În curs de tipărire, la editura FIDES din Iaşi, al 53-lea volum semnat de Ionuţ Caragea, intitulat "Infectat cu iubire". Volumul are 180 de pagini şi conţine 69 de poeme şi 142 de citate şi aforisme (în vreme de pandemie).
Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)
Ionuț Caragea, carte: Infectat cu iubire
Radu-Andrei Popa: rigor mortis
suflu căldura printre degete
în dormitorul ăsta hiperarctic
îmi privesc inima printr-un binoclu
sunt înspăimântat de aburul cafelei
de umerii tăi atunci când spălai vasele
de pozele prinse de frigider
cu un piolet de bronz între noi
magnetul de culoarea oțelului
ne desenează și azi ochii de culoarea pădurii
suflu timpul printre ramele foto
din noi a rămas doar eu
îmi privesc trecutul ca o spaimă
sunt zile în care observ umbrele
călătorind de la vest la est
sau
sunt zile în care închid ochii
și văd linia gâtului tău ca punct de plecare
când toamna apune în alb
îmi împachetez păcatele și închid ușa
suflu pierderea de mine prin respirații
am mers patru milioane
șaptezeci și cinci de mii de metri
în piept
busolele se strivesc prin loviri repetate
cobor în grote ca într-un botez
îmi spăl picioarele și mâinile și fața
și fiecare bucată de inimă sărutată de tine
prin geamul bucătăriei
lumina se sparge în umbre de dor
suflu oboseala privind spre cer
la final de pași privesc pioletul de bronz
am urcat prin vâltoarea ascunsă ca printr-o renaștere
l-am găsit pe Hristos sălășluind în aven
avea mănușile înghețate și barba mai albă
pe sânge își tatua cele 10 porunci
și sunetele deveneau colți de oțel
George Terziu: Război pentru proști
Moto:
la un metru jumate distanta, unul faţă de altul...
Se hrănesc cu gândul curat,
Cu ordine, cu discursuri de marcă
În vreme ce Dumnezeu pare ca doarme
În universul uitat
Iarba creşte nepăsătoare
Florile se întorc după soare
Jandarmii ne urmăresc discret
Suntem infractori civili
Şi totul e-un semn de-ntrebare
De ce sunt jandarmi nimeni nu știe
Ei sunt o tagmă perversă de sfinţi
În urma lor, lumea devine ciudată
Cu lacrimi dureri și speranțe uitate
De femei, de copii, de părinţi...
Traian Abruda: Desen de lemn
Ion Cojocaru: O, mamă
Avui cândva o Țară
În care mă născui,
Și-o mamă,scumpă mamă,
Care-a plecat și nu-i...
- Ušoară să îți fieȚărâna,mamă,dragă,Rămas-am fără tine,"Străin" în altă țară...
Noi oameni la putere
De-odată au venit,
Sunt alte legi acuma,
Și alte vremuri sânt...
S-a pus pecete neagrăPe timpul ce-a trecut -A fost "greșită țara"În care m-am născut...
"Grešită"-a fost și šcoala
În care-am învățat,
Profesorii ši modul
A fost "grešită" limbaÎn care mai vorbesc,Istoria predatăŠi modul cum gândesc..
O,mamă,dintr-odată
Cum totul să-ți explic?! -
A fost "greșită lumea"
O,mamă,scumpă mamă,Mai bine n-ai afla:Biserica cea sfântă"Grešită"-a fost și ea!..
Sunt alte timpuri,mamă,
Și altfel de-adevăr
Mă-nchin la tot trecutul
O,mamă,scumpă mamă,Cer scuză de mi-i greu,Că port mască pe gurăȘi la mormântul tău...
