Cea mai frumoasă amintire pe care o am ca aforist o reprezintă Marele premiu și trofeul "Sapiens Piroboridava" (Ex-Aequo) la a doua ediție a Festivalului Internațional al Aforismului pentru românii de pretutindeni (Tecuci, 4-5 octombrie 2018). Această ediţie a fost cea mai importantă, fiind închinată Centenarului Marii Uniri. În cadrul evenimentului a avut loc festivitatea de inaugurare a bustului eroinei naţionale Ecaterina Cocuţa Conachi – Vogoride, o prinţesă româncă şi o revoluţionară cunoscută pentru activitatea desfăşurată în favoarea unirii principatelor Moldova şi Ţara Românească. Evenimentul a fost organizat de scriitorul Vasile Ghica, fundaţia Pelin şi autorităţile din Tecuci. Preşedintele de onoare al festivalului a fost academicianul Nicolae Dabija.
Aforismele distinse cu trofeul "Sapiens Piroboridava":
*
Aforismul este pepita de aur pe care aforistul o găseşte în meandrele inspiraţiei.
*
Piatra lui David a dărâmat un munte de carne. Aforismul poate şi el dărâma un munte de literatură.
*
Pe omul care îşi păstrează caracterul frumos, îl încap toate hainele amintirilor.
*
De ce unii oameni sunt de gheaţă? Fiindcă ei păstrează în suflet statuia amintirii, statuia ridicată din ceara lumânărilor topite.
*
Amintirile – epavele de pe fundul mărilor interioare.
*
Crucile nu sunt decât nişte pansamente puse pe faţa pământului.
*
Când apare curcubeul, Dumnezeu ne aminteşte că sufletul nostru este cea mai frumoasă carte de colorat.
*
Aşa cum se deschide nufărul deasupra lacului, aşa se deschide şi cuvântul deasupra lacrimii.
*
Dumnezeu nu-şi trage niciodată sufletul, îl oferă necontenit.
*
Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.
*
Ca să ajungi la inima femeii, nu ai nevoie de harta trupului ei, ci de harta viselor pe care să le împlineşti împreună cu ea.
*
Fericirea – gaura cheii prin care tragem cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge.
*
Fericirea ţine cât luciul pantofilor. Este lustruită de suflet în fiecare dimineaţă, dar n-apucă să facă doi paşi fără să se murdărească.
*
După zeci de secole şi sute de războaie, oamenii încearcă să perfecţioneze o armă mai rece, mai dureroasă şi mai silenţioasă decât cea care l-a răpus pe Hristos: indiferenţa.
*
Inima îşi face munca silnică în ocnele de sare ale durerilor lăuntrice.
*
Inima este o pioneză pe harta lumii.
*
Inima - o petală căzută din corola unui vis.
*
Dacă oamenii s-ar fi născut cu aripi, ar fi devenit păsări de pradă. În niciun caz îngeri.
*
Cine se trezeşte conştient în zorii suferinţei, ajunge înţelept în amurgul gândurilor.
*
Cât de comode ne sunt vorbele unui înţelept, dar cât de incomod e scaunul pe care el a stat.
*
Înţeleptul vede viitorul chiar şi în spuma valurilor.
*
Aşa cum trece raza de soare prin frunzişul des, aşa trece şi omul înţelept prin greutăţile vieţii.
*
Lacrimile sunt păsări de foc care şi-au pierdut aripile.
*
Luna este ca un ceas fără limbi în faţa căruia îţi poţi petrece copilăria la nesfârşit.
*
Moartea este mult mai greu de cucerit decât o femeie. Dar dacă ai adus-o în pat... va fi mereu a ta.
*
Moartea – pisica neagră ce împinge ghemul de lână albastră prin univers.
*
Zilele negre, nopţile albe – clapele de pian pe care moartea cântă recviemul umanităţii.
*
În viaţă te naşti când răsare o stea şi renaşti când răsare un gând mai strălucitor ca o stea.
*
La poarta nemuririi se sinucide blând iluzia vieţii.
*
Cel mai greu pentru omul care vrea să ajungă foarte sus nu este să înveţe zborul, ci să se desprindă de cei care îl trag mereu în jos.
*
Oamenii – paginile necitite care ajung în biblioteca pământului, fiind devorate de viermii atotştiutori.
*
Omul este un pumn de pământ cu care viaţa şi moartea se lovesc reciproc.
*
Omul este o scânteie prinsă între două umbre: umbra celui ce este şi umbra celui care-a fost cândva.
*
Omul e o sculptură neterminată pe care o finisează sculptorii orbi din adâncuri.
*
Şi omul are două aripi. Una este de pasăre Phoenix, iar cealaltă de Icar.
*
Poetul – pasărea oarbă cu ciocul încovoiat spre propria inimă.
*
Poetul e o pană de înger înmuiată în lacrima cerului.
*
Poezia – trecerea de pietoni dintre viaţă şi moarte.
*
Poezia e plânset dublu rafinat.
*
Sufletul – orga de lumini a trupului.
*
Sufletul este o bicicletă cu două roţi: inima şi creierul. Cândva a avut şi două roţi ajutătoare: mama şi tata.
*
În copacul vieţii, sufletul este o frunză, iar visele sunt nervurile sale.
*
Sufletul este un zmeu cu două sfori. O sfoară este alcătuită din lacrimi, iar cealaltă din vise.
*
Timpului nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.
*
Umbra trăieşte jumătate din viaţă în afara omului, iar cealaltă jumătate în interiorul lui, respirând vise.
