Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Olga Alexandra Diaconu: N-am să-ți mai spun cât te iubesc


N-am să-ți mai spun
cât te iubesc -
mai bine munții-i
las ascunși
de vraja ta să nu se lase
nici ei pătrunși

N-am să-ți mai spun
cât îmi lipsești –
mai bine ascund
apa mării
să nu se mai reflecte-n ea
privirea ta în faptul serii

N-am să-ți mai spun
că nu te uit
și că mă doare depărtarea
că sunt doar dor și așteptare
din zori și până la zenit

N-am să-ți mai spun
nimic, de fapt,
ca tu să crezi
că nu te vreau,
la tine că
nu mă gândesc
și că m-a cuprins uitarea

Și toate astea eu le vreau
pentru că tu
nu știi ce vrei –
înlături tot în calea ta
ești numai fulger și scântei

Aștept acum, după furtună,
să vină iarăși vremea bună.

Dinica Cristian Ovidiu: Numai de bine


moartea îmi mănâncă din palme
ca o pasăre flămândă
slujnică hadesului,
în timp eu ce visez morții noi
ea îi duce spre câmpiile Elizee,
Charon vrei argintul?
nu avem mărunțiș ia-ne în barca ta îți vom plăti
în versuri spun cadavrele!
răposații împart de zor cerul în felii
pe care le vor da celor ce vin

să-i întrebe de una de alta
ispitiți de gânduri.

Restituiri: Adrian Păunescu, Singur fără nimeni


Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
Pe fiecare de singurătate.
Acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
Ferească-mă de mine Dumnezeu.
Ferească-mă noroiul de noroaie,
Ferească-mă plouândul nor -- de ploaie,
Ferească-mă singurătatea mea
Ca singur să mă nărui pe podea.
Şi gura să-mi aud cum milă cere
Vreunor paşi din vreo apropiere
Şi, fără nimeni, să mă sting în glas,
Pe lume cât de singur am rămas.
Atât de singur sunt pe-acest pământ,
Că nimeni nu va şti dacă mai sunt.

Constantin Mosor: O lacrimă și-o floare


O lacrimă și-o floare de cireș
Rămaseră pe drumuri amândouă!
Se întrebau în cor de ce nu plouă
Când ceru-i ține locul unui preș!

Lacrima-i zisă florii: - De ce plângi?
Frumoasă ești, cireșul te iubește
Chiar dacă pe la vârf îmbătrânește...
Nu e păcat destinul să ți-l frângi?


Du-te, culege clipe, fugi de-aici...
Eu mă nu mă tem de plâns,căci el mi-e rostul,
Iar cerul îmi zidește adăpostul,
Doar cât să-ncapă pașii mei cei mici!

Plâng eu în locul tău, dacă primești!
Răsplată nu voiesc nici măcar una,
Lacrima-i zise florii, însă Luna
Veni cu patru aripi îngerești!

Constanta Popescu: Portret cu poeți...


Poeții n-au anotimpuri și interdicții,
printre tristeți, singurătăți
și distanțare,
numără frunzele uscate,
presează niște lacrimi cristalizate,
în suferință și în zile fără soț,
pot deschide bisericile,
cu fața la soarele
tot mai rar, mai nesigur.
Și când toate îi șlefuiesc până la sânge,
strălucesc, germene al seminței divine,
chiar și-n genunchi,
sunt tot mai frumoși...

Vlad Anghelescu: Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri, Versuri...


Paraziți

Să cânte la paradiți
ori bandiți
la parastas.
Ei, ca niște
Sfinți-Paradiți
deparazitați cu Raid
peste Paradis.
Cu bis peste vis.
La bandiți.
Să le cânte Paraziții
"Raid cu flit",
ultimul hit.


Vindecare-nu se poate

Jalea inspiră
compasiune,
iubire,
risipire...
vană.
Așa se ajunge
la vamă,
într-o toamnă
să dai
faliment.
Și spui profesionistului
rece, absent:
jalea inspiră
compasiune,
iubire,
risipire...
vană.
Moare orice sentiment.