(sursa,desen: colajcitatin.Worpress)
Vasile Culidiuc: trec
Nicolae Silade: Compot de cireșe
amintirea e o realitate reluată dintr-o altă perspectivă compotul de cireșe bunăoară pe care îl cumpăram la zece ani cu șapte ouă furate de acasă și măsurate la cooperativa din sat cu măsurătoarea de ouă [care treceau prin fanta aceea nu se puneau la socoteală] nu o interesa pe tanti mili că socoteala de acasă nu se potrivea cu cea de la alimentară nici simbolistica oului nu
o interesa nici cât de mult îmi doream compotul de cireșe ambalat în cutiile acelea de tablă învelite într-o etichetă albastră pe care erau desenate cinci cireșe și două frunze [nu știu dacă numerologia avea vreo importanță pentru comuniști] mai vino tu cu șaizecișicinci de bani spunea tanti mili sau cu un leu și treizeci de bani după caz și veneam și plecam bucuros cu compotul
fericit de această victorie personală îl țineam strâns ca pe un trofeu ca pe o pradă de război acasă îl împărțeam cu soră-mea mai mult eu ziceam mai mult eu că așa e între frați primul născut are întâietate în toate azi merg la penny la lidl la profi îmi cumpăr șapte borcane odată am cămara plină de bunătăți dar nici gustul lor nici aroma nu mă mai îmbie acum ca în copilărie
Daniela Mancaș Balaiita: Zile de toamnă
S-a dus și vara cea frumoasă
Cu toate florile de tei
Mai cade câte-o lacrimă albastră
Din ochii tăi, din ochii mei.
S-au dus și rândunelele departe
Și aleargă vântul printre văi
Foșnesc covoarele de frunze moarte
Sub pașii mei, sub pașii tăi.
Ploaia se zbuciumă pe geamuri
Parcă-mi stârnește milă, zău
Copacii n-o mai vor pe ramuri
Și plânge-n gândul meu , în gândul tău.
Dani Anton:***
Visez cu ochii deschiși la toamna aceea din sat, cu serile reci, întunecate, umede și parcă văd aievea fețele livide, supte și obosite ale țăranilor. Mă plimb printr-o iarnă cu viscol, cu vifor care urlă să rupă căpriorii casei și să scoată ușa din tindă din țâțâni, să dea buluc peste noi toți încotoșmănați, strânși lângă căminul unde arde focul.
Dimineața am fost la moară, ningea liniștit, drept de tot și nu bătea vântul, acum, abia mai zăresc felinarul din uliță împins în toate părțile, zguduit de gura înfometată a urgiei. Morarul, un om iute la mânie, boier cu casă pe două caturi ne-a măsurat pe bunica și pe mine disprețuitor de sus până jos:
“- Iarăși nu-mi poți plăti?, ce să fac eu cu uiumul tău? Îmi construiesc acareturi și-mi cumpăr lighioane cu uium?
Bunica se mânia tare pentru nedreptățile pe care le îndura, aduna cu pumnii făina sau mălaiul, îl îndesa în saci pe care-i arunca la spinare până la căruță.
“- Or veni și zile mai bune de la Dumnezeu, maică! Uită-te doar în sus, El le vede pe toate! Hai să mergem acasă, să-l lăsăm în grija Domnului pe sluga arginților”, mai îngăima cu glasul frânt.
“- Mâine sigur va mușca gerul, uite cum sticlesc stelele pe cer”, am mai auzit cuibărită la pieptul ei, sub pătura mițoasă, în troznetul ușor al lemnelor din sobă seara târziu când își termina de depanat amintirile.
Nely Vieru:***
Album -Cioburi de visuri , frânturi de poveste
Frunzărind o clipă surâsul a toamnă
Odată , am încercat să desenez un surâs inedit ...
Nu prea mi-a reușit, dar știu sigur că am stârnit
multe zâmbete ascunse , multe discuții aprinse.
Unele erau banale, cu privirea studiind
colțul paginii agale , altele doar lăcrimând.
Odată , am încercat să zbor în trecut .
Era toamnă, mi-am pus pantaloni scurți cu bretele,
cămașă albă cu mâneci boțite până la coate,
m-am învârtit în cerc cât am putut
cu capul plecat într-o parte,
apoi , unde era balta cu apă de ploaie mai mare
m-am lungit în ea cu fața spre soare,
brațele , aripi de îngeri făcându-mi
și-am zburat pentru o clipă efemeră-n trecut
și cerul ploua cu frunze și trandafiri în petale ...
Atunci m-am simțit o clipă copil ...mi-a plăcut !
