Teodor Dume: Călătorie în jurul unei lacrimi

(fiicei mele Teodora, bilețelul pe care nu i- l-am dat, ìncă... )

Poate că e prea devreme
să- mi trag viața pe dreapta
aş putea continua
mersul
de dragul fiicei mele Teodora
chiar dacă aş mai repara
câte ceva pe ici- colo
folosindu- mi rana ca pe o izoletă
meritul ar fi al ei şi al lui
Dumnezeu
care
îmi vor ciopli crucea
din ultima lacrimă rămasă necursă
numai că inima
răstignită
pe umbra aceluia care am fost
pulsează haotic
uneori
sare ìn față cu câte o bătaie pe secundă
în aglomerarea de bătăi
se naşte o altă lacrimà
ce-mi adânceşte rana in care
locuiesc de ceva vreme

tot ceea ce vreau e incă un răgaz
in care să pot
să- i spun fiicei mele
că am iubit- o de când
i- a zâmbit lui Dumnezeu
o iubesc şi o voi iubi
oricât de departe aş fi

nu nu voi capitula în fața morții
ci voi marşa cu inima
pusă în palme
la vedere
iar dacă va fi
să nu ajung la capăt
şi sângele din rană işi va mima
neputința doar inima
imi va putea spune Adio...

(Teodor Dume, din cartea: Crucea mea, o lacrimă Coperta: Mioara Băluță Editura: Pim/2021)

Ionuț Caragea: "Dorm într-o livadă de meri"

 poem   

poate că voi muri într-un vis
în care durerea nu doare
în care singurul coșmar
este viața

îmi vor rămâne
doar cele mai grele cuvinte
ca pietrele
pe fundul râului

dorm
într-o livadă
și sunt pământul
visându-se iarbă
iarba visându-se floare
floarea visându-se măr

trăiesc în lacrima unui univers
aflat în lacrima unui univers și mai mare
dorm până când mi se termină visele

poate că voi muri
în floare

Poem din antologia de poeme, citate şi aforisme "M-am născut pe Google", editura Fides, februarie, 2021.

Daniel Corbu: Poem de dragoste

Unei necunoscute din secolul XXIV

Aveam

patru sute

de ani

cu profilul romantic

de însingurată

bacantă

tu mi te uitai

prin

cărți

s

u

r

â

z

â

n

d.

Ștefan Popa: Zborul n-a murit

(Poem dedicat piloților militari din Forțele Aeriene Regale)

Brusc, aripile s-au frânt,

ca o lume căzută-n mormânt.

Șterge lacrima din ceruri-apuse,

ce întreține scânteia marilor aștri.

Asemenea unui meteorit

cade sfârtecat la pământ.

Sună a idioțenie, regimul e de vină,

e unul care a luptat în Est

și trebuie zdrobit cu aripi cu tot,

să nu mai poată zbura

în mireasma caldă a libertății...

Din lăuntrul inimii răsare

speranța aripilor frânte

că într-o zi va mai zbura.

Zdrobita-i sufletul din mine

degeaba; zborul n-a murit.

Ina Dumitrescu: Aș vrea...

=======================

Aș vrea să ne-ntâlnim la malul marii
Și să dansăm învaluiți în alge,
Aș vrea să nu mai fim ai depărtării
Deși știu ca suntem promiși uitării.

Aș vrea pe tălpi să ne sărute marea
Și să ne molipsească de iubire
Aș vrea să-mi amintesc îmbrățișarea
Și gustul ei amestecat cu sarea..

Aș vrea să simt nisipul pe calcâie
Și mângâierea ta pe tâmpla stângă...
Dar simt doar o aromă de tămâie
Peste-amintirea ce încă mă mângâie...

E dimineață, dar eu încă visez
La mare, la nisip , la alb și ploi...
Nu stiu de ce prin amintiri valsez,
Dar știu că amăgirile au gene verzi...

===========================

Petronela Apopei: Știu c-ai să plângi

     poezie                                                

Știu c-ai să plângi când nu voi fi cu tine,
Când dorul va răzbate-n munți și văi,
Când clipele-ți vor fi tot mai puține,
Ca să-mi răsfir lumina-n ochii tăi...

Știu c-ai să plângi când adierea firii
Îți va doini ducând atâtea stele,
C-ai fost seninul, marea, trandafirii,
Dar vei rămâne doar frânturi din ele...

Știu c-ai să plângi când vânturile toate,
Vor prohodi, stingându-se în rugă,
Atâtea clipe dulci, azi sfărâmate
De-amarul care ni le-a pus pe fugă

Știu c-ai să plângi când dimineți albastre
Prin draperie-ar vrea ca să mai vadă
Intensitatea-mbrățișării noastre,
Cei mai iubiți, mergând pe-a vieții stradă...

Știu c-ai să plângi, dar eu voi fi departe...
De-alean cămăși, un altu-mi va croi
Și se va-nchide-atunci a noastră carte,
Nimicul va urla, în tot va fi...

Nela Tănase Talabă: Odă pentru simplitate

  poezie  

Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Fericirea mea se reazemã
pe un singur fir de iarbã.
E atât de fragil,
încât, dacã aş putea, aş pluti,
de teamã sã nu-l ating cu paşii mei.

Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Fericirea mea e acolo, sus,
pe un vârf de munte.
Închid ochii,
respir adânc,
înalţ mâinile spre cer
şi simt cã zbor.
Chiar zbor!

Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Fericirea mea se naşte
din cântecul unei privighetori
într-o noapte albastrã de mai.
În el e toatã iubirea mea.

Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Fericirea mea pluteşte
în privirea adâncã şi miratã
a unui copil.
În ea e toatã înţelepciunea mea.

Şi firul de iarbã,
şi vârful de munte,
şi aerul,
şi cerul,
şi privirea copilului,
toate alcãtuiesc lumea
atât de complexã,
atât de minunatã
pe care mi-ai dat-o tu, Doamne,
mie,

veşnicul copil.
Sunt un om atât de simplu, Doamne!
Şi-atât de fericit!

Marian Florentin Ursu: Eu mă culcasem

==================

Eu mă culcasem
și-mi era bine așa
cu iarba crescută din mine
și frigul doar îl visam

Eu mă culcasem cu fruntea
pe urmele tale
și-mi era bine așa,
cum cântau toate livezile
a plecare din lume

Eu mă culcasem pe umbra ta
și tu credeai că visez
când te rugam să mai arunci peste mine
o mână din țărâna
pe care tocmai
ai călcat-o

=====================

Vasile Dan Marchiș: poezii

 Singura copie

Pe perioada stagiului de înger

n-am învățat nici măcar

procedeul de simulare a modestiei

(Singura copie nelegalizată a sentimentelor

acceptată de Dumnezeu)

Luându-mi aripile

Tatăl Ceresc m-a retrogradat

la statutul de om.

Drapelul forțat

El este acel

porumbel voiajor ratat-

drapelul anilor trecuți,

ce a simulat

prin cumplita-i fâlfâire

o istorică nereușită migrare

și o imposibilă iubire.

Sub mirarea păsărilor,

lăsat prea zdrențuit să fluture

nu seamănă acum cu nici un fluture

care vestește o nouă primăvară.

Ii admiră agonia zile in șir

doar un pierde vară.

Sub mirarea păsărilor

el este acel porumbel voiajor ratat-

drapelul forțat.

Vasile Dan Marchiș, Vasile Dan Marchiș, Vasile Dan Marchi, Vasile Dan Marchiș, Vasile Dan Marchiș,

Nicolae Silade: Despre filosofi și alte întrebări fără răspuns

 Nicolae SILADE (Actualitatea literară, Nr. 110, Mai-Iunie 2021)    

Îmi place să-i ascult pe filosofi, îmi place să-i citesc, îmi place să stau de vorbă cu ei, dar cel mai mult îmi place să-mi răspundă la întrebările care mă neliniștesc.
Pentru că au ei un anume fel de a explica tot ce se întâmplă în jurul nostru și tot ce se petrece în interiorul nostru. Prin urmare, profit de oricâte ori am ocazia să-i ascult și, cum s-a întâmplat recent, cu prilejul unor discuții lungi la o masă întinsă, să-i iau la întrebări.

Pentru că au ei aerul că știu totul sau, dacă nu, în orice caz, că pot analiza totul și îți pot explica totul, astfel încât, după ce-i asculți, să poți înțelege cum stă treaba cu universul ăsta, din care și noi și ei facem parte, și să devii, prin urmare, mai înțelept.
Cum eu știu că nu știu nimic și nu mă dezic de la asta, l-am întrebat pe unul cum se face că în lumea noastră, a oamenilor, nu e niciodată o mare criză de profesori, să zicem, sau de medici, sau de programatori, sau de agricultori.
Cine reglează numărul acestora într-o societate, ca să nu fie niciodată prea mulți poeți, să zicem, să nu fie prea mulți pictori, să nu fie prea mulți muzicieni?
Sau, ca să dau un alt exemplu, într-o audiență la primar, cine-i oprește pe cetățeni să nu se ducă toți în aceeași zi și la aceeași oră?
Apoi l-am mai întrebat pe prietenul meu, filosoful, pe ce criterii și cine acordă unuia talent și altuia nu, de ce e atât de scump harul ăsta și de ce nu poate fi acordat fiecăruia?
Ei bine, prietenul meu, filosoful, mi-a răspuns la ambele întrebări. Da. La ambele întrebări mi-a răspuns cu un deget ridicat în sus.
Atunci eu, cu întrebările răspunse, mi-am pus întrebarea de ce e nevoie de atâta filosofie când poți foarte simplu să răspunzi la orice te frământă cu un deget ridicat în sus.
Și mi-am mai pus o întrebare, tot pe tema asta, cât de valabil poate fi un sistem filosofic, oricare ar fi el, în condiții de calamități naturale inevitabile.
Eu cred că el poate fi foarte simplu înlocuit nu cu un deget ridicat în sus, ci cu o simplă rugăciune, pe care, dacă ești înțelept, iar nu filosof, o spui înainte, dacă nu în fiecare dimineață, la prânz și seară, cum era obiceiul până nu demult.
În rest, o gândire pozitivă în fața tuturor lucrurilor mărunte cred că e de preferat oricăror discuții, sterile sau nu.
         Mai multe aici::https://actualitatealiterara.ro
#nicolaesilade #miniepistole #iubireanubatelausa #silade #poemeinproza #sonete #iubire100% #adouavenire #caleavictoriei #iubiredelaalaz #actualitatealiterară #premiulnobel