Aspasia din Milet

Îmi vine să plâng.
Icoana iluziei se întărește în ferecături.
Frankenstein, Ecorșeu Malefic, Hermes,
Picior de Ciclop...
Transpirația literelor a deranjat musculițele.
Cad frunzele statuilor zeițelor.
O aleg pe Aspasia din Milet
în locul Diotimei.

Primim de la cititori:

Gheorghe APETROAE

ALEXANDRU NEMOIANU,
un filosof al istoriei și al spiritualității noastre naționale, un intelectual român rasat și mare patriot, chiar dacă destinul l-a impins a hălădui în alte locuri, pentru a-și asigura existența. Cuvintele sale însumate în eseul „Biserica Română trebuie apărată”, apărut în prestigioasa revistă EXTEMPORAL LIRIC, coordonată de Teodor DUME, un alt intelectual român prestigios, sunt principii morale și existențiale de valoare socială și spirituală, care, prin contribuția nobilă a ierarhiilor eclesiastice, având ca pivot axial- referențial pe marele ierarh-arhitect, patriarhul Daniel, prin care se hăruiesc cu lumina credinței și cu morala cristică, fără exagerări mistice, marea masă de creștini din România, asigurând, astfel, eternitatea în credința cristică a neamului românesc... Sunt acestea, alăturate istoriei și culturii, principii naționale, de la care nu putem nicicând abdica și, de aceea, mi-am permis să relev în continuare câteva fragmente din acest interesant și valoros eseu: „Nu pot fi enumerate aici realizarile Patriarhiei in vremea pastoririi Prea Fericitului Daniel. Dar doua lucruri esentiale trebuie amintite. Este vorba de implinirea visului romanesc de a avea o catedrala monumental in Bucuresti. Lucru care s-a implinit cu prisosinta. Iar a doua lucrare priveste un fenomen colossal din viata Neamului. Este vorba de migrarea unui foarte mare numar de Romani in tari dezvoltate, in cautarea de oportunitati economice. Patriarhia Ortodoxa Romana nu i-a uitat si nu i-a abandonat. Structuri eclesistice care sa le poarte de grija au fost asezate in toata lumea si locasuri de rugaciune care sa ii adune au fost ridicate. In acest fel, toti acesti Romani au centre tari care sa ii tina si in Ortodoxie si in Neam. Patriarhia Ortodoxa Romana este SINGURUL asezamant romanesc care a facut ceva esential pentru Romanii pribegi. Ar trebui sa nu uitam asta!
Se poate spune că Preafericitul Daniel a făcut cu putință și a asigurat viitorul Bisericii Ortodoxe Române în veacul XXI.„.... ”In momentul de față Biserica Ortodoxă Română are, în persoana Preafericitului Daniiel, un Patriarh providențial .Un ierarh care ,cu mâna fermă și cu dragoste , așează Biserica milenară Ortodoxă Româna pe temelii trainice și care Patriarh face pentru Biserica Ortodoxă Română viitorul cu putință”...”.Biserica, între altele, are menirea să promoveze și apere Dreapta Credință, să adune neamurile,să le unească în Pravoslavnicie către slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În afara Bisericii Drept Măritoare nu există mântuire”....„Biserica este a ordinii și nu a haosului și confuziei. Biserica nu este a haosului și dezbaterilor fără rost, este a ordinii și ierarhia ei strictă este în același timp cea mai bună, căci este ierarhia dragostei.”....„Harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică a făcut ca în toate vremile să avem vladici vrednici, pe măsura vremilor și pe măsura a ceeace merităm. În momentul de față un asemenea Ierarh vrednic este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel. El este un om cu o pregătire teologică superlativă și mai ales, potrivit vremii de confuzie, teamă existențială, îndoială pe care o trăim. Hotărât și aspru, El inspiră respect și, cred, atunci când este cazul, teamă, frică. Patriarhul Daniel arată că ierarhia Bisericii nu este a haosului, este a strictei ascultări, fiind o ierahie a dragostei.”.....„Confruntat(ă) cu vipera ateistă și uneltele sale, Biserica Ortodoxă Română răspunde prompt, întotdeauna la obiect, "pune la punct". La fel de promt poate răspunde Biserica Ortodoxă propagandei catolice și a cultelor protestante.Ramuri care își zic creștine dar cărora le lipsește înțelegerea teologică și mai ales le lipsește Duhul Sfânt”...”.
Acest eseu este mărturisitor, întăritor în credință și în morala ceștină a Poporului Român, un popor încercat la aceste vremi, ca și în altele, de acele ideologii demonice occidentale și nu numai, destrucționiste, care pot fi diseminate cu mai multă ușurință în conștiința unor entități mai puțin educate moral și spiritual. Sunt aceștia din generațiile mai tinere, fără conștiința în Dumnezeu și fără suflet, fugiți din sfera umanului, care pot fi animalizați mai ușor sub imperiul digitalizării electronice și care pentru a rămâne într-o condiție umană , printr-o religie curată, morală și fără misticism, printr-o biserică română care trebuie cu sfințenie apărată, cât și prin aportul științelor umaniste, un panaceu al învățământului laic, toți aceștia, cuprinși de încercări demonice, antiumane, trebuie să fie luminați, iar atitudinile lor ostile, antiumane și antinaționale trebuie anihilate și eradicate... Felicitări, domnule profesor Alexandru Nemoianu!!! Vă muțumesc toți românii adevărați pentru că ați abordat cu amplă cunoastere și cu mult realism rolul național și european al religiei ortodoxe și cel al implicării clerului Bisericii Ortodoxe Române, cu exponentul ei, Preafericitul Daniel, în normalizarea condiției socialului românesc din țară și din diasporă, un exemplu demn de urmat pentru toți creștinii și laicii din Europa și din întreaga lume, astăzi, când se pare că ne aflăm într-un moment crucial, când mulți din generațiile mai tinere și mai puțin instruiți, debusolați sub aspectul cunoașterii rolului spiritual istoric umanizator, benefic al creștinismului societar în istoria națională și a lumii, se depărtează, într-un mod de neimaginat, de valorile teologice creștine, spre a face loc incisivelor religii necreștine și ocultismului mondial vulgar și inuman.