Altă dată , într-o dezordine totală în gânduri, răvășit
de vântul toamnei târzii, îmi căutam abătut
o clipă pierdută din minutul trecut .
În sufletul meu mă simțeam sărăcit,
părăsit , dezonorat , umilit ...
și clipa durea îngrozitor încătușată-năuntru .
La zidul tristeții în juru-i uniți ,
i se închinară o mare întinsă de sfinți
în togă cenușie-neagră îmbrăcați până-n dinți .
Sub ploaia de foc îngenuncheați , neclintiți ,
plângându-le cerul ere pe umeri , pe creștet ,
murmurau osanale înterminabile timpului veșted.
Odată , în altă toamnă ploioasă-târzie ,
am încercat să strivesc sub talpă o frunză arămie ,
dar vântul s-a pornit dintr-o dată și-a suflat-o-n cărare ...
De atunci , în fiece toamnă cenușie cer frunzei iertare .
Altădată , am pictat dansul frunzei căzând legănat ,
(știam pe undeva că, în timp, copacul m-a iertat )
nu știu dacă am reușit dar , în sine , nu mă mai simțeam vinovat ...
Încearcă și tu, suflet călător , să îmi schimbi durerea-n surâs.
Nu știu dacă voi putea să mai râd sau măcar să zâmbesc ,
nu știu înăuntru ,după aceea clipa de va mai durea ...
Ce pot să-ți spun doar , știu sigur , privire mi se va însenina .
Tu încearcă și frunzărește-mi clipa !
Nely Vieru
Eduard Bucium: Hai!
Tot argintul să-l stoarcem pe loc,
Din poieni cu trifoi să chemăm înspre noi
Semnul frunzei ce-aduce noroc
Hai femeie, în munţi, dezbrăcaţi şi desculţi
Să te-acopăr cu inima mea
Să mă-mbraci în bărbat, să ne facem un pat
Atârnat lângă colţul de stea
Hai să ardem barbar, din trecutul murdar,
Tot amarul , și lacrima ta
Ca o mână de scrum să se-mprăştie-n drum,
Când în ochi numai ceru-ţi va sta
Hai s-aprindem un brad, în genunchi când îţi cad
Să te cer de mireasă un veac
Lumânare de lemn, jarul ei--un îndemn,
Să mă-nchin, să te rog şi să tac
Hai iubito, nebuni, să ne naştem de luni
În alt loc, fără lume şi legi
Doi copii neştiuţi, fără strai şi desculţi
Cei mai singuri şi liberi pribegi...
Marcel Vișa > Ultima sete
Izolat în vârful muntelui,
omul se bucură și dacă i se ivește în cale
un mort
Îi dă binețe acolo, lângă fântâna unde l-a găsit prăbușit
În loc să-l îngroape, să meargă mai departe,
intră pe facebook și face un live
Îi este sete, dar nu abandonează cadavrul chircit în iarbă,
Dă lumii de știre cum singurătatea l-a ros până adineauri,
ca un șoarece mic, deloc lacom,
ghiftuit cu alte trupuri lăsate de izbeliște
în nămetele gros al cărnurilor părăsite de suflet,
în galantarele unei vieți putrezite înainte de termen
Lumea îl roagă să filmeze mai de aproape,
să se plece asupra lipsei durerii,
să se încumete a-i atinge terminațiile
Doar, doar vor simți și ei marea liniște
Poate, poate zgomotul interior va înceta pentru o clipă,
aidoma clipocitului apei dintr-o fântână
alături de care un mort
cu o cană de tablă
și-a astâmpărat ultima sete
Carmen Pasat:Fantezii în zi ploioasă
Plouă iar. Și-n ploaie vise...
O chemare aiurită,
Ce de-o viață-i pregătită
Să-ți ajungă primenită
În dorințele aprinse.
Hai, alintă-mă în gânduri,
Pune-mi sărutări pe umeri
Și începe să le numeri.
Dar, să nu îmi faci propuneri
Ca să scriu vreo două rânduri...
Căci nu-i timp și nu am vreme,
Noaptea trece repezită
Iar cămașa străvezită
Șade, parcă-i pedepsită,
Sus pe-un sold, ca să te cheme.
Ei, nu mă lua în seamă.
Ăsta-i vis, din alte visuri...
Dacă îmi descoperi lipsuri
O s-accept și compromisuri.
Îndrăznește, nu ai teamă!
Savu Popa:***
Ne dăm sau nu seama,
teama poate fi purtată
foarte ușor
în palme,
ea conține câteva grame din natura altor atingeri
și nu dăunează grav
sănătății tale
tot mai cenușii.
Nu are o formă anume,
de aceea, rămâne
încurcată în plasa liniilor
din palme,
agitându-se rareori.
Mișcările ei
sunt cele ale unei vietăți
nemaiîntâlnite,
pe cale de apariție
și de dispariție.
Când îți plimbi arătătorul încordat
pe întreg corpul ei de aer vânăt
și ajungi într-un punct
care pulsează încins,
creierul îți arată ca un pahar gol,
în care au rămas
urmele uscate ale băuturii
și câteva contururi de praf
ale altor respirații.
Melania Briciu Atanasiu: Nipone
Vasile Ionac
Din sărăcia clipei, mai ia și tu un semn
(O coajă de bomboană, o trecere de flutur).
Nici nu mai știu acuma ce poate fi îndemn,
Când legea-mi interzice de tine să mă bucur.
De-o vreme bună-ncoace, pădurile-s de lemn
În vară, dar și toamna, când frunzele se scutur;
Uciderea pădurii devine lucru demn
Ce-aduce avuție tâlharilor cu ciucur...
Privită de departe, nici nu mai știu ce ești;
Grădinile sub toamnă s-aruncă spre brumare.
Doar un naiv ca mine mai crede în povești,
Cu rezervări de locuri, la geam, pe Carul Mare.
N-o să te-ntreb vreodată de-ai vrea să mă iubești;
Mă-mbracă frigul toamnei în semne de mirare!
Alin Ghiorghieș:Colaj
Avea forme frumoase. Ne decupam chipurile.
Așezam buzele în locul băncilor
Simțeam în ochi deplasarea norilor
În urechea ei un cuib de păsări îmi clocea pieptul.
Seara
ne rupeam în firmituri și ne aruncam
la marginea orașului
lipeam pe porumbei timbre
în așteptarea scrisorilor de la pâinile calde
Luna ne arăta obrazul
Părul nostru se scurgea în mare.
Restituiri: Petre Țuțea
Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902, , Boteni, Muscel, România – d. 3 decembrie 1991, București, România) a fost un autor, economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, membru al Mișcării Legionare, victimă a regimului comunist din România.
Bătrânețea și alte texte filosofice, București, Editura Viitorul Românesc, 1992.
Reflecții religioase asupra cunoașterii, ediție îngrijită de Ion Aurel Brumaru, București, Editura Nemira, 1992.
Philosophia perennis, București, Editura Icar, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, Editura România Press, 2006
Neliniști metafizice, ediție îngrijită de Petre Anghel, București, Editura Eros, 1994.
Filosofia nuanțelor (Eseuri. Profiluri. Corespondență), antologie, prefață și aparat critic de Mircea Coloșenco, texte stabilite de Sergiu Coloșenco, postfață de Sorin Pavel, Iași, Editura Timpul, 1995.
Scrieri filosofice, vol. I, prefață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2005.
Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc și postfață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2006.
Fragmente, București, Editura Romania Press, 2007.
Dialoguri
Între Dumnezeu și neamul meu, ediție îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefață și postfață de Marian Munteanu, București, Fundația Anastasia, Editura și Imprimeria „Arta Grafică”, 1992.
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, editate cu o prefață de Gabriel Liiceanu, București, Editura Humanitas, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005.
Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, 2000.
Scrieri monografice
Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediții ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediție îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007.
Aurel-Dragoș Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, București, Editura România Press, 2006.
Scrieri cu caracter economic, politic
Manifestul revoluției naționale (în colaborare), ediție îngrijită de Marin Diaconu, București, Editura Crater, 1998.
Ieftinirea vieții. Medalioane de antropologie economică. Prefață și text stabilit de Mircea Coloșenco. București, Editura Elion, 2000.
Reforma națională și cooperare, prefață și stabilire de text de Mircea Coloșenco, postfață de Mihai Șora, București, Editura Elion, 2001.
Anarhie și disciplina forței, prefață și ediție de Mircea Coloșenco, București, Editura Elion, 2002.
Proiecte
Proiectul de tratat - Eros (fragment din "Teatru Seminar" - reluat în "Fragmente"), Brașov & București & Chișinău, Editura Pronto & Astra, Editura Thetis, Editura Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, cu concursul Asociației „Porumbeni”, 1992.
Problemele sau Cartea întrebărilor (fragment din "Omul" vol. I), Iași, Editura Timpul, 1992.
Sistemele sau Cartea intregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu intreguri ontice (fragment din "Omul", vol. II) Iași, Editura Timpul, 1993.
Lumea ca teatru. Teatrul seminar, prefață, text stabilit și aparat critic de Mircea Coloșenco, București, Editura Alutus/Vestala, 1993.
Omul. Tratat de antropologie creștină, ediție integrală și definitivă îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Iași, Editura Timpul, 2004.
Rotariu Vasile Dorel: Versuri
Tu vii la noi cu picătura
Ce face lacul să tresară,
Sau supărată în trăsura,
Unui Ilie ce-nfioară!...
Vii uneori ca mângâierea
Unei iubiri ce-a fost demult,
Sau vii să răspândești durerea,
Pe truda omului mărunt.
Când bați în geam,eu ies afară,
Te las pe păr să mă săruți,
Pe pleoape-mi plângi ,cămașa-i rară,
Vom fi doar doi și tot mai uzi...
Iar eu mă las apoi pe-o parte,
Să mă atingi la subțiori,
Ca guguștiucii dintr-o carte,
Cu pene moi și dor de ploi.
Tu pari o zână despletită,
Cu părul tot numai izvoare,
Mă iei în brațe.
”- Fugi ispită!...
Acu-s...curat !...
Mi-e dor de... soare!
Și să-mi pictez un suflet ca cerul tău senin,
Izvoarele și marea să îmi inspire ritmul,
Pe fulger pune-mi gândul la tine ca să vin.
Invață-mă cum piatra e bună spre zidire,
În marmură dorm zeii și-a îngerilor șir,
Tu pune geniu-n daltă , să-i nasc spre nemurire,
Căci pun iubire,Doamne în truda ce ți-o-nchin!
Ne ispitesc abisuri, ori fetele morgane,
Dar fără noi în lume e cerul cenușiu,
Nu știe cântul, marea ce murmură-n izvoare,
Știința-i ca nisipul ,o marmură-n pustiu.
Mă legănam alături de unul ce nu știe,
Că viața nu-i o mare ce-azvârle fericiri,
Credea că are arca o pânză prea subțire,
Penel ,fluier ori daltă, înalță-mă-n simțiri!
Care mor după soare,lumină și cânt,
Efemer ard în focul dorului de absolut,
Nu-l pot cuprinde căci ars aș fi pe al său rug.
O ,voi filozofi ,cum oare ați pătruns
Adevărul ,ce este ermetic ascuns,
Dacă nu cădea pe voi clipa,lumina,
Dacă nu trăiați cu toții mărginirea,
Dacă nu vă iubea glia și cerul,
Recolta, visul,misterul.
Metafizic ,lege și chiar absolut,
S-au născut,
din suflarea trimisă spre ...lut!
Ian Davos:***
eram mic cât o cutie de lapte când mama a adus în casă o bestie felină
avea ochii verzi și coada tăiată la jumătate:
eu mereu îmi imaginez și jumătatea lipsă așa că evit să stau în spatele ei la mai puțin de 30 cm
acest mic ghemotoc lăsa fire de păr peste tot
pe vremea când eram cât o cutie de lapte nu aveam niciun smoc,
luam părul pisicii cu ambele mâini și mi-l turnam în cap,
alergam prin casă și râdeam în hohote că am părul roșcat
mama îmi făcea poze, iar eu mă opream când numărătoarea ajungea la 3
chipul ei lumina încăperea tare de tot, iar ochii pisicii sclipeau
- mai târziu am învățat că ei au fosfor și fosforul este bun pentru creier,
dar pentru mine ce este bun? venea întrebarea supremă
și alunecând pe gresia din baie, cu mâna stângă zgâriată
vedeam pisica cum se apropie cu limba ei moale
cu perișorii aceia adorabili și puteam înțelege
că tot ce este bun pentru ea, este bun și pentru mine.
- id
mă simt ca un gândac ce fuge dintr-o parte în alta
morcovit, fără voință proprie
văd conductele și mă gândesc la cum curge viața prin ele
purtate de curenți hidrodinamici
stelele se lovesc de lobul meu frontal, din plin, vertical, în vertex
când noaptea mă lasă iau autobuzul 20
-> tătărași sud, oamenii străzii mă așteaptă pe bancă
vocile lor groase strigă la unison din străfundul marianelor, mă vor printre ei,
uneori aproape cedez.
mă simt atunci foarte trist.
mă simt atunci liber și trist deopotrivă.
viața mea e un camion lung ce trece pe sărăriei,
pe el sunt poze cu oameni veseli,
sunt poze cu pisici, cu mașini și cu alte camioane
în ele stau oameni și eu îi cunosc pe toți - îi iubesc pe toți,
toți merg pe sărăriei cu mine, dar nimeni nu știe că frânele nu țin.
mi-am spus că nu mai suport -
nu mai vreau să trăiesc această senzație niciodată
trenurile lungi din nicolina șuieră
iar eu sar dintr-unul într-altul
Dorian Obreja, carte: Îndrăgostit, pe frunze scriu poeme
Semnalăm apariția la EDITURA PRINCEPS MULTIMEDIA (Colecția ,,Galaxii lirice”) a cărții ÎNDRĂGOSTIT, PE FRUNZE SCRIU POEME, semnată de poetul ieșean DORIAN OBREJA.
Daniel Corbu: Viața ca o carte, Cartea ca un destin
În cadrul SALONULUI ANUAL DE CARTE- ediția a XXIX-a, organizat de Biblioteca Județeană ,,Ștefan Bănulescu” Slobozia - Ialomița, va fi lansată vineri, 9 octombrie, orele 11.00,
Dani Anton: ***
Mă izgonesc din fața Iubirii, oh, lașitate,
plec cu capul în piep ca să fiu mai aproape de inimă și să îi ascult jelania, îmi picură lacrimi albastre pe obrazul împietrit, oh, cum m-a abandonat curajul la margine de mine, m-a lăsat aruncată și zac pe un morman de spini...
Mă îndepărtez murmurând incantații, fug din fața ta, suferință, dar tu mă cauți prin cotloane, oh, durere, ți-ai făcut culcuș din mine, mă stăpânești înfierată, încătușată în propriul eu!
Druizi s-au adunat în juru-mi, rugi în limbi vechi și moarte suflă peste mine, oh, piatră grea care stai piedică în calea Iubirii, lasă-te sfărâmată de mireasma tămâiei și a mirului, slăbește-mi chingile și dă-mi voie să zbor spre lumină!
Djamal Mahmoud: Lanțuri
Ionuţ Caragea:***
Valurile - Marea își recită poezia. Lava - Pământul își recită poezia. Vântul - Norii își recită poezia. Stelele - Cerul își recită poezia. Frunza - Pădurea își recită poezia. Zborul - Pasărea își recită poezia. Umbra - Moartea își recită poezia. Inima - Iubirea își recită poezia . Viața - Visul își recită poezia.
Costel Zăgan: poezie
***
George Adrian Popescu: Războiul sfânt
pecetluită de zile și luni fără discernământ
nu era mai mult decât o țarină
cu fluturi
vrăbii
întinderi necunoscute
și foarte multă lumină orbitoare
ea își desena aerul pe care îl respira
cu degetele
și cu sânii încă necopți
în formă de multe războaie
înainte de a-l prăzmui în propria sa cunoaștere
ea nu era nimic firesc după legile lui dumnezeu
poate de aceea avea acest renume de așezământ
care trebuie cucerit
și devorat fără oprire
fără oprire doamne și fără de îngăduință
voi merge la războiul sfânt
Dan Tipuriță: Aici sub sânul drept
-Fie!
De când un crez fantastic m-a preschimbat în vers,
am devenit un înger în slujbă, cu chirie
la Daimonul luminii acestui univers.
Mă voi alege poate cu vreo chiverniseală,
o funcție în plată, la heruvim ceresc,
cât timp pot duce-n spate planeta vorbei, goală,
și piatra grea de moară a frazei s-o rotesc.
Sau, doar văzând pe stradă un marș cu mersul lunii
în sfânta datorie a zilei de protest,
pot săvârși cu scrisul în palma rugăciunii
lozincile prin versul poemului acest.
Voi încerca de toate, chiar jos, sub sânul drept
al unei dalbe stele, o dragoste cu rutul,
să-i prind pe un fior, metaforă, la piept
colierul meu de vorbe, fierbinte.
Ca sărutul.
Marian Valentin Ursu: Risipire în haos
ţie îţi era bine aşa,
stând ascunsă în tăcerea lucrurilor
şi doar uneori
în cuvântul strigat
de pe marginea prăpastiei
dar ţie îţi plăcea aşa,
în singurătatea invizibilă
a ideilor
erai mulţumită că te poţi înveli cu
atmosfera
ori cu sinele meu
că poţi număra ecourile gândurilor
şi le poţi risipi oricând
în haos
pe un fundal de ploaie
ţie ţi-era bine şi-aşa,
pe coclauri,
fiindcă ştiai să taci
în cântecul galaxiei
în luna din ape
în mijlocul câmpului
dar mai ales
în nisipul clepsidrei
tu nu existai ca substanţă
fiindcă tu erai doar o aură
în timp
şi îţi stătea foarte bine aşa,
cu părul tău lung şi rotund
înşirat peste râuri,
peste mituri
şi peste cândva-ul care a fost
azi
Constanta Popescu: Drumul
Cine să știe dacă-ți sunt în gânduri?
Mai sunt femeia frumoasă
cu privirea asortată dorințelor nerostite,
sau gând de primăvară în plină toamnă?
Cu rochia mea cu două degete mai scurtă,
ca vârsta încercărilor,
ascund mirările lumii și liniștea
de după furtună.
Cine să mai știe ce se ascunde
în privirea transparentă
unde înainte de orice,
eram început
și asta justifică tot
și mă face să cred că
toate începuturile puteau fi,
hartă și drum bucuriei.
Calea știi bine,
trecea printre stele
și nu era ușor...
să-ți mai rămân
și cât m-am străduit
să-ți fiu, dacă ai fi fost...
Teodor Dume, aforisme
* Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei
* Cu cât eşti mai aproape de adevăr cu atât devii mai puternic în faţa celorlalţi
* Omul dacă ar avea chiar şi o singură aripă ar zgârâia cerul
* Anturajul este o văgăună din care respiră doar cei din interiorul ei
* Nu da sfaturi de escaladare a muntelui dacă nu i-ai atins vârful
* Uneori iubirea este cea mai puternică armă a umilinţei
* Dacă toate durerile s-ar limita la o singură lacrimă am deveni foarte săraci
* Fără iubire nu poţi trece nici de tine însuţi
* Sufletul omului e ca şi iubirea, nu îmbătrâneşte niciodată
* Înţelepciunea maturizează, nu şi îmbătrâneşte
* Când nu mai exişti ca trup poţi fi orice, că nu mai contează
* CREDINŢA – singurul sprijin al trecerii prin viaţă
* Credinţa te înstrăinează de prietenii falşi dar te apropie de Dumnezeu şi de tine însuţi
* Bruiaj – două inimi sfidând tăcerea
* Frica de iad nu trebuie să fie biciul care te mână spre credinţă, ci frica de tine însuţi
* Iubirea devine o boală incurabilă doar atunci când nu ştii să o tratezi cu respect
* Dacă nu iubeşti grădina bunicii înseamnă că nu ai copilărit destul
* Copilăria e o poveste în care credem doar atunci când suntem adulţi
* Orice lacrimă are povestea ei şi-n fiecare poveste sunt eu
* Viaţa - un labirint în care ne ascundem de noi înşine
* Copiii se reîntorc la sânul familiei doar atunci când le este „frig”
* Credinţa este leacul compatibilităţii între trup şi suflet
* Omul este singurul care poate identifica şi descifra codul trădării
* Viaţa se măsoară în timp iar durata absenţei noastre în moarte
* Este trist să te uiţi în urma ta şi să nu vezi nimic
* O inimă seacă e asemenea unui apus întunecat
* Bătrâneţea este măreţia a tot ceea ce ai făcut
* Iubirea este limbajul comun a tot ceea ce este viu
* Zâmbetul poate colora şi chipul celorlalţi
* Omul bun este fericit chiar şi atunci când se bucură de fericirea altuia
* Dacă ţi-ai vedea goliciunea din suflet ar fi un adevăr trist şi incomod pentru tine
* Viața dacă nu o lași să/și urmeze cursul e ca o moară de apă deconectată de la sursă
* Prăbușirea în moarte e singurul sens al existenței
* Fii tu însuţi şi numai aşa vei putea demonstra că exişti
* Viața o cosmetizăm în fiecare zi pentru a ne arăta nouă înșine că existăm
* Inteligența nu se poate cumpăra ci doar produsul ei
* Când înțeleptul tace gestul său devine o improvizație filozofică
* Diferența dintre un preot și un cerșetor este mâna pe care ți/o întinde fiecare
* Omul este un adevăr pe care puțini știu să-l prețuiască
Mihaela Poduț Ienuțaș :***
Pisica cu ochi de culoarea stropului de ploaie alunecând
Pe fereastra aburită de căldura surâsului tău
Speriată puțin de o încruntare de gând
Enervantă și moale
Insistentă
Zgâriindu-ți liniștea uneori
-Acum și tu
Nu trebuia s-o acoperi cu tablă
Liniștea
Dacă simte că alunecă
Normal că își scoate ghearele
Pisica-
Noaptea uneori te sufocă
De fapt îți toarce bătăile inimii și
Să știi că e o mâță de treabă
N-a jumulit nici un înger dimpotrivă
Îi cheamă
Le spune unde ții toate visele tale
-Dacă iei din cui icoana cu
Un fir de busuioc după
În spatele ei e-un pătrat de lumină -
Și în timpul ăsta îți stă la picioare
Caldă
Dimineață ai să te trezești și ai să-ți zici
A naibii pisică
Cum o fi intrat
Ea o să plece privindu-te în culoarea ploii
Doar din prag se va întoarce puțin
-Revin și
Știi că am nouă vieți
Ar trebui să vezi cum faci
Să fii bine
Că voi avea
Nevoie de tine-
Postare prezentată
Teodor Dume: De ce, tată?...
Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...
Top 10
-
" Eu cred că destinul a avut un rol decisiv în fixarea numelui meu pe palierul de sus al literaturii.” 1 . Pentru un scriitor, d...
-
Scrijelesc pe coaja de nucă poemul în care mă refugiez. Dup-amiezile ploioase scot din matcă răul. Apele spală de umbre piatra cubică a ...
-
Rodica Lazăr, acesta fiind numele ei de la starea civilă, s-a născut la 17 iulie 1970, în comuna Moldova Suliţa, judeţul Suceava, într-o fam...
-
suntem atât de puțini în compania acestei nevroze care a înghițit gâtul lebedei într-un alfabet al învârtirii încât ne întrebăm care pi...
-
Costel Zăgan (n. 20 ianuarie 1958, Tudor Vladimirescu,Botoşani) : A urmat gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de c...
-
34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume/ 34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume ...
-
Luceafăr și zeu și om și apă și codru, și mare, și floare și gând, și vis, și durere, și-mpăcare E lacul, e luna, pădurea și-o stea lumino...
-
Aida Verdi Muzica ridică iarba în cer Albastrul mi-ajunge până la brâu În rest scaunele goale așt...
-
Și, ți-am zis, iubito, din două puteri de cearcăn rămâne una, din două puteri de viață rămâne una... din două puteri de moarte... rămân...