Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Grupul Zbor spre înălțimi: Topul lunii septembrie 2020!

 (Administrator: Camelia Boț)

Premiul special îi revine poetului: Nely Vieru

Topul zilei 02.10.2020 la secțiunea debutanți:
Premiul special îi revine poetei Daniela Konovală!
Topul zilei 30.09. 2020 la secțiunea debutanți:
1. Racatau Liliana
2. Ionut Zamfira
3. Iancu Catalin
4. Fănuța Muțunel
5. Cristina Ghindar Greurus
Topul zilei 28.09.2020 la secțiunea debutanți:
1. Daniela Damian
2. Racatau Liliana
3. Iancu Catalin
4. Doina Serban
5. Fănuța Muțunel
Topul zilei 25.09.2020 la secțiunea debutanți:
1. Iancu Catalin
2. Daniela Konovală
3. Cristina Ghindar Greurus
4. Ionut Zamfira
5. Doina Serban
Topul zilei 23. 09. 20 la secțiunea debutanți:
1 Daniela Konovală
2 Iancu Cătălin
3 Daniela Damian
Topul zilei la secțiunea poeți debutanți:
1. Cristina Ghindar Greurus
2. Iancu Catalin
3. Claudia M. Vlase
4. Anca Man
Topul zilei la sectiunea poeti debutanti:
1. Daniela Konovală
2. Anca Man
3. Iancu Catalin
4. Cristina Ghindar Greurus
5. Valentin Ciobanu
Topul zilei la secțiunea poeți debutanți:
1. Anca Man
2. Manoilă Mioara
3. Valentina Petraru
4. Iancu Catalin
5. Ana-Maria Petrache
Topul zilei la sectiunea poeți debutanți:
1. Eduard Bucium
2. Anca Man
3. Iancu Catalin
4. Doina Serban
5. Zina Lungu
14.09.2020
Topul zilei la secțiunea poeți debutanți:
1. Iancu Catalin
2. Cristina Ghindar Greurus
3. Ionut Zamfira
4. Doina Șerban
5. Anca Man
11.09.2020
Azi, din păcate nu putem afișa topul celor cinci poeți debutanți din lipsa poeziilor lipsite de calitate.
09.09.2020
Doreați să afișăm și topul celor cinci poeți debutanți!
Am decis să vă facem pe plac și am alcătuit un clasament si pentru ei.
Deci, poetul debutant cu cele mai bune poezii pentru azi este;
1. Iancu Catalin
2. Ionut Zamfira
3. Cristina Ghindar Greurus
4. Mircea Coros
5. Zina Lungu
07.09.2020
Topul zilei la sectiunea poeti debutanti:
1. Daniela Konovală
2. Anca Man
3. Iancu Catalin
4. Cristina Ghindar Greurus
5. Valentin Ciobanu
Topul zilei la secțiunea poeți debutanți:
1. Anca Man
2. Manoilă Mioara
3. Valentina Petraru
4. Iancu Catalin
5. Ana-Maria Petrache
Topul zilei la sectiunea poeți debutanți:
1. Eduard Bucium
2. Anca Man
3. Iancu Catalin
4. Doina Serban
5. Zina Lungu
14.09.2020
Topul zilei la secțiunea poeți debutanți:
1. Iancu Catalin
2. Cristina Ghindar Greurus
3. Ionut Zamfira
4. Doina Șerban
5. Anca Man
11.09.2020
Azi, din păcate nu putem afișa topul celor cinci poeți debutanți din lipsa poeziilor lipsite de calitate.
09.09.2020
Doreați să afișăm și topul celor cinci poeți debutanți!
Am decis să vă facem pe plac și am alcătuit un clasament si pentru ei.
Deci, poetul debutant cu cele mai bune poezii pentru azi este;
1. Iancu Catalin
2. Ionut Zamfira
3. Cristina Ghindar Greurus
4. Mircea Coros
5. Zina Lungu

Sincere felicitări tuturor și din partea Redacției Revistei Extemporal liric!

Camelia Boț: Proiect, Împreună în lumea poeziei

Grupul Zbor spre înălțimi

Administrator: Camelia Boț

Lista poeților incluși în proiect:
1.
Ana-Maria Petrache
............Staful grupului
5.
Anca Man
...........................
Cristina Tunsoiu
6.
Andreea Pîrlea
...................Ana Văcărașu
7.
Maria Poiană
......................Flori Cristea
8.
Racatau Liliana
.................
Mihu Eugenia
9.
Doina Moritz
......................
Oanca Aurelia
10.
Valentina Petraru
...............Oanca Aurelia
11.
Nely Vieru
...........................
Teodor Dume
12
Iancu Catalin
......................
Mirela Soimaru
13.
Ionut Zamfira
.....................
Gheorghe Dragomir
14.
Rodica Ochis
.......................
Florentina Savu
15.
Coca Mahalu
.......................Cristina Tunsoiu
16.
Cristina Ghindar Greurus
...Florentina Savu
17.
Daniela Moldovan
...............Flori Cristea

Invitați de onoare în această antologie: Dl.
Anatol Covalli
, Dl.
Sandu Tanase Chiru
, Dl Teodor Dume!


