Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Ionuț-Tiberiu Balan:***



am început să plîngem în fața porții-baricadă
ce greu se desparte marea de cer
ce greu se desparte fereastra de zid
și cît întuneric rămîne peste toate apoi

mă lovesc de scaune și cad peste salteaua cu arcurile rupte
amețesc mai repede acum

promisesem că ne vom ridica însă
a trecut o veșnicie și jumătate
iar bezna asta nenorocită
ne-a frînt

fiecare vers e continuarea altui vers
pe care l-am omorît din pîntec
și nu-mi aduc aminte prea multe

parcă o umbră de-a ta mă mai caută și azi
parcă o umbră de-a mea îți bate noaptea în ușă
și fuge
ca un copil speriat
ca o stea căzătoare
ca un cîntec
ca o amintire frumoasă

să fugim de acasă acum
cînd nu-ți mai știu nici numele

Teodor Dume: Mioara Băluță redefineşte libertatea de a fi, chiar şi "acolo unde nu mai există nimic de lăsat sau de dus".

     Frunze sub un ștergător de parbriz      

        " Frunze sub un ştergător de parbriz",(anul 2020, Editura Rovimed Publishers) este a treia carte semnată de Mioara Băluță, după " În cădere voi râde" (2014), şi " Partea nevăzută a lumii"(2015)

        Dacă autorul ar fi fost la prima sa carte aş fi spus că orice început însumează o serie de întrebări la care, posibil, să poți ori să nu poți răspunde doar în momentul în care ajungi la un oarecare capăt. Dar mă voi contrazice, pentru că am în față o carte a unui autor bine închegat între cuvânt şi frumusețea lui.

Mioara Băluță(că despre ea este vorba) vine încet şi sigur. Calcă apăsat lăsând în urma sa castele ale bucuriei , întristării dar şi ale fericirii împlinite. Liantul dintre cărămizile de suflet , aşezate milimetric, leagă de timp viața interioară de cea exterioară având ca unic scop bucuria, fericirea şi mântuirea existenței prin Dumnezeu.
        Cineva spunea că " poezia este o Artă". Aşa este!. O artă a sufletului!
Şi asta pentru că poezia nu poate degrada, ci doar înălța şi bucura!. Concomitent cu trăirea trupului se hrăneşte şi sufletul. Poezia este şi va rămâne liantul perfect dintre trup şi suflet, o completare a elementului lipsă.
Mioara Băluță este un antreprenor, un inovator cu abilități de a identifica şi capacita valorile esențiale necesare existenței şi trecerii prin timp.

