Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

NR: 21-22(36)2020, ISSN:2668 - 5620

    "Oamenii intră în amintirea celorlalți lăsând o poveste (teodor dume)"

 Revistă de Cultură, Artă și Literatură

Apare la Oradea (bilunar/online)

Biblioteca Națională a României, 

     DIRECTOR/FONDATOR: Teodor Dume                         ISSN:2668-5620                                                  

Accesați prin Google link/ul. https://https://revistaextemporalliric.blogspot.com/
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
***REDACȚIA:
- REDACTOR-ȘEF, Teodor Dume, scriitor, Oradea/Romania
- REDACTOR, MIOARA BĂLUȚĂ, scriitor, Bacău/Romania
- VERONICA LERNER, scriitor/Canada

***Iată numele acelora care ne onorează și ne bucură:

*
Gheorghe Grigurcu, *Maria-Ana Tupan, *Florin Mugur(restituiri), *Adrian Păunescu (restituiri),*Nicolae Silade, *Daniel Corbu, *Remus G. Giorgioni, *Ionuț Caragea, * Varujan Vosganian, *George Pașa, *Ionel Bota, * Mioara Băluță, *Geo Galetaru, *Viorel Boldiș, *Amalia Achard (Franța), Cristina Ștefan, Viku Zen, * Gina Zaharia, *Claudia Minela, *Ottilia Ardeleanu, *Sebastian Golomoz, *Daniela Marchetti, *Daniel Luca (Timișoara), * Daniel Luca (Ploiești), *Teodor Dume, *Petruța Niță, *Ramona Muler, *Vișan Dragoș, *Paul Coculeanu, *Mirela Duma, Daniela Toma, *Camelia Boț, *Nelu Cazan, * Nicu Gavrilovici, Carmen Pasat, Firoiu Cristina Maria, George Ioniță, *Adrian Munteanu, *Gheorghe Apetroae, *Doina Filip Pavel, *Cadar Katalin, *Atila Racz, * Arpad Racz, *Ștefan Teodor Cabel: Premiile Revistei Literadura pe 2020, * Emil Iulian Sude, *Getuța Z Corbu, *Violetta Petre, * Ion Lazar da Coza(în memoriam), *Vasilisia Lazăr Grădinariu, *Elena Lucia Spatariu Tudose, *Dumitru Ichim, *Iulian Iuri Lorincz, Ana Urma, *Dan Cașuneanu, Vlad Anghelescu, *Nely Vieru, *Alexia Bădescu, *Traian Abruda, *Ella Poenaru, *Alexia Ema, *Constantin Nicolae Gavrilescu, *Nicolae Nistor, *Adrian Păpăruz, *Vasile Dan Marchiș, *Melania Briciu Anatasiu, *Carmen Secere, *Alexandru Sebastian, *Toni Chira, * Marcel Vișa, Savu Popa, *Ionuț Tiberiu Balan, George Sangortya, *Zetu Vasile, *Barbu Marian, *Jenică Drăgan, *Călinescu Maria, *Eduard Bucium, *Frențescu Oana, *Manoilă Mioara, *Nicolae Sere, *Ileana Vladusel, *Dani Anton, * Vasile Ionac, *Marian Florentin Ursu, *Daniela Mancaș Balaiita, *Ingrid Jenifer Balacks, *Aura Creițaru, *Petronela Apopei, *Vali Orțan, *Dan Tipuriță, *Tincuța Horonceanu Tincuța, *Ina Dumitrescu, *Beatrice Alfred, *Mircea Teculescu, *Doina Ofelia Davidescu, *Ileana Popescu Bâldea, *Alin Claudiu Baciu, *Nela Talabă, * *Rodica Ochiș, *Rodica Cernea, *George Ioniță, *Coca Coralia Dragan, *Gavril Iosif Sinai, *Lidia Popa, *Diana Trandafir, *Floarea Dutulescu, *Alexandru Berceanu, *Mihai Traista, *Radu Branda, *Constanta Popescu, * Constantin Mosor, *Dinica Cristian Ovidiu, *Olga Alexandra Diaconu, *Flori Cristea, *,Lucreția Epuran, *Gabriela Ana Balan, *Prof.Dr. Dumitru Mălin. *Radu Gligor, * Ionescu Stăjărel, *Pica Maria N Boștina, *Claudia M. Vlase, *Nela Boca, *Ovidiu Kerekeș, *Gabriela Garlonta, *Jacob Crecan, *Emil Mircea Neșiu, *Maria Vasilescu, *Neli Burghelea Alice, *Boris Mehr, *Mihaela Poduț Lenuțaș, *Vasile ionac, *Getuța Z Corbu, *Domșa Lucian, *Maria Corini, *Niculai Radu, * Radu Andrei Popa, Reznic Cristian, * Rodica Flore, *Alexandru Lascu, *etc...
***Grupul Zbor spre înălțimi***
(administrator: Camelia Boț)
DEBUT elevi ai clasei a III-a / prof. Îndrumător Rodica Ochiș
· Adriana Gabriela Palcu
· Sergiu Moldovan
· Benianim Daniel Ispas
· Armando Anghel
***PREMIULSPECIAL al Revistei Extemporal liric:Adriana Gabriela Palcu
***Zbor spre înălțimi:CONCURS DUMINICAL:
PREMIUL I – Nelu Cazan
PREMIUL II- Sandu Tănase Chiru
PREMIUL III- Cristina Ghindar Greuruș
Vă dorim, Lectură plăcută!
Teodor Dume, redactor-șef