Valentin Valceanu: Geneza metaforei

(urmare)           

După ce am vorbit despre metafoe plasticizante ,azi vorbim de Metafore revelatorii
Sunt destinate să scoată la iveală ceva ascuns chiar despre faptele pe care le vizează prin relevarea chiar a unui mister.Ciobanul din Miorița numește moartea '' a lumii mireasă''iar moartea ''o nuntă''....''am avut nuntași/brazi și păltinași/preoți munții marii/ păsări lăutari/păsărele mii,/ și stele făclii''.Avalanșa de metafore constituiesc o întreagă natură. Natura întreagă devine biserică.Așa că putem spune că metaforele au caracter revelatoriu deoarece anulează înțelesul obișnuit substituite într-o nouă viziune.
Față de cele plasticizante metaforele revelatorii rezultă din modul specific uman de a exista,din existența, existenței , în orizontul misterului și al relevării.Geneza metaforei coincide cu geneza omului.
Metaforă plasticizantă: despre jocul valurilor la țărmul mării: În joc cu piatra câte-un val/ și-arată solzii de pe pântec
Metaforă revelatoare: misterul somnului tălmăcit într-o viziune: În somn sângele meu ca un val / Se trage din mine/ înapoi la părinți.
Oare metafora este anterioară istoriei? Aristotel spune că omul e animalul politic,noi putem spune că omul este animalul metaforizat.
În perioada decandent-barocă s-a întâmplat ca din motive estetice obiectul să fie supus unei tabuizări. Poeți ca Gongora,,Mallarme,etc
..L-azur triomphe,et je l'etends qui chante /Dans les cloches . Mon îme,il se fait voix pour plus...Azurul este descompus aici în imagini ,cum steaua este descompusă prin analiză spectrală într-un întreg curcubeu. Mallarme se credea înstare să descompună obiectul și să-l refacă metaforic . nu este totuși o trăire adevărată a misterului ci un mister artificial de retortă. La noi la români găsim tabuizare de-o clipă la cimilituri:"" Într-un vârf de paiu /Mănăstire de craiu'' '(Păinjenul)

(va urma)

Mihaela Avram: Steaua pierdută

Mai sparg un timp,
mai fur un ceas,
mai răsucesc în mâini
câte o clipă.

Dar ce păcat
că-n mii de zori
mai pierd câte un vis
ascuns de frică.
Închid un ochi
purtând pe altul
o înșelătoare întrebare:
,, Să fie Soare sau să fie Lună
să mă cufund iar în visare?,,
Dar orice-ar fi,
oricând va fi,
de va fi azi sau
poate peste-o lună,
o simte Cerul
revărsat pe mână.

Mai sparg un timp,
mai fur un ceas,
mai regăsesc în mâini
o stea pierdută...

Marian Florentin Ursu: Epavă în Apus

======================

Îmi îndrept privirea spre marea de jad
să mai simt o briză dincotro vine,
parc-aș fi îngropat între ceruri și iad
și oceanul îl trag peste mine

Ieri eram o epavă plutind spre apus,
azi sunt ancoră prinsă-ntr-o zare,
nu mai știu nici eu unde e polul opus,
rătăcit de busole solare

Nu mai simt oceanul în artere pulsând,
corăbii nu zăresc de aproape
doar pe tine te văd prin lunete de vânt
ca o insulă crescând dintre ape

=========================

Alexandru Pripon: Vocații

Nici viața nu mai are timp de noi,
Trece în goană, fără explicații,
Lăsându-ne să smulgem din noroi
Un ultim vis, al fostelor vocații.

Îngenuncheați de iele și moroi,
Colecționăm bizare altercații,
Nici viața nu mai are timp de noi,
Nici noi nu vrem prea multe explicații.

Am strâns în suflet neguri și nevoi,
Reprezentanți ai unei generații
Născute dintr-o umbră de război,
Puține răni, prea multe decorații.
Nici viața nu mai are timp de noi.

Rodica Ochiș: Mă judeci...

 Mă judeci...

Mă judeci fără să-mi cunoști viața,
Nu știi de mi-a fost rău sau mi-a fost bine...
Nici dacă pentru mine dimineața
S-a revărsat prin lacrimi și suspine...

Mă judeci, deși n-am mers pe-același drum
Și poate nu vom merge niciodată...
N-ai cum să știi, de sufletu-mi din scrum
Va reuși să mai renasc-odată.

Mă judeci, deși nicicând nu ai văzut
Valul înalt stârnit de o furtună...
Nu mi-a-ntins nimeni mână de-am căzut,
N-o să mă plâng când norii se adună...

Mă judeci...eu niciodată n-am s-o fac,
N-am să te răsplătesc cu-acea monedă...
Nu vreau să-ți cumpăr sufletu-ți sărac
De-un sentiment, ce nu te mai posedă...

Eu nu-l voi mânia pe Dumnezeu
Și n-o să-ți spun nici vorbe care dor...
Rămân învaluită-n crezul meu...
Tu n-o să știi de urc sau de cobor...

