Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Military surplus Oradea: Promovare

Magazin Oradea, strada Primăriei,nr.33/A

* încălțăminte și îmbrăcăminte militară
* jachete militare
* pantaloni aviator
* tricouri Army
* cuțite militare
* bricege
*  rucsacuri
* jachete copii
* c=ciuli
* lanterne
* și multe alte produse
* Military surplus dispune și de uniforme și efecte militare pentru
- poliție
- jandarmerie
- pompieri
- alte instituții militarizate

Livrare în toată țara!

Military surplus vă așteaptă cu mare drag în Oradea, strada Primăriei, nr.33/A
Accesați cu încredere: https://www.militarysurplus.ro/




Adrian Păpăruz:***

când îmi vei auzi sufletul
la ușa Ochiului tău
să mă ridici din frica Pământului
să-mi deschizi Universul
şi să-mi spui cuvintele
pierdute de muritori „bine-ai revenit !”
să nu te-ntristezi dacă nu-ţi voi zâmbi
am ucis undeva acea parte din mine
dar vom intra în atemporal
quasari fără identitate
şi vom cina la umbra lui Dumnezeu
cu Iisus și cu Magdalena
vom creea apoi un Pământ nou
unde ne vom numi Daam și Vea
iar Mărul îl vom lăsa neinventat
lângă șarpe într-o gaură neagră
vom fi iarăși ce-am fost
dar nimic din ce suntem
pentru a împlini Împlinirea

Pasat Carmen: Lacrimi


Pin by Frunze Alina on Imagini (With images) | ImagineUneori, mi se pare
că lacrimile mele
nu-şi găsesc calea afară,
stau în mine gata
să coboare-n durere,
să urce în ochi şi să moară...
doar urma lor săpată-n suflet
lasă adâncă rană
ce se transformă-n urlet…
și-atunci,
meditez ca o cometă,
sap încetișor în cuvinte,
mai fac o piruetă,
pun câte-o piatră la zid
să-mi ridic
piatra mea funerară,
albă ca o zi pustiită și îmi dedic
ultima odă stelară.

Boris Mehr:***


Și David îi cânta lui Saul la harpă
Și Saul i-a strigat, destul,
Iar David a continuat, un psalm pe zi,
Saul i-a strigat , destul,
A luat David harfa și a sfărâmat-o
Precum Moise a sfărâmat Tablele Legii,
A venit poporul să se închine lui David,
Psalmii lui s-au răspândit în lume,
Nimeni nu i-a mai spus lui David destul,
Cu el era Dumnezeu.
Au spus despre el că era păcătos,
Cu el era Dumnezeu.
Nimeni nu știe unde e harfa lui David,
În amurg ea se aude cum cântă,
Oare cine i-atinge corzile fine?
BMM

Nicu Gavrilovici: Tinerețe cu dinți

Cu dinții ține vara de verdeață
Și cerul e un evantai senin,
Miros podgorii-mbelșugate-a vin
Iar zorii zileii lăcrimează ceață.
Mai zboară fluturi galbeni prin corole,
E soarele peste a toate domn,
Sub streșini vrăbii ciripesc în somn
Iar greieri dau concerte la viole.
Pitind bostani parcă suflați cu aur
De strajă stau porumbii-n lanuri verzi,
Îți vine printre dânșii să te pierzi
Ori să le strângi mătasea ca tezaur.
Atâta pace curge neștirbită
Încât își ies lăcustele din minți,
Se vinde-o șoaptă pe treizeci de-arginți
Iar un centaur bate din copită.
Însărcinată, luna simte greață
Și își rezeamă fruntea de un nor...
De toamnă ocărâtă pe răzor
Cu dinții ține vara de verdeață.