Grupul Zbor spre înălțimi, poezia lunii septembrie: Aștept, de Iancu Catalin


Am rătăcit cărarea către tine,
Nu am găsit nici drumul înapoi,
Este târziu și văd cum noaptea vine
Și se deschid prăpăstii între noi. 

E cerul gri și ploaia stă să cadă,
Se-aude tunetul cum se prăvale,
La mine-n suflet e acum tornadă,
Ce spulberă tot ce îi iese-n cale. 

La mine-n gânduri s-a stârnit furtună,
Cuvintele s-au risipit în vânt
Și cine oare ar putea să-mi spună
Când o să fie soare pe pământ? 

Nu-i nici măcar o stea pe cerul vieții,
Doar fulgere mai sfâșie retina,
Mi-e dor de sângeriul dimineții,
Aștept să mă inunde iar, lumina. 

Aștept să se întâmple un miracol,
Aștept un semn să vină de la tine,
Să se-mplinească ce scrie-n oracol,
Să-mi spui că și ție ți-e dor de mine.

Rodica Ochiș: Ținându-mă de mână

(Recomandare făcută de Dna Camelia Boț

Ai răsărit cu zorii la început de toamnă,
Iubirea mea târzie de dincolo de vise,
Străbate depărtarea când dorul meu te cheamă
Să îmi citești din gânduri cuvintele nescrise.

Vorbește tu cu timpul să ne mai lase frunze,
Să nu le ducă vântul cu ale sale șoapte,
Să nu se ofilească surâsul de pe buze,
Să șteargă lacrimi curse în fiecare noapte.

Vorbește-apoi cu cerul și spune-i despre zare,
Să-i coloreze-amurgul cu roșu-aprins din dorul,
Cu soarele suspine să se înece-n mare
Când noaptea înstelată va crește-n noi fiorul.

Scurtează depărtarea să nu mai plângă norii,
Cât încă se mai poate să ne-avântăm prin viață,
Parfumul tău de ambră să îmi inunde porii
Când te găsesc alături în orice dimineață.

Și-mbrățișând destinul ținându-ne de mână,
Pășim prin iarba verde să ne trăim norocul,
Iubirea nesfârșită în veci să ne rămână,
Nici peste nemurire să nu se stingă focul.

Nelu Cazan: Întuneric


Ziua mea e noapte fără tine,
Clipele îmi sunt furtuni și ploi.
Nu mai ești aicea lăngă mine
Nu mai e lumină între noi!
Fulger de întuneric e în mine,
Răsărit de soare nu mai e.
Trenuri sar haotic de pe șine
Pom sunt fără frunze , fără ram...
Se împleticesc gânduri și vise
Și haotic zboară fluturi verzi
Alergând peste câmpii proscrise.
Negri sunt și pomii din livezi,
Am pierdut culoarea și lumina,
Nici nu mai visez vreun răsărit
Peste mine cade ghilotina
Unui timp în care te-am iubit!
Ziua mea e noapte și întuneric,
Sunt un paltin răvășit de vânt,
Am strâns mări de lacrimi și putere,
Nu mai am să spun nici un cuvânt

Florin Mugur: Simplu dialog


Und' te duci tu, mielule?
E-ntuneric, domnule.

Si de ce dansezi?
Pentru ca mi-e frig.

Si de ce ti-e frig?
Prea multe hartii.

Cerul iscalit
campul numarat.

De ce tremuri, mielule?
Imi miroase, domnule.

Le-au atins, le-au scris
maini de macelari.

Si te duci tu, mielule?
Da, e bezna, domnule.

(Din volumul: Viața obligatorie)

Gheorghe Grigurcu: Cuvinte tari...

Uitarea: un surogat al increatului. Uităm pentru a redeveni noi înşine. Pentru a renaşte. * Gravitatea reprezintă echivalarea lucrurilor cu încrederea. Ironia le întoarce cu faţa spre primejdie. 
*
 Eleganţa lucrurilor pe care nu le vrei şi care nu te resping, vulgaritatea lucrurilor pe care nu le vrei şi care te resping. 
A. E.: „Să nu uităm că Sainte Beuve a preferat Fanny a lui Feydeau şi nu Madame Bovary a lui Flaubert, poeziile lui Bainville şi nu cele ale lui Baudelaire, că Maiorescu i-a preferat pe colonelul Şerbănescu şi pe Matilda Cugler-Poni lui Macedonski. Iată ce se poate întîmpla, la o treaptă ilustră, cînd criticul nu este şi scriitor”. Dar dacă este? „Ei, abia atunci apare o problemă serioasă!”. 
„Cel mai sigur mijloc de a ascunde altora limitele tale este de a nu-i depăşi” (Leopardi).
 *
 Neapărat, o creaţie veritabilă conţine un sîmbure de necunoscut pînă şi în raport cu autorul său. 
Etimologia cuvîntului inspirator de teamă camorra. Acesta ar proveni fie din cuvintele italiene capo (şef) şi morra (un joc de noroc), fie din cuvîntul spaniol gamurri (bandiţi din Evul Mediu). 
D. Caracostea i-a solicitat lui Arghezi o confesiune asupra condiţiei sale literare, pentru a fi publicată în Revista Fundaţiilor Regale, care a apărut în nr. din 1 decembrie 