Daniela Mancaș Balaiita: Luna de jăratic

" Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic"
Și un corb precum e smoala, pe o creangă, singuratic
O privește liniștit, cum se oglindește-n lacul
Încărcat cu nuferi galbeni cu petale ca bumbacul.
Vântul suflă cu tărie printre frunzele din pomi
Și una-i spune apăsat: Tu când oare mai adormi?
- Nu e vreme de dormit, spuse vântul prin eter
Când o lună așa frumoasă se arată sus, pe cer!
Freamătă-n noapte pădurea și izvorul clipocește
Frumusețea lunii roșii și pe el îl zăpăcește!
Păsările agitate, ciripesc pe crengi înalte
De mirajul ăstei nopți au început să se exalte!
Luna e ca o văpaie, cum e macul în câmpie
Și privind-o în miez de noapte, simți în suflet, armonie!

Mioara Olteanu: Noaptea târziu

                                           

Eu

Mă arăt

Prin umbrele

Din genunea

De nefericiri

Uitate

Şi înțelese

Apropiindu-mă

De lumină

Fără să-mi absoarbă

Respirația.

Dumitru Ichim: O, ce bogat am fost...

==================

O, io, io...
Ce bogat am fost
în clasa a șaptea
primară!
Stătea în prima bancă.
Părul ca noaptea,
iar ochii de viezure -
iaz înserându-i pelinul.
Breton, uniformă albastră
ca floarea de in.
Era
cea mai frumoasă fată
din clasa a șaptea...
Odată
întorcându-se,
spre ultima bancă,
mi-a zâmbit,
așa, din senin.
O,io, io..
Ce bogat am fost
în clasa a șaptea!
Pentru prima poezie,
da, pentru...
Am primit așa de mulți bani
c-am cumpărat în trei volume
pe Monte Cristo,
iar pentru noi, anume -
răsfăț de zile mari,
la cofetăria din Centru,
savarine
și de două ori înghețată!
O, io, io...
Ce bogat
am fost în clasa a șaptea!

***

Prin ce sertar îngălbenește
fotografia mea de atunci
ce i-am strecurat-o-n pupitru?
Aveam ochii mari ca de cerb
speriat de cornul lunii
curgând prin brădet
și cât de mândru,
pe poză
cu creionul chimic i-am scris:
Ichim Dumitru,
elev în clasa-a șaptea și poet!

Vlad Anghelescu: O stea miraculoasă

=================================

Sunt un om bun pentru că am fost rău.
La fel este cu poezia.
Totul ține de antrenament, de spaima consecințelor.
Nu este nevoie să crezi în Dumnezeu, într-un idol,
Trebuie să te antrenezi,
numai în direcția bună,
în direcția rodnică.
Și... fiecare pas este divin
acționează ca o busolă
puțin câte puțin.

Salvez erezia
cu o picătură de vin
Ritualul aducerii aminte.

Sunt un om bun doar dacă am fost rău.
Trebuie să am elementul de comparație.
Văd poeți "mari" care scriu
avangardist, derizoriu
amestecă raționalul, frumosul
cu vintrele și erosul
Cuminecătura lor populară
tulbură nițel,
limpedea otravă,
apoi sufletul explodează
într-o inefabilă percepție
a indebilului.
Sună ca un regret-
satisfacție
că l-ai îmbolnăvit și pe altul.
Emoționezi turnulețele,
distrugi naivitatea
cu forme necunoscute.
Te vor crede zeu.
Doar dacă
tu îi chemi
la marginea pământului
și îi atingi

cu briza îndoielii
și îi pierzi

apoi le oferi
o stea miraculoasă.

Cornel Florin Cubleșan: Jucăria

 poezie                           

Sunt surdul care aude
trambita ingerului

Sunt adâncul tulbure
în care cresc nuferi

sunt ceața în care
mă pierd uneori.

Sunt jucăria Domnului
în mâinile morții
în mâinile femeii.

Plâng pentru nedreptățile lumii -
mă zbat ca o mare
ce nu mai are loc
în sine.

Sunt adâncul tulbure
în care
cresc nuferi.

Sunt ceața în care
mă pierd
atunci
trambita îngerului
mă trezește

Elena Lucia Spatariu-Tudose: Rezidență

Dintre toate oasele pământului
cel mai tare trosnește
coasta care mă ține
/
locuiesc sub măr
/
îmi prind părul de foc
cu un accesoriu din piele de șarpe
/
pe sub fereastră sâsâie
cuvinte de smoală
sunt foarte sexy
când îți port tricoul
/
și rea!

                                                                                                     

Reznic Cristian: Noapte de vară

========================================

destine închise în palme

lacrimi ce se scurg

poezii neîncepute

paharul cu vin neînceput

știi că prin poezie

lumea va fi legată

de încheietura mâinii

o perlă mică

în comparație

cu o minte strălucită

totul are un sens

chiar și vocea sărmanului suflet

și coardele rupte

într-o noapte de vară

===============================

Frențescu Oana: E o adormire

===================

e o adormire a versului meu alb
un amestec de ninsoare înghețat pe cuvinte
clipa desculță ca o gheișă
s-a retras sub cearșaful cald

perfuziile din iluzii cu vrejuri secrete nu vindecă nimic
nu-mi pot alunga degetele intrate-n travaliu
ce înnegresc hârtia de scris

zidurile eliberează în alb verdictul pentru uitare
inima alunecă pe o parte a șinei paralele
într-o întoarcere acasă unde totul e un știut
la locul lui printre ceasuri
printre nori
printre jumătăți tăcând
sub corzile vremii ce ne trag în jos

Petre Stoica: Nemuritori precum copiii

==========================

Viața este opera unui piroman, am putea
Spune
Cineva vine și dă foc acestei magazii
Ambulante care suntem
Plină ochi cu lucruri banale, lucruri în serie
Nu știu cum, mai apoi se întâmplă
Minunea asta, care pare minune doar pentru
Nemuritori precum copiii
Cineva vine și șterge cu grijă, bine-bine
Toate urmele.
Flutură apoi
Neutră, aproape banală
Floarea asta din carne și lumină, ceva între
Profan și sacru. Viața!