Camelia Iuliana Radu: ***


”nu ne mai este teamă de sunetul sec
de sunetul care sapă în sacul întunericului
ca viermii locuim în orașul negru
orbi și surzi
construim case durerii”

Valentin Valceanu Catana: Casa mea cu streșini plânse

Într-un spațiu mioritic,cu salcâmul
înflorit,
Plâng mușcate la fereastră ca un copil
părăsit;
Ani pribegi decând plecară în albastru
infinit
Doi bătrâni la altă casă,la doi metrii
sub pământ,
Ozeiță rândunică,cuib la streșini
și-a făcut.
Și de-atunci, ea și copiii, cuibul nu și-au
părăsit.
Casa mea cu streșini plânse ,și cu cuib
de rândunici
Dormi în tainele ascunse,noi n-am dat deloc
pe-aici!

Violetta Petre: Și păpușile plâng...

Azi, plâng păpuşi, la-nchise uşi, să ceară drept la viaţă,
S-au săturat, m-am săturat să fiu doar o paiaţă.
Am ochi frumoşi, dar găunoşi, şi chiar de sunt albaştri
Sticlesc tăceri, printre năieri de undeva din aştri
În părul des îmi prinde-ades un păpuşar cunună
Dar nu m-ating lumini când ning în nopţile cu lună.
În braţe strâng, ca iele-n crâng iluzii de mătase,
Nu simt nici dor şi nu mă dor nici iernile din oase.
Pe glezna mea de catifea, sărutul de m-atinge,
Orice fior rătăcitor, sub pielea mea se stinge.
Şi de-ai putea-n tăcerea mea, să pui un pic din tine,
Un vis cu noi, un dans în doi, să-mi tremure-n retine.
Nu cer averi, decât un ieri, spre mâine să mă ducă,
Căci eu n-am timp, nici anotimp şi sunt doar o nălucă.
Mereu la fel, fără vreun ţel şi doar o noapte lungă
Mă-nghite iar în calendar, c-o moarte grea pe lângă.
Azi, plâng păpuşi, pe după uşi, de dorul de vitrine,
Treceai ades, (m-ai fi ales?), şi te uitai la mine...

Dragnea Gabriel: Drum cu prioritate

În intersecție,
Singurele care nu au uitat
Cine are prioritate în agitația zborului
Sunt păsările.
În păsări,
Singurele care nu au uitat
Cum se leagănă bătăile inimii
În trup
Sunt umbrele acelor generații
Care îndeamnă zilnic porumbeii tineri
Să recapituleze lecția despre liniște.
Eu, în intersecție
Mănânc dintr-o înghețată
Scursă printre degete,
Precum sutele de clipe
Din clepsidra mea spartă
Și recunosc, în sfârșit, semnul de prioritate
Pentru pas, pentru gânduri, pentru tăcere.

(Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă")

San Căsuneanu: ***

nici fișele lor nu sunt clare în mapă
își prind urechile pe margine
avansez pe culoar mă strecor printre tărgi
printre noii sosiți mă retrag
un moment
mă opresc, reiau traseul cu părul zburlit
cerul îmi spală fața sosește cu platoul ornat
mă schimb de la un pas la altul
trec printre oamenii în halate
discută despre deschiderea școlii
aud numai cuvinte de laudă
arunc fisele în automatul de cafea
lichidul se limpezește încet
ies cu paharul în curte
zboară păsări cu ciocul galben
cu pene galbene pe aripile verzi
ochesc o bancă liberă în centru
mă așez și ascult cum foșnesc
de la prima până la ultima înghițitură
apare trenul colorat dintre munți

