culorile în care m-am născut
Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)
Ottilia Ardeleanu:***
Nely Vieru: Portalul
S-adorm acum îmi e atât de greu
și nici nu vreau se pare-n sinea mea,
căci nopțile de iarnă sunt mereu
prea lungi și friguroase-n lumea mea.
Dar mult prea lungă mi se pare așteptarea
când zorii vor ieșii de sub perdea,
când vântu-n grindă sună deșteptarea,
întoarcerea din vis în lumea mea.
S-adorm acum îmi e atât de greu
și nici nu pot și nici nu vreau în sinea mea,
mă plimb prin casă-n noapte, umblu teleleu...
E multă iarnă patul și-i gheață perna mea.
Mansarda mea în noapte e fum de felinar
în care visurile violet sau stins demult,
ca un nebun în mintea mea fără habar
nu vreau s-adorm căci perna mi-e portalul spre trecut !
Cristian Marieta: Amiază
sfâșiind fără milă
potopul de verde ,
auriu și albastru,
decupând tremurat
ferestre de timp
cu priviri dantelate.
Se zbate albastrul
pe crengi poposind
zdrențuit
printre frunze mirate.
Curg zilele toamnei
culori prefăcând
în speranțe
de mult adormite,
ascunse viclean
în urme pierdute
... începuturi neîncepute!
George Adrian Popescu: Ghicitoarea cu miliarde de sori
în toată sălbaticiunea nebună a universului
despre cum a fost el și cu ea
stea cu stea
despre cum suntem noi doi
liberi și frumoși ca în cer și pe pământ
și fără urmă a se termina nici pe degetele maestrului
pictor
nici în muza inventată reinventată luată purtată
reluată în toate tainele poieziei
nici în sarabanda de cântece ale nebuniei
de fluturi și stele
cum sa nu te îngrozești spune-mi femeie că de milioane de ani
nici o armată de filozofii
dar nici fizicieni
matematicieni
nici liberi cugetători nici pastori ai lui dumnezeu
nici prometeu însuși nu va ști să spună
simplu
ca bună dimineața când te trezești tu în ochii mei
ce fel de formula este să o înțelegem deplin
ce sânge ce soare ce vin
cum se cheamă toate astea în două trei cuvinte să nu ne mai aglomerăm
cu biblii și biblioteci fără număr
pentru un dicționar de rime al iubirii tale
al îndrăgostirii mele
uite doar atât
să spună
Ștefan Doroftei: În dor de dor
Noi stropi de zi pe frunte-mi lăcrimează,
Un răsărit pe zare parcă plânge,
Luna se stinge-n palme şi oftează
Doar dorul meu, de dorul tău se frânge.
Râuri de foc se varsă în lumină
Zborul din vis spre stele se prelinge,
Ofuri mi-a smuls cu tot cu rădăcină,
Iar dorul meu în dorul tău se frânge.
Gânduri de-asalt, de teamă amețite
Pornesc la drum pe nişte punţi nătânge,
Mă fâstâcesc în graiuri răvășite
Căci dorul meu în dorul tău se frânge.
În dor de dor se plimbă depărtarea,
În ochii mei, atâta dor se strânge...
Te strig încet, să îi auzi chemarea
Din glasul lui ce inima îmi frânge.
Vasile Culidiuc: 'Kwangip biruitorul'
Floarea Dutulescu: Splendoare în Paradis
În apa mării, steaua ta se oglindește,
Un val, o leagănă ușor, spre țărmul meu,
Căci a iubi cu sufletul, e omenește,
Fără iubirea ta, îmi pare tot mai greu.
Se zbat tăceri, prin universul de-întuneric,
Cu brațe plăpânde, mă las pe al tău braț,
Razele tale blânde mă cuprind feeric,
Te sorb din ape de ocean, cu mult nesaț.
Prin mine curge mut, un fluviu de iubire,
Împart cu tine și mări și estuare,
În golful meu din cord adastă fericire,
Îmi plutești printre lumini imaginare.
Doar ochii tăi frumoși îmi scăpără scânteie,
În universul meu răsari din infinit,
M-ai îmbrăcat în albă mantie de zeie,
Mi te-am adus în așternutul meu, iubit.