Mă întristez atunci când detectez, la unii autori tineri, cuvinte care încorsetează poezia, o aduce în genunchi pe poziția condamnatului. Şi asta pentru a fi în "trend", cum tot ei îşi motivează gestul, fără a ține cont de trecutul ființei. În mine apare neprevăzutul atunci când citesc un text îndesat, până la sufocare, cu expresii şi cuvinte reci, robotizate, ermetice care te pun în situația de a refuza deschiderea altei pagini.
        Evident că nu este cazul în scriitura Mioarei Băluță, pentru că poezia, izvorâtă sub semnătura ei, are esență, pătrunde, linişteşte şi bucură. O simți ca pe o binecuvântare!.
Poezia Mioarei Băluță creează punți de legătură între trup şi suflet, şi mai apoi are loc o contopire. Această contopire nu degradează, ci ajută la clădirea unui imperiu al bucuriei de a fi. Conştiința poeziei este infinită, doar atât cât să ne permitā a creiona un traseu de urmat adecvat trecerii înspre inima acelora care rezonează cu stările autorului. Ceea ce spun vine din experiență. Scanarea atentă a unui text nu este suficient pentru a elabora un verdict, nici cel puțin o părere, dar citind aproape întreaga scriitură a Mioarei Băluță, mă autopropun mesagerul scriiturii sale.
        İată de ce criticul responsabil cu diagnosticarea stărilor unui text , şi mai apoi a întregului suflet al autorului , ar trebui să elimine cuvântul "eroare".
Concluzia mea se întemeiază pe experiența scrisului şi pe cunoaştere, pe ritmul stabil, deloc fluctuant, în exercițiul construcției unui text. Cu riscul de a mă repeta, îmi voi etala părerea spunând, din convingere, că poetul nu trebuie să fie un gardian al sufletului, ci o pârgâie , un propulsor înspre dumnezeire.
        Poate că în demersul meu voi fi suspectat de infidelitate față de cuvântul scris, față de acele cuvinte ermetic închise în carapacea necunoaşterii în profunzime a ființei. Aşa este!. Dar numai până la un punct!.În literatură, îndeosebi în poezie, căutările după cuvinte care să domine trecutul şi să scoată la suprafață viitorul noii literaturi este foarte riscant (mai mult sau mai puțin dăunător) chiar dacă conştientizăm valoarea nulă a acestora. Şi nu pot fi contrazis chiar dacă mi- se expun, plenar, câteva motive care ar "achita" cauza.
        Iată de ce sunt în asentimentul Mioarei Băluță!
" lăsați- i pe cei trişti să plângă/ poate au făcut totul/ şi nu le- a ieşit nimic./ poate slăbiciunile lor/ abia acum îşi scriu istoria."(pag.61).
Judecățile mele, desigur, pot fi influențate de ceea ce văd de la interior la exterior şi viceversa, dar asta nu înseamnă că, din unghiul meu de vedere, nu pot detecta valoarea. Pentru mine fiecare text, trecut prin scanerul ochilor mei, trebuie să lase în urma sa o istorie a sufletului. Filonul epic al scrierilor trebuie să urmărească urma de reîntoarcere în suflet chiar dacă nu în modul cel mai simplu, explicit.
Iată de ce, Mioara Băluță este poetul care nu îşi interoghează sufletul pentru că el este deja format intr- o expresivitate exteriorizată, vizibilă, iar fidelitatea față de întreaga ființă îi permite să facă o scanare atentă, nu numai lăuntrică ci şi în perspectiva exteriorizàrii stărilor, aşa cum am mai menționat.
În contextul dat autorul, Mioara Băluță, lasă asupra întregului o amprentă vibratoare, deloc fragilă, în incizia pe care o face fiecărui cuvânt."ne naştem cu dorința de a merge./ trăim cu o imensă foame
de a fi/ dacă ne- am opri / am rămâne/ unii în fața celorlalți/ cuprinzând cu privirea/ labirintice prăpăstii."
(pag.13).
Mersul acesta nu este ca mersul pe apă, lin, alunecător, ci previzibil conturând traseul cu tact şi înţelegere până dincolo de marginile lumii sale.
        Familiarizată cu mersul prin labirintul interior al stărilor, Mioara Băluță, din simplitate pe simplitate, construieşte un turn de veghe din care priveşte în interiorul ființei, ca lumina dintr- un ochi de apă, însetată fiind de profunzime şi cunoaştere.
Şi iată confirmarea:" şi după fiecare a rămas un semn/ o adâncitură în pământ/ cât vârful piciorului// nimeni nu va mai privi înapoi.au zburat toți, până la ultimul/ , în direcția propriului freamăt". (pag.20)
Da, iată că freamătul din "Frunze sub un ștergător de parbriz" este un "freamăt" ce repune în drepturi respirația cuvântului dintr-o lume care va supraviețui doar prin și din el. "închid ochii / îmi imaginez că mă ridic dintr-un abis/ la înălțimea cuvintelor/ cum aș veni din întuneric la domestica lumină a corpului,/ nu este suficient și totuși am făcut tot ce am putut"(pag. 106).
        Interpretând o imagine a autorului, "lumina unui rug se joacă în spațiul dintre plecări și (de)veniri, ne amăgește privirea cu chipuri"., nu pot decât, nostalgic, să mă întreb: ne îndoim chiar și de puținele vieți pe care le-am trăit sau am fi vrut să ni- le trăim?.
Cartea, Mioarei Băluță , "Frunze sub un ștergător de parbriz" nu este o carte propriu zisă, ci un testament al sufletului care eliberează "rețete" experimentate pe ani și nicidecum pe trăiri ad-hoc.
"Existența micilor fericiri", cum spune autorul (în nota atașată cărții), este dovedită în fapt printr-o schemă trasată arhitectural. Iată de ce întregul cărții convinge. El nu vine cu schițe publicitare înmânându-mi- le ca pe niște curiozități.
Nu pot să închei decât convins că "libertatea apare/ întotdeauna/ acolo unde nu mai există nimic/ de luat sau de dus".(pag.116)
        "Existența micilor fericiri" mă face să-i spun Mioarei Băluță, că a marcat cu sânge pe sângele ființei un drum de neoprit și fără margini care o va călăuzi atât timp cât "lumea se va răsuci pe axa ei/ invizibilă". Și sunt bucuros pentru că, în trecerile mele, uneori clandestine, prin scrierile Mioarei Băluță, am descoperit locul în care își păstrează cheia codului genetic al textelor sale, desigur, susținute stilistic.
Și o altă bucurie care dă identitate cuvintelor mele este revelația autorului care constituie o treaptă de pe care excelează și va excela poetic.
        În rest, "nu se mai vede nimic/ o pădure crește printre flori/cântecul unei păsări".(pag.46)

(Teodor Dume, membru U.S.E)


Marian Florentin Ursu: Veghindu-ți absența


m-ai încuiat decisiv
în tăcerile tale
și mă pui să-ți răstălmăcesc capriciile
în timp ce eu mă întreb
cum mai poți fi
atât de frumoasă neexistând
și cum poți măsura totuşi
cu atâta acurateţe
trupul meu pe sub cearșafuri
cu degetele de la picioare?

și chiar dacă ți-aș spune
că acum e de fapt atunci,
că văzduhul înebunește
de singurătatea păsărilor,
că mâine e doar o altă amintire a
unei amintiri,
pe tine nu te deranjează deloc
strigătul gândului
când pleci definitiv
din ochiul meu stâng

și pentru dumnezeu,
cum poți număra atât de calmă
timpul
pe degetele tale de aer
devreme ce eu știu să pierd
la nesfârșit
clipele,
veghindu-ți absența?