Pe urmele poetului Nicolae Silade (V)

 Constantin Cubleșan:

Poeme de dragoste, de Nicolae Silade


Nu poate fi vorba de o ieșire din timp cât de o ieșire din modă, din moda liricii brutale, cinice, uzitând un limbaj ce decurge din experiența suprarealistă ș.a.m.d. Nimic din toate acestea în poezia lui Nicolae Silade, el oferind cititorilor un volum culant, cuminte (dacă vreți), insinuat clasicist, cu un titlu ironic: iubirea nu bate la ușă (Editura Brumar, Timișoara, 2016), construit cu rigoare inginerească – un inginer din epoca renascentistă, italiană (eventual), care scrie (false) sonete de dragoste („Sunt ultimul amant din lumea asta”), așezate pe pagini pereche, față-n față, numerotate cu cifre romane și arabe, unele începând de la LXXIX și mergând până la CLVI, celelalte de la 55 și ajungând la 131 – o speculație ludică, amuzantă dar cu versuri și imagini pline de savoare, scrise (rostite) cu patimă (pasiune), totul vibrând de o autentică trăire febrilă a sentimentelor, fie că sunt exaltate, pasionale, fie izvorâte din blazare, neîmplinire sau pur și simplu din trădare.

E o poezie de frumoasă caligrafie prozodică, bazată pe armonie, într-un discurs liric elegant, amintind – ca într-un halou teatralizat cu stilată regie – de songurile minulesciene, aduse într-un azi mai cinic și mai pragmatic, dacă se poate vorbi de o asemenea atitudine.
Ca un veritabil trubadur, acordându-și ghitara, poetul se adresează înfiorat iubitei: „De-aș fi bogat, cum n-a fost niciodată/ Nici un nabab arab pe-acest pământ,/ Mi-ai dărui, scump, trupul tău de fată/ Sau sufletul, sau ambele, pe rând?// De-aș fi frumos, cum nimeni n-a fost încă,/ Icoana frumuseții-n
veșnicii,/ Mi-ai da iubirea ta cea mai adâncă/ Sau cea mai 'naltă dragoste-mi vei fi?” (LXXXI).

Altădată, cu tandrețe romantică, sedus de frumusețea chipului iubitei ce-i aparține, își decantează lamentația știindu-se, la rându-i răsplătit de iubire: „Și cerul plânge. Lacrimi mari și dese/ Ți se preling prin părul ud și greu,/ Pe sânii goi, pe trupul gol, pe fese,/ Te îmbăiezi în lacrimă de zeu.// Plâng îngerii, cu lacrimi mari și grele,/ Poate că plânge însuși Dumnezeu,/ C-a izgonit, din raiul său, din stele,/ Așa o frumusețe,-n raiul meu.// Pământul plânge, lacrimi de izvoare/ Spală întruna trupul tău pierdut,/ Că frumusețe asemănătoare/ Din al său pântec nu s-a mai născut.// Pâng toți, de dor, eu
plâng de bucurie,/ Căci ce pierdură ei îmi dărui mie” (CXXVI).

Toate poemele numerotate latinește și așezate pe pagina din stânga, au construcția sonetului clasic, modificat însă cu un distih la urmă în loc de terțină, conclusiv și el.
Celelalte, de pe pagina din dreapta, numerotate cu cifre arabe, au aceeași structură liberă a sonetului,
numai că versurile sunt mai lungi, cu o metrică ce amintește de alexandrinul, pe care nici pe acela nu-l
respectă întocmai, Nicolae Silade fiind un mare iubitor de rostire altfel, în ciuda aparențelor, un inovator.

Substanțial, poemele din replică au mai mult dramatism, au un soi de durere a înfrângerilor, dar și o melancolie gravă, reflexivă, cu viziuni metaforice încercând spectacolul retragerii în sine: „ar trebui să-mi fac timp pentru acele timpuri atemporale ar trebui/ să-mi fac timp îmi spun de parcă și timpul se face așa cum faci/ un ceasornic un orologiu care măsoară mereu alte timpuri ar trebui/ să-mi fac timp îmi spun un timp numai al meu o lume numai a mea// să intru în ea ca într-o împărăție din care a fugit împăratul” (84).

Alteori ruptura idilei îl înverșunează, versul devenind mai dur, mai sentențios: „nu te mai caut nu te mai sun nu te mai chem nu te mai vreau/ nu voi mai vorbi despre tine nicicând te voi scoate din inima mea/ te voi scoate să știi și din gând din memorie din istorie fără glorie/ ca pe o rufă murdară aruncată afară ca pe un sac de gunoi// de mâine îți voi fi un străin îmi vei fi o străină vom trece/ unul pe lângă altul cum trece orbul pe lângă lumină” (95).