Doina Ofelia Davidescu: Mai sunt


Mai sunt câteva lacrimi și pleacă toamna
Mai sunt câteva speranțe și vine un zâmbet
Mai sunt câțiva pași și pleacă o amintire
Mai sunt câteva întrebări și vine seara
Mai sunt câteva străzi și pleacă un pescăruș
Mai sunt câțiva pomi și vine un felinar
Mai sunt câteva gânduri și ajung acasă
Mai sunt câteva vise și vii tu
Mai sunt câteva trepte și vine iarna

Viorel Boldiș: Am învățat


Am învăţat că mersul înainte trebuie să se sprijine mereu pe ceea ce las în urmă,
altfel înaintarea îmi este nu numai zadarnică ci şi inutilă.
Am învăţat că apa râului în care mă spăl îmi ajunge curată din amonte,
doar dacă o las să curgă curată în aval.
Am învăţat că răul pe care nu-l fac, putându-l face,
este mai preţios decât binele pe care aş vrea să-l fac, dar nu-l pot face.
Am învăţat că o lumânare pe care o aprind noaptea într-o odaie,
este mult mai folositoare decât un candelabru cu 10 becuri pe care-l aprind ziua în acelaşi loc.
Am învăţat că o vorbă bună pe care o spun unui om aflat într-un moment de cumpănă,
valorează mai mult decât cel mai bun discurs motivaţional
rostit în faţa unei mulţimi plătitoare de bilet.
Am învăţat că un “Ajută-mă, Doamne!” pe care-l spun din inimă în odaia sufletului meu,
are mai multă putere decât un “Tatăl nostru” recitat mecanic în oricare catedrală din lume.

Mircea Teculescu: Levitație


fundal e cerul,
pentru conturul frunzei
viu dansatoare
Levitation
background is the sky,
for the contour of the leaf
dancing vividly;
Lévitation
le ciel est le fond,
du contour de la feuille
qui danse;

Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice / În lanul cu maci -I-

 Trilogie: Anacronisme erotice

Teodor Dume, carte
Anacronisme erotice:
În lanul cu maci - I -
Ed. Pim/2020
Coperta şi tehnoredactarea:
Mioara Băluță!

Cartea se află la tipar, ed. Pim/ Iaşi
Face parte din trilogia Anacronisme erotice, urmată de încă 2 cărți ( elemente componente) care le voi posta pe parcurs.
Este un alt fel de scriere, păstrând acelaşi stil( dumian) dar cu o tentă aparte datorită faptului că textele au fost scrise în perioada anilor 1970- 1980. Deci, în adolescență dar cosmetizate acum când nivelul percepției despre sex, exprimare şi aventurile adolescenței a crescut.

Nota autorului:

În lanul cu maci -I-, Fluturele din spermă -II- și Falsificatorul de sex -III -, sunt componente ale Trilogiei Anacronisme erotice. în care, pe lângă
cuvintele cu care v-am obișnuit, am folosit și expresii vulgare (josnice și nu prea) care ies din anumite comportamente în împrejurări de trăire intimă. Deși uzuale, în vorbirea liberă de „gașcă”, nu se recomandă persoanelor pudice, sensibile, care nu au înțeles, nu înțeleg și nici nu vor înțelege o lume mereu în mișcare. De asemenea nu se recomandă nici acelora prea plini de sine care au sufletele îngreunate de reziduurile trecutului.
Unele texte, chiar dacă nu sunt erotice, așa cum s-ar fi
așteptat unii, și nici nu respectă canoanele scriiturii de gen, în opinia mea, duc înspre o tentă erotică, altele înspre cea sexuală și s-ar putea să lase urme pe gândirea acelora sensibili și cu o educație aparte...
De fapt cartea nu se adresează unei terțe persoane sau colectivități ci unei (sau mai multor) stări din ciclul unei vieți numit adolescență ori tinerețe și pe care l-am
supus judecății timpului, unui timp carnivor, înrămându-l
într-un tablou la care mă reîntorc și îl privesc ori de câte ori mă întreb: cine am fost (sau ați fost), cum am trăit (sau ați trăit) și cine sunt (sau sunteți). Ruptura aceasta din trup, pe care noi toți am pierdut-o pentru totdeauna, ne face, din când în când, să ne oprim și să ne uităm la ceea ce am fost și la aceea ce a mai rămas sub cicatrice. Adică un „nimic” înfofolit într-un înveliș al amintirilor pe care timpul ni l-a dezintegrat.
Și cât de dureros este când scormonești în adâncul sufletului și nu găsești nimic...
De schimbat nu mi-am schimbat stilul. Ceea
ce veți găsi în această carte este doar o anexă. O scriitură
anexă care se regăsește și în volumul Fluturele din spermă,
conceput simultan cu cel de față, În lanul cu maci. De
asemenea, dacă timpul și Dumnezeu îmi vor fi alături, acest
stil se va regăsi și în romanul (în lucru) Îngerul negru.
Cartea de față (opusul celorlalte 23 de volume care poartă
semnătura Teodor Dume) s-a născut nu pentru a sensibiliza
sau deranja pe cei care dorm cu biblia sub cap și nici pentru a da verdicte legate de modul în care este perceput și absorbit sexul în sine sau un act sexual consumat sau nu, ci din o oarecare revoltă interioară iscată în anii adolescenței, și de ce nu chiar și în anii adolescenței de acum a unora. Fiecare dintre noi, indiferent de religie, etnie, orientare sexuală sau educația din familie, școală sau din societate am „gustat” din amărăciunea sau dulceața acrișoară a adolescenței.
Textele au fost scrise în anii 1970-1980 și cosmetizate acum, pe ici-colo. Și pentru că mă regăsesc în adolescența de atunci, pe care am purtat-o necondiționat, am ținut să mi-o aduc în realitatea de acum pentru a-l vedea pe cel care am fost atunci și (în oglindă) pe cel care sunt acum. Nu voi descrie în detaliu actul în sine și nici motivația scrierii mele, ci voi puncta. De aceea, între coperțile cărții, veți găsi, pe lângă expresiile care incită, și intenții consumate benefice unora și de defăimare a altora (deși în dragoste nu poate să existe victime ci doar părți care tolerează sau acceptă condiționat sau necondiționat sub presiunea unor favoruri ori impulsuri astfel de practici asociate vârstei). „Vinovăția” de a intra, prin scris, în intimitatea altora mi-o asum pentru că toate „fazele” descrise fac parte din „mișmașurile” adolescenței, din amestecătura necontrolată a stărilor de care unii am avut parte iar alții mai puțin sau chiar de loc. Prin gestul meu nu am făcut altceva
decât să intru în starea adolescenței rătăcite prin ceața anilor și să o transpun sau să-mi imaginez cum poate fi „ciuntită” sau consumată, o relație emoțională intimă printr-un comportament sexual defectuos care poate periclita, sau nu, inocența și sănătatea individului.
Dar să nu uităm, așa cum am mai
spus, că
sexul e un turn din care privești viața ca pe o iubită
pe care o mângâi, și o exciți până alunecă din palma ei o altă
viață.

teodor dume


Timidul dintr-a noua

poate că porecla îmi vine dintr-a noua
păream că sunt un ciudat
dar nu eram
păream băiatul fără țigări și fără o iubită
dar nu eram
păream băiatul care nu-și făcuse temele
și îi era frică să copieze
dar nu eram
păream băiatul care nu fugise
niciodată de la ultimele două ore de curs
dar nu eram
păream băiatul care nu se masturbase niciodată
dar nu eram
păream băiatul care nu văzuse un sân de femeie
dar nu eram
sau poate că eram câte puțin din fiecare
eram doar băiatul cu sufletul bătut în cuie
pe o cruce mult prea mare și grea
pentru un trup firav de copil
eram doar băiatul cu trupul subțire ca o vergea
și ochii ademenitori
adânci ca două tunele
pe care Dumnezeu l-a cioplit după chipul
și asemănarea sa

Ionuț Tiberiu Balan:***


psihiatrul mi-a spus că nu sînt nebun
să nu-mi mai fac atîtea griji pentru
nimicuri

mi-a răspuns întrebărilor atunci cînd
toate răspunsurile preoților se aflau
strict în biblie

i-am și scris într-o zi că mi-e teamă
nu pot să trăiesc sub presiunea timpului

doamna psiholog mi-a zis că nu mai e nevoie de ea
că domnul psihiatru e deja și psiholog
și crede că mă înțeleg mai bine cu el

bine
i-am spus
și am plecat

nu pot să trăiesc într-o lume în care
oamenii înfruntă moartea cu ură
așa că mă retrag în cabinetul psihiatrului
mă joc cu ștampilele
semnez calendare

sînt un om ocupat

am o copilărie de retrăit

Paul Coculeanu: sunt mai sărac de cuvinte

( text inedit)

Sunt pe zi ce-apune mai sărac de cuvinte
mi-am zis în viitor
când va fi luna vanilat covrig
să stau la sfat c-un mine de astăzi
că-n absolut voi suferi la jind
de-o personalitate bipolară
mai rău decât le va fi dat
altora să sufere la promenadă
ori la scufundări
căci tare le va fi urâtă starea finală

Fără unul sau altul dintre ei
cu greu le va veni să mai stea
ca pe ghimpi furișați
din zori și până-n seară

Imperfecțiunea iubirii se măsoară
de la colțurile inimii mele
înspre centrul ființei persoanei dragi

Convexitatea unghiului rezultat
când ne-am înțeles așa și așa
arată că de ea te-ai îndepărtat
și e rău
pentru că am îmbătrânit

Ina Dumitrescu: Atinge-mă


Atinge-mă cu palmele întoarse
Și dă-mi din serile trecute fără tine,
Toată ambrozia ce-a picurat din astre
Și nu a vrut pe alte buze să respire. 

