Rotariu Vasile Dorel: Versuri

Ploaia

Tu vii la noi cu picătura
Ce face lacul să tresară,
Sau supărată în trăsura,
Unui Ilie ce-nfioară!...
Vii uneori ca mângâierea
Unei iubiri ce-a fost demult,
Sau vii să răspândești durerea,
Pe truda omului mărunt.
Când bați în geam,eu ies afară,
Te las pe păr să mă săruți,
Pe pleoape-mi plângi ,cămașa-i rară,
Vom fi doar doi și tot mai uzi...
Iar eu mă las apoi pe-o parte,
Să mă atingi la subțiori,
Ca guguștiucii dintr-o carte,
Cu pene moi și dor de ploi.
Tu pari o zână despletită,
Cu părul tot numai izvoare,
Mă iei în brațe.
”- Fugi ispită!...
Acu-s...curat !...
Mi-e dor de... soare!

Artiștilor(remember Michelangelo)

Ajută-mă tu Doamne să pot răpi azurul,
Și să-mi pictez un suflet ca cerul tău senin,
Izvoarele și marea să îmi inspire ritmul,
Pe fulger pune-mi gândul la tine ca să vin.
Invață-mă cum piatra e bună spre zidire,
În marmură dorm zeii și-a îngerilor șir,
Tu pune geniu-n daltă , să-i nasc spre nemurire,
Căci pun iubire,Doamne în truda ce ți-o-nchin!
Ne ispitesc abisuri, ori fetele morgane,
Dar fără noi în lume e cerul cenușiu,
Nu știe cântul, marea ce murmură-n izvoare,
Știința-i ca nisipul ,o marmură-n pustiu.
Mă legănam alături de unul ce nu știe,
Că viața nu-i o mare ce-azvârle fericiri,
Credea că are arca o pânză prea subțire,
Penel ,fluier ori daltă, înalță-mă-n simțiri!

Lutul

Eu sunt doar ideea de om ,sunt pământ
Care mor după soare,lumină și cânt,
Efemer ard în focul dorului de absolut,
Nu-l pot cuprinde căci ars aș fi pe al său rug.
O ,voi filozofi ,cum oare ați pătruns
Adevărul ,ce este ermetic ascuns,
Dacă nu cădea pe voi clipa,lumina,
Dacă nu trăiați cu toții mărginirea,
Dacă nu vă iubea glia și cerul,
Recolta, visul,misterul.
Metafizic ,lege și chiar absolut,
S-au născut,
din suflarea trimisă spre ...lut!

Ian Davos:***

eram mic cât o cutie de lapte când mama a adus în casă o bestie felină
avea ochii verzi și coada tăiată la jumătate:
eu mereu îmi imaginez și jumătatea lipsă așa că evit să stau în spatele ei la mai puțin de 30 cm
acest mic ghemotoc lăsa fire de păr peste tot
pe vremea când eram cât o cutie de lapte nu aveam niciun smoc,
luam părul pisicii cu ambele mâini și mi-l turnam în cap,
alergam prin casă și râdeam în hohote că am părul roșcat
mama îmi făcea poze, iar eu mă opream când numărătoarea ajungea la 3
chipul ei lumina încăperea tare de tot, iar ochii pisicii sclipeau
- mai târziu am învățat că ei au fosfor și fosforul este bun pentru creier,
dar pentru mine ce este bun? venea întrebarea supremă
și alunecând pe gresia din baie, cu mâna stângă zgâriată
vedeam pisica cum se apropie cu limba ei moale
cu perișorii aceia adorabili și puteam înțelege
că tot ce este bun pentru ea, este bun și pentru mine.

***

drumul drept ce nu se termină
- id
mă simt ca un gândac ce fuge dintr-o parte în alta
morcovit, fără voință proprie
văd conductele și mă gândesc la cum curge viața prin ele
purtate de curenți hidrodinamici
stelele se lovesc de lobul meu frontal, din plin, vertical, în vertex
când noaptea mă lasă iau autobuzul 20
-> tătărași sud, oamenii străzii mă așteaptă pe bancă
vocile lor groase strigă la unison din străfundul marianelor, mă vor printre ei,
uneori aproape cedez.
mă simt atunci foarte trist.
mă simt atunci liber și trist deopotrivă.
viața mea e un camion lung ce trece pe sărăriei,
pe el sunt poze cu oameni veseli,
sunt poze cu pisici, cu mașini și cu alte camioane
în ele stau oameni și eu îi cunosc pe toți - îi iubesc pe toți,
toți merg pe sărăriei cu mine, dar nimeni nu știe că frânele nu țin.
mi-am spus că nu mai suport -
nu mai vreau să trăiesc această senzație niciodată
trenurile lungi din nicolina șuieră
iar eu sar dintr-unul într-altul

Dorian Obreja, carte: Îndrăgostit, pe frunze scriu poeme

 Semnalăm apariția la EDITURA PRINCEPS MULTIMEDIA (Colecția ,,Galaxii lirice”) a cărții ÎNDRĂGOSTIT, PE FRUNZE SCRIU POEME, semnată de poetul ieșean DORIAN OBREJA.

Pe coperta cărții stă scris:

Dorian Obreja este un hidalgo al poeziei ieșene de azi. Poet optzecist, liber ca Villon, având la purtător îndrăznelile de concept și imagine ale lui Esenin sau Ioanid Romanescu, el visează, jubilează, construiește cuceritoare textură lirică.

Ca și Petrarca altădată, în Sonete, Dorian Obreja scrie poeme neo-romantico-avangardiste despre femeia iubită, despre darurile și diluviile iubirii, considerându-se, fără rezerve, ,,condamnat la iubire pe viață”.

Cartea de față, Îndrăgostit, pe frunze scriu poeme, oferă cititorului un spectacol apetisant, cu totul și cu totul magnetic.

Daniel CORBU

Daniel Corbu: Viața ca o carte, Cartea ca un destin

 În cadrul SALONULUI ANUAL DE CARTE- ediția a XXIX-a, organizat de Biblioteca Județeană ,,Ștefan Bănulescu” Slobozia - Ialomița, va fi lansată vineri, 9 octombrie, orele 11.00,

VIAȚA CA O CARTE, CARTEA CA UN DESTIN

Daniel CORBU în dialog cu Carmen DOREAL

Confesiuni literare

Poeta CARMEN DOREAL a scris pe coperta cărții:

Nu am cuvinte să descriu imensa bucurie provocată de acceptarea invitației mele la dialog de către unul dintre cei mai profunzi și mai originali poeți români. Există în creația lui Daniel Corbu un feeling care, mai presus de orice erudiție, este magic! Impactul cuvintelor este răscolitor, efectul ideilor, al metaforelor, vastitatea și profunzimea lor sunt fascinante.

Cartea de față este o captivantă carte de confesiuni despre devenirea poetului, despre singurătatea creatorului, despre caracteristicile unui univers poetic original și despre divinație. Dar este și o lecție despre poeticiile lumii și despre poetica personală. Afirmând că ,,Daniel Corbu face din singurătate un purgatoriu și din inconformism o etică”, Laurențiu Ulici intuia, încă de la prima carte, Intrarea în scenă, o dezvoltare prin opera ce va urma a pesimismului tonic. O poetică devenită un redutabil curent literar european și nu numai.

Și dacă am admirat tot timpul în creația lui Daniel Corbu spectacolul poetic miraculos, stări și ipostaze ale ființei în care simți vibrația cuvintelor la cote extrem de înalte, în Viața ca o carte, cartea ca un destin am avut privilegiul să fiu martora legăturii organice între realitatea experimentată și lumea fascinantă a ideilor, martora unor segmente de viață inedite și mai ales a dialogului ridicat la o dimensiune poetică, intelectuală!

Carmen DOREAL

Dani Anton: ***

Mă izgonesc din fața Iubirii, oh, lașitate,
plec cu capul în piep ca să fiu mai aproape de inimă și să îi ascult jelania, îmi picură lacrimi albastre pe obrazul împietrit, oh, cum m-a abandonat curajul la margine de mine, m-a lăsat aruncată și zac pe un morman de spini...
Mă îndepărtez murmurând incantații, fug din fața ta, suferință, dar tu mă cauți prin cotloane, oh, durere, ți-ai făcut culcuș din mine, mă stăpânești înfierată, încătușată în propriul eu!
Druizi s-au adunat în juru-mi, rugi în limbi vechi și moarte suflă peste mine, oh, piatră grea care stai piedică în calea Iubirii, lasă-te sfărâmată de mireasma tămâiei și a mirului, slăbește-mi chingile și dă-mi voie să zbor spre lumină!