==============================

Doina Moritz: Să-mi fii tu ploaie

poezie                                  

Întinde mâna, cerul plânge,
Astăzi aș vrea să fii tu ploaie,
Macul prin lacrima de sânge
Îmbracă a iubirii straie.

Rupând petală cu petală,
Din sufletul ce mi te-a pierdut,
Penița geme în cerneală,
Versul a rămas neînceput.

Cu picuri mari să cerni cristale,
Peste oglinda tristă, spartă,
Pelinul ce-a umplut pocale,
Prefă-l în mierea de-altădată!

Stropi grei să cadă peste câmpul
Iubirilor demult trecute,
Arată-mi înc-o dată drumul,
Uitând cărările abrupte!

Și dacă astăzi îmi ești ploaie,
Iar macul floarea și-o deschide,
Să-mi spleli tristețea ce mă-ndoaie,
Udând câmpiile aride.

Și florile de câmp uitate,
Prinse-n buchete de iubire,
Iluzii multe scuturate,
Picuri de gând pe-o amintire...

Mihaela Poduț Ienuțaș:

      versuri 

Nu trebuia să mă topesc ninsoare,
Pe o fereastră veșnic ferecată.
Nu trebuia să înfloresc în glastra,
Unde apusul a-nflorit odată.

O primăvară m-a țesut pe frunze,
Cuvinte într-o vrajă fără leac.
Nu, n-am știut atunci, că nu-i descântec,
Să-l spun, când nu mai pot și s-o desfac.

Privirea mea mi s-a ascuns în vene,
Cu sângele-mi pulsând eu te vedeam,
În cearcăne adânci se strângea dorul
Și-n gene ochii tăi îi lăcrimam.

Nisipul din clepsidră ce se scurge,
În palme mă sileam să îl opresc,
Oh, amăgirea dulce dintr-un zâmbet,
Secunda aceea-am vrut să ocrotesc.

Când firea era grea de taina vieții,
Mi te-au furat viclene înserări,
De fapt, răspunsuri ce ți le-ai dat singur,
Destinul când ne-a luat la întrebări.

Eu n-am răspuns, n-aveam nimic a-i spune.
Probabil, nu trebuia să mă topesc,
Ninsoare pe-o fereastră ferecată.
Dar asta e. Și încă te iubesc.

Mariana Kiss: Nisipul plajelor târzii

Nu știu dacă m-ai iubit vreodatăSau dacă în gândurile tale am fost,
Dar știu că am călătorit pe mări străine,
Oprindu-mă în fiecare port...
Acolo, în depărtări
Ne-am fi putut consuma iubirea
În hoteluri nu prea primitoare,
Dar unde nimeni nu ne-ar fi recunoscut privirea.
Feriți am fi fost de soarele blând
Sau poate de acele furtuni tropicale
Când toți oamenii se ascund...
Nu știu dacă am avut vreodată loc
În inima din pieptul tău...
Privesc himera îndepărtată,
Ce plânge cu păreri de rău.
Poate că trebuia în altă viață
Să ne vedem, să ne cunoaștem...
Poate că ar fi trebuit la asfințitul lumii
Să cerem Demiurgului clemență...
Nu știu unde au zburat acele șoapte,
Ce ne dezmierdau lascive, printre zodiile neștiute,
Printre clipele șarmante, printre lotuși nedeschiși...
S-au ofilit irișii în amiezile toride,
S-a ofilit floricica de
nu-mă-uita.
N-am mai udat-o cu picuri de dragoste,
N-am mai mângâiat-o cu iubirea ta...
Nu știu nici dacă mi-ai simțit vreodată
Ecoul glasului pierdut...
Prin tumultul străzilor de altădată
Te-am căutat dar nu te-am mai găsit...
Nimic nu ai lăsat în urmă
Când ai plecat spre îndepărtatul zenit.
Mi-am strâns lacrimile între niște foi de carte
Alături de gândurile mele toate,
Le voi așterne printre curcubeie
Printre stelele din noapte...
De vei dori să citește acele slove
Pline de durere și extaz închină-te la murmurile nopții
Și roagă-te să ți le arate..
Eu de mult timp voi fi plecată
Spre alte mări, spre alte porturi întunecate...
Doar câteodată îmi voi aminti,
Dar nu voi mai lăsa să cadă
Din ochii mei lacrimi
Peste nisipul plajelor târzii...

Cristina David:***

======================================
câteodată îmi găsesc visurile aruncate la întâmplare
prin cotloanele inimii
ca niște inutile șosete desperecheate
în care nu îmi mai pot încălța sufletul
ca să merg înainte
pornesc desculță
în ciuda ploii
în ciuda pietrelor
și a tuturor neliniștilor tentaculare
mi-e de-ajuns speranța infimă
că la capătul drumului
visul meu pereche
are culoarea ochilor tăi

=====================================

Nicolae Pop: Ego

 versuri

Vâslesc spre nord lebede albe,
Grațioase prin ceață vâslesc,
Accelerate în ceasuri de seară,
Spre întinderile albe grăbesc.