Atinge-mă cu ochii și înfioară-mi pielea
Ce nu a fost atinsă de mult cu mângâieri ,
Cutreieră-mă blând șoptește-mi cu-adierea
Născută din dorința prea multelor tăceri. 

Atinge-mă cu gura, dulceag, cu gust de piersici
Și lasă gustul fin buzele să-mi alinte,
Să îmi pătrundă-n sânge,să devenim bezmetici
Să nu mai știm de timp, să fim două cuvinte.

Atinge-mă cu trupul și fă ploaia să cadă
Și dansul nostru ud să ne înalțe zborul,
Să fim două tristeți ce nu mai vor tăgadă
La bucuria scrisă ce le-a urzit-o dorul.

Atinge-mă cu sufletul ce l-ai ținut inchis
Și fă-l pe-al meu sa cânte minunea învierii,
Întoarce-mă la viață si scaldă-mă-n abis...
Atinge-mă cu tine in serile uitării.

Beatrice Alfred: Ultimul tramvai


senzații picură-n eprubetele gândului
o toamnă răstignită-n fum de uitare,
sub pleoapă vitrine curg polei
prin visul mut din manechine,
liniștea udă prin plopii agățați
de vocalele serii,
ora curge amurg pe trotuarele norilor
aurul trist din cuvinte te respiră
amintire țesută-n frigul din ramuri albe,
tăcerea din litere ninge
luna numerelor oarbe
umbră ultimul tramvai
te duce prin ierburi de înger
departe
dincolo de verbul scris în palma morții
prin bruma virgulelor
rugăciune de toamnă în alt vers

Sebastian Golomoz: Pantomimă


în lumina lacrimilor femeii
ia naștere remușcarea bărbatului
în oala sub presiune a sentimentelor
dragostea dă în clocot
plumbul nehotărârii cade secerat
de arcul lui Cupidon
sufletul lui înaripat amețeşte
în labirintul cuvintelor
și printr-o ultimă bătaie de aripă
se așază în palma ei

valsul pleoapelor îi demachiază indiferența
focul buzelor nu poate trece neobservat
chiar dacă arde mocnit
e la mintea cocoșului că
inimile lor vorbesc aceeași limbă
sau că ochii le tânjesc
după aceleași vise.

Adrian Munteanu: Poate a fost ieri


Poate-a fost ieri sau poate într-o vreme
Când pleoapele nu ferecau ţinutul
În care-a prins să se frământe lutul
Uitărilor ce s-au pornit să cheme.
Priveam spre pârgul grâului, la scutul
Sub care trupul dezlega dileme
De prunc nătâng, când ploaia-n tindă geme,
Smulgând odihna şi prădând avutul.
Simţeam povara dulce-a aşteptării
Primei iubite care m-a ales
Şi gustul fad în ceasu-ndepărtării
De-un rod la care n-am avut acces.
Învăluit e timpul dat uitării
De-o-ntunecime fără înţeles.
(2005 -sonet nepublicat în volum)

Tincuța Horonceanu Bernevic: Bacoviană


Plâng ploile de toamnă la ușa amintirii
Și-și despletesc în picuri brățările de fum,
Și bruma-n somn își vinde durerile iubirii.
Ascultă-le tăcerea, cocorii pleac-acum…

Plâng ploile de toamnă și-și desfrunzesc tristețea
În picuri mari de lacrimi sau poate că e rouă?
Iubite-ascultă toamna cum se preschimbă-n cântec
Își despletește visul și ni-l împarte nouă…

Dan Tipuriță: Așteptarea



Am așteptat o viață să vină americanii
acum tot îi aștept în traistă cu-un vaccin
precum e serul vieții care lungește anii
rătăcitori ca norii pe cerul din senin.

Astfel, cu ochii strânși mereu către apus
mi s-a albit o geană de când cu așteptarea,
îmi va cădea ca frunza privirii ce s-a dus
la un priveghi de lacrimi să țină lumânarea.

Și nu știu cum se face că-am căpătat o cană
din care-mi beau o febră cu vin din patru zări
și mă trezesc că-s mort, în viața de pomană
pe care mi-o trăiesc golit de așteptări.

Torc mereu la zile de le încurc la număr,
deja mă simt un clopot. Ca pulsul vremii bate.
De nici nu mai aud șoptindu-mi peste umăr
un morb într-o beție de optișpe carate.

Da, încă mai aștept. Ei sunt mândria faimei,
eu doar cu sărăcia, și-n moarte-i mai aștept.
Și dacă tot sunt dus, îmi vine să-i dau naibii,
să-nviu printr-o minune cu mâinile pe piept.

Vali Orțan:solilocvii




unde se duc visele când mor?
aşteptă reîncarnarea
pentru o nirvana a viselor
sau se destramă cum norii
în vânt?
unde se duc ploile când mor?
aşteaptă o nouă viaţă
sau se usucă de dorul
pământului?
unde se duc stelele când mor?
pleacă spre alt cer
sau rămân în visele celor
ce s-au iubit
văzându-le?


