Teodor Dume
Volumul de poeme “
Zborul, ce fericire”(Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca – 2020) al lui Ștefan Popa este o inspirație dintr-un Univers al aerului. Spun asta, pentru că, descoperindu-i „trecutul” literar , am detectat , printre multe alte cărți, care îi poartă semnătura, și un titlu de carte care îmi confirmă constatarea.
„Drum către cer” este titlul cărții care îi conferă, gestului domniei sale, dreptul de a „arenda” acel Univers al cerului, comandor fiind (în aviație).
Cartea de poeme „
Zborul, ce fericire” este structurată în trei capitule.
Chemarea zborului (I), Chemarea credinței (II) și
Chemarea iubirii (III). Are 87 pagini de titlu. Activitatea domniei sale este impresionantă. Nu voi parcurge itinerarul activităților, dar voi preciza că, nu întâmplător, având în vedere vremurile de azi, veghează la „resuscitarea” culturii patriotice în calitate de director și fondator al Revistei cultural-patriotice „
Chemarea zborului” dar și ca participant direct la toate „misiunile” încredințate sufletului pentru a veghea la păstrarea frumosului din cuvânt. Ștefan Popa nu numai că este un diriguitor al stărilor transformate în cuvinte, prin tot ceea ce scrie, ci și un promotor de elită al culturii rostuite cu sufletul. Iată cât de convingător, spune poetul recenzat: „
zborul are cântecul lui, dar pentru a-l auzi trebuie să tragi aer în piept, să închizi ochii, să auzi chemarea, să plutești, pur și simplu în atmosferă și, lucrul cel mai important, să-ți deschizi inima”. Textul citat este de pe manșeta coperții interioare a cărții, gest îmbucurător care preîntâmpină cititorul, ca mai apoi să-i deschidă calea înspre zborul luminos al cuvântului.
Între coperțile cărții am găsit toate trăirile autorului , precum și efectele acestora care, uneori imprevizibil, ne deschid o nouă perspectivă de a privi în lumea zborului, deși, aici ca și acolo, autorul ne etalează ființa cu întreaga ei structură; iubirea, lumina, păcatul, Dumnezeu, moartea și înălțarea, dar și marea ori singurătatea.
Iată: „
Îmbrățișez marginile cerului/ cu brațele deschise/ spre univers,/ strângând la piept/ inima răvășită,/ la fel cum mângâi lacrima de pe obrazul universului.”(pag.21).
Asul din mâneca al poetului , Ștefan Popa, rămâne, totuși, „
Chemarea de sus” „
E cer senin, de flacără aprinsă,/ O lacrimă atârnă în geam, aievea/ Din înălțimi o inimă turbată/ Coase cu lacrimi cămașa din poveste „(pag.23)
De bună seamă, prin stilul folosit, autorul pătrunde în profunzimea cuvântului dându-i tărie și emoție, deopotrivă , din interior, fără a recurge la zorzoane scriitoricești. Pe același palier putem pune și poemele scrise în vers liber . Ele, toate, produc emoție, și fiecare vers, în felul său!
„
Să luăm aminte./ Cuvintele cerului,/ Tainele ascunse ale divinității./ Înțelegerea misterelor lumii./ Pregătirea pentru moarte.” (pag.45).
Toate acestea; cuvintele, tainele ascunse ale divinității, misterele și moartea, deschid și închid partea sentimentelor pozitive. E o motivație, de vreți, a vieții. Acest joc inteligent dintre pământ și cer, bine dozat, cu reguli , respectându-le , nu face altceva decât să contribuie la realizarea imaginii omului, oriunde s-ar afla.
Ștefan Popa nu se mai află într-o „misiune” de survolare a necunoscutului, pentru că, domnia sa, deși a „decolat” de la bază în „momentul zero” , detectând toate imperiile cuvântului, și sincronizând, în același timp, starea, ideea și stilul, jertfind forța cuvântului, a ajuns în stadiul de redescoperire a expresiei care îi va duce misiunea la bun sfârșit.
Nota de personalitate a exploratorului de stări și sentimente vine din modul în care percepe și recepționează cauza.
„Fără suferință/ Nu există glorie./ Din prăpastia disperării,/ Cu grele suferințe,/ Numai de El știute.”(pag.65)
Noua carte „
Zborul, ce fericire”, a autorului Ștefan Popa, ispitește, vrăjește și te ridică în înaltul cel mai înalt al cerului.
Sunt sigur că, pentru orișicare cititor, lectura acestei cărți nu poate fi decât o sărbătoare a ființei.
Nu, nu vorbesc metaforic, ci derulez secvență cu secvență imagini din înaltul cerului, imagini pe care autorul le-a filtrat, prin suflet, pentru a ni le dărui nouă acelora care știm să le nuanțăm în culorile sufletului nostru.
Ștefan Popa este un animator profesionist care, prin tot ceea ce face, pune bucăți de suflet, din sufletul lui, și în acest mod, însuflețește cuvântul readucându-l la viață. Și o face bine, cu tact și responsabilitate, indiferent dacă este vorba de o activitate sau o altă acțiune care contribuie la păstrarea a tot ceea ce este uman și frumos. Și da, această îndumnezeire cere sacrificii!.
Nu întâmplător am spus că Ștefan Popa este un animator, un animator al gloriei de ieri păstrate în arhiva memoriei ca pe ceva sfânt.
Ștefan Popa este autentic!. Ștefan Popa este un „rebel” (la superlativ, vorbind) al lăuntrului ființei care nu cedează în fața neprevăzutului, iar tactica domniei sale este bine configurată pe hartă în așa fel încât, arhitectura gândului, să ducă spre împlinire prin metode și mijloace proprii creâd , după modelele naturii, și nu imitând lucruri, deja existente.
(Teodor Dume, membru U.S.E)