Atașat generației optzeciste, pe care o evocă în stil posmodernist (în viziune proprie), cu o afectivitate ironică („când silade iubea o femeie și ion mureșan o iubea pe femeia aceea/ și tot clujul o iubea pe femeia aceea și românia întreagă o iubea/ lumea de la facere până la apocalipsă tot pe femeia aceea o iubea/ dar femeia aceea nu iubea pe nimeni în afară de mureșan și silade” – 119),

Nicolae Silade nu face dovada implicării sociale, existențiale, altfel decât prin marea sa dăruire pentru frumos în dragoste. E coordonata ideatică ce-i individualizează lirica, ce-l personalizează ca pe un senin goliardic dezinvolt într-o lume încrâncenată și abuzivă: „hai să ne iubim pe-un mal de râu,/ Să fie-așa, ca o descătușare,/ Să dăm frâu liber marelui desfrâu!// Și să vedem, în apa curgătoare,/ Păcatul, înecat până la brâu,/ Și inocența-ntoarsă la izvoare,/ Ca pâinea caldă într-un bob de grâu” (CVIII).

Volumul iubirea nu bate la ușă e, în fond, o amplă construcție rapsodică, alcătuit din multe tablouri sentimentale (?!) ce-și au fiecare în parte anume tonalități muzicale proprii dar care, asamblate, toate împreună, se armonizează contrapunctic având sonorități ce par înviate dintr-un timp vetust, când iubirea, cu frumoase reverențe galante, făcea legea într-o societate liniștită, abrutizată azi, pe cale a se pierde definitiv.
***
 Vreau să întorc poezia spre lume şi lumea spre poezie!       Nicolae Silade, Nicolae Silade, Nicolae Silade, Nicolae Silade
Fotografia mea

Redactor şef laLugojul, 1991-1997. Din 1997 este fondatorul şi directorul ziarului Actualitatea. Din 2010, fondatorul şi directorul revistei Actualitatea literară. A publicat în: reviste literare din România, Austria, Franța, Germania, Spania, Serbia, Israel, Canada, SUA.
Volume apărute:
* Visul în lucru, Litera, Bucureşti, 1979
* Cartea poeţilor (volum colectiv), Lugojpress, 1994
* Mergere înainte, Lugojpress, 1997
* eternelia, Marineasa, Timişoara, 2006
* iubirea nu bate la uşă (I), BrumaR, Timişoara, 2013
* iubirea nu bate la uşă (II), BrumaR, Timişoara, 2016
* miniepistole, Grinta, Cluj-Napoca, 2017
* miniepistole, ediția a doua, Grinta, Cluj-Napoca, 2019
* calea victoriei, Cartea Românească Educațional, 2019
* La guérison d'illusions et autres guérisons, Editura Stellamaris, Franța, 2020
Poezii traduse în: engleză, franceză, germană, spaniolă, maghiară și ebraică.
şapte zile medievale