În jur e frumusețe, magică splendoare,
Minunea zâmbetului tău mă alină,
Faci din viața mea, fericită sărbătoare,
Mă simt ca pruncul, ce n-are nicio vină.
Zbor îngeri-aproape, cu aripi de lumină,
Fereastra sufletului magic mi-au deschis,
Te-îmbrățișez cu dor și dragoste deplină,
Sufletul meu pereche, o stea din paradis!
Atila Racz: Părinții
Florentina Savu: Castelana și...restul
Ce stă ascuns prin zilele de ieri,
Ciori și corbi prin el, pe pereți rastel
Și gloanțe ce trag cu mii de dureri.
Vântul urlă crunt peste-acoperiș
Și zboară țigle sparte în țăndări,
Plecat-au Feți Frumoșii pe furiș,
Astăzi cerșesc înfrigurați prin gări.
Dar nici acestea nu mai sunt ce-au fost,
Doar câinii mai colindă-nfometați,
Nimic pe lume nu mai are rost,
Suntem din zi în zi mai cocoșați!
Stau în castelul fără geamuri
Și-ascult romanța timpului trecut,
Corpul parcă mi-este prins în hamuri
Și simt din ce în ce un nou durut.
Stau izolată-n lumea din povești,
Cu corbii care-mi dau mereu ocol,
Trecutul nu mai poți să-l stăpânești
Când neguri te-au cuprins și-ți cer obol...
Din liniștea și dragostea de ieri
Au căzut numai zăpezi pe vatră,
Focul s-a stins, de geruri o să pieri,
Cu capul culcat pe-o albă piatră.
Auzi în depărtare plâns și rugi,
De vrăjitoare și zmei răi te plângi,
De gât ni s-a strâns, cu ură, curea!
Prin castel zărești stafii fel de fel
Și fac zgomot surd, sunt nervoase rău,
Zmeii își petrec zilele cu zel,
Vrăjitoare îi "fac", și-i fură la greu!
Bogații-n dezmăț timpul și-l petrec
Iar săracii mor de boli și de dor,
Balauri și zmei sufletul li-l storc,
Din picioare cad și atâția mor!
Asta viață nu-i, veniți la castel
Să-l reconstruim în povești de ieri,
Să plece și ciori, și corbi, frumușel,
Să trăim și noi spre final plăceri!
Să ne îngrijim, să fim bine toți
Să uităm de-acum de zmei și de hoți,
Să uităm de vieți ce ne-au fost pustii!
Zbor spre înălțimi - grup: rezultate concurs - Eminescu
Clasamentul câștigătorilor, sau mai bine zis a participanților la concursul dedicat lui Eminescu de săptămâna aceasta, este următorul:
Zbor spre înălțimi - grup
(administrator: Camelia Boț)
Nela BocaNe mor poeții...
Acolo unde lacrimă și vânturi pier
Își țes poemele cu fire de lumină
Lăsând în urmă flori de suflet în grădină..
Ne mor poeții și se duc în cer..
Și rând pe rând ne aplecăm de ger
Și surd răsună buciumul a jale
Rămânem tot mai goi de sensuri pure...
Ne mor poeții...cerul plânge lacrimi sure
Și lumea pare înghețată
Cu rece vid în suflete pătată....
Mi-a șoptit o buburuză
Că în iarna nepereche
Moșul e plecat să-și vândă
Săniuța lui cea veche.
Vrea să-și cumpere mașină
De-aia mică, zburătoare,
Nici nu crede c-o să vină,
Că nici jucării nu are!
Dacă îl vedeți prin "Mall"
Să îi spuneți că eu vreau
Să vină cu sacul gol
Să îmi spună lungi povești
Despre toți copiii buni,
Spune-i dacă îl zărești
Că-i dau dulciuri și colțuni!
Să le dea copiilor
Care n-au nimic pe masă
Și toată iubirea lor
Mie să mi-o dăruiască!
Viața merge mai departe
Și-am ancorat-o bine,
E soră bună cu iubirea
Ce-nmugurește-n mine.