Lilioara Macovei: Amna

 Text premiat la Concursul Capriciile toamnei, Festivalul Simfoniile toamnei, ediția a II-a, octombrie 2020

În biroul cu lumină albă exact ca o față de speriată, parcă totul era zidit în uimire. Liniștea ce stăpânea de vreo două ore acest interior nu părea că o va aduce recent pe Mina din lumea în care era. Singură, în fața unui ecran, privea minute în șir cum se tot perindau imagini cu femei de toate culorile și formele, îmbrăcate bine sau sumar și din când în când își nota ceva pe niște foi mari. În geamul biroului, o creangă de nuc își cânta melodia de toamnă supărată. De câteva zile, niște nori mofturoși, plini de apă, își tot scuturau nemulțumirile.
Mina trecea cu privirea prin acest tablou perfect de culori arămii și peisaje spectaculoase doar când pleca din birou, ziua. De mai bine de o săptămână, zâmbetul artistei cuceritoare de frunze era pentru romanticii incurabili iar ea, care-și pregătea debutul în marele eveniment al anului, se dedica interiorului. Trebuia să convingă, să se impună, să arate o altfel de latură a femeilor ce surprind în pictură, la ce nivel de documentare se poate ajunge în câteva zile dacă vrei ceva special, la cum se face o prezentare fără pic de plictiseală și cum să-ți folosești farmecul feminin în aceste momente.
A munci intens la ceva ce merită pentru o personalitate ca a Minei, este o șansă de a fi printre acele explozii de șocare în bine a celor din domeniu. Nu era o scrântită pe care pasiunea o poate face într-o inteligentă peste noapte, nu, ci doar o supusă a căutărilor, a comparațiilor, a unei munci făcută din plăcere. Pasiunea ei a fost un insistent orator, care a ajuns să o convingă pentru totdeauna că va fi fericită dacă va merge pe acest drum.
I-a fost respinsă iubirea dată cu atâta intensitate, dar în doze mici și când are două clipe libere, îi pare rău că nu are un copil.
- Doamne, numai asta îmi stăpânește mintea! Poate o vacanță prin lume nu m-ar mai ține captiva unui singur gând.
Mâine are loc evenimentul și tu ai în cap păsărele. Gata, hai și tu acasă că este destul!
Și-a închis laptopul, a luat mapa ochi plină cu însemnări, pardesiul negru, eșarfa albastră pufoasă, cheile și parcă a zburat pe treptele reci către ieșire.
- Seară bună, domnișoară!
- Mulțumesc, domnule Ioachim, la fel și dumneavoastră!
- Eu am noapte lungă!
Afară, o ploaie mărunțică spunea că este totuși toamna.
În taxiul cu viteză de melc era cald și mirosea a brad. Pe străzi, oamenii umblau fără umbrele, s-or fi sfătuit? Ceva o înveselea, o ridica sus și vedea toate obstacolele care i-au stat în cale, dar acum păreau mici, depășise neliniștile acelea devoratoare de timp și inimă. Doar acest eveniment i-a adus aminte de calendar.
- Oprește! Oprește!
Și o frână de raliu o adusese puțin spre scaunul din dreapta față.
- Stați aici!
Cu toată neîndemânarea posibilă, Mina a reușit să deschidă portiera și în două secunde a ajuns în stația de autobuz. La un capăt de bancă udă, stătea un ceva mic și nemișcat. Îl mai văzuse și acum două seri, dar nu i-a atras atenția ca acum. Șoferul, un om intuitiv, venea cu o păturică.
- Doamne! Nu cred! Domnule, este un copil!
- Înveliți-l și să-l punem în mașină, până vine poliția!
- Este udă toată!
În mașină, la lumina gălbuie, a descoperit doi ochișori albaștri cum nu mai văzuse. Căciulița, cândva roz, acoperea un păr blond cârlionțat iar gurița mică și parcă desenată perfect, avea urme de ciocolată. Răspândea o bucurie de poveste și fără nicio teamă, a întins mânuța murdară spre Mina, atingându-i obrazul.
- Tu ești zână sau mamă bună?
- Eu sunt Mina! Pe tine cum te cheamă?
- Amna și am cinci ani! Nu mi-ai răspuns!
- Îți răspund, dar ce cauți la ora asta aici, udă toată, cu picioarele goale în ghetele astea rupte? Mama ta știe unde ești?
- Știe!
- Atunci, hai acasă! Te usuc și îmi spui cum ajungem acasă la mama ta, la tine acasă.
Fetița se uita când la Mina când la șofer cu niște ochișori parcă lăcrimați.
- Nu se poate! Mama mea m-a dat afară!
- Cum, de ce?
- Pentru că am mâncat singură un măr și din greșeală i-am spart sticla cu apă.
- Cu apă?
- După ce bea apa din sticlă ne bate pe toți dacă nu mergem pe stradă să cerem bani pentru ea.
- Domnișoară, nu mai anunța poliția în seara asta, du-o acasă și ai grijă de ea până mâine. Îmi vine să plâng, se băgă în vorbă șoferul.
Poate că face o mare ilegalitate, dar la ora nouă seara, un copil ud, flămând, pe la porțile poliției...
- Risc, știu că pot fi acuzată de multe, dar mi se rupe inima, își spunea Mina în gând.
În apartamentul cald și care mirosea a crizanteme pletoase, fetița parcă era acasă la ea. A pășit curioasă și lucrul care i-a pus nod în gât Minei, a fost când...
- Stai, să mă descalț, e prea curat la tine!
Doamne Dumnezeule, ce fac eu acum? Sunt într-o poveste, este real? Ce-am gândit? Mâine am evenimentul...
În drum spre Mina, Anca și-a încărcat sacoșele cu mâncare și câteva jucării noi.
Prințesa blondă cu ochii albaștri stătea pe marginea patului, în halatul Minei, ținea cu amândouă mâinile o cană cu lapte cald.
Uimitor tablou, schimburi de priviri, zâmbete, șușoteli printre uși...
În primul rând din sala imensă, cu candelabre aurii, scaune din catifea albastră și lume bună, stătea Amna. Cuminte, dar cu priviri iscoditoare, își foia gentuța roșie, ca și cum nerăbdarea îi era pe terminate. Un pardesiu vișiniu îi scotea în evidență părul lung, blond și inelat, iar ochii albaștri miraculoși te duceau cu gândul la fetițele care fac cursuri speciale pentru purtarea eleganței.
Mina îi făcea din când în când cu mâna acestei micuțe care semăna cu ea. Cineva îi șoptea la ureche:
- Te iubesc, mamă bună!
Amna îi făcea cu ochiul.
Toamna pentru Mina înseamnă ziua ei de naștere, prima dragoste, primul mare eveniment din viață vis a vis de carieră... și acum... Amna. Totul toamna...to... Amna...
Poate Amna este, de-ar fi, de s-ar putea...