*
Cel mai frumos instrument muzical este universul. Dumnezeu îi reglează corzile prin învârtirea galaxiilor.
*
Viaţa este un muzeu cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre, topindu-se.
*
Viaţa – haina scumpă cusută cu firul amintirilor.
*
Aforismele distinse cu trofeul "Sapiens Piroboridava":
*
Aforismul este pepita de aur pe care aforistul o găseşte în meandrele inspiraţiei.
*
Piatra lui David a dărâmat un munte de carne. Aforismul poate şi el dărâma un munte de literatură.
*
Pe omul care îşi păstrează caracterul frumos, îl încap toate hainele amintirilor.
*
De ce unii oameni sunt de gheaţă? Fiindcă ei păstrează în suflet statuia amintirii, statuia ridicată din ceara lumânărilor topite.
*
Amintirile – epavele de pe fundul mărilor interioare.
*
Crucile nu sunt decât nişte pansamente puse pe faţa pământului.
*
Când apare curcubeul, Dumnezeu ne aminteşte că sufletul nostru este cea mai frumoasă carte de colorat.
*
Aşa cum se deschide nufărul deasupra lacului, aşa se deschide şi cuvântul deasupra lacrimii.
*
Dumnezeu nu-şi trage niciodată sufletul, îl oferă necontenit.
*
Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.
*
Ca să ajungi la inima femeii, nu ai nevoie de harta trupului ei, ci de harta viselor pe care să le împlineşti împreună cu ea.
*
Fericirea – gaura cheii prin care tragem cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge.
*
Fericirea ţine cât luciul pantofilor. Este lustruită de suflet în fiecare dimineaţă, dar n-apucă să facă doi paşi fără să se murdărească.
*
După zeci de secole şi sute de războaie, oamenii încearcă să perfecţioneze o armă mai rece, mai dureroasă şi mai silenţioasă decât cea care l-a răpus pe Hristos: indiferenţa.
*
Inima îşi face munca silnică în ocnele de sare ale durerilor lăuntrice.
*
Inima este o pioneză pe harta lumii.
*
Inima - o petală căzută din corola unui vis.
*
Dacă oamenii s-ar fi născut cu aripi, ar fi devenit păsări de pradă. În niciun caz îngeri.
*
Cine se trezeşte conştient în zorii suferinţei, ajunge înţelept în amurgul gândurilor.
*
Cât de comode ne sunt vorbele unui înţelept, dar cât de incomod e scaunul pe care el a stat.
*
Înţeleptul vede viitorul chiar şi în spuma valurilor.
*
Aşa cum trece raza de soare prin frunzişul des, aşa trece şi omul înţelept prin greutăţile vieţii.
*
Lacrimile sunt păsări de foc care şi-au pierdut aripile.
*
Luna este ca un ceas fără limbi în faţa căruia îţi poţi petrece copilăria la nesfârşit.
*
Moartea este mult mai greu de cucerit decât o femeie. Dar dacă ai adus-o în pat... va fi mereu a ta.
*
Moartea – pisica neagră ce împinge ghemul de lână albastră prin univers.
*
Zilele negre, nopţile albe – clapele de pian pe care moartea cântă recviemul umanităţii.
*
În viaţă te naşti când răsare o stea şi renaşti când răsare un gând mai strălucitor ca o stea.
*
La poarta nemuririi se sinucide blând iluzia vieţii.
*
Cel mai greu pentru omul care vrea să ajungă foarte sus nu este să înveţe zborul, ci să se desprindă de cei care îl trag mereu în jos.
*
Oamenii – paginile necitite care ajung în biblioteca pământului, fiind devorate de viermii atotştiutori.
*
Omul este un pumn de pământ cu care viaţa şi moartea se lovesc reciproc.
*
Omul este o scânteie prinsă între două umbre: umbra celui ce este şi umbra celui care-a fost cândva.
*
Omul e o sculptură neterminată pe care o finisează sculptorii orbi din adâncuri.
*
Şi omul are două aripi. Una este de pasăre Phoenix, iar cealaltă de Icar.
*
Poetul – pasărea oarbă cu ciocul încovoiat spre propria inimă.
*
Poetul e o pană de înger înmuiată în lacrima cerului.
*
Poezia – trecerea de pietoni dintre viaţă şi moarte.
*
Poezia e plânset dublu rafinat.
*
Sufletul – orga de lumini a trupului.
*
Sufletul este o bicicletă cu două roţi: inima şi creierul. Cândva a avut şi două roţi ajutătoare: mama şi tata.
*
În copacul vieţii, sufletul este o frunză, iar visele sunt nervurile sale.
*
Sufletul este un zmeu cu două sfori. O sfoară este alcătuită din lacrimi, iar cealaltă din vise.
*
Timpului nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.
*
Umbra trăieşte jumătate din viaţă în afara omului, iar cealaltă jumătate în interiorul lui, respirând vise.
*
Cel mai frumos instrument muzical este universul. Dumnezeu îi reglează corzile prin învârtirea galaxiilor.
*
Viaţa este un muzeu cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre, topindu-se.
*
Viaţa – haina scumpă cusută cu firul amintirilor.
*
Visele sunt genele false ale nemuririi.
*
Ce este visul? Un film al nemuririi developat de suflet în camera obscură a minţii.
*
*
Ce este visul? Un film al nemuririi developat de suflet în camera obscură a minţii.
*
(Sursa: pagina autorului facebook)