I
şapte zile la mare într-o ţară cât un judeţ. cu frumuseţi ca-ntr-un imperiu. un imperiu al frumuseţii, ai zice. şi nu poţi să nu te întrebi dacă frumuseţea se naşte odată cu tine sau o găseşti undeva, cândva ascunsă-ntre munţi, când străbaţi canionul, sau în marea străjuită de stânci, când soarele-ntr-un târziu răsare. când toate se pun în mişcare. când ţărmul de mare devine un ţărmur de lume. când fete bronzate şi fără de nume iau marea în piept. şi nu-i înţelept să se poată abţine. şi nu-i înţeleaptă abţinerea. atât de limpede apă n-am văzut niciodată. vezi prin ea mai adânc şi mai bine decât dacă ai privi în tine. vezi cum frumuseţea se naşte. din ea însăşi. originea frumuseţii o vezi. şi te minunezi. te minunezi. te minunezi. şi devii o minune între atâtea minuni.
II
ne trezim dimineaţa devreme. pe un yacht în mijlocul mării. întrebând ce fac la ora asta vieţuitoarele ei. când vieţuitoarele pământului încă dorm visând. aventuri marine ne revin în gând. nouă, celor cu gândul la aventuri marine. dar marea ce o fi visând? când se trezeşte marea? pe marea-i vălurire rătăcind, ce pescuiesc pescarii? dar marinarii spre care ţărmuri tind? pe yacht e linişte. domniţa-n alb îşi bea cafeaua neagră. apoi ia îngheţată cu fistic. mi-aruncă lungi ocheade prin ochelari de soare. dar soarele nici nu a răsărit. sunt sigur că mă vede. deşi nu văd nimic în sufletul ei plin de desfătare. pământul e prea mic şi marea e prea mare pentru răsfăţul ei. mare albastră şi calmă. cu valuri ca-n palmă. cine nu a venit să vadă întâiul răsărit nu poate să creadă: cine şi cum şi din ce ne-a zămislit. o adiere de vânt îmi aduce aminte că trăim pe pământ. pe mări. şi-n cuvinte.
III
încă din zori am pornit să înconjurăm cetatea. cu admiraţie. ce lupte s-au dat acolo doar tunurile pot povesti. pe tunuri fac tinerii fotografii. în memoria tinerilor ucişi de tunuri? eu cred că nu. dar fiece pas făcut în cetate aduce-n prezent un trecut deja vu. iar tu, care din urmă ne vii, cu o întreagă istorie-n spate, poţi tu spune cum să rămâi viu între vii? fără luptă nu există victorie. fără eroi nu există istorie. fără femei nu există urmaşi. acum te rugăm să ne laşi. înconjurăm cetatea. cu graţie. cu admiraţie. iat-o şi pe domnişoara în costum popular. ne invită să vizităm un neştiut sanctuar. zâmbetul ei e mai scump decât taxa. noi o taxăm cu un surâs princiar. şi intrăm. pe alei ne întâmpină palmieri care-adună în ei mulţimi de tăceri. unde sunt cei de ieri? cetatea e vie de acum înainte doar prin ei. şi doar prin cuvinte.
IV
ziua se anunţă frumoasă. munţii par mai înalţi şi apa mai limpede. câţiva pescăruşi îşi fac rondul de dimineaţă. e o ceaţă de iubire în jur. totul e pur. ca într-o nouă viaţă. pornim în croazieră către grota albastră. vaporul desparte marea în două. jumătate nouă. jumătate vouă. cetăţi din alte timpuri reapar pe stânci. în timpul nostru. pe aceiaşi munţi. şi marea e tot mai albastră. o insulă. încă una. şi încă una. insule-cetăţi cu nume de sfinţi. oare sfântul le ocrotea sau zidurile atât de fierbinţi sub soarele verii? ieri – ziduri. astăzi – legi. cum eşti mai bine păzit? şi cu atâtea frumuseţi în jur mai vrei să fii la adăpost sau cucerit? pătrundem în grotă. o, cât de albastră e apa! cupola – cât de măiastră! probabil aici era o ascunzătoare de comori. dar ce comori pot fi mai de preţ decât comoara din faţa noastră? le facem loc celor ce vin. şi ieşim. din nou în larg. ce e frumos durează puţin. un steag nou flutură pe catarg. nava îşi continuă drumul pe mări. căpitanul ne face semn. ne arată, în depărtare, nu ţărmuri, ci frumuseţile următoare.
V
seara vizităm citadela. aşezată la marginea mării, nu ştii dacă marea o străjuieşte sau dacă ea străjuieşte marea. ziduri vechi şi înalte. din piatră. ca să dureze. străzi înguste şi pietruite. ca într-un labirint. lumina de argint a lunii peste ziduri şi magazine de lux luminate. turnuri de pază şi turnuri de biserici. terase luminate de făclii. câţi dintre cei vii de azi se mai gândesc la viii care-au fost? între ziduri e amintirea lor mai vie. muzeul? o trezorerie de îndeletniciri uitate. unelte. vase. arme. şi armele durează. mai mult decât cei care s-au folosit de ele. şi rochii de domniţe tinere. şi ele dăinuie. în amintirea unui trup de vis. mulţimea, iată, ia cu asalt cetatea. cucerită însă e mulţimea. de-atâtea frumuseţi e cucerită, că timpul pare-a sta în loc o clipă. destul cât să vedem cum cei de ieri pe cei de astăzi îi salută. destul ca să-nţelegem că-n viaţa noastră e şi viaţa lor. cea vie. dăruită. aşa cum noi nu pentru noi trăim, ci pentru cei ce vin în urma noastră. căci, singură, doar viaţa merge mai departe.
VI
dimineţile sunt ale mele. restul zilei îţi aparţine. şi dacă vorbim de timp, să ne-amintim. de orologiul cetăţii. vezi? turnul arată urmele vremii. dar el, care măsoară vremea, arată la fel. după sute de ani. e la fel de exact. la fel de util. ştii tu ceva mai exact decât timpul? mai neînduplecat? dimineaţa, sunt primul care se trezeşte. îmi beau cafeaua, în linişte, pe terasă. cu munţii în faţă. vegheat de luceafărul de dimineaţă şi câteva stele. care dispar în curând. cum o fi fiind viaţa în stele? cum o fi fiind o viaţă de stea? în hotelul de lux steaua albastră turiştii dorm din viaţa noastră. din viaţa lor la fel de ne-nţeleasă. şi soarele se pregăteşte să răsară. de după munţi. şi marea îşi face simţită prezenţa. cu-n vuiet de valuri izbite de stânci. ai zice că-n paradis te afli. nu pe pământ. şi primul gând te duce departe. departe în timp. când din cuvânt se iviră toate. toate aceste frumuseţi divine. şi ochiul nu se mai satură privind. şi sufletul se-ncântă. ca-ntr-o beţie sfântă. din care n-ai mai vrea să te trezeşti. dar soarele răsare. începe ziua. te las pe tine să mi-o împlineşti!
VII
iubita mea a strâns pietricele colorate şi scoici. eu am adunat valuri. peisaje. şi ţipete de pescăruşi. impresii şi gânduri. le vom duce în patrie. suveniruri. de la marea cea mare. dar cui foloseşte colecţia mea? iar cel ce-o primeşte va ştii oare s-o folosească? am făcut comparaţii, analize şi studii. de ce o ţară e mai frumoasă ca alta? de ce o ţară e mai bogată ca alta? am găsit răspunsuri. am de dat sfaturi. cui foloseşte? căci nu e patria pe care o porţi în suflet cea mai frumoasă dintre toate? cea mai bogată? şi totuşi. sunt atâtea lucruri care trebuie schimbate. sunt atâtea de clădit din nou. dar începând cu omul. pe el să-l reclădim. oare nu el sfinţeşte locul? avem nevoie de o înnoire. avem nevoie de înfrumuseţare. generală. aude cineva? chiar trebuie s-audă cineva. iar când pornim din nou la drum să fie patria din suflet chiar patria cu care ne mândrim.