Gheorghe Apetroae: PRIMITIVA ICOANĂ - THE PRIMITIVE ICON


Ca s-o subjugi, îi răstigneşti
fiinţa pe-o icoană-albastră...
I-aduni lumina și-i furi evul.
Tot semănând pe cer alt cer,
te creşti în ea tâlhar adamic…!
Spre turnul crist când o îndemni
la alcovul cald al închinării
din jaspul marmorei selene,
i-oferi în rost iubiri lactee,
prin vene-i sângerând cărări…!
Lumina de i-o sorbi din poală
în nostalgii, o porţi icoană
de eritrin și-o săruţi goală,
din frunte irişi să-i răsară
şi Luna-n straie chihlimbare...!
Tăcerii, mag, i-alergi fiorii
prin vocea plânsă: noi ecouri;
galactic silf siren pe larguri,
creşti tot plăcerile de margini
și cerul pe cuprins pelagic…!
Din valuri de topaz, smaralde
înşiri pe-ntinsu-i să-i acoperi
o fire -a ei, tremolă-n patimi,
cu crugul în amor sălbatic,
stea-n galaxii cu chip romantic…!
(Sibiu, 3.03.1988
Din volumul “ Greutatea sângelui”, “Versuri alese / Selected Poems”, Editura Universității„ Lucian Blaga” din Sibiu, 2015)

Sintagme literare nr: 5(46) octombrie 2020

 


          Revista Extemporal liric felicită pe toți colaboratorii revistei Sintagme literare.

Mulțumesște directorului acesteia, domnului Geo Galetaru pentru implicare și munca de zi cu zi privind selecția textelor în vederea publicării lor în revistă!