Mi-au luat visurile albe spre nord,
Împreună cu ele plutesc,
Mă așază adormit în fiord,
Flăcări boreale-mi zâmbesc.

Oare mai sunt încă în viață,
În albul încremenitul fiord,
Am sufletul rece de gheață,
Nu există iubire în cord.

Evadăm în lumea rece de gheață,
Înghețăm iubirea din noi,
Ajungem suflete lipsite de viață,
Orbi,indiferenți și goi.

                                                   

Geo Vasile: Despre fericire adesea eziți

      Despre fericire adesea eziți,

despre șansă eziți, abcesul se
vindecă doar prin crăpare ca și
vulcanul, dar momente fericite
asta nu, nu înainte de Christ, poate
cu Christ după Christ, timpuri imense..
lacrimi de sânge și spini cunună pe
tâmple, din când în când lăuntrică
o perlă a nefericirii de-a trăi..
dar zâmbetul fermecătoarei Lighea
era aproape-o bucurie animalică
de a trăi, o fericire aproape divină
ce-i izvora din ochii verzi larg deschiși
de-o puritate infantilă, din pletele de
culoarea soarelui de apa mării botezate:
amnios, leagăn, mormânt de fericirie …

Sulla felicità esiti spesso, sulla

chance esiti, l’ascesso guarisce
solo se inciso come il volcano,
ma attimi felici questo no, prima
di Cristo…forse sì con Cristo e
dopo Cristo… tempi sconfinati…
lacrime di sangue e spine - corona
alle tempie - di quando in quando intima
una perla del mal di vivere …
però il sorriso dell’affascinante
Lighea era una gioia quasi
animalica di vivere, una felicità
quasi divina che le sgorgava dagli
occhi verdi spalancati, di una purezza
infantile, dalle chiome color sole
battezzate dall’acqua del mare:
amnios, culla e tomba di felicità

Vasile Ionac: Este-un înger

                                    

Este-un înger undeva
care ști ceti și scrie.
noaptea, când nu pot dormi,
iese, fuge din chilie
și începe a-mi șopti
despre lumi ce vor urma,
despre ce n-a fost să fie,
despre zări cu umbra mea,
de-ntristări, de bucurie,
despre borș, despre halva,
de sfințenie, de beție,
despre felul de-a trăda
și-a iubi... despre vecie
sau de moarte, cum e ea
hârcă, fără de pruncie.

este-un înger ce mă ști
și-mi aduce-n călimară
dor și drag de a iubi,
ciripit, strigăt de cioară,
cuc c-o soață dusă-n târg,
miel pe care-l vinde lupul,
despre lenea cea cu sârg
când ne cântă imnuri mutul,
despre hoți din primărie,
despre popi ce iau chirie
pentru rai, pe care-l dau
pe slănină și mălai
iar femeii, pe...niznai.

este-un înger și mi-i dat
să-i fiu slovei, ici, în sat,
cel mai mare împărat!