Djamal Mahmoud: Lanțuri

am adus cerul în camera mea

am croit din el costume cămăşi

rochii arăbeşti

şi chiar câteva pijamale

din petice

am făcut un câine

pe care îl scot la plimbare

în zilele de vineri sâmbătă şi duminică

câinele meu n-are nevoie de carne

nici de oase

nu-i latră pe oameni

nici pe câinii lor

el doar îi priveşte-n tăcere

iar din când în când

cu privirea-n sus se aşază la umbră

Ionuţ Caragea:***

Valurile - Marea își recită poezia. Lava - Pământul își recită poezia. Vântul - Norii își recită poezia. Stelele - Cerul își recită poezia. Frunza - Pădurea își recită poezia. Zborul - Pasărea își recită poezia. Umbra - Moartea își recită poezia. Inima - Iubirea își recită poezia . Viața - Visul își recită poezia.

Omul - Dumnezeu își recită poezia.

Vasile Culidiuc: Haiku

cojocul în cui -
prima zăpadă vine
neanunțată

Costel Zăgan: poezie

 ***

Cu buzele am atins cerul cu ochii marea

Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers

George Adrian Popescu: Războiul sfânt

ea nu era nimic mai mult decât o întâmplare
pecetluită de zile și luni fără discernământ
nu era mai mult decât o țarină
cu fluturi
vrăbii
întinderi necunoscute
și foarte multă lumină orbitoare
ea își desena aerul pe care îl respira
cu degetele
și cu sânii încă necopți
în formă de multe războaie
înainte de a-l prăzmui în propria sa cunoaștere
ea nu era nimic firesc după legile lui dumnezeu
poate de aceea avea acest renume de așezământ
care trebuie cucerit
și devorat fără oprire
fără oprire doamne și fără de îngăduință
voi merge la războiul sfânt

Dan Tipuriță: Aici sub sânul drept

Sunt la un gând de tine, la ani lumină.
-Fie!
De când un crez fantastic m-a preschimbat în vers,
am devenit un înger în slujbă, cu chirie
la Daimonul luminii acestui univers.
Mă voi alege poate cu vreo chiverniseală,
o funcție în plată, la heruvim ceresc,
cât timp pot duce-n spate planeta vorbei, goală,
și piatra grea de moară a frazei s-o rotesc.
Sau, doar văzând pe stradă un marș cu mersul lunii
în sfânta datorie a zilei de protest,
pot săvârși cu scrisul în palma rugăciunii
lozincile prin versul poemului acest.
Voi încerca de toate, chiar jos, sub sânul drept
al unei dalbe stele, o dragoste cu rutul,
să-i prind pe un fior, metaforă, la piept
colierul meu de vorbe, fierbinte.
Ca sărutul.

Marian Valentin Ursu: Risipire în haos

ţie îţi era bine aşa,
stând ascunsă în tăcerea lucrurilor
şi doar uneori
în cuvântul strigat
de pe marginea prăpastiei
dar ţie îţi plăcea aşa,
în singurătatea invizibilă
a ideilor
erai mulţumită că te poţi înveli cu
atmosfera
ori cu sinele meu
că poţi număra ecourile gândurilor
şi le poţi risipi oricând
în haos
pe un fundal de ploaie
ţie ţi-era bine şi-aşa,
pe coclauri,
fiindcă ştiai să taci
în cântecul galaxiei
în luna din ape
în mijlocul câmpului
dar mai ales
în nisipul clepsidrei
tu nu existai ca substanţă
fiindcă tu erai doar o aură
în timp
şi îţi stătea foarte bine aşa,
cu părul tău lung şi rotund
înşirat peste râuri,
peste mituri
şi peste cândva-ul care a fost
azi

Constanta Popescu: Drumul

Cine să știe dacă-ți sunt în gânduri?
Mai sunt femeia frumoasă
cu privirea asortată dorințelor nerostite,
sau gând de primăvară în plină toamnă?
Cu rochia mea cu două degete mai scurtă,
ca vârsta încercărilor,
ascund mirările lumii și liniștea
de după furtună.
Cine să mai știe ce se ascunde
în privirea transparentă
unde înainte de orice,
eram început
și asta justifică tot
și mă face să cred că
toate începuturile puteau fi,
hartă și drum bucuriei.
Calea știi bine,
trecea printre stele
și nu era ușor...
să-ți mai rămân
și cât m-am străduit
să-ți fiu, dacă ai fi fost...

Teodor Dume, aforisme

*  Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei

*  Cu cât eşti mai aproape de adevăr cu atât devii mai puternic în faţa celorlalţi

*  Omul dacă ar avea chiar şi o singură aripă ar zgârâia cerul

*  Anturajul este o văgăună din care respiră doar cei din interiorul ei

*  Nu da sfaturi de escaladare a muntelui dacă nu i-ai atins vârful

*  Uneori iubirea este cea mai puternică armă a umilinţei

*  Dacă toate durerile s-ar limita la o singură lacrimă am deveni foarte săraci

*  Fără iubire nu poţi trece nici de tine însuţi

*  Sufletul omului e ca şi iubirea, nu îmbătrâneşte niciodată

*  Înţelepciunea maturizează, nu şi îmbătrâneşte

*  Când nu mai exişti ca trup poţi fi orice, că nu mai contează

*  CREDINŢA – singurul sprijin al trecerii prin viaţă

*  Credinţa te înstrăinează de prietenii falşi dar te apropie de Dumnezeu şi de tine însuţi

*  Bruiaj – două inimi sfidând tăcerea

*  Frica de iad nu trebuie să fie biciul care te mână spre credinţă, ci frica de tine însuţi

*  Iubirea devine o boală incurabilă doar atunci când nu ştii să o tratezi cu respect

*  Dacă nu iubeşti grădina bunicii înseamnă că nu ai copilărit destul

*  Copilăria e o poveste în care credem doar atunci când suntem adulţi

*  Orice lacrimă are povestea ei şi-n fiecare poveste sunt eu

*  Viaţa - un labirint în care ne ascundem de noi înşine

*  Copiii se reîntorc la sânul familiei doar atunci când le este „frig”

*  Credinţa este leacul compatibilităţii între trup şi suflet

*  Omul este singurul care poate identifica şi descifra codul trădării

*  Viaţa se măsoară în timp iar durata absenţei noastre în moarte

*  Este trist să te uiţi în urma ta şi să nu vezi nimic

*  O inimă seacă e asemenea unui apus întunecat

*  Bătrâneţea este măreţia a tot ceea ce ai făcut

*  Iubirea este limbajul comun a tot ceea ce este viu

*  Zâmbetul poate colora şi chipul celorlalţi

*  Omul bun este fericit chiar şi atunci când se bucură de fericirea altuia

*  Dacă ţi-ai vedea goliciunea din suflet ar fi un adevăr trist şi incomod pentru tine

*  Viața dacă nu o lași să/și urmeze cursul e ca o moară de apă deconectată de la sursă

*  Prăbușirea în moarte e singurul sens al existenței

*  Fii tu însuţi şi numai aşa vei putea demonstra că exişti

*  Viața o cosmetizăm în fiecare zi pentru a ne arăta nouă înșine că existăm

*  Inteligența nu se poate cumpăra ci doar produsul ei

*  Când înțeleptul tace gestul său devine o improvizație filozofică

*  Diferența dintre un preot și un cerșetor este mâna pe care ți/o întinde fiecare

*  Omul este un adevăr pe care puțini știu să-l prețuiască

Mihaela Poduț Ienuțaș :***

Pisica cu ochi de culoarea stropului de ploaie alunecând
Pe fereastra aburită de căldura surâsului tău
Speriată puțin de o încruntare de gând
Enervantă și moale
Insistentă
Zgâriindu-ți liniștea uneori
-Acum și tu
Nu trebuia s-o acoperi cu tablă
Liniștea
Dacă simte că alunecă
Normal că își scoate ghearele
Pisica-
Noaptea uneori te sufocă
De fapt îți toarce bătăile inimii și
Să știi că e o mâță de treabă
N-a jumulit nici un înger dimpotrivă
Îi cheamă
Le spune unde ții toate visele tale
-Dacă iei din cui icoana cu
Un fir de busuioc după
În spatele ei e-un pătrat de lumină -
Și în timpul ăsta îți stă la picioare
Caldă
Dimineață ai să te trezești și ai să-ți zici
A naibii pisică
Cum o fi intrat
Ea o să plece privindu-te în culoarea ploii
Doar din prag se va întoarce puțin
-Revin și
Știi că am nouă vieți
Ar trebui să vezi cum faci
Să fii bine
Că voi avea
Nevoie de tine-

Lavinia Elena Niculicea:***

Știe cineva de unde pot cumpăra raze
din material de calitate
să nu se decoloreze
în zilele ploioase?
toate magazinele ce vând fericire
sunt închise în weekend și de sărbători
astept Black Friday
să cumpăr la superofertă emoții în toate limbile
să înțeleg poveștile lumii
încă neașternute pe hârtie
mă uit la data de expirare
să știu ce vis consum mai întâi
am înțeles că noi singuri
trebuie să ne confecționăm bucurii
ciopărțind clipele de singurătate
după mărimea inimii noastre.