Promovare: Military Surplus, Oradea

 Magazin Oradea, strada Primăriei,nr.33/A



* încălțăminte și îmbrăcăminte militară
* jachete militare
* pantaloni aviator
* tricouri Army
* cuțite militare
* bricege
*  rucsacuri
* jachete copii
* c=ciuli
* lanterne
* și multe alte produse
* Military surplus dispune și de uniforme și efecte militare pentru
- poliție
- jandarmerie
- pompieri
- alte instituții militarizate

Livrare în toată țara!

Military surplus vă așteaptă cu mare drag în Oradea, strada Primăriei, nr.33/A
Accesați cu încredere: https://www.militarysurplus.ro/

          Oradea, str. Primăriei, nr: 33/A. Oradea, Str. Prim[riei, NR: 33/ A

Colectivul de muncă de la Military surplus Oradea, vă invită, cu mare drag. să vizitați magazinul situat în Oradea, Strada Primăriei, nr.33/A, zilnic între orele: 09 - 17, iar Sâmbăta și Duminica ÎNCHIS. *** Nu pierdeți ocazia în a vă achiziționa noile produse de iarnă, și nu numai!

Nela Talabă: Lumina asfințitului de toamnă de toamnă


Ce taină-mi dezvelește lumina asfințitului de toamnă?
Ce munți, ascunși până acum o clipă,
privirilor mirate se arată?
În soare cat acum fără sfială!
Lumină lină,
atât de fină, de insesizabilă a devenit
linia ce desparte, tranșant, fără putere de tăgadă,
lumea grăbită, fremătândă, zgomotoasă, multiformă,
de lumea veșnic tăcută a morții!
Nici nu mai știi unde te duce pasul următor!
O, pași ai mei!
Opriți-vă
în fața luminii asfințitului de toamnă!
E clipa unică
când doar privirilor mirate
se-arată munți ascunși,
insesizabili.
O, pași ai mei!
Dorul să vă abată spre ei,
spre înălțimi,
deasupra limitei dintre o lume fremătândă și grăbită
și lumea veșnic tăcută...

Alin Claudiu Baciu: Nu mai vreau moarte


Se joacă moartea-n jurul meu
Dar o privesc cu ochi de sticlă
Am încercat să fiu doar eu
Dar am văzut că e risipă
Stai moarte stai și tu la rând
Că-s încă tânăr și prea viu
Mai stai păstrează-ma în gând
Până când vreau să nu mai fiu
Pășesc dar parcă doar timid
Mă uit la ea cu ochi de gheață
Aș vrea un cufăr să o-nchid
Să mă mai lase lângă viață
Dar ea șireata mă pândește
M-așteaptă de prea multe zile
Se lasă oarbă nu gândește
Părinții încă-mi spun copile
Ai grijă de sufletul tău
Poți să alergi chiar multe mile
Si să nu simți c-ai făcut rău
Un gram de bine dă din tine
Mai poți mai vrei mai ai de unde
Să nu te uiți când moartea vine
Să știi c-ai binele în frunte
Când n-ai nimic te ai pe tine.
(Sfîntu.)