Vasile Culidiuc: Viitor, prezent și trecut

Proză scurtă                 

Mă gândesc să vând iahtul insuportabil de luxos. Mi-a rămas mic. E depășit din punct de vedere militar.
Beau o stropșeală preparată de Svetlana și studiez câteva pliante cu iahturi simandicoase. Bă, dacă tot cumpăr altul, și sunt hotărât, să achiziționez unul de fițe. O să-i amplasez și două lansatoare de rachete Scud. Pun și-un tun antiaerian... să fie la nevoie.
Maricica fuge după Tolea, vrea să-l spele în Moldova. A auzit că UE îl lasă să nască și vrea să-l îngrijească.
-Uăi mămăligarule, di ci fugi di apă? Vrei să miroși urât când o să alăptezi copchilul?
Tolea fugea de rupea pământul. Nu vrea nici să nască.
-Pocitanie, vină să ti rad pe chept.
Hans, lângă Panzer-ul lui, râdea de-l apuca voma. Citise de dimineață îndatoririle soldatului național-socialist. Nu a înțeles directiva UE, aia cu bărbații care nasc copii.
Ludmila mă privea lung. Zâmbea. Oare ce-i coace mintea?
Bea vodcă rusească și fumează mahoarcă. A vorbit despre importanța colectivului în desăvârșirea socialismului.
Uniforma de colonel KGB îi dădea un farmec aparte. Avea kalașnikovul la piept și ochii albaștri.
-Și zii așa, spune Ludmila. Vrei să naști?
Mă uit în cruciș la ea. Ce-i cu ea? S-au dilit femeile?
-Bă, ce-i cu filosofia asta? Sunteți bărbații viitorului?
O ignor.
Svetlana se aruncă-n Moldova. E goală și humorenii o admiră. Frumoasa mea amantă, oficială, îmi râde în nas de când au votat europenii prostia aia cu bărbații care pot naște.
Caut un iaht mare și luxos.
Epuizat, mă prăbușesc în șezlong. Multe oferte, greu să mă opresc la un iaht. Bă, ce-ar fi să cumpăr două și să le sudez unul de celălalt?
M-am plictisit. Beau vodcă și trag ayahuasca. Vreau să intru în transă. Oare ce-am fost în altă viață?
Sunt la Berlin, 1940. Sunt Brigadenfuhrer SS Walter Schellenberg, născut în 1910 la Saarbuchen. Stau în cabinetul din sediul SD. Camera este ticsită cu cărți. Portretul lui Hitler, în ulei, pare că supraveghează cabinetul. Era un portret în care Fuhrerul părea cutezător și energic.
Uniforma neagră îmi venea perfect.
Beau coniac. Aștept trimisul generalului Antonescu. Disensiunile dintre general și legionari îl îngrijorează pe Hitler.
Cer un dosar despre situația din România.
O blondă în uniformă neagră se scurge tăcută în birou. Îmi aduce dosarul și iese.
Citesc câteva rapoarte din dosar. Legiunea și Horia Sima au lichidat câțiva agenți proenglezi.
Interesant, chiar au făcut o treabă bună spionii mei. Și Dosarul lui Antonescu, făcut de legionari, este interesant.
Pun la cale asasinarea unui maior neamț, la București, la începutul anului viitor. Este un scenariu semnat de Himmler și Hydrich. Maiorul face parte din Statul Major al misiunii militare germane. E austriac și e foarte apreciat de generalul Hansen. Atentatul va declanșa ostilitățile dintre general și Horia Sima.
Ribbentrop o să dea ordin ca legionarii să părăsească clădirea legației din Berlin.
Mișcarea legionară trebuie trecută în 'așteptare'.
Mă plimb prin birou. Trag o privire în oglindă. Sunt frumos! Uniforma asta neagră e făcută special pentru mine, rasa ariană.
Oare Germania o să câștige războiul? Prea multe victorii într-un timp așa de scurt. Urmează Anglia.
Parisul este în mâinile noastre. Trebuie să merg la Paris. Franțuzoaicele sunt frumoase.
Privesc harta. Italia a atacat Grecia din Albania. Evreii din Varșovia au fost mutați în ghetouri. Păcat că Fuhrerul a amânat invazia insulelor britanice până-n primăvăra lui '41. Ungaria, Slovacia și România au semnat Pactul tripartit.
Franco a exclus participarea Spaniei la război. Hmmm, de ce nu se aliază cu noi? Se tem de englezi?
Trupele noastre sunt în România. Au început colaborarea cu trupele române. Se pregătește invadarea URSS!
Cer să vină Hauptsturmfuhrer SS Glus.
-Ai făcut rost?
Glus, în uniformă, raportează:
-Două puicuțe faine, rusoaice.
-Mergem, spun eu.
-Și Germania?
Dau din mâini. Fuhrerul se descurcă și fără mine, câteva ore.
Efectul ayahuascăi trece și revin în Secolul 21! Cu părere de rău mă mulțumesc cu Ludmila și Svetlana. Beau o stropșeală să uit de rusoaicele lăsate la Berlin, în '40.

Doina Moritz: Precum un răsărit de soare

====================

În gândul meu mi-ai fost alesul,
Precum un răsărit de soare,
Prin ochii tăi patruns-am versul,
Te-am primenit cu mir de floare.

În visul meu, dulce minune,
Cu semne multe de-ntrebare!
Mi-ai fost și roşul din căpsune,
Când te gustam mi-erai mirare.

În calea mea, vie făclie,
Lumina ta am tot urmat-o,
Dintr-un întreg doar o felie,
Ispite multe mi-au furat-o.

Pe drum mi-ai presărat suspinul,
Apoi dulceața florii rare,
Cu tine am sorbit preaplinul,
Dar și fiorul care doare.

În cuget tu mi-ai ars, trăire,
Prin focul mocnit pe vatra mea,
Învaluindu-mă-n iubire,
Dăltuind cuvântul: "a visa.

==========================

Barbu Iulian: Poezii

 poezii, poezii, poezii, poezii, poezii, poezii  

Noaptea în sat                                                                                                                                     

Noaptea se ascunde
În poemul de oţel

Când într-o lagună de cântec palpită dimineaţa.
Pe deal buciumul
Pătrunde în mur
Luând în năframa doinei
Stropul de sânge
De pe poarta raiului.

Merg pe poteca
Unde cucul are aripile
Colorate cu azur
Auzind cum primăvara
Îşi cheamă copilăria
De sub tei.

Dumnezeu

Dumnezeu stă
În floarea de crin
Deschizând peste Rai
Petalele iubirii.
În miezul luminii
Creşte Dumnezeu
Un strop de mir
Şi Cuvântul Lui
Se aude din fântâna vieţii.
Rugăciunile îmi topesc emoţiile
Precum primăvara
Bobocul de ghiocel
Răsărit în bunătatea Lui.

Poemul durerii

Te desprind din toamnă
Fără să-mi dau seama
Că dorul se pierde în noapte.
Voi sorbi prin vis
Cercul în care noi
Ne-am spălat cu foc.
Din frunza pe care o frământ în palmă
Îţi voi ţese veşmântul nunţii
Recitând cu genunchiul
Pe pieptul unicornului
Adormit la sânul vieţii
Durerea din trupul versului.