Am adunat cândva speranțe
Și gânduri minunate,
Iubirii i-am dat vii nuanțe
Am picurat surâs și cântec,
În fiecare zi trecută,
Am adunat în al meu suflet
Pe pagini albe-n cartea vieții
Am desenat candoare,
Și-n zorii noi ai dimineții
Pe rânduri ce-s nescrise încă,
Cu litere de-o șchioapă
Voi scrie fraza cea mai lungă
Voi contura momente bune
Și, mulțumită, mai pot spune
Că viața merge mai departe.
(Cristina Ghindar Greuruș - poet debutant
Doamna Florentina Savu - poet consacrat
Grup - Zbor spre înălţimi)
Cătălin Iancu
Încă o zi
Încă o zi fără de tine,
Încă o noapte fără noi,
Mă ning zăpezile haine
Cu fulgii albi, mărunți și moi.
M-abate vântul din cărare,
Mă-ntoarce viscolul din drum,
E totul alb până în zare,
Se lasă ceața ca un fum.
Cu colți de fier mă mușcă gerul,
Mi-e pasul tot mai obosit,
Pământul s-a unit cu cerul,
Lumina zilei a pierit.
Ninsoarea nu se mai oprește,
Este zăpadă pân' la brâu
Și pasul mi-l încetinește,
Mă ține viscolul în frâu.
Mi-e tot mai greu, mi-e tot mai rece,
De-atâta alb ochii mă dor,
Mă doare timpul care trece,
Spre cuibul tău aş vrea să zbor.
La gura sobei poate stai,
Citești ceva din vechea carte,
Povești cu zâne și cu crai
Și gândul te poartă departe.
Ai ochii umezi și ți-e dor,
Aștepți infrigurată veşti
De la străinul călător
Pe care încă îl iubești.
(Autor: Cătălin Iancu
Coordonator : Mirela Soimaru
Grup : Zbor spre înălțimi )
Eduard Bucium: Zi cu blestem de mamă
Zbor spre înălțimi - grup (administrator: Camelia Boț)
E ziua ta, mamă, şi-ţi plângi, Românie,Şi brazii furaţi, şi urşii şi cerbii
Ciocârlia-mpuşcată-n aripă, dând ierbii
Un ultim cântat... un oftat de câmpie
Când smulsă ţi-a fost din sfântul hotar
Vândută ca pruncii nevruţi de părinţi...
Aveai aur mult... vândut pe arginţi...
Aveai şi credinţă... s-a dat la cântar...
Legenda ne spune c-aveai şi viteji...
Ne iartă, măicuţă de mască şi teamă
Când facem pe surzii la cornul ce cheamă
Şi n-auzim plânsul, căci nu suntem treji...
În curtea ta, mamă, comandă străinii
Noi, câţi am rămas, ne sfădim ca orbeţii
Slăvită-i prostia, huliţi sunt poeţii,
Uscatu-s-a iarba, sunt 'nalţi mărăcinii...
Blesteamă-ne astăzi, s-avem Dumnezeu,
Să ştim de hotare, să ştim de strămoşi,
Să fim iar vitejii tăi, drept-credincioşi !...
Blestemul de mamă se prinde mereu...
Camelia Boț: Nu-mi muri, Toamnă!
O frunză de-aș fi fost,
mă legănam
prin vânt duios
și mă așezăm
pe glia rece
peste care
uite... timpul trece...
Mă dezbrăcam
de culoare,
că prea adânc
mă doare...
și-mi presăram
lacrimi pe alei
pe unde trec în noapte
ai toamnei zei...
O frunză de-as fi fost,
te-aș fi slăvit
în fiecare anotimp,
dar nu pot fi o frunză
doar a toamnei muză.
Sunt doar eu,
ce trec prin timp
rugând în taină...
Toamnă, nu-mi muri,
rămâi cu mine, dulce anotimp.
Melania Briciu Atanasiu: Peregrinaj în alb
Gheorghe Dragomir: Fără vină
Mi-am şoptit că n-aș fi om,
Nu sunt om şi nicicum pom!
Şi o altă variantă
Ar mai fi că sunt o plantă.
Intr-o clipă de dileală,
,,Ba eşti om" mi-a spus destinul
Doar sã-mi adânceascã chinul
Aruncându-mi o momealã...
Şi-am cãzut, sã-mi dovedeascã,
Cã-i trãirea mea lumeascã,
Cã depind de univers
Şi-s un semn ce va fi şters.
Aş fi vrut sã nu mai ştiu
Dar acum e prea târziu...