Marian Vișescu: Poeme

              Poeme                                                                                                                     

Renaștere

Seamănă-mă,
Doamne, cum știi,
în fiecare noapte
când plâng orele târzii,
iar smalțul lor albastru
în fulgere dispar.
Clădește-mă din rouă,
din foc, lasă-mă jar,
înalță-mă-n lumină
adâncă și tăioasă,
și pune-mă-ntr-o grindă,
icoană într-o casă.
Împarte lumea-n două
pe un tărâm fără hotar,
și din pumnul tău cu apă,
răsare-mă-n cleștar!

Templul din timp

Ne simțim ființă,
pe pământul care a mai rămas,
bântuind într-o clepsidră care
se sparge sub ploaia
ce-și vinde lacrimile
veșniciei.
Ne trece vremea,
nu mai este mult...
dar din puținul ce-l avem,
vom înălța un templu
din etern!

Univers

Noaptea,
cuprinsă într-un gând etern
apăsat de oboseala lumii.
Spiritele dorm pe vremi,
iar nesfârșitul morții crește.
Dimineața pândește
într-o coasă de brumă rece,
zâmbind pe-o buză de zenit
de n-ar mai vrea să plece.

Pe inelul lui Saturn,
într-un colb stelar cu nuferi
își fac legamânt doi ingeri.
Îi cunună o vestală,
vreo trei roze
și-o petală!

Elohim

E dreptul Lui cosmic
și pofta de a nu vedea
cum ni se sfâșie carnea.
El s-a născut din chinurile
veșniciei trăite de noi,
iar noi...
din setea Lui
de moarte.
E tânăr,
nemilos de tânăr!
                                                                     
Marian Vișescu.
N născut la 20 februarie 1969, în comuna Leleasca, județul Olt.
Activitate literară:
- Debut literar: în Antologia Societății Culturale „Anton Pann” (2017).

- Publicații în: Antologia Societății Culturale „Anton Pann” (Editura Hoffman,
Caracal, 2017), ), Revista „Cenaclul de la Păltiniș” (Sibiu, 2017), Antologia Societății
Culturale „Anton Pann” (Editura Hoffman, Caracal 2018), Antologia Toamna
Cuvântului („eCreator”, Baia Mare, 2018), Revista „Glasul Iubirii” (Curtea de Argeș,
2017), Revista „Glasul Iubirii” (Curtea de Argeș, 2019), Revista „eCreator” (Baia
Mare, 2018), Revista „Cenaclul de la Păltiniș” (Sibiu, 2018), Revista „Mirajul
Oltului” (Călimănești, 2019). Revista Românilor din Italia ,,Rotalianul” (Italia, 2019),
Revista ,,Bibliocărți” (Republica Moldova, 2019), revista ,,Logos și Agape” (Iași,
2019), Antologia poeților Cercul Literar de la Cluj, vol. 3 (Cluj, 2019). Revista
,,Alternanțe” (revistă de cultură, Germania, 2019), Antologia Societății Culturale
,,Anton Pann” (Rm. Vâlcea-Editura Colorama, Cluj, 2019), Revista ,,Anotimpurile
Expresiei Ideii”(Revistã de educație, culturã ṣi civilizaṭie apãrutã sub egida Asociaṭiei
“Clubul EXPRESIA IDEII”, Oneṣti-Bacău, 2019), Revista ,,Cervantes”(2019),
Revista literară ,,TopLitera” (Toplița 2019), Revista ,,Poezia” (revistă sub egida
Uniunii Scriitorilor din România, 2019), Revista ,,Destine Literare” (Revistă a
Asociației Sriitorilor Români din America de Nord 2019), Revistă de cultură
,,Familia” (Oradea 2019), Revista ,,Mărturii culturale” (revistă trimetrială de cultură
2019), Revista Pro Litera și radio Pro diaspora, 2019), Revista de cultură
,,Alternanțe”, 2020), Revista ,,Boem@” (Revistă ce apare sub egida Uniunii
Scriitorilor din România, 2020), Revista de cultură ,,Arena Literară”, 2020 ).

- Revista ,,Rotonda Valahă” (Revistă ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din
România, 2020 ), Revista de cultură ,,Caligraf” (Revistă ce apare sub egida Uniunii
Scriitorilor din România, 2020 ), Revista ,,Lumină Lină” ( Revistă de spiritualitate și
cultură românească ce apare la New York, 2020), Revista ,,Monitorul De Poezie”,
secțiunea: Poezie de colecție (Revistă foileton, 2020), Revista ,,Astralis”, 2020 ),
Revista ,,Litera 13”(Revistă literară manifest, Brăila, 2020), Revista ,,Magazin Critic”
( Târgu Jiu, 2020 ), Antologia ,,Cenaclului Schenk” ,,Wort Vergessen - Cuvânt uitat”!
(Poezie tradusă în Germană, Germania, 2020), Antologia de texte literare Festivalul
Internațional de Poezie ,,Zilele Nichita Stănescu”- Antologiile Apollon, 2020 (Vis cu
Nichita vol. VIII, 2020), Antologia ,,Cenaclului Schenk” ,,Roua din cuvinte”, 2020,
Revista ,,Axis Libris”(Revistă de Cultură Trimestrială, Galați, 2020), Revista ,,Limba
Română”(Revistă de știință și cultură, Chișinău, 2020), Pagini de creație online:
Cercul Literar de la Cluj, Clubul Qpoem-atelier poetic popular, Cenaclul Poetic
Schenk.
- Membru al Societăţii Culturale ,,Anton Pann” - Râmnicu Vâlcea.