Cristian Nae: Picioarele

Zice dreptul către stâng;
- Bă! tu ești mereu nătâng.
N-ai vlagă și n-ai putere,
Ești un prost din naștere.
Zice stângul către drept;
- Bă! dar tu ești mai deștept?
Când ai fost mai obosit,
În cine te-ai sprijinit?
- Ce noroc ai tu măi stânge!
Că noi suntem frați de sânge.
- Ba tu ai noroc măi drepte!
Ca nu ai căzut pe trepte.
Ai alunecat stupid,
Eu m-am opintit rapid.
Te-am sprijinit sa nu cazi.
Și tu râzi de mine azi!
-Ce vorbești copil stângaci,
Parcă ai fi un sugaci.
De câte ori, jucăm fotbal,
Tu dai gol, spune verbal?
- Măi dreptuțul meu amic,
İa gândeștete un pic.
Când tu ai marcat un gol,
Eu m-am sprijinit în sol!
Dacă nu te-ași sprijini,
Tu mingea n-ai lovi!
Nici putere, nici elan,
Ai fi un mare mârlan.
- Stângușorul meu prostuț
Hai să intrăm în pătuț.
Să dormim, căci suntem frați
Nu să ne culcăm certați.
-Dreptuțul meu, te-ai descălțat,
Că miroși ca un rahat?
- Stângulețul meu prostuț,
Tu miroși, că ești desculț !.

Mariana-Ileana Tănase: Taina luminii

Prin gânduri port, de mult,
miresme de septembrie
iar la ureche`cercei din frunze,
ca chihlimbarul anotimpului.
Chiar dacă copacul vieții
are multe inele, din trunchiul
robust înmuguresc lăstari,
o erupție a nesfârșirii verdelui
fotosintetizat de suflet.
Anotimpurile revin și pleacă,
dar în suflet, ca pe un crez,
port o iarnă, când taina luminii
m-a-nveșmântat iar visele au prins aripi.
Pe câteva, le-am presărat
printre cuvinte și ascuns într-o carte,
pentru a-mi reaminti că s-au născut
la umbra gândurilor flămânde,
dar libere să-și i-a, din nou, lumea în cap!

Alexia Ema:***

cum naibii să fac
să rămân singură o zi
să încui casa
apoi să plec spre un loc știut doar de noi
altul decât cel din mine
acolo unde drumul spre întoarcere
e mai lung cu o zi decât moartea
și ziua aceea mai lungă decât viața

spune-mi cinstit
n-ai vrea să mă vezi și tu un pic
nici acolo nu te-ai împrietenit cu timpul
am auzit că morții sunt leneși
se odihnesc
de la un anotimp la altul
se odihnesc și câte un secol
și tot somn le este
nu prea mai am răbdare tată
am luat un vin roșu de casă
așa cum îţi plăcea
vin să-l bem împreună
până nu-i prea târziu

Costel Zăgan: Fiul plumbului

Aud ploaia recitând din Bacovia
materia geme ca un galben corb
sunt singur eşti singur este singur
numai Dumnezeul toamnei e orb

Septembrie ca o şampanie se agită
toţi copacii au la gât parcă felinare
violet lacrimi paradisul ca dinamită
trece poetul şi moartea dispare
poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins focul (22 noiembrie 2011)

Vasile Ionac:***

Peste-ntâmplări se răsfirau strigoi
Care cătau un loc în cimitire.
Mai bine să te-ngropi într-un butoi,
Când popa zice: veșnic pomenire!
Noi ne-adunăm, nu ne-mpărțim la doi
Și nu suntem nici veste și nici știre;
Sosit-a toamna doldora de ploi
Cu greieri mici și țârâit subțire.
Ne mai spălăm la terme ca în râu,
Ne mai lățim într-un hotar de bere;
Deși n-am fost la secerat de grâu,
Mâncăm din pâinea bun-a ăstei ere.
Că mai uităm de traiul cel molâu,
Nici vină nu-i, când sinele o cere.

Mioara Olteanu: Colțul meu de rai

Aveai părul negru
Şi barba tunsă.
Aveai inima pentru mine
Şi salvai iubirea
În fiecare zi,
Fără să ştii.

În ochii tăi
Vedem speranță.
În mâinile tale,
Grație şi siguranță. 

Tremurai când luai o decizie,
O surpriză când îmi făceai. 

Îmi dădeai impresia
Că ştii ce faci,
Aşa că mă lăsam
Condusă de tine. 