Niculae Radu: Rapsodia toamnei

Un ceaun e astăzi cerul,
În el
Fiert este pământul,
Toamna îl face zacuscă
Cu bureți și dovlegei,
Morcov,
Multe vinete și ceapă .
Stau și morți,
Vor pomană,
De la pol
Vine și iarna,
Suflă peste tot cu brumă,
Vrea și ea
Un loc la masă .
Arde soarele ca focul,
De pe ramuri,
Frunze coapte
Cad pe nuci și pe castane,
Urșii,,,
Au uitat de hibernare,
Molfăiesc de zori la mure .
La o masă
Stau cheflii,
Sorb din vin
Și din tărie,
Lăutare le este vântul.
Toamna
Face iar pomană.

Zbor spre înălțimi: Concurs duminical

 (Administrator: Camelia Boț) 

  Premiul special:

Sub lacăt: autor, Ana Văcărășu ~

S-a făcut frig, la mine-n suflet și pe-afară,

Tu nu mai vii, iar timpul îmi pare o povară.

În viață mi-ai intrat așa, numai în treacăt,

N-am apucat a-ți descuia al sufletului lacăt.

Firimituri de visuri tu mi-ai adus în dar,

Iar inima-mi credulă tot speră în zadar

Să îmi întinzi o mână în gest de chemare,

Să vin și să te pierzi în mine ca-ntr-o mare.

Tu m-ai tentat cu bunătăți și ai închis cămara,

Ai semănat prin mine ca-n brazdă, primăvara,

Și florile-au crescut, chiar au și-mbobocit,

Dar tristă-i azi grădina, căci tu n-ai mai venit.

Mi-ai arătat un curcubeu căzut parcă din cer,

Și mi-ai dat drumu-n aer, iar eu atârn de el,

Și bate-un vânt de dor și-mi plânge trupu-a jale,

Că n-am putut deschide poarta inimii tale.

***

Premiul întâi:

Lacătele sorții: autor, Daniela Konovală

Lacătele nopții le-am deschis cu trudă

Am strâns iarba fiarei să dezleg tăceri,

Și-am trecut de puntea orelor de frică

Deblocând speranța zilelor de ieri,

Când plecat-ai singur către altă zare

Și-ai pus trei lăcate peste visul meu

Unul plin de patimi, altul greu de moarte

Și-un blestem de taină dorului cel greu.

Lacătele sorții le-am adus cu mine

Picurând o doină peste răni de lut,

Am deschis fereastra dimineții nude

Să ne-atingă cerul pe obrazul ud.

Toate care-nchise le-ai lăsat ,sunt duse!

Porțile iubirii am deschis acum

Risipiți sunt norii, suferința scursă,

Lacătele sparte și uitarea scrum.

***

Premiul doi:

Încătuşare: autor, Cristina Ghindar Greuruș

Mi-am pus lacătul pe suflet

Ca să nu mai sufăr iar.

Zile cu lumini şi zâmbet

Să urmeze-n calendar.

Mi-am pus lacăt pe iubire,

Că prea multă am dăruit

Tot sperând la fericire.

N-a venit, s-a năruit.

Şi mi-am ferecat şi dorul

Care a plecat hai-hui

Fără milă. Călătorul

Nu răspunde nimănui.

Mi-am încătuşat tristeţea

Să nu iasă la lumină.

Că mi-a stors, ea, tinereţea,

Fără ştire, în surdină.

Mi-am pus lacătul pe gânduri

Să le ţin, dar în zadar.

Că mai scriu vreo două rânduri

Şi le voi închide iar.

Şi mi-am pus cheia pe vise

Ce n-au cum să se-mplinească.

Mi-am închis dorinţe stinse

Ce or să se risipească.

Mi-am pus lacătul pe viaţă,

Că vreau să mai stau puţin,

Să respir în dimineaţă

Aer pur, fără venin.

***

Premiul trei:

Privește Tată CerescȘ autor, Ionuț Zamfira

Privește Tată Ceresc, cum fiii își leapădă glia,

Părinții de dor se lovesc și-ascultă pustii ciocârlia,

Rămân sufocați de dureri, când apa le inundă cămara,

Rămân cu-amintirea de ieri, dar iată, se-apropie seara!

Oprește Tată Ceresc, durerea, ce astăzi ne-apasă

La granițe s-apară un zid, să scrie pe el: -Du-te-acasă!

Pământul să fie -nflorit și gliile toate -ngrijite,

Bătrânul să fie iubit, iar lacrimile toate oprite.

Avem căpitan peste plai, dar n-avem soluții majore,

Există speranță de trai și lacrimi cu unde sonore.

Iubirea din noi a secat, părinții sunt două morminte,

Copilul din noi a plecat, copilul devine părinte.

Aș vrea, ca de mâine, să fim cu toți fericiți, stând acasă

Alături de oamenii dragi, ciocnind un pahar toți la masă.

Dușmani, hoți sau oameni săraci să fie de-aceeași culoare,

Un lacăt s-apară pe noi:

- Trăiască România cea Mare

***

(concursul din 27 septembrie 2020)

Sincere Felicitări și din partea Revistei Extemporal liric!

Radu Gligor: Bicicleta fără lanț

(Fragment din romanul ”Gladiola de plastic”)