Vasile Predescu:***


MĂRTURISIRE

Chiar de vei spune că-s asin,
De-mi vine mingea la fileu,
Să nu te mint, îmi vine greu…
Să mă abțin.

ȘI BOGAȚII MOR

Se-nvață asta-n casă și la școală
(Așa a fost și-așa va fi mereu)
Că nimeni nu te apără de boală
Ci, dacă meriți, numai Dumnezeu.

GO WEST !

Acum, cu mult mai mult câștigă,
Plecând, așa cum și-a propus
Spre State (cică, tot Apus !?)...
de mămăligă.

AI GRIJĂ CE-ȚI DOREȘTI

De vrei să faci, cumva, pe prostul
Te roagă, să n-ai ghinion
Și să plătești dorinței costul,
Căci te cam „scurmă” în...pardon !

Radu Branda: Eminescu pe drumul lung și cunoscut

       Eminescu...                                                                                                                        

Eminescu n-a plecat.
El în umbra lui fatală,
Stă-ndărătnic rezemat,
Nici în viată nici în moarte.
Și-ale mele grele șoapte,
El le-ascultă dus din lume,
Ca pe o dulce minune.
Și-atâta mi-e dorul de lung
Căci mii de lacrimi nu-mi ajung.
............................................
Când vorba voastră sună ca plâns la cununie,
Și mă-ngână-n cânt de dulce evlavie,
Eu văd cum urna crapă și cenușa-i reînvie...

Nicolae Nistor: Trandafirul roșu

Ce vină are trandafirul roşu
prin el ne derulăm viaţa!
inocenţa trece prin sânge
durerile iubiri petalele le frânge
înţepături de părăsiri înlăcrimate
impreunările sîngerii de noapte
impăcările ascunse in petalele
roşite în noapte
despărţirile din nopţile nefaste
când eşti departe ascunsă în şoapte
ce vină are trandafirul
prin el ne părăsim de viaţă
atunci când trece carul morţi prin piaţă
şi dormi definitiv ascunsă în petale
urmată de alte suflete ce cred în astă floare!
şi aruncă din iubire cu petale!

Viku Zen:***



Și mă absolv de vina la cum sunt ei
Mă întorc la natura proprie
Acolo unde m-am regăsit
Acolo unde m-am pierdut
Acolo unde mulți au spus că am murit
Eu le scriam poezii și ei spuneau că scriu manele
Atunci să-și cânte singuri muzica-n baie
Se vede acum cât de mult au înnebunit
fără concerte și paie... Fără liber aer
Liber Domn Liber cer Liberi câini bucălaie

Nicolette Orghidan: El vede, aude și simte

                                                      

Și dorul mai pleacă pe vale, pe deal
Și cântul se-oprește s-audă un sursur
Și vorba șoptește sfioasă pe-un val
Chemându-și aproape un suflet și-un flutur.

Și toate îl strigă și toți îl mai simt
Băietul și teiul, și lacul și luna,
Crâmpeie adună din graiul cel sfânt
Mihai să le spună că luna-i doar una.

Iubit-a mult dorul în versuri cântat
Și verdele crud, și-albastrul din floare
Iubesc și eu slova din gându-i curat
Și teiul și dealul și dorul de mare.
              

Ionuț Tiberiu Balan



nu-mi aduc aminte, oi fi fost bătrîn
astăzi
parcă ieri sau mîine
deja eram acasă

slavă dumnezeului cailor
care ne-a lăsat liberi


                                                                           

Savu Popa: ***

                                                                                                                                                                      

În vis ascultam
la căștile din interiorul urechilor
poemele subliminale,
pulsul mi-era învăluit
în pânze de păianjen luminoase,
deschideam ochii, imaginile scânteiau,
îmi întindeam mâinile, treceam aerul înot,
palmele îmi deveniseră
două respirații încremenite, două respirații de nisip umed,
dintr-o scrâșnire din dinți,
ca două focuri de artificii izbucniseră două renunțări
care purtau măștile nereușite ale unor certitudini,
pupilele ochilor mi se transformau
în două timpane pulsând,
vedeam și auzeam în același timp,
umbrele înveșmântate în surâsuri cenușii,
umbrele se transformau în ceață, se depuneau peste obiectele
țipătului ieșit din corzile vocale
ale unui acvariu părăsit.
La final, vedeam cum între întuneric și lumină, granița era o scară urcată de un cascador plin de funinginea remușcărilor, copleșit de povara unui sac de aripi de plumb.