În nopțile cu lună
Te vedem pe tine
Şi scriam pentru tine.

Fericirea îmi juca printre pleoape
Şi pe tine te vedem,
Ca pe o insulă.

Ion Cojocaru: Invitație...

Zilele noastre
Sunt doar nište frunze
Îngălbenite de timp
Ši de vânt spulberate...
Îmi amintesc
După geam
Pomii în floare...-
Unde-ai fost, primăvară ?!
Unde-ai fost, primăvară?!!
Și vara...
Ce repede trece o vară!
Ce repede trece o vară!!
Toamna
Miraculoasă
Ne-nvită la masă
Cu-o frunză pe gură
În loc de mască:
Să numere lumea rămasă...
Să numere lumea rămasă...

Firoiu Cristina Maria: Nu cântă pianul degeaba

Când se întâlnesc două mâini necunoscute în atingeri,
Atunci poate să bată vremea cât o vrea în poartă,
Dar atunci când două mâini simt arsura ori înghețul deopotrivă,
E bine să îi spui chipului tău că a sosit momentul privirii fără de singurătate
Ori fără de orice altă singurătate.

Oamenii arși în rostul singuratic al Soarelui se vor împotrivi razelor,
Pentru că
În toată obișnuința lor...
Nu au înțeles
Că nu căldura este cea care trebuie surprinsă de trup,
Ci Lumina hărniciei de a ocoli despărțirile cât poți tu de mult ...
Dar, a devenit o modă
Nepotrivirea oamenilor,
Mai apoi o scuză,
Iar,
În cele din urmă...
Cea mai proastă filosofie a egoului. 

Când se întâlnesc doi ochi fără de vedere, dar cu revederea sentimentelor...
E bine să îi poftești la Cina ce de Taină din timpul lutului tău...
Și ai să simți că Omul este... totuși...
Lăsat să se întâmple la început și la final de rugăciune...
Poate și după aceea ...

Căci, singurătatea ca idee ...
Într-un moment de regăsire a sufletului
Poate fi doar o capcană de a te împăca
Oricând cu lașitatea. 

Așa că, nu mai întrebuințati dorului doar trupuri
Și nu mai despărțiți Soarele de Lună!
Aceasta este cea mai mare poveste de dragoste,
Fără de care, noi, risipitorii de cuvinte ori de tăceri
Nu am putea lua nici o bucată de privire a pământului
Să o transformăm în viață... 

De aceea stau de multe ori
Și privesc sufletul în față,
Pentru că atunci când se întâmplă apropierea de Om
Nu mai fug în cuvânt ori în trup.

Pentru mulți... rămân nisip,
Pentru viața din timpul vieții mele rămân sufletul pereche al unui alt miez de
Iubire...

Camelia Boț: Prăpastia din mine

Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ș-ar vrea-ntre ghiare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine. 

Și-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire își plânge tăcută durerea
Privind în gol, își dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum. 

Dorul ei, tâmpla-n palme-și odihnea
Și cu trupu-i obosit și glasu-i stins
Avea mersu-i lent și părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.

Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morții tulbure și rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.

Alexandru Berceanu: Eu, efemerida

Am alergat după un zbor
dar eram încet,
eram precum un fluture fără aripi
programat pentru pași,
gata de apus
într-un insectar omnivor!
Efemeridele mă țineau de brâu
doreau să mă zboare -'ntre maluri
pe o lacrimă neștiută de râu!...