Era de serviciu, în redacție, ca periuță oficială și universală, Augustin Presecan, secretarul de redacție. Valorosul fiu de ceferist cinstit din Aiton mutat în Turda, care în întreaga lui activitate, repet, nu a furat nici măcar un sabot de frână, a preluat această sarcină de la Aurel Oargă pe care l-a detronat și l-a trimis la munca de jos, ca redactor.
Predecesorul, acest un oarecare Aurel Oargă, a fost așteptat la curbă. S-a dovedit delăsător în activitatea de periat șeful și i-a permis acestuia să bea două cafele una după alta. Ba chiar i-a zis secretarei că, dacă șeful vrea să bea, îl privește. Să-i livreze marfă. Să bea până îi orăcăie broasca ninja în foale...O astfel de atitudine nu putea fi trecută ușor cu vederea. Putea aduce surprize. Și acestea, se știe, nu stau la ușă să fie primite în audiență la șef...
Palpitațiile care l-au năpădit într-o zi, fără a-i bate la ușă, l-au speriat pe șef care l-a găsit vinovat tocmai pe dumnealui, pe ...periuța modernă și contemporană plecată în lume, spre afirmare, domnul Aurel Oargă, băiat de oraș, din Alba Iulia.
A ieșit în evidență faptul că nea Relu a devenit delăsător în munca obștească. S-a văzut și de ce. Numitul secretar de redacție intrase în bani, tocmai și-a vândut casa primită moștenire de la părinți. Cumpărătorul, Ținu Ciugudean senior, cârciumar de lux din Alba Iulia i-a pus în palmă prețul casei până la ultimul leu. Într-o asemenea conjunctură activitatea de periuță nu se mai putea desfășura ca lumea. Era afectată înseși calitatea acestei nobile profesii.
Cu Marian Trandafir nu se glumește că îți plânge familia. Exact ca în cazul de față.
L-a trimis la munca de jos fiindcă intervenția periuței Aurel Oargă nu a fost promptă și la obiect. Ba chiar i-a pus viața în pericol.
*
Periuța promovată pe post ca oficială avea unele merite pe linia comportamentului. Stătea ca nimeni altul în fața redactorului șef Marian Trandafir. Și anume în poziția de drepți, cu nasturii de la haină încheiați, cu capul puțin aplecat înainte, îndoit de zona dricului de parcă i-ar fi tras careva cureaua de la nădragi.
- Da tovarășe redactor șef. Sigur. Aveți dreptate sută la sută. Sunt mândru să constat acest adevăr remarcabil. Chiar dacă nu ne-ați spus-o, noi trebuia să deducem. Să vă aduc ceiuțul de crușine? Să nu fie fierbinte ca să nu vă ardă? Normal. Mă ocup personal. Ce spuneți? Cafea la ora asta...? Nici nu mă gândesc. Pănă aici! Dumneavoastră uitați, se vede, ce a spus doctorul Ispas de la Cabinetul medical al județenei de partid. Ehei, dacă n-aș fi eu pe aici...
- Tov. Presecan Augustin, îți mulțumesc parșivule demn și cinstit. Un ceiuț se poate...De crușine zici? Este tocmai ceaiul care îmi place la nebunie. Pușlamaua aia de Aurel Oargă...
- Lăsați, vă rog...Nu îl mai pomeniți aiceașa. Se știe. N-are stofă să stea pe lângă dumneavoastră. A chiar lasat fereastra biroului dv. deschisă. Mi se pare foarte grav, aici trag curenții dinspre Mureș spre Ampoi... Personal am văzut că flutura perdeaua în birou...Eu nu vreau să ajungeți la spital! Am grijă...Dar și zic că pocitania asta trebuie sancționată. Să nu mai râdă...Un secretar de redacție poate fi ricare redactor. Radu Gligor de exemplu.
- De acord să dăm afară câte un borfaș. Azi n-am dat pe nimeni și mă mir. La cine te-ai gândit, de exemplu, dragă tovarășe Augustin Presecan?
- Parcă dumneavoastră nu știți...Dacă tot am adus vorba de licheaua aia de Radu Gligor...Nu mă pot desfășura din cauza lui, colegii mă știe...
- Foarte bine.Trebuie dat afară coțobârul ăsta? Personal...Afarăăăă !
- Stați, vă rog, nu vă impacientați. N-are rost să vă enervați. Nu vă fac bine șocurile nervoase. Calm, tovarășe Marian. Să mă enervez eu, că sunt tânăr, vârsta îmi permite...O țigară Kent? Vă rog respectuos să-mi spuneți. Nu vă jenați...poftiți! Otilia, adă măi fată dragă, scrumiera șefului...Ce păziți acolo pațachinelor? Tovarășa Gheorghiu? N-aveți de lucru? Nu se poate una ca asta. Vă dau eu...Constantin Tomozei, știți doar, , cu puțin efort poate scrie și 10 articole pe zi. Să tot aveți ce dactilografia...
- Ești și tu prea intransigent...
- Sunt paratrăznetul dumneavoatră, obiect de inventar. Preiau sarcinele negative în interesul menținerii la standarde juste a parametrilor dumneavoastră de sănătate. Apropo, tovarășe redactor șef, ce să fac mai întâi? Spuneți-mi deschis.Eu primesc sarcinile nu le discut. Vă menajez...Să vă aduc haina ori să fac referatul pentru a-l da afară din redacție pe Radu Gligor? Cum am putut tolera un astfel de om în preajma ilustrei dumneavoastră persoane, fir-ar să fie de cotoi în călduri succesive.
- Afară!
- Într-o săptămână o să fie specialist în tăiatul frunzarului la rațe. Lăsați pe mine. Ăsta nu respectă Ceanu Mare, Lobodașul, Valea Florilor, Ploscoșul și Aitonul.
- Tovarășe Presecan, ce-mi faci frate, ca să nu mă enervez pe ziua de azi, ai zis că îl da-i afară, eu n-am decât să zic că bine faci, bine găsești. Deschide-i ușa ca să nu se spargă, ticălosul, placajul. Să nu uiți să strigi pârtie...
- Cu litera i?
- Nici nu mai încape vorbă. Desigur. Ca de obicei, fratele meu...O pușlama mai puțin în redacție...Dar de ce una Presecanule?
- Toate le știți. Să dăm afară două?
- Știi că nu mă opun.
- Îl pun pe țeavă și pe Mihai Babițchi?
- Da. Afară cu conul Mișu, vițelul ăsta cu tricofiție al patriei. Duce-se...
- La ordin, tovarășe redactor șef. Numai la ordin...Acum o rugăminte personală, respectuos vă rog să aveți grijă de dumneavoastră. Haina, atunci când vă e cald, puteți să o puneți pe umerii dv. viguroși. Stați că v-o pun eu!
- O țigară pot să mai iau?
- Să nu aud asta! Chiar nu vă pasă de recomandarea doctorului Ispas? Eu mor și dv. cu a doua țigară...Acum nu! Vedem mai târziu... Ce naiba, nu vă puteți abține? Și aropo...Întreb numai. Oare ar fi momentul să îmi scriu un referat ca să mi-l semnați azi...?
- Vrei să îl dai de două ori afară pe bidigania de Radu Gligor? De ce nu acționezi ferm? Dă-l spre toboganul producției de serie.
- Bine...Poftiți un Kent ! Să fie ultima țigară pe ziua de azi. Vroiam să vă întreb dacă nu sunteți obosit să-mi semnați hârtia aia pentru acordarea ultimei clase de salarizare...
- Se aprobă. Nu de alta dar văd că îți șiroiește transpirația pe chelie ca pe coada boului de jug...
*
O perioadă de timp, până când urma să fiu dat afară din redacție, am rămas pe dreapta. La dispoziție. Pentru orice eventualitate, mi s-a ridicat drepul de semnătură. Și ca să nu mă plictisesc, până la loc comanda, mi s-a spus să prestez activitatea ostașului sovietic, de serviciu noapte de noapte în tipografie, cap limpede.
Știrea că tovarășul împreună cu tovarășa urmează să facă o vizită de lucru în județul Alba, la Blaj, a umplut de entuziasm sufletele pure ale oamenilor muncii de diferite naționalități.
Reportajul vizitei precum și textul integral al cuvântării urma să ne fie trimis, oficial, de către Agerpres prin telex. S-a format o echipă din trei ziariști de la Unirea pentru a scrie eventuale materiale colaterale.
O altă echipă de fotoreporteri a fost formată cu tot dichisul.
Marian Trandafir, prin Augustin Presecan a mobilizat-o pe fotoreportera Ileana Terek și pe mine să facem fotografiile oficiale, să asigurăm ilustrația ziarului.
L-am abordat pe omul care în loc de piaptăn folosea prosopul, taman într-un moment de înaltă frecvență a spiritului combativ.
- Știu ce vrei...a parat. Acum nici nu-i mmentul potrivit pentru discuții. Eu, tovarășe Radu Gligor nu-mi pot călca cuvântul. Mă știi doar, sunt cinstit până în pânzele albe. Dacă nu aș fi Augustin Presecan ci Aurel Oargă, să presupunem, aș da cu caracterul de pământ și te-aș păstra în redacție. Să fie și un cretin pe lângă mine. Un bou în plus în schemă nu se observă, noi titanii, oamenii de bază a redacției, eu... ca să zic așa...Regret, nu mai pot tolera.
- Tovarășe Presecan Augustin, așa e cum bine spuneți dumneavoastră. Dar mă gândeam... - Tovarășe, toată viața am lucrat cu idioți. Dar mi-am format caracterul de incoruptibil. Servesc patria și poporul muncitor.
- Ai văzut ce demnitate are Jurcă Gheorghe sau Truță Sebastian ca să nu mai vorbesc despre tovarășii noștri ziariști Gheorghe Ciul, Bercea Gheorghe, Gelu Bogdan, Ioan Bâscă, Constantin Tomozei, Ileana Dinică și Dorina Sângereanu? Te rog să mă înțelegi, pun un mare preț pe cuvânul meu. Cuvântul și caracterul îmi sunt cele două giuvaeruri morale, cei doi stâlpi de bază a fundamentului meu sănătos de unde și excepăionalul meu dosar de cadre.
Era de neclintit. Nu degeaba se trage el din Aiton, județul Cluj. Cu tată ceferist.
- Uită-te la mine când vorbesc, tovarășe Radu Gligor, tâmpilă din Ceanu Mare- Cluj...
- Mă uit...
- Joian mic cu cornițe de capră șută, îmi placi, nu sforăi la serviciu, dar să fie clar pentru toată lumea. Nu-mi umbla cu pile, știi că la mine astea nu țin. Am promis că îți fac vânt, asta e. Înseamnă că mă țin de cuvânt. La revedere și un praz verde.! Dacă faci poze interesante mă gândesc să îți dau o bună recomandare către inginerii Ioan Bolog și Mircea Abrudeanu să te agajeze holoangăr pe șantierele de locuințe ale IJCM unde o să poți scrie interesante foiletoane la gazeta de perete. Salut, salut !
- Îți mulțumesc dn suflet, dragă Gusti...
- Pentru tine, băiețică, ți-o spun oblu, sunt tovarășul Augustin Presecan! Dacă te întreabă cineva poți să-i zici că sunt șeful tău. Care șef? Cum care ? Tocmai coordonatorul, organizatorul și, firește beneficiarul muncii tale proaste ... Audiența s-a încheiat !