Alin Claudiu Baciu: Acum ești doar Ea...


Cu fier roșu încins arde-mi pe piele
Să nu mai pot iubi cât oi trăi
Cu lanțuri leagă poarta inimii mele
Deschide-o din nou când n-oi mai fi
Desfă palmă stânga și dă-mi înapoi
Promisiuni, iluzii și clipe de miere
Nu mi-e dor de tine nici măcar de noi
Mă mint mai mereu trei ceasuri rele
Cu demoni alerg să mă lupt fără tine
Îngerii mei au murit în zadar
Cândva am fost doi, azi doar eu cu mine
Îmi joc toată viața pe ultimul zar
Șoaptele multe în rău mi le varsă
Nevăzută te fă căci ochii mă dor
Pe întreaga ființă tu încă stai arsa
Îmi vei curge în vene până am să mor
Plâng nu mi-e frică de trei stropi de rouă
E sufletul meu vărsat pe podea
Gândul la tine mă rupe în două
Cândva te iubeam, acum ești doar ea
Plutești în largul zării ușor fără mine
Cu soarele în față ai învățat să zbori
Acum alte vise fac parte din tine
Privește-mi cerul nopții când ai să treci de nori.
(Sfîntu.)

Viorel Birtu Piraianu: Umbra

ai plecat să cânți în corul de îngeri
drumurile noastre sunt astăzi pustii
nu e lună pe cer, nu e soare pe mare
cuvântul plânge pe drumuri târzii
ce întuneric, în mine, în jur
de unde vin și unde curg doar ape zbuciumate
mai trec în zbor râzleț
șir lung de vise sfărâmate
cuvintele mi-au dispărut pe rând
cui azi să cânt balade într-o noapte
frumoasa mea cu ochi căprui
tu ai plecat la cer în cor de șoapte
locuiesc acum, cu mine, cu timpul și moartea
cad umbre în ape adânci și te plâng
te așteaptă nesfârșitul
eu am rămas aici, să cânt la lăută, sfârșitul
cresc imagini himeric pe cer
ce să cer, ce să sper
pașii se scurg în biserici de suflet
în dansul înserării pe-o cruce
aș pleca, dar cum pot să zbor
cu aripi arse de-al meu dor
mi-e sufletul zbucium etern
și durerea mi-e soartă în infern
legat de țărm
nu plâng, nu gem și nu blestem
sunt doar o umbră sau o rană
prin care mă încheg în noapte

Daniel Luca: Croitorul de noapte

        

Aflându-mă într-un lan cu grâu îmi este foarte greu să vorbesc despre un spic sau un bob știind că în timp acel bob va lumina , cu candoarea și suplețea sa, întregul câmp. O voi face promițându-mi mie însumi că nu îi voi știrbi din frumusețea înălțării.

       Iată-mă, așadar,  făcând o incizie, de loc ușoară, unui volum de versuri semnat de
Daniel Luca: Croitorul de noapte, Editura Inspirescu/2019. 