Gheorghe Apetroae:Interior Autumnal

Ești zbatere în cer, când se pălesc lumini
antofilii pe crisotilii sâni ai unei lumi
din ne-nceput în firea ei fluidă…
Și, renăscut din lungul ei descânt,
în limoniul toamnei tale zaci acum,
cum mucenicii pe vetrele încinse
de tăceri care mocnesc în umbre…
Magnetic ești în vreri și în trăiri
și-ți spânzuri, încă vii, dorințele copile:
iertările - n copacul pomenirii...!
Porți gândului ceresc argilica-i
sămânţă, de febra infinitului cuprinsă,
din ea ca să răsari mileric un nou rug
cu meristemul firii arhică-n cuvânt
din axa lumii, și-arcuit în crug,
s-aduni pe buze fluvii de surâs-
granate crise, celestine zări de mult,
șiroaie lungi de lacrimi limpezite-
grimase-n anatasul nopților senine-
dulceața unor flori trecute,să o sorbi
licoare din potirul limoniu al frunzelor căzute...!
Schitul „ Foltea” din Săliștea Sibiului

Mihaela Poduț Ienuțaș

Se făcea că
Din noapte coboram o scară
Spre zi și
Din trei în trei trepte mă aținteau
Ochii lui ieri, lui alaltăieri și așa mai departe că
Scara era lungă
-Lemnul scârțâia sub pași și nu
Aș fi vrut să trezesc pe nimeni-
Ochii priveau din tablouri înrămate frumos
Semnăturile erau indescifrabile în josul lor
Însă
Nu cred că pictorul era același
Ori suferea de o
Dedublare de personalitate
Prea mă lua ba cu frig
Ba fruntea îmi ardea brusc sub acuarela
Lichefiindu-se din orbite spre mine
Totuși
Undeva printre rame era și-o fereastră
Îți atrăgea atenția pentru că era
Zarvă de porumbei albi pe ea
Și uneori când avea timp
Dumnezeu se uita
La mine
Și-mi era bine atunci
Știam că e el fiindcă semna
Pe canatul ferestrei
Mereu
Cu pene de înger

Ramona Müller:***

Mi-e dor de acele vremuri, în care normalitatea ni se părea banală...
profa de geografie
poartă la subsoară catalogul
plin de îndoieli adânci cât groapa marianelor
albastru cât oceanul pacific
și avântat de speranțe cât everestul

marea moartă devine dintr-odată vie
călcăm pe arhipelaguri
ca și cum am sări într-un șotron
cu țărmuri deschise
vulturul andin i se odihnește
pe umărul drept
planând de pe vârful stâncii
spre vârful peniței

cancelaria este în cealaltă emisferă
dar profa de geografie
strânge carpații la piept
și coboară icoana vlăsiei
în palma țării

pune dunărea în ramă
și urcă din altlas
mai sus de amintiri
de mine
din volumul "Atacă şi fugi!" (Confesiunile păpuşii voodoo), ed. Neuma 2020

Reznic Cristian: Vara...


Cald, înăbușitor
miros de transpirație
pe străzile
ce ard
în soarele
văratic.
Totul parcă e lipsit de vlagă
totul parcă nu suflă
oameni storși de energie
din cauza căldurii insuportabile
puțini care merg pe străzile înguste.
Ceasul pic
nu mai e ca pe vremuri
acum fără îmbulzeală
lume aflată în concedii
cu picioarele cufundate
în nisip
unii fac băi în mare
alți băi de soare
stând întinși pe șezlong.
Cald, înăbușitor
miros de transpirație
pe străzile
ce ard
în soarele
văratic.

Viorica Crecan: Vântul...

Vântule vii de departe,
Ia-mi tu supărarea toată
Că pe mine greu m-apasă
Și plâng singură în casă.

N-am la cine scoate-o vorbă,
Aștept copii să vină
Să îmi spună o vorbă bună
Și pe ei să-i fac să râdă.

Nu vreau ca ei să mă vadă,
Că plâng și sunt supărată
Să mă vadă fericită
Și le spun că nu am nimică.

Poate ei o să mă creadă
Nu vreau să le fiu povară
Bucurie ei să aibă,
Ca și ei au multă treabă.

Vin-o vântule în dată
Inima tu mi-o descarcă,
Pe mine mă ușurează
Tristețea mi-o îndepărtează.