Savu Popa:***


Am observat,
De la o vreme
Las urme, mai mult
În interiorul pașilor
Care, deși orbi din naștere,
Mă duc la întâmplare
Prin aceleași locuri cunoscute,
Printre aceleași chipuri
Care, doar dintr-o complezență
De carton pătat de grăsime,
Își mai păstrează tencuiala.
Am observat,
Cu cât îmi cunosc mai bine propria casă,
Coridorul pare mai înșelător decât
O oglindă în care te privești
Noaptea pe întuneric,
Când tristețea
nu are început sau sfârșit,
nici pereți, nici uși
și când mergi mai încet, mai atent, prin ea,
îți apare o fereastră deschisă
în mijlocul podelei
și de dincolo
un soare se închide, se deschide
ca o pleoapă confecționată
din toate îndoielile
pe care le-ai avut.
Am observat,
Cu cât îmi întind mai mult mâinile în față,
Văd
Cum prin vene, mai întâi,
Îmi trec gândurile
Și mă simt ca și cum
Înaintez la infinit printre copaci cu scoarța
Cerebrală electrizată,
În timp ce o ploaie de noiembrie
Îmi ascute, apoi îmi tocește la maximum
Nervii.
Am observat
Că de fiecare dată
Când încerc, în zadar, să îmi amintesc
Anumite lucruri,
Izbucnesc în râs
Și simt că acesta nu e râsul meu,
Iar locul nu mi-e
Pe această planetă
Unde zilnic
Memoria
Se află-n grevă japoneză

Marcel Vișa: La coadă la mec


niște grași mă ceartă
că nu port modelul potrivit de mască
înfulecă din hamburgheri -cu privirea-
în timp ce mă acuză că le pun în pericol sănătatea
după o dușcă de cola par mai liniștiți
și-au luat doza de „vitamine”
coada între picioare
totu-i vis și armonie
pentru că se știe
covidul atacă mai ales burțile goale
protejați-vă de moarte
purtați mască peste mască peste mască
până la DumneMască
ancorați în carnal
viața e tot ce aveți

Mioara Băluță:***


aceștia sunt
cei ce au văzut
tot felul de lucruri. nebunia
celor triști. solizi ca o armură.
cei ce se simt apărați în epavele
de sub inimi. care își scot demonii
să fie chinuiți de lumina zilei.
cei ce cos, lipesc și bat cuie în soartă
gândindu-se că totul se va rezolva
apoi se scufundă amnezici
într-o deplină cădere stelară. sfinții
și praful iubirii lor. galaxii pentru lumi
care încă nu există - obiecte de studiu
pentru cei ce au ratat începutul vieții.

Toni Chira:***

 *

Ziua visez un cuvânt

ce este de fapt lapte de lupoaică.
Închid ochii și îi văd trupul
ce stă tolănit pe statuia ecvestră
a unui antonim.
E 753 înaintea unei ispite
ce va cutremura orizontul palpabil.
Noaptea văd trupul său zbătându-se între stele
atât de violent încât Mediterana
îmi îngheață corabia pe buza lui
și mă rog ca nici măcar să nu îmi șoptească,
să nu murmure...

       *

Începem amândoi o nouă rundă de box.
Tu îți cari trupul imens și îl așezi
exact între soare și mine,
doar așa, din politețe,
ca să nu sufăr de acea căldură
inexplicabilă ce cuprinsese ringul.
Îmi zdrobești fața, apoi pieptul,
Apoi, pe rând,
mâinile.
Te declari fericit, atotputernic
și stăpân a tot ceea ce te înconjoară.
Eu stau inert
precum un tandru mușuroi
în stepă,
iar când îți ridici laurii
ca să ți așezi pe frunte
îți dau lovitura fatală
și mor,
iar instinctul tău războinic
înnebunește.

 *                                                        

Eu sângerez izbit de inimi,
zdrobit de-un sentiment enorm.
Mă întorc către rebeliune cu aripi
și mă închid, la rândul meu,
în inima ta
ca să adorm,
ca să adorm, Dora.
Să adorm sub ochiul tău enorm,
de forma unui psalm
zugrăvit în alb.
Frageda ta voce împrăștie în aer copilărie și inocență.
Viața mea stă ca o praștie.
Este un moment în care ar trebui să mă torn deasupra sufletului tău,
idilă sau vis.
Ce depărtare și ce apropiere mă îndeamnă la un cuvânt absolut, precis!
Ne jucăm cu miere într-un borcan închis.