- Domnule șef, vă rog...în numele prieteniei de care sunt legat de ilustrul dumneavoastră tată, domnul Presecan senior, om de treabă, respectat de populația Turzii inclusiv a orașului Câmpia Turzii. Și populația rurală din Bolduț, Boian, Ceanu Mare și Frata îl prețuiește din ce în ce mai mult... Mai rar asemenea om. Cinstit și drept. Vă rog ca numai în baza acestei prietenii nobile să vă revizuiți atitudinea, să nu mă da-ți afară...
- Marș la lucru în teren! Ce îmi umbli mie cu sentimentalisme...? Eu nu-s Marian Trandafir să dansez pe melodia tovarășului Marx, doi pași înainte și unul înapoi...Te-am pus pe ordinea de zi ? Te-am pus...La revedere și un praz verde...
- Dar sunt și eu din Turda...am mai încercat să-l conving.
- Poți să fii și din Aiton. Vino cu pozele și apoi, scurt, te dăm afară...Ce atâta vorbă, tovarășe? Poate a-i vreo jenă la pantofi și nu poți să mergi...Nu-i nici o problemă. M-am gândit și la faptul că Ileana Terek dintr-un motiv major nu poate face fotografiile de la vizită. Nu e nimic ! Apelăm la Agerpres și le cumpărăm tovarășilor ilustrația necesară. Mie nimic nu-mi scapă...
CAPITOLUL 28
Pe calul șchiop că filmăm...
Dimineața, la orele 6, cu ecusoanele oficiale pe piept și cu aparatele de fotografiat în brațe, la Blaj, am intrat în obiectiv.
Pe la orele 9 a sosit elicopterul oficial în curtea liceului din Blaj, apoi tovarășul împreună cu tovarășa, în răgetele de satisfacție ale românilor, ungurilor și germanilor, călcând pe covorul imens de flori, a străbătut mulțimea, salutând în stânga și în dreapta, în mod ritmic și de bună calitate.
M-am străduit să surprind momente de maximă importanță din vizita înalților oaspeți, fiul și fica cea mai iubită a poporului, comuniștii de bine să fie puși în lumina istoriei cea mai favorabilă.
Lângă tribuna oficială,pe fondalul mărețelor statui ale românilor de 24 de carate de pe Câmpia Libertății îi așteptau pe distinșii oaspeți Primul secretar, secretarii și membrii biroului Comitetului județean Alba a PCR.
Tovarășul împreună cu tovarășa au dat mâna cu oficialitățile. Între ele,tovarășul Marian Trandafir, membru al Biroului Comitetului județean Alba al PCR....
Se putea să nu fiu pe fază?
Am surprins fulgerător și aceste momente.
M-am uitat unde era fotoreportera Ileana Terek dar se afla undeva pe lângă tribuna oficială așteptând sosirea înalților oaspeți.
*
În după amiaza aceleași zile, în redacție, eu și Ileana Terek, în biroul redactorului șef, am dus să predăm fiecare fotografiile ce le-am făcut. Nu era nici o grabă deoarece textul oficial ne venea de la Agerpres, pe telex.
Eu am lucrat acasă, în laboratorul personal. Aveam o subsoară de fotografii.
Mai întâi, normal, și-a prezentat marfa Ileana Terek. Redactorul șef, cu ochelarii pe nas, tria pozele cu o rigurozitate maximă. Cele pe care le accepta le punea într-o parte și puteau fi văzute de membri colegiului redacțional, special convocați să fie prezenți și dânșii la eveniment. Ce a refuzat, le-a dat la o parte și i le-a restituit fotoreporeterei.
- Bravo tovarășa Ileana Terek. Ești bună. Felicitări, i-a spus. Aduci onoare ziarului la care lucrezi. Uite, un eveniment ca acesta, istoric, a fost surprins grandios. Meriți o primă și mă voi ocupa personal de asta...Bănuiesc că alții au fost trimiși acolo de umplutură...Să fie, să prisosească. O să-mi cam prisosească și mie, nu-i așa tovarășe Augustin Presecan?
- E limede...
Și mi-a venit rândul.
- Tovarășe, mi-a zis Marian care se uita la mine ca la o buleandră, de fapt, avem ilustrația dorită și absolut necesară cu ocazia vizitei. Poți să te retragi...N-are rost să ne mai obosești. Uit eu sau te-am dat afară dn redacție? Văd că ușa este deschisă. Vă puteți retrage...Sigur, așa ai venit, fără pălărioară. Adio, ma !
A intervenit Augustin Presecan dragul meu periuță universală.
- Să nu vă enervați tovarășe redactor șef...Îl dau eu afară așa cum mi-ați ordonat. Pa și pusi, tovarășe! Și mi-a făcut semn să părăsesc zona.
Redșefadjul a avut ceva de zis.
- Radu Gligor a fost trimis oficial la Blaj. Da? Că este angajatul nostru...
- De ce interveniți în discuție nepoftit... s-a burzuluit peria modernă și contemporană. Mă mir că îndrăzniți atata vreme cât sunt și eu pe aici. Că mai știm și noi câte ceva, tovarășe redșefadj...Ei drăcie...A spus șeful adio mă? A spus! Radu Gligor, pa am zis !
Eu stăteam ca la fotograf în timp ce mi se hotăra soarta.
- E aici o chestie, a insistat redșefadjul.. Nu mai departe, dar să vedem ce fotografii a făcut. Poate are unele fotografii realizate din alte unghiuri fotografice, interesante și sugestive... Dacă a fost trimis cu delegație, înseamnă că și azi este redactor la noi. Propun, tovarăși, să vedem ce poze a făcut ! O fi bună Ileana Terek, dar pot fi și alții. Până nu vedem...
- Fie... a spus Presecan. În fond, de ce să ne grăbim?. La fel de simplu îl putem da afară și peste o jumătate de oră. Mă rog, am cam exagerat, peste 15 minute...Dă fotografiile nene! Pune-le aici pe masă! Pot chiar să susțin să-ți intre în ziar vreo poză, două...
M-am apropiat și, cu imaginea în jos, i-am pus brațul de poze sub nasul redactorului șef. Acesta, vizibil nervos, a luat prima fotografie, s-a uitat o fracțiune de secundă și mi-a restituit-o zicând – poftim, aceasta este pentru albumul dumneavoastră personal!
Cu aceași dedicație erau plasate spre mine alte și alte fotografii din vizita oficială. Șeful se apropia de mijlocul vrafului de poze. Nu mi-a reținut nici măcar una. Se vedea că e montat.
-Ia-o și pe asta la albumul personal ! – îmi zicea.
- Auzi ce zice șeful natrapeiule? – m-a întrebat periuța. I-a marfa și umblă. Te așteaptă Ioan Bolog la IJCM, pe șantierul de locuințe...
- Ia-o și pe asta...l-am mai auzit pe Marian Trandafir. Ce face...Mă banditule...S-orbesc!
Și l-am văzut pe iabraș că se desfoaie de nervi ca un cimpoi. Toți au sărit să vadă despre ce este vorba, să-și explice schimbarea de ton a tiranului de Firică tot el Rică.
Era fotografia colosală în care Nicolae Ceaușescu, cu tot respectul îi strângea mâna redactorului șef.
A urmat fotografia în care tovarășa, cu aceași prețuire în ochi, îi strângea mâna mai marelui din presa județului Alba.
Marian Tandafir a întins mâna și mi-a luat fotografiile oficiale care mi-au fost refuzate cu câteva minute înainte pentru o nouă reevaluare.
S-a discutat despre ilustrația mea ca find de înaltă ținută profesională și artistică.
Redactorul șef mă privea cu niște ochi lăcrămoși de parcă era tatăl care și-a întâlnit fiul rătăcitor, Știa că am clișeele.
- Să-mi faci, din astea câte 100 de bucăți 13/18...
- Poftiți, vă rog! Sunt deja făcute și astea. Și am tras fermoarul de la o mapă diplomat.
Le-a luat și a început să le studieze cu vădit interes dublat de respect față de ilustra sa persoană.
*
Și brusc, de parcă a fost băgat în priză, s-a dezlănțuit asupra periuței oficiale aflate la datorie.
- Augustin Presecan, a zis șeful, borfașule, ticălos ordinar, era să lași ziarul fără cel mai bun ziarist și fotoreporter.Bă netunsule, Radu Gligor este mai valoros ca Roșia Montană. Pleacă din fața mea, jigodie din Aiton! Mai e tatăl tău ceferist la Turda ? Unde ți-a fost mintiuța de vrabie?
Aurel Oargă, fosta periuță oficială, dovedind înalta sa clasă, n-a mai stat nici o secundă în espectativă.
A profitat de situație folosind din plin momentul.
A intrat în rol și a intervenit imediat.
- Nu vă supărați pe imbecil...Auzi la profitorul ăsta de Presecan... Să propună urâtul, omul de grotă, darea afară a lui Radu Gligor, un cadru tânăr, talentat, membru de partid, om al muncii socialiste. Asta, iertați-mă, este o gândire de căpcăun. Unde mai este dreptatea din lumea asta, întreb? Pleacă de aici, bandite! Când am nevoie te chem...
Apoi, plin de solicititudine a făcut semn secretarei căreia i-a comandat un ceai de cimbru pentru tovarășul redactor șef, asigurându-l pe acesta de efectele calmante dătătoare de bună dispoziție și vitalitate creatoare.
Pesonal s-a dus la fereastră și a închis-o.
S-a văzut că a avut loc o predare de ștafetă între cele două periuțe cu vechi state de serviciu.A fost clar pentru toată lumea că periuțele redacționale deși se mănâncă între ele, totuși nu se înghit.
Pe mine m-a durut în cot că a plecat o periuță și a venit alta. Nu m-a încălzit asta cu nimic. Atâta numai că am fost scutit să mă mai duc pe la forțele de muncă...
*
Noua periuță Aurel Oargă, altminteri un domn, a propus ca membrii colegiului redacțional al ziarului Unirea, că tot sunt de față, să aprobe ca numitul Augustin Presecan să fie sancționat cu reducerea unei clase de salarizare, să fie tansferat ca redactor în secția industrie și să fie pus în subordinea mea până când o să-i fac un referat bine documentat, în care să-i cer darea afară din redacție.
- Să nu îl dăm acum, afară, pe porcul...?
- Ar fi fost numai bine. Dar să fim umani, tovarășe redactor șef. Ne stau în față zile mărețe pentru a putea redacta și decizii ...Să îl punem în subordinea lui Radu Gligor la secția industrie. Maestre, mi s-a adresat periuța, să-i dai de lucru ! Nu vrea să îți execute dispozițiile, îmi faci o scurtă notă explicativă și îl pun pe țeavă...
- Ce lucru să-i dau cretinoidului respectiv? Nu vedeți că n-are minte? Rebut de Aiton pripășit în Turda.
- Găsești tu ce să facă...Te orientezi.
- I-aș da să sape niște șanțuri...În fine, văd eu...Că s-a îndobitocit de tot sărmănelul...