 Mașina de cusut sufletele

Mă întrebam, dacă există vreo maşină de cusut sufletele, dacă Dumnezeu, acest croitor de modă veche, poartă încă degetar. Nu ştii niciodată ce iese dintr-un suflet nepetecit. Cerul acesta de azi, trebuie să fie şi el un imens petec ce-ar acoperi o ruptură semnificativă întinsă până dincolo de orice închipuire. Maşina ar funcţiona şi după confecţionarea sufletelor. În timpul vieţii, fiecare îşi mai rupe sufletul, agăţându-l în cuiul vreunei îndoieli, îl mai şifonează, uzează, purtându-l neglijent printre ceilalţi, la vedere. Mai apar noduri, neregularităţi, asperităţi. Pentru asta, fire noi, culori aparte, mână sigură, ochi atent. Maşina va merge încontinuu. Carnea, din ce în ce mai ușor de îmblânzit, ar lua imediat locul sufletului, lăsându-l pe el afară.

                                                                                                                                                                      

Marcel Vișa: azi nu s-a întâmplat nimic

Doar cerul și-a schimbat de câteva ori culoarea.
Ai fost tăcută precum o catedrală în miez de noapte. Pași de călugăr prin visele mele, clopoței de vânt și zăpezi tibetane ...
M-a apelat cineva, dar te țineam în brațe ca în poemul acela... Adormiseși. Nu am notat numărul, a rămas la apeluri pierdute.
Am dat volumul încet la viscol să ascult la pick-up Bob Dylan - Blowin' in the wind.
Pe măsuța de cafea, o carte neîncepută, de la Radu. Geamul aburit.
Azi nu s-a întâmplat nimic. Am măturat zăpada de pe rafturi. Uite așa, fără să plec de lângă tine.
Am reparat acoperișul, dar mi-am uitat lada de scule în nămeți.
La primăvară vom culege chei de paișpe înflorite și muguri de ciocane și clești uriași până la nori. Vom regla mecanismele lumii.
Dormi liniștită, mai rămân puțin cu ale mele. Azi nu plec niciunde,

Nelu Cazan: Dor

                                                                                                                                                                      

Adie vântul cu miros de tine
E toamnă iar şi timpul nu stă-n loc
Pluteşti aici, în inimă la mine,
Mă-ntreb cum de-am avut acest noroc.

Îți simt parfumul tainic de sulfină
Mă-mbăt cu el şi amintirea ta
Mă plimb năuc, te caut prin grădină
Mireasma ce mă îmbie-i tot mai grea

Şi vântul mă învăluie întruna,
Parfumul tău mă face să plutesc,
De sus din ceruri mă priveşte luna
Ştiind şi ea cât te iubesc.

Am strâns acum în pumni lacrimi de rouă
O viață întreagă tot am colindat
Acum e noapte şi e lună nouă
Şi doar parfumul tău ți l-am aflat.

Mă rog acum la vânt să mi te-aducă
Ştiind că eşti atâta de departe
Înfuriat acum i-am dat poruncă
Şi îl trimit acum c-un semn de carte.

El ştie unde eşti, mie nu-mi spune
Şi îmi aduce doar mireasma ta
Eu sunt mereu aici şi voi rămâne
Şi te aştept să vii în toamna mea.

Să vii cu vântul, adu şi parfumul
Nu vreau să îmi mai fii aşa departe
Şi jur, aici, că n-o să-ți mai dau drumul
Şi am să te țin în pagina de carte

Camelia Boț: Mă mut în tine

                                                                                                                                                           

Vin să mă pierd
în cerul din ochii tăi
ce se scufundă-n
marea sufletului meu.
Vin să mă pierd
între buzele-ți dulci
care simt vântul
nebun ce mă adie
și gândul ce mă-mbie
să-mi fac casă-n tine.
Vin, iubite, vin acum
până nu mă pierd
iarăsi pe drum,
Vin, să mă mut în tine
să-ți simt inima în mine
ea-mi cuprinde
existența toată.

                                                                                                                                                          

         

Rodica Ochiș: Ochii tăi...

                                                                                                                                                           

Azi locuia tristețea-n ochii tăi,
Culoarea lor, o noapte fără lună...
Și când se pierd în adâncite văi,
Sub geana ta o lacrimă se-adună. 

Te-ascunzi mereu în povești din trecut
Și vrei să-nchizi cărările spre tine,
Cu iarna care vine, ai crezut
Că poți să-ngheți fântânile din mine.

Dar sufletul mereu ți-e însetat
Și gândurile tale mă adună
Când bolta nopții stele-a presărat,
În vise, noi dorințe să îți pună.

Eu sunt aici, nu am plecat nicicând
Să rătăcesc prin liniști de tăcere,
E iarna grea pe ramul tremurând,
Dar te aștept, că sufletul mi-o cere. 

De ce sunt ochii tăi așa de triști?
Prin norii grei străbat raze de soare...
Tu știi că pentru mine, chiar exiști,
Îmi ești iubire, zâmbet și candoare.