Carmen Pasat: ***



Uneori,
pietrele revendică
apartenența la un zid
constituind între noi
pereți groși,
fără nicio ieșire.
Întunericul are forma vieții
și abordează
nevinovăția sfârșitului,
pendulând
între nu eu
și… nu încă.
Dacă ar fi o fisură în zid,
poate am găsi o cale
să trimitem
un semn al speranței
printr-o pasăre cântătoare.
Și-atunci, dragostea
își va afla calea
să ajungă de la mine la tine
și înapoi.

Ionuț Caragea:" Insomnie"


poezia,
acest întuneric domesticit
de lumina ochiului interior
acestă inimă care se zbate
ca un fluture
în pânza de păianjen
a timpului
aceste amintiri care plutesc
ca frunzele toamnei
pe râul sângelui
această lacrimă
cu care ademenesc cerul
în timp ce pământul
mă ademenește
cu roua firelor de iarbă
acest vis care împrumută
aripile și cântecul mierlei
sau haina de doliu a umbrei
acestă piatră de pe suflet
pusă la temelia
noului paradis
acest turn în care ceasul
a luat-o cu mult înainte
pentru a privi cu mult înapoi
această cruce de piatră
deschizând poarta eternului mut
această cenușă care
prevestește uitarea
această insomnie
care mă alăptează la sânul ei
cu poeme

Nicu Gavrilovici: Viața ca un carnaval

A nu iubi este o boală gravă
Iar a urî e un cumplit blestem.
În lumea de nedragoste bolnavă
La mâini întinse și surâs vă chem.

Un zâmbet poate fi medicamentul,
O vorbă bună poate fi un leac...
Și eu si tu și el e pacientul...
De astăzi cu iubire cură fac!

O mângâiere e-o pastilă rară,
Un cald sărut e un benefic ceai;
Dacă dorim în suflet primăvară
Să părăsim al urii mucegai.

Deschide-ți larg fereastra spre aproape
Și extirpați putregăiosul ,,eu",
De moarte doar iubirea, să ne scape
Mai poate, căci iubirea-i Dumnezeu.

Prieteni, azi vă chem la nemurire,
Din egoism să înviem, astral!
Sunt toboșarul ce v-aduc o știre:
Putem schimba viața-n carnaval!

Gheorghe Grigurcu: Citate


*
Între atâtea promisiuni pe care viaţa, în chip oribil, le-a spulberat, una dintre puţinele pare a se confirma: acea potrivit căreia orice senior îşi găseşte, la nevoie, scutierul.*
*

Lupta cu suferinţa e o formă a luptei cu tine însuţi.

*
Nicio tristeţe nu are credit fără un sacrificiu care s-o justifice interior.
*

Uneori durerea e o simplă chestiune de poziţie a trupului sau a conştiinţei.

*
Prin însăşi disimularea sa, ipocritul dă dovadă că se dispreţuieşte pe sine.

*
Unele suferinţe sunt atât de mari, încât par a include obligativitatea unei recompense. Iată cum se susţine viziunea eschatologică!

Geo Galetaru: ȘI


ce mai știm
o desfășurare a
pauperității
în adânc aceeași fisură
oraș cu tentacule cu irizări cu incendii
aceeași fisură
oameni farse costumații triunghiul care
spintecă realitatea
vorbim
un ecou fără silabe fără omniprezența haosului
vindecări pe muchie de cuțit
aripi obscene noroi fabrici creiere cu
duminici
pustietăți
în adânc aceeași fisură
trupuri care
dau năvală
cuburi de aer
oh
dedicație pe o frunză
moartă
păsări
coincidențe
aceeași fisură

Mihai Traista: Balada amanților sinucigași


S-a interzis iubirea prin decret,
se sinucid din dragoste amanţii,
spre zări străine azi plecăm discret,
sub alte cruci să ne-ngropăm talanţii.

Se judecă iubirile pe rol,
instanţele amână pronunţarea,
Isaia dănţuieşte rock and roll,
iar moartea îşi descoperă chemarea.

Din valea mea urcând spre dealul tău,
se răscolesc trădările şi urlă
şi zornăie arginţii celui rău,
când luna poposeşte-n vechea turlă.