Redactorul șef l-a privit cu admirație pe Aurel Oargă. Parcă ar fi vrut să-l întrebe pe unde a fost în ultima vreme, lipsa lui i-ar fi adus daune sufletești, o periuță cinstită, dăruită muncii, face mult.
Ochii lui apoși pendulau de la periuță la teancul său de fotografii pe care îl avea sub văz, în care cel mai iubit fiu al poporului, în frunte cu tovarășa, îi strângeau mâna.
În acea atmosferă densă în semnificații a tras sertarul biroului și prin greblare de pe masă a tras fotografiile care m-au făcut din nou om.
Colegiul de redacție prezent în corpore, mi-a cerut să fiu intransigent în activitatea de viitor, să abordez în paginile ziarului Unirea probleme de larg interes cetățenesc, magistral subliniate în documentele de partid și de stat.
Și să nu-l menajez pe fostul trântor Augustin Presecan, fiul demnului ceferist din Turda. Să-i dau de lucru ce cred de cuviință, să-l încarc la întreaga capacitate și să-l controlez mereu. Să nu-l scap din ochi pe nemernic.
Dacă o face pe niznaiul să nu-mi fac probleme. Am dreptul să fac o mică notă explicativă care să ajungă în mâinile celui care trebuie, respectiv a tovarășului Oargă Aurel consilier personal al tovarășului.
În noua mea calitate momentană de nuștiuce,am încercat o nefăcută.
- ...și Mihai Babițchi am zis, țânțarul ăsta afurisit ar putea lucra mai mult la secția industrie.
- Bagă-l în șpan, mi s-a cerut. Dă-i și lui de lucru.
- Eu zic să i se ridice bariera interdicților. Să scrie și foiletoane. Iar atunci când suntem trimiși să sprijinim secția agricolă a ziarului să fie cooptat și el, panarama...
- De acord și cu asta, a opinat șeful. Dar să-i analizezi atent fiecare cuvânt scris.Să-l pui, fir-ar mama lui, să-și refacă și de trei ori un articol. Cu semnătura ta pe articolele lui Presecan și Babițchi răspunzi în fața conducerii. Bă, este cazul să repet ?
*
Era clar că ilustra mea persoană și-a făcut datoria, că maurul se poate întoarce cu laurii victoriei. M-am adresat cuplului redactor șef-periuță, rugându-i să-mi permită să iau periuța căzută în dizgrație și să umblu.
Din semnul făcut de tovarășul Aurel Oargă am dedus că pot pleca liniștit. Și nu singur. Așa că am salutat respectuos, m-am retras cu tenderul spre ușă și mi-am luat pălăria din mâna întinsă spre mine a periuței lăsate la vatră.
- Hai tovarășule Augustin Presecan să ne vedem de oile noastre! Hai să te înham la treabă, afurisitule...Să cunoști satisfacțiile pe care ți le poate oferi munca de jos...
- Poftiți... m-a invitat, cu tot respectul și considerația,actualul mop. După dumneavoastră!
- Mi se pare normal...l-am informat. Vezi că se poate ?
- Contez pe omenia Ceanului Mare. Și a Turzii, pe memoria străzii Axente Sever nr. 34 unde ai locuit în chirie...
- Lasă copil...Ia-o, ia-o...Nu mă înduioșezi pramatie mică. Hai că ne așteaptă sarcinile de plan. Apropo – până dimineață să-ți faci și să-mi prezinți spre aprobare un nou plan de muncă. Până îl citesc, uite, jur că nu o să-ți spun să îți cauți serviciu. Mănă !
Era cu pălăria în mână. Parcă era fiul lui bogdaproste. Încă mai dădea semne de bună creștere. Nu îndrăznea să o pună pe cap în biroul redactorului șef și nici în prezența mea. Pe imensa lui chelie au apărut broboane de sudoare.
Nu l-am menajat.
- Hai țăpelule la treabă...Știi bine că trebuie să te afirmi. Personal o să mă ocup să ți se asigure cele mai bune condiții să te deplasezi pe teren.
Ca orice periuță degratată în fața frontului, fratele meu alb, fostă mână dreaptă a supremului, făcea unele gesturi din care am înțeles că nu prea avea aer.
I-am făcut semn să-și slăbească juvățul de la gât. Fără nici un menajament i-am zis că și-a câștigat dreptul dar și obligația de a face în săptămâna asta două nopți în tipografie, cap limpede...
- Hâc...hâc...a încuviințat.
- Bine. Voi stabili în birou nopțile când să te produci, neprețuite domn. Mișcă am zis !
*
În biroul secției industrie, tolănit pe un scaun, staționa conul Mihai Babițchi. Nu știa, bragladina, în ce postură m-am întors din biroul redactorului șef.
Coțofana naibii n-a sesizat că nu eu am deschis ușa biroului ci taman tovarășul Presecan. Capul pătrat n-a observat nici amănuntul nelipsit de importanță că acesta a apucat scaunul de la biroul șefului de secție și l-a pus la biroul meu...Trebuia să deducă măcar că pot apărea vremuri noi în redacție.
Dar de unde minte și spirit de observație la Mihai Babțchi? El era frământat de grija zilei de mâine, grijă care, între noi fie vorba, era rezolvată prin tezele Congresului recent ale PCR. Nu se împăca cu ideea că trebuie și el să fie dat afară din redacția ziarului Unirea. Și că eu o să fiu cel care să îl pun pe carosabil.
- Eu mă descurc, mi-a zis. Că sunt economist. Ce o să faci tu, profesore roșu de Secaș, fiindcă ești mai tăntălău? Am dreptate tovarășe Augustin?
Dar fosta periuță stătea încă în picioare, forma superioară a transei care îl domina.
- Măi cartofior, i-am spus, bunul meu Babițchi Mihai, cizma patriei, ce om minunat poți să fii ordinarule drag mie. Revoluționarule de ogrinji, parașută de pănură pentru cioreci, m-am hotărât totuși să îți fac dreptate. Uite, acum că trebuie să îl dau afară pe Augustin Presecan,m-am reorientat din mers. Nu vă pot da afară pe amndoi...Pe rând, da, sunt de acord. Nici nu-i recomandat să meargă pe uliță doi neisprăviți. Iată de ce o să vă dau afară în mod rațional, câte unul...Și, ca s-o spun p-a dreaptă, de acum e clar, s-a revocat divorțul față de tine, Harap roz. Numai că și ție, farafanțucule pe stas, uite, o să trebuiască să-ți avizez articolele, să le pregătesc pentru a fi predate pe calea ierarhică spre redactorul șef. Nu se va întâmpla cine știe ce, atâta doar că o să le cam corectez, să le prelucrez și abia apoi să le dau viza...Daca e cazul. Și o sa fie o data, de două ori...Așa că va trebui să te gândești serios la faptul că un articol de ziar poate fi scris și în două, trei variante. Nu știu dacă mă înțelegi ca să fiu mai clar...
- Ce bâigui acolo, facocerule...? Cum să mă dai tu afară când tu însuți ești pe picior de ducă ? După câte cunosc aștepți doar spițul în zona cozii...Auzi la el ce tupeu, mă dă afară când el este cu un pantof în redacție și cu celălalt pe trotuar. Nu înțeleg nimic.
- Nici nu este necesar, coane Mihai. Cu cât știi mai mult, cu atât ești predispus la prostie. De azi, ciumăfaie, ordin de la Marian Trandafir, devii om de bază al redacției. Ți s-a ridicat, scorpie județeană interdicția să nu mai scrii foiletoane. Ba chiar s-au dispus măsuri să îți crească privilegiile.
Babițchi mă privea cu inocența lui de cățel alergat de pisici.
- Ce...pardon? Așa te vreau. Nu e rău de loc...
- Babițchi, i-a comunicat și Presecan, la vremuri noi, om nou...Personal am convingerea că domnul Radu Gligor o să ne fie un șef generos și bun. Așa cum îl știm, cum a dovedit că este.
Am considerat de datoria mea să fiu mai explicit în fața acestui oarecare Mihai Babițchi.
- Uite, am spus, de azi ți se permite să pui mâna pe Volga redactorului șef. Pe caroserie, evident. Poți să scrii și ode dedicate plantării grâlui la CAP Vinerea, să generalizezi ideea aceasta în țările membre ale Tratatului de la Varșvia inclusiv a celor dn CAER. O, și să nu uit, dacă o să treci pe la CAP Șpring, transmiete-i procurorului Partenie Fleșeriu salutările mele sincere. Vezi că îl găsești în grajdul nr. 7 supraveghind cu ce paie se scobesc, între dinți, vacile...Se află acolo în control ordonat de partid.
- Și tu, fleandură ce o să faci...?
- Păi... cu îndrumarea și controlul.
- Asta-i altă poantă de-a ta, vițele?
- O, nici un secret, catastrofă mică. Trebuie să mă ocup de Augustin Presecan, noul coleg care îmi este în subordine. Să nu îl dau afară needucat pe borfaș. Gata, eu am plecat acasă...Poți să mai rămâi! Dar dacă îmi întârzii Babițchiule dimineață un minut, te dau afară pațachină.
Pe viitor, tovarășe izmană pe băț, atunci când îți fac onoarea să vorbesc cu tine ai de îndeplinit o singură obligație, să stai în picioare. Și nu mai țopăi în fața mea, cal arab ce ești...Ce mama naibii? Nu se face să zic și eu că am niște personal...
Până cănd mi-am luat un carnețel din sertar, Augustin Presecan mi-a și adus umbrela și pălăria, arătându-mi un mic nor dinspre Mamut.
- Șefu...mă iertați, eu zic că nu se știe niciodată. Cu clima asta...Eu am grijă, prețuire și respect. Că-s din Turda...
A naibii de periuță. I-am spus-o direct
- Nu suport!
- Ei și dumneavoastră...La început este mai greu.
Nu m-am lăsat îndatorat.
- Eu nu-s ca alții, am explicat Nu mă las cumpărat de borfași...
Am invitat periuța Augustin Presecan și pe halde nea Mișu Babițchi la un șpriț. Ca să-mi exprim indignarea pe deplin. Să le arăt din primul moment că am să fiu dur cu subordonații.
Ce, ne jucăm?
*
La restaurantul Apulum unde am sosit cu cei din subordine, se aflau la o masă bine garnisită cu ce impunea nomenclatorul sortimental, ziariștii Bercea Gheorghe, Constantin Deleanu, Sandu Horea și Lazăr Demeter.
Ospătarul a unit două mese și ne-a pus în față listele cu meniuri. Lui Augustin Presecan, ca secretar de redacție, normal, i s-a acordat respectul și locul de onoare cuvenit. Loc pe care, cu demnitate, l-a refuzat.
- Acolo stă șeful...s-a justificat turdeanul. Aoleo...Și m-a ajutat să-mi dau jos jiletca. Poftiți domnule Radu Gligor ! Vreți un whisky mic sau mare ? Ospătar, la mne cu șeful tău de sală și cu responsabilul...Dar repede!
În timp ce mi-am ocupat locul în capul mesei i-am făcut semn să ... o lase mai ușor.Că eu nu suport...
- Sigur...Nici o problemă. Mă ocup personal...
