Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Geo Vasile: ***

 TESTO BILINGUE

Seducție
Rădăcinile Innei se regăseau într-un
baroc oleacă sinistru, și totodată
emoționant, grație familiarității ei
încă din copilărie cu fauna orfelinatelor
și a barurilor și pub-urilor de noapte…
Așa se face că va fi inițiată de un englez
în taina amorului și opiumului într-un fel
de conac tip Poe, ceea ce corespunde
întru totul canoanelor tale de artă vizuală
prin încărcătura mefitică a episoadelor,
altfel spus fetidă sau sordidă, vorbele fiind
pentru tine un pur exercițiu de seducție…
Sub masca rousseauistă a elogiului naturii,
ademenești cititorul, fățișă pradă a civilizației,
să-mpărtășească propovăduirea
egalității tuturor între coapsele Innei…
Seduzione
Le radici di Inna scaturivano
da un barocco un po’ sinistro,
e nel contempo commovente
grazie alle sua dimestichezza
fin dall’infanzia con la fauna
degli orfanotrofi e i bar notturni…
Così si spiega il suo tirocinio dovuto
ad un inglese nell’arcano
dell’amore e dell’oppio in una specie
di maniero tipo Poe,
ciò che corrisponde ai tuoi canoni
d’arte visuale per la carica mefitica
degli episodi, per non dire
fetida o sordida, le parole essendo
per te un puro esercizio di seduzione…
Sotto la maschera rousseauista
dell’elogio della natura, invogli
il lettore, ovvia preda della civiltà,
a condividere la diramazione dell’
egualianza di tutti tra le cosce di Inna

Georgian Ionuț Zamfira: Ți-am fost aproape

==========================

Nu te-am lovit, nu ți-am tăiat cuvântul
Și mă priveai ca pe un ultim om.
Ți-am pus la piept și cerul și pământul,
Dar tu voiai și florile din pom.

Nu te-am jignit nu te-am lăsat pustie,
Ți-am fost aproape-n fiecare noapte.
Iubirea mea ți-am oferit-o ție...
Că n-aveam bani să-ți dăruiesc diamante!

Nu am ales pe alta-n locul tău,
Că tu-mi erai în minte și-n visare.
Cu mine te purtam pe drumul greu,
Să-mi fi alăturea în următoarea zare!
==============================

Vișan Dragoș:Marea Neagră-n trezire umedă

  poezie                                           

După o întreagă noapte cu ploaie ne'ncetată
pescărușii argintii se-avântă departe-n larg
bărcile de pescari
în sfârșit mai îndestulate
cu hanuși și chefali
din adâncurile răscolite
mai zăbovesc doar două ceasuri în plus
după răsărit — după o iubire cu norii grei
Marea Neagră își întinde brațele diguri

Un rubin de-al său clipind
în degetul inelar prin valuri
urmat de două smaralde din lobii urechilor
au semnalizat de pe la orele 20.00
venirea ploii cu mică furtună
încă din seara precedentă
ambarcațiunilor rătăcite
să revină grabnic
în raza portului turistic Tomis

Oana Frențescu: Comunicăm

  poezie                                                    

o liniște de piatră-i fixată pe nicovala urechii
culorile se respiră ca niște răni prin aerul tulburat
visul a plecat cu tot cu pași
într-un cântec de noapte

existența uitată acoperă pagini albe cu note înalte
peretele alb clipește
brațele se nasc digital pe taste
închipuirile sar din unghiuri ascuțite
tu levitezi înalt până la febră și vid

comunicam în roz când cerul a glisat în vernil
hașurând trecerea spre roșu
literele au căpătat dinți portocalii
umbra mea oarbă mă resoarbe
se face târziu
se face o veșnicie profană cu legiuni de gânduri
sincrone în același abandon rotund din matricea nopții

Oana Frențescu: Tăcerea mocnește

=============================

tăcerea mocnește-n unghiuri ascuțite
adună spațiul și lungește pereții
trec printre zăbrele mov într-un concret închipuit
spre dimineața deschisă

întunericul a lăsat umbre
și-o agonie senilă pe lucruri
cuvintele simple nu schimbă nimic
tranșeele rămân inabordabile

undeva liniștea auzită devine o spovedanie
extrag prezentul din strigătul existenței
dintr-un aer irespirabil
prea multe ziduri
prea multe obloane
prea multe rădăcini
și galben de frunze compun abecedarul ucigaș
=================================

Cornel Florin Cubleșan: Poezii

Mult mai ușor

Ești al treilea ochi al meu-
orb-
al treilea braț -
mult mai ușor
o sa--mi pot săpa
groapa.
Emblema
Sunt lucruri care trebuie
să le scrijelesti
cu unghia
până la sânge
ca sa poți să dai
de lumina emblemei.

Viața
slefuieste la ființa mea la
fața mea-
zi-noapte
tot mai multă beznă
între noi.
Elegie cu înfloriri
Nu poți opri strigătul
cu bandaje.

Cu nări de leopard simt
rănile
din trupul zilei.

 

Sângele viu caută
alt sânge.

Fostele înfloriri
si-au lăsat aripele
în cenușă.

Un grilaj de oase
oprește avanturile.

Sentimentele expuse
la pavilionul anual de statistică
au luat foc.

Luni marți sâmbătă
cad una după alta
în genunchi...

 

Nu poți opri strigătul
launtrului
cu bandaje.

Alin Claudiu Baciu: Cu un picior în vis

      versuri                                       

de m-aș lăsa pradă viselor
aș călca cu ambele picioare cerul
dar groază-mi e că aș uita glasul mamei
mă sperie gândul că n-aș putea recunoaște
chipul tatei și părul lui alb
trist aș fi să nu simt dorul tău lume
visul mă ține prins între două lumi
mă face să iubesc aici
și să mă doară acolo
mă duce-n lumea asta
de dincolo mă-ntoarce
îmi stârnește dorul când aș vrea să-l uit
mă lasă-n prăpăd când vreau să mai simt
îmi scutură somnul când aș mai dormi
mă închide-n umbră când aș tot striga
vis bată-te vina că nu-i vina ta
mă bucur de el doar când pot să stau
să-i întreb pe ai mei duși din astă lume
dacă-i bine acolo și de mă mai știu
ne-om vedea cândva ei să mă aștepte
visul meu de mic era doar să fiu....
       Alin Claudiu Baciu                           

Camelia Boț: Fuga din mine

=====================

Mă întreb, deseori:
cine e cea care mă urmărește?
De ce mi-e frică de toți
și de toate?
De ce când alerg
și mă ascund în odaia
inimii mele,

o simt cum mi se furișează-n suflet?
O văd pe sub pleoape,
cum mi se așază pe umerii grei
curgând ca o trenă neagră
la picioarele mele....
E prezentă și când
îngenunchez în colțul odăii,
lăsându-mi chipu-n palmele
tremurânde.
Înmărmurită, ascult ritmul fricii
ce bate-n pieptul meu
anunțând scurgerea timpului..
.
Deschid ochii și realizez
că nu e nimic altceva,
decât umbra mea...
=========================

Nelu Cazan: Verde de tine

  poezie                            
De atâta ud şi verde crud,
Azi nu mai pot să te aud,
De asta nici nu ţi-am răspuns,
De verdele tău crud am plâns.
Nu am fost beţiv niciodată
Dar azi m-am hotărât să fiu,
Tot verdele din lumea toată
Să-l dau pe-o cană de rachiu,
Nu mai vreau azi,durerea mea
Să-ţi întristeze inima,
De verde crud să mor aş vrea,
De s-ar putea.

Iubirea ta din suflet toată,
Rană să-mi fie verde crud,
Să pot şi pe lumea cealaltă
Cu verde crud să te sărut.
Azi nu pot şti ce va fi mâine,
Şi dacă ai să mă auzi,
Doar verde crud să pui pe mine
Cu multă patimă să-l uzi.
Cu verdele din ochii tăi,
Să scrii pe crucea de alun
Cu verde crud şi flori de tei
Adio dragul meu nebun.
Să-mi fii doar verde crud mereu,
Strălucitoare stea în noapte,
La margini pe mormântul meu,
Ca lumânări, semne de carte.
Să nu fii tristă,să nu plângi
Să nu laşi verdele să piară,
Când ţi-o fi dor la piept să-l strângi
Cum ai făcut întâia oară.

George Sangortya: Și-n stele depărtare

  poezie                     

Si-n stele departare ,
ca niste printi
Amurgul meu ,
ce ma lasa rece
Numai tu
iubito...
Imi apareai ,
ca o fecioara intre sfinti
Si-n noptiile
de-arandul,ce itit scriam
la lumanare
in taian ratacirii mele
Ingeri de ceara ,
ce ma priveau cuminti
Era a tot
ce mai puteam crede
-
Si-n drumuri ,
harazite de tacere
Ca un bolnav
de sentimente, ademenit
Erai a tot
ce voi pierde .....
inima ta..
Lumea mea
Cu gandul meu
,ce se-asternea
In noptiile nedormite-n
veac
Prea sfanta-i
era iubirea ta umana
Ca ce mai puteam sa cer.....
,de la o stea
Care se va stinge
,undeva ....
-
Si-n stele departare
Orologii ,
imi bateau in suflet
la fereastra ,cea deschisa
Tu ma priveai
in linistea noptii
Ca un amorezat
in in taina vieneza
Si-n clipele misterelor ,
ce-ti suna
Armonice vioare
te cheama
acum la mine
Erai ,ca ce-a dintai stea
-
Iar luna
de ma privea si ea
Cuminte de pe cer
Cum intre noi ,
a incepuse dragostea
Suspinanadu-mi
din regatul tau
Comete in urma ta ,
de te insoteau
Aici in mintea mea
Ca din iubire
,eu ti-am scris povestea
In mii de ani ......
,ce ti-a trebuit
Ca tu sa ajungi la mine

Reznic Cristian: Presare

===============

când iar singuratic și trist
într-o casă pustie
voi privi la stropii de ploaie
voi plăsmui în mintea mea
o lume perfectă
în care casa e plină
și eu să stau
fericit și împlinit
în brațele tale
privind la un apus
sau un cer
ce se întunecă
pe care Dumnezeu
presare stele.
=================

Aurelius Belei: Versuri

Adiere de gând
La cosit de gânduri
trec îngerii,
suave și
line valuri
spre asfințit,
prin toate șoaptele,
iubirile dar
și prin toate
neputințele și
neîndrăznelile noastre
înlăcrimate,
către noi,
către Lumină,
către
Acum și Aici.
Pas în doi
În fața mea
apusul se
pregătește să-mi
zâmbească săgalnic
a ispitire de sens,
în fața ta
răsăritul îți
îmbrățișează
cu sete umerii
ascunzându-mi-te
fără motiv
în soare.

 Cu dor din dor

Negreșit
dintre toate dorurile
al tău mă înflorește
cel mai adânc
cu Lumină neîncepută
de stele și pururi
nemaivăzută
de toate celelalte doruri
încărunțite de atâtea
amintiri și
vise neobosite.

Ștefan Popa: Tot înainte

======================

Înainte de a iubi , cunoaște
Înainte de a ști, învață
Înainte de a scrie citește
Înainte de a vorbi, ascultă
Înainte de a filosofa, taci
Înainte de a citi, vezi
Înainte de a povesti, crede
Înainte de a bea, gustă
Înainte de credință, dragostea
Înaintea disperării, speranța
Înainte de rugăciune, iertarea
Înainte de moarte, trăiește
Înainte de Înviere, crucea...
====================

Ștefan Popa: Viața pustnicei Elisabeta


Rodica Lazăr, acesta fiind numele ei de la starea civilă, s-a născut la 17 iulie 1970, în comuna Moldova Suliţa, judeţul Suceava, într-o familie cu 10 copii, din părinţi, Vasile şi Maria, ea fiind a cincea. Numele de botez al celorlalți frați și surori sunt: Paraschiva, Ana, Anastasia, Veronica, Marina, Mihaela, Gheorghe, Nicolae, Victor. La vârsta de zece ani, fetița Rodica găseşte un Ceaslov prin casă, citeşte din el şi este atrasă de scrierile acestuia. De mică, mergea cu cele două vaci ale casei la păscut şi citea din Ceaslov, de care nu s-a mai despărţit niciodată. A urmat cursurile Şcolii Generale de zece clase din Comuna Moldova Suliţa. Dorul de cele sfinte, de Dumnezeu nu îi dădea pace şi într-o zi a mers în pelerinaj cu două dintre surorile ei la mănăstirea Agapia. Aici a aprins-o şi mai mult dorul dumnezeirii şi, prin voia lui Dumnezeu, a hotărât să se facă călugăriţă. A simțit o chemare de la Dumnezeu, care nu-i dădea pace, zi și noapte. De fapt, Rodica la vârsta de 15 ani, chiar pe locul unde păștea vacile, pe malul pârăului Beni, ea a avut o vedenie, în care i s-a arătat Maica Domnului și i-a spus că trebuie să urmeze calea monahală. Și, într-o zi de primăvară a anului 1985, fetița Rodica, împreună cu două verișoare, Viorica și Maria, la numai 15 ani, intra pe poarta mănăstirii Pasărea, de lângă București, în calitate de pelerini și au rămas la mănăstire. Rodica a fost admisă în prima treaptă a monahismului, cu numele de rasofora Elisabeta. După numai trei ani de rasoforă, în anul 1988, Rodica Lazăr este tunsă în monahia Teodora.
În anul 2000, maica Teodora este trimisă într-o ascultare la Biserica Sfântului Mormânt, numită și Biserica Învierii și unde astăzi biserica este și Catedrala Patriarhiei Grecești de la Ierusalim. La Ierusalim, din păcate se îmbolnăvește de cancer la colon, are parte de o moarte clinică, mai multe viziuni, dar Dumnezeu face o minune cu ea și o vindecă prin credință și rugăciuni, fără a face operație. După trei ani de ascultare și slujire la Biserica Sfântului Mormânt, se întoarce în România, dar nu cu mâna goală, ci cu un mare dar duhovnicesc, este vorba de centura pe care a purtat-o Sfântul Ioan Iacob, hotărâtă de a merge în pustie. În semn de recunoaștere, de evlavie și de mângâiere, pe locul unde i s-a arătat Maica Domnului, pe malul pârâului Beni, maica Teodora a ridicat o Troiță, în cinstea Maicii Domnului. În acest scop, merge și cercetează mai mulți duhovnici iscusiți de la mănăstirile moldovenești, dar nu numai, respectiv pe Părintele Paisie Olaru, care i-a fost și primul duhovnic o perioadă de timp, Părintele Ilie Cleopa, Părintele Ioanichie, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Varlaam și toți îi dau binecuvântarea de a merge în pustie. Ultimele cuvinte ale Părintelui Arsenie au fost: ”Du-te, viteazo, la pustie!”. Acum, mai rămânea să aleagă locul. De mică a fost atrasă de munte și era familiarizată cu liniștea muntelui, cu foșnetul pădurilor, cu sălbăticia locurilor din masivul Rarău- Giumalău. Pe vârful Giumalău, la cota 1200 m, într-o stâncă și-a săpat un bordei, ajutată fiind de fratele Ioan și de Părintele Varlaam de la Mănăstirea ”Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” Corlățeni-Pojorâta, județul Suceava.
Nu după mult timp, maica Teodora și-a dat seama că nu era singura pustnică de pe Giumalău, mai erau câțiva călugări și câteva măicuțe și s-a gândit ca să facă un mic schit cu o bisericuță mică, săpat în stâncă, o clădire semi-îngropată, unde să se adune pustnicii la slujbă. Maica Teodora, fratele Ioan, fratele Constantin din Câmpulung Moldovenesc, pădurarul din acea zonă, sub conducerea Părintelui Varlaam și cu ajutorul unui grup de creștini inimoși au reușit să adune materialele necesare, să le transporte la locul cu pricina și să purceadă la construirea schitului (o bisericuță mică, un hol mic și două chilii, într-o parte și-n cealaltă parte). Lucrul cel mai greu a fost săpatul în stâncă, pentru că schitul, mai mult de jumătate din înălțime era îngropat. Cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, în anul 2004, schitul este finalizat, iar prima slujbă a fost oficiat de episcopul Gherasim, chiar pe 20 iulie, de praznicul Prorocului Ilie Tesviteanul. Schitul de pe vârful Giumalău aparține de Mănăstirea ”Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” Corlățeni-Pojorâta, județul Suceava.
În anul 2007, maica Teodora primește schima cea mare, luând numele de schimonahia Elisabeta, aceasta presupunând o viață pusnicească mai aspră, la ”chilie”. Ea continuă viața aspră de pustnic, în rugăciune, în meditații, în contemplație, cu multe lipsuri și cu multe nevoințe trupești, până la data de 5 iunie 2014, la numai 44 de ani, când este chemată la viața veșnică. Pustnica Elisabeta avea un dor dumnezeiesc ce ardea permanent în sufletul ei și o dorință arzătoare de a se întâlni cu ”Mirele” ei, Domnul Iisus Hristos. Acest lucru, cred că a făcut ca ea să plece la ceruri așa de tânără, fără a fi bolnavă. Ea ne spunea mereu: ”Fraților, cine crede în Hristos, chiar dacă va muri, viu va fi!”. Mulțumesc lui Dumnezeu că am cunoscut un așa suflet mare, curajos și devotat credinței creștine ortodoxe autentice. Multe lucruri am învățat de la pustnica Elisabeta, m-a luminat cu multe învățături, m-a determinat să mă angajez plenar pe calea mântuirii, de aceea câteva din învățături vreau să le prind în această carte, pentru că atâta timp cât a fost în viață nu mi-a dat binecuvântare să scriu, numai după ce pleacă la Domnul. Ea era atinsă de harul dumnezeiesc, avea un farmec aparte, o dulceață duhovnicească, o căldură sufletească, o lumină în cuvinte și fapte. Prin trăirea vieții creștine ortodoxe autentice, prin sfințenia și prin blândețea ei, schimonahia Elisabeta a întors mulți oameni la credința ortodoxă și la adevăr. Pustnica Elisabeta ne spunea mereu din învățăturile Sfinților Părinți, pilde și apoftegme ale sfinților, în special din opera în patru volume a Sfântului Nicodim Aghioritul ”Everghetinosul”, una dintre cărțile de căpătâi ale monahilor, dar nu numai.
Pustnica Elisabeta a fost înmormântată în data de 6 iunie 2014, la mănăstirea ei de metanie, Mănăstirea Pasărea, de lângă București, unde mai are o soră de trup monahie, pe maica Nectaria (fostă Lazăr Ana).
Prin plecarea schimonahiei Elisabeta la Domnul Iisus Hristos, după 29 de ani de călugărie, am pierdut o maică, o soră, un prieten şi un sfătuitor bun în cele duhovniceşti, dar am câştigat un rugător puternic în Cer! Doamne, ajută!
Ștefan Popa

Vasile Dan Marchiș: Fără acoperire

==============================================

Pădurea a rămas fără complimente
Are poteci ce duc doar spre amintiri
A fost tăiată pe motiv că nu are acoperire pe aceste poteci
și că unde duc acestea...
Și că fără poteci nu se poate face turism
Iar fără turism geografia moartă este
Ce a rămas sunt cioatele ce par
monumente nefinalizate
de când acel anotimp
a intrat în istorie neavând acoperire pe frunze
Neavând nici măcar frunze
a fost numită pădure artificială
și că a fost dusă la muzeu
sub al nume de ”natură moartă”
Pădurea a rămas fără complimente
-rezervație de păreri fade...
==================================

Teodor Dume: Când umbrele trec strada

   poezie                                                                   

la fiecare colţ de stradă
sunt umbre
cu ochii închişi
traversează strada
e aceeaşi aglomeraţie
de ieri
am impresia că trec
dintr-un trecut într-altul
îmi refac drumul
în gând
intru în istoria gesturilor
pe care
tata le-a făcut
dialoghez cu mine însumi deşi
pare ciudat
am impresia că
mă aşteaptă la capăt de zi
nu
azi nu voi traversa…

Gheorghe Grigurcu: De ce

==============================

De ce te grăbești cînd prea bine știi
că graba strică treaba

sparge sticla bălții și n-o mai pune la loc

strică frîna norului care dă-n șanț cum un autocar smintit

pune vocea păsării la altă turație
făcînd-o de rîs

și nici pe tine nu te bagă-n seamă trecînd înainte
cum o cochetă fără inimă

graba.
================================

Nicolae Silade: binecuvântările

 versuri                                                                                                     

I
îţi mulţumesc ţie doamne pentru această libertate de a gândi de a fi
de a spune şi de facere îţi mulţumesc pentru harul vederii şi bucuria
înţelegerii celor văzute pentru binecuvântarea celorlalte simţuri prin
care mă orientez prin lume spre tine când lumea rătăceşte şi se
pierde în întunericul ei îţi mulţumesc pentru această lumină

care mă călăuzeşte spre tine când fratele soare şi sora lună
şi sfântul francisc din assisi dăruie omului liniştea şi neliniştea
şi dorinţa de căutare a unui sens pierdut îţi mulţumesc pentru
prietenii mei întorşi la tine şi care dorm în pacea ta elitis seferis
montale şi eliot şi pentru ţara pustie pe care ne-ai dat-o nouă

îţi mulţumesc de asemenea pentru această insulă binecuvântată
în care m-ai adus să gust din pacea ta să văd măreţia ta şi pentru
marea albastră şi liniştită ce o înconjoară şi pentru femeia pe care
tu mi-ai dat-o să-mi fie de ajutor şi de amor şi de naştere
de ducere mai departe a lumii pe care ai creat-o tu

după cum vezi nu mă pricep la cântare de laudă dar inima mea
te laudă nencetat şi gândul meu spre tine străluceşte şi pasul meu
numai spre tine se îndreaptă şi sufletul o rugăciune mi se face
acum când cele de văzut au fost văzute şi cele de urmat au fost
urmate arată-ne calea ta arată-ne împărăţia ta arată-ni-te

II
vara când omul călătoreşte şi e singur în călătoriile lui
şi fiul omului îl călăuzeşte de la un capăt la altul al ţărmului
de la un capăt la altul al mării vara când omul călătoreşte
tot mai departe de sine tot mai departe de om în căutarea fericirii
care mereu se depărtează vara ne-a ajuns în saliara

la marble beach la golden beach la san antonio cu marea
de turcoaz în braţe şi noi în braţele mării valuri şi valuri izbeau
stânca de marmură până o făceau statuie valuri şi valuri
dorinţele noastre se făceau spumă pe stânci şi dragostea
marea atotputernica dragoste venea în valuri înspre noi

din port din kavala am pornit-o în zori cu feribotul spre insule
mulţimi fără număr însoţite de mulţimi fără număr de pescăruşi
de valuri înspumate şi valuri de gânduri speranţe dorinţe şi cerul
atât de albastru cerul că-l intuiai pe dumnezeu înfăşurându-ne
cu el chemându-ne-n împărăţia sa în raiul său de pe pământ

bărci de pescari ancorate la ţărm şi pescari împletind plase
pe diguri vile vechi vile noi şi viţă de vie şi măslini între ele şi munţii
în depărtare ca nişte străjeri e limenas portul văratic din thassos
pământul de nord al eladei insula în formă de inimă legendară dar ce
nu e legendă aici unde totul devine legendă aici unde totul devine

III
sunt locuri pe pământ care trebuie văzute sunt frumuseţi
fără de care sufletul ar fi mai sărac sunt lucruri pe care mintea
nu le înţelege dar inima le poate explica sunt insule unde omul
e singur sunt insule cu oameni singuri cu munţi însinguraţi
şi marea de jur împrejur aceeaşi mare cu aceleaşi valuri

să priveşti lumea de sus cum zeii din olimp odinioară cu
olimpul la picioarele tale să te simţi ca un zeu printre oameni
să fii precum fiul lui dumnezeu când atâtea minuni te-nconjoară
şi stăruie în memoria pietrei în memoria valului să vezi cum omul
devine amintire devine piatră devine val şi fiul omului se înalţă

pe sine într-o fără de seamăn şi fără sfârşit frumuseţe
şi pentru că tocmai despre frumuseţe voiam să-ţi vorbesc
despre frumuseţea care se înfăţişează vederii şi frumuseţea
care stă ascunsă aşteptând să o descoperi despre frumuseţea
care-ţi intră în suflet şi-l face să cânte şi despre frumuseţea

gândurilor tale pietricele de marmură în jurul unui leandru
înflorit pietricele de marmură dintre care se înalţă crucea
biruinţei dintre care se înalţă înălţimile lumii acesteia înălţimile
celeilalte lumi vreau să-ţi spun că înălţimile sunt pentru cei aleşi
pentru cei care sunt la înălţime chiar şi în adâncuri chiar şi acolo

IV
toată ziua cu vaporul pe mare toată ziua cu gândul la tine de trei ori
înconjurarăm insula de trei ori am făcut ocolul pământului am ancorat
în golfuri liniştite şi am cercetat împrejurimile am urcat pe munţi şi am
coborât în adâncuri am cules fructe de mare am adunat pietricele şi
scoici am făcut fotografii şi filmuleţe şi ne-am rugat într-o bisericuţă

spune-ne ce urmează acum când soarele dă să scapete şi luna e o
insulă într-un ocean fără margini ce urmează acum când pământul se
depărtează şi tot ce-i pământesc se întoarce în pământ ce urmează după
cele ce urmează acum când cele de văzut au fost văzute şi nevăzutul
încă nu e de văzut ce drum urmează când se sfârşeşte drumul

toată ziua cu vaporul pe mare cu vaporul victoria am colindat toată
ziua cu gândul mereu la victorii ne-am bucurat de soare de mare de
marea ta dragoste de mila ta ne-am bucurat şi-am bucurat am adunat
impresii şi impresii despre impresii toată ziua cu gândul la tine toată
ziua cu vaporul pe mare am colindat toată marea tot pământul tot cerul

dar încotro ne vom duce când se sfârşesc drumeţiile încotro
vom privi când privirea se-ntunecă şi omul coboară şi nu e nici portul
şi nu e nici insula şi nici marea măcar nu mai e încotro ne vom duce
când toate s-au dus şi nimeni nu vine şi nimeni nu pleacă şi singurul
drum spre noi înşine duce spre lumina înaltă din inima noastră

V
iată-mă aşadar în această insulă ruptă de lume iată-mă rupt
de lumea din jur în această lume a mea unde viaţa prinde viaţă
şi se înalţă spre cer spre o nouă viaţă iată-mă aşadar în această
lume nouă născută din vechile lumi rugându-mă ţie dumnezeule
mare care toate le ştii şi toate le ţii în puterile tale în cuvântul tău

ai milă de mine gândeşte-te la mine păzeşte-mă pe mine şi du-mă
pe mine pe căile tale şi du-mă în împărăţia ta şi rătăceşte-mă acolo
unde se pierd din vedere văzutele şi nevăzutul se lasă văzut unde
se face aripă gândul şi mărginirea se nemărgineşte unde lumina
se face trup şi înălţare şi cântec fără de sfârşit ai milă de mine

binecuvântează-mă pe mine cel pierdut cel regăsit cel care iată
se întoarce la tine cel care vine la chemarea ta în marea ta iubire
şi se naşte din nou şi se naşte din sine da binevesteşte-mă pe mine
în această lume a mea în această ţară pustie această insulă vie
unde începutul e neînceput unde sfârşitul nu are sfârşit

iată-mă aşadar în noul olimp în acest timp fără timp fără zei fără
oameni în această împărăţie a cuvintelor în această lumină fără apus
în această oază de linişte din pustietatea pustiită iată-mă liniştit în
neliniştea mea ascultând tăcerea ta grăitoare cuvintele tale nerostite
încă iată-mă în sfârşit întreg întregind cu viaţa mea viaţa lumii întregi

Firoiu Cristina Maria: Și rămâne pauza aceea frumoasă de pământ cu tot cu miros de verde...

  (poem scris în 2020)                        

Aș face așa...o lacrimă atât de curată,
Încât oricine s-ar apropia să o șteargă
Mai întâi s-ar minuna de curățenia ei,
După care s-ar privi în aceasta și ar umezi gânduri de semeni,
Doar, doar
Luminând a iertări...
Aș face așa...o lacrimă atât de curată,
Încât nici măcar nu aș purta-o pe obraz,
Ci pe frunze...
Pe coama calului,
Pe norii trecători și în palmă...
Să stau așa, ducându-mi mâna la pălărie
Și să îmi mângâi privirea cu ea
De la stânga la dreapta
De sus in jos,
Până aceasta imi va sări direct pe obraz...
Mă va mușca,
O voi iubi....
Dar asta
Doar dacă aș putea face așa...
Din trist și singur...

O lacrimă foarte curată...
Aș face o lacrimă atât de curată,
Încât până și despărțirile să fie uimite
De curățirea sufletului aflat de o parte,

Dar și de cealaltă parte a ușii...
Ce lacrimă curată aș face!
Ce m-aș lăcrima...
Pentru a nu mai lăcrima

Sub formă de plâns stors de pământ...
Când despărțirile vor găsi lipsa durerii,
Atunci eu mă voi apleca spre mine
Cu putere curată și din lumina
Luminilor ce mai întâi au luat Lumină...din Lumină... voi face o lacrimă foarte curată...
Și voi pune pălăria pe-o parte,
Așa,
Ca să nu zică frunzele
Că doar ele tremură a viață...
Isteric și tăcut,
Plăpând și puternic...
Gol și plin,
Imi voi lua toate nevoile fără de voie
Și voi da plânsul jos de pe mine,
Voi stoarce buzele în văzul iubitei mele
și voi hidrata micimea ocolului meu,
Dar o lacrimă foarte curată tot voi face.
Și cu văzut,
Și cu nevăzut...
Ca atunci când pleacă ploile să aducă alte ploi...
Și rămâne pauza aceea frumoasă de pământ cu tot cu miros de verde...
Tu, iubito, stai și culege-mi aerul lăsat pe la porți de suflete...
Bagă-l sub pălărie si coase-mi bătături în palmă...
Ca să văd mai bine
Lacrima aceea curată...și clară...

Violetta Petre: Pe nisip un poem se destramă...


Când mi-e dor de ecoul albastru al cuvintelor cele dintâi
Ascult marea pe unde tresare glasul tău și îl rog: mai rămâi!
Era toamnă cu pere zemoase și cu struguri striviți în sărut
Și în liniștea ei de mătase am simțit că mă vrei împrumut...

Am semnat pe o frunză-n cădere un accept apodictic, real
Și-am trimis-o s-ajungă la tine chiar pe unda din ultimul val...
De atunci marea-i ca o oglindă, niciun zvon nu mai pot să-ți trimit
Și mi-e dor de vocala murindă din poemul la țărm adormit...

Mai lovesc în amurg cu sonete, mai ciupesc o vioară de corzi
Doar cu-un țipăt strident de erete, un cuvânt în surdină-l acorzi.
Tac sirenele-n pânda de noapte și sluțesc șoapta cu un blestem
Printre alge și scoici și ghioace, incantații compun și te chem...

Pe nisip un poem se destramă, versu-albastru-ntre stânci eșuează,
Mai apuc să mai scriu într-o gamă melopeea pe-o lacrimă trează...

Paulin Octavian Boldiș: Gratiile acestea

  poezie                             

sunt ființe.
colivia mea
e zăbrelită
cu oameni.
eu i-am pus acolo
de teamă
și acum
când vreau să ies,
nu mă mai lasă.
privind afară,
ei îmi relatează
concluziile lor,
explicându-mi
cât mi-e de bine aici
și că n-ar trebui
să mă simt prizonier,
ci unul de-al casei...

Petruța Niță: Cronologie inversă

=================

priveşte-mă cu atenţie
atunci când adormi
cu ochii deschişi
pământul a mușcat din mine
până când am devenit
o jumătate de lună
m-am născut atunci când ai gustat
struguri din podgoria veche
ţi-am fost în viață în toate locurile
unde ţi-ai uitat amintirile
am renăscut cu fiecare ploaie
din lacrimi de copil
picături de ceară fierbinte
liniile din palme
îţi măsurau bătăile de inimă
prin sânge mai gros decât apa
sunt mortul tău
voi merge o lungă perioadă de timp
înainte-ţi
======================

Aura Creițaru: Dans interior

 poezie                     

Sub pleoape întredeschise
plafon incolor. Retina
redesenează cu vise
un peisaj în verde
şi-albastru pe-alocuri
cerul pătat cu frunzele lui indecise
valsează la stânga-la dreapta
tangaj sub adiere de vară –
sub seară: dincotro, oare
să-şi cheme nori în plimbare?

La dreapta-la stânga-la dreapta...
tangaj
trunchiuri de arbori
se clatină ritmic
la stânga-la dreapta, nimic
doar balans în hamac
leagănă nud peisaj suspendat
de copaci animaţi...
în timp ce mă pierd în interior
sedusă de peisajul color

Sub pleoapele-mi întredeschise
leagăn de vise:
copilărie-ntre dans şi balans...

Vlad Anghelescu: Neiscusite

=====================

Întîmplarea, ludica întîmplare,
ne-a făcut
dumnezei peste îngeri,
îngeri peste oameni,
oameni peste animale.

Din somnul rațiunii am fost treziți,
forțați cu iluzii
să întețim ritmurile...
suflând costelivele pânze,
șandramaua conexiunilor
de la pârghie la schelet
am pus antet hermeșilor fără aripi
explicându-ne zborul ca axiomă.
Am dat cu oțet gâtului cu funingine
prin care supura oxigenul.
Din prenașterea timpului liber
ne-am făcut bordei,
foarfecă în tavan,
în cămara ideilor
să taie
pleoapele neiscusite,
ce înspăimântate
de creierul barbar
s-au pus pe disimulări erotice,
păstrând profețiile sacre deoparte,
într-o clepsidră, camuflată cu praf, mâîzgă
și multă lipsă de atenție.

Tot întâmplarea a făcut să ne făurim
pleoape de răscumpărat lumea de sus,
învârtirile hazardului.
Dar rănile trupului între timp
au devenit un cobai somnambul,
care iese din colivie și ucide
toate pleoapele adormite
în lumea zborurilor...
prea înalte!
======================== = 

Teodor Dume: Aura Creițaru în viața dintre clipe

  carte                  

Nu știu dacă demersul inițial al autorului, privind existența frumosului din cuvânt, dimensionează sau redimensionează fiecare stare trăită între două clipe, dar știu că Aura Creițaru,  prin volumul său de poezie " Prezentul dintre clipe", editura Detectiv literar/2021, emană un aer filtrat prin ochiul binecunoscătorului trăitor între clipele ce despart o lume de alta.Una de vis și poveste iar cealaltă străbătută de fiorul trăirii personale.." Azi nu e nici mâine/dar nici ieri care-a fost//Oare știi să iei ritmul cu tine/în aventura universală?(...)Un rost ne trăiește-n prezentul continuu/ care nu-asteaptă - nici clipele lui/ele te-ndeamnă: Trăiește-ne-acum!- /(așa se cuvine) nu mâine/când totul va fi sub tălpile tale grăbite și ele"(Prezentul dintre clipe, pag.19).

Cu toate acestea formula poetică folosită pentru a supralicita valoarea cât și maturitatea scrisului este dimensionată la scara sufletului. Scriitura de față îmbracă o haină nouă croită după măsura și modelul autorului, lucru dovedit și evidențiat de dorința de a- și contura un stil propriu.

"Prezentul dintre clipe" e o părticică de suflet, acea părticică ce atinge , prin imagini, lumea reală din lăuntrul cititorului inserat de cunoaștere și frumos. " Știi tu oare /cum sa fi templul tău- clepsidra măsurii ne-scurse din Chronos//fără să numeri? (...) Cât poți să-nțelegi/ și să crezi, călătorule?.(Dimensiuni duplicitare, pag.36). Aura Creițaru, folosindu-și stărilor vindecătoare ale sufletului, își trăiește poezia emanând aceeași stare și cititorului. Cartea Anei Creițaru este o monstră a poeziei trăite, fără niciun scenariu lucrativ. Deci, nu este un surogat ce vrea dinadins să înlocuiască o stare lăuntrică prin care să- și recunoscă durerea și mai apoi să o accepte ca pe o alinare. Flexibilitatea limbajului poetic vine sa ne confirme un poet atent la descătușarea sufletului. Iată de ce , în opinia mea, cititorul (dar și critica) trebuie să determine, mai întâi, capacitatea asociativă a autorului și mai apoi valoarea ce stă în umbra cuvântului dovedit a fi structura unei existențe reale, autentice. Aura Creițaru "vede" prin viață și totuși identitatea ei fizică o face să creadă că dincolo de noi sunt și alte lumi pe care merită să le explorăm într-un context care să ne ajute să le transformăm în folosul nostru, că pe ceva comun. " Cine știe dacă/ pe rând sau deodată, suntem ecoul umbrei/ deopotrivă teme pentru acasă/prin grija rămasă o urmă//ca și când / protocolul ar prevedea/ care-i lucru de râs/ și care-i acela de/ plâns/ simultan"(Confruntare, pag.98)

Iată deci că poezia Aurei Creițaru nu e doar o cizelare a cuvântului și trecerea lui prin suflet în contextul folosirii elementelor stilistice, ci este o reflecție , pe cont propriu, care poate avea , până la urmă, și consecințe asupra a aceea ce numim părți din noi.

Teodor Dume,

Oradea, august 2021

Teodor Dume: Aphorismes roumains d'aujourd'hui,Edițions,Stellamaris,France

 Teodor Dume,    Antologie, aforisme                                                                                            

Aphorismes roumains d'aujourd'hui,Edițions,Stellamaris,France
coordinateur principal - Ionuț Caragea
traducteur - Constantin Frosin
préface - Jean-Paul Gavard-Perret



Teodor Dume, journaliste, écrivain et poète roumain (né le 04 avril 1956, à Luncasprie, Bihor). A fondé, en 1990, et dirigé en tant que directeur général, le journal Ecoul (L’Echo). Avec Stelian Vasilescu (et d’autres) a fondé, en 1990, la revue de culture Țara Crișurilor d’Oradea, 3e édition. A été directeur général de l’ensemble artistique Ecoul Tinereții (L’Echo de la Jeunesse) d’Oradea. A travaillé pour le Conseil Départemental des Syndicats de Bihor en tant que directeur du Club Înfrățirea (Fraternité) d’Oradea, qu’il a fondé en 1986. A partir de juin 1991, a travaillé pour la Maison de la Culture des Syndicats d’Oradea, en tant que directeur adjoint. Durant la période 1992-2013 a été directeur général du Sc. Club Teo Dume S.R.L d’Oradea.

Membre de l’Union des Ecrivains Européens, membre de l’Association des Ecrivains de Langue Roumaine du Québec, membre fondateur de WARM – l’Association Mass-media des Roumains de par le Monde, membre du Conseil Honorifique International Reţeaua Literară (le Réseau Littéraire), rédacteur de la revue Algorithme littéraire (2010) etc. Auteur de 16 recueils de poésie et aphorismes. Co-auteur pour 31 anthologies. Il a remporté de nombreux prix littéraires.

La critique littéraire roumaine le considère comme l’un des écrivains roumains contemporains les plus profonds et originaux.
*
C’e unst tout juste la pierre du gouffre d’un puits qui peut parler de la douleur de l’eau.
*
Plus on se rapproche de la vérité, plus on apparaît comme plus puissant aux yeux des autres.
*
S’il pouvait avoir ne fût-ce qu’une aile, l’homme pourrait égratigner le ciel.
*
L’entourage est simplement une grotte, où seuls peuvent respirer ceux qui l’habitent.
*
Ne prodigue pas de conseils d’escalade d’une montagne, si tu n’en as pas encore atteint le sommet.
*
Il est des fois où l’amour est l’arme la plus puissante de l’humilité.
*
Si toutes les douleurs se limitaient à une seule larme, on deviendrait très, très pauvres.
*
En l’absence de l’amour, on ne saurait pas même se dépasser soi-même.
*
L’âme de l’humain est toute pareille à l’amour, elle ne vieillit au grand jamais.
*
La sagesse mûrit, sans pour autant vieillir.
*
Quand on n’a plus de corps, on peut être n’importe quoi, ça n’a plus aucune importance.
*
LA FOI – notre seul soutien pendant notre passage sur terre.
*
La foi vous aliène des faux amis, mais vous rapproche de Dieu et de vous-même.
*
Le brouillage – deux coeurs défiant le silence.
*
La peur de l’enfer ne doit pas être le fouet qui vous mène vers la foi, mais la peur de soi-même.
*
L’amour devient une maladie incurable, seulement quand on ne sait le traiter respectueusement.
*
Si l’on n’aime pas le jardin de grand-mère, c’est qu’on a mal passé son enfance.
*
L’enfance est un conte auquel on croit seulement à l’âge adulte.
*
Toute larme a son histoire et moi je suis dans chaque histoire.
*
La vie – un labyrinthe où nous nous cachons de nous-mêmes.
*
Les enfants ne reviennent au sein de la famille que lorsqu’ils ont „froid”.
*
La foi est le remède de la compatibilité entre le corps et l’âme.
*
L’homme est le seul de taille à identifier et déchiffrer le code de la trahison.
*
La vie se mesure par le temps, et la durée de notre absence - par la mort.
*
Il est bien triste de regarder en arrière et de ne voir rien de rien.
*
Un coeur sec ressemble à s’y méprendre à un ténébreux coucher de soleil.
*
La veillesse incarne la grandeur de tous vos accomplissements.
*
L’amour est le langage commun de tout ce qui est vivant.
*
Un sourire peut colorier même les visages des autres.
*
Le brave homme est heureux alors même qu’il se réjouit du bonheur autrui.
*
Quelle triste et incommode vérité que de voir le désert de son âme.
*
La vie empêchée de suivre son cours, ressemble à un moulin déconnecté de sa source.
*
L’effondrement dans la mort est le sens unique de l’existence.
*
Sois toi-même, ainsi seulement pourras-tu démontrer que tu existes.
*
On cosmétise sa vie tous les jours pour se démontrer à soi-même qu’on existe.
*
On ne saurait acheter l’intelligence, mais simplement son produit.
*
Quand le sage se tait, son geste devient une improvisation philosophique.
*
Ce qui fait la différence entre un prêtre et un mendiant, c’est la main que chacun d’eux vous tend.
*
L’homme est une vérité que peu nombreux sont ceux qui savent apprécier.

           carte                                                                                                                  

Atila Racz: Nu știu


... ce Dumnezeu au femeile

îți iau ochii din orbite și se joacă în ei

cum soarele
în luciul apei

sunt atât de mlădioase
atât de primenitoare

nu știu

sunt făcute
în absența noastră
din vise

dar am vrut și noi să fim îngeri

cu mâini de femei
cu păr așa ca pădurea de mesteceni

cu mirosul lor legănat de tei între frunze

și încă
n-am reușit să credem că doar ele
sunt îngeri.

Cristina Ștefam: Pe înserat liliecii rotesc luna

 poezie                                       

mă înhaţă libertatea
pe cărare de munte
în menghina liniştii
îmi umflu nările
cu boarea răşinii
ca şi cum viaţa
a devenit
dintr-o dată frumoasă
şi pasul zvelt
mi-ar vrea binele
în răsfrângerea verde

scrijelind lespezi
mă risipesc bionic
şi încarnarea aceasta
ajută la sfârtecarea
drumului spre cabana neştiută
statornicire naivă
în pariul cu cerul
sunt miza pe întâlnirea
cu jugul
de la marginea lumii
Volum Lumea de rezervă, 2020

Veronica Pavel Lerner: Alfabetul

 poezie                   

câte litere are alfabetul
a ȋntrebat copilul

multe
a răspuns bătrânul

oamenii recită
zi de zi alfabetul
ȋn cuvinte

ce se ȋntâmplă
când ei termină alfabetul
a continuat copilul

rămân cuvintele
ȋn care oamenii au trăit
a răspuns bătrânul

dar și ele se termină
s-a tânguit copilul

când cuvintele se răresc
oamenii ȋnchid ochii
și tac

fiecare
ȋn propriul alfabet...

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10