Ileana Popescu Bâldea: Imagini gratuite cu furnici


Nu. România nu este o națiune puternică. a fost. pe vremea când istoria se scria cu sufletul. când exista vis. acum, cuvintele sunt aruncate în lavă. nu mai caută nimeni prin mintea ta. timpul trece diferit iar speranța este doar o glumă tehnică.
Nu. România nu este o națiune puternică. este o lume care noaptea ia în brațe luna și cuvântul cu mai multe straturi. apoi se raportează subiectiv la desert, morți, subtilizarea credinței, nervi, actori, mașina de făcut fum, orientare tematică, vaccin făcut la strung și la gripa sezonieră care fuge de COVID.
Nu. România nu este o națiune puternică. când ai tot nu mai speri nimic pentru alții. aș vrea eu – așa, ca o schimbare de paradigmă. și bogații sunt bogați. puțini. cei mai mulți simpatizează ancestral sărăcia. în seara aceasta mă voi culca devreme și voi cultiva înainte litere pentru un vis.
Nu. România nu este o națiune puternică. mi-aș fi dorit să trăiesc într-o vreme a bunicului, străbunicului, a maimuței. aș fi făcut schimb cu ea de banane. de pe un mal pe altul al singurătății - uneori ca un iad care te învață să nu mai plângi.
Nu. România nu este... indiferent de punctul cardinal din care privesc. de mâine voi trimite pacienții cu satelitul, în loc de combinezon mă voi îmbrăca în ploaie, voi striga spre toate zările în care au plecat colegii mei fugăriți de cuvinte într-o veritabilă lecție despre lumină, voi face șapte lucruri deodată și, chiar dacă voi reuși întotdeauna, mă voi învinui că sunt doar o furnică peste care ego-ul va trece ca un tăvălug. ego-ul lor. eu, un robot, atât, un ceva care la un moment dat și-a ales națiunea – nu pentru că este puternică, cu umerii lați și nasturii încheiați ambițios în stil Tom Ford; pentru că este a mea din străbunic în străbunic, pentru că are suflet, haine cu buzunare vechi și ochi din cuvinte.
Nu. nu voi mai scrie nimic. mă voi opri aici și mă voi închide ca o carte. o carte despre iubire, tristețe, alienare, neputință, credință și libertate. o carte pe care degetul niciunui extraterestru nu o va răsfoi. căci, atâta vreme cât înțelesul va rămâne paralel, filele nu se vor lăsa atinse.
Nu. cartea ta, cartea mea, cartea voastră. Noapte bună, România!

Diana Trandafir: Reverie


stau în vårful patului
înconjurată de pescăruşi
cu aripi de o transparență ciudată
casa mea se află aproape de mare
de aceea ea apune
apare
dispare
după cum saltă luna
picioarele îmi sunt blocate
nimic nu s-a clintit
nimic nu s-a schimbat de când m-am agățat
de balonul cu heliu în care
oamenii respiră fără efort
pe fereastră pot vedea
câmpurile aurii ale valurilor
forța våntului
trånteşte cu zgomot larg uşile
cånd adorm
casa mea e o arcă
.
în pereții ei
oasele celor vii
se topesc

Daniela Toma:***


pentru că am timp,
aş putea construi legături între gropile înţelepte
fără ca voi să auziţi vreun ţipăt care se trezeşte
şi vrea să umble neinstruit

chiar şi atunci când un cerc fierbinte şi aspru
îşi cheltuie toate economiile,
eterna tentaţie se coace pe vatră
într-un fel de completare a mereu înaltului
şi preaplinului tăcerii tale

o poţi simţi dacă aşezi ifosele într-o formă de ansamblu
plină de trepte înalte şi de rece

în zilele următoare camera verde e stearpă
şi poartă doar haine grăsuţe

Mirela Duma:Haiku...



norii de toamnă -

altă povară peste

umerii mamei
.

Vișan Dragoș: Încreatele iubiri


În alte mări, sub gheață, smoala topită cântă,
năvodarii-așteaptă albe stele preumane,
sosești prea târziu, abia când mugurii s-au stins,
din carcase argintii, nici tu nu-i poți salva.

Te iei după hula scornită de mintea altora,
nu urmezi nici harta Cetății, zărești insula ta,
dansezi cu ultimele forțe de-albatros lihnit.

Rătăcită pe țărm, o stea, ca o mână întinsă, iese-ncet,
cap, două brațe, două cozi,
ai de lucrat, să-i faci picioarele,
două valuri potrivite vin și ea deja s-a înălțat!

Camelia Boț: Clepsidră scursă



Când te-o atinge dorul meu
Și sufletu-ți va viscoli,
De milă-ți plânge Dumnezeu,
Tristețea lui te-o răscoli.
Iar dacă n-o să înțelegi
Că depărtarea stă-ntre noi,
Doar lacrimile-o să culegi
Din nopți ce-am petrecut în doi.


Să guști sărutul otrăvit
Ce l-a lasat o clipă cursă,
Iubirea ne-a îmbolnăvit
O toamnă, din clepsidra scursă.

Rodica Ochiș: Cândva, pe undeva


Când într-o vară înflorea întregul câmp cu maci,
Eu mă plimbam stingheră căutând prin toamnă
Și nici nu bănuiam atunci că ai putea să faci
Ca dorul, roșul lor, în suflet să mi-l cearnă.

Te-ai strecurat prin gânduri ca să-mi pătrunzi în vise
Și să alungi departe noianul de-ntristări
Și-ai trecut șapte praguri intrând prin uși închise,
Să poți să-mbraci în verde, ramuri uscate-n zări .