        Puritatea și bunătatea omului o spune sufletul, aș zice eu cunoscându-l, prin vers, pe Daniel Luca. Dincolo de dominantele stării poetului Daniel Luca, găsesc prospețimea vie revigorantă a frumuseții din cuvânt, ca expresie a aceea ce a fost și, evident, a aceea ce este. Citind și recitind cartea de poezii, Croitorul de noapte, semnată de Daniel Luca, prospețimea stărilor ne invită și ne reîntoarce la fila de început a sufletului acestui poet care nu experimentează, ci vine apăsat și pregătit pentru a surprinde realitatea fără nicio cosmetizare. Autorul ne oferă firimituri din el, pregătindu-se, în acest fel, pentru o confruntare cu noi și cu realitățile altora.
        Limbajul simplu derivă din simțămintele interioare care construiesc, în final, complexitatea. O complexitate a trăirilor care, pe alocuri, trebuie descifrată din interior spre exterior și invers. Straniu de simplu, dar spectaculos, autorul vine și ne oferă imaginea sufletului său. Da, iată autenticul care realizează conexiunea dintre stări: ”Nu credeam /că e atât de periculos /să fii drogat cu iubire /până nu m-am trezit de unul singur /păzind un cactus în mijlocul deșertului” (Drog/pag.49), sau: “în palme / îmi cresc /linii știute de fluturi”, ( Aripi/pag.5).
        Tenta pe care autorul o dă întregului ne creează imagini cu efecte nebănuite, dar ne și dă posibilitatea de a le interpreta individual în funcție de modul în care au fost plasate, fie un întreg, fie secvență cu secvență. Facilitățile create pentru a putea intra în stările poetului sunt multiple și depind de abilitățile acelora care încearcă să le recepteze. Construcția textelor este una simplă, definitorie pentru formele de propagare a frumuseții sufletului. Daniel Luca, în multe dintre scrierile sale, încearcă, dar și reușește, să aducă îmbunătățiri (a nu se înțelege cosmetizare) stărilor folosind, în exprimare, latura aforistică, destinată în principiu esenței. O latură deloc străină autorului.
Așadar, scriitura lui Daniel Luca nu este, și nici nu poate fi, o întâmplare sau un exercițiu, ci mai degrabă este o explorare menită să descopere și să redescopere minunea dumnezeiască din interiorul creației lui Dumnezeu. Unii ar putea spune că Daniel Luca este, sau poate fi, predispus la “riscuri seismice” sau, mai bine zis, depășirea unui perimetru seismic, într-un anumit loc și într-o perioadă de timp, conturbând și diluând, în acest fel, esența lucrurilor. Adevărat, dar numai până la un punct. Din unghiul său de vedere, și nu numai, poetul, așezat confortabil, chiar pe muchia unui obiect ascuțit, poate mima o luptă ofensivă cu sinele. El nu este, și nici nu poate fi, o pradă a lucrurilor închipuite. Preventiv, totuși, își păstrează îndrăzneala de a-și construi o redută, în cazul unei stări de urgență, pe care o va folosi, sau nu, atunci când scenariul de apărare devine o traumă. Tot ceea ce poate fi plauzibil, în această apărare, vine tot din interiorul cuvântului. Adică din poezie: „de ce nu mă leg de licuricii de pe bolta lunii /de gânguritul soarelui la amiază /de ce nu îmbib cu parfumul petalelor /foaia de hârtie pe care aștern versuri /să gâdile nările oricui /de ce nu elucubrez despre dragoste suferință viață moarte /pe pagini întregi ci doar cu pipeta /de ce nu-mi pun sufletul pe tavă mură-n gură poetofagilor /ajuns în stradă /zgâindu-se la mine /vreau să dorm i-am zis să mă odihnesc /mă așteaptă răsăritul”(Eul poetic meditativ, pag.54).
Constat deci că nu este o luptă inegală, nici cu sinele, nici cu timpul și nici cu Dumnezeu. Așadar, Daniel Luca nu este un poet care tranzitează stările folosind cuvântul, ci este un alt tip de poet, care își pune la bătaie întregul fond al existenței. Uneori, în mod obsesiv, comunică, și nu întâmplător, cu toate formele și elementele ființei. E de fapt un fel de soft care furnizează din interior toate elementele de bază care prin asociere scanează și citește viața fără a deprima sufletul într-un fel sau altul.
Daniel Luca nu scrie în stil diferit, față de alții. Daniel Luca respiră, vede și își trăiește stările diferit. Adică simplu și firesc! ”Ivit /din rătăcire /și vise /mă întrupez /într-un fir /de nisip” (Întrupare, pag.62), ori “ Fur timp /sunt prins /și închis /în clepsidră” (Hoț, pag.63).
Scriitura lui Daniel Luca este vie, pigmentată ici-colo cu un zâmbet atârnat de colțul gurii care te face să tresari și să-ți demonstrezi ție însuși că exiști.
Și ce poate fi mai elocvent decât un autodenunț! ”Mă trezesc / în mireasma brațelor tale /înflorite în jurul gâtului meu (…)(Albine, pag.55), ori această explozie:”M-ai găsit /fără să mă cauți /fără să mă ascund /m-ai prins nepregătit /ai năvălit peste mine / altfel de urlet /taifun / dezmebrându-mă în celule”(Taifun, pag. 48)

(Teodor Dume, membru U.S.E)

Vlad Anghelescu: occidentului...


Descărcare,
furtuna este deasupra,
peste noi! Va veni ura, vesele uragane,
gingii de babuin, rârâieli de Vichy,
apa clocotilda, tilbuhoglinda,
zvastica, secera, ciocanul
vor bate cu bulanul,
vom mânca lut,
visa lampioane,
pe cei buni
îi vom urca în vagoane,

cei lași
antrenați cu gherila
vor instiga apoi filma,
denatura, tăia BEC-ul din abajur,
tot ei vor aduce lumina...