Un servilism fără seamăn a dovedit în fața mea și Mihai Babițchi, care, bănuiesc, a aflat câte ceva despre atribuțiile mele mai noi în realizarea planului redacțional.
Eu nu i-am zis încă nimic.
Scorpia asta putea afla, dacă dorește, ce sarcini mi-au fost puse pe umeri de către însuși Marian Trandafir.
În prima parte a programului subordonații mei s-au întrecut să-mi umple mereu paharul, să am la dispoziție totul. Mă îndopau jigodiile cu alune americane și îmi ofereau țigări lungi, americane.
A surprins gestul unuia dintre cei doi care, în fața lipsei unor scobitori de la masă și a unor șervețele colorate au scos din buzunarele proprii aceste produse.
- Augustin Presecan, am zis, purcele, vezi că în loc de șervețel a-i pus pe masă batista, urmează să îți pui și izmenele fiți-ar Aitonul să-ți fie...
- Să-mi fie iertat, șefu...Din inerție...Pe viitor am să fiu cât se poate de atent. Nu respectă ticăloșii ăștia nomenclatorul sortimental obligatoriu...Poate aprobați să scriu un articol despre modul în care se face servirea consumatorilor în localurile publice...
- Cum nu...Ideea nu-i rea. Chiar de mâine să pleci în documentare. După operativă, firește... Bă, cum să te dau afară în condițiile astea? Că te respect prea mult. Chelia ta îmi dă liniștea patinoarului 23 August din București.
- Da-ți-l afară pe Mihai Babițchi...
- De ce să-l dau? Că e mai trampalău? Mă, e prietenul meu plantatorul de grâu de la CAP Vinerea. Și uite, tovarășul redactor șef i-a ridicat interdicția...Din săptămâna asta, rața asta cu coarne numită Mihai Babițchi, fratele meu drag, poate să scrie din nou foiletoane. Eu, ca să zic așa, ca șef, pe ce e bun îi dau viza...N-o să ajungă el la performanța asta nici când va zbura porcul dar, nu-i așa, zic să încurajăm tneretul bovin.
*
Profitând de un prilej când ziariștii comeseni lipseau, Gheorghe Bercea și Sandu Horea m-au atenționat să fiu mai cenzurat cu vorbele la adresa lui Augustin Presecan. Că, ziceau ei, este totuși un șef...Secretar de redacție, un om cu responsabilitate în schemă, care nu este o treanca-fleanca.
- A fost, i-am informat. Cât e ora? Mulțumesc. De două ceasuri am fost numit eu șeful lui. Pramatia o să lucreze strict sub controlul și supravegherea mea. Eu o să-i avizez materialele...
- Și Babițchi?
- S-ar putea ca trăpașul ăsta zăbăuc să nu fie în hamul secției industrie? Ce-i acolo, mamă dragă? Stână fără stăpân ? Că nu are autonomie, pișicherul...Doar n-o să facă el acolo ce vrea și să dispară ca măgarul în ceață.
- Dar cum o să poți tu, o jagardea a redacției, un nimeni în drum, să îi dai afară ?
- Nu vă duce mintea, părlacilor. Nu eu îi dau afară. Este suficient să-i pun pe listă și să o dau șefului meu direct, tovarășul Aurel Oargă.
- Bă, te-ai tâmpit. Aurel Oargă e secretar de redacție...
- Sunteți, nenicilor, copii de țâță. De vreo două ore și jumătate insul acesta, reconfirmat pe funcție, este ...periuța oficială a lui Marian Trandafir. Știți voi ce este o periuță oficială de talie occidentală? Puneți mâna pe Codul comportării în colectiv și societate...Și vedeți cum se pune problema. Este bine să o știți înainte de numirea lui Oargă ca redșefadj. De la voi am pretenții...
Sandu Horea a cerut lămuriri suplimentare.
- Șef, ai ? Tu, mă? O să râdă și mâțele...Nu zic, ai fi un foarte bun șef de atelaj. Nu la boi că bou la bou nu merge. La un atelaj tras de câini...Și zi, așa, ești șef târâie-brâu?
- Momentan.
- Cu decizie?
- Cel puțin așa a dispus colegiul de redacție la propunerea tovarășului redactor șef Marian Trandafir. Dar poate ție nu îți spune prea multe numele ăsta...Alte informații le puteți obține mâine dimineață la orele opt, la operativă...Măi, aceștia, eu nu mai beau nimic ?
A intervenit și Gheorghe Bercea.
- Carcalete, măria ta, tu te faci de râs și fără să fii șef. Mai cunoști, cizmă, vreun caz în care vreun șef de secție la industrie să fie numit seara și dimineața demis? Eu cred că o să fii primul.
- Pen’ ce, barbarezule?
- Pen’ lipsa minții...
- Mă pitpalacilor, sânteți voi tâmpiți, nu neg, dar ideea îmi place. Dacă mi se scrie asta în cartea de muncă, îmi ajunge și dau o bere...
*
Când toți am fost în jurul meselor, am ținut un spici în care am arătat că, din motive suficiente și din punct de vedere artistic, sunt nevoit ca pe un anumit redactor, acum căzut în dizgație, fost secretar de redacție, cu chelia care i-a crescut peste păr, sigur, cu părere de rău, o să trebuiască să-l dau afară.
- Cu litera i ? a întrebat Augustin Presecan pe care au început să-l încerce frisoanele.
- Nu. Cu această literă am să-l livrez producției și muncii pe nentu Babițchi Mihai.
- Eu nu vreau afară, s-a smiorcăit ayatolahul în metamorfoză. Nu mă lasă de izbeliște tovarășii comuniști. Redacția are nevoie de comuniști cinstiți.Și eu corespund cerințelor schemei.
- Nu vreau să fiu dat afară...a scâncit și fiul ceferistului din Turda. Vreți domnule Radu Gligor să îl supărați pe tata? Renunțați la prietenia frumoasă care vă leagă de bunul meu părinte ceferistul din Aiton?
- Peste asta nu trec, dragul meu coleg Augustin. Nu te dau afară. Numai îți deschid ușa și îți arăt șoseaua E 15 de la Alba Iulia la Turda fără sens giratoriu. Dar dacă mă gândesc puțin, nici nu este nevoie. În loc de E 15 te poți deplasa chiar în Alba Iulia... Că tu ești băiat deștept și nu o să te rătăcești până la IJCM la Ioan Bolog.
- Ce să caut eu acolo?
- Au băieții un curs de calificare la locul de muncă ca zidar...Mă rog, poate nu știi. Mai au și cursul de calificare, de scurtă durată, ca macaragist...Să tot alegi.
La rugămințile colegilor a trebuit să fac unele concesii. Am lăsat din supărările precedente și am fost de acord să aranjez cu directorul IJCM să-l numească ca paznic de noapte la baza de producție.
*
Apoi, generos dar și precaut pentru activitatea de viitor, fiindcă niciodată nu poți știi cum se debarcă o periuță pe alta, am găsit de cuviință să propun lui Augustin Presecan un tratat de neagresiune și prietenie, bazat pe stimă și respect reciproc avantajos.
Colegii s-au arătat cât se poate de mulțumiți că eu, dovedind că am minte cu căruța, vreau și pot să îngrop securea războiului cu fostul secretar de redacție acum băgat între hulubele căruței de la secția industrie.
Am ridicat paharul cu vin de Jidvei.
- Gusti, fratele meu din Turda, mă rog, din Aiton, dar asta nu mai are importanță în asemenea înalte momente, gata, nu te mai dau afară niciodată. Ba, mulă, auzi, niciodată!
- Sărut măna! Și ce trebuie să fac?
- Să respecți tratatul de la Apulum! Atâta tot.
- Dar ce prevede acest tratat?
- Tratatul poartă data de azi, este încheiat și semnat la Apulum. Are două puncte – 1- Eu Radu Gligor jur că sub nici un motiv nu îl voi da afară din redacție pe Augustin Presecan pe care îl respect și îl stimez. Și 2 – Eu Presecan Augustin jur că...
Debarcatul era vizibil fericit.
- Cum să nu fiu de acord cu un asemenea act care dovedește omenia lui Radu Gligor ? Mă vedeți voi ce înseamnă omul bun, deștept, cu caracter, omul care a făcut școala primară în Iuriul de Câmpie și în Dosul Napului ?
- Pregătirea lui primară, se vede, l-a completat Sandu Horea. Păcat că Radu Gligor s-a oprit aici cu studiile...Promitea jagardeaua...
*
Colegii au adus o ladă de butelii cu vin de Jidvei.
Ne-au cerut să întărim tratatul nu prin semnături, ci printr-o îmbrățișare cinstită, demnă, colegială. Cu Mihai Babițchi martor și arbitru de onoare. Bineînțeles că am fost entuziasmați de propunere și ne-am ridicat de la masă fericiți, în aplauze sincere. Să parafezi un tratat nu-i puțin lucru.
- Cu o completare, a decis și arbitrul intransigent. Înaltele părți contractante să bea paharul păcii în sistem de bruderșaft...!
- Și cu asta mă declar de acord, am spus eu. Perfect. Dacă mai sunt și alte opinii, alte păreri.
-Eu... a zis și Demeter Lazăr.
- Ce vrei să spui Setilă ?
- Că sunteți doi tâmpiți...
- Păi de ce nu spui așa, fratelo...? Zic sa vezi cum mai stăm cu lichidarea stocurilor...Toarna și nu mai întreba ca sa nu mă plictisești...
Dem avea chef de destăinuiri. Bonomul, adresându-se întregii asistențe, a continuat;
- Mai am de față și alți colegi dar nu au statutul ăstora doi. Abia sunt la stadiul de idioți. Dar promit, în special Gheorghe Bercea. Tezaur...
Augustin Presecan, se vedea, străbătea intense trăiri, avea vizibile emoții.
Sosise minutul bruderșaftului.
Pe Mihai Babițchi l-a ridicat careva pe umeri.
- Luați cierele de pe masă, a strigat Gusti. Vreți să calce omul în leveșe ?
- Dar de ce să le ia...? – m-am interesat. Oricum, după bruderșaft omul poate fi luat direct de pe masă ...
Am dat băutura aurie, de Jidvei, de dușcă.
Numai Constantin Deleanu bea șpriț.
- Toarnă Augustin Presecan, am zis. Sper că n-ai pocinog, nu ți-a intrat părul în ochi...Pușlama, nu vezi paharul gol ?
- Păi, dom șef, nu vedeți dumneavoastră că tocmai execut această manoperă ? Să trăiți !
La o masă, în salonul restaurantului Apulum erau în plină formă șefii de la comert. Tronau Albu de la Alba, Fane Mobilă, Miclea Bere, Roșu Carne.
M-am aplecat la urechea partenerului și i-am șoptit că din data de 15 ale lunii curente postul de periuță oficială rămâne liber prn plecarea lui Aurel Oargă în concediu la mare...Tovarășul Romoșan de la Sindicate mi-a cerut să-i comunic că se poate prezenta să-și ridice biletele comandate la Neptun și uite că, azi, prins cu treburile vizitei tovarășilor la Blaj, am uitat.
M-a strâns în brațe și a murmurat, beat de fericire.
- Prietene...
Și ne-am reluat petrecerea.
Că și eu am spate de protejat...