Marin Rada: Măști

poezie

Trec măști pe stradă
fără nici un chip,
trăim în lumea
cu strigoi și sfere,
nu luăm în seamă
ultimul ,, nimic"
dar ne-amăgim
în gesturi efemere,

Trec măști pe stradă
fără de noroc,
își schimbă viața
tot sperând în van,
o umbră cade-acum
din loc în loc,
era mult mai frumoasă
acum un an...

Trec fețe-acoperite
unde ochii
sunt doar o parte
prinsă-ntr-un mister,
eu desenam
un curcubeu pe cer
și încercam,
cu ochii minții,
să te-apropii...

=======================

Georgeta Rada: Clipă cu miros de caprifoi

versuri                                                                     

Azi m-am trezit cu lacrima în sânge,
În mine e o doină care plânge
Și plânge despre mine, despre noi
Sub bolți cu amiros de caprifoi.

Eu te citesc în alfabetul Braille,
În jertfa cea de flori a lunii mai
Și-mi plec urechea, tainic, la pământ,
Ascult dacă mai ești, dacă mai sânt,

Dacă ne recunoaște ca pe fii
Și dacă- n taina lui ne va primi,
Iertându-ne de tot ce i-am făcut
Ca orbii lui copii cu pași de lut.

În mine plânge-o doină și nu vrea
Să-și uite plânsul în năframa mea,
De parcă sufletul s-ar stâmpăra
De tot ce-a fost să fie plâns în ea.

Am luat din mâna Maicii Domnului* un fir
De caprifoi amirosind a mir
De parc-aș fi citit un paraclis...
Când m-am trezit ... amiroseam a vis.

* Mâna Maicii Domnului- floarea de caprifoi

NR: 11-12(50)IUNIE 2021/issn 2667-5620

Cum să depășești limita, când limita ești  tu însuți (Gheorghe Grigurcu)

Revistă de Cultură, Artă și Literatură

   (apare bilunar la Oradea/Romania)     ISSN 2667-5620                

==================================

Director/fondator:Teodor Dume

REDACȚIA:

Redactor-șef: Teodor Dume (Romania)

Redactor: Mioara Băluță (Romania)

Redactor On. : Veronica P. Lerner (Canada)

====================================

În acest număr: Gheorghe Grigurcu, Daniel Corbu, Ionuț Caragea, Nicolae Silade, Teodor Dume, Daniel  Luca, Petruța Niță, Ionel Bota, Gina Zaharia, Vasile Dan Marchiș,, Atila Racz, Geo Vasile, George Pașa, Atila Racz, Mioara Băluță, Aurelius Belei, Paulin Octavian Boldiș, Savu Popa, Tănăsescu Florin, Veronica Pavel Lerner, Camelia Boț, Nelu Cazan, Violetta Petre, Alexia Ema, Nuța Crăciun, Nicolae Nistor, Cornel Florin Cubleșan, Ștefan Popa, Ella Poenaru, Cadar Katalin, Daniel Marian, Ottilia Ardeleranu, Nely Vieru, Vlad Anghelescu, Pica Boștina, MarianA Chiș, Mihai Merticaru, Rodica Ochiș, Ionuț Zamfira, Ina Dumitrecu, Barbu Iulian, Petre Stoica, Daniela Mancaș Balaiita, George Sangortya, Marian Vișescu, Firoiu Cristina-Maria, Gabriel Stănciulescu, Mihaela Lenuțaș, Vasile Ionac, Niculina Berheci, Corneliu Neagu, Balaj Radu-Alin, Marin Rada, Petre Stoica, Alexandru Andi Pripon, Mioara Olteanu, NiculinA Berheci, Nela Tănase Talabă, Grigore Curcanu, Stamate Constantin, Reznic Cristian, Vasile Culidiuc, Irina Monac, etc. Ordinea este aleatorie!

     Mulțumim pentru colaborare! Teodor DUME, redactor-șef

Daniel Corbu: Manualul bunului singuratic

================================================================================

Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri

încă te ştiu mâinile plânsul fără motiv

vai mie rătăcitor prin oglinzi

firmiturile cântecului au amuţit

şi-i atâta linişte

de parcă-aş fi murit în mai multe

trupuri deodată.

Cândva stam printre împuşcăturile rîsului

sfidam de departe desfrunzitele ore

acum tot mai spăşit înaintez

de teamă să nu trăiesc altcuiva viitorul.

Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri

încă te ştiu mâinile plânsul fără motiv

pe străzi amurgite cineva proclamă totemul

iubirii întoarcerea la cărţile care ne-nving

cuvintele trec obosite

ca spălătoresele seara

îngerii dorm

prietenii îmbătrânesc în fotografii

MANUALUL BUNULUI SINGURATIC lâncezeşte-n odăi.

================================================

(Textul face parte din antologia ,,Manualul Bunului Singuratic", apărut la Editura ,,Cartea Românească", cu o prefaţă a redutabilului critic literar Ioan Holban (Academic, 486 pagini)

================================================================================

Teodor Dume: Pedepsit pentru toate răutățile lumii

poezie poezie poezie poezie

Ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze
pe lângă mine trece o umbră

ştiu

când vine vremea peştii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo şi
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut
un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii şi aştept...

============================

Corneliu Neagu: Fereastră peste timp

========================

N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci la început de mai –
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ți rostite se năștea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca un vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi, căzuți din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit –
când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanțele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele, pe deal, pleca spre asfințit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,
doar umbra ți-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranță.

=============================