Alexandru-Eusebiu Ciobanu:***

Poem din scutece                                                                                                                                                           


                                                iubito
zugrăvesc în suflet pereții
cu toată paleta de culori
mă încarc cu sexualitatea universului
pentru o clipă sunt în brațele necunoscutului
în care acel copil interior urlă
vrea lapte
vrea să îi schimb scutecul
să îi alin grijile
în care aleargă semifabricat
după o lume inocentă, dură
dar ce nu vrea…
mă scufund în fântâna cu vise
în care mă îmbăt cu iluzia mirajului
eu nu mai sunt lângă tine spiritual
complet gol
îmi pipăi cu buzele și degetele
goliciunea din naștere

Stamate Constantin: ***

 Moartea marilor Poeți

Atunci când dorneam, visam Poeți.
Ei râdeau, săreau erau fericiți,
Totul era cald, strălucitor…
Nu-mi cunosc de unde-mi vin aceste vise,
Nu sunt amintiri, sunt diferite.
Cineva mi-a spus asta înainte de haos,
Că Poeții ar putea face asta în somn.
Mi-a spus că ei visează, că acesta-i un cadou,
Și că nu ar trebui să spun nimânui.
Dar ție îți spun asta,
Știind că poți păstra secretul!
Vino...te voi duce undeva mai bine, promit…
Visul lor era ciudat,
Calm și plin de spirit.
Iar moartea lor…
Pură, în ascensiune zdrobindu-se de timpane!
Promiți să nu spui nimănui?!
Moartea marilor Poeți...

Daniela Mancaș Balaiita: Lasă-ți...


Lasă-ți gândul să m-aducă
Lângă tine, tot mereu
Și ai să mă simți în preajmă
Întotdeauna când ți-e greu!

Lasă-ți ochii să-mi vorbească
Despre dorul pentru mine
Și atunci, pașii mei vor bate
Zilnic drumul către tine.

Lasă-ți inima să cânte
Când în brațe mă cuprinzi
Și-ai să vezi câtă tandrețe
Iar în mine reaprinzi!

Petruța Niță: ***


Gândul zilei prin Cuvânt...
(lacrimi)





te-am văzut cum îți sprijineai cuvântul
de linia orizontului
atingeai cu palmele o margine de cer
scuturându-i ploaia genelor...

Marilena Dumitrescu: Gândul renașterii


A trecut Revelionul, ca și cum nu ar fi fost,
Vor trece și alte zile, timpul poate fi cam prost,
Sper că este doar sfârșitul, începutul de sfârșit
Și vom respira cu toții, bucuroși în infinit…

Vom pune mintea la treabă și mâinile vor lucra,
Puieții vor completa pădurea și o vor apăra!
Dragostea de oameni buni, va crea o uniune,
Ducând țara la mărire, ca în visele străbune…

Virusul se va-ngropa în cel negru purgatoriu,
Amintirea rămânând, doar într-un simplu memoriu,
Mintea noastră va crea pe un cer de libertate,
Viața toată va-nflorii, într-o blândă unitate!

Vrajba, gândurile rele, să se ducă pe pustii,
Iar în țara noastră mândră, doar iubirea vom cinstii,
Că doar ea este liantul, de vom vrea să fim uniți,
Să renaștem briliantul, să nu mai fim umiliți!

Să punem umăr la umăr, gardul să îl ridicăm,
Ca-n fântâna Blanduziei, sentimente incantăm,
Dându-i țării rodul pâinii, născută de peste timp
Și să venerăm pământul, în oricare anotimp!
(Poezia face parte din vol. „PENTRU TINE ȚARĂ”)

Teodor Dume: Știu, mă vei ucide în clipa în care vei reinventa plânsul

mai rece decât iarna privirea ta
mă înghesuie între corzi
la nevoie ştiu că mă vei ucide
şi vei reinventa plânsul

crede-mă
în tot nesomnul acesta
îmi îmbrăţişez trupul şi număr plecările
în care am murit puţin câte puţin
zi de zi
trec peste iluzii
desenez pe coapsa ta
linii şi puncte
ca un pictor fără mâini
inventez imagini...

ştiu că nu îţi pasă
privirile lipite de geam
acoperă drumul cu ploi şi
devorează fiecare urmă
doar un strigăt de pasăre
îmi poartă durerea şi
fiecare atingere devine ecou...

apoi tăcere
tăcere şi
multă ploaie...

Atila Racz: Întoarceri


Printr-o lacrimă
Privesc cerul

Când știu că porumbeii

Au sub aripi
Zborul
Mirifica zare
Întoarcerea la cuiburi

Din orice parte a lumii

Tu știi 

Că eu încă te caut
Încă te iau din noapte
Să te aduc lângă mine

Poezia nu poate
Nici cuvintele ce cad
Acum iarna
Ca o ploaie cu gheață 

Știi
Nu-i așa
Că-n fiecare cuvânt
Se adună anii.