Tu ai făcut să pară scurtă o depărtare,
Când trimiteai prin vânturi miresmele de tei
Și s-au născut noi fluturi ce-au învățat să zboare
Și boabe mari de rouă sărută ochii mei.

Și așteptăm nerăbdători cândva, pe undeva,
Să-mbrățișăm tot albul, așa cum ne-am promis,
Trei dimineți și tot pe-atâtea nopți le vom grava
Pe tot ce vom trăi, permis sau nepermis.

La mulți ani, Claudia Minela!



"M-am născut într-o zi
cea de-a zecea
într-un noiembrie capricios în bucureşti
micul paris unde opinca s-a aliat cu jobenul
nu ştiu dacă viaţa s-a jucat cu mine sau eu cu ea
poate că Dumnezeu s-a jucat cu amândouă
mi-a trântit-o în braţe aşa ca pe un rucsac
spunându-mi în şagă
voila e a ta
trăieşte-o fii veselă iubeşte oamenii
şi nu vei cunoaşte bătrâneţea
fă-i să zâmbească pentru că zâmbetele sunt cărări către cer
vor lumina chipul tău chiar şi atunci când sufletul plânge
înfruptă-te din cuvântul liră
voia Lui s-a făcut
am tot umblat cu rucsacul în spate am nimerit în magazinul cu vorbe şi vise
încheiat la şireturi
sunt aici şi acolo
mi-e bine
vând vise şi primesc zâmbete şi picuri de suflet/poftiţi vă rog
aici unde cerul îmbrăţişează pământul"

(Claudia Minela)

Lidia Popa: Galbene ziduri



Te-am chemat acolo unde îngerii
nu cad în beznă,
grădinile rămân suspendate peste timp
ca o lumină peste plumburiu.

În toamna ce vine, cu margine
de toleranță, te iubesc veșnicie.
O neprihănire de galben tocmai
a revigorat firea cu dorințe.

Noiembrie nu este o pustiire ci doar
o nostalgică zidire.
Când te-am iubit erai o frunză
și eram speranță.

Coca Coralia Dragan: Hoinar în toamnă


Adie armonii de toamnă-n suflet
şi mişcă firea-n frunzele ce cad
bătute de un vânt stăpân şi iute,
formând un strat, suflet hoinar.

Printre copacii ce-şi leapădă podoaba,
mă plimb, călcând cu milă pe frunziş
şi-ncerc să mai descopăr pe-o alee
vre-un sfânt, vre-un vers sau o idee.

Şi printre crengile răzlețe
soarele, cu razele semețe
crează fascicole minuni
într-o banală zi de luni.

Şi-mi spun în gând o rugăciune,
sunt doar eu cu Dumnezeu,
acum la început de săptămână,
şi-i dăruiesc sufletul meu.

Şi simt cum firea îmi tresaltă
cu sufletul hoinar printre frunziş,
de parcă vrea să se înalțe
în sus, mai sus, către abis.

Gavril Iosif Sinai: prin pustiu


suntem uneori prezenți în absență
cine ne dezbracă de învelitorile noastre
sărbătorite dincolo de mare
am ridicat vițelul de aur dacă tot a plecat
din egipt caravana avea în calabalâcuri
mântuiri trecute pe sub ciocanul meșteșugarului
ce nu avea în vedere goliciunea
prin straiele sfârtecate un diamant ales
pustiul ascunde frumusețea mărunțișurilor
pentru care afrodita s-a încoronat
să cânte și să joace
după egipt se lasă dorul în inimă
cu tablele legii
profetul coboară din munte
prins între slova din piatră
și vițelul de aur

certurile de partide nu confirmă
salvatorii după care privim
imaginea prin pustiul fierbinte rămâne
un șarpe de aramă ridicat pe-o prăjină 

câtă omenie are cerul tău Doamne

George Ioniță: gara tristului destin


se-aude-n gară șuieratul unui tren
vagoanele-i așteaptă înșirate
pe călătorii matinalului peron
îngrămădiți la casa de bilete
vor cumpăra tichetele ce-i poartă
sau vor risca sa meargă clandestin
în paradisul cel visat sau în infern
de trenul care trece doar o dată
prin gara tristului destin...

Ramona Müller: excedentar


picior peste picior
și cu degetele încrucișate
nu-mi spune că din cauza prea multor
nevoi personale
nu vei putea lupta
pentru o femeie frumoasă

dacă îţi place să dăruiești
nu ai cum să rămâi dator
nici măcar agentului de vânzări

din întâmplare
nu ai un Dumnezeu de împrumut

Petruța Niță: Ceva

***

suntem arderi din fiecare altă iubire
liniile noastre sunt paralele
se deplasează întotdeauna împreună
nu știm dacă ne vom întâlni în cele din urmă
ne ştim însă toate secretele
adevărurile noastre conţin minciuni
ce strălucesc în întuneric
liniştea ni s-a umplut cu anxietăți
amplasate într-un fel de pasiune
şi ardem... singuri
peste malul uitării
răsăritul ne este un veşnic apus
privim spre cer din locuri opuse
(fiecare de pe linia sa paralelă)
diamante mici ne strălucesc în priviri
când încercăm să ne şoptim
că ne-a rămas totuşi
ceva...

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10