M-am privit într-o oglindã,
Aveam firul prins de-o grindã...
Libertate sã mã mişc
Dar prea mult nu pot sã risc!
Forma mea de lut se pare
Este-o formã de visare,
Eu nebunul am crezut
Cã din stele am crescut
Şi voi fi o stea albastrã...
Zbor de pasãre mãiastrã,
Înger tandru de luminã,
Fãrã trup şi fãrã vinã!
Gheorghe Dragomir
Dumitru Ichim: Odă limbii române
cum ne-a-nvățat mama a spune
lucrurilor din jurul nostru -
jumătate pământ, jumătate minune.
E o limbă aprins de curioasă,
pentru unii,
că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă
al lunii,
muntele și luminișul de la știubeu;
vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu,
sub umbra cuvintelor noastre,
se odihnește.
Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,
sorbim din ulcică și vin și lumină,
Cuvântul când ne cheamă la Cină.
Substantivele noastre-s amare;
nu au declinare
nici de venit, nici de dus,
ci numai orizontul de sus -
taboric urcuș de Vinere Mare.
N-avem tâlmaci
în această prisacă și Vale a Plângerii;
chiar îngerii,
omeneasca vrând s-o deprindă,
merg la gramatica noastră din ghindă,
iar veacul
din duhul pietrei ce nu se schimbă
răspunde plevei ce-o vântură vântul
Oamenii ăștia s-au născut din limbă,
că înaintea lor,
Întru-nceput,
le-a fost Cuvântul.
(Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario)
Dumitru Ichim, carte: Tu știi că te iubesc
150 de sonete prefațate și ilustrate de Savatie Baștovoi
Mircea Teculescu: ***
Act cultural
statueta sa
fotografiată de
apa carafe;
Cultural act
its little statue
being taken a photo
by the vase water;
Fait culturel
sa statue
fotographiée
par l’eau de la carafe;
EXPLORARE
cui aparţine
spaţiul alb din jurul
poemului tău ?
EXPLORATION
who does the blank page
around your white poem
belong to…to whom ?
EXPLORATION
c’est a qui
l’espace blanc
autour de ton poème ?
(din volumul EXERCIṬII DE TǍCERE, 2003, Ed. Astra-Nova)
Constanta Popescu: Iarna din noi
Niște cuvinte rostogolite
între așteptări,
între ieri și mâine, poate o moarte
o cărare blocată cu muntele de întrebări,
răspunsurile răpite de tăceri.
Este regula lui tot sau nimic,
inima cunoaște doar majuscule,
și acolo la spitalul de suflete
tot ea bate pas de defilare
până la ultima îmbrățișare,
până ce lacrima strălucește între gene,
înghețată.
Ninge iar cu dor și tristețe,
iarnă atipică,
ne bucurăm că ne doare
și nu e nevoie
să ne privim ochii...
Maria Dobrescu:***
mă înăbuşă
azi
am văzut multe femei cu aripi
scriau cu cerneală albă
mesaje SOS
pentru iubiţii lor
fără picioare
***
un urcuş fără capăt
un vis necunoscut
zile de război
un tren plecat
sunt doar frunză
niciodată fruct
un miros amărui
dă buzna pe fereastră
în orice aşteptare există un doliu
prizonieri în prea mult spaţiu
transparenţa ne înghite
destinul se împarte
la doi
tu eşti somnul
eu pământul tău
Daniel Corbu: Poeme
Se dedică celor o mie și unu de hoți ai bucuriei mele de-a fi
Ionuț Caragea, carte: Infectat cu iubire
A apărut, la editura FIDES din Iaşi, al 53-lea volum semnat de Ionuţ Caragea, intitulat "Infectat cu iubire". Volumul are 180 de pagini şi conţine 69 de poeme şi 142 de citate şi aforisme (în vreme de pandemie).
Prefaţa: criticul literar A.I.Brumaru. Postfaţa: Elena Papadopol.
Cuvântul de pe coperta a patra: Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.
Ediția în limba franceză a acestui volum a fost publicată în Franţa, la editura Stellamaris din Brest, având titlul "Infecté par l'amour" (https://editionsstellamaris.blogspot.com/.../infecte-par...)