Elena Lucia Spătariu


Elena Lucia Spătariu
 (n. 24 mai 1964, Săvinești, Neamț): A urmat cursurile gimnaziale în Bicaz, apoi doi ani la Colegiul Național "Calistrat Hogaș din Piatra Neamț. Este absolventă a Colegiului Național I.C. Brătianu” din Hațeg. În perioada liceului a activat în diverse cenacluri literare. Elena Lucia Spătariu a debutat cu poezie în anul 2017, în revista Ploieștiul cultural (fondator Gheorghe Burdujan). A publicat versuri în Tecuciul literar artistic (revista europeană de cultură, opinie și informare, publicată cu sprijinul Consiliului Local Tecuci și al Bibliotecii Municipale "Ștefan Petică", redactor șef Eleonora Stamate), Sintagme Literare (publicație a comunei Dudeștii Noi, director fondator Geo Galetaruși, în curând, în almanahul acestei publicații, precum și în diverse reviste online. Creațiile sale au fost incluse în antologiile Toamna cuvântului și Iarna cuvântului (coordonator Ioan Romeo Roșiianu, editura eCreator), Rochii de zăpadă (selecție de poezie feminină îngrijită de Daniela Toma, editura Art Creativ) și în anuarul Cenaclul de la Roma (îngrijit de fondatorul cenaclului Valeriu Barbu, editura Minela). Elena Lucia Spătariu este realizatoarea emisiunii Poemania virtuală, care se difuzează în fiecare marți, de la ora 22:00
(RO) la Radio Vocativ (fondator Valeriu Barbu).
***
Dimineața
nu ai timp
să-ți înlături cearcănele
ce-ți atârnă sub ochi
- mărturii zornăitoare
ale păcatului desfrânării
cu gleznele însemnate
alergi
să deschizi cu grijă
petalele florii de piersic
în care știi sigur
că și-a ascuns
tăcerea...

Abia atunci
trudind
cu mâinile pătate de culoare
îmbălsămezi esența translucidă
a silabelor
și o înveșnicești atent
în ziduri albe.

Oana Frențescu: ***

 Vorbele tale

vorbele tale lungi pătate cu iarbă
expulzează cerul
camera se dilată ca o sticlă cu gheață

nu mai contează semnele șterse cu alb
țesăturile au intrat în piele
trecutul e împins într-o reflexie oarbă

visul îmbracă o altă haină
într-un înveliș de drum nescris

candida uniformă a spațiului gol spânzură cuvintele neplecate
între pământ și mine adâncurile-s pline de nimic

Pica Maria N. Boștină: Cuvântul


Cuvânt lângă cuvânt a stat,
S-au adunat, au ascultat,
Cu pană şi cu cerneală
Au lăsat gânduri pe o coală,
Întâmplări şi bucurii
Lăsat-a dorul inimii!
Au pus zâmbet în dimineți,
Sau lacrimi au pus pe pomeți
Ce-au curs în colț de pleoapă,
Sau s-a prelins cumva pe față!
Cuvintelor voi arătați
Bune sau rele apoi plecați,
Voi dați în dar şi bucurii,
Sau lasați dor a se-mpânzii!
De ziua ta drag CUVÂNT
Aş face azi un legământ,
Te-aştern din suflet,
Îți dau zbor,
S-ajungi în taină tuturor,
Unde nu-i loc, nu deranja,
Sub streaşină te-i furişa,
Zboară în zare şi-i afla
Raze de soare sau o lună
Acolo ți-i odihna bună,
Acolo fi-vei odihnit,
De nimeni nu vei fi oprit!

Marius Iulian Zincă: ***


Azi, dimineaţa de dinaintea zorilor, m-a trezit cu ochii la geam şi cerul se curgea fulgi cât să-i acopere faţa, de nu mai ştiai unde e, sus sau jos.
Se acoperise pământul ca şi cum luna urma să se nască într-un apus de mai de târziu, când timpul, parcă, se termina de scanat, pe clipe şi omul rămânea uitării să se dea, în pragul amintirii, prin copilăria de demult.
Să se dea cu târlia pe uliţa dintre codrii, cu bulgări, nea, să se bată, curgă pe obraji şi mâini tremurate să se ascundă în mănuşi, fularul înlocuit de-o mască, cu zâmbete, în sunet de clopot, trezirea.
Ninge, se bea cafeaua şi-n sobă se recită vreascuri de foc, de po_
veste de suflet cu vin de roşu sânge sau punct ce uneşte cerul cu pământul.
Azi, în dimineaţa de dinaintea unui amurg

Carmen Pasat: Năluciri


Mi se-ncleștează glezna în fulgii de zăpadă
Doar șoldul mi-e fierbinte, ca umbra sub sărut.
Se plăsmuiesc noi ode în palme, o dovadă
A avalanșei, care, privirii-i fuse scut.

În năluciri de fumuri, doar sângele veghează
Și-n miez de dor fierbinte îi gust otrava-ncet,
Căci sorb din rămășițe de lună, ce retează
Secunda, cea zidită în spații violet.

Deschide ușa veche, pătrunde până-n taine
Cu armonii de șoapte îmbracă îngeri muți
Și-atârnă curcubeie pe ei, în loc de haine,
Tu, cerșetor de veacuri, când clopote asculți!