Occidentului
"pour toujours l'amour!"

Amalia Achard: Eu, omul


Eu mă sfădesc, vulgară, cu gândurile mele
şi liniştea de-afară mă ceartă c-o-ntrerup
când lumea asta pusă aşa frumos sub stele
îşi trage noaptea caldă de vară peste trup.

Şi-atuncea tac umilă în faţa măreţiei -
căci ce sunt eu în lume ca să mă cred ceva?
Nimica nu mai cuget, şi pradă cad beţiei
de-a şti că sunt infimul unui sublim, cumva.

Şi lunii-i zic: stai, lună, cu mine-n astă noapte
şi spune-mi, cum vezi omul din cerul tău, mereu,
îl vezi hidos cum este la suflet şi în fapte,
sau cum se vede el - un sfânt frumos, un zeu?

Şi ierbii-i zic: stai, iarbă, cu mine şi veghează
şi spune-mi fără jenă, ce crezi tu despre om?
Când el, doar cu venin pământu-ntreg tratează,
cum poţi rămâne moale sub pasul lui diform?

Un fluture, pe lampă venind să-şi ardă-aripa,
cu mâna îl alung şi-ntreb aşa-ntr-o doară:
dar tu, efemeridă, în viaţa ta cât clipa
avut-ai timp să suferi de-a omului ocară?

Şi nimeni nu-mi răspunde, că toate-s îndeajuns
de sus de-orice întrebare ce-mi vine mie-n gând
şi cosmosului însuşi nu-i pasă de răspuns
şi-n noapte, ruşinată, eu, om, adorm plângând.

Camelia Boț: Melancolie de toamnă


Iubite, mai trece și-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.

M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.

Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca și toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...

De sub gene-o lacrimă îmi curge
Și-n ea toamna aievea se-oglindește,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-oprește. 

Iubite, pleacă și această toamnă,
Frunzele-mi sunt așternutul rece,
Ș-un dor cumplit la iubire mă-ndeamnă
Trecând cu tine prin toamna ce trece.

Marin Moscu: Mântuirea prin cântec

Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri

Cu pieptu-mi nărăvaş am mers prin istorii,
Răsărit şi apus am înălţat din scutec
Şi munţii şi marea, şi câmpia
M-au mântuit, m-au mântuit prin cântec.
Vântul şi soarele, norii şi stelele
S-au născut la mama în pântec,
Au ţipat româneşte şi-au crescut
Cu mântuire, mântuirea prin cântec.
Tata a omorât năpârci între degete,
Istoria o renovează în descântec,
Eu mi-am luat avântul spre soare
Să mă mântui, mântuirea prin cântec.
Dumnezeu mă plimbă în raiu-i de mână,
Printre stelele-i cu grijă alunec,
Piroane imense plâng pe o cruce
Mântuindu-mă, mă mântui prin cântec!

Firoiu Cristina Maria: Vinovat de suflet:


Acum, când nimeni nu îmi știe glasul
De parcă eu am răstignit tăceri
Imi potrivesc la ora fixă ceasul
Ce ticăia cu sufletul de ieri.

M-am despărțit cu toate ale mele
De tine, vorbitoare de amor...
Tot ce am vrut a fost să umblu lele
Prin viața ta, o viață și-'nc'-un dor!

Te-ai risipit prin verbe cam străine
Nici nu puteam să te iubesc cu noduri
Și-apoi plecai de-aici până în cine
Desfigura un miez și scuipa gloduri. 

Nu te rețin, sunt cel mai vinovat
Străin plecat să-ți scrie libertatea,
Căci m-am trezit cu cel nevinovat
Să îi predau iubirea ta de-a gata! 

Păstrez din tine doar o mică parte
Ce a citit poeme de amor
Și a stiut să urce spre cetate
Cu oameni vii ce au murit de dor.

Să nu uiți să iubești pe placul tău
E frig și uneori... mai vine toamna,
Ar fi păcat să nu-l păstrezi mereu
Pe cel din locul meu ce-ți tine haina.

Iar eu mă plec în fața gleznei tale,
Nu te gândi că va-'nțelege brusc
De ce te-am retrăit peste canoane,
Vă las acum... căci ...vinul a fost must... 

Iar celor vorbitori de limbă goală
Le voi trimite câte un caiet
Să scrie ei ce se ascunde-n rană
Și care-i vindecarea de poet. 

Vă las acum... căci ...vinul a fost must...
Doar eu mă plec în fața gleznei sale,
Nu vă gândiți că va-'nțelege brusc...
Dar voi purta,
Eu voi purta
mirosul
dumisale...

Badescu Alexia:***


aș putea să mă îndrăgostesc cândva
de un arlechin
sau de un dromader fără șenile
dar viața e prea scurtă pentru a recidiva
în nebunia unei luni prea pline

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10