Tehnoredactor și director al editurii Fides: Dumitru Scorțanu.
Coperta - Bogdan Calciu.
Pentru comenzi vă rog să-mi lăsaţi mesaj privat pe Facebook sau să-mi scrieţi pe ionut.caragea@gmail.com
Extrasele critice de pe copertă:
Un volum compozit (poeme, citate, aforisme), intitulat Infectat cu iubire, semnează astăzi (în epoca microbului roşu de la Wuhan), deja cunoscutul, prodigiosul, aş spune, vârf al promoţiei 2000, Ionuţ Caragea… Multe dintre aforismele din carte ale lui Ionuţ Caragea, făcând trecerea (deşi nu sunt în linia întâi) spre poemele cuprinzătoare şi fabuloase ale volumului, au înfăţişarea unor fermecătoare haiku-uri… Ca să glosăm pe marginea acestei spuse, lapidarele poeme de ceremonial sunt aidoma unor crestături efemere pe lumina de lună, bucle uşoare şi mătăsoase ce se înfăşoară pe o emoţie, pe câte un frison tandru şi despovărat, precum fluturele ieşit, încă nesbicit, din roua dimineţii… Existenţa cotidiană – ca să revenim – care la optzecişti, de pildă, e potenţată frecvent în locul comun al mizofiliei (vezi Budila-Express), în aspectele stăruitor mecanice e, la poetul nostru, scoasă deîndată din clişeu; ponciful e reciclat, i se redeschide cursul, distanţele, absenţa, se îmblânzesc, se hominizează; limbajul sublimat personalizat – ideatizat, aş spune, la tot pasul – oferind poemului (oricăruia din cuprinsul cărţii) originalitate, autenticitate. (A.I.Brumaru)
În locul lamentărilor despre pandemie, despre restricții și despre izolare, Ionuț Caragea trimite un mesaj prin care încearcă să-și înalțe cititorii spre Câmpiile Elizee, acolo unde domnește spiritul absolut și unde nu există „nici durere, nici întristare, nici suspin”. Poeziile acestea – care sunt și aforisme, și proză, și teatru, și eseu, adică un dialog total cu universul – ne dezvăluie un autor profund atașat de oameni, netemător de singurătate, care știe cum să „reaprindem singuri lumânarea”, cum să ne ridicăm din suferință în credință și cum să-l redescoperim și să-l preaslăvim pe Dumnezeu. Este reconfortant să vedem aceste mostre de înțelepciune, rostite armonios și sfios, ca o lacrimă ce se prelinge cătinel nu ca să stingă, ci ca să reaprindă valorile și virtuțile, aureolate de făclia speranței. Este bine să citim aceste versuri cu sufletul, ca să putem – cum ar vrea autorul – să pătrundem „frumusețea mânăstirilor din adâncuri”. Urmând îndemnul acesta nu vom deveni, probabil, peste noapte mai înțelepți, dar am putea fi mai buni. (Ioan-Aurel Pop)
Un scurt fragment din postfaţa volumului:
Scris chiar în perioada pandemiei de coronavirus, titlul volumului este legat de percepția, la nivelul psihicului, că lumea ar trebui să devină mai "rațională", să observe că iubirea înseamnă viață, altfel "murim degeaba pe Pământ, în haosul morbid", îngrijindu-ne doar de procesele fizice, chimice, biologice ale organismului.... (...) Intensitatea trăirii, vis-à-vis de efectele "infectării" cu acest virus pandemic, este prezentă și în poemul care poartă chiar titlul volumului, "Infectat cu iubire". Oferind textul opiniei publice, mai întâi în mediul virtual, așa cum procedează pentru întreaga sa creație (o spontaneitate ca un adevărat "Selfie fără mască", de unde şi titlul sub care se grupează aforismele din partea a treia a cărţii), poetul Ionuț Caragea, care nu cunoaște îngrădiri în schimbul de idei și analize interpretative în relația cu cititorii, formulează concluzia că vindecarea noastră e "să ne infectăm cu ce ne trebuie", titlul poemului devenind "tocmai bun și ca titlu de carte", aducând "sănătate maximă tuturor!". (...) Modernitatea poemelor lui Ionuț Caragea deschide perspectiva stabilirii de către cititor, a măsurii vindecării prin iubire, punând, probabil, în balanță poemele: "Fericirea visând fericirea" și "Poezie, al doilea val" ale căror mesaje, în conflictul iubire - moarte, sunt la opțiunea cititorului: "fericirea mea e o pagină albă/ ce visează să te întrupezi/ în cuvinte" sau "al doilea val/ e pământul strigând/ la pământ". Ceea ce înseamnă, creație prin iubire sau moarte, pe drumul transcendental al desăvârşirii, şi întoarcere la punct, la singularitatea de la care a pornit totul. Cum de altfel, spunea poetul în volumul său de debut, într-un poem reprezentativ : "La început a fost punctul". (Elena Papadopol)
dragoste, unde ești?