Iar Cronos ne pândește, nu mai există șanse.
Averile-s puține. Să-l cumpărăm hoțind!
Hai, să-nflorim o dată în clipele rămase
Iertându-ne în stele, după ce-om fi murind.

Melania Briciu Atanasiu: ***


Nipone
voal înfășurând --
zdrențuită dantelă
umerii nopții
macii țesându-mi
borangic cu altițe –
măr roșu în piept
concert în noapte –
cinci viori principale
mierla solistă
cer scurgându-se
pe rama ferestrelor –
nici un ciripit

Dani Antoni: ***


Istoria familiei Rânzescu se întindea pe o perioadă lungă de timp; stră-străbunici preoți, intelectuali care se mișcau prin cercurile elitiste ale Bucureștiului, prin cafenele cu iz parizian, prin restaurantele de modă ale vremii.
Locuiau într-o casă solidă, de o arhitectură somptuoasă, pe două caturi, înconjurată cândva de o grădină îngrijită și plină cu flori.
Elvira Rânzescu bate nervoasă lungul salonului care încă mai păstrează câteva semne de opulență dintr-o epocă trecută. Niște covorașe ieftine acoperă podeaua tocită, aerul rece al dimineții de început de iarnă fluturând perdelele spânzurate la ferestrele murdare.
“-Și nu ne mai pot păsui până dă rod livada? Așa am mai putea achita o parte din datorii creditorului și cu restul mai îndreptăm o șipcă gardului care stă să se prăbușească, mai umplem cămara, că fata din casă nu mai are cum să înoade să ne pună pe masă.”
În timp ce vorbea, gesticula febril zornăind câteva giuvaiere, moștenire din generație în generație și pe care le primise cu promisiunea de a nu le înstrăina vreodată.
Alecu Rânzescu făcând onoare numelui de familie, revărsat peste brăcinar, ședea într-un fotoliu care, cândva fusese piesa de rezistență a sălii.
Costumul ponosit, dar de o croială impecabilă trădează bunul gust și o situație materială demult apusă. O rotire a gâtului lasă să i se vadă macularea gulerului cămășii prea de multe ori spălat și apretat.
“-Elvira, va trebui să ne desprindem de puțina mobilă care ne-a mai rămas! Și, draga mea, colierele și bijuteriile nu acoperă chiorăitul stomacului! Noi să fim sănătoși și o vom scoate la capăt!”
Se ridică greoi din fotoliu și privește absent grădina de acum năpădită de buruieni, rugi și frunze moarte.
Încovoiați o străbat în liniște, amândoi poartă pe umeri parcă toată greutatea lumii, pășesc în strada goală și se îndreaptă către amanetul din josul ei ca să se desprindă definitiv de o viață pe care au primit-o și nimeni nu i-a întrebat dacă sunt pregătiți pentru ea.
11 ianurie 2021

Dincă Cristian Ovidiu: Pe loc repaus



mergem la defilare,
încolonați
aruncăm pașii în față,
trecem de statui și întoarcem capul pentru onor
privim doar în față cu ochii la steag,
salutăm cerul și cântăm doamne să ne ierți,
suntem beți și scuipăm semințe, niște profani,
câteva răsar,
într-un colț de stradă
copilăria refuză să plece,
în geamurile închise se reflectă lumina,
acum strigă îngerii și geamurile se sparg,
restul este ca o maturizare forțată
când pui pentru prima dată lama de ras pe piele
tragi o dungă, simți tăietură proaspătă ce spintecă obrazul,
dintr-o dată devii atent la lumea ce te privește
în timp ce traversezi ca și cum ți-ar crește aripi
iar tu nu ai dori să-ți pierzi pubertatea în flori.

Nicolette Orghidan: ***

                                                         

i-am dat

                        visului bani pentru
                     piață. A venit cu o traistă
                 plină cu idei închise precum scoica.
             Acum mă chinui să găsesc perla neagră sidefată
                 și tot de cochilii goale mă lovesc
                     Oare să le deschid pe toate
                        sau să las altei vieți
                              s-o facă?
                                 ***
                                m fost
                            să văd Timpul
                         și acasă era Vremea, 
                    nevastă-sa; ursuză, bosumflată.
                M-a ținut pe hol la intrarea în Univers.
                     Prin ușa deschisă vedeam veacuri
                       așezând la geam lumina
                          împletind ideea
                             lui Voi fi.     

Ionuț Caragea: aforisme


Aforisme despre "Aforism/Aforist " din antologia de poeme, citate şi aforisme "M-am născut pe Google", editura Fides, februarie, 2021.
*


E greu să fii un aforist înțelept atunci când oamenii vor definiții convenabile pentru toate păcatele lor.
*
Aforismul este pepita de aur pe care aforistul o găsește în meandrele inspirației.
*
Piatra lui David a dărâmat un munte de carne. Aforismul poate și el dărâma un munte de literatură.
*
Aforismul - selfie fără mască.
*
Aforismul - tir cu arcul cuvintelor.
*
Aforismul este o acoladă care se închide în cerc și devine punct.

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10