Din crucea mea spre crucea ta murind,
Ne îndreptăm ţinându-ne de mână,
cu paşii noştri alte cruci sădind,
ca nişte flori ivite din ţărână.

Ne cheamă iar străine zări discret,
sub alte cruci să ne sădim talanţii,
s-a interzis iubirea prin decret,
se sinucid din dragoste amanţii.

Firoiu Cristina Maria: Vinovat de suflet...


Acum, când nimeni nu îmi știe glasul
De parcă eu am răstignit tăceri
Imi potrivesc la oră fixă ceasul
Ce ticăia cu sufletul de ieri.

M-am despărțit cu toate ale mele
De tine, vorbitoare de amor...
Tot ce am vrut a fost să umblu lele 
Prin viața ta, o viață și-'nc'-un dor!

Te-ai risipit prin verbe cam străine
Nici nu puteam să te iubesc cu noduri
Și-apoi plecai de-aici până la cine
Desfigura un miez și scuipa gloduri. 

Nu te rețin, sunt cel mai vinovat
Străin plecat să-ți scrie libertatea,
Căci m-am trezit cu cel nevinovat
Să îi predau iubirea ta de-a gata! 

Păstrez din tine doar o mică parte
Ce a citit poeme de amor
Și a stiut să urce spre cetate
Cu oameni vii ce au murit de dor.

Să nu uiți să iubești pe placul tău
E frig și uneori... mai vine toamna,
Ar fi păcat să nu-l păstrezi mereu
Pe cel din locul meu ce-ți tine haina.

Iar eu mă plec în fața gleznei tale,
Nu te gândi că va-'nțelege brusc
De ce te-am retrăit peste canoane,
Vă las acum... căci ...vinul a fost must... 

Iar celor vorbitori de limbă goală
Le voi trimite câte un caiet
Să scrie ei ce se ascunde-n rană
Și care-i vindecarea de poet. 

Vă las acum... căci ...vinul a fost must...
Doar eu mă plec în fața gleznei sale,
Nu vă gândiți că va-'nțelege brusc...
Dar voi purta,
Eu voi purta
mirosul
dumisale...

Alexandru Berceanu: Palton de zăpasă


Ferește-ne de ger
și pune palton de zăpadă
pe umerii vremii
să nu moară sufletul lumii
cu geamul deschis
spre zborul de vultur.

Hoțul cu glugă din ceruri,
corb în hologramă de înger
se uită spre ziua dintâi
și ne împovăreză cu umbre.

Radu Branda: Îmi amurgesc și mie anii

Am mirosit praful de puşcă.
Rărunchii şi inima
Mi-au trecut prin cuptorul de foc
Şi în jalea ce-nfaşoară cerul şi pământul,
Mă surghiunesc
Departe de cei ce-i iubesc.
E clipa cand dorul se face durere
Şi zborul de pasăre-mi piere.
Deaceea plang privind spre cer
Căci anii ce-şi închid abisul
Cu ale lor porţi mari de fier,
Azi, mi-au ingropat tot visul.

Floarea Dutulescu: Din vara veșnicului vis


Din vara veșnicului vis, la tine vreau să mă cobor,
Ochii mei triști să-mi odihnesc pe trupul fraged, plin de-amor.
De mi te--oi întâlni în nori, cărări de stele îți clădesc,
Pe brațe te-oi purta cu drag, blândul meu dar dumnezeiesc.
Și-un prea plecat vasal, iubire, doar ție îți voi fi,
Cu veșnicia te-oi dura, prin infinit te-oi ferici.
Tu, lasă-te în voia sorții, să-ți fiu destinul tău,
Te chem cu glas nefericit, la poarta sufletului meu.
Ascultă-n zare, chip de înger, să îmi auzi cuvântul,
Din noaptea mea de catifea, trimit spre tării: vântul.
Te-aștept la țărm de univers, să nu te fure-un duh șiret,
Să-ți fiu misteriosul mire, căci mult te iubii în secret.

George Ioniță: ascunde-mă în amintirea ta


ascunde-mă în amintirea ta
să mă poți vedea
de o să vrei
te voi aștepta printre urme
și tot ce am atins
când te căutam prin ploi
sau împreună ne miram
că prea devreme-a nins
deși e incă toamnă
si frunzele pe ramuri mai sunt verzi
păstrează-mă în amintirea ta
să mă poți vedea
când dorul te va răscoli
și în tomnatice amiezi
la mine tu te vei gândi
te vei gândi...

Getuța Z Corbu:***

 Ca să fii puternică trebuie să ai vână...

se spune adesea despre femei
femeia cu zvâc se descurcă oricum,
oricând,
oriunde
bate un cui, schimbă roata la mașină
când e în trafic
dă marșarier la ieșire din garaj
Nu se teme de nimic, poate fluiera (cu două degete)
după bărbatul ce i-a atras atenția, apoi să-i arate mijlociul cu mâna (cum fac unii la șosea)
nu se jenează dacă i s-a rupt tocul și a aterizat pe caldarâm cu poala în cap, dezgolindu-și pulpa pân' la fese;
în astfel de cazuri femeia cu zvâc se ridică scuturându-se de praf, șuieră între dinți o 'njurătură, îl
scoate pe celălalt și pleacă desculță în lume

Dumitru Ichim: Denie


Din nou îs copil – primăvară cu denii –
Miros de salcâm, de pelin, de urzici,
şi mama îmi dă iar cămaşa cea albă
cu jocuri de crini înflorind în arnici.

Chiar lacrima lunii aduc din prisacă
arzând peste slovă în mâni de monah.
Mă’nchin cu mălinii şi -Ti pun lângă cruce,
adus de la stână, un fluier valah.

Reznic Cristian: Înger demonic


tu ești un înger demonic
o întruchipare
ce nu aduce zâmbete
căldură oamenilor
un înger demonic ce a coborât
în lumea celor muritori
în care eu am trăit liniștit
până ce nu ai apărut tu
și ai stat la fereastra mea
și s-au atins buzele mele
de buzele tale veninoase
am sorbit din veninul tău
ce se cheamă dragoste
și pe urmă ai plecat
lăsând amintiri
ce e viața fără tine?
un templu al iubirii
fără iubire
sau și m-ai rău
singurătate fără sfârșit.

Oana Frențescu: Abia colorasem visul


abia colorasem visul în roz
tăcerea galbenă îmbăta copacii
cuvintele cădeau pe rând în săgeți
puținul drum s-a scurs de tot
pe drumul de lumină

timpul a început să plutească în spațiu
pereții statici se lipesc de obraz
păreri ca niște umbre îi răstignesc pe loc
între goluri niciodată plecate

gândul plin de nămol caută metafore curate
un bob de toamnă târzie împarte vocalele rămase
din frunze pe străzile goale

erai în graba ultimului amurg spânzurat în fereastră
închegat în idealuri nedospite
slab
tot mai slab respiră imaginile nesupuse cuvintelor
sub steaua aceea zdrobită de stânci vâslind în larg mai departe

Radu-Andrei Popa: trecere


pe buze am săruturile ultimei toamne
din ele împletesc insomnii și le las să crească
sub mesteacănul devenit creangă
strâng la piept sticla goală și visele pline
și ultimele poze căzând precum frunzele
-peretele ăla fericit a rămas gol-
în aburul ăsta al apusului
scrijelesc tăcerea pe o eșarfă 

iar din privirea în gol
smulg trăirile cu același clește
cu care am scos măselele copilăriei
-aruncam dinții pe casă și vedeam corbii ciocănind în smalț-
acum le înșir ordonat
în sensul invers acelor de ceas
în cercul ăsta în care stau
noaptea mi se ridică în suflet

sub negrul mirosind a fum
îmi strâng trupul în poziția fetusului
pe poze am doar mâzgălituri de creion roșu
-dunga de aici pare un soare spart între fostele sărutări-
iau trăirile și mă acopăr cu ele până fac implozie
rămân cu ochii
mai albi decât mesteacănul ăsta
devenit un perete gol
așteptând eșarfa primei ierni

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10