poemele mele plâng
ca niște copii după jucăria pierdută
ca niște copaci după frunze
ca niște stele după cerul
din care-au căzut
ca umbra ce se hrănește
cu resturi de viață
mimând neputința
nefericite poeme
ce seamănă-n mine războiul civil
dintre creier și inimă
victime colaterale
vise și amintiri însângerate
buzele mele
ca două continente
înghițind un ocean
de singurătate
dragoste, unde ești?
poemele mele se spânzură-n
tăceri fără margini
Teodor Dume: Dor de mama...
am
rugat-o pe mama
să se întoarcă
dar nu m-a auzit
din trupul ei mort
a crescut un cireș și
înflorește în fiecare primăvară
de ziua mea aprilie 4
îl ating și îl mângâi cu degetele
așa cum
fiecare mamă își mâmgâie copiii
dimineața își apleacă crengile
peste umerii mei și plânge…
nu știu dacă de bucurie
de tristețe sau
poate fi o chemare…
îmi deschid ochii și îmi spun că
acesta nu poate fi doar un cireș …
îl ating și simt cum pulsează
pe fiecare floare văd câte o lacrimă
nu
nu este un cireș
este mama
mă privește prin
ochii de floare ai unui cireș…
(din volumul: Dumnezeu, tăcut ca o lacrim /Ed,itura Pim/2020)
Gheorghe Grigurcu: Poezii
poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii
Scriptor
Vei scrie atît cît cuprinde
(cum se zice-n cărțile de bucate)
vei face respirația gură la gură a lucrurilor
salvate de la înec.
Îndemn
Oprește poemul acesta exact în locul în care
a-nceput
ca și cum nu i-ar ajunge respirația
nici pentru a se recunoaște
fii ca și poemul o simplă privire asupra unui lucru
care nu-și mai amintește nimic
sau o lăuntrică măsură o simplitate
cum durerea ce n-ar mai dori să dizerteze
adoptă chipul poemului (uneori încordat crunt
numai așteptare-n solitudinea lui deplină)
fii ferm aidoma nesfîrșitei lui nesiguranțe.
Postare prezentată
Teodor Dume: De ce, tată?...
Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...
Top 10
-
" Eu cred că destinul a avut un rol decisiv în fixarea numelui meu pe palierul de sus al literaturii.” 1 . Pentru un scriitor, d...
-
Scrijelesc pe coaja de nucă poemul în care mă refugiez. Dup-amiezile ploioase scot din matcă răul. Apele spală de umbre piatra cubică a ...
-
Rodica Lazăr, acesta fiind numele ei de la starea civilă, s-a născut la 17 iulie 1970, în comuna Moldova Suliţa, judeţul Suceava, într-o fam...
-
suntem atât de puțini în compania acestei nevroze care a înghițit gâtul lebedei într-un alfabet al învârtirii încât ne întrebăm care pi...
-
Costel Zăgan (n. 20 ianuarie 1958, Tudor Vladimirescu,Botoşani) : A urmat gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de c...
-
34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume/ 34 de ani de la debutul în poezie(1985) al lui Teodor Dume ...
-
Luceafăr și zeu și om și apă și codru, și mare, și floare și gând, și vis, și durere, și-mpăcare E lacul, e luna, pădurea și-o stea lumino...
-
Aida Verdi Muzica ridică iarba în cer Albastrul mi-ajunge până la brâu În rest scaunele goale așt...
-
Și, ți-am zis, iubito, din două puteri de cearcăn rămâne una, din două puteri de viață rămâne una... din două puteri de moarte... rămân...