia!...
Vasile Ionac 
17 gerar 2020

Raul Constantinescu: Eminescu

Te văd urcând din raiul Daciei eterne
Apostol al neamului român fără moarte,
trecut prezent viitor prin tine-nfloresc
spre stele tot mai sus în nemurire
cu doine basme sfinte colinde balade
de dincolo de timpi și spații împlinire
a tot ce-am fost ce suntem și vom fi în lume
în a cuvintelor nemuritoare sărbătoare
poporul de poeți al României în avânt
spre tutelar neasfințit Luceafăr sfânt
15 ian. 2020
Imagini pentru eminescu

Badescu Alexia: poezie


Fotografia de profil a lui Badescu Alexia, Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoanănu aș putea să-ți spun nimic mai mult decât ți-am zis deja  
adevărul e un demon cu prea multe fețe
cum aș putea să spun te iubesc
când pantoful cenușăresei s-a umplut de plictiseală
cleopatra se sinucide constant
și romeo miroase a drujbă și smoală
în ce limbă ne-am putea înțelege baricadați în zona noastră de confort și egoism ancestral
cum aș putea să-ți ating fărâma de suflet rămasă
când dragostea e doar o broderie deșirată pe care apusul însăilează iluzii cu gura plină de tablă
fântânile au secat iubite
iar noi pendulăm între aura de taj mahal obosit și nirvana ratată
azi ne-am urât destul

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10