Ionuț-Tiberiu Balan:***

astăzi voi scrie cel mai frumos poem de dragoste
despre ochii ei vii
și părul fluturîndu-i prin crăpătura geamului
compartimentului jalnic
despre palmele ei mereu
mîngîietoare
astăzi aș fi vrut să scriu cel mai frumos
poem de dragoste
dar am îmbătrînit deodată
și n-o mai văd
și n-o mai știu

Viorel Boldiș: Antipatic...

Ador să le fiu antipatic
deştepţilor, infatuaţilor, atotştiutorilor,
celor care nu ştiu să râdă,
celor care nu ştiu să se distreze,
lingăilor, ipocriţilor, elitiştilor, perfecţilor...
celor care pun întotdeauna punctul pe i,
celor care se prefac că te ascultă,
celor care te întreabă “ce mai faci?”
dar nu aşteaptă niciodată să le răspunzi...
Ador să-i fiu antipatic lui Gică Contra
şi neamurilor sale în vecii vecilor!
Ador le fiu antipatic
degustătorilor de vin
care n-au pus niciodată piciorul într-o vie,
poeţilor premiaţi de criticii literari
dar nu şi de cititorii obişnuiţi,
cititori pe care ei îi consideră prea proşti...
Ador să le fiu antipatic
celor care nu se emoţionează niciodată,
celor care tună şi fulgeră împotriva prostituţiei
uitând că ei sunt nişte curve de oameni,
celor care citind aceste versuri se vor recunoaşte
şi în public îmi vor da dreptate,
dar în realitate le voi fi şi mai a antipatic...
Ador să le fiu antipatic
celor de stânga când votez dreapta
şi celor de dreapta când votez stânga,
celor care te fac comunist dacă nu eşti liberal,
celor care te fac legionar dacă nu eşti comunist,
celor care te fac homofob dacă îţi plac doar femeile,
celor care te fac naţionalist şi rasist dacă-ţi iubeşti patria...
Doamne, cât ador să le fiu antipatic ăstora...
Însă, trebuie să recunosc
că uneori reuşesc să fiu antipatic
până şi mie însumi,
şi atunci n-am ce face
decât să mă ador!

Alexandru Sebastian :***

Peste tot se lasă liniștea peste tot ce a crăpat Dumnezeu în acesta noapte nimic nu a mai întors haosul din drum nici măcar tu un poet jucat la loto odată erai soare cu natură uscată acum e frig și poluarea sonică dârdâie in copaci din cauza ta sau rupt pereții lunii la cutremur Doamne de când nu mai înjurăm suntem loviți ca niște vite sacrificate ochii și venele noastre nu mai suportă se sparg precum bibelourile de Crăciun pe care ți le dăruiești singur in urma ta rămâne o lume pierduta-n deplasare ce numără bezmetic plopii furați din memorie scoți din priză și spălați pe creier cu spirt oțet bicarbonat și apă rece sunt mulți se lasă frig in celulă sticlele de alcool au intrat în comă