Nu mă supăr fă-i o groapă
Și pe mine mă descarcă.
Du-o departe de casă
De acolo să nu mai iasă.

THE HOUSE WITHOUT STEPS - Teodor Dume - translation Daniel Ionita


I am older by a few seasons,
not sure how many may have passed
or how many are still left
my hair is grey
and
my eyes glassy
I like the way I am with
shoulders together and
my neck a prop
under the sky
only my trousers are now too small
and
my gaze like a ray
no matter
I survey the seasons which
lived inside my flesh and
are now waning…
I can no longer remember them
even though I set one aside
for when no one will understand anything anymore
but who knows…
today I learned to make myself a coffee
and to call after my grandson
I also have a few memories
maybe one day I will feel
a lot better
my wounds will flow like the absent blood
in the lateness of the night, I will
curl up until I fall asleep
and during all this time someone
will build me a house without stairs
with a single-window which
will open
towards the sunset…
about all these things
I spoke with God
and yet
I cannot part from all of you
__________________
Casa fără trepte - Teodor Dume

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază
nu-i bai
privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...
azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm

şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte

cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...
despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi
____________________

(from the volume Testament - 400 Years of Romanian Poetry - Daniel Ionita - with Daniel Reynaud, Adriana Paul & Eva Foster - Minerva Publishing, 2019)



Dumitru Ichim: Stratford, Ontario

(2)
Vă aduceți aminte de ”Portretul lui Dorian Gray”? Genială ideea lui Oscar Wilde. Eu să rămân mereu tânăr și în locul meu să îmbătrânească tabloul de pe perete. Trecusem cu Matei peste al doilea pod peste Avon și ne plimbam furați de frumusețile naturale ale acestui parc-oraș, iar noi la rândul nostru furând din timp. Frumusețea, naturală sau interioară, și timpul niciodată nu au loc în aceeași ecuație. Frumusețea trebuie să o cauți în ecuația veșnicului și a infinitului, ecuație scrisă cu literele grecești ale lui ”O On” - scris cu omega dragostei, frumusețea, despre care atât de bine scria Dostoievsky, fiind cea care ne mântuiește. Parcul e bine întreținut fără a distruge din armonia ecologică, gazonul. verde și crud ca o canțonetă, făcând casă bună cu povestea de flaut a râului Avon care lasă pe mal flori galbene și adieri pristine de stuf pe unde se ascund broscuțe în frunte cu broscoiul pe care dacă-l pupi te faci Făt-Frumos la joc.
Așa cum ne plimbam ne atrage atenția o salcie care în tinerețea ei avea pielea ca obrazul feciorelnic al fetelor de munte. Acum, ca în finalul cărții de care vorbeam, tot trupul era sculptat în sute și sute de spaime 7n care blestemul timpul a început să bolborosească dînd pe dinafară spumă împietrind ân cele mai curioase forme, de la coada groasă și împletită a fetișcanelor de liceu până la gâtlejul balaurului din icoana Sf.Gheorghe. Noi stăm mai la distanță trăgând cu urechea la comentariile trecătorilor. Mă întristează că această capodoperă a naturii pe care aș pune-o, fără reticențe, în orice muzeu de psihologie abisală, da, da, știu ce spun, e arătată cu
degetul, Vedeți, omul modern, făcătorul de roboți, a început să ”robotească” și să-și ”robotească” ființa. Totul trebuie să fie la fel, totul după același calup, lucru pe bandă, omul în serie, omul buton, omul cuantic care să fie ca albul e negru și negru e alb. Ba mai vine si filosofia celor care o scriu cu z. Omul este ceea ce mânâncă. Omul mânâncă vegetale, deci omul e vegetală. Boul paște vegetalele, deci boul e om. Trecem peste glumă și ne întoarcem la om. Omul este simfonia de la amiază a creației. Lăsați ce ”zic alții” și gândește cu căpățăna ta, că nu ți s-a dat ca ornamentare estetică. Pe scurt. Dumnezeu te-a cântat la vioară, Tu ești cântecul oceanului și al lui Dumnezeu. Vioara este trupul tău. Omul este om cu cât este om spre și pentru altul. Așa cum râul, nu e mlaștină, cât este mereu spre altul și această ”altuitate” face râul râu și omul om. Creatorul este Poetul prin excelență. El nu a făcut, parafrazez pe pictorul Grigorescu care avea ”ochi” de pictor, de la începutul lumii o frunză să fie identică una cu alta. Până când și frunza are identitatea ei, dar omul de ce renunță cu atâta ușurință la ea? Bre, omule, tu nu ești capră, chiar dacă vecinul îți vrea moartea, tu ești om, înțelegi asta? Tu esti om, iar fratele tău e Dumnezeu. E Dumnezeu pentru că are libertatea, chiar și atunci când a trecut ca soare pe sub norul lui kenosis. Și tu ești Dumnezeu, un Dumnezeu mai mic, un ”chip și asemănare” a Lui, dar numai prin libertate pentru că libertatea este iubire șe Creatorul este Iubire, de aceea nu are margini și țărmuire nici în timp, nici în spațiu.
Copacul acesta are identitatea lui. Pentru că ochiul meu de poet este curat eu îl văd mai presus decât o frumusețe obișnuită pentru că este altfel. Unii dintre oameni se nasc cu ceva care îi face deosebiți de noi, ”rasa pură” cum spunea Hitler. Un handicapat fizic nu este mai puțin om. A gândi așa e cel mai mare sacrilegiu și blasfemie crasă adusă Creatorului. Un om deosebit de noi face parte din înțelepciunea realizării unui chip, sau peisaj, dintr-un puzzle.
Am trăit sub comunism, am fugit din fața tăvălugului roșu cu jertfe imense, nu pentru că am vrut să-mi fie masa americană de Thanksgiving, ci de a fi un nimeni, dar să fiu liber. Voi știți ce înseamnă a fi liber?
E la modă acum frica. Renunțăm la libertatea noastră pentru să ne fie frică de frică. Pretutindeni se vorbește de moarte. Potirul nostru poleit s-a cojit de aurul credinței. Oameni buni, voi nu ați auzit de un om din Galileea? Era fratele nostru. El ne-a învățat cum trebuie să fiu omul om. Nu ”omul nou”, ci omul om care devine om numai prin libertate. Omul fără de moarte. ”Nu vă fie frică. Eu sunt Învierea și Viața!” Când oamenii au aflat că Nazarineanul e Dumnezeu L-au omorât, dar a treia zi a înviat. Suntem oameni cât timp suntem liberi. Libertate spre Înviere. Um mozaic e format din sute și mii de pietricele diferite în cromaticul lor, dar toate împreună, tocmai că nu sunt ”robotizate” au un sens și toate devin icoana Celui înviat.
(va urma)

Marin Rada: Toamna...

E toamnă iubito,
e toamnă și-n sufletul meu...
poate
prima frunză galbenă
purtată de vânt
sunt eu.

Voi mai sta o minune
lângă ochii tăi
ca o rană...

e toamnă iubito
și sapă adânc
o lacrimă
sub icoană. 

E toamnă iubito,
e toamnă profundă
în sufletul meu...

oare prima frunză galbenă
purtată de vânt
sunt eu ?

Cadar Katalin: Taci vântule...

-Taci, vântule nebun!
Și nu tulbura somnul pietrelor,
când cuvintele mi se scaldă în albia tăcerii... 

De atâta singurătate,
uneori
mi se pare că nopțile iau locul zilelor
și zilele iau locul nopților,
fără să se schimbe ceva... 

Și totuși,
de toate sunt străin
și de mine însumi
nou. 

-Taci, vântule nebun!
Că vreau
să dorm și eu.

Ionuț - Tiberiu Balan

recită-mi
femeie
poemul plecării la drum
poemul nesomnului

aruncă-n valiză mai multe lumînări
perechea de șosete cu gaura-n călcîiul drept
două felii de parizer și niște trandafir uscat
un singur chibrit și mai multe caiete dictando
stiloul din clasa întîi
și scrisorile noastre

stai să aduc o sticlă de vin lîngă pat
să ne dezbrăcăm acum și să cîntăm în ordinea noastră
să facem sex pînă obosim și pot adormi apoi pe tren

mîngîie-mă cîteva minute ca pe un cîine bătrîn ce simte că moare

fă-mă să uit că plec
recită-mi poeme doar din priviri și lasă-mă să plîng ca un nenorocit

Savu Popa:***

Înainte de a fi ucis,
puiul de urs s-a uitat la noi
ca la o tristă fotografie
făcută într-o zi de bâlci,
developată prematur,

Mult timp,
Ochii de pe acoperişurile Sibiului,
Ne vor privi
Cu ochii puiului de urs,
Vom trece
Cu privirea în pământ.

Marcel Vișa:Momeală pentru unicorni

Dimineața, pe Transilvaniei, crâșmele gem de muncitori
O combină pe Mona cu Newmarkt.
Adevăraț cupidoni, campioni ce trag la țintă (măsea).
Se miră de unicornul ce paște umerii din BCA ai clădirilor,
îndreaptă cărările, frământă între copite gândurile,
oprește războiul emisferelor cerebrale.
Cu pocnete surde, metalice,
cade pe schelă trupul robotic al zilei.
Înserarea sună a clopot dogit
biciuit de grindină în turla șubrezită a unei așezări campestre
cu oameni singuri și triști.
Prin negura locului pășește desculț spectrul copilului cu selfie stick,
păstorește cârdul de viață rămasă în oameni.
Podețul brumat de pixeli, conectat prin bluetooth la ape,
îi pișcă hain tălpile albăstrite de ger.
Bătrânii satului, spânzurați wi-fi,
resping lumea de mâine.
Între oameni se suprapun ziduri berline.
În loc de cărămizi, ecrane Hd (tot mai mari).
Pe desktop au rămas deschise ferestre spre zero,
portaluri ale amorțirii.
Șerpii tetris care înghițeau mere pătrățoase deficitar schițate,
au devenit balauri 4 K,
devorează timpul perfect reprezentat grafic.
În lucirea ecranelor tactile mor, zilnic, câțiva tineri.
Sunt luați în cârcă și depuși în odaia mortuară cu monitoare Lcd,
camerele transmit live autopsia.
(cineva să le scoată căștile din urechi!)
Prin gări insalubre,
călare pe tomberoane,
aurolacii urmăresc transmisia,
ling prin ecrane marginea bisturiului.
Uneori, la amiază, șantieristul trezit din coșmaruri coboară schela.
Fumează, decojește un măr pentru unicorn.
Viermele ascuns în carnea fructului
îi sare la piept, se lipește și începe să roadă.
Mecanismul se activează prin durere,
(re)devine om, simte acut trecerea timpului, dorul.
Transmite un mesaj vocal soției 3.0:
iubito, am uitat să trimit frigiderul la școală,
s-a dezghețat în mine ceva,
mi-am adus aminte de NOI.
Alteori, noaptea se mulează ca un sac menajer
pe liniile trupului căzut de pe schelă.
Unicornul veghează la căpătâi.
68
EComen

Bădescu Alexia: topoganul

Impreună eram un pui de univers
inima mea tăia diamante
cuvintele tale oftau în culorile "tinereții fără bătrânețe"
abisal de naivi nu ne păsa de cutremure
de războaiele lumii
de atenționările de vreme rea
respiram aceeași frenezie languroasă purtând tinerețea ca pe un blazon
timpul era un hipodrom pe care alergam sălbatici
neștiind că vom fi arendași ai morții cândva

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10