Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902, , Boteni, Muscel, România – d. 3 decembrie 1991, București, România) a fost un autor, economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, membru al Mișcării Legionare, victimă a regimului comunist din România.
După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Țuțea urmează între anii 1913 - 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 - 1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul, își susține examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde obține licența și doctoratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ. (1929)..
Nu este clar, dar cândva în această perioadă Petre Țuțea intră in agentura sovietică numită Partidul Comunist din România (PCdR), fiind apoi infiltrat in Mișcarea Legionară, pronazistă.
Activitate profesională
În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde a avansat până la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod). Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea funcționează aici până la data arestării - 12 aprilie 1948. Deși doctor în Drept, se specializase în economie, conform vocației sale reale.
După 6 septembrie 1940 Conducerea Mișcării Legionare îi încredințează lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova.
După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și repus în funcție.
După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu (fiind vechi colegi in PCdR) contra epurărilor succesive din aparatul de stat ale "elementelor burgheze", epurări făcute de comuniști. Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964 .
Eliberat din detenție, în urma amnistiei din 1964, patru ani mai târziu, în primăvara lui 1968, lui Petre Țuțea i se întocmește o "fișă personală" (în cadrul unui "Referat cu propuneri de avertizare a numitului Țuțea Petre"):
„Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus "să se bage slugă la dârloagă" (sic!) autocaracterizându-se ca om "inadaptabil la situația politică și economică actuală"”
În vârstă de 66 de ani în 1968, Petre Țuțea avea deja vârsta de pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de detenție drept "vechime în muncă". Tot aici se propune: "a se aproba avertizarea numitului Țuțea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziția sa dușmănoasă a fost semnalată de mai mulți informatori". Până la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni care obținuseră un mic ajutor bănesc și mâncare de la Casa Scriitorilor.
Petre Țuțea a fost supranumit „Socrate al României” datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza interdicției de a publica, ca și a persecuțiilor de după 1989, nu a apucat să-și vadă numele pe coperta unei cărți în timpul vieții. Ulterior însă, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile. După decembrie 1989, cunoaște o popularitate fulminantă. Primește în garsoniera sa zeci de ziariști, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent: țuțismul. Deși cărțile i-au fost publicate abia după trecerea în neființă, talentul lui nu a fost acela de scriitor, ci de orator. Astfel, Țuțea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile.
Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, la 89 de ani în data de 3 decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului “Christiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: “Ce înseamnă un om de dreapta?”, câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Ţuţea a răspuns simplu: “Român absolut, asta înseamnă!” Cele din urmă cuvinte ale sale au fost însă: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”
A fost înmormântat de ziua Sfântului Nicolae, în satul lui natal, Boteni, unde trupul neînsufleţit i-a fost dus cu un car tras de vaci.
Eseuri filosofice
Bătrânețea și alte texte filosofice, București, Editura Viitorul Românesc, 1992.
Reflecții religioase asupra cunoașterii, ediție îngrijită de Ion Aurel Brumaru, București, Editura Nemira, 1992.
Philosophia perennis, București, Editura Icar, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, Editura România Press, 2006
Neliniști metafizice, ediție îngrijită de Petre Anghel, București, Editura Eros, 1994.
Filosofia nuanțelor (Eseuri. Profiluri. Corespondență), antologie, prefață și aparat critic de Mircea Coloșenco, texte stabilite de Sergiu Coloșenco, postfață de Sorin Pavel, Iași, Editura Timpul, 1995.
Scrieri filosofice, vol. I, prefață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2005.
Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc și postfață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2006.
Fragmente, București, Editura Romania Press, 2007.
Dialoguri
Între Dumnezeu și neamul meu, ediție îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefață și postfață de Marian Munteanu, București, Fundația Anastasia, Editura și Imprimeria „Arta Grafică”, 1992.
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, editate cu o prefață de Gabriel Liiceanu, București, Editura Humanitas, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005.
Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, 2000.
Scrieri monografice
Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediții ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediție îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007.
Aurel-Dragoș Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, București, Editura România Press, 2006.
Scrieri cu caracter economic, politic
Manifestul revoluției naționale (în colaborare), ediție îngrijită de Marin Diaconu, București, Editura Crater, 1998.
Ieftinirea vieții. Medalioane de antropologie economică. Prefață și text stabilit de Mircea Coloșenco. București, Editura Elion, 2000.
Reforma națională și cooperare, prefață și stabilire de text de Mircea Coloșenco, postfață de Mihai Șora, București, Editura Elion, 2001.
Anarhie și disciplina forței, prefață și ediție de Mircea Coloșenco, București, Editura Elion, 2002.
Proiecte
Proiectul de tratat - Eros (fragment din "Teatru Seminar" - reluat în "Fragmente"), Brașov & București & Chișinău, Editura Pronto & Astra, Editura Thetis, Editura Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, cu concursul Asociației „Porumbeni”, 1992.
Problemele sau Cartea întrebărilor (fragment din "Omul" vol. I), Iași, Editura Timpul, 1992.
Sistemele sau Cartea intregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu intreguri ontice (fragment din "Omul", vol. II) Iași, Editura Timpul, 1993.
Lumea ca teatru. Teatrul seminar, prefață, text stabilit și aparat critic de Mircea Coloșenco, București, Editura Alutus/Vestala, 1993.
Omul. Tratat de antropologie creștină, ediție integrală și definitivă îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Iași, Editura Timpul, 2004.
***„A scrie înseamnă a domoli gândul, a-l confisca în forme pe care nu întotdeauna le va șterge vântul cel bun, dar câte altele rămân în afara literei și a cuvântului?”
„Nu se poate vorbi de umanismul țărănesc, fiindcă sufletul țărănesc este incompatibil cu titanismul, sau cu însingurarea încărcată de deznădejde”.
„Se spune ca intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci sa primească adevărul“.
„Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Când ești lucid ești in fata cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ți da seama perfect de limitele și neputințele tale. Luciditatea este o categorie dizolvanta. În măsura in care Dumnezeu trebuie primit, și nu înțeles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate“.
„Umanitatea o iubești lesne. Pe om mai greu“.
„Libertatea omului este partea divină din el.”
(sursa: wikipedia și net)
