Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Liviu Nedelcu: sinele meu

versuri     

Acel Cineva ce spune că sunt,
Cel ce mi-a dat suflet, voință şi gând,
Cel ce îl simt că în mine trăiește,
Cel ce din umbră mă călăuzeşte,
Acel Cineva din nevăzuta-mi fire,
e Sinele meu, picătura de dumnezeire.
E bunul meu sfetnic, prieten din vis,
e călăuza finală a vieții spre Paradis!
Şi chiar Paradisul se află în mine,
iar Sineĺe meu îl cunoaşte prea bine,
căci el e Păstorul spiritelor ce scântee,

Ștefan Popa: Codul piloților


zburăm în formație
escadrilă de MIG-uri
misiune de luptă aeriană
apărarea spațiului aerian
concentrare pe misiune
toți ascultam cu atenție
ordinele stricte ale comandantului
cu emoție-n suflet
cu gânduri ordonate
cu sentimente eroice
și disciplină ireproșabilă
toți păstram formația
zburăm în plină vară
la o altitudine colosală
privirea-n aparate
aproape de coechipier
nimic nu ne separa
pregătiți pentru a salva
coechipierul din dreapta
chiar cu prețul vieții
e scris în ceruri
un cod al piloților

Ștefan Popa, carte: Hristos în armată

     carte  

Lucrarea de faţă ”Hristos în armată. O sinteză a dimensiunii religioase în domeniul militar”, avându-l ca autor pe teologul și aviatorul Ștefan Popa, este un breviarum al interogărilor celui care voieşte ca toţi să vină sub stindardul lui Hristos şi toţi să reverse din inimile lor în brazdele cerului pacea, isihia Lui, care este cel mai veridic semn al părtăşiei noastre la cuvântul cel veşnic, la Hristos. Poate fi primită ca un mic compendiu de practici misionare în armată, dar cred că este mai mult o mărturisire de credinţă şi năzuinţă din partea autorului. Laudă lui pentru osteneală şi pentru faptul de a fi înţeles că îngerul îl găseşti mai aproape de suflet decât de bolta cerului, şi cred că l-a găsit.”

Pr. prof. univ. dr. Ioan CHIRILĂ

Mariana Mârza Kiss: Te-am căutat


te-am căutat
la marginea cerului
dar nu te-am găsit
te-am căutat
la împlinirea țipătului
dar ai fugit
te-am căutat
în cufărul zorilor noi
dar nu ai fost
te-am căutat
în inima mea
erai acolo
ai umplut-o cu tine
cu mirosul tău
cu piscuri albastre
de iubire
ai umplut-o
cu cascade
de vorbe nerostite
te-am găsit
erai
eu

Alexandru Pripon: Coboară moartea


Coboară moartea peste veac, tăcută,
Deși, în jur, mărșăluiesc fanfare,
Smulgând, cumva, din prăbușirea mută
Un nou prilej de a cânta mai tare.

Soldați încolonați atent salută,
Nederanjați vizibil de cântare.
Coboară moartea peste veac, tăcută,
Și o primim în pași de defilare.

Așa ne este lumea concepută,
Să nu pricepem semnele din zare,
Să așezăm zorzoane pe redută
Și să ne bucurăm în ziua-n care
Coboară moartea peste veac, tăcută.

Călin Oana Alexandra: Dor din dor de dor de tine


Dorul de tine, dor de noi,
Dor de dorul meu iubire,
Ce mã face sã aștept,
Cu drag șansa la fericire.
Iubirea dorul mi-l alină,
Și mã alintă în cuvinte
Din dragoste de fericire
Și de aducere aminte.
Te am în gând și în simțire
Te simt în fiecare por,
Ești dorință de nemurire
Ești visul unei nopți de dor.
Ești ambră în izvor fierbinte
Ești soarele ce mă încălzește
Ești primul gând ce-l am în minte
Ești îngerul ce mă iubește.

Marin Rada: Portret


Unele femei
sunt mai frumoase
decât propria lor
fotografie,
ele poartă
flori de primăvară
desenate
pe rochii subțiri,
de mătase,
au propria lor
liniște
cu care, în fața oglinzii
sunt, uneori,
mai frumoase,
se uită la tine,
își văd sufletul
răvășit,
au pielea catifelată
în jurul gâtului,
și știi cât de mult
te-au iubit,
miros a cireșe
de mai,
când vorbesc
se aude o pasăre
cântând
în pieptul tău,
fără grai.

Petre Ion Stoica:Ore plăpânde și zebre


Mă trage ața-acolo
Și ajung să visez Câmpia plină de febră.
Mânji ridicându-se din potcoave
De mult timp ruginite,
Salcâmi lăstărind din cozi de topor
Și din pereți. Mâini mari de țăran, crăpate.
În ele, orele ca niște pui de găină,
Plăpânde. Altfel,
Aici în oraș se primenesc zebrele, de către niște inși
Zgomotoși.

Getuța Zecheru:

 Catrene cu stele verzi

Tot cîntăm mereu de ele
Stele verzi și alte stele
Stau pe boltă aruncate
Ori pe plajă împrăștiate!
*
Înnoată în val pe mare
Stau înfipte în cărare
Din pahare sunt sorbite
Cu măsline înghițite!
*
Stele verzi și colorate
Cu toate au fost cîntate
Chiar de sunt scînteietoare
Nu se văd dacă e soare!

Cadar Katalin: ***

                                        

Pe drumul bifurcat al orelor,
Timpul trage minutele după el,
fundele secundare se desfac,
rând pe rând
și se agață în câte un colț de vis
al unui anonim.

Când Amurgul se metamorfozează într-o proză,
încă nescrisă,
pe nisipul din palma Eresului
fără noroc.

Când trompetele anunță marșul cadențat al Morții
și fluturii vor rămâne captivi în memoria unei idile,
trăite imaginar!
Idile

Alexia Bădescu



și stau plictisit ca un rege-n ruine
la marginea clipei s-au tras jaluzele
pământul mai geme a crâng în suspine
a iarnă de stele

mă vând periodic pe vorbe perfide
din gând de mărire devin întuneric
doar golul mai suflă timid prin firide
de suflet isteric

și râd la o masă zbanghie irozii
de dansul prelins în absurd de robie
fecioarele-și plâng în surdină toți morții
de inimă vie

Ella Poenaru: Portretul alfabet

poezie

În fiecare zi cu soț scriam o scrisoare
pe care recitind-o în ziua următoare
nu mai aveam curajul să o postez
mereu schimbam câte-o virgulă,
o literă sau chiar un cuvânt întreg uneori
un sufix nepotrivit, un verb demodat
un epitet prea ambiguu să descrie
progresia scaunelor goale
un trecut ce atârna ca o tinichea poleită
necunoscutul ce se profila amenințător
în pagina de viitor
în toate zilele fără soț
decupam cuvinte noi din dicționar
lipeam benzi mici negre
peste cavourile gândurilor sugrumate în fașă
peste toate cărările neîncercate
eratele nu erau permise
cu trecerea anilor
dicționarul devenea din mai ușor
o dantelă fantască se țesea printre franjurii paginilor
prin ochiurile căreia puteam privi
ca prin mii de ferestre deschise
lumea fără etichete preconcepute
de partea cealaltă altcineva îmi reconstruia
mereu incomplet
portretul alfabet

La mulți ani, Daniel Corbu!

 Daniel Corbu,(născut, 07 aprilie)



Din nou aprilie cu miraculosu-i spectacol.
Din nou 7 aprilie şi din nou
întrebarea:
Câte trupuri s-au zvîrcolit în
iubire
câtă dragoste s-a risipit asemenea pulberii
câte dimineţi au sărutat victorii
şi moartea
ca un plâns
străbătând imperiile
de câte ori învinsă a fost
până să mă aleagă o naştere?
(Autor: Daniel Corbu)
Redacția Revistei Extemporal liric, îi urează, sănătate, muulte bucurii și un călduros:



La mulți ani, Nichita Danilov!

 Nichita Danilov

Unul din cele mai frumoase cadouri pe care le- am primit în primăvara asta: e vorba de cartea mea de eseuri si portrete literare " De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă", apărută la editura Tracus Arte, Bucuresti. Se regasesc, printre alte eseuri, portretele multor scriitori tineri si ale celor din alte generații, precum și portretele multor scriitori basarabeni.MULTUMESC, Ninei și lui Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române din București ! MULȚUMESC poetului Teodor Dună! MULȚUMESC pictorului Radu Carnariu pentru realizarea coperții!

(Nichita Danilov, născut pe 07 aprilie)

Redacția Revistei Extemporal liric, îi urează sănătate, multe bucurii alături de un călduros, "La mulți ani!"

NIȘTE TREPĂDUȘI

De-a lungul vremii, dar mai cu seamă de-a latul și de-a curmezișul ei, am întâlnit tot soiul de trepăduși culturali, al căror singurul merit e că se lipesc de biografia câte unei personalități culturale precum muștele, scuzați comparația, de fundul calului, încât nu reușești să-i alungi de acolo nici cu fumigații, și nici și spray pentru muște și gândaci. Astfel de oameni se dau de ceasul morții ca să rămână, prin alții, în actualitate, ba chiar încearcă să intre, odată cu obiectul adulației lor, și în eternitate.
Nu trebuie însă să te bazezi nici cât negru sub unghie pe onestitatea sau fidelitatea lor. Nu, astfel de lucruri nu le stau în caracter. Ei își schimbă opiniile în funcție de cum bate vântul.
Azi, de pildă, dacă vântul bate în favoarea lui Brumaru, sunt cu Brumaru și au aversiune față de Ursachi. Mâine însă, dacă direcția se va schimba, își vor schimba și ei opiniile cu 180 de grade, adulându-l pe Ursachi, și blamându-l pe Brumaru cu același zel.
Nu trebuie să te enervezi, nici să-i tratezi cu sictir. Căci, s-ar putea să ți-o coacă peste noapte, devenind brusc adulatorii tăi. Și se știe, că la lingușiri și adulații, nimeni nu-i imun. Tratează-i, deci, cu amabilitate, în fond, de ce să-ți consumi neuronii: sunt, totuși, niște trepăduși.

Aurelius Belei: Magnolia

                                  

O singură magnolie am iubit
în dimineața eternă a inimii
avea numele tău în petale
cu sunet de îngeri coborâți
prin curcubeu de departe
și zâmbea cerului
senin după senin
lăsându-mi tainic sens
ori de câte ori
o îmbrățișam
cu primăvară.


De ziua poetului
Rogu-vă măcar așa
oameni ai gândurilor
printre un acum și aici
să ne simțiți lumea cu inima
și să vă auziți raiul cu sufletul
lumini preaînalte ce sunteți
aprinse de îngerii
clipelor!

Adrian Păpăruz:


povesteşte-mi de tine
amintirile le-am pierdut
în lanul de maci

despre ochii tăi
catedrale în haos
despre părul tău
catarg în abis

povesteşte-mi de mine
nu mai ştiu cine sunt
 
de un veac
rătăcit
alerg fără tine

în numele tău
dăruieşte-mi un leac

pune-mi cuvântul
în palmele stinse
scoate-mă din mine

povesteşte-mi de noi

Ottilia Ardeleanu: matinal


dacă aș putea să înghit spațiul dintre noi
dumicat cu dumicat
în timp ce reflexia soarelui cumva
ar descâlci buruienile din viață
animalele se înmulțesc și
nu facem nimic pentru a opri mușcătura
în poem plouă strategic
stropii izbucniți din gura vreunui oropsit
cu existența pe banca din parc
nevopsită de sumedenie de ani
sar ca niște perle scăpate la bac
două mașini în fața mea s-au pupat
din necesitatea de iubire
abia m-am strecurat printre ele și
atunci gândul mi-a zburat salin la cum ar fi
să mă apropii așa de tare de torsul tău
să simt că nu am aer
ștergătoarele de gânduri rele abia mai fac față
șirul de oameni la volan este prea mare ca să
mă eschivez cumva de la acest drum foarte
matinal
și totuși dorul de a citi direct din privirea ta
ceea ce simt face oglindă
șoseaua
cotește oriunde pare că se înfundă în inima ta

Nelu Cazan: Strigăt

poezie
Astăzi...ni s-a schimbat viața...ca la teatru un costum,
Dumnezeu și-a întors fața..nu mai știm cei rău sau bun.
Am devenit cu toți râme,nu reacționăm deloc,
Printre noi,
lifte străine,ne-au pus viața la obroc.
Nu mai știm cei omenia,de unire,ce să zic
Ne lipsește bucuria,
soarta ni-s-a pus în plic.
Tristă și crudă constatare,trăim cu amăgiri și cu prostii
Nici nu mai știm azi dacă fiecare
Mai suntem printre morți sau printre vii.
Ne-au păcălit pe toți și implacabil,urmările se văd acum în noi
Ce spunem și ce credem nu-i valabil
Ne-au aruncat la groapa de gunoi.
Popor măreț,ai devenit anemic în secolul acesta blestemat,
Când totul în jurul tău este pandemic
Ridicăte și nu sta aplecat,
Din trupul țării se destramă iar,mai este încă roadă de furat
Și azi..mi-e teamă că strig în zadar :
POPOR ROMÂN,nu mai sta aplecat.

Camelia Boț: Versuri

     Lunga așteptare

Voi agăța
frânturi din visele
mele de aureola lunii,
din cântul meu
plin de dor
voi compune
o serenadă,
să ne aline lunga
așteptare
până ce roua
ne va săruta
tâmplele
la amândouă.


Roua dimineții
Sub cupola noptii,
mi-am spălat
păcatul
iubirii la picioarele Tale,
simțind cum infinitul
mă cuprinde și
prin mâna Ta,
privirea-mi
se-nalță zidită-n
uimire. O lacrimă!
Agățată de-o geană
Îti surâdea pe furiș,
Tu, cu zâmbetu-Ți,
divin, pecetea iubirii,
Ai schimbat-o-n
roua dimineții.

Tu-mi ești farul
Căutând
drumul spre Tine,
m-am intors
smerit în mine
pășind cu grijă,
prin cea
mai profundă
ascultare
a sufletului meu,
doar la-nceput
de drum, era
lumina aprinsă,
am înțeles de îndată,
că Tu-mi ești farul
care-mi luminezi
drumul...

Atila Racz


nu ți-am scris

cuvintele de multe ori
sunt neputincioase
de multe ori
aș vrea

mai mult o îmbrățișare
ori să te atig măcar

atunci când te plouă
și cămașa
ți se lipește de sâni

când ți se lipește de pântec

când genunchii
ți se ivesc prin rochia neagră

îmi vine să-ți sărut umbra
ce se destramă
cum te îndepărtezi

îmi închipui

și te văd sprijinită de zid
așa ca firul de lumină
ce curge din lună
așa ca firul de iederă
ce urcă spre ziuă

te văd goală
și-mi este dor de tine
chiar când ne iubim

ca niciodată.

Teodor Dume, carte: ultima noapte cu tata

 Teodor Dume,                                                                       


Carte: Ultima noapte cu tata
Coperta: Mioara Băluță
Editura Pim/Iași, 2021/ Acreditată CNCSIS - 66/2010
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
Dume, Teodor
Ultima noapte cu tata/ Teodor Dume
ISBN 978-606-13-6146-5
Cartea conține 160 de pagini

E o selecție de suflet, Top 100, dedicată în exclusivitate părinților mei: Ioan și Ana, plecați mult prea devreme de lângă mine!
Mă bucur că de ziua mea, 4 aprilie, pot să le ofer, prin această carte, sufletul, iar vouă, prietenii mei, care mi- ați fost alături mereu, o părticică din mine pe care o veți găsi între coperțile acestei cărți.

      Părți din mine

Cartea de față e o părticică din mine, din trăirile de o clipă în trecerea, poate mult prea grăbită, prin această viaţă. Toate acestea vi-le dăruiesc pentru că în fiecare firimitură dizolvată între coperţile cărţii vă regăsiţi şi voi dragii mei prieteni. Şi toate acestea pentru că vă iubesc iar voi ați iubit și încă vă mai iubiți părinții.
Între coperţile cărţii poate fi ascuns egalul poeziei mari, cum spunea Gheorghe Grigurcu în prefaţa volumului meu ”Adevărul din cuvinte”, sau poate nu veţi găsi nimic bun care să se poată numi poezie. Poate veţi găsi nisip şi zgură, dar mai presus de toate fiţi siguri că veţi găsi multă iubire, mult suflet, multă durere, multă singurătate. Veţi găsi sentimente neîmplinite, dureri necicatrizate şi la urmă de toate, după îndelungi aşteptări, veţi găsi firimituri din ceea ce aţi fost şi sigur veţi fi. În această ladă de zestre a sufletului fiecare veţi găsi ceea ce doriţi să găsiţi. Prin rândurile de față vă reîntoarceți în copilărie. În acea locație vă veți reîntâlni cu mama, cu tata, cu bunicii, și de ce nu, cu ceea ce ați fost…
Mi-am deschis sufletul spre voi cei din lumea de aici şi vă rog să pătrundeţi în sufletul meu dar şi în cuvânt.
Prin cuvânt, rostuirea frumuseţii lui, oamenii se apropie unul de celălalt căutând dimensiunea sufletului. Acea dimensiune se traduce prin accesul direct în lumea noastră interioară şi în realitatea de dincolo, dacă ea există...Și da, există pentru că cei cărora le dedic această carte , adică părinților mei, s-au dus să stea de vorbă cu Dumnezeu și nu s-au mai întors.
Folosind puterea Cuvântului ca un sacrificiu pentru "viaţa" de dincolo a poetului sfios îmi adun gândurile pentru a mulţumi familiei dar și acelora care au făcut posibil strângerea în mănunchi a simţămintelor mele de la adolescentul confuz şi timid pănă la momentul în care m-am împrietenit cu Viaţa, cu sentimentul, cu iubirea dar şi cu Moartea, cu frica, singurătatea şi cu anotimpul prin care vom trece fiecare într-o bună zi în care copiii noştri vor vărui gardurile, cireşul sau nucul din grădina din curtea copilăriei, apoi vor întoarce oglinzile privindu-ne ca pe o amintire...
Nu pot decât, în primul rând, să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru posibilitatea pe care mi-a dat-o de- a avea o soție, Fabiola, care mi-a dăruit lumina ochilor prin fiica mea Teodora, un înger care, deși nu și-a cunoscut bunicii, îi iubește necondiționat. Soția și fetița îmi sunt icoanele purificate cu lacrimi în această viață. Și asta se datorează părinților mei, Ioan și Ana, două suflete care s-au dăruit lui Dumnezeu pentru a ne avea în grijă până la reîntâlnirea în noua locație…
Mulţumesc și lui Gheorghe Grigurcu (criticul numărul unu al poeziei din Romania, cum spune Alex. Ştefănescu), omul care mi-a confirmat existenţa în lumea cuvintelor încă de la 22 de ani prefaţându-mi, mai apoi, cărţile: ”Adevărul din cuvinte/1985” şi „Strigăt din copilărie/ 1994”. Și fără de care azi nu aș fi scris aceste rânduri pe care să le înmănunchez într-o carte de suflet!
Mamă, tată, priviți-vă copilul pe care l-ați scăpat din mână în drum spre Dumnezeu și care a rămas pe pământ în acea lume a durerii, urii și invidiei. Ce să vă mai spun? Mă inund cu amintiri
tristeţile îmi dau târcoale
şi mi-e dor de voi
de fericire
curaj
de naivităţile din lăuntrul meu
nelocuit de la o vreme încoace
mi-am împărţit până şi respiraţia
ca un gest să mai pot trece
prin copilărie
doar o singură dată
să vă aud strigându-mă
pe numele mic
teo…teo…teo…

azi nu mă strigă nimeni
și nici voi
nu mai aveți cum să o faceți
pământul îmi absoarbe umbra
trupul îmi moare încet
moartea mi-a dozat sufletul
şi consumă o tabletă pe zi
pentru a nu lăsa urme…

Dar să nu uitați că încă sunt aici pe pământ și că
cineva vă iubește…

Al vostru fiu,
teo

      Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn și de ce
își ținea mâinile sub cap în aceeași poziție
noapte de noapte
poate că mamei i-a șoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima și
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în brațe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile și vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească și
deseori își schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat…

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile așezate sub cap
avea mâinile încrucișate peste piept
și dormea
dimineață când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustață ca de fiecare dată
mama m-a așezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi și mi-a șoptit ca și când
tata și-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
și mi-a dat de grijă să-ți spun că tu
îi vei ține locul

Marian Vișescu: ***



Din umbră îți urmăream privirea
voiam să-ți fur liliacul din ochiul drept
și-apoi să-l plâng împrejur.
Am crezut că ochii mei pierduți
pot vindeca boala din ochiul tău stâng
în care se acrise mustul iubiri rămase.
Să mă lași să adorm în timp ce plâng
lăsându-te să treci dincolo de marginea mirării
să-mi lași în podul palmei o lacrimă căpruie
să mă condamne muritor în fața nemuririi


Vis
În noaptea când cerul
se fardează cu strigoi,
dansează-n ochii minții iele.
Visul se dezminte
și lasă loc patului să țipe.
Tac!
Se aud brațele nopții
storcând spirite
în mintea care doarme
pe leagănul